Alcatuirea Bibliei

Alcatuirea Bibliei

Biblia este alcatuita, conform canonului protestant, din 66 de carti. Vechiul Testament contine 39 de carti, iar Noul Testament este alcatuit din 27 de carti.

Canonul biblic

Prin canon biblic se intelege lista cartilor inspirate ale Bibiei, lista acceptata in mod obisnuit.

Canonul Vechiului Testament a fost stabilit la Sinodul de la Iamnia ( 100 d.Hr. ), fiind alcatuit din 39 de carti grupate in trei categorii: Legea ( Torah ), Profetii ( Neviim ) si Scrierile ( Ketuvim ).

Cea mai veche recunoastere  canonica a 23 de carti din Noul Testament este Canonul Muratori ( 180 d. Hr. ). Prin comparatie cu canonul actual, din el lipsesc Epistola catre Evrei, primele doua epistole ale lui Ioan si a doua epistola a lui Petru. In lista lui Athanasius din Alexandria ( 367 d.Hr. ) figureaza deja toate cele 27 de carti ale Noului Testament. Recunoasterea oficiala a canonului Noului Testament, in forma lui actuala, s-a facut la sinoadele din Roma ( 382 d.hr. ), Hippo ( 393 d. Hr. ) si Cartagina ( 397 d. Hr. ).

Apocrifele ( apocriphos – ascuns, tainic, dosit )

Din numarul lor fac parte acele carti care nu au fost canonizate la Sinodul de la Iamnia ( Tobia, Iudith, Baruch, Isus, fiul lui Sirah, Macabei, Suzana, Eclesiasticul ). Aceste carti nu corespund criteriilor dupa care o carte poate fi considerata inspirata.

Biserica Catolica a canonizat totusi aceste carti cu ocazia Sinodului de la Trident ( 1546 ). Bisericile protestante raman la convingerea ca ele nu sunt inspirate, ele nerespectand criteriile necesare.

Literatura Noului Testament cunoaste si ea apocrife: Evanghelia egipteana, Evanghelia lui Petru, Toma, Iacov, Iuda si Nicodim. In total sunt aproximativ 50 de evanghelii apocrife , dar necanonizate.

Limbile Bibliei

Biblia a fost scrisa in trei limbi: Vechiul Testament a fost scris in ebraica si aramaica, in timp ce Noul Testament a fost scris in greaca.

In timpul Imperiilor Babilonian si Medo-Persan, aramaica era o limba internationala, inrudita cu ebraica. Pe vremea lui Iisus, in Palestina se vorbea numai limba aramaica. Doar in sinagogi se mai folosea limba ebraica cu ocazia  citirii Torei, insa era nevoie de un translator care traducea textul in aramaica, singura limba inteleasa de poporul de rand.

In ceea ce priveste Noul Testament, cele mai clare carti sunt cele ale lui Luca, scrise intr-o limba greaca curata. De cealalta parte, Pavel a scris intr-o limba greaca greoaie, plina de aramaisme si ebraisme, insa usor de inteles de catre un palestinian din secolul intai.

Alcatuirea Bibliei

Conform cuvintelor Mantuitorului din Luca 24, 44, Vechiul Testament este impartit in trei mari sectiuni: 1) Legea ( Torah ), cuprinzand cele cinci carti ale lui Moise ; 2) Proorocii ( Neviim ), cuprinzand: Iosua, Judecatorii, 1 si 2 Samuel, 1 si 2 Regi, Isaia, Ieremia, , Ezechiel si cartile celor 12 profeti “mici” din finalul Vechiului Testament ; 3) Scrierile ( Ketuvim ), cuprinzand: Psalmii, Rut, Neemia, Ezra, Cantarea Cantarilor, Eclesiastul, Estera, Proverbe, 1 si 2 Cronici, Plangerile lui Ieremia si Iov.

Noul Testament este alcatuit din: cele patru Evanghelii, cartea Faptele Apostolilor, 14 epistole ale lui Pavel, 7 epistole generale scrise de Iacov, Ioan, Petru si Iuda si cartea Apocalipsei.

In textul original, scrisul era continuu, fara semne de punctuatie si fara spatii intre cuvinte. Impartirea in capitole s-a facut in secolul al XIII-lea, iar in versete , in 1551 de catre Robert Stephanus , al Paris.

Elaborarea Bibliei

Biblia are 39 de autori diferiti, care au trait in secole diferite, in culturi diferite si avand pregatire intelectuala diferita. Timpul elaborarii cartilor Bibliei a fost de aproximativ 1500 de ani, incepand cu vremea lui Moise ( ~ 1400 i.Hr. ) si pana spre sfarsitul primului secol crestin.

Au existat patru surse principale ale Bibliei: 1) Revelatia divina prin : vedenii, vise si instructiuni directe; 2) Experienta personala ( de ex. Exodul ) ; 3) Cronicile regilor si 4) Rapoarte primite de la martori oculari.

Traducerile Bibliei

O problema care se ridica in legatura cu acest aspect este urmatoarea: De ce este nevoie de mai multe traduceri ?

1) Pentru ca Biblia sa fie cat mai apropiata de original, pe masura ce sunt descoperite manusrise mai vechi si mai bune.

2) Pentru ca limbile evolueaza si cuvintele isi modifica sensul.

3) Pentru ca traducatorii trebuie sa exprime adevarurile Bibliei intr-un limbaj usor de inteles pentru populatiile analfabete sau semi-analfabete.

Iata un exemplu : In 1 Corinteni 16, 20 , apostolul Pavel le da credinciosilor indemnul : “Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfanta.” Daca crestinii din toate colturile lumii ar aplica acest indemn in mod literal, ar rezulta o multime de probleme in anumite culturi. Daca in cultura orientala a primului secol un asemenea gest era cu totul nevinovat si acceptabil, in unele culturi contemporane el este complet inecceptabil.

Unele traduceri ale Bibliei au rezolvat aceasta problema, transmitand ideea intr-o forma acceptabila pentru cultura noastra. Astfel, traducerea Good News Bible traduce expresia “ o sarutare sfanta” cu “o sarutarea frateasca”; traducerea New English Bible foloseste expresia “o sarutare a pacii”, iar traducerea Living Bible foloseste expresia “ o strangere de mana iubitoare”.

Ultima traducere amintita este acceptabila pentru nord-americani. Insa, daca toate traducerile Bibliei ar contine  versiunea “o strangere de mana iubitoare”, cum s-ar rezolva problema in acele culturi in care nu e nicio problema cu sarutarea sfanta, dar in care oamenii nu-si dau mana niciodata ?

Tipuri de traduceri

Exista doua sisteme de baza: traducerea literala si traducerea dinamic-echivalenta.

1) Traducerea literala consta in incercarea de a traduce textul original cuvant cu cuvant, cat mai aproape de sensul initial. Astfel de traduceri ale Bibliei sunt versiunile King James si New American Standard. Traducerile literale pot fi demodate, insa ele sunt excelente pentru studiu.

2) Traducerea dinamic-echivalenta incearca sa inteleaga  gandul avut in minte de autor si sa traduca acel gand intr-un limbaj modern, inteligibil. Parafrazarile nu sunt traduceri adevarate, ci mai degraba reformulari, explicari ale textului original ( ex. Living Bible ). Astfel de traduceri sunt bune pentru studii devotionale sau in grupe, insa pentru un studiu exegetic , sistematic, ele nu sunt recomandate.

Traduceri ale Bibliei

Septuaginta ( LXX, “saptezeci” ) este o traducere in limba greaca a Vechiului Testament, realizata in secolul al treilea i.Hr. de catre 72 barbati ( dupa unele surse, 70 ), sub patronajul lui Ptolemeu Filadelful. Septuaginta a fost versiunea folosita in timpul Domnului Christos.

Vulgata. In anul 382 d. Hr. papa Damarus l-a insarcinat pe Ieronim sa traduca Biblia intr-o  limba latina comuna, accesibila. Astfel s-a nascut versiunea in limba latina cunoscuta sub numele de Vulgata.

Noul Testament al lui Erasmus, realizat in 1516, dupa manuscrise nu prea vechi. Este o traducere in limba greaca, versiunea King James avand la baza acest text.

Traducerea King James, realizata in 1611, este considerata cea mai buna traducere in limba engleza. Intre timp, au fost descoperite manuscrise noi ale cartilor Bibiei, necunoscute la data la care a fost facuta traducerea King James. De aceea, unele versiuni mai recente in limba engleza sunt , uneori, mai exacte decat traducerea King James.

Problema pe care o ridica traducerea King James este folosirea unei limbi engleze foarte vechi. Intre timp, sensul unor cuvinte s-a schimbat  aproape total. Un exemplu este versetul din  Romani 1, 13 in care se  foloseste cuvantul “let”. La data la care a fost facuta traducerea, in 1611, termenul “let” insemna “ a impiedica”. Astazi sensul lui este total opus: “a permite”.

E. G . White despre traduceri si versiuni

“Unii privesc la noi cu gravitate si spun: “Nu credeti ca s-ar putea sa se fi strecurat vreo greseala la copiere sau traducere ? “ Acest lucru este cu putinta, iar mintea care este atat de ingusta incat va sovai si se va poticni de aceasta posibilitate sau probabilitate va fi tot atat de predispusa sa se poticneasca cand este vorba de tainele Cuvantului inspirat…Dificultati exista chiar si in cel mai clar adevar descoperit, insa toate greselile laolalta nu vor produce necazuri niciunui suflet si nici nu vor face vreun picior sa se poticneasca.”  E. G. White, Selected Messages, vol. I, pag. 16

Manuscrise ale cartilor Bibliei

Nu avem la dispozitie niciun manuscris original al Bibliei. Ea a ajuns la noi prin copieri successive, fapt ce ar fi putut introduce unele erori de copiere. Este insa important sa retinem natura acestor posibile erori: omiterea unor cuvinte sau litere, adaugarea de substantive si articole, inlocuirea de cuvinte prin sinonime, simplificarea unor constructii gramaticale, inlocuirea unor cuvinte vechi cu unele noi.

Unii au folosit acest argument pentru a lovi in autenticitatea Bibliei, insa prin compararea a cateva mii de manuscrise existente, datand din perioade diferite, s-a constatat o remarcabila uniformitate a textului , dar mai ales a ideilor, chiar daca difera exprimarea. Biblia ramane astfel demna de toata increderea, reprezentand cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu transmis omenirii in limbajul omenesc, accesibil.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Adevaruri biblice și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Alcatuirea Bibliei

  1. prozelit spune:

    cind sa shimbt sabatul si care au fost motivele//A mers crestini dupa fazele luni si evrei

  2. sunt crestin si foarte interesat de cunostiinta bibliei , vreau sa devin pastor predicator ,penticostal

  3. Nicu spune:

    În lumea traducatorilor, hipercorectitudinea este deja privita ca o eroare fundamentala. Traducerea nu este cu totul straina de negot, dar nici de tot ceea ce înseamna Traditie.
    Din această cauză Scrierile Inspirate se pot împărți în două mari grupe.
    Prima, pe care o putem numi Scriptura Semitică, cuprinde copiile fidele și explicite ale originalului, fiind reprezentată de scrierea văzută de Luther legată cu lanțuri în biblioteca Vaticanului. Această categorie de versiuni erau total și categric interzise, ele fiind arse pe rug împreună cu cei care le produceau sau le citeau. Aceiași soartă a avut-o și traducerile lui lui Wiclif și Tyndale.
    A doua categorie de versiuni o putem numi Biblia cu elemente Antisemitice, și cuprinde versiunile Scripturii de după secolul 3-4 e.n. Aceste traduceri mult depărtate ca înțeles, și delimitate de Scriptura originală iudeo-creștină, sunt variante ale Bibliei Vaticanului, versiune răspândită cu grabă și generozitate în întreaga lume, absolut fără nici o restricție ci însoțită chiar de favoruri.
    Pavel a scris intr-o limba greaca greoaie, plina de aramaisme si ebraisme, insa usor de inteles de catre un palestinian din secolul intai. Aceasta dovedește că Pavel a scris inițial Cărțile lui în limba Ebraică, ca să corespundă cu Torah, pentru citirea în sinagogi și la Templu. Nu limba lui Pavel era greoaie ci traducerea Scrisorilor lui din Ebraică în Greacă a fost greoaie din cauze ușor de imaginatl, care țin de cultura și cultul celor două civilizații.
    Iată câteva exemple care subliniază varietatea și bogăția limbii ebraice: există șapte cuvinte ebraice traduse în versiunea King James prin „NEGRU”: există opt cuvinte pentru TOPOR; 12 cuvinte pentru FRUMUSETE, 12 pentru CORP, 14 pentru ÎNTUNERIC; 18 pentru FRICĂ, 22 pentru RAMURĂ, 26 pentru verbul „a acoperi”, 42 pentru TĂIERE, 60 pentru A RUPE, 66 pentru „a aduce”; 74 sunt pentru „a lua”. Vă dați seama cu ce dificultăți se confruntă traducătorul de limbă Ebraică! Foarte multe nuanțe și semnificații se pierd prin traducerile din limba ebraică. Aici e o mare problemă. Cât de inspirat mai poate fi Cuvântul Creatorului dacă este înlocuit cu un vocabular păgân, în care se înscrie și Numele Sfânt Dumnezeu în loc de Yahuah, etc? Tocmai de aceste cuvinte păgâne trebuiesc curățite buzele noastre conform profețiilor.
    Limba Ebraică este limba îngerilor și a fost limba lui Adam, a patriarhului EBER, a lui Avraam, a lui Yahsuah Mesia și a ucenicilor lui, a lui Pavel și a credincioșilor din Congregația Apostolică. Aceasta va fi și limba celor mântuiți după cum arată Zephaniah 3:8.
    „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toți să cheme Numele Domnului, să-l slujească” Țefania 3:09.
    „În ziua aceea, cinci cetăți din țara Egiptului vor vorbi limba Canaanului…” Isaia 19:18.
    Dacă în timpul lui Nimrod, la Turnul Babel limba Evreiască a fost împărțită în limbile națiunilor, tot așa în timpul lui AntiMesia, în Marea Strâmtorare, Duhul lui Yahuah va da neamurilor darul de a vorbi în limba Canaanului, adică Ebraica.
    De aceea nu vă osteniți să cercetați Scripura prin prisma culturii Ebraice, pentru că numai așa veți înțelege mai bine Voia Creatorului și Planul Lui de Mântuirea al omului.
    EGWithe atrage atenția că Scriptura trebuie înțeleasă prin prisma „economiei ebraice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free