Dumnezeu Tatal – Consideratii generale

Dumnezeu Tatal – Consideratii generale

 

Puncte de vedere

Persoanele divine sunt percepute si intelese diferit de catre oameni. Daca Fiului lui Dumnezeu este cea mai apropiata omului, dar si cea mai atacata dintre Persoanele Dumnezeirii, daca Duhul Sfant este cea mai enigmatica si mai neglijata dintre Ele, Dumnezeu Tatal este cel mai gresit inteles dintre Persoanele care alcatuiesc Dumnezeirea.

Cel mai adesea, Dumnezeu Tatal este perceput ca un Dumnezeu al Vechiului Testament, care cere supusilor Sai sa aplice legea talionului ( “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” – Exod 21, 24 ), in contrast cu Dumnezeul Noului Testament care ne cere sa intoarcem si obrazul celalalt celui ce ne loveste.

In lucrarea sa “Civilizatii istorisite”, Will Durant Il zugraveste pe acest Dumnezeu al Vechiului Testament in felul urmator:

“ Un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-L fac aproape simpatic. Si asta intrucat acest zeu nu pretinde catusi de putin ca ar fi atotstiutor. El le cere evreilor sa-si insemneze casele cu sange de vitel proaspat sacrificat pentru a nu le omora familia din intamplare odata cu masacrarea nou-nascutilor egipteni. El nu e ferit de greseli, si cea mai grava greseala a fost chiar omul. El regreta, dar prea tarziu, ca l-a creat pe Adam si ca i-a permis lui Solomon sa devina rege…” ( “Will Durant, “Civilizatii istorisite”, vol. II, pag. 18 -19 )

In general, Dumnezeu Tatal este perceput ca fiind un Dumnezeu rece, distant, neinteles, un Dumnezeu al razbunarii, aspru, categoric, inflexibil, un Dumnezeu al razboiului. Chiar numele de “Domnul ostirilor” sub care ni se descopera in Vechiul Testament este interpretat de unii ca insemnand Dumnezeul razboiului ( in realitate, numele de “Domnul ostirilor” se refera la calitatea Sa de Creator al intregului Univers, supranumit in Biblie si “ostirea cerurilor”: Geneza 2, 1; Psalmul 33, 6; Isaia 40, 26 ). In conceptia unor oameni, acest Dumnezeu este asemanator unui fulger care strabate cerul intunecat de furtuna, amenintand cu moartea pe cel care ar indrazani sa se apropie de El.

Contrar unei astfel de conceptii, “adventistii de ziua a saptea cred ca Dumnezeu Tatal cel vesnic este Creatorul, Izvorul, Sustinatorul si Stapanul intregii creatiuni. El este drept si sfant, milos si indurator, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie. Calitatile si capacitatile manifestate in Fiul si Duhul Sfant caracterizeaza, de asemenea, pe Tatal.” ( Puncte fundamentale, 3 )

Cateva observatii utile

1) Biblia nu ne ofera niciun indiciu ca ar exista un Dumnezeu al Vechiului si altul al Noului Testament. Dimpotriva, ea ne vorbeste despre acelasi Dumnezeu, unic, singurul Dumnezeu adevarat “acelasi ieri, azi si in veci “ ( Evrei 13, 8 ). In introducerea Epistolei sale catre Evrei, apostolul Pavel subliniaza faptul ca acelasi Dumnezeu a “vorbit” si in vechime, dar si in timpurile Noului Testament:

“Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor…” ( Evrei 1, 1 )

2) Desi Vechiul Testament face aluzie la Persoanele Dumnezeirii, el nu le diferentiaza atat de clar ca Noul Testament. Unele atribute si calitati cu privire la Dumnezeu, amintite in Vechiul Testament, pot apartine deopotriva Tatalui, Fiului sau Duhului Sfant.

3) In Vechiul Testament, Dumnezeu Tatal S-a descoperit lumii prin calitatile si puterea manifestate in Dumnezeu Fiul, mai inainte ca Acesta sa se intrupeze. “Mai inainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu” – le spunea Mantuitorul iudeilor din vremea Sa ( Ioan 8, 58 up. ), sustinand prin aceste cuvinte ca El, Iisus, a fost Cel care s-a descoperit lumii in vremurile vechi testamentare.

A sustine ca Dumnezeul Vechiului Testament si Cel al Noului Testament sunt diferiti inseamna a sustine ca Iisus Christos ar fi prezentat doua descoperiri opuse si contradictorii ale lui Dumnezeu, ceea ce ar contraveni misiunii Sale: “Am facut cunoscut Numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume…Caci le-a dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu…” ( Ioan 17, 6.8 )

4) Nimeni dintre oameni nu L-a vazut pe Dumnezeu Tatal: “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” ( Ioan 1, 18 )

Dar Moise, pe cine a vazut dintre Persoanele Dumnezeirii pe Muntele Sinai ? Dar Cei 70 de batrani, impreuna cu Aron, Nadab si Abihu, despre care Biblia afirma ca L-au vazut pe Dumnezeu ( Exod 24, 9 – 11 )?  Afirmatiile nu sunt contradictorii. Daca Mantuitorul spune ca nimeni nu L-a vazut pe Tatal, inseamna ca acesta este adevarul. Daca Biblia spune ca niste oameni L-au vazut totusi pe Dumnezeu, aceasta inseamna ca Persoana divina pe care au vazut-o nu era Tatal, ci Fiul, Cel care a mijlocit neintrerupt pentru omenire imediat dupa caderea in pacat.

5) Natura divina a Tatalui este cu totul diferita de natura umana, ceea ce trebuie sa ne determine sa ne apropiem cu respect si umilinta de acest subiect. Biblia ne invata ca “Dumnezeu este Duh si cine se inchina Lui trebuie sa se inchine in duh si adevar” ( Ioan 4, 24 ).

Lori Balogh

This entry was posted in Tri(u)nitatea Divina and tagged . Bookmark the permalink.

4 Responses to Dumnezeu Tatal – Consideratii generale

  1. Ciprian says:

    Multumesc pentru articol. Este potrivit pentru ideea dreptatii si iubirii lui Dumnezeu (pentru ceea ce imi trebuia mie).

  2. Lori Balogh says:

    O tema care trateaza direct subiectul dreptatii lui Dumnezeu este „Judecata”, de la categoria „Teme biblice”. Nu stiu daca este ceea ce doresti…

  3. Ciprian says:

    Ai vreo tema care sa trateze dreptatea lui Dumnezeu sau un studiu despre dreptatea si iubirea lui Dumnezeu?Multumesc mult.

  4. Dragan Nicolae says:

    Imi place in mod deosebit munca ta.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze si la venirea Lui sa fii gata.

Dă-i un răspuns lui Ciprian

Adresa ta de email nu va fi publicată.