Apocalipsa cap. 5 – Cartea cu sapte peceti

Apocalipsa cap. 5 – Cartea cu sapte peceti

( cap. 5, 1-14 )

Consideratii generale

Viziunea tronului lui Dumnezeu, redata in capitolul patru al Apocalipsei, se contiuna in capitolul cinci, avand de data aceasta in centrul atentiei cartea aflata in mana Celui ce sade pe scaunul de domnie. O carte in mana lui Dumnezeu… O carte pecetluita cu sapte peceti    ( cifra sapte simbolizeaza desavarsirea ), sugerandu-ne ca ceea ce este scris in ea este o taina pe care nimeni din Univers nu o poate deslusi.

Capitolele patru si cinci ale Apocalipsei sunt complementare. Daca in capitolul patru Dumnezeu e prezentat in calitatea Sa de Creator, in capitolul cinci El e vazut dintr-o alta perspectiva – aceea de Mantuitor si Rascumparator. Ambele capitole se incheie cu cate un imn de lauda si adorare: in primul caz , cei douazeci si patru de batrani se inchina Creatorului, in timp ce capitolul urmator se incheie cu o grandioasa simfonie universala in care inchinarea este adusa Rascumparatorului.

In Antichitate, forma cartilor era total diferita de cea actuala. Tinand cont de contextul istoric in care a fost primita viziunea, cartea cu cele sapte peceti trebuie sa fi fost un sul, probabil de pergament,  scris pe ambele fetze si sigilat cu sapte peceti. Cel care dorea sa ia cunostinta de continutul cartii trebuia mai intai sa rupa sigiliul.

In cazul cartii aflate in mana Tatalui, nu este vorba doar de un sigiliu, ci de sapte sigilii. Scena capata accente dramatice atunci cand Ioan, martor la grandioasa scena din fatza tronului divin, constata ca nu se gaseste nimeni in cer si pe pamant care sa poata rupe sigiliile si sa deschida cartea. Ioan este atat de marcat de acest fapt incat marturiseste: “Si am plans mult, pentru ca nimeni nu fusese gasit vrednic sa deschida cartea , nici sa se uite in ea.” ( cap. 5, 4 ).

Si totusi, exista o solutie divina la situatia tensionata legata de aceasta carte pe care nimeni din Univers nu era capabil sa o deschida. Solutia ? Poate ca Ioan se astepta la cu totul alta rezolvare. Poate se astepta ca un inger de lumina sa fie imputernicit de Dumnezeu sa deschida cartea. Sau poate una din fapturile vii pe care le vedea inaintea tronului… Sau poate unul din cei 24 de batrani…

Dar nu ! Solutia cerului era cu totul alta decat cea la care se asteapta oamenii: un Miel care parea junghiat. Nici macar un leu, un vultur… Un simplu Miel… Una din lectiile pe care noi, oamenii, le invatam cel mai greu este aceea ca Dumnezeu nu depinde de puterea, abilitatile, faima sau bogatiile vreuneia  dintre fiintele create pentru a-Si implini planurile. “Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca sa le faca de rusine pe cele tari” ( 1 Corinteni 1, 27 up. ).

Mielul junghiat, simbol al Domnului Iisus Christos jertfit pe cruce, este Solutia lui Dumnezeu pentru marea drama a pacatului. Prin biruinta obtinuta pe cruce, Domnul Christos a primit competenta si autoritatea de a deschide cartea cu cele sapte peceti, si a ne descoperi taina celor scrise in ea.

Cartea pecetluita din mana Tatalui nu este altceva decat istoria bisericii crestine pana la sfarsitul timpului, istorie ale carei scene sunt o taina pe care doar Dumnezeu o cunoaste. Faptul ca El e dispus sa ofere cartea spre desigilare demonstraza disponibilitatea Sa de descoperi omului tainele Sale, in acest caz, disponibilitatea Lui de a ne descoperi viitorul.

In anul 303 d.Chr., Victorinus, un crestin martirizat pe vremea persecutiilor lui Diocletian, a scris un comentariu  in care scoate in evidenta faptul ca Apocalipsa este construita pe principiul repetitiei. Conforma opiniei lui Victorinus, cele sapte epistole, cele sapte sigilii si cele sapte trambite acopera aceeasi perioada istorica, ele fiind trei lanturi profetice paralele.

Daca cele sapte epistole reprezinta istoria bisericii lui Christos, cea saraca, credincioasa, persecutata si neluata in seama, urmatorul lant profetic – cel al celor sapte sigilii – reprezinta istoria bisericii crestine oficiale, a crestinismului in totalitatea lui, asa cum este, nu asa cum ar trebui sa fie.

Faptul ca aceasta istorie se afla in mana lui Dumnezeu si a Milelului ne da asigurarea ca nimic din ceea ce se intampla pe pamant nu scapa stiintei Lui si grijii Lui pentru mantuirea tuturor celor ce se incred in El.

Comentariul textelor

Vers. 1: “Apoi am vazut in mana dreapta a Celui ce sedea pe scaunul de domnie o carte scrisa pe dinauntru si pe dinafara, pecetluita cu sapte peceti.”

“O carte”– Pe vremea scrierii Apocalipsei cartile aveau o forma cu totul diferita de cea a cartilor de astazi. De cele mai multe ori, cartile Antichitatii nu erau altceva decat niste suluri alcatuite din bucati lungi de pergament sau papirus, infasurate pe un suport de lemn. Ceva asemanator poate fi vazut astazi in sinagogile evreiesti.

Cu privire la simbolistica sulului exista mai multe interpretari. Unii comentatori sunt de parere ca sulul reprezinta Imparatia lui Dumnezeu pe care o vor mosteni cei mantuiti. Aceasta interpretare se bazeaza pe faptul ca in dreptul roman exista prevederea ca un testament sa fie insotit de sapte sigilii.

Insa un testament nu putea fi desigilat decat dupa moartea persoanei care l-a facut. In acest caz, cei mantuiti nu vor putea primi Imparatia lui Dumnezeu decat dupa moartea ispasitoare a Domnului Christos ( Evrei 9, 15 ). Desi hotararea de a li se oferi mantuirea tuturor credinciosilor a existat “ din vesnicii”, ea nu a putut fi executata decat dupa moartea Domnului Christos, mai exact, la revenirea Sa.

Desi pare corecta, aceasta interpretare are un mare neajuns: Cele sapte peceti nu se refera la mostenirea promisa credinciosilor, ci la evenimente care urmau sa se intample pe pamant in era crestina.

O alta interpretare sustine ca sulul cu sapte peceti reprezinta cartea vietii la care Biblia face deseori referire, mai ales in Apocalipsa ( cap. 3, 5; 13, 8; 20, 12.15; 21, 27 ). De obicei pe suluri se scria doar pe o singura parte. Faptul ca sulul din mana Tatalui este scris pe ambele fetze ar putea fi legat, conform acestei interpretari, de numarul mare al celor mantuiti scrisi in aceasta carte ( cap. 7, 9 ). Ruperea sigiliilor ar insemna  descoperirea numelor celor mantuiti.

Insa nici aceasta interpretare nu satisface, deoarece nu corespunde evenimentelor care insotesc ruperea sigiliilor. Mai mult decat atat, nu are niciun sens prezenta cartii vietii in contextul acestui capitol.

O alta interpretare sustine ca sulul reprezinta Vechiul Testament implinit in Noul Testament. Ea se bazeaza pe afirmatia facuta de Domnul Iisus in sinagoga din Nazaret: “Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura pe care le-ati auzit” ( Luca 4, 21 ). In felul acesta, Domnul Iisus este singurul care poate aduce la indeplinire profetiile Vechiului Testament.

Pentru a afla adevarata semnificatie a sulului cu sapte peceti trebuie sa luam in considerare experienta lui Ezechiel, caruia i-a fost data o carte sub forma unui sul scris pe ambele parti si care continea “bocete, plangeri si gemete” ( Ezechiel 2, 10 ). Profetului Ezechiel i s-a poruncit sa manance sulul, dupa care trebuia sa vorbeasca din nou poporului Isarael.

Cea mai plauzibila interpretare este cea care sustine ca sulul cu sapte peceti reprezinta istoria bisericii intre prima si a doua venire a Domnului Christos, incluzand si mantuirea poporului lui Dumnezeu si judecata finala. Astfel, ruperea celui de-al saselea sigiliu ne conduce la ziua finala, iar ruperea celui de-al saptelea sigiliu e insotita de evenimente care nu sunt redate.

Concluzia care se impune este aceea ca sulul cu sapte peceti  cuprinde evenimentele legate de istoria bisericii crestine, evenimente descrise in capitolele urmatoare ale Apocalipsei ( 7,1 – 22,21 ).

“Scrisa pe dinauntru si pe dinafara”- Sulul pare a fi scris pe ambele parti, insa sunt comentatori care contrazic acest lucru. Ei sustin ca sulul era scris doar pe dinauntru, dar sigilat pe dinafara. Argumentul lor este legat de o virgula care, daca este mutata, da un alt sens textului, care ar suna astfel: “Scrisa pe dinauntru si sigilata pe dinafara.

Practica de a scrie un sul pe ambele parti  era destul de rar intalnita in Antichitate ( cartea se numea opistografa ). Faptul ca sulul din mana Tatalui era scris pe ambele parti semnifica atotstiinta lui Dumnezeu, mai ales in ce priveste cunoasterea viitorului.

“Pecetluita cu sapte peceti” – Faptul ca acest sul este sigilat cu sapte peceti nu trebuie sa ne faca sa credem ca toate aceste sigilii puteau fi vazute dintr-o data. Comentand acest aspect, John Wesley sustinea ca aceasta carte era alcatuita de fapt din sapte volume stranse unul in celalalt, fiecare din ele fiind sigilat aparte. Dupa desfasurarea primului sul, aparea al doilea cu sigiliul sau, apoi al treilea si asa mai departe. ( John Wesley, Explanatory Notes upon the New Testament, p. 697, Comment on Revelation 5,1; Uriah Smith, op. cit.  p. 415 ).

In Biblie, cifra sapte este simbolul perfectiunii. Faptul ca sulul este pecetluit cu sapte peceti arata ca nicio fiinta din Univers ( in afara de o singura Exceptie ) nu are acces la continutul cartii.

Vers. 2: “Si am vazut un inger puternic care striga cu glas tare: “Cine este vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile ?”

Dumnezeu nu este arbitrar in actiunile Sale. Prin vocea ingerului puternic, El invita toate fiintele din Univers  sa vina si sa deschida cartea. Daca El le-ar fi interzis accesul la carte, gestul ar fi putut fi  interpretat gresit. De aceea, Tatal este dispus sa ofere aceasta posibilitate oricarei fiinte, pentru ca toate fiintele inteligente sa realizeze ca nimeni, in afara Fiului lui Dumnezeu, nu poate face aceasta lucrare.

Vers. 3: “Si nu se gasea nimeni, nici in cer, nici pe pamant, nici sub pamant, care sa poata deschide cartea, nici sa se uite in ea.”

Ioan privea scena din fatza lui cu teama. Fusese invitat : “Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se intample dupa aceste lucruri!” ( cap. 4. 1 ), dar vazand ca nimeni din cer sau de pe pamant nu e capabil sa ia cartea si sa-i rupa pecetile, se temea ca fagaduinta care ii fusese data va ramanea neimplinita.

Vers. 4: “Si am plans mult, pentru ca nimeni nu fusese gasit vrednic sa deschida cartea si sa se uite in ea.”

Universul intreg isi manifesta neputinta de a intra in sfatul si intelepciunea planurilor lui Dumnezeu. Dezamagit, Ioan plange mult, fara sa stie ca exista o solutie la problema ivita, ca exista o Persoana vrednica sa ia cartea, sa-i rupa pecetile si sa o deschida, facand cunoscut tuturor evenimentele scrise in ea.

Cata dreptate avea Benson, unul din comentatorii Apocalipsei, cand spunea: “Apocalipsa n-a fost scrisa fara lacrimi si nici nu va putea fi inteleasa fara lacrimi.” ( Uriah Smith, Daniel and revelation, p. 416.417 )

Vers. 5: “Si unul din batrani mi-a zis: “Nu plange. Iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.”

Temerea lui Ioan ca nu exista nimeni care sa rupa sigiliile si sa ne asigure ca cele aflate in carte vor fi descoperite este inlaturata de unul din cei 24 de batrani. Dar de ce unul din batrani si nu un inger sau una din fapturile vii ? De ce nu ingerul Gabriel e trimis sa-l consoleze pe Ioan ? Poate pentru ca acest “batran” avea aceeasi experienta a luptei cu pacatul pe pamant ca si batranul Ioan, fiind rascumparat prin aceeasi jertfa a Domnului Christos.

“Leul din semintia lui Iuda” – Este o aluzie la una din primele profetii mesianice din Scriptura:

“ Iuda este un pui de leu. Tu te-ai intors de la macel, fiule. Iuda isi pleaca genunchii, se culca intocmai ca un leu, ca o leoaica. Cine-l va scula ? Toiagul de domnie nu se va departa din Iuda, nici toiagul de carmuire dintre picioarele lui, pana va veni Silo, si de El vor asculta popoarele.”           ( Geneza 49, 9,10 ).

“Radacina lui David” – Expresia este si ea inspirata din Vechiul Testament, facand aluzie la profetia mesianica din Isaia 11, 1: “Apoi o Odrasla va iesi din tulpina lui Isai, si un Vlastar din radacinile lui.”

Faptul ca nimeni din cer sau de pe pamant nu putea deschide cartea scoate la lumina un adevar biblic profund, dar in acelasi timp simplu: Fara Persoana si lucrarea lui Iisus Christos, istoria este o enigma. Filozofii care resping punctul de vedere crestin ajung sa nu mai inteleaga istoria si finalul ei. Faptul ca sulul se afla in mana Domnului Christos ne asigua ca El detine controlul si ca El va conduce istoria spre un final si un scop mult mai inalt decat previziunile pesimiste ale oamenilor.

Ver. 6: “Si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii, si intre batrani, am vazut stand in picioare un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi , care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise in tot pamantul.”

“Un Miel” – Cand Ioan priveste in directia aratata, spre “Leul din semintia lui Iuda”, ramane fara cuvinte. In loc de leu ( simbolul traditional iudaic pentru Mesia ), Ioan vede un Miel care parea junghiat. In loc sa vada forta leului, batranului profet ii este dat sa vada puterea jertfirii de sine a Mielului.

In Apocalipsa , simbolul Mielului apare de 29 de ori, aratatnd spre Persoana Domnului Christos, “Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1, 29 ). Doar mainile pironite pe cruce ale Mielului lui Dumnezeu puteau rupe sigiliile cartii din mana Tatalui si puteau deschide sulul. Si aceasta nu prin puterea fizica, ci prin cea a iubirii, a ascultarii si a jertfirii de sine.

Intr-adevar, Mielul lui Dumnezeu a fost ranit in palmele Sale, pentru a ispasi pacatele faptuirilor noastre; a fost ranit in picioare, pentru a ispasi pacatele umbletelor noastre; cununa de spini i-a ranit capul, pentru ca sa ispaseasca pacatele gandurilor noastre, si a fost ranit in coasta ca sa poata ispasi pacatele inimii noastre.

Toate natiunile lumii isi aleg ca simbol cate un animal de prada puternic ( SUA – vulturul, Rusia – ursul, Anglia – leul; Franta – tigrul, etc. ). Doar cerul si-a ales ca simbol un Miel, si acesta junghiat. De   ce ? Pentru ca Mielul este simbolul puterii iubirii care se jertfeste. Faptul ca Mielul ce parea junghiat se afla in centrul scenei ceresti simbolizeaza jerfa Domnului Christos care se afla in centrul Planului de Mantuire.

Avea sapte coarne si sapte ochi” – In Biblie cornul este simbolul  puterii, fie ca este vorba de cea politica, fie ca e vorba de cea religioasa ( vezi 2 Cronici 18, 10; Mica 4, 13; Zaharia 1, 18- 21 ). Sapte coarne semnifica puterea desavarsita.

Ochiul este simbolul inteligentei si stiintei. Faptul ca Mielul are sapte ochi, semnifica atotstiinta Sa, precum si intelepciunea sa desavarsita. Acesti ochi sunt identificati cu cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, o expresie folosita pentru Duhul Sfânt (vezi cap. 1:4). În cap. 4:5 este folosit un simbol diferit, “sapte lampi”.

Vers. 7: „El a venit si a luat cartea din mana dreapta a Celui ce sedea pe scaunul de domnie.”
Faptul ca Mielul a luat cartea si i-a rupt pecetile demonstreaza desavarsita armonie care exista intre vointa Tatalui si cea a Fiului Sau, fiind o ilustrare a cuvintelor rostite de Domnul Iisus cu privire la relatia Lui cu Tatal: “Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10, 30 ).

Vers. 8: “Cand a luat cartea, cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant inaintea Milelului, avand fiecare cate o alauta si potire de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor.”

Este momemtul culminant al viziunii din capitolele patru si cinci. Toate fiintele ceresti care iau parte la scena din fatza tronului Tatalui sunt constiente de importanta actului la care asista, facandu-le sa se inchine Celui ce sade pe scaunul de domnie.

“Avand fiecare cate o alauta” – Alauta ( gr. kitharai ) sau lira era un instrument folosit la acompaniament. Prezenta acestor instrumente in scena din fatza tronului este legata de imnul care urmeaza sa fie intonat.

“Potire de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor” – Potirul ( gr. phialai ), bolul sau farfurioara erau vase folosite in mod obisnuit pentru prezentarea darurilor. Iosif Flavius sustine ca aceste “potire” cu tamaie erau asezate pe painile din Sanctuarul pamantesc.

Scena este deosebit de incurajatoare. Rugaciunile tuturor copiilor lui Dumnezeu din toate veacurile, ale tuturor celor umiliti, urati si persecutati, sunt pastrate ca o comoara in vasele de aur ale cerului. De-a lungul istoriei pacatului, nicio rugaciune sincera nu s-a pierdut, ci toate au fost inregistrate in memoria cerului, asteptand vremea raspunsului si a rasplatei.

Vers. 9: “Si cantau o cantare noua si ziceau: “Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile, caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam.”

“O cantare noua” – Cantarea este noua pentru ca ea reflecta experienta unica a celor rascumparati din robia pacatului si a mortii – mantuirea prin jertfa Domnului Iisus Christos. Ea este noua si pentru ca difera de tot ce se mai cantase pana atunci. Este o “cantare noua” a celor ce au un “nume nou” (cap. 2:17; 3:12), care vor locui in “Noul Ierusalim” (cap. 21:2), atunci cand toate lucrurile vor fi facute “noi” (cap. 21:5).

Cantarea cea noua este un imn al mantuirii universale, un ecou al inchinarii din Vechiul Testament cand poporul lui Dumnezeu era chemat mereu sa cante Domnului o cantare noua ( Psalmul 33, 3; 98, 1; 144, 9; Isaia 42, 10). Imnul scoate in evidenta competenta unica a Domnului Christos de a deschide cartea cu cele sapte peceti, datorita jertfei Sale rascumparatoare. Imnul de lauda al celor patru fapturi vii si al celor 24 de batrani este prima voce care participa la marea simfonie universala a carei partitura este prezentata in finalul capitolului cinci.

Vrednic esti Tu” – Competenta celui ce deschide cartea nu este legata de puterea, demnitatea, sau pozitia pe care le are Fiul lui Dumnezeu, ci ea este legata de biruinta castigata de Iisus in lupta cu pacatul, si de desavarsirea Sa morala . In aceasta privinta, nimeni din Univers nu poate fi pus alaturi de Domnul Iisus.

„Ai fost junghiat” – La baza vredniciei Domnului Christos de a deschide cartea cu cele sapte peceti se afla moartea Sa mantuitoare pentru omenire, singura cale de impacare a dreptatii lui Dumnezeu cu iubirea Lui fatza de fiintele create.

Vers. 10: “Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru si ei vor imparati pe pamant.”

„O imparatie si preoti” – Probabil este o aluzie la Exod. 19:6: „Imi veti fi o imparatie de preoti si un neam sfant.” Domnul Christos a facut din biserica Sa “o imparatie”, iar din membrii ei “preoti”. Faptul ca cineva este mebru al Imparatiei il califica in postura  de “preot”.

Apostolul Petru intareste aceeasi idee in prima sa epistola, afirmand: „Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui…” (1 Petru 2:9 ). Cei care au primit mantuirea formeaza o imparatie al carui imparat este Christos. Referinta de aici este facuta cu privire la imparatia harului divin din inima oamenilor (Mat. 4:17). Un preot este cel ce aduce jertfe lui Dumnezeu ( Evr. 5:1; 8:3). Din punctul acesta de vedere, fiecare crestin are privilegiul de a aduce “jertfe duhovnicesti” – rugaciune, lauda, mijlocire si multumire.

Deoarece fiecare crestin este un preot, el poate veni inaintea lui Dumnezeu pentru sine, fara mijlocirea unei alte fiinte umane, dar si pentru altii. Marele nostru Preot si Mijlocitorul nostru este Domnul Christos (1 Tim. 2:5) si prin El avem privilegiul de a ne apropia “cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” (Evr. 4:15,16).

„Ei vor imparati pe pamant” –  Desi nu este specificat timpul domniei pe pamant al celor mantuiti, intelegem din capitolele 20 si 21 ale Apocalipsei ca acest timp se refera la perioada de dupa mileniu.

Vers. 11: „M-am uitat, si imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii.”

„Glasul multor ingeri” – Cea de-a doua voce care se uneste cu cea a batranilor si fapturilor vii in marea simfonie universala de lauda la adresa lui Dumnezeu si a Milelului este cea a ostilor ingeresti.

„Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii” – Nu este vorba aici de un numar literal, ci expresia folosita de Ioan vrea sa redea infinitatea ostilor ceresti. Probabil ca expresia este preluata de Ioan din cartea lui Daniel 7, 10.

Vers. 12: „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda.”

In acest imn de lauda universal este prezent si numarul sapte – numarul desavarsirii . Sunt redate sapte motive pentru care ingerii ceresti aduc lauda lor Celui ce sade pe tron si Mielului. Din aceste sapte motive, primele patru se refera la calitati pe care le are Domnul Christos ( putere, bogatie, intelepciune si tarie ), iar ultimele trei exprima atitudinea pe care o au fiintele create fatza de El  ( cinste, slava si lauda ).

Vers. 13: „Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor !”

„Toate fapturile” – In marea simfonie universala care se inalta ca un imn de lauda la adresa lui Dumnezeu, intra in scena si cea de-a treia voce – cea a tuturor fiintelor create. Imnul lor de lauda este o exprimare a universalitatii mantuirii pe care a realizat-o domnul Christos, precum si a domniei Sale universale, „pentru ca in Numele lui Iisus sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant, si orice limba sa marturiseasca , spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Iisus Christos este Domnul” ( Filipeni 2, 10.11 ).

Din punctul de vedere al cosmologiei antice, cerul, pamantul, ceea ce se afla sub pamant si marea constituiau intregul Univers. Expresia arata ca intreaga Creatiune va recunoaste dreptatea lui Dumnezeu in felul in care a gestionat marea drama a pacatului.

Vers. 14: „Si cele patru fapturi vii ziceau: „Amin !” Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor.”

Imnul de lauda al fiintelor create merge in crescendo, iar ca raspuns la cantarea de lauda a ostirilor ceresti toata creatiunea se uneste in adorarea Tatalui si a Fiului. Christos este biruitor, iar caracterul lui Dumnezeu este reabilitat  inaintea intregului univers.

Concluzii

Viziunea din capitolele patru si cinci are menirea sa ne descopere doua lucruri importante:

1) In mijlocul Creatiunii se afla un Dumnezeu puternic, vrednic de incredere si vrednic sa primeasca toata lauda si inchinarea fiintelor create. Este o asigurare a stabilitatii si a armoniei in Universul creat.

2) Noi Il putem intelege pe Dumnezeu si planurile Sale doar prin prisma a ceea ce este si face Domnul Christos, Mielul lui Dumnezeu oferit omenirii.

A aplica scena glorioasa a inchinarii si adorarii lui Dumnezeu la biserica si la istoria pamanteasca este o incercare inutila. In aceasta lume decazuta nu laudele la adresa lui Dumnezeu, ci blestemele la adresa Lui sunt cele care domina. Nu gasim in istoria acestui pamant niciun timp si niciun loc in care sa se potriveasca scenele glorioase din capitolele patru si cinci ale Apocalipsei.

Ioan ne ajuta sa privim in viitor , la momentul in care Planul Manturii se va fi incheiat, iar cei rascumparati vor fi intrat in Imparatia slavei care le-a fost promisa.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Apocalipsa cap. 5 – Cartea cu sapte peceti

  1. dorin spune:

    Apocalipsa 5:10 NKJV si KJV: ”And have made US kings and priests to our God; And WE shall reign on the earth.” Cu alte cuvinte cei 24 batrani vorbesc despre ei. Si pe drept cuvant pentru ca ei stau pe scaune de domnie (Apocalipsa 3:21), au haine albe (Apocalipsa 3:5) si au cununi pe cap (Apoclaipsa 2:10), promosiuni facute de Domnul Isus Christos crestinilor ce vor birui de-alungul veacurilor. Atat la 2:10 cat si la 4:4 e folosit cuvantul ”stephanos”. Sigur cei 24 nu pot sa fie dintre cei inviati la moartea si invierea Mantuitorului nostru cum ati scris la explicatia capitolului 4 din Apocalipsa (ciudat acest Matei 27:52-53. ei invie la moartea mantuitorului dar ies din morminte la invierea Lui). Cum va schimba asta intelegerea versetului 5:10 si mai ales cand e plasata aceasta scena in timp?
    Har si pace

    • remus spune:

      In cartea Apocalipsa credinciosii invie ,,la intiia inviere” conform cu Apoc.20 iar aceasta inviere are loc la ,,trimbita 7 „pentruca atunci cind a sunat trimbita a 7-a se zice ca ,,a venit vremea judecarii mortilor ,rasplatirii proorocilor si a tuturor celor ce se tem de Domnul „pe cind mie mi se pare ca cei 24 de batrini sunt in cer inainte de aceea vreme .Sigur este greu de spus cine sunt ei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free