Caile revelatiei

Caile revelatiei

Deoarece revelatia directa nu poate fi suportata de omul aflat in starea de pacat, Dumnezeu a fost nevoit sa foloseasca doar cai indirecte pentru a Se descoperi pe Sine. Cand Moise I-a cerut Domnului : “Arata-mi slava Ta”, Dumnezeu i-a raspuns: “Fatza nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca.” ( Exodul 33, 18. 20 ).

Singura ocazie in care Dumnezeu S-a putut descoperi direct omului a fost in Eden, inainte de caderea  in pacat ( vezi Geneza 3, 8 ). In conditiile pacatului, prezenta nemijlocita a Divinitatii ar insemna judecarea si nimicirea atat a pacatului, cat si a pacatosului. In prezenta unui Dumnezeu sfant si neprihanit, pacatul si omul care il cultiva nu pot supravietui. Acesta este motivul pentru care Biblia foloseste , in dreptul lui Dumnezeu, metafora “foc mistuitor” ( Evrei 12, 29 ) .

In dragostea Sa fata de omul cazut in pacat, Dumnezeu a cautat cai suportabile pentru a comunica cu acesta fara sa-i primejduiasca existenta. Pentru ca noi sa realizam ce inseamna ca omul pacatos sa stea in fatza sfinteniei divine, Biblia ne ofera numeroase exemple de oameni care au venit in contact cu slava lui Dumnezeu ( descoperita doar partial ! ), aratandu-ne efectul acestei atingeri asupra naturii umane.

Dupa primirea viziunii relatate in Isaia cap. 6, profetul exclama:”Vai de mine ! Sunt pierdut , caci sunt un om cu buze necurate , locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Domnul, Imparatul, Domnul Ostirilor.” ( Isaia 6,5 ). Chiar daca profetul Isaia nu L-a vazut pe Dumnezeu Tatal in toata slava Sa, ci pe Fiul, intr-o slava suportabila pentru natura umana, efectul acestei teofanii este evident.

Dupa ce profetul Daniel are parte de teofania ( descoperirea lui Dumnezeu ) relatata in capitolul 10 al cartii sale, natura sa umana cedeaza: “Puterile m-au lasat – relateaza profetul – culoarea mi s-a schimbat, fatza mi s-a slutit si am pierdut orice vlaga. Am auzit glasul cuvintelor lui, si pe cand auzeam glasul cuvintelor lui, am cazut lesinat cu fatza la pamant.” ( Daniel 10, 8-9 ).

O experienta asemanatoare a trait si Manoah, tatal lui Samson, dupa intalnirea cu ingerul Domnului. Infricosat de prezenta unui singur inger sfant, Manoah ii spune sotiei sale: “Vom muri, caci am vazut pe Dumnezeu.” ( Judecatori 13, 22 )

Acestea sunt doar cateva exemple din numeroasele cazuri prezentate in Biblie. Toate dovedesc faptul ca, datorita naturii sale pacatoase, omul nu poate sta in prezenta nemijlocita a slavei lui Dumnezeu. Iata motivul pentru care Divinitatea a ales sa comunice cu omul decazut prin cai indirecte.

Caile revelatiei pot fi impartite in doua categorii mari: 1) Revelatia generala si 2) Revelatia speciala.

I. Revelatia generala

Este o revelatie nespecifica. In cadrul acesteia, Dumnezeu ni se descopera prin:

1) Natura

Natura ne ofera o revelatie partiala si impersonala a lui Dumnezeu, ea avand nevoie sa fie completata de alte cai prin care Il putem cunoaste. Natura suporta si ea urmarile pacatului impreuna cu omul, drept urmare ea nu mai poate oglindi planul initial al Creatorului. Cu ocazia potopului, Biblia afirma ca “orice faptura isi stricase calea pe pamant” ( Geneza 6, 12 ), indepartandu-se de planul initial al lui Dumnezeu cu Creatia Sa. Apostolul Pavel face o observatie asemanatoare in Epistola catre Romani, vorbind despre “robia stricaciunii” si despre faptul ca “firea ( natura ) a fost supusa desertaciunii ( degradarii )” ( Romani 8, 20-21 )

Prin urmare, natura nu ne poate oferi o revelatie suficienta a slavei lui Dumnezeu. Ea trebuie interpretata prin Duhul Sfant si trebuie intregita cu alte cai ale revelatiei. Fara acestea, exista pericolul caderii in idolatrie,  panteism  sau evolutionism.

Cu toate acestea, natura ramane, in ciuda degradarii ei, un mijloc al revelatiei lui Dumnezeu. Privind atent de la microcosmos pana in macrocosmos si studiind legile care guverneaza Universul, putem intelege cate ceva din atributele lui Dumnezeu. Intelegem ceva din puterea Sa, din inteligenta Sa, din sensibilitatea sa , din imaginatia Sa.

“In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati.” ( Romani 1, 20 ; vezi si Psaluml 19, 1-4 ).

Natura nu este Dumnezeu, insa Dumnezeu ni se descopera prin natura.

2) Constiinta

“Urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el !” ( Isaia 30, 21 )

Am putea defini constiinta ca fiind organul ceresc al trupului pamantesc, acea zona a fiintei umane prin care ne vorbeste Dumnezeu. Biblia nu contine termenul “constiinta”, insa foloseste sinonime ca “cuget”, “inima”, “gand”.

Prezenta constiintei este una din cele mai solide dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Daca omul ar fi un animal evoluat, nu ar putea fi explicata existenta constiintei. Legea conservarii de sine l-ar obliga pe om sa fie unitar in actiunile si planurile sale. Constiinta nu ar trebui sa-l mustre cand face ceva rau. Dimpotriva, ea ar trebui sa-i aprobe orice gest, orice act, orice gand sau plan care sa conduca la consevarea de sine.

Ca mijoc al revelatiei, constiinta este si ea atinsa de degradarea adusa de pacat. Se poate conta pe ea doar daca omul se afla intr-o  relatie buna cu Dumnezeu. In rest, lumea e plina de constiinte pervertite, degradate…

3) Istoria

Ridicarea si prabusirea imperiilor contine date si dovezi ca o Mana nevazuta conduce toate lucrurile in mod inteligent spre un final glorios al biruintei definitive a binelui asupra raului. Istoria este o cale nespecifica si impersonala a revelatiei. Ea este insuficienta pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a planurilor Sale, fapt pentru care ea trebuie interpretata prin Duhul Sfant si completata cu alte cai ale revelatiei.

4) Experienta personala

Este o cale a revelatiei indispensabila cunoasterii lui Dumnezeu. Ea nu poate inlocui alte cai ale revelatiei, insa aduce un plus de putere, stand la baza unei convingeri profunde.

Experienta personala este o cunoastere existentiala a lui Dumnezeu. Omul simte, “vede” si constientizeaza in anumite momente din viata mana nevazuta a lui Dumnezeu care intervine spre binele lui vremelnic sau vesnic.

Fara aceasta experienta personala cu Dumnezeu, astazi nu am fi avut Biblia in forma ei actuala. Apostolul Ioan recunoste ca mare parte din scrierile sfinte se datoreaza experientei personale pe care autorii Bibliei au avut-o cu Dumnezeu: “Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si pipait cu mainile noastre cu privire la Cuvantul vietii…aceea va vestim si voua…” ( 1 Ioan 1, 1-3 )

II. Revelatia speciala

Este reprezentata de acele cai prin care Dumnezeu S-a facut cunoscut pe Sine intr-un mod specific, personal si obiectiv.

Doua sunt caile revelatiei speciale: Iisus Christos si Biblia.

1) Iisus Christos

Persoana, lucrarea si invatatura lui Iisus Christos reprezinta revelatia suprema, completa, personala si obiectiva a lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu S-a descoperit omului pana la limitele capacitatii lui de intelegere.

Insusi Mantuitorul afirma: “Cine M-a vazut pe Mine , L-a vazut pe Tatal Meu.” ( Ioan 14, 9 ), aratand prin aceasta ca El este revelatia suprema a lui Dumnezeu. Apostolii, la randul lor, afirma in repetate randuri acelasi adevar:

-“Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal.” ( Ioan 1, 14 up. )

-“ El, care este oglindirea slavei Lui, intiparirea Fiintei Lui…” ( Evrei 1, 3 )

-“Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” ( Ioan 1, 18 )

Astazi insa, Iisus Christos nu mai e pe pamant. De aceea, Dumnezeu a randuit o alta sursa speciala a revelatiei Sale: raportul scris al modului in care gandeste si actioneaza El – Biblia.

2) Biblia

Biblia, in esenta,  nu este altceva decat raportul scris, prin intermediul profetilor si apostolilor, al gandurilor si actiunilor lui Dumnezeu.

Vorbind despre Scripturile Vechiului Testament ( lucru valabil si pentru Noul Testament ), apostolul Pavel afirma ca “tot ce a fost scris mai inainte a fost scris pentru invatatura noastra…” ( Romani 15, 4 pp.) .

Rolul Scripturilor este complex. Ele au menirea sa-i invete adevarul pe cei cei care nu-l cunosc. Pe cei care il cunosc, dar nu il practica, ele au rolul sa-i mustre. Pe cei care cunosc adevarul , dar nu-l practica si care totusi doresc o schimbare in viata lor, Scripturile au rolul de a-i ajuta sa se indrepte. Iar pe cei care cunosc adevarul, il practica si doresc mai mult, Scripturile au menirea sa-i ajute sa creasca in intelepciune.

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte si sa dea intelepciune in neprihanire.” ( 2 Timotei 3, 16 )

Insa poate cel mai mare rol pe care il are Biblia este acela de a-L prezenta pe Iisus Christos, Cel care este revelatia suprema a lui Dumnezeu. Fara existenta Bibliei, revelatia prin Iisus Christos nu ar fi ajuns pana la noi.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Adevaruri biblice și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free