Apocalipsa cap. 6 – A cincea pecete: Sufletele de sub altar ( vers. 9-11 )

Apocalipsa cap. 6 – A cincea pecete: Sufletele de sub altar ( 1517 – 1755 )

( vers. 9 – 11 )

Introducere

Odata cu ruperea celui de-al cincilea sigiliu, cadrul profetic se schimba radical. Pe scena istoriei nu mai intra niciun cal, iar din partea celor patru fapturi vii nu se mai aude nicio chemare. La ruperea sigiliului, profetul Ioan spune doar: “Am vazut”. Ca si in cazul pecetilor anterioare, ceea ce vede profetul nu sunt pagini scrise, ci scene vii, care lasa o impresie profunda asupra mintii lui.

Intre sigiliul al cincilea si cele patru sigilii anterioare exista o stransa legatura. In descrierea acestora, apar martirii – crestini care si-au dat viata pentru a-si pastra credinta curata. Daca ne referim doar la cel de-al patrulea cal si calaret, care acopera din punct de vedere istoric perioada medievala , intre anii 538 – 1517, se crede ca sabia si focul persecutiilor au lovit in peste cincizeci de milioane de suflete.

Faptul ca in sigiliul al cincilea este vorba de crestinii care  si-au jertfit viata pentru Christos reiese chiar din cuvintele lui Ioan: “…celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu.”

“Mileniul papalitatii”, cu toate atrocitatile lui, a facut ca Reforma sa fie dorita de mult timp chiar in sanul Bisericii Romei. Multi cardinali si episcopi catolici simteau ca biserica se afla pe marginea unei prapastii, si doar o reforma o putea aduce la starea ei de la inceput, salvand-o.

Cardinalul Andrei, arhiepiscop de Crayn, scria in 1482: “Toata biserica universala e tulburata de dezbinari, rataciri, pacate, vicii, nedreptati, greseli si rele fara numar, asa ca e aproape sa fie inghitita de abisul pustiirilor si al condamnarii. De aceea, noi sustinem ca este nevoie de un consiliu general pentru reformarea credintei catolice si pentru indreptarea moravurilor.” ( 1 ).

La randul sau, inchizitorul Henri Institoris spunea: “Toata lumea striga si cere un consiliu, dar nu e nicio putere omeneasca in stare sa reformeze biserica printr-un consiliu. Cel Prea Inalt va afla un mijloc care acum ne este necunoscut chiar daca ar fi la usi, si prin mijlocul acesta biserica va fi din nou adusa la starea ei primitiva.” ( 2 ).

Asteptarea nu a ramas fara rod. La timpul prevazut de cer, al cincilea sigiliu al sulului continand istoria bisericii este rupt, iar in lume se declanseaza Reforma, eveniment care a zguduit din temelii biserica medievala, aparand zorii unei noi ere. Pecetea a cincea corespunde perioadei Sardes, ocupandu-se cu evenimente din perioada Reformatiunii.

Comentariu

Vers. 9: “Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera.”

Cel de-al cincilea sigiliu ridica cateva intrebari care se cer clarificate:

1) Acest sigiliu acopera si el o perioada de timp ca si cele patru anterioare ? Daca da, care este aceasta perioada ?

2) Ce reprezinta altarul la care se face referire si unde se afla el ? Sanctuarul iudeilor avea doua altare:  altarul tamaierii, aflat in prima despartitura ( Sfanta ), si altarul arderilor de tot, aflat in curtea sanctuarului. La care din aceastea face referire sigiliul al cincilea ?

3) Cine sunt “sufletele de sub altar” , vazute si auzite de Ioan si care este starea lor ?

4) Ce se intelege prin faptul ca aceste suflete strigau ?

5) Ce semnifica “hainele albe” care au fost date acestor suflete ?

6) Ce se intelege prin “implinirea numarului tovarasilor lor de slujba si a fratilor lor care aveau sa fie omorati ca si ei” ?

Daca sigiliul anterior ( calul galbui ) a fost localizat corect in istorie, nu este greu sa identificam perioada acoperita de cel de-al cincilea sigiliu. Dupa dominatia papala din timpul celor o mie de ani ai Evului Mediu ( 538 – 1517 ), biserica a intrat intr-o noua era, cea a Reformei, care s-a opus apostaziei si a restrans puterea persecutoare a Romei papale. Perioada acoperita de acest sigiliu este cuprinsa intre anii 1517 ( Reforma lui Luther ) si 1755 ( marele cutremur din Lisabona ).

“Sub altar” – La care altar face referire Ioan si unde este el localizat ?  Analizand cu atentie slujbele savarsite in sanctuarul pamantesc iudaic, observam prezenta a doua altare: un altar al tamaierii, aflat in prima despartitura a sanctuarului ( Sfanta ), si un altar al arderilor de tot, aflat in curtea sanctuarului. Pe primul dintre ele se ardea tamaie, in timp ce pe altarul arderilor de tot se aduceau jertfe de animale. Tinand cont ca pe altarul tamaierii nu se aduceau jertfe de animale, este logic sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea are legatura cu altarul arderilor de tot din curtea sanctuarului.

Daca in simbolistica sanctuarului templul propriu-zis reprezinta cerul, in timp ce curtea lui reprezinta pamantul, locul in care a fost adus ca jertfa Fiul lui Dumnezeu, este firesc sa acceptam ideea ca altarul din sigiliul al cincilea reprezinta pamantul. Aici, pe pamant, au fost martirizate milioanele de crestini pentru credinta lor in Christos si Evanghelia Sa. Aici , sub tarana acestui pamant, zace sangele lor care “striga” dupa dreptate si razbunare.

In ceremonialul de la sanctuar, sangele jertfei era varsat la picioarele altarului ( Levitic 4, 7 ; Exod 29, 12 ). Dar tot Biblia ne invata ca “viata trupului este in sange” ( Levitic 17, 11 ).  Astfel, “sufletele de sub altar” ii simbolizeaza pe acei crestini care si-au varsat sangele pentru apararea credintei lor.

De altfel, ideea jertfirii vietii asemenea unei jertfe aduse in sanctuarul de alta data este folosita deseori in Scriptura. Scriind despre apropierea mortii sale, Pavel afirma: “Caci eu sunt gata sa fiu turnat ca o jerfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape” ( 2 Timotei 4, 6; Filipeni 2, 17 ).

La cine se refera Ioan cand aminteste de “sufletele de sub altar “ ? Nu e vorba de o anumita categorie de martiri, dintr-un anumit timp istoric. E vorba mai degraba de toti martirii din toate timpurile.

De altfel, pe vremea lui Ioan martirajul nu era prea raspandit, nefiind o experienta obisnuita a crestinilor. Chiar daca Nero ii persecutase pe crestinii din Roma pentru scurt timp, iar Domitian facuse acelasi lucru cu cateva familii de crestini din Roma, pe vremea lui Ioan martirajul nu era ceva raspandit.  Ioan se refera in pecetea a cincea la toti crestinii din toate epocile, persecutati salbatic de catre puterea antichristica.

“Sufletele celor ce fuseseara junghiati” –  In legatura cu expresia “ sufletele de sub altar”, se face o greseala frecventa in mediile crestine. In acest al cincilea sigiliu se incearca sa se gaseasca un argument in favoarea doctrinei nemuririi sufletului, afirmandu-se ca sufletele celor decedati sunt constiente si vorbesc.

Insa nu trebuie sa uitam ca Apocalipsa este o carte simbolica, iar cele sapte peceti sunt descrieri ale unor tablouri profetice bazate pe simboluri, nu pe descrierea unor scene reale. Daca in primele patru peceti Ioan a vazut patru cai , aceasta nu inseamna ca acesti cai trebuie cautati undeva pe pamant, impreuna cu calaretii lor. Nici nu inseamna ca in cer exista un Miel junghiat care vorbeste si rupe pecetile unei carti. Simbolismul intregii carti a Apocalipsei ne obliga sa acceptam ca si aici, in cazul sufletelor de sub altar, avem de-a face cu simboluri.

De altfel, personificarea ca mijloc de redare a unei situatii reale este deseori folosita in Biblie. In Geneza 4, 9.10 , Dumnezeu i se adreseaza lui Cain, spunandu-i ca “glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine”. Este evident ca avem si aici o personificare, caci niciunde in lume sangele nu are glas. In Habacuc 2, 11 intalnim o alta personificare: “Caci piatra din mijlocul zidului striga si lemnul care leaga grinda ii raspunde.” In Iacov 5, 4, se spune ca “plata lucratorilor care v-au secerat campiile si pe care le-ati oprit-o prin  inselaciune striga !” Asadar, este evident ca si in sigiliul al cincilea avem de-a face cu o personificare atunci cand sufletele de sub altar sunt auzite ca striga catre Dumnezeu, cerand sa li se faca dreptate.

Interpretarea sigiliului al cincilea ca fiind o dovada ca sufletul supravietuieste dupa momentul mortii este inadmisibila din mai multe puncte de vedere:

1) Conceptia populara aseaza aceste suflete in ceruri. Insa altarul de jertfe pe care au fost sacrificate ele nu poate fi cerul. In cer nu exista decat un singur altar – cel al tamaierii, care nu are legatura cu sangele jertfelor. Ar fi incorect sa credem ca sufletele celor martirizati s-ar afla sub altarul tamaierii, adica in cer.

2) Chiar daca am accepta ideea ca aceste suflete s-ar afla in cer, contrar invataturilor biblice, ar fi de neinchipuit pentru conceptia noastra despre atmosfera cerului ca aceste milioane si milioane de suflete ar sta incarcerate in spatiul ingust al unui simplu altar. Si aceasta nu pentru un timp scurt, ci pentru veacuri intregi…

3) Daca aceste suflete ar fi in cer, bucuria eliberarii lor de chinurile de pe pamant ar trebui sa estompeze  dorinta de razbunare si dreptate. Ele nu ar mai avea motiv sa se planga, dimpotriva, ar trebui sa le fie recunoscatoare celor care i-au ucis, trimitandu-i mai repede in cer.

4) Conform conceptiei populare a existentei unui rai si iad actuale, toti persecutorii care i-au martirizat pe crestini ar trebui sa sufere in focul iadului deja de multa vreme. Ce rost ar mai avea cererea acestor suflete de a li se face dreptate, din moment ce acei care i-au ucis sunt deja pedepsiti ?

Asadar, sigiliul al cincilea nu poate sustine in niciun mod teoria populara a nemuririi sufletului. Prima ocazie in care aceste “suflete de sub altar” sunt vazute vii in Apocalipsa este invierea celor drepti ( Apocalipsa 20, 4-6 ).

“Pana cand, Stapane” ( gr. ho despotes ) – O persoana care domneste peste toate lucrurile. Ioan nu foloseste aici termenul “kyrios”, un titlu obisnuit al lui Dumnezeu in Noul Testament, ci “ho despotes”.

“Zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului” –  Unii comentatori scot in evidenta faptul ca rugaciunea acestor suflete de martiri nu ar fi o rugaciune crestina, caci ea nu este compatibila cu rugaciunea Domnului Christos pe cruce: “Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!”, sau cu rugaciunea diaconului Stefan care se ruga pentru persecutorii lui in timp ce isi dadea viata.

Totusi, ideea razbunarii, in sensul interventiei dreptatii divine, este obisnuita in Vechiul Testament. Psalmistul Asaf se ruga Domnului: “Pentru ce sa zica neamurile: “Unde este Dumnezeul lor ?” Sa se stie, inaintea ochilor nostri , printre neamuri, ca Tu razbuni sangele varsat al robilor Tai !” ( Psalm 79, 10 ). Aici nu este vorba atat de mult de razbunare si satisfactie personala, cat mai degraba de instaurarea dreptati divine, a reabilitarii caracterului lui Dumnezeu si instaurarea armoniei universale.

Vers. 11: “Fiecaruia din ei i s-a dat o haina alba si li s-a spus sa se mai odihneasca putina vreme, pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor, care aveau sa fie omorati ca si ei.”

“O haina alba” – Ceea ce Cornilescu a tradus cu “haina alba” este de fapt “stola”, o “roba”. Expresia folosita de Ioan in pecetea a cincea este diferita de cea folosita in alte locuri din Apocalipsa si tradusa prin “haina” ( Apocalipsa 3, 5; 4, 4 ).

“Stola” este o roba lunga purtata ca un semn distinctiv ( Marcu 12, 38 ). Faptul ca aceste suflete primesc cate o “stola” semnifica recunosterea lor ca biruitori de catre cer, desi ei si-au sfarsit viata in ocara.

Faptul ca aceste haine sunt albe ne conduce la neprihanirea Domnului Christos, caci in simbolistica Bibliei haina alba reprezinta neprihanirea lui Christos acordata celor care cred in El ( indreptatire , Apocalipsa 19, 8 ). Astfel, cei veniti din marea stramtorare primesc haine albe ( Apocalipsa 7, 13.14 ), ele reprezentand haina de nunta din pilda nuntii fiului de imparat din Matei 22, 11.12 .

Unii comentatori sustin ca hainele albe ar fi corpuri spirituale slavite ( un fel de prelungire a slavei personale a lui Dumnezeu ), oferite sufletelor martirilor inainte de rasplatirea lui Dumnezeu data tuturor mantuitilor. Insa contextul intregii carti a Apocalipsei nu ne permite o astfel de interpretare. Hainele albe reprezinta, asa cum s-a afirmat mai sus, neprihanirea Domnului Christos acordata omului pacatos, procesul fiind numit indreptatire prin credinta.

Cei care vin din marea stamtorare si-au albit hainele in sangele Mielului ( Apocalipsa 7, 13.14; 22, 14 ). Este evident ca aici este vorba de hainele caracterului, nicidecum de corpuri spirituale slavite. De asemenea, biserica Laodiceei este sfatuita sa cumpere “haine albe” de la Martorul credincios ( Apocalipsa 3, 18 ).  Ar fi un nonsens sa acceptam ca credinciosii acestei biserici ar avea inca de pe acest pamant corpuri spirituale slavite.

O intelegere a semnificatiei acordarii de haine albe sufletelor de sub altar o putem avea din comentariul lui Uriah Smith la cartea Apocalipsei: “ Biserica apostaziata si prigonitoare, pentru a-si scuza faptele ei criminale de ucidere a martirilor, ii infierase pe acesti martori ai lui Christos ca pe niste eretici, dezbinatori si tulburatori ai ordinii, ca pe niste unelte ale Satanei. La moartea lor pe rug, zugraveau pe hainele lor figuri ale lui Satana, ca sa trezeasca in public o mare oroare fatza de dansii. Ei s-au coborat in mormant in modul cel mai dispretuit si batjocoritor posibil; viata lor a fost ponegrita si numele lor calomniat si patat, motivele actiunilor lor disputate , iar mormintele lor acoperite cu ocara si rusine, ca si cand ei ar fi avut cele mai ordinare si cele mai rele caractere.

Dar indata ce razele Reformatiunii au inceput sa se iveasca , s-a luminat si cauza lor. Biserica a fost demascata si invinuita ca omoratoare a martorilor lui Christos, iar martirii au devenit cunoscuti in public ca niste aparatori credinciosi ai adevarului Evangheliei.

Ei au fost acum dezbracati de aceste vesminte de ocara, cu care ii imbracase Biserica Catolica, si au fost imbracati cu vesmintele credinciosiei si ale curatiei, adica au fost recunoscuti ca barbati drepti si credinciosi, iar cauza lor ca vrednica de admirat si de urmat. Totusi, ei se odihnesc mai departe in mormintele lor in care au fost pusi mai inainte pana la venirea Stapanului lor, Christos.” ( 3 ).

Aceasta a cincea pecete a fost o incurajare pentru crestinii din vremea lui Ioan, care vazusera persecutia fratilor de credinta din timpul domniei lui Nero si care stateau acum in fatza amenintarii unui nou val de persecutii in timpul domniei lui Domitian. Dar aceasta pecete urma sa-i incurajeze si pe crestinii din veacurile urmatoare, pana la revenirea Domnului Christos, fiind asigurati ca jertfa vietii lor nu va fi zadarnica, iar cauza lui Dumnezeu va fi biruitoare, ei fiind reabilitati in fatza Universului intreg.  Pecetea a cincea ne arata ca in perioada Reformatiunii inca nu sosise vremea rasplatirii finale. Lupta dintre bine si rau urma sa continue pana la biruinta finala. Pacatul trebuia sa-si demonstreze caracterul odios , iar dreptatea lui Dumnezeu trebuia sa iasa in evidenta in toate procedeele sale.

“Li s-a spus sa se mai odihneasca putina vreme pana se va implini numarul tovarasilor lor de slujba si al fratilor lor care aveau sa fie omorati ca si ei” – Goodspread traduce acest verset cu “Fiti linistiti pentru inca putina vreme”. Persecutiile impotriva crestinilor sinceri nu aveau sa inceteze odata cu Reformatiunea. Dimpotriva, noi valuri de persecutii urmau sa se ridice in veacurile urmatoare.

Daca sigiliul al cincilea vorbeste de “implinirea” numarului celor ce urmau sa fie omorati pentru credinta lor, nu trebuie sa intelegem ca aici se vorbeste despre predestinatie. Este vorba mai degraba de prestiinta lui Dumnezeu. Nu suntem in fatza unui decret ceresc prin care a fost stabilit dinainte numarul celor care isi vor da viata pentru credinta lor. Aceasta interpretare ar aduce grave prejudicii caracterului lui Dumnezeu.

Expresia vrea sa arate ca Planul Mantuirii inca nu se sfarsise si ca mai erau evenimente ce urmau sa se deruleze pana la implinirea lui deplina.”Completarea” numarului celor martirizati urma sa fie facuta prin crimele inchizitiei spaniole, prin arderea pe rug a luteranilor sub Francisc I si Henric al II-lea,  prin masacrarea hughenotilor in Noaptea Sfantului Bartolomeu sub Carol al IX-lea, prin masacrarea valdenzilor in Provence si Piemont, prin prizonierii din Turnul Constantei si cei de pe galerele lui Ludovic al XIV-lea, prin macelurile Ducelui de Alba , in Olanda impotriva “guelfilor”, prin dragonadele si revocarea Edictului de la Nantes sub domnia lui Ludovic al XIV-lea.

Aceste mari multimi de crestini, care au platit cu propria lor viata credinta lor in Evanghelie, aveau sa demonstreze lumii si Universului intreg ca adevarul lui Dumnezeu nu se gasea in biserica decazuta a Romei.

Intre 1686 si 1700, peste treizeci de pastori protestanti au fost ucisi in Franta, fiind trasi pe roata sau arsi pe rug. In 1700, peste doua mii de persoane care luasera parte la adunari religioase protestante au fost puse in lanturi si urcate in galere la Marsilia si Toulon. In 1749, arhiepiscopul de Wesprem solicita intr-o scrisoare publica distrugerea totala a protestantismului in Ungaria ( 4 ).

Insa la mijlocul secolului al XVIII-lea, persecutia a fost oprita. In 1761 a avut loc cea din urma executie a unui pastor ( Rochette ) pe motiv religios. In 1787, Ludovic al XVI-lea a acordat libertatea de constiinta protestantilor, un castig obtinut cu un pret scump, dar care a meritat. Dar oare, pana la sfarsitul istoriei Planului de Mantuire, cati martiri se vor mai adauga “sufletelor de sub altar”?

Cel de-al cincilea sigiliu s-a consumat, facand sa se auda cererea martirilor pentru dreptate divina. Cerul le-a inregistrat cererea, reabilitarea lor a fost facuta, persecutorii au trebuit sa-si puna in cele din urma sabia in teaca. Dar istoria mai avea inca de parcurs un drum, si alte doua sigilii asteptau sa fie rupte.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Merle d’Aubigne, Histoire de la Reformation au XVI-eme siècle, vol. I, p. 85-92

( 2 ) – Idem

( 3 ) – Uriah Smith, Daniel and Revelation, ed. 2001, p. 302

( 4 ) – Chastel, op. cit. tom V, p.5.8

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free