Apocalipsa cap. 11 – Cei doi martori imbracati in saci ( vers. 3-6 )

Apocalipsa cap. 11 – Cei doi martori imbracati in saci

( vers. 3-6 )

Vers. 3: “Voi da celor doi martori ai Mei sa prooroceasca imbracati in saci o mie doua sute sase zeci de zile.”

“Celor doi martori” – Sunt comentatori ai Apocalipsei care considera ca cei doi martori din cap. 11 sunt doua persoane reale. S-au dat diferite solutii pentru identificarea celor doi martori, cum ar fi: Moise si Ilie, Ilie si Elisei sau Enoh si Ilie.

Aceasta interpretare nu este insa corecta deoarece perioada de timp de 42 de luni ( sau 1260 de zile ) profetice , echivaland cu 1260 de ani reali, este prea lunga pentru o astfel de interpretare. Pentru identificarea celor doi martori de mare ajutor este cartea profetului Zaharia ( cap. 4 ) in care gasim tabloul celor doi maslini ce stau inaintea Domnului.

In aceste tablou, biserica este reprezentata printr-un sfesnic de aur cu cele sapte brate ale sale si care lumineaza in lume. Uleiul necesar celor sapte brate vine de la doi maslini asezati la dreapta si la stanga sfesnicului. Acest ulei pur reprezinta lumina harului si adevarului lui Dumnezeu, revarsata prin biserica, spre lume, prin Duhul Sfant.

“Descoperirea Cuvintelor Tale”, spune psalmistul, “da lumina, da pricepere celor fara rautate…Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.” ( Psalmul 119, 130. 105 ).

Asadar, putem spune ca cei doi martori,  cei doi maslini si cele doua sfesnice, care stau inaintea Domnului,  prin care lumina adevarului este raspandita in intreaga lume, sunt Scripturile Vechiului si Noului Testament.

“Vechiul Testament”, spune Uriah Smith, “este un martor al tuturor faptelor lui Iehova in legatura cu Planul de Mantuire, al tuturor profetiilor si jertfelor preinchipuitoare care se refereau la un Mantuitor in viitor; iar Noul Testament este un martor al implinirii profetiilor date de Dumnezeu in Vechiul Testament, cum si al tuturor evenimentelor care aveau sa se desfasoare pana la a doua venire a lui Christos” ( 1 )

Si alti comentatori au vazut in cei doi martori un simbol al Scripturilor Vechiului si Noului Testament: “Cei doi martori reprezinta Scripturile Vechiului si Noului Testament. Amandoua sunt marturii importante cu privire la originea si perpetuitatea Legii lui Dumnezeu. Amandoua sunt martore ale Planului de Mantuire.” ( 2 )

“Asa cum ramurile de maslin sunt descrise ca furnizand ulei pentru candelele sanctuarului, tot astfel de la acesti doi sfinti ce stau inaintea tronului lui Dumnezeu, Duhul Sfant este impartit oamenilor. Intrucat cea mai deplina exprimare a Duhului Sfant fatza de oameni este in Scripturile Vechiului si Noului Testament, ele pot fi considerate cei doi maslini.” ( 3 )

In comentariul sau asupra Apocalipsei, Croly adauga: “Cei doi martori sunt Vechiul si Noul Testament… Scopul esential al Scripturilor este acela de a da marturie despre mila si adevarul lui Dumnezeu. Domnul nostru a poruncit: “Cercetati Scripturile… caci ele marturisesc despre Mine” ( Ioan 5, 39 ). Aceste cuvinte au fost adresate iudeilor si descriu caracterul si slujba Vechiului Testament. In Noul Testament se aminteste, de asemenea, despre cel ce trebuie sa dea marturie: “Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor “ ( Matei 24, 14 ). ( 4 )

“Sa prooroceasca imbracati in saci o mie doua sute sase zeci de zile” – in Orient, sacul este un simbol al suferintei si tristetii. Un om imbracat in sac reprezinta manifestarea exterioara a unei tristeti si suferinte profunde. Sacii in care sunt imbracati cei doi martori in timpul proorocirii lor timp de 1260 de ani reprezinta indelunga perioada de proscriere a Cuvantului lui Dumnezeu chiar in numele religiei. In intunecatul Ev Mediu, papi, episcopi si regi si-au dat mana pentru a impiedica citirea Cuvantului lui Dumnezeu. In tot acest timp, Scripturile au strabatut crestinatatea invaluite si tacute.

In 1229, Sinodul de la Toulouse a dat urmatorul decret ( canonul 14 ): “Oprim de a se ingadui persoanelor laice sa aiba cartile Vechiului si Noului Testament, cu exceptia acelora care din evlavie doresc sa aiba o psaltire sau un breviar pentru sfanta slujba sau pentru orele randuite Preafericitei Fecioare. Dar oprim si acestora cu foarte mare asprime ( arctissime ) de a avea chiar si aceste carti in limba vulgara.” ( 5 )

Acelasi sinod a infiintat Tribunalul Inchizitiei, prescriindu-i urmatorul program de lucru: “Vor fi nimiciti chiar prin case, prin cele mai umile adaposturi si chiar in ascunzatorile subpamantene oamenii dovediti ca ar fi avand Scripturile . Vor fi urmariti chiar si prin paduri si chiar in maruntaiele pamantului. Vor fi aspru pedepsiti chiar si aceia care le-ar da adapost.” ( 6 )

Un alt decret din perioada a celor 1260 de ani de intuneric spiritual a fost cel al Conciliului din Tarascon ( canonul 2, anul 1234 ): “ Am interzis ca cineva sa aiba cartile Vechiului si Noului Testament in limba romana si daca cineva le-ar avea, in curs de opt zile de la publicarea prezentei, sa le predea episcopului locului pentru a fi arse, iar de nu, fie cleric, fie laic, va fi socotit vinovat de erezie si nicio iertare nu va avea.” ( 7 )

Odata cu Reforma din secolul al XVI-lea si repunerea Bibliei in drepturile ei, un nou val de ura s-a starnit impotriva Cuvantului lui Dumnezeu. In 5 februarie 1526, o hotarare a parlamantului din Paris interzicea ca cineva sa posede sau sa vanda Noul Testament tradus in limba franceza. Philibert Hamellu, de exemplu,  a fost aruncat in inchisoarea din Bordeaux, apoi a fost sugrumat si ars pe rug, pentru singura “vina” de a fi incercat sa introduca in Franta Sfintele Scripturi.

Pentru aceeasi “vina”, Denis le Vair a fost ars de viu la Rouen pentru ca a incercat sa introduca Scriptura in Normandia. De asemenea, Etienne de la Forge, un negustor bogat din str. Saint Martin, care tiparea Biblia pe propria cheltuiala, a fost spanzurat si apoi ars in cimitirul Sf. Ioan din Paris, in 13 decembrie 1534. Aceeasi soarta au avut-o si Nicolas Ballon ( 1556 , Paris ), Etienne Pouillot si Martin Marie ( 1559 ), care au fost arsi pe rug pentru ca au incercat sa raspandeasca Evanghelia.

Razboiul contra Bibliei era inca in toi cu o jumatate de secol inainte de Revolutia franceza. La Nimes, in 6 iunie 1730, din ordinul cardinalului Fleury, au fost arse 400 de Biblii, psaltiri, carti de rugaciune si catehisme confiscate de la protestanti. O declaratie regala din 24 aprilie 1729 ordona ca toate cartile sfinte folosite in religia protestanta sa fie depuse la comandantii militari si arse in fatza acestora.

Vers. 4: “Acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice, care stau inaintea Domnului pamantului.”

Imaginea celor doi maslini si a celor doua sfesnice este preluata de Ioan din viziunea profetului Zaharia, redata in cap. 4. Profetul vede un sfesnic de aur cu sapte candele, iar la dreapta si la stanga lui se afla doi maslini despre care se spune ca sunt “cei doi unsi care stau inaintea Domnului intregului pamant” ( Zaharia 4, 14 ). Sfesnicul de aur Il simbolizeaza pe Domnul Christos,  adevarata “Lumina a lumii” ( Isaia 49,6; Matei 5, 14 ). Cele sapte sfesnice sau candele preinchipuie cele sapte biserici sau perioade ale bisericii crestine ( Apoc. 1, 20 ), in timp ce cei doi maslini sau unsi, care au alimentat biserica lui Christos cu uleiul Duhului Sfant, sunt simboluri ale Vechiului si Noului Testament.

In viziunea lui Ioan, cele doua sfesnice se refera , de asemenea, la Scripturile Vechiului si Noului Testament, primul aruncand razele de lumina asupra trecutului si al istoriei premergatoare primei veniri a lui Christos, in timp ce al doilea lumineaza timpul erei crestine pana la a doua Sa venire.

Vers. 5.6: “Daca umbla cineva sa le faca rau, le iese din gura foc care mistuie pe vrajmasii lor; si daca vrea cineva sa le faca rau, trebuie sa piara in felul acesta. Ei au putere sa inchida cerul, ca sa nu cada ploaie in zilele proorocirii lor; si au putere sa prefaca apele in sange, si sa loveasca pamantul cu orice fel de urgie, ori de cate ori vor voi.”

Cele doua versete vorbesc despre pedepsirea celor care se impotrivesc Cuvantului lui Dumnezeu. Oamenii nu pot calca in picioare acest Cuvant fara sa suporte consecintele. Cei care adauga sau scot ceva din el vor avea parte de mania si judecata lui Dumnezeu ( Apocalipsa 22, 18.19 ), in timp ce aceia care se incred in el vor gasi putere si mantuire ( Romani 1, 16 ).

“Daca umbla cineva sa le faca rau, le iese din gura foc care mistuie pe vrajmasii lor “ – Acest Cuvant este un foc mistuitor pentru cei care il calca in picioare ( Ieremia 5, 13.14; 23, 29 ).

In Vechiul Testament avem relatate cu lux de amanunte toate consecintele suportate de evrei in urma parasirii si sfidarii Legii lui Dumnezeu ( Deuteronom 28 si 29 ). Rand pe rand, asirienii, babilonienii, persii, grecii si romanii au cucerit Palestina, ducandu-i in robie pe evrei ca urmare a neascultarii lor.

Tarile crestine ale Europei care au avut aceeasi atitudine ostila fatza de Cuvantul lui Dumnezeu au trait aceeasi experienta. Intre ele, Spania si Franta s-au remarcat in mod deosebit, caci in aceste tari s-a declansat un razboi public impotriva Bibliei, incepand cu secolul al X-lea.

Europa Evului Mediu, in timpul celor 1260 de ani de seceta spirituala, avea sa plateasca din plin sfidarea Cuvantului divin. Epidemii de ciuma si holera, foametea, razboaiele fara numar, haosul politic si social, precum si un regres pe toate planurile, au fost doar cateva din consecintele pe care au trebuit sa le suporte cei ce s-au ridicat impotriva Scripturilor.

Spania, aceasta tara care la sfarsitul secolului al XVI-lea aspira la dominatia asupra lumii sub Carol Quintul si Filip II, si-a vazut populatia scazand de la 20 de milioane de locuitori la doar 6 milioane. Absolutismul catolic si despotismul regal, folosindu-se de bratul Inchizitiei, au reusit sa starpeasca prin torturi si crime orice tendinta spre independenta a gandirii umane. Foamea si calugarii cersetori se intindeau ca lepra peste pamant, in timp ce viata morala si intelectuala se prabusea de la o zi la alta. ( 8 )

“Ei au putere sa inchida cerul, ca sa nu cada ploaie in zilele proorocirii lor” – Avertizand poporul Israel de pericolul indepartarii de Dumnezeu, Moise le spune israelitilor ca Dumnezeu va inchide cerurile si nu le va mai da ploaie ( Deuteronom 11, 16.17 ).

Un fapt demn de retinut este acela ca, la rugaciunea lui Ilie, timp de trei ani si jumatate ( 1260 de zile ) cerul nu a mai dat ploaie deloc. Intalnim aici aceeasi perioada de 1260 de zile , care in Apocalipsa devin zile profetice, echivalente cu perioada de 1260 de ani de seceta spirituala care a caracterizat Evul Mediu. In toata aceasta perioada intunecata, nicio ploaie abundenta a Spiritului Sfant nu avea sa cada peste biserica apostaziata, dupa cum timp de 1260 de zile ( trei ani si jumatate ) nu a cazut nicio picatura de ploaie peste Israelul condus de apostaziatul rege Ahab si idolatra regina Izabela.

“Au putere sa prefaca apele in sange” – Textul vorbeste aici despre puterea Cuvantului lui Dumnezeu, asa cum s-a manifestat prin Moise, cu ocazia caderii plagilor peste Egipt ( Exod 7, 14-20 ).

“Si sa loveasca pamantul cu orice fel de urgie” – Aici se face referire la ultimele sapte plagi care vor lovi lumea nelegiuita dupa inchiderea harului si cu putin inainte de revenirea Domnului Christos ( Apocalipsa cap. 16 ).

Suferintele celor doi martori insa nu aveau sa se termine dupa incheierea celor 1260 de ani de intuneric spiritual. Dimpotriva, o noua incercare urma sa vina asupra lor in veacul al XVIII-lea.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Uriah Smith, Daniel and Revelation, p. 367

( 2 ) – E. G. White, Tragedia veacurilor, ed. 1981, p. 245

( 3 ) – Comentarii Biblice AZS, vol. VII, p. 801

( 4 ) – George Croly, The Apocalyps of St John, p. 164, citat de U. Smith in Daniel and Revelation , p. 533.534

( 5 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 118-120, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 215.216

( 6 ), ( 7 ) – Idem

( 8 ) – A. Vuillet, Histoire moderne , p. 196.197, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa