Apocalipsa cap. 9 – Trambita a sasea: Dezlegarea ingerilor de la Eufrat ( vers. 13 – 21 )

Apocalipsa cap. 9 – Trambita a sasea: Dezlegarea ingerilor de la Eufrat

( vers. 13 – 21 )

Vers. 13-21: “Ingerul al saselea a sunat din trambita. Si am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este inaintea lui Dumnezeu, si zicand ingerului al saselea care avea trambita: “Dezleaga pe cei patru ingeri care sunt legati la raul cel mare Eufrat !” Si cei patru ingeri, care stateau gata pentru ceasul, ziua, luna si anul acela, au fost dezlegati ca sa omoare a treia parte din oameni. Ostirea lor era in numar de douazeci de mii de ori zece mii de calareti; le-am auzit numarul. Si iata cum mi s-au aratat in vedenie caii si calaretii: aveau platose ca focul, iacintul si pucioasa. Capetele cailor erau ca niste capete de lei, si din gurile lor iesea foc, fum si pucioasa. A treia parte din oameni au fost ucisi de aceste trei urgii: de focul, de fumul si de pucioasa care ieseau din gurile lor. Caci puterea cailor statea in gurile si in cozile lor. Cozile lor erau ca niste serpi cu capete, si cu ele vatamau. Ceilalti oameni, care n-au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait de faptele mainilor lor, ca sa nu se inchine dracilor si idolilor de aur, de argint, de arama, de piatra si de lemn, care nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa umble. Si nu s-au pocait de uciderile lor , nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtisagurile lor.”

Interpretarea clasica

Majoritatea comentatorilor sunt de acord in interpretarea trambitelor a cincea si a sasea, considerand ca ele vizeaza Imperiul Roman de Rasarit ( Bizantin ). Acest imperiu a supravietuit inca o mie de ani dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus, pana cand, in 1453, Constantinopolul a fost cucerit de turci.

Cel de-al doilea vai, respectiv trambita a sasea, reda pedepsele ingaduite de Dumnezeu asupra crestinatatii apostaziate prin invazia turcilor otomani.

“Dezleaga pe cei patru ingeri care sunt legati la raul cel mare Eufrat!” – Eufratul simbolizeaza Imperiul Otoman, dat fiind faptul ca acest fluviu a udat primul teritoriu cucerit de turcul Togrul Beg in secolul al XI-lea. Bagdadul, capitala imperiului arab construit Eufrat, a devenit prima posesiune turca.

Cei patru ingeri dezlegati reprezinta cele patru sultanate din care se compunea imperiul turc cu incepere din 1055:

– Sultanatul Siriei superioare, sau din Alep

– Sultanatul Persiei, sau de la Bagdad

– Sultanatul Siriei minore, sau din Iconia

– Sultanatul Siriei inferioare, sau din Damasc.

Din aceste patru sultanate au luat nastere in secolul al XV-lea turcii osmanilor, cuceritorii Constantinopolului.

In timp ce imperiul arab slabea tot mai mult si se dezmembra, turcii nomazi plecati din pustiul aflat la rasarit de Marea Caspica ajungeau din ce in ce mai de temut prin cuceririle si ferocitatea lor.

In secolul al XI-lea, triburi turcesti pun stapanire pe Bagdad. Intre 1050 si 1100, ia fiinta primul imperiu turc. Convertiti la islamism, sultanii turci nu se mai gandesc decat la noi cuceriri. In 1075, turcii ajung in fatza Constantinopolului, insa puterea lor este “legata” , mai intai din cauza cruciadelor, apoi din cauza mongolilor.

In 1321, Otoman ( sau Osman, 1288-1326 ) pune temelia celui de-al doilea imperiu turc. Se spune ca Otoman a avut un vis in care a vazut patru fluvii: Tigrul, Eufratul, Dunarea si Nilul. De asemenea, a vazut si patru siruri de munti: Caucaz, Atlas, Taurus si Hemus ( Balcani ). In acelasi vis el a vazut Constantinopolul asezat intre doua mari, asemenea unui safir asezat intre doua smaralde. Acesta a fost inelul nuptial al lui Otoman cu capitala lumii. ( 1 )

Insetati de noi cuceriri, turcii cuceresc Asia Mica, apoi trec Dardanelele si ii supun pe rand pe sarbi, bosniaci, unguri si romani. Stabilindu-si resedinta la Adrianopole, sultanul Murat nu i-a mai lasat Imperiului Roman de Rasarit decat capitala.

In jurul anului 1400, Baiazid a inceput asediul Constantinopolului, insa o noua invazie a mongolilor a intrerupt planurile turcilor, prelungind viata Imperiului de Rasarit cu inca o jumatate de secol.

Si cei patru ingeri, care stateau gata pentru ceasul, ziua, luna si anul acela, au fost dezlegati” – Cei patru ingeri de la Eufrat urmau sa fie dezlegati pentru o anumita perioada de timp, si anume pentru “ceasul, ziua, luna si anul acela”.

Conform principiului de interpretare a profetiilor referitoare la timp, in care o zi profetica echivaleaza cu un an real ( Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6 ), perioada la care se face referire poate fi redata astfel:

1 ceas ( ora ) profetic = a 24-a parte dintr-o zi profetica = a 24-a parte dintr-un an real = 15 zile reale

1 zi profetica = un an real

1 luna profetica = 30 de zile profetice = 30 de ani reali

1 an profetic = 360 de zile profetice – 360 de anu reali

Suma: 360+ 30+1 = 391 ani si 15 zile. Asadar, a doua trambita urma sa dureze aproape patru secole. Dar care este punctul de plecare ?

Sunt unii comentatori care sustin ca perioada de 391 de ani si 15 zile de suprematie otomana incepe in 1453, odata cu cucerirea Constantinopolului de catre Mahomed II. Prabusirea Imperiului Roman de Rasarit si transformarea Constantinopolului in capitala a Imperiului Otoman este vazuta de unii ca fiind punctul de plecare al acestei perioade.

Insa un alt eveniment important avusese loc in 1449, demonstrand ca suprematia turca a inceput inainte de cucerirea Constantinopolului. La incheierea trambitei a cincea, in 1449, moare Ioan Paleologul, penultimul imparat al Imperiului Roman de Rasarit. Neavand urmasi, pentru tron se duce lupta intre cei doi frati: Constantin XI si Demetrius. In cele din urma castiga Constantin XI Paleologul, insa nu oricum, ci cu aprobarea si sustinerea sultanului Murat. In 6 decembrie 1449, Phrantzes este trimis la Adrianopole la sultanul Murat, pentru a cere sprijinul in favoarea numirii lui Constantin XI ca imparat al Bizantului. Acesta isi da acordul, demonstrand ca adevaratul arbitru si stapan al Imperiului Roman de Rasarit sunt turcii. De fapt, Constantin XI Paleologul a recunoscut suprematia turca cand i-a spus lui Murat, prin trimisul sau: “Eu nu pot domni decat cu permisiunea Mariei Voastre.”

Asadar, aceasta data, 6 decembrie 1449, este punctul de plecare al celor 391 de ani si 15 zile. Sfarsitul perioadei este anul 1840.

Dupa moartea lui Murat, fiul sau, Mahomed II, are un vis: sa faca din Constantinopol capitala imperiului sau. Astfel, in februarie 1453, el asediaza orasul cu 165 000 de oameni pe uscat si 420 de corabii pe mare. De partea cealalta, Constantin XI Paleologul nu  poate aduna decat o mica armata formata din 9 000 de luptatori, dintre care 3 000 sunt mercenari italieni.

Folosind berbeci si tunuri pentru distrugerea zidurilor, turcii reusesc sa intre in oras in 29 mai. Constantin Paleologul este prins si decapitat , iar in anul urmator, 1454, Mahomed II face din Constantinopol capitala imperiului turc.

Pornind de la 27 iulie 1449, cei 391 de ani si 15 zile ne conduc la 11 august 1840. Dupa cum in 1449 Imperiul de Rasarit si-a depus puterea in mainile turcilor, tot astfel in 1840, la 11 august, Imperiul otoman avea sa-si depuna puterea in mainile marilor puteri europene.

Cu doi ani inainte ca acest lucru sa se intample, Iosiach Litch a publicat o brosura despre revenirea Domnului Christos in care a anuntat evenimentul ce urma sa se produca exact la timpul anuntat de profetie. Faptul a produs o redesteptare in randurile crestinilor care au capatat o mai mare incredere in profetiile biblice din Daniel si Apocalipsa, pregatind terenul pentru marea miscare adventa din preajma anului 1844.

Ostirea lor era in numar de douazeci de mii de ori zece mii de calareti” – Descriind prima navalire a turcilor in Imperiul Roman de Rasarit, istoricul Gibbon spune: “Milioanele de calareti turci acopereau o linie de lupta de sase sute de mile, de la Taurus si pana la Erzerum, iar sangele a 130 000 de crestini a fost o jertfa bine placuta pentru profetul arab.” ( 2 )

Numarul de doua sute de milioane de calareti reda uriasele resurse umane puse in miscare de Imperiul Turc in timpul cuceririlor. Scriitorul francez Lamartine spunea referitor la uriasa masina de razboi a turcilor: “Alf Arslan trecuse Eufratul cu un potop de turci; corturile lui Arslan acopereau pe atunci toata Asia apuseana. O mie doua sute de printi sau fii de printi tatari inconjurau tronul lui. Mii de razboinici se miscau la glasul lui, de la Bagdad la Trebizonda. Voind sa treaca din nou fluviul Oxus pentru a intra in Turkestan si a lupta contra sultanului Carisma, au facut un pod peste apa si, timp de douazeci de zile si douazeci de nopti , trupele lui au trecut continentul.” ( 3 )

“Mi s-au aratat in vedenie caii si calaretii” – Expresia arata importanta pe care turcii o acordau cavaleriei. “Noaptea si ziua calul nostru este inseuat si sabia noastra este incinsa”, scria Soliman I lui Francisc I. “Rasaritul nu avea un alt popor care sa-i intreaca in arta de a conduce un cal, acest tron al turcilor”, spune istoricul Vuillet ( 4 ).

Calaretii turci, tatari si mongoli , veniti din interiorul Asiei, au fost cei mai buni calareti cunoscuti in istorie.

“Aveau platose ca focul, iacintul si pucioasa” – Culorile iubite de turci erau rosul, albastrul si galbenul, ele facand parte din uniforma turca. Pentru acest motiv, evreii si crestinii nu aveau voie sa-si zugraveasca locuintele in aceste culori.

“Capetele cailor erau ca niste capete de lei” – Capul de leu este un simbol al puterii de atac a armatei turce, precum si al curajului si al furiei cu care ataca. “Ei erau inspaimantatori chiar in fuga, iar cand biruiau, erau nemilosi si cruzi.” ( 5 )

Din gurile lor iesea foc, fum si pucioasa” – Aici ne aflam probabil in fatza unei aluzii la folosirea armelor de foc inventate de curand. Cand turcii foloseau aceste arme, impresia unui observator era aceea ca focul si fumul ieseau chiar din gurile cailor.

“Aruncarile neincetate de lanci si sageti”, spunea Gibbon, “erau insotite de fumul, zgomotul si focul pistoalelor si tunurilor lor.” ( 6 )

Amintind despre puterea de nimicire a armelor de foc folosite de turci, E. B. Elliot spunea: “Focul, fumul si pucioasa artileriei si armelor de foc ale turcilor au ucis a treia parte din oameni. Mai bine de unsprezece veacuri au trecut de cand Constantin a infiintat Constantinopolul . In tot acest timp gotii, hunii, avarii, persii, bulgarii, saracenii, rusii si turcii otomani au asediat si asaltat cetatea. Dar Constantinopolul a supravietuit si, cu el, si Imperiul Roman de Rasarit. De aici si preocuparea lui Mahomed II de a gasi o arma care sa inlature obstacolul.Poti sa torni un tun suficient de mare ca sa doboare zidurile Constantinopolului ?”, a fost intrebarea sultanului adresata mesterului ce dezertase la turci. ( 7 )

Astfel, o mare topitorie a fost instalata la Adrianopole, acolo fabricandu-se tunurile care au distrus zidurile Constantinopolului.

Caci puterea cailor statea in gurile si in cozile lor” – La turci, coada de cal era simbolul autoritatii. Ea era agatata intr-un varf de lance si se termina cu un glob de aur.

La razboi, inaintea pasalelor se purtau cozi de cai agatate intr-un varf de lance. Pasalele se deosebeau intre ele dupa cum purtau una, doua sau trei cozi de cal, formand o adevarata ierarhie. Ca semn de respect si investitura, Osman a primit un drapel, o trambita si o coada de cal ( 1289 ) ( 8 ).

Odata cu introducerea armelor de foc in razboi, puterea distrugatoare a acestuia a urcat inca o treapta. Istoria consemneaza ca primul bombardament de artilerie a fost folosit la asedierea Constantinopolului, in 1422. Artileria turca, dotata cu 14 baterii si 130 de tunuri, arunca dintr-o data 130 de ghiulele asupra orasului.  Dupa cucerirea Constantinopolului in 1453, fiind jaful cel mai crud pe care il aminteste istoria, turcii au continuat timp de patru secole un sir nesfarsit de cuceriri si pradaciuni.

“Turcii”, spune Lamartine, “nu erau manati in expeditiile lor nici de glorie, nici de onaore, ci de dragul de a nimici si jefui.” ( 9 )

“Ceilalti oameni, care n-au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait” – Sangele a curs siroaie in Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria si pe coastele Mediteranei. Cu toate acestea, Ioan vede refuzul oamenilor de a se pocai.

Textul face aluzie la cultul icoanelor introdus pe timpul lui Constantin cel Mare si care este o incalcare evidenta a poruncii a doua a Decalogului. Turcii se considerau trimisii lui Dumnezeu pentru pedepsirea necredinciosilor. “Tot geniul lui ( Otoman ) era in credinta ce avea si care-i ordona  sa mature de dinaintea unitatii Dumnezeului lui Mahomed idolatriile si superstitiile care intunecau sau care intinau ideea de Alah pe pamant. El ridica o moschee pe locul in care 318 episcopi din Rasarit si Apus, uniti sub sceptrul lui Constantin, definisera dogmele crestinismului, unde cultul icoanelor fusese declarat completarea sfanta a cultului Spiritului.” ( 10 )

Convocand Conciliul din Trent, papa marturisea marea lui durere,  vazand starea deplorabila a crestinatatii. El sustinea ca tot raul produs de puterea turca era “din cauza pacatelor noastre care au atras mania lui Dumnezeu.” ( 11 )

Interpretarea actuala

Conform unor interpretari actuale, trambita a sasea vorbeste despre evenimente ale crizei finale, inainte de reinstaurarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. A sasea trambita corespunde, dupa opinia acestor comentatori, cu pecetea a sasea, acoperind perioada dintre mijlocul secolului al XVIII-lea pana la incheierea istoriei.

Unii comentatori considera ca cele sapte trambite si cele sapte plagi redau aceleasi evenimente. Ei se bazeaza pe faptul ca intre cele doua exista o serie de asemanari. Cu toate acestea, intre trambite si plagi exista cateva deosebiri majore, astfel incat sa nu fie confundate:

1) Marimea ariei afectate. Majoritatea trambitelor afecteaza doar o parte a pamantului, adica o simbolica a “treia parte” ( Apocalipsa 8, 7-12 ). In schimb, plagile nu cunosc o asemena restrictie.

2) Timpul in care au loc. Trambitele se desfasoara in perioade relativ lungi: “cinci luni”, “ ceasul, ziua, luna si anul” ( Apocalipsa 9, 5.15 ). Prin contrast, in dreptul plagilor nu se specifica timpul, lasand impresia ca ele vor dura putin timp.

3) Raporturile cu Sanctuarul ceresc. Trambitele se desfasoara in timp ce Sanctuarul din cer este inca deschis, lucrarea de mijlocire desfasurandu-se inca ( Apocalipsa 8, 2-5 ). Cele sapte plagi insa cad intr-o perioada in care Sanctuarul din cer este inchis si nimeni nu mai poate intra ( Apocalipsa 15, 5-8 ).

4) Fixarea in timp. In timp ce trambitele au loc in prima parte a timpului profetic din Apocalipsa, plagile apar la sfarsitul acestui timp. Trambitele au inceput sa sune din vremea lui Ioan, in timp ce plagile sunt evenimente inca viitoare, cazand dupa incheierea timpului de proba, inainte de revenirea Domnului Christos.

Odata cu incetarea celei de-a sasea trambite cel de-al doilea “vai” a trecut.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – De la Jonquiere, Histoire de l’Empire Ottoman, Paris, 1897, p. 126, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa, p. 99

( 2 ) – Uriach Smith, Daniel and Revelation, p. 352

( 3 ) – Lamartine, Histoire de Turquie, vol. I, p. 151, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa p. 101.102

( 4 ) – A. Vuillet, Histoire du Moyen Age, p. 178

( 5 ) – De la Jonquiere, Histoire de l’Empire Ottoman, p. 115, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa p. 102

( 6 ) – E. Gibbon, The Decline and Fall of the Roman Empire, vol. VI, cap. 68, p. 388

( 7 ) – E. B. Elliot, Horae Apocalypticae, vol. I, p. 478.479

( 8 ) – A. Vuillet, Histoire du Moyen Age, p. 178, citat de J. Vuilleumier, in Apocalipsa  p. 102

( 9 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa , p. 103

( 10 ) – Lamartine, op. cit. p. 158

( 11 ) Lamartine, op. cit. p. 168, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa , p. 103

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free