Apocalipsa cap. 10 – Ingerul cu carticica

Apocalipsa cap. 10 – Ingerul cu carticica

Introducere

Intre trambitele a sasea si a saptea sunt descrise doua viziuni: ingerul cu carticica ( cap. 10 ) si cei doi martori ( cap. 11, 1-14 ). Deoarece incheierea celui de-al doilea “vai” ( trambita a sasea ) se face abia in cap. 11, 14, iar cea de-a saptea trambita rasuna in versetul 15, capitolele 10 si 11, pana la versetul 14, reprezinta o intercalare intre trambitele a sasea si a saptea. Evenimentele descrise in aceste doua capitole apartin trambitei a sasea.

Dupa cum desfasurarea celor sapte sigilii este intrerupta in cap. 7, in acelasi mod, desfasurarea celor sapte trambite este intrerupta in capitolele 10 si 11. Aceste interludii au un scop precis: acela de a aduce speranta si lumina copiilor lui Dumnezeu care traiesc intr-o lume plina de violenta, suferinta si moarte.

Printre nenumarate judecati si pedepse, Dumnezeu are grija sa intrerupa din cand in cand sirul descoperirilor profetice, infatisand scene pline de lumina si incurajare pentru biserica Sa de pe pamant, aflata inca in lupta impotriva fortelor raului.

Intre al saselea si al saptelea sigiliu ne este prezentata o astfel de scena luminoasa ( cap. 7 ) prin care suntem asigurati ca cel care detine controlul asupra celor “patru vanturi” este Dumnezeul Creator. Scena sigilarii celor 144 000, si apoi a marei multimi aflata in fatza tronului lui Dumnezeu, este o incurajare pentru orice credincios angrenat in marea lupta dintre bine si rau, dintre Dumnezeu si Satana.

Scene asemanatoare sunt prezentate si intre ultimele doua trambite, in capitolele 10 si 11. Cap. 10 ne aduce asigurarea ca “ in zilele in care ingerul al saptelea va suna din trambita lui se va sfarsi taina lui Dumnezeu” ( vers. 7 ) iar Evanghelia va birui, oricate eforturi ar depune Satana si aliatii lui pentru a se opune planurilor lui Dumnezeu.

Capitolul 11 ne asigura si el ca, in ciuda opozitiei fatza de el, Cuvantul lui Dumnezeu va birui in final, aducand rodul asteptat de cerul intreg. In cele doua viziuni intercalate distincte ( ingerul cu carticica si cei doi martori ) este prezentata biserica cu rolul, destinul si misiunea ei in lume, in perioada finala a Planului de Mantuire.

Comentariul textelor

Vers. 1: “Apoi am vazut un alt inger puternic care se pogora din cer , invaluit intr-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul ; fatza lui era ca soarele  si picioarele lui erau ca niste stalpi de foc.”

In Apocalipsa este remarcata prezenta ingerilor care au misiunea de a transmite mesaje ale cerului. De sase ori apar ingeri cu o astfel de misiune in cuprinsul cartii.

“Un alt inger puternic” – Din modul de exprimare al lui Ioan intelegem ca el facea deosebire intre acest inger puternic din cap. 10 si ceilalti ingeri care apar in viziunile apocaliptice: ingerii care tin cele patru vanturi ( cap. 7, 1 ), ingerii care suna din cele sapte trambite ( cap. 8, 2 ), ingerul de la altar ( cap. 8, 3 ) sau ingerii de la raul Eufrat ( cap. 9, 14 ).

Descrierea ingerului din cap. 10 este mult mai glorioasa decat a celorlalti mesageri prezenti pe paginile Apocalipsei. El se aseamana mult cu cel descris in Apocalipsa 14, 6.7, avand cateva puncte comune:

– Amandoi vestesc o solie deosebit de importanta,

– Solia lor este rostita cu glas tare,

– Fiecare dintre ei precizeaza un anumit timp: unul jura ca nu va mai fi timp, iar al doilea anunta ca a sosit ceasul judecatii,

– Amandoi folosesc acelasi limbaj cand se refera la Dumnezeu.

De asemenea, este de remarcat asemanarea izbitoare dintre descrierea acestui inger si cea facuta de Ioan Domnului Christos in primul capitol al Apocalipsei. Aceasta asemanare ne face sa tragem concluzia ca ingerul din capitolul 10 Il reprezinta pe Domnul Iisus Christos in persoana.

Evangheliile ne relateaza scena schimbarii la fatza a Mantuitorului, cand fatza lui Iisus “stralucea ca soarele” ( Matei 17, 2 ). De asemenea, profetul Maleahi Il numeste pe Mesia “Ingerul Legamantului” ( Maleahi 3, 1 ).

In scrierile Spiritului Profetic, acest inger puternic este de asemenea identificat cu persoana Domnului Iisus Christos: “ Ingerul cel puternic care l-a instruit pe Ioan nu era altcineva decat Iisus Christos. Faptul ca sta cu piciorul drept pe mare, iar cu cel stang pe pamant, arata rolul pe care Il are in scenele finale ale marii lupte cu Satana. Aceasta pozitie denota puterea si autoritatea Sa suprema asupra intregului pamant.” ( 1 )

“Invaluit intr-un nor” – Norul simbolizeaza prezenta divina ( vezi Fapte 1, 9; Apocalipsa 1, 7; 14, 14; Psalmul 104, 3; 1 Tesaloniceni 4, 17; Exod 14, 19.20 ). Desi Dumnezeu se descopera omului in masura in care acesta suporta prezenta Sa, El ramane totusi invaluit in taina ( Psalmul 97, 2; 1 Imparati 8, 12 ).

Uriach Smith considera ca norul simbolizeaza deceptiile prin care aveau sa treaca credinciosii acestei solii, insa nu trebuie sa pierdem din vedere ca descrierea din cap. 10, 1 este a solului, nicidecum a soliei.

“Deasupra capului lui era curcubeul” – Curcubeul este un simbol al legamantului lui Dumnezeu cu omul , oferind asigurarea ca El isi va implini intotdeauna promisiunile. El ne aminteste de potop si de fagaduinta facuta lui Noe ca pamantul nu va mai fi nimicit in acest fel  ( Geneza 9, 12-17 ). Curcubeul care il insoteste pe ingerul cel puternic din capitolul 10 reprezinta asigurarea ca nu va mai veni peste pamant nicio nenorocire ca cele precedente, atata timp cat va fi vestita solia despre revenirea Domnului Christos.

“Fatza lui era ca soarele” – Comparatia folosita de Ioan ne vorbeste despre slava divina , precum si de bucuria produsa de descoperirile facute de Dumnezeu.

“Picioarele lui erau ca niste stalpi de foc” – Exista o asemanare izbitoare intre acest detaliu al descrierii ingerului puternic din capitolul 10 si descrierea Fiului lui Dumnezeu din cap. 1, 15, care este vazut avand picioarele “ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor.”

Toate elementele cuprinse in descrierea ingerului puternic din cap. 10 pot fi regasite in capitolele precedente:

– Iisus va veni pe norii cerului ( cap. 1, 7 )

– Un curcubeu inconjoara scaunul de domnie ( cap. 4, 3 )

– Fatza Fiului lui Dumnezeu straluceste ca soarele ( cap. 1, 16 )

– Picioarele lui sunt ca arama aprinsa ( cap. 1, 15 )

De asemenea, aceleasi simboluri pot fi regasite si in alte parti ale Scripturii:

– Simbolul norului apare si in viziunea lui Daniel cu privire la revenirea Domnului Christos. Aici, Fiul omului este infatisat venind pe norii cerului ( Daniel 7, 13 ). De asemenea, vorbindu-le ucenicilor despre acest glorios eveniment, Mantuitorul ii asigura ca “Il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului” ( Matei 24, 30 ). In istoria exodului poporului evreu, stalpul de nor  si de foc care ii calauzea pe israeliti vorbeste si el despre prezenta lui Dumnezeu ( Exod 13, 14 ).

– Curcubeul apare in viziunea lui Ezechiel unde este vazut inconjurand tronul lui Dumnezeu  ( Ezechiel 1, 28 ).

In 1 Corinteni 10, 1-4, apostolul Pavel afirma clar ca “ingerul” care l-a condus pe Israel spre Canaan a fost Insusi Iisus Christos, fapt care ne intareste convingerea ca ingerul cel puternic din Apocalipsa cap. 10 Il reprezinta pe El.

Contrar acestei opinii, unii comentatori sustin ca ingerul din cap. 10 nu Il poate reprezenta pe Domnul Christos din urmatoarele motive:

– In Apocalips, ingerii sunt intotdeauna ingeri, adica fiinte ceresti create

– Faptul ca acest inger puternic jura pe Cel ce este viu in vecii vecilor ( cap. 10, 6 ) arata ca el este o fiinta creata, nu o persoana divina

– Acest inger nu primeste onoruri si nu i se aduce inchinare ( 1 )

Vers. 2: “ In mana tinea o carticica deschisa. A pus piciorul drept pe mare si piciorul stang pe pamant.”

“Carticica deschisa” din mana ingerului este cartea profetului Daniel. Aceasta carte mica prin dimensiunile ei, dar mare prin importanta continutului sau, fusese sigilata, “inchisa”, la data la care a fost scrisa. La vremea sfarsitului insa, cartea lui Daniel urma sa fie desigilata, deschisa, adica urma sa fie studiata cu atentie si inteleasa de oameni: “Tu, insa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea pana la vremea sfarsitului. Atunci multi o vor citi si cunostinta va creste.” ( Daniel 12, 4 )

La sfarsitul trambitei a sasea, dupa anul 1840, odata cu intrarea omenirii in perioada de timp numita in Scripturi “vremea sfarsitului”, profetiile din cartea lui Daniel au inceput sa fie cercetate si intelese. O atentie deosebita a fost acordata acelor profetii referitoare la perioadele de timp profetic, respectiv la cele 2300 de zile si nopti si cele saptezeci de saptamani ( Daniel 8, 14 ; 9, 24-27 ). Cercetarea cartii lui Daniel si intelegerea profetiilor ei echivaleaza cu deschiderea cartii la vremea sfarsitului. Singura concluzie logica ce se impune este aceea ca ingerul cel puternic din cap. 10  tine in mana sa cartea lui Daniel ( carticica deschisa ).

Niciun verset din Scriptura nu ne vorbeste despre inchiderea si pecetluirea vreunei carti decat cel din Daniel 12, 4; si niciun verset din Scriptura nu ne vorbeste despre deschiderea unei carti ca cel din Apocalipsa 10, 2.

Facand o paralela intre Daniel cap. 12 si Apocalipsa cap. 10, observam ca Daniel si Ioan au vazut una si aceeasi persoana: Domnul Iisus Christos. “Omul” vazut de Daniel statea “deasupra apelor raului”, in timp ce “ingerul“din Apocalipsa 10 statea cu piciorul drept pe mare si cu cel stang pe pamant. “Omul” din viziunea lui Daniel jura “pe Cel ce traieste vesnic”, in timp ce “ingerul’ din Apocalipsa jura “pe Cel ce traieste in vecii vecilor”.

In concluzie, “carticica” deschisa din mana ingerului este cartea lui Daniel.

“A pus piciorul drept pe mare si piciorul stang pe pamant.” – Este un simbol al universalitatii soliei ingerului. Aceasta solie trebuia vestita in toata lumea, la toate popoarele si limbile pamantului.

Istoria miscarilor religioase ne arata ca in prima jumatate a secolului al XIX-lea, la sfarsitul perioadei la care se refera trambita a sasea, atat in Europa, cat si in America, a avut loc o puternica trezire religioasa ca urmare a interesului crescut fatza de profetiile din Daniel si Apocalipsa referitoare la timpul sfarsitului.

In aceasta perioada apar numeroase scrieri si studii privitoare la apropiata revenire a Domnului Christos: Thomas Newton, episcop de Bristol, Eduard Irving, Elliot, Keith ( in Germania, Elvetia, Franta si Olanda ) , Bengel, Gaussen, Lacunza ( in America de Sud )…

Predicatorii care incep sa vesteasca apropierea maretului eveniment sunt tot mai numerosi.  Astfel, Josef Wolf predica, intre 1821 si 1825, despre apropiata revenire a lui Iisus  in Grecia, Tibet, Arabia, Hindustan, Palestina si Persia. Eduard Irving, pastor prezbiterian, predica in Anglia si Scotia in fatza unui auditoriu care se ridica de la 6000 la 12000 de oameni.  Batranul fermier si capitan de infanterie William Miller, in urma unei cercetari personale a Bibliei, ajunge la aceeasi concluzie, predicand pe tot cuprinsul Americii despre revenirea lui Iisus. El este secondat de dr. Litch in Philadelphia, de Joseph Bates, fost capitan de cursa lunga, precum si de pastorii Charles Fitch si Josua Himes din Boston. In Scandinavia, predicarea fiind interzisa adultilor, copii intre zece si patrusprezece ani , folosindu-se de mese drept tribune, predica despre acelasi maret eveniment al revenirii lui Christos. Sute de pastori au aderat la marea miscare adventa si sute de publicatii au fost tiparite saptamanal. In acest timp, circa 1500 de predicatori s-au unit pentru a proclama solia adventa.

Acesti predicatori de la inceputul secolului al XIX-lea au inteles ca perioadele profetice de 1260 si 1290 de ani din cartea lui Daniel se terminau in 1798, iar cele de 1335 si 2300 de ani se terminau in 1844 ( Daniel 8, 14; 12, 11.12 ). Ultimul si cel mai lung timp profetic, cel de 2300 de ani, se incheia in 1844 cand, potrivit convingerii acestor cercetatori ai profetiilor, Domnul Iisus Christos urma sa revina pe pamant.

Aceasta miscare religioasa din prima jumatate a secolului al XIX-lea, petrecuta exact la sfarsitul trambitei a sasea, a fost intr-adevar o miscare universala, solia revenirii lui Christos fiind vestita cu putere in toata lumea. Acesta a fost “glasul tare” al ingerului puternic  din viziunea lui Ioan.

Vers. 3: “Si a strigat cu glas tare, cum racneste un leu. Cand a strigat el, cele sapte tunete au facut sa se auda glasurile lor.”

“A strigat cu glas tare, cum racneste un leu” – Cand Ioan aude mesajele din partea cerului, foarte adesea el le percepe ca fiind puternice, asemanatoare unui racnet de leu:

– Cap. 1, 10: “Si am auzit inapoia mea un glas puternic”

– Cap. 5, 2: “Un inger puternic care striga cu glas tare”

– Cap. 6, 10: “Ei strigau cu glas tare si ziceau…”

– Cap. 7, 2: “El a strigat cu glas tare”

Referindu-se la acest detaliu al viziunii, Jean Vuilleumier comenteaza: “Vestirea Evangheliei se va face cu o putere neobisnuita si va aduce in constiinta oamenilor o teama mantuitoare.” ( 2 )

“Cele sapte tunete au facut sa se auda glasurile lor.” – Dupa strigatul ingerului, Ioan aude sunetul a sapte tunete. Unii comentatori ( Beckwith ) afirma ca tunetele sunt un avertisment al cerului cu privire la mania lui Dumnezeu cuprinsa in judecatile Sale ( 3 ) .

In Apocalipsa, tunetele sunt asociate cu actiunea cerului de a rasplati sau pedepsi neascultarea. Astfel, in cap. 8,5, tunetele se aud dupa ce ingerul arunca focul de pe altar pe pamant, iar in cap. 11, 19, ele se aud in legatura cu trambita a saptea si evenimentele care se desfasoara in acest timp.

Vers. 4: “Si cand au facut cele sapte tunete sa se auda glasurile lor, eram gata sa ma apuc sa scriu; si am auzit din cer un glas care zicea: “Pecetluieste ce au spus cele sapte tunete si nu scrie ce au   spus !”

Desi intelege ceea ce spun cele sapte tunete, lui Ioan nu ii este permis sa scrie mesajul lor. Intelegem din acest verset ca Ioan scria despre viziunile Apocalipsei pe masura ce acestea ii erau descoperite. Insa, ca si in cazul lui Daniel caruia i s-a spus sa sigileze cartea pana la vremea sfarsitului, si lui Ioan i se porunceste acelasi lucru cu privire la continutul mesajului celor sapte tunete.

Nu cunoastem motivul pentru care i s-a interzis lui Ioan sa scrie despre mesajul continut de cele sapte tunete, insa sa ne reamintim ca si lui Pavel i s-a cerut acelasi lucru dupa ce a fost rapit in al treilea cer. Acolo, el “a auzit cuvinte pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca.” ( 2 Corinteni 12, 4 ).

Prin urmare, mesajul celor sapte tunete fiind pecetluit, orice incercare a omului de a-l descifra inainte de vremea hotarata de Dumnezeu este sotita esecului. Va veni cu siguranta un timp in care Dumnezeu va desigila mesajul lor si biserica Sa il va cunoaste.

Vers. 5-6: “Si ingerul pe care-l vazusem stand in picioare pe mare si pe pamant si-a ridicat mana dreapta spre cer si a jurat pe Cel ce este viu in vecii vecilor, care a facut cerul si lucrurile din el, pamantul si lucrurile de pe el, marea si lucrurile din ea, ca nu va mai fi nicio zabava”

“ A ridicat mana dreapta spre cer si a jurat” – Gestul “ingerului” este caracteristic pentru actul rostirii unui juramant . Ridicarea mainii drepte a insotit intotdeauna juramatul, fie ca ne referim la vremurile antice, fie la cele contemporane ( Geneza 14, 22,23; Deuteronom 32, 40; Ezechiel 20, 15; Daniel 12, 7 ). In cazul de fatza, solemnitatea rostirii lui este atat de mare incat ingerul , care este Insusi Domnul Christos, jura pe Dumnezeu, adica pe Sine.

Jurand pe Cel care a creat totul, “ingerul” imprumuta limbajul Decalogului din cuprinsul poruncii a patra: “Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul, marea si tot ce este in ele” ( Exod 20, 11 ). Faptul acesta demonstreaza importanta Legii divine, in mod deosebit importanta poruncii privitoare la ziua de odihna in relatia dintre Creator si om.

“Nu va mai fi nicio zabava”- Alte traduceri redau cuvintele ingerului astfel: “Nu va mai fi timp”. Comentatorii au inteles diferit aceasta declaratie a ‘ingerului”:

– Unii cred ca declaratia ingerului se refera la sfarsitul timpului istoric si inceputul vesniciei

– Alti comentatori considera ca nu va mai fi nicio amanare a planurilor lui Dumnezeu ( “zabava” ) si ca ele se vor implini la timpul hotarat

– Exista si opinia ca termenul “timp” se refera la timpul profetic. Avand in vedere ca cea mai lunga perioada profetica , cea de 2300 de ani, se incheie 1844 ( Daniel 8, 14 ), dupa aceasta data nu mai exista timp profetic. Nicio profetie nu mai indica vreo perioada profetica dupa 1844. Aceasta interpretare este  pozitia adoptata de Biserica Adventista care considera ca dincolo de anul 1844, cand s-au sfarsit cei 2300 de ani ( vezi comentariul la profetia din Daniel 8, 14 si 9, 24-27 ) nu mai avem niciun timp precizat. Urmatorul mare eveniment va fi revenirea in glorie a lui Iisus.

Vers. 7: “,Ci ca in zilele in care ingerul al saptelea va suna din trambita lui se va sfarsi taina lui Dumnezeu, dupa veste buna vestita de El robilor Sai, proorocilor.”

Tinand cont ca trambita a sasea s-a incheiat in 1840, acesta este reperul pentru intrarea in ultima perioada a istoriei omenirii, numita in Biblie “timpul sfarsitului”. Acesta este punctul de plecare pentru cea de-a saptea trambita, in care urmeaza sa se incheie “taina lui Dumnezeu” odata cu revenirea lui Iisus Christos.

Ce se intelege prin aceasta “taina a lui Dumnezeu “? Despre ea vorbeste lamurit apostolul Pavel: “Caci a binevoit sa ne descopere taina voiei sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine Insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremilor, spre a-si uni iarasi intr-unul, in Christos, toate lucrurile, cele din ceruri si cele de pe pamant” ( Efeseni 1, 9.10 ).

In aceeasi epistola, Pavel continua: “…Oridecateori imi deschid gura sa mi se dea cuvant ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei” ( Efeseni 6, 19 ; vezi si Coloseni 4, 3; Efeseni 3, 3-6 ).

Timpul celei de-a saptea trambite este timpul in care traim noi. In aceste zile se va sfarsi “taina lui Dumnezeu”, “taina Evangheliei” care va fi predicata in toata lumea. Dupa ce acest lucru va fi incheiat, va veni sfarsitul, conform celor spuse de Iisus : “Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.” ( Matei 24, 14 ).

Vers. 8-10: “Si glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou si mi-a zis: “Du-te de ia carticica deschisa din mana ingerului care sta in picioare pe mare si pe pamant !” M-am dus la inger si i-am cerut sa-mi dea carticica. “Ia-o”, mi-a zis el, “si mananc-o; ea iti va amara pantecele, dar in gura ta va fi dulce ca mierea.” Am luat carticica din mana ingerului si am mancat-o. In gura mea a fost dulce ca mierea, dar dupa ce am mancat-o, mi s-a umplut pantecele de amaraciune.”

O experienta asemanatoare cu a lui Ioan a avut-o si profetul Ezechiel, care a primit porunca sa manace cartea “in care erau scrise bocete, plangeri si gemete.” ( Ezechiel 2, 9.10; 3, 1-3 ).

A manca o carte semnifica a lua inlauntrul sufletului intregul ei continut, a sorbi cu mare placere lucrurile scrise in ea ( vezi Ieremia 15, 16 ). Faptul ca aceasta carte era dulce in gura semnifica bucuria cu care au fost primite lucrurile scrise in ea. Amaraciunea adusa in pantece semnifica o mare dezamagire ce urma sa fie traita dupa bucuria primirii ei.

Experienta pe care a trait-o Ioan in legatura cu “carticica deschisa” este de fapt o alegorie care ilustreaza experienta copiilor lui Dumnezeu din anii 1840-1844, odata cu sfarsitul celei de-a sasea trambite.

Asa cum am vazut deja, in prima jumatate a secolului al XIX-lea a avut loc o mare trezire religioasa produsa in urma studierii cartilor Daniel si Apocalipsa. Sute si mii de predicatori au ajuns la concluzia ca, potrivit profetiei din Daniel 8, 14 si 9, 24-27, revenirea Domnului Christos urma sa aiba loc in toamna anului 1844. Acest adevar, bazat pe cartea lui Daniel desigilata ( “carticica deschisa” ) a fost primit cu mare bucurie de multi crestini din diferite biserici care s-a alaturat miscarii advente.

Ultima perioada de timp profetic, cea de 2300 de ani, se incheia in toamna anului 1844 cand, conform profetiei din Daniel 8,14, “Sfantul Locas” ( Sanctuarul ) urma sa fie curatit. Toti credeau ca sanctuarul care urma sa fie curatit era pamantul, iar acest lucru urma sa se intample la revenirea lui Iisus . Bucuria de a-L reintalni pe Domnul a fost imensa. Insa, odata trecuta data asteptata fara ca Domnul sa revina, dezamagirea a fost crunta. Supusi batjocurii celor necredinciosi, multi din asteptatorii lui Iisus si-au pierdut credinta, intorcandu-se la vechile lor ocupatii. Altii au continuat sa fixeze noi date pentru revenirea Domnului, mergand din esec in esec, din dezamagire in dezamagire.

Doar o grupa mica de credinciosi sinceri au cautat cu ardoare sa afle cauza dezamagirii lor. Studiind si reluand calculele profetice, nu au gasit nicio greseala. Si totusi undeva era o greseala… Ei au inteles-o doar dupa ce au reluat studiul Epistolei catre Evrei, cand au inteles ca sanctuarul care urma sa fie curatit in 1844 nu era pamantul, ci sanctuarul ceresc, in care Domnul Iisus trebuia sa faca o lucrare speciala inainte de a reveni pe pamant.

Asadar, experienta traita de Ioan prin inghitirea cartii deschise a fost o ilustrare pentru experienta credinciosilor mileriti de la 1844. Cand acestia au inteles profetia despre apropiata revenire a lui Iisus, acest adevar a fost pentru ei dulce ca mierea, insa cand ea nu s-a implinit dupa cum au sperat ei, ea a devenit amara ca fierea.

Vers. 11: “Apoi mi-au zis: “trebuie sa proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si imparati.”

Dupa amarnica deceptie a credinciosilor mileriti din 1844, Dumnezeu avea un plan cu biserica Sa inainte de a se sfarsi “taina” Sa: evanghelizarea intregei lumi. Solia Evangheliei trebuia dusa la toate natiunile pamantului pentru a pregati un popor care sa poata sta in picioare in ziua revenirii lui Iisus.

Versetul vorbeste despre o noua miscare care urma sa se dezvolte in lume – miscarea adventa, care trebuia sa pregateasca lumea pentru evenimentul revenirii Domnului Christos. Despre acest timp solemn in care traim noi, comentatorii Apocalipsei declara:

“Este actul final in marea drama a activitatii creatoare si rascumparatoare a lui Dumnezeu.” ( 4 )

“Emotionant si plin de putere cum a fost, mesajul ce a cuprins bisericile inainte de 1844 nu a fost ultima solie a lui Dumnezeu. O noua lumina urma sa fie revarsata supra cararii cercetatorilor Cuvantului lui Dumnezeu. O solie mai mareata, cuprinzand profetii la care nici nu se gandeau, avea sa vina in centrul atentiei si interesului, ca rezultat al acestui studiu. Si aceasta solie, in plinatatea ei, avea sa fie transmisa intregii lumi, spre a pregati un popor care sa stea in ziua cea mare a lui Dumnezeu. Porunca data lui Ioan de a profetiza din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si imparati, era profetica pentru biserica ce, dupa marea dezamagire, avea sa se grabeasca cu acest mesaj pana la marginile pamantului, vestindu-l tuturor, atat la imparati, cat si la tarani.” ( 5 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – L. Morris, The Revelation of St. John, p. 137

( 2 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 110

( 3 ) – R. H. Mounce, The Book of Revelation, ed. 1980, p. 208, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 193

( 4 ) – R. H. Mounce, The Book of Revelation, p. 217

( 5 ) – R. A. Anderson, Unfolding the Revelation, p. 104, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 204-205