Iisus Christos – Un simplu om ?

Iisus Christos – Un simplu om ?

 

O conceptie destul de raspandita legata de Persoana lui Iisus Christos este aceea ca El a fost doar un simplu om, si nimic mai mult. Multi considera ca Iisus a fost un geniu al timpului Sau.

Se crede despre El ca, in perioada adolescentei si pana la inceputul lucrarii Sale publice ( perioada despre care Biblia nu are prea multe de spus ), Iisus ar fi studiat in Orient, avand legaturi cu fachirii si yoghinii din India, de unde ar fi invatat tehnicile de hipnoza si telepatie. Se recunoaste ca El era un om cu o carisma deosebita, bine educat si cu o viziune larga asupra conditiei umane. Acest geniu uman – cred unii – a realizat ca omenirea se va prabusi in neant daca nu va aparea o noua religie, cu totul deosebita de toate celelalte. Si, pentru a salva omenirea, El a fost dispus sa-si dea chiar si viata.

Putea oare Iisus sa realizeze tot ce a realizat daca ar fi fost doar un simplu om ?  Daca am accepta aceasta teorie, o multime de probleme ar ramanea nerezolvate. Iata cateva dintre ele:

1) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, de ce a sustinut El ca e Dumnezeu ? Ca simplu om, El nu putea sa se incadreze decat in doua posibilitati: ori era un om moral, ori, dimpotriva, El era un om amoral.

Daca ar fi fost doar un simplu om moral, se ridica o intrebare: De ce i-a inselat atunci pe  contemporanii Sai, sustinand ca este Fiul lui Dumnezeu, ca Imparatia Sa e vesnica si ca Dumnezeu e Tatal Sau ? De ce i-a inselat pe oameni, promitandu-le Imparatia cerurilor ? De ce le-a spus semenilor Sai ca exista inainte de Avraam ?  De ce a primit inchinarea omenilor si de ce a pretins ca poate ierta pacatele ? Toate acestea nu ar fi fost minciuni ? Si daca ar fi mintit, cum mai putea fi El un om moral ?

Daca, dimpotriva, Iisus ar fi fost doar un simplu om amoral ( fara morala ), se ridica din nou o intrebare: Cum ar fi putut un om fara morala sa predice o religie atat de morala cum e religia crestina ? Cum ar fi putut un om fara morala sa-i mustre pe oameni pentru pacatele lor ? Cum ar fi putut un astfel de om sa-si dea viata pentru o religie atat de morala ca religia crestina?

De asemenea, daca Iisus ar fi fost un om amoral, lucrul acesta nu ar fi fost observat de contemporanii Sai ? Vrajmasii Sai erau permanent pe urmele Lui pentru a-l spiona. Nu ar fi observat ei ceva in neregula cu moralitatea Sa?  Ce sanse ar mai fi avut El intr-o societate atat de conservatoare ca cea iudaica ? Desigur, niciuna…

In concluzie, daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, fie moral, fie amoral, inseamna ca tot ceea ce a facut si spus ar fi in contradictie cu Sine. Ceea ce este o imposibilitate.

2) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, se ridica intrebarea: I-a inselat sau nu pe ucenicii Sai ?

Daca am sustine ca El i-a inselat, iar ucenicii au fost victimele unui impostor, ar aparea o multime de probleme de nerezolvat. Cu siguranta ca atunci totul s-ar fi terminat la cruce, cand ucenicii si-ar fi dat seama de inselatorie. Dar cum explicam revenirea lor la putin timp dupa crucificarea lui Iisus si marea putere cu care au inceput sa predice noua religie dupa Cincizecime ?

Revenirea ucenicilor din marea dezamagire produsa de crucificarea lui Iisus demonstreaza ca ei n-au fost si nu s-au simtit inselati. Dimpotriva, ucenicii au fost dispusi sa mearga pana la moarte pentru credinta lor.

Sa presupunem si un alt scenariu: Iisus nu i-ar fi inselat pe ucenici, ci le-ar fi spus adevarul cu privire la Sine. Le-ar fi spus exact ce dorea: sa intemeieze o noua religie care sa salveze omenirea, desi El era doar un simplu om, si nimic mai mult.

Dar si in acest caz ar aparea o multime de probleme de nerezolvat. Cum am putea explica, in acest caz, ca doisprezece oameni simpli, fara sa aiba viziunea lui Iisus asupra lucrurilor, sa accepte sa predice o inselatorie de care erau cu totii constienti, iar la urma sa-si dea viata pentru aceste idei false ?  Si apoi, daca ar fi stiut ca totul e o inselatorie bine regizata de Iisus si impartasita lor, de ce au ramas atat de dezamagiti la cruce ? Daca ei ar fi stiut ca totul e o inselatorie, nu ar fi trebuit sa stea uniti in jurul crucii si sa-si dea viata alaturi de Iisus ?

Biblia nu ne ofera niciun indiciu ca ucenicii s-ar fi simtit inselati de Domnul lor, dupa dezamagirea traita de ei in jurul crucii. Cu totii au putut spune, alaturi de apostolul Pavel: “Stiu in cine am crezut” ( 2 Timotei 1, 12 )

3) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, cum putem explica existenta profetiilor mesianice ?

Aceste profetii au fost rostite cu sute si chiar cu mii de ani inainte de Christos de oameni care au trait in epoci diferite, in culturi diferite. Aceste profetii nu sunt produsul imaginatiei lui Iisus ( ca om ). Daca El ar fi fost doar un simplu om, atunci cine a fost Mesia, Fiul lui Dumnezeu pe care-L vesteau profetiile mesianice ?

4) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, cum ar fi putut El implini profetiile mesianice cu atata exactitate ?

Sa presupunem ca El a cunoscut aceste profetii in urma studiului Scripturii ( cum de altfel le-a si cunoscut ! ). De asemenea, sa presupunem ca El a urmarit implinirea lor pas cu pas, pana la moarte. Se ridica insa, din nou, o multime de probleme nerezolvate, in cazul sustinerii acestei idei:

Iisus ar fi putut cunoaste , prin studiul Scripturilor, toate profetiile referitoare la Mesia. Dar de la care varsta ? Desigur, cel mai devreme de la varsta adolescentei. Dar pana la aceasta varsta, deja o multime de profetii erau deja implinite cu privire la El: nasterea dintr-o fecioara, din semintia lui Iuda si familia lui David, nasterea in Betleem, fuga in Egipt, moartea pruncilor, locuirea in Nazaret…

Cum ar fi putut implini Iisus niste profetii asupra carora nu avea niciun control ? Putea El sa-Si controleze locul si data nasterii, putea sa-si aleaga parintii, semintia in care sa se nasca, daca ar fi fost doar un simplu om ? Desigur ca nu !

De asemenea, daca am presupune ca El, cunoscand profetiile mesianice, a incercat sa le implineasca, pentru a le dovedi contemporanilor Sai ca El era Mesia, cum ar fi putut El sa-i determine pe cei din jur sa contribuie la implinirea acestor profetii ?

Iisus ar fi trebuit sa-l convinga pe Iuda sa-L vanda pentru treizeci de arginti, iar pe preoti sa-i dea lui Iuda exact aceasta suma. Nici mai mult, nici mai putin decat specifica profetia biblica. Cum i-ar fi putut convinge Iisus pe romani sa-L rastigneasca exact intre doi talhari ? Romanii puteau sa-l execute prin diferite alte metode. De ce tocmai rastignirea ? Cum i-ar fi putut convinge Iisus pe ostasii care L-au crucificat sa traga la sorti pentru camasa Sa, iar pe sutasul de la cruce sa nu-i zdobeasca fluierele picioarelor, asa cum a facut cu cei doi talhari ? Cum ar fi putut aranja ca mormantul Sau sa fie al unui om bogat ? Toate acestea si inca o multime de alte profetii mesianice, rostite cu sute de ani mai inainte, nu s-ar fi putut implini in viata lui Iisus daca El ar fi fost doar un simplu om.

5) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, cum am putea explica minunile savarsite de El, mai ales invierile facute in timpul activitatii Sale publice ( fiica lui Iair, fiul vaduvei din Nain, Lazar )? Si, mai ales, cum putem explica minunile savarsite de ucenicii Sai ?

Sa presupunem ca El personal ar fi fost un geniu inzestrat cu puteri paranormale, fiind capabil sa faca minuni (  unii sustin ca Iisus ar fi invatat in India toate aceste secrete). Dar cum explicam minunile facute de apostoli, care nu au fost genii ca El, care nu au fost in India ( cum se presupune de catre unii sceptici ) si care au fost oameni cat se poate de simpli ?

Cum am putea explica , in acest caz, Rusaliile si toate minunile facute de apostoli dupa acea data, daca Iisus ar fi fost mort pentru totdeauna ?

6) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, atunci cine S-a descoperit ucenicilor dupa crucificarea   Sa ? Cine S-a descoperit lui Saul din Tars pe drumul Damascului si cine i-a descoperit lui Ioan viziunile Apocalipsei pe insula Patmos ?

Pavel nu a facut parte dintre ucenicii lui Iisus, deci pe el nu-l putem banui de complicitate la vreo eventuala inselatorie regizata de Iisus si apropiatii Sai. Cum putem explica intoarcerea la 180* a atitudinii si mentalitatii sale, dispus sa moara ca martir pentru credinta sa in Christos ? Doar o inatalnire de gradul 0 cu acest Iisus inviat si viu in vecii vecilor poate explica aceasta transformare a lui Saul, prigonitorul bisericii, in Pavel apostolul crestinatatii.

7) Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, atunci tot ce au spus si au facut El si urmasii Sai nu ar fi decat o imensa piesa de teatru. Nimic mai mult !

O piesa de teatru bine regizata si bine jucata, in care actorii si-au jucat rolul in mod desavarsit. Insa pentru ca aceasta imensa piesa de teatru sa reuseasca, trebuia ca fiecare actor sa-si invete si sa-si interpreteze rolul sau fara greseala: ucenicii, Iuda, fariseii, norodul, Pilat, Ana si Caiafa,  soldatii romani, Sinedriul, etc.

Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, atunci totul ar fi fost o imensa piesa de teatru. Dar, pentru ca aceasta piesa de teatru sa fie jucata atat de perfect de toti actorii, ar fi trebuit ca regizorul sa fie mai mult decat om. Trebuia sa fie Dumnezeu…

Unii sustin ca credinta crestina este irationala.  Dimpotriva, ea este cat se poate de rationala. Iar o ratiune sanatoasa nu poate sa ne conduca decat la o singura concluzie in legatura cu natura Mantuitorului: El nu putea face ceea ce a facut decat ca Om si Dumnezeu in acelasi timp.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Tri(u)nitatea Divina și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Iisus Christos – Un simplu om ?

  1. Lovelogic spune:

    Cred că ați făcut o confuzie. El este Domnul. Dumnezeu este cel care l-a inviat pe Domnul Isus.

    1 Corinteni 6:14 – Si Dumnezeu, care a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi cu puterea Sa

    • Lori Balogh spune:

      Nu am inteles care este confuzia. Sa inteleg ca pentru dv. termenii „Domn” si „Dumnezeu” implica o deosebire de natura, atribute si demnitate ?

      • Lovelogic spune:

        Nu am făcut un studiu cu privire la acești termeni. De aceea, nu știu care este diferența sau asemănarea dintre acești termeni. Dar cred că Isus nu este Dumnezeu pentru că Dumnezeu este cel care l-a trimis și mai târziu l-a înviat.

        • Lori Balogh spune:

          Cu privire la divinitatea deplina a Domnului Christos, va recomand articolul de la adresa: http://www.loribalogh.ro/2011/07/iisus-christos-dumnezeu-adevarat/
          O realitate de care putini crestini tin seama este legata de rolurile si functiile pe care le-au luat Persoanele divine pentru indeplinirea Planului Mantuirii. Daca a doua Persoana a Dumnezeirii a luat rolul de Fiu, prin nastere in natura umana, aceasta nu micsoreaza cu nimic divinitatea Sa deplina. Chiar daca Iisus Christos a devenit Domnul nostru prin intruparea si jertfa Sa, El a ramas Dumnezeu adevarat si deplin.

  2. Gheorghebalin@yahoo.com spune:

    Eu am curajul sa spun ,ca exista doua Variante !!!!1/Sau exista Sfinta Treime !!!!! SAU NU A FOST TRADUSA CORECT BIBLIA …

  3. Gheorghebalin@yahoo.com spune:

    DOMNUL,NU ESTE NUME??? NUMELE CREATORULUI ESTE IHWH!!!!!! ȘI NUMELE FIULUI YAHSUHA!!!! NU ESTE ISUS !!!!! ESTE TOTAL FALS, UN NUME INVENTAT DE CATOLICISM ȘI ROMA…!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free