Apocalipsa cap. 1 – Tema cartii

Apocalipsa cap. 1 – Tema cartii

( vers. 4-8 )

Vers. 4: “Ioan catre cele sapte biserici care sunt in Asia: Har si pace din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor sapte duhuri care stau inaintea scaunului Sau de domnie”.

Oare Apocalipsa se adreseaza doar celor sapte biserici locale ? La data scrierii ei, crestinismul ajunsese mult mai departe: Corint, Tesalonic, Colose, Roma…

Cele sapte biserici amintite in Apocalipsa se gaseau in cele sapte localitati cu acelasi nume, apartinand Asiei Mici, de pe teritoriul actual al Turciei. Dar si Pavel a scris unor biserici… Si tot sapte la numar: Roma, Corint, Colose, Filipi, Tesalonic, Galatia si Efes. Acestea erau sapte biserici de pe teritoriul Imperiului Roman, insa este evident faptul ca mesajul epistolelor lui Pavel nu era local.

Dupa cum soliile lui Pavel trimise celor sapte biserici din Imperiul Roman se adresau intregii crestinatati, la fel si mesajul trimis celor sapte biserici din Asia Mica este unul universal.

Dupa salutul de inceput al apostolului : “Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine” ( salut care face referire la Trinitatea divina: Tatal, Fiul si Duhul Sfant ), el anunta direct tema cartii: “Iata ca El vine pe nori…” ( vers. 7 ). Aceasta este tema fundamentala a Apocalipsei, a Noului Testament, dar si a intregii Scripturi, caci evenimentul revenirii Mantuitorului reprezinta punctul culminant al luptei dintre bine si rau, zenitul tuturor sperantelor copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile. La fiecare al 25-lea verset al Noului Testament, aceasta solie de speranta e reamintita pentru a fi viu pastrata in sufletele obosite de lupta cu pacatul.

“Catre cele sapte biserici care sunt in Asia” – Cele sapte biserici apartineau provinciei romane  a Asiei ( 300 de mile lungime si 260 de mile latime ), situata in vestul Asiei Mici, pe teritoriul actual al Turciei. In timpurile Noului Testament, aceasta regiune era un centru important al culturii greco-romane. E foarte probabil ca crestinii acestor biserici sa fi provenit, in majoritatea cazurilor, dintre romani.

Asia a devenit un centru crestin important dupa parasirea Ierusalimului de catre crestini, cu ocazia distrugerii lui de catre armatele generalului Titus, in anul 70 d.Chr. Dupa marturia unor parinti ai bisericii, Ioan a avut un rol important in zidirea si intarirea acestor biserici. Avand resedinta in Efes, Ioan calatorea in intreaga zona, dupa cum afirma Clement din Alexandria: “Aici…pentru a randui episcopi, dincolo pentru a pune in randuiala biserici intregi, iar in alta parte, pentru a hirotoni pe aceia care erau desemnati de Duhul” ( Clement din Alexandria, “Cine este omul bogat care va fi mantuit ?”, XIV, ANF, vol. 11, pag. 603 ).

Desigur, Ioan cunostea si alte comunitati din Asia care nu sunt mentionate aici: Troa ( Faptele apostolilor 20, 5 ), Hierapolis ( Coloseni 4, 13 ) si Colose ( Coloseni 1, 2; 2, 1 ). De ce in introducerea Apocalipsei Ioan se adreseaza doar celor sapte biserici amintite ?

Sa nu uitam ca cel care a poruncit sa fie scrise epistolele a fost Dumnezeu. El a specificat si destinatarul lor. Uriah Smith, autorul unei explicatii a Apocalipsei, afirma: “Toata cartea Apocalipsei a fost consacrata celor sapte biserici sau comunitati. Dar cartea, continutul ei, nu era aplicata mai mult acestora decat celorlalte comunitati crestine  din Asia Mica – acelor biserici sau comunitati crestine care se aflau in Pont, Galatia, Capadocia si Bitinia si carora le erau adresate cele cuprinse in Epistolele lui Petru ( 1 Petru 1, 1 ), sau celor din Colose, Troa si Milet, situate chiar in mijlocul comunitatilor amintite de Ioan” ( Uriah Smith, “Daniel and Revelation”, ed. 1944, pag. 343-344 )

Daca facem o analiza atenta a soliilor trimise celor sapte biserici, observam ( asa cum afirma Uriah Smith mai departe ) ca doar o mica parte a acestor solii putea fi aplicata celor sapte comunitati locale. Majoritatea evenimentelor prezentate in Apocalipsa viza un viitor ce trecea dincolo de generatia ce era in viata la data scrierii Apocalipsei.

Ioan Il vede pe Fiul omului tinand in mana Sa cele sapte stele, reprezentandu-i pe ingerii celor sapte biserici. Dar oare numai acestia erau obiectul ocrotirii lui Dumnezeu ? Doar sapte dintre slujitorii Sai se aflau sub grija si ocrotirea Sa ? Oare nu toti slujitorii din intreaga dispensatiune a Noului Testament sunt incurajati de aceasta scena, fiind asigurati ca vor fi sustinuti de bratul lui    Iisus ?

Ioan a vazut doar sapte sfesnice , reprezentand cele sapte biserici in mijlocul carora statea Fiul omului. Dar oare numai aceste sapte biserici locale au fost in grija Mantuitorului de-a lungul istoriei crestinismului ? Este evident ca, desi unii comentatori ai Apocalipsei considera ca epistolele se adreseaza doar unor comunitati locale din acel timp, destinatarii lor sunt de fapt crestinii din toate veacurile. Cele sapte biserici amintite nu reprezinta doar sapte comunitati locale din Asia Mica a secolului intai, ci reprezinta sapte perioade ale bisericii crestine mondiale, incepand cu zilele apostolilor si pana la incheierea istoriei pacatului.

Sa nu uitam ca Apocalipsa ne vorbeste despre o singura biserica adevarata a lui Christos – cea descrisa in cap. 12. A doua biserica prezentata in Apocalipsa este cea apostaziata, simbolizata prin femeia imorala din cap. 17, 1-5.

“Har si pace din partea Celui ce era, Celui ce este si Celui ce vine” – Salutul este unul obisnuit in epistolele crestine timpurii, fiind gasit in majoritatea scrierilor lui Pavel, Petru si Ioan ( Romani 1, 7; 1 Corinteni 1, 3 ).

“Sapte duhuri” – Ioan asociaza cele “sapte duhuri” cu Tatal si Fiul, ca fiind sursa harului si pacii crestinului, ceea ce ne face sa credem ca expresia se refera la Duhul Sfant. Cifra sapte, fiind  simbolul perfectiunii, majoritatea comentatorilor sunt de acord ca simbolul Il reprezinta pe Duhul lui Dumnezeu in plinatatea Sa ( simbolizat in profetia lui Zaharia prin sfesnicul cu cele sapte candele – Zaharia cap. 4 ).

Vers. 5: “Si din partea lui Iisus Christos, martorul credincios, cel intai nascut din morti, Domnul imparatilor pamantului ! A lui, care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau…”

“Martorul credincios” – Este un titlu al Domnului Christos prin care se subliniaza ideea ca El este reprezentantul desavarsit al caracterului si vointei lui Dumnezeu fata de omenire ( Ioan 1, 1.14 ).

“Cel intai nascut din morti” ( gr. protokos – intai nascut ) – Iisus nu a fost primul care a inviat din morti. Vechiul Testament consemneaza si alte cazuri. Insa toti cei inviati au putut fi eliberati de sub puterea mortii numai datorita biruintei lui Iisus asupra mortii. Desi, cronologic privind lucrurile, Iisus nu a fost primul cel inviat, in ceea ce priveste importanta evenimentului, El este cu adevarat “cel intai nascut din morti”, in calitate de izvor al vietii ( Ioan 1, 4 ). Mantuitorul Insusi a afirmat despre Sine  ca are puterea sa-Si dea viata si are puterea sa o ia inapoi ( Ioan 10, 17-18 ).

“Domnul imparatilor pamantului” – Un titlu care arata spre incoronarea lui Iisus ca urmare a biruintei Sale pe cruce, ca Domn al pamantului rascumparat.

Cele trei titluri ale lui Iisus, amintite in versetul 5, fac aluzie la cele trei faze ale lucrarii Domnului Christos in favoarea omenirii: rascumpararea, judecata si restaurarea Imparatiei Sale. In aceste trei faze ale lucrarii Sale se regasete tema intregii carti a Apocalipsei.

Titlul de “martor credincios si adevarat” se refera la prima venire a lui Iisus , in natura umana, pentru a marturisi despre dragostea lui Dumnezeu pentru om si despre planurile Lui pentru mantuirea neamului omenesc. Al doilea titlu – “Cel intai nascut din morti”- ne vorbeste despre inviere, inaltare si mijlocire pentru neamul omenesc in cer. Al treilea titlu – “Domnul imparatilor pamantului” – ne vorbeste despre revenirea Sa si restabilirea armoniei universale, prin nimicirea pacatului si a pacatosilor.

“Care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau” – Iata tema principala a Evangheliei reluata in Apocalipsa.  Ioan ne asigura ca, in ciuda evenimentelor dramatice prin care urma sa treaca biserica, in ciuda persecutiilor si urii lui Satana, in mijlocul fiarelor gata sa inghita biserica de pe pamant, Iisus continua sa ne iubeasca, asigurandu-ne o mantuire cu o temelie sigura – propria Sa jertfa.

Vers. 6:Si a facut din noi o imparatie si preoti pentru Dumnezeu, Tatal Sau: a Lui sa fie slava in vecii vecilor ! Amin!”

Probabil ca Ioan face aici referire la textul din Exod 19, 6 unde Domnul isi exprima planul Sau cu privire la poporul ales: ca acesta sa devina o “imparatie de preoti”. Daca acel plan initial a esuat din cauza necredintei poporului evreu, Dumnezeu nu a renuntat la el. Planul lui Dumnezeu se va implini cu biserica Sa din Noul Testament ( 1 Petru 2, 9 ).

In dispensatiunea Noului Testament, fiecare credincios are privilegiul sa se apropie de Dumnezeu fara sa mai fie nevoie de mijlocirea cuiva, caci Christos este Mijlocitorul si Marele nostru Preot ( 1 Timotei 2, 5 ). Prin El , ne putem apropia “cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” ( Evrei 4, 16 ).

Credinciosii sunt numiti preoti nu pentru ca biserica ar mijloci intre Dumnezeu si oameni. Aceasta lucrare Ii apartine lui Iisus. Sensul termenului “preot” este acela ca ei pot sta direct in prezenta lui Dumnezeu, aducand ca “jertfa’, multumiri, inchinare si laude la adresa Lui ( Romani 12, 1: Evrei 13, 15). Credinciosii mai sunt numiti preoti si intr-un sens cu totul particular – acela al misiunii. In acest sens, credinciosul este un mijlocitor intre omul pacatos si Dumnezeu, pentru ca el il conduce pe pacatos la piciorul crucii pentru a se bucura si el de mantuire. Este o mijlocire inteleasa in sensul aducerii de suflete la mantuire.

Vers. 7:Iata El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui ! Da, Amin !”

In aceste simple cuvinte este concentrat intregul continut al cartii, tema centrala a Apocalipsei – revenirea in glorie a Mantuitorului. Acesta este punctul culminant al istoriei omenirii si speranta tuturor credinciosilor din toate timpurile. Fara acest eveniment, orice sacrificiu, orice lupta si biruinta obtinuta de credinciosi in aceasta viata nu ar avea nicio finalitate.

Ioan ne vorbeste despre un eveniment vizibil, personal si universal. Daca in Betleem, Iisus S-a nascut ca un prunc umil, nebagat in seama – eveniment neobservat de majoritatea oamenilor, la revenirea Sa, Iisus va fi vazut de intreaga omenire. Revenirea Domnului nu va avea loc nici in pustie, nici in “camarute ascunse “ ( Matei 24, 26 ), ci va fi un eveniment vizibil si auzibil la scara mondiala.

“Cei ce L-au strapuns” – Ne aflam in fata unui adevar tulburator: Persoanele care au fost responsabile de suferintele si moartea Mantuitorului, vor fi inviate din morti , cu putin inainte de revenirea in slava a Sa, pentru a fi martore la acest maret eveniment ( Daniel 12, 2 ). Insusi Mantuitorul ii avertizase pe conducatorii iudei care Il judecau: “Va spun ca de acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezand la dreapta puterii lui Dumnezeu si venind pe norii cerului” ( Matei 26, 64 ).

Despre aceasta inviere speciala a profetizat si Daniel in cap. 12, 2, cuprinzand atat oameni nelegiuiti, cat si oameni neprihaniti. Aceasta inviere partiala, deosebita de invierile generale de la inceputul si sfarsitul mileniului, este in legatura cu timpul de stramtorare care precede revenirea Domnului.

In dreptatea Sa, Dumnezeu a hotarat ca cei care au participat direct la suferintele si moartea Fiului Sau, precum si cei mai mari persecutori ai bisericii Sale din toate timpurile, sa fie chemati la viata pentru putin timp, pentru a vedea pe cine au omorat si progonit.

“Se vor boci” – Termenul “a boci” face referire la obiceiul practicat in unele culturi de a-si face taieturi si a-si lovi corpul propriu, ca semn de durere si amaraciune. In sens figurat, “bocitul” neamurilor la vederea gloriosului eveniment se refera la remuscarile si groaza pe care le vor trai cei nelegiuiti la intalnirea lor cu Mantuitorul. Este exact aceeasi scena pe care, in nenumarate randuri, Iisus o descria prin expresia “acolo este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8, 12; 13, 42.50; 22, 13)

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Apocalipsa cap. 1 – Tema cartii

  1. Pingback: Tahari Suits Petite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free