Lacul Sfanta Ana – pps

Lacrima unui vulcan – Lacul Sf. Ana

( click pe titlu pentru descarcarea fisierului pps )

Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent-Anna tó) este un lac vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este situat în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tuşnad. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani).

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m şi o lăţime maximă de 460 m, o suprafaţă de 19,50 ha şi o adâncime maximă de 7 m. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în aceasta nu trăieşte nici o vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează şi emanaţiilor mofetice prin fundul lacului şi prin pereţii craterului.

Turiştii veniţi la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea cu precizie de sută la sută. Localnicii ştiu că „Dacă emanaţiile din fisuri pişcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeţii”. Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică. În munte se desfăşoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon şi sulful, urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros înţepător, semn că vine ploaia.

Lacul Sfânta Ana, este o rezervaţie complexă naturală, geologică, floristică şi faunistică, fiind legat de Băile Tuşnad prin poteci turistice.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Sf%C3%A2nta_Ana

Acest articol a fost publicat în Natura și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free