Psalmul 1 – Secretul fericirii

Psalmul 1 – Secretul fericirii

 

 

“Ferice de omul…”

 

Uneori ma intreb daca David nu era cumva un idealist. Sa vorbesti despre fericire intr-o lume dominata de suferinte de tot felul, culminand in final cu suferinta suprema – moartea, pare a fi dovada ca nu traiesti cu picioarele pe acest pamant.

Sau poate ca lumea in care a trait psalmistul acum circa trei milenii era cu totul diferita de a

noastra !? …Poate ca pe vremea aceea oamenii aveau mai multe sanse sa fie fericiti. Ei nu aveau deasupra capului lor amenintarea nucleara, nu cunosteau somajul, atentatele teroriste, accidentele de masina sau aviatice, nu stiau ce inseamna poluarea, mizeria de pe internet, crizele economice si financiare…

Si totusi, esenta naturii umane nu s-a schimbat prea mult. Lumea in care traia David avea si ea problemele ei, nelinistile si crizele ei. V-ar fi placut sa traiti in acea lume ? Credeti ca ati fi fost mai fericiti atunci decat acum ?

David incepe “Cartea de laude” (  Cartea Psalmilor ) cu una din numeroasele fericiri rostite in Psalmi: “Ferice de omul…” Da, aceasta este vestea cea buna pe care o gasim in Psalmi: omul pacatos, lovit fara crutare din toate directiile si gustand din plin cupa amara a suferintei, are inca deschis drumul spre fericire.

Cand David vorbeste despre posibilitatea ca omul pacatos sa fie din nou fericit, el ne vorbeste din propria experienta. Aruncati o scurta privire asupra vietii lui. Cine poate spune ca David a avut o viata usoara ? Sa fii unsul Domnului si totusi sa fii pribeag prin pustiuri si printre straini, avand sabia lui Saul deasupra capului zi si noapte, nu era usor ! Sa cazi in pacatul adulterului, tu, imparatul poporului ales, iar apoi sa-ti recunosti public pacatul, nu a fost usor ! Sa ai un copil pe care il iubesti din tot sufletul, dar care sa-ti doreasca nu doar tronul, ci chiar moartea, nu a fost usor ! Sa fii dusmanit de toate popoarele din jur, avand inainte mereu perspectiva razboiului, nu era usor !

Si totusi, David era un om fericit. Care a fost secretul ? David gasise Izvorul fericirii si nu s-a indepartat de el pana la sfarsitul vietii:

“ Eu zic Domnului: “Tu esti Dumnezeul meu. Tu esti singura mea fericire” ( Psalmul 16, 2 )

 

“Calea celor pacatosi”

 

Psalmul 1 este construit pe scheletul unei antiteze intre omul neprihanit si omul rau. Primele trei versete zugravesc caracterul celui neprihanit; urmatoarele doua ( vers. 4-5 ) zugravesc caracterul celui rau, in timp ce finalul psalmului ( vers. 6 ) este o subliniere a acestei antiteze si, in acelasi timp, concluzia psalmului.

Un prim adevar pe care psalmistul il subliniaza inca de la inceput este acela ca pacatul nu consta atat de mult intr-o vorba necugetata rostita sau o fapta rea savarsita, ci in atitudinea pe care o are omul dupa ce a facut un anumit pacat.

“Toti gresim in multe feluri…” – spune apostolul Iacov ( Iacov 3, 2 ) Se pot intampla accidente. Poti rosti un cuvant jignitor care raneste adanc chiar fiinta cea mai draga. Poti face un gest cu urmari grave…

Oricui i se poate intampla acest lucru. Dar ce faci dupa aceea ? Regreti si incerci sa indrepti raul facut sau te dezvinovatesti si continui in a face raul ?

Latinii spunea pe vremuri: “Erare humanum est; perseverare , diabolicum” ( “A gresi este omeneste; a persevera in greseala este diabolic“ ). Cata dreptate aveau acesti pagani !

Biblia ne ofera suficiente dovezi ca si pe Dumnezeu Il intereseaza mai mult ceea ce facem dupa ce am comis un pacat. Suntem asigurati ca El ii va judeca pe oameni dupa “caile” lor ( Iov 34, 11; Ieremia 32, 19 ) si dupa “umbletele” lor ( Ezechiel 33, 20 ).

Cat de incurajator este acest gand ! Adesea suntem dezamagiti de un cuvant pe care l-am rostit neatent sau de o fapta rea pe care am facut-o. Dar sa nu uitam: pe Dumnezeu Il intereseaza mai mult calea si tendinta vietii noastre. Pe El Il intereseaza filmul vietii,  nu fotografiile care ne surprind in anumite momente nefavorabile noua. Pacatul poate fi un accident in viata unui copil al lui Dumnezeu, iar nu o atitudine permanenta.

Psalmul 1 ne zugraveste pacatul ca fiind nu doar un gest sau o fapta, ci o atitudine, o mentalitate, o cale – “calea celor pacatosi” ( vers. 1 ). Si psalmistul ne mai spune ceva foarte important: daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa ne ferim de aceasta “cale”.

Trei ipostaze: a te duce, a te opri si a te aseza

Deoarece pacatul inseamna mai mult decat un cuvant , un gest sau o fapta, si pentru ca el este in primul rand o cale, in mod firesc trebuie sa existe si niste etape pe care le parcurge un om care se afla pe aceasta “cale”. Etapele sunt surprinse de psalmist inca din primul verset:

“Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai ( 1 ), nu se opreste pe calea celor pacatosi( 2 ) si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori ( 3 ).”

 

1) Prima etapa: a te duce la sfatul celor rai sau, cu alte cuvinte, a te duce spre calea celor pacatosi.

Poate ca te afli pe drumul cel bun, esti impacat cu Dumnezeu si cu semenii, dar, din curiozitate sau plictiseala, esti ademenit de perspectiva unei fericiri mai depline. Vrei sa afli ce e dincolo de gard. Eva a facut lucrul acesta si a platit scump…Ferice de omul care nici din curiozitate si nici macar pentru o clipa nu-si paraseste drumul pentru a vedea ce se afla pe calea celor rai.

Iosif ne este model in aceasta privinta. La varsta tineretii, singur intr-o societate cu totul straina si traind intr-un mediu cu totul corupt si ademenitor, Iosif rezista in fata ispitei cu trup de femeie: “Cum as putea sa fac un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu ?” ( Geneza 39, 9 ). La doar 17 ani, tanarul Iosif refuza categoric sa se duca “la sfatul celor rai”. A avut taria sa spuna “Nu !” caii pacatului si acest lucru a insemnat secretul fericirii lui de mai tarziu.

Cuvantul Scripturii ne indeamna: “Ochii tai sa priveasca drept si pleoapele tale sa caute drept inaintea ta. Cararea pe care mergi sa fie neteda si toate caile tale sa fie hotarate. Nu te abate nici la dreapta, nici la stanga si fereste-te de rau !” ( Proverbe 4, 25-27 )

Sau, altfel spus: Inchide usa ispitei oridecateori e posibil ! Acesta e primul secret al fericirii.

2) A doua etapa: a te opri pe calea celor pacatosi

Daca ai fost amagit intr-un moment de neatentie si te-ai trezit pe calea celor pacatosi, nu te descuraja ! Fericirea mai este inca posibila. Cu o conditie insa: Nu te opri pe aceasta cale ! Nici macar pentru o zi, nici macar pentru o clipa.

Da, fericirea mai este posibila – o fericire tarzie si precedata de o experienta trista. Insa Domnul poate transforma blestemul in binecuvantare  ( Neemia 13, 2 up. ). Doresti un exemplu ? Poate ca cel mai potrivit exemplu este experienta lui David, cel care s-a dus accidental pe calea celor pacatosi, dar nu s-a oprit pe ea. Atitudinea lui dupa ce a cazut in pacat o vedem zugravita in cunoscutul psalm al pocaintei lui – Psalmul 51.

A mai fost posibila fericirea pentru un om ca David dupa cele pe care le-a facut ? Iata ce raport ne ofera Biblia referitor la sfarsitul vietii acestui om : “A murit la o batranete fericita, satul de zile, de bogatie  si slava…” ( 1 Cronici 29, 26-28 )

3) A treia etapa: a te aseza pe scaunul celor batjocoritori

Cel care a ajuns in acest moment al experientei lui cu pacatul este in cel mai mare pericol. Aici nu mai putem vorbi de amagire sau de un pacat comis accidental, din lipsa de veghere. Avem de-a face cu o atitudine definitiva , iremediabila a omului. Nimeni si nimic nu-l mai poate intoarce din alegerea sa. Atata timp cat omul e in picioare si alearga, mai poti spera sa-si schimbe sensul vietii. Dar cand acel om se aseaza, acesta e semnul ca e hotarat sa ramana acolo. Alegerea sa e definitiva de partea pacatului.

Despre astfel de oameni scrie apostolul Pavel ca “ au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, si care totusi au cazut.” ( Evrei 6, 4-6 )  Stiti ce au in comun acesti oameni ? Spiritul batjocoritor fata de credinta, fata de valorile Bibliei si fata de oamenii care se “incapataneaza”sa-si puna increderea in Dumnezeu.

Apostolul Petru ne atrage atentia ca, pe masura ce ne apropiem de sfarsit, numarul acestora se va mari ( vezi 2 Petru 3, 3-5 ). Este vorba de asa-numitul “pacat cu mana ridicata” ( pacatul cu voia, in V. T. ) sau “hula impotriva Duhului Sfant” ( in N. T.  – Matei 12, 31-32 ). Pentru un astfel de om nu mai exista cale de intoarcere. Nu pentru ca Dumnezeu nu l-ar mai primi, ci pentru ca el nu mai doreste intoarcerea. S-a asezat pe scaunul celor batjocoritori si se simte bine acolo. E ca la el acasa…

Exista o limita in orice lucru. Exista o limita si in privinta harului lui Dumnezeu. Nimeni insa nu cunoaste aceasta limita , nimeni nu stie cat de departe poate merge in pacat si apoi sa se poata intoarce. Cei care studiaza marile caderi de apa (  cascadele ) stiu ca exista un punct critic dincolo de care nu mai e posibila intoarcerea.

Preotul Constantin Galeriu spunea odata pe un post de televiziune: “Nu poate omul pacatui cat poate ierta Dumnezeu.” Suna frumos si deosebit de incurajator, dar nu si biblic. Mantuitorul ne invata ca exista o limita dincolo de care harul nu mai poate actiona iar jertfa Sa devine zadarnica. Iuda este un exemplu in acest sens. Dupa trei ani si jumatate de instruire alaturi de Iisus, el alege “sa se duca la sfatul celor rai, sa se opreasca pe calea celor pacatosi si sa se aseze definitiv pe scaunul celor batjocoritori”.

“Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba. Era noapte…” ( Ioan 13, 30 ) Acesta a fost punctul culminant al vietii lui, momentul alegerii lui definitive cand “s-a asezat” pe scaunul celor care-L batjocoreau pe Fiul lui Dumnezeu venit sa mantuiasca lumea.

A fost Iuda mai fericit parasindu-L pe Iisus ? Nicidecum ! Regrete tardive, zbucium sufletesc, iar in final – spanzuratoarea. Iar la sfarsitul tuturor lucrurilor, pe Iuda il asteapta si judecata finala…

Placerea Legii

 

Dar oare fericirea omului consta doar in abtinerea de la rau ? In lume exista o multime de oameni “morali” care nu fac rau nimanui ( cel putin in aparenta ! ). Pe astfel de oameni ii fericeste psalmistul ?

Daca primul verset al Psalmului 1 ne vorbeste despre un crestinism pasiv, care se rezuma doar la a nu face rau, incepand cu versetul 2 ne este prezentata imaginea unui crestinism activ.

Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului si zi si noapte cugeta la Legea Lui.”

V-ati intrebat vreodata : Ce placere poate sa gaseasca un om in a medita asupra unor legi care ii limiteaza libertatea ? Evident, niciuna. Psalmistul reuseste sa treaca dincolo de litera dura si rece a Legii, incercand, prin cugetare, sa inteleaga caracterul Legiuitorului si principiile guvernarii Sale.

Este cunoscut faptul ca orice lege oglindeste caracterul celui care a dat-o. Cu atat mai mult, Legea morala este, dincolo de litera ei, oglindirea caracterului lui Dumnezeu. Gasim aici exprimarea armoniei perfecte care trebuie sa existe intre dragostea fata de Dumnezeu si ascultarea fata de Legea Sa. Nu poti sa-L admiri si sa-L iubesti pe Creator daca nu admiri si nu recunosti ca valabile principiile exprimate in Lege.

Aici incepe drumul spre fericirea deplina…”Dar cine isi va adanci privirile in Legea desavarsita, care este Legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.” ( Iacov 1, 25 )

Ideea de a cugeta “zi si noapte” la Legea lui Dumnezeu pare fanatica daca nu e inteleasa corect. Nici vorba sa avem de-a face aici cu spalarea creierului ! David vrea sa sublinieze nevoia de permanenta si continuitate in ceea ce priveste cunoasterea de Dumnezeu prin cugetarea la Legea Sa.

Cuvantul lui Dumnezeu e prea important pentru a-l lasa la discretia emotiilor si a dispozitiei sufletesti de moment. Mantuitorul ne asigura ca de cunoasterea lui Dumnezeu depinde viata vesnica ( Ioan 17, 3 ). Asadar, fericit este omul care in mod regulat isi ia timp de calitate pentru a-si  cunoaste Dumnezeul ! In definitiv, oare nu trebuie sa stim Cine este Cel langa care speram sa ne petrecem vesnicia ? Cum ar arata viata vesnica traita langa un Dumnezeu pe care nu-L cunosti ?

“Un (p)om sadit “

 

Iata imaginea desavarsita a omului care a gasit fericirea. Sau, mai corect spus, a omului pe care l-a gasit fericirea. De ce afirm acest lucru ? Pentru ca ideea ne este sugerata de expresia “un pom sadit”.

Ati vazut vreodata pomi umbland de colo-colo in cautarea izvorului ? “Ce intrebare absurda !” – ar zice unii. Nu, nici eu n-am vazut asa ceva, desi am umblat mult in mijlocul naturii. Pomul din Psalmul 1 a ajuns langa izvor nu pentru ca el s-a dus acolo, ci pentru ca cineva l-a sadit acolo. El nu are niciun merit. Singura lui menire este sa-si intinda radacinile spre izvor si apoi sa aduca rodul asteptat.

Daca mi-ar cere cineva sa-i arat un verset biblic care condamna indreptatirea prin fapte, atunci as arata spre acest verset. Adjectivul “sadit” cuprinde intreaga teologie a indreptatirii prin credinta, a mantuirii prin har, nu prin fapte.

Este evident: omul care-L cauta pe Dumnezeu si care cugeta la caracterul Lui nu va cunoaste niciodata ce inseamna seceta spirituala. Din inima lui vor curge “rauri de apa vie”, conform fagaduintei Mantuitorului ( Ioan 4, 14 ).

Dar ramane o nedumerire: psalmistul vorbeste si de frunzele pomului, nu doar de roadele lui. Stim ca roadele sunt folositoare. Dar frunzele ? Cui folosesc frunzele (p)omului ? Evangheliile ne prezinta doua cazuri in care Mantuitorul a blestemat un smochin pentru ca nu avea roade ( Luca 13, 6-9 si Marcu 11, 12-14 ). Dar atentie ! Iisus a blestemat (p)omul nu pentru ca avea frunze, ci pentru ca nu avea roade. Frunzele sunt podoaba unui (p)om, dar daca el nu aduce si rod, el nu-si atinge menirea.

Langa un (p)om care are doar frunze poti muri de foame admirandu-i coroana. Nu frunzele ii hranesc pe cei infometati de langa noi, ci roadele noastre: faptele de sacrificiu pentru semenii nostri. De aceea criteriul cerului la judecata finala va fi: “Dupa roadele ( nu frunzele ! ) lor ii veti cunoaste” ( Matei 7, 20 ). Oricat de frumos ar fi un (p)om vara, ceea ce conteaza la venirea iernii nu sunt frunzele, care oricum cad si putrezesc, ci roadele pe care le-a oferit trecatorilor flamanzi.

“Tot ce incepe duce la bun sfarsit” – continua psalmistul. Ideea completeaza imaginea (p)omului roditor. Un (p)om care se rezuma doar in impodobirea cu frunze, fara a aduce rod, nu duce la bun sfarsit planul Creatorului cu privire la el. Frunzele sunt necesare fotosintezei, iar fotosinteza exista pentru a produce rod. Un (p)om fara rod s-a oprit la jumatatea drumului. Si, daca nu se indreapta, mai curand sau mai tarziu va fi taiat. Pentru totdeauna…

“Cei rai”

 

Nu tot asa este cu cei rai…” Asa incepe antiteza pe care este construit Psalmul 1. Expresia “nu tot asa” vrea sa ne spuna ca acesti oameni, spre deosebire de primii:

1) Nu sunt fericiti

2) Nu-si gasesc placerea in Legea Domnului

3) Nu sunt “saditi”, ci cresc la intamplare

4) Nu sunt adapati de izvor, ci sufera de seceta spirituala

5) Nu aduc roade, sau, daca le aduc, sunt roade rele

6) Incep multe proiecte, dar nu le finalizeaza.

Esenta rautatii lor este atitudinea de razvratire fata de vointa lui Dumnezeu exprimata in Legea sa. Din aceasta atitudine se nasc toate gandurile, cuvintele si faptele lor rele, caci pacat inseamna tot ceea ce face omul atunci cand este despartit de Dumnezeu.

“Ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul” ( vers. 4 )

Iata comparatia perfecta care ne arata ca pacatul impreuna cu cei care ii slujesc nu au niciun viitor. Ce contrast intre un pom bine udat, care aduce roadele asteptate, si un pumn de pleava, spulberata la cea mai mica adiere de vant !

Compararea celor rai cu pleava ne aduce in atentie un adevar dureros pentru o anumita categorie de oameni. Pentru “constructia” bobului de grau pleava nu reprezinta decat o simpla schela, buna doar pentru protejarea bobului fragil, pana ce acesta ajunge la maturitate. Cand bobul de grau devine copt, pleava nu mai foloseste la nimic. Ideea desprinsa de aici este aceea ca Dumnezeu se poate folosi de conditiile pacatului de pe pamant, de oamenii rai si razvratiti, pentru ca sa-i creasca si sa-i maturizeze spiritual pe copiii Sai. Cand acestia ajung la maturitatea spirituala ceruta, pleava, asemenea unei schele indepartate de pe cladirea terminata, este spulberata de vant.

“Ziua judecatii”

 

“De aceea, cei rai nu pot tinea capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti” ( vers. 5 )

A tine capul sus este o manifestare a demnitatii si a curajului raspunderii. Nu este insa cazul celor care in intreaga lor viata au intors spatele lui Dumnezeu. Cand sunt cantariti in balanta cerului, dupa standardul moral al Legii pe care au dispretuit-o, cei rai sunt gasiti usori. Mult prea usori…Sentinta rostita asupra imparatului Belsatar: “Ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor” ( Daniel 5, 27 ) va fi auzita de multi oameni in marea zi a judecatii.

Ma intreb cu toata seriozitatea: In acea zi a adevarului, voi fi gasit grau sau pleava ? Voi tinea capul sus in fata Divinului Judecator , spunand asemenea lui Iov: “Inima nu ma mustra pentru niciuna din zilele mele ?” ( Iov 27, 6 )

In fata dreptului Judecator , a carui privire va patrunde pana in cele mai adanci cute ale sufletului, cei rai nu vor mai gasi niciun argument in favoarea pozitiei lor. Vor amuti asemenea omului fara haina de nunta din parabola ( vezi Matei cap. 22 ). Isi vor aduce aminte de toate ocaziile in care Duhul Sfant i-a chemat la pocainta, de toate dovezile dragostei lui Dumnezeu, de marele sacrificiu de pe Golgota pe care l-au respins…

Ziua judecatii va reprezenta momentul adevarului, cand oamenii isi vor musca buzele si vor scrasni din dinti la gandul ca au pierdut pentru totdeauna sansa de a fi mantuiti. Cat de usor au pierdut vesnicia !… Aceasta este esenta mortii adevarate – moartea a doua.

“Domnul cunoaste”

 

Finalul Psalmului 1 este o incurajare pentru cei ce se incred in Dumnezeu, desi nu-I inteleg intotdeauna planurile. Este oare suficient ca El sa cunoasca drumul meu ? Nu ar trebui sa cunosc si eu acest drum ?

Setea de cunoastere a viitorului i-a impins pe multi oameni in bratele ocultismului. La o cerere atat de mare exista si o oferta pe masura: astrologie, chiromantie, vrajitorie, spiritism, clarviziune, profetism, dar si preoti care citesc in “carti”.

Crestinul are insa o alta optiune. Pentru el e suficient sa stie ca Dumnezeu ii cunoaste calea. La urma-urmei, la ce ne-ar folosi sa ne cunostem viitorul ? Cine dintre noi ar rezista sa cunoasca toate necazurile prin care va trece pana la sfarsitul vietii ? La ce i-a folosit lui Saul, aflat in “vizita de lucru” la vrajitoarea din En-Dor, sa stie ca a doua zi va muri pe campul de lupta ?

Cand Mantuitorul i-a chemat pe ucenici la slujire le-a spus El toate necazurile prin care vor trece ? Cu siguranta ca ucenicii s-ar fi speriat daca ar fi stiut dinainte prin ce persecutii vor trece. Insa, pe masura ce L-au cunoscut pe Domnul lor, ei au dobandit si maturitatea spirituala necesara pentru a intelege cate ceva din viitorul caii lor.

Nu sunt decat doua cai: cea a neprihanirii, avand promisiunea vietii vesnice , si cea a rautatii, care nu are alt final decat pieirea vesnica. In fata marelui standard al Legii lui Dumnezeu nu exista nuante de gri, ci doar alb si negru. Cel care crede ca poate trai intre cele doua cai, intr-o zona neutra, se inseala amarnic.

Si acum concluzia: Daca Domnul imi cunoaste calea, pentru mine e suficient sa vad doar un singur pas – cel care urmeaza. Si mai e ceva important: acest pas care urmeaza, doresc sa-l fac cu El tinandu-ma de mana. Imi e deajuns…

Lori Balogh

This entry was posted in Psalmii. Bookmark the permalink.

3 Responses to Psalmul 1 – Secretul fericirii

  1. novak arpi says:

    M ai lasat fara raspuns si ai trecut la urmatorul punct al articolului. Scriai ca este o limita in harul Lui Dumnezeu. Inseamna ca nu mai am nici o sansa daca am cazut rau din rau in mai rau, desi am avut intoarceri la Dumnezeu. Nu mai am nici o sansa daca am facut ce este rau si am stiut ca e e rau? Te rog mult raspunde mi prin email. Multumesc

  2. novak arpi says:

    Diagnosticul meu este ca sunt nefericit, deci inseamna ca m am asezat pe calea celor rai dupa ce am cunoscut harul Lui Dumnezeu. Mi e si rusine sa scriu faptele, vorbele si atitudinile. Vreau iertare :(

  3. novak arpi says:

    Imi cer scuze: recitind articolul imi dau seama ca ai raspuns foarte bine la intrebarea mea. Ai adus argumente clare si puternice. Dumnezeu nu ca nu l ar primi pe om, ci acesta cand se aseaza si decide sau hotareste sa ramana acolo…acela e descris de Pavel. Da. Desi perioada asta am spatele intoarsa Lui Dumnezeu starea mea imi spune ca El inca ma asteapta. E decizia mea atata timp cat mai traiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam protection by WP Captcha-Free