Apocalipsa cap. 11 – Trestia de masurat ( vers. 1. 2 )

Apocalipsa cap. 11 – Trestia de masurat

( vers. 1. 2 )

Introducere

Lantul profetic al celor sapte trambite reda istoria lumii de la inceputurile crestinismului si pana la revenirea Domnului Christos, privind evenimentele dintr-o perspectiva istorica. Primele patru trambite, redate in capitolul opt, vizeaza caderea Imperiului Roman de Apus sub loviturile repetate ale gotilor, vandalilor si hunilor. Urmatoarele doua trambite ( a cincea si a sasea ) , redate in capitolul noua, se refera la prabusirea Imperiului Roman de Rasarit ( Bizantin ), la care arabii si turcii mahomedani au avut o contributie majora.

Intre trambitele a sasea si a saptea exista doua viziuni intercalate care se refera la evenimente ce urmau sa aiba loc la sfarsitul trambitei a sasea . Astfel, capitolul 10 ne aduce in prim plan prima solie ingereasca, prezentata in detaliu in capitolul 14, solie care urma sa fie proclamata de solii lui Dumnezeu tocmai in punctul terminus al celui de-al doilea “vai” ( trambita a sasea ).

Capitolul 11 reda cea de-a doua viziune intercalata, aducandu-ne din nou in atentie evenimente politice de pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Apus, intr-o perioada in care Imperiul Turc isi faurea istoria in Rasarit.

Referindu-se la acest aspect, J. Vuilleumier constata: “Este faza occidentala si moderna a mustrarilor care lovesc crestinatatea. Ea cuprinde o mare catastrofa politica si religioasa, care aproape a ars si mistuit Franta la finele veacului al XVIII-lea.” ( 1 )

Capitolul 11 este o continuare a celui anterior. Dupa ce Ioan mananca acea carticica deschisa din mana ingerului, el este pus sa profetizeze din nou cu privire la” multe noroade, neamuri, limbi si imparati.” Si cele profetizate incep sa se desfasoare in capitolul 11.

Comentariul textelor

Vers. 1: “Apoi mi s-a dat o trestie, asemenea unei prajini, si mi s-a zis: “Scoala-te si masoara Templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se inchina in el.”

“Mi s-a dat o trestie asemenea unei prajini” – Dat fiind faptul ca aceasta “trestie” urma sa fie folosita la masurarea nu doar a Templului , ci si a oamenilor, putem trage conluzia ca ea simbolizeaza un standard moral, un etalon format din principii morale, o lege cu caracter vesnic.

Contrar opiniei unor cercetatori, conforma careia Templul ar simboliza biserica lui Christos de pe pamant, Templul la care face referire capitolul 11 al Apocalipsei este adevaratul Sanctuar din cer, in al carui centru se afla Insusi Dumnezeu si Legea Sa. Faptul este confirmat chiar de finalul capitolului 11 care ne vorbeste despre “Templul lui Dumnezeu care este in cer” ( vers. 19 ).

Adevarata biserica a lui Christos este reprezentata de inchinatorii care se afla in acest Templu si care trebuie sa fie “masurati” ( evaluati, cantariti, apreciati ) nu dupa caracteristicile lor fizice, ci dupa caracterul lor. Insa un caracter nu poate fi evaluat decat dupa un anumit standard moral, dupa o Lege Morala. Ajungem astfel la concluzia ca “trestia” cu care Ioan trebuia sa masoare “Templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se inchina in el” este un simbol al Legii Morale ( Cele Zece Porunci ), singura masura de conduita morala care reglementeaza datoria omului fatza de Dumnezeu si fatza de semeni ( Deuteronom 5, 6-22; 6, 5-7; Romani 2, 14.15; 7, 12; 13, 8-10; Iacov 2, 8-13 ).

“Legea lui Dumnezeu va masura caracterul fiecarui om si ii va condamna pe toti aceia pe care acest standard fara gres ii va declara ca fiind gasiti cu lipsa.” ( 2 )

“Legea Morala este unicul standard de masurare a sfinteniei in ceruri si pe pamant.” ( 3 )

“Scoala-te si masoara Templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se inchina in el.” – Porunca primita de Ioan de a masura Templul lui Dumnezeu se refera la Sanctuarul ceresc, in care Domnul Christos a intrat dupa inaltarea Sa la cer si unde slujeste cu propriul Sau sange pentru pacatele omenirii ( Evrei 8, 1.2; 9, 11.12.24 ). El face aceasta lucrare deosebit de importanta in cadrul Planului de Mantuire, avand o intreita calitate: Jertfa, Preot si Judecator.

Comentand acest verset, R. A. Anderson spune ca “templul la care se face referire aici nu poate fi nici biserica, pentru ca expresia “cei ce se inchina in el trebuie sa se refere la inchinatori, si nici la templul din Ierusalim, caci acesta a fost distrus mai inainte ca Apocalipsa sa fi fost scrisa. Dar in timpul la care se aplica aceasta profetie ( 1844 ) ochii inchinatorilor erau in mod deosebit indreptati catre lucrarea lui Christos ca Mare Preot in ceruri, “ca slujitor al Locului Prea Sfant si al adevaratului cort care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul ( Evrei 8, 2 ).” ( 4 )

“Masurarea” Templului ceresc arata spre atentia pe care oamenii trebuie sa o acorde lucrarii Domnului Christos din Templul ceresc dupa anul 1844, odata cu incheierea celei de-a sasea trambite si intrarea omenirii in ultima perioada a istoriei sale, numita “vremea sfarsitului.”

“Dupa marea dezamagire de la 1844, atentia credinciosilor adventisti a fost indreptata catre Sanctuarul ceresc si lucrarea Domnului Christos ca Mare Preot in acest Sanctuar. Templul din Ierusalim fiind daramat, iar poporul Israel fiind lepadat, cei ce se inchina in Templu nu sunt iudeii dupa trup, ci aceia care isi indreapta inchinarea catre Templul ceresc, unde Christos slujeste in favoarea copiilor Sai     ( Evrei 8, 1.2 ). Masurarea, sau analiza, sau cercetarea acestor inchinatori sugereaza o lucrare de judecata.” ( 5 )

Din nefericire, lumea crestina a dat uitarii existenta unui Templu in ceruri, a ignorat existenta unei Legi dupa care va fi judecat orice om si a neglijat lucrarea pe care Domnul Christos a inceput-o in acest Templu dupa inaltarea Sa la cer. Insa, la sfarsitul trambitei a sasea, odata cu cresterea interesului pentru studiul cartilor profetice Daniel si Apocalipsa ( “inghitirea” carticelei deschise din cap. 10 ), atentia oamenilor a fost din nou indreptata spre Sanctuarul ceresc si spre lucrarea ce se savarseste acolo.

Cei care s-au aplecat cu sinceritate asupra acestor profetii au inteles ca sanctuarul pamantesc a fost doar o copie a adevaratului Sanctuar aflat in cer ( Exod 25, 40 ), iar slujbele savarsite in el erau doar o “umbra” a adevaratei slujbe indeplinita de Marele nostru Preot Iisus Christos ( Evrei 8, 5.6 ).

Se ridica o intrebare justificata: Daca trestia de masurat reprezinta Legea vesnica a lui Dumnezeu, iar Templul care trebuie masurat este cel ceresc, cum putem explica necesitatea masurarii lui cu Legea divina ? Intelegem ca cele de pe pamant, fiind nedesavarsite si atinse de lepra pacatului, trebuie mereu sa fie “masurate” si comparate cu etalonul cerului. Dar Templul ceresc ? E oare posibil ca acest Templu sa nu corespunda standardului moral ? Fara cunoasterea rolului sanctuarului pamantesc si a slujbelor care aveau loc in el, fie ca e vorba de cele zilnice, fie de cele anuale, raspunsul la aceasta intrebare este greu de aflat.

In cursul anului, prin slujbele zilnice ce se oficiau in sanctuarul pamantesc, pacatele marturisite ale credinciosilor erau transferate in mod simbolic asupra sanctuarului, intinandu-l. La sfarsitul anului religios, in marea Zi a Ispasirii, se facea o lucrare speciala de curatire a sanctuarului. Atunci, marele preot intra in Sfanta Sfintelor cu sangele jertfei de ispasire, si stropea de sapte ori spre chivotul in care se aflau Cele Zece Porunci. Ceremonia preinchipuia stergerea pacatelor savarsite de popor pe parcursul intregului an si curatirea sanctuarului intinat ( Leviticul 16 ).

Insa acest ceremonial al Zilei Ispasirii era doar o “umbra”, un tip al lucrarii savarsite de Domnul Christos in calitatea Sa de Mare Preot in Sanctuarul ceresc. Dupa cum sanctuarul din vechime trebuia curatit la sfarsitul anului de intinarea adusa de pacatele adunate in el, la fel si Sanctuarul ceresc trebuia sa fie curatit la sfarsitul  timpului de har ( Evrei 9, 23 ).

Se intelege de aici ca in tot acest ceremonial al Zilei Ispasirii Legea Morala ( Decalogul ) avea un rol cat se poate de important. Ea era cea care “masura”, care evalua, care cerceta vinovatia pacatosului si tot ea evalua gradul in care Sanctuarul  a fost intinat prin pacatele marturisite ale oamenilor.

Masurarea inchinatorilor cu aceeasi trestie de masurat ( Legea morala ) ne sugereaza ideea de judecata, o judecata de cercetare care trebuie sa aiba loc inainte de revenirea Domnului Christos. Desi acesti inchinatori sunt inca pe pamant, confruntati cu luptele inerente ale vietii, in spirit ei se afla in cer, in prezenta lui Dumnezeu, de care si-au legat toata speranta de mantuire. Aceeasi Lege care masoara Templul, evaluand pacatele transferate asupra lui, este standardul dupa care sunt evaluati credinciosii.

Lucrarea acestei evaluari ( judecata de cercetare ) trebuie sa fie incheiata  inainte de revenirea Domnului Christos , caci atunci Mantuitorul va aduce rasplata pentru cei gasiti vrednici pentru Imparatia Sa ( Apocalipsa 22, 12; Isaia 62, 11; Matei 16, 27 ).

Vers. 2: “Dar curtea de afara a Templului las-o la o parte nemasurata, caci a fost data neamurilor, care vor calca in picioare sfanta cetate patruzeci si doua de luni.”

Curtea de afara a Templului las-o la o parte nemasurata” – Templul lui Irod, pe care Ioan il stia in momentul scrierii Apocalipsei, avea o curte interioara impartita in : curtea femeilor, curtea lui Israel si curtea preotilor. Dincolo de zidul care delimita aceasta curte interioara se afla curtea neamurilor. Nimeni dintre cei care nu erau iudei nu avea voie sa treaca de acel zid, fara sa fie pedepsit cu moartea.

Daca biserica lui Christos este reprezentata prin inchinatorii prezenti in spirit in Sanctuarul ceresc, neamurile simbolizeaza lumea care nu a raspuns chemarii la pocainta. Faptul ca lui Ioan i se porunceste sa nu masoare curtea data neamurilor ne arata ca judecata de cercetare preadventa ii are in vedere doar pe cei care au luat asupra lor numele lui Christos. Pentru ceilalti, care au refuzat chemarea la mantuire, va exista un alt timp al judecatii ( 1 Petru 4, 17 ).

Comentand expresia “curtea de afara a Templului”, Uriah Smith spune: “Curtea de afara era curtea Templului in care se afla altarul arderilor de tot pe care se ardeau jertfele de animale. Se pune insa intrebarea: Care era curtea unde a fost sacrificat adevaratul Miel de jertfa, Iisus Christos ? Pamantul acesta . Pe acest pamant a fost varsat sangele lui Iisus Christos, pe acest pamant sau in aceasta curte au fost junghiati si martirii, sau calcati in picioare de neamuri timp de 1260 de ani; adica de la 538 si pana la 1798. Aceasta curte a neamurilor nu trebuia masurata, caci nu mai prezenta importanta. Atentia credinciosilor trebuia indreptata acum la interiorul Templului si la Sfanta Sfintelor din ceruri, unde Iisus, Marele Preot si Mijlocitor, face ispasire pentru cei ce primesc masura de conduita a Legii Sale.” ( 5 )

“Vor calca in picioare sfanta cetate patruzeci si doua de luni.” – Aici nu este vorba nici de Ierusalimul pamantesc, ars si distrus in anul 70 de armatele romane, nici de Ierusalimul ceresc la care “neamurile” nu au acces pentru a-l calca in picioare. Simbolul ne trimite la biserica credincioasa. In contrast cu Babilonul, cetatea cea mare si desfranata, care simbolizeaza biserica crestina apostaziata, Ierusalimul simbolizeaza biserica adevarata a lui Christos, “calcata in picioare” si  persecutata timp de 1260 de ani  ( 538-1798 ) in perioada Evului Mediu intunecat.

Perioada in care “sfanta cetate” ( biserica adevarata ) urma sa fie calcata in picioare de catre neamuri o regasim  reprezentata in cartile profetice Daniel si Apocalipsa in trei feluri:

– “O vreme, doua vremi si o jumatate de vreme”,  in Daniel 7,25; 12,7 si Apocalipsa 12, 14

– “42 de luni”, in Apocalipsa 11, 2 si 13, 5

– “1260 de zile”, in Apocalipsa 11, 3 si 12, 6.

Toate acestea vizeaza una si aceeasi perioada de timp, adica 1260 de ani reali. Trei vremi si jumatate reprezinta trei ani si jumatate , echivaland cu 42 de luni si cu 1260 de zile. Conform principiului de interpretare a perioadelor profetice ( Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6 ), in care o zi in profetie reprezinta un an real, cele 1260 de zile reprezinta 1260 de ani reali.

Aceasta perioada acopera cea mai inunecata parte a istoriei crestinismului, pornind de la anul 538, anul in care biserica medievala (papalitatea) a preluat puterea politica a Imperiului Roman de Apus, si pana la anul 1798, anul in care papalitatea a primit rana de moarte prin arestarea papei de catre armatele lui Napoleon. A fost perioada in care “sfanta cetate”, adica adevarata biserica a lui Christos , a fost calcata in picioare si persecutata de reprezentantii bisericii oficiale.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 1126, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 207

( 2 ) – E. G. White, Tragedia veacurilor, ed. 1981, p. 245.246

( 3 ) – Idem, p. 432.433

( 4 ) – R. A. Anderson, Unfolding the Revelation, p. 106.107, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II. p. 210.211

( 5 ) – Uriah Smith, Daniel and Revelation, p. 366

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free