“Nu te teme, turma mica”

“Nu te teme, turma mica”

– Promisiunea lui Dumnezeu pentru Biserica Sa –

“Nu te teme, turma mica; pentru ca Tatal va da cu placere Imparatia.”

Luca 12, 32

V-ati intrebat vreodata cum ar fi aratat Biblia daca din ea ar fi lipsit nenumaratele promisiuni ale lui Dumnezeu ? Desi se lanseaza uneori diferite cifre legate de numarul acestora, in realitate nimeni nu le poate contabiliza. Si aceasta pentru simplul motiv ca, in functie de trairile si experienta fiecarui om, orice cuvant al lui Dumnezeu poate deveni, la un moment dat, o promisiune.

Vreau sa exemplific, intreband: Exista vreo promisiune in urmatoarele cuvinte adresate de Dumnezeu lui Moise: “Va ajunge de cand ocoliti muntele acesta. Intoarceti-va spre miazanoapte!”? ( Deuteronom 2,3 )

Aparent nu ! Este un moment din istoria Exodului in care Dumnezeu porunceste poporului Israel, prin Moise, sa schimbe directia de mers. Am citit aceste versete de nenumarate ori, dar niciodata nu am sesizat in ele vreo promisiune din partea lui Dumnezeu pentru mine.

Pana intr-o zi cand, citind acelasi pasaj biblic, am simtit ca Dumnezeu are sa-mi spuna mie personal ceva special. Am inteles atunci ca acest cuvant, dincolo de incarcatura lui istorica, este pentru mine o promisiune divina, care dupa un timp s-a implinit, aducandu-mi in viata nespusa bucurie si fericire.

Da, oare cum ar fi aratat Biblia fara aceste promisiuni ? Unii cercetatori ai Scripturii au numarat textele care amintesc de promisiunea revenirii Mantuitorului si au gasit nu mai putin de 1846 de astfel de referinte. Cum ar fi aratat Bibila fara acestea ?

Nu pot sa-mi imaginez o astfel de posibilitate… Probabil ca , in lipsa lor, Biblia nu s-ar fi deosebit prea mult de o carte obisnuita de istorie antica, presarata pe ici si pe colo cu ceva poezie, filozofie si preziceri ale viitorului. Biblia nu ar mai fi fost BIBLIA…

Cineva a asemanat Cuvantul lui Dumnezeu cu o gradina in care promisiunile lui Dumnezeu sunt trandafirii, garoafele, crinii, crizantemele… Comparatia poate parea un simplu exercitiu poetic, dar nu este asa. Exista mult adevar in aceste cuvinte.

La ce sunt bune florile? Pot ele sa ne sature, sa ne tina de cald si sa ne plateasca facturile sau ratele la banca ? Cu siguranta ca nu ! Florile au un alt rol, cu nimic mai prejos decat hrana, imbracamintea sau alte necesitati ale vietii. Pe langa frumusetea lor efemera care ne incanta viata, florile sunt simboluri ale sperantei. Fiecare floare este o promisiune ca acolo unde astazi e doar o floare, maine va fi o samanta, un rod.

Promisiunile lui Dumnezeu sunt florile de azi din gradina Cuvantului Sau, care maine se vor transforma in rodul de care ne vom bucura pe deplin.

Pentru aceasta ocazie va invit sa ne oprim asupra unei promisiuni de pe paginile Scripturii cu un caracter mai aparte. Pentru a intelege contextul ei, va sugerez sa citim intregul pasaj biblic din Evanghelia lui Luca cap. 12, 22-34, intitulat “Ingrijorarile”.

Cuvintele Mantuitorului sunt cat se poate de actuale. Astazi se vorbeste tot mai mult de imputinarea resurselor de hrana pentru omenirea din ce in ce mai numeroasa, fapt care va duce in curand la o grava criza alimentara si o scumpire iminenta a alimentelor.

Domnul Christos vizeaza in predica sa doua din cele mai obisnuite ingrijorari ale omenirii: hrana si imbracamintea, incercand sa ne invete ca prioritatea unui copil al lui Dumnezeu trebuie sa fie alta: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” ( vers. 31 )

Imi place nespus de mult argumentatia Mantuitorului in legatura cu acest subiect al ingrijorarilor. De ce un copil al lui Dumnezeu nu trebuie sa se ingrijoreze pentru astfel de lucruri ?

1) Pentru ca, spune Domnul, “viata este mai mult decat hrana si trupul mai mult decat imbracamintea.” ( vers. 23 ). Spunand acestea, Domnul atrage atentia asupra atentiei exagerate pe care oamenii din toate timpurile au acordat-o acestor necesitati ale vietii. In loc sa manace pentru a trai, oamenii au ajuns sa traiasca pentru a manca. In loc sa se imbrace pentru a trai, traiesc pentru a se imbraca.

2) Daca Tatal ceresc hraneste necuvantatoarele si imbraca cu atata frumusete crinii de pe camp, de ce nu s-ar ingriji, cel putin la fel de mult, si de copiii Sai ?  “Cu cat mai de pret sunteti voi decat pasarile !” ( vers. 24. 27 )

3) Tatal ceresc stie ca avem aceste nevoi si, in calitatea Lui de Tata, El le va implini. “Tatal vostru stie ca aveti trebuinta de ele.”  ( Vers. 30 )

4) Ingrijorarea nu e o solutie si nu ajuta cu nimic la rezolvarea problemelor, dimpotriva . “Si apoi, cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge un cot la lungimea vietii lui ? Deci, daca nu puteti face nici cel mai mic lucru, pentru ce va mai ingrijorati de celelalte?” ( vers. 25.26 )

Nu cunosc ce legatura este intre intelepciunea populara turca si aceste cuvinte ale Mantuitorului, dar asemanarea este izbitoare. Un proverb turc spune, legat de subiectul ingrijorarilor: “Daca poti face ceva, de ce te ingrijorezi ? Si daca nu poti face nimic, de ce sa te ingrijorezi ?

In aceasta remarcabila predica a Mantuitorului exista o promisiune cu un caracter mai aparte. Asupra acesteia va invit sa zabovim acum:

“Nu te teme, turma mica; pentru ca Tatal vostru va da cu placere Imparatia.” ( vers. 32 )

Inainte de a patrunde in semnificatia cuvintelor lui Iisus, trebuie sa precizam un lucru: Cui i se adreseaza Mantuitorul  cu sintagma “turma mica” ?

Raspunsul il aflam in versetul 22: “Iisus a zis apoi ucenicilor Sai...”   Asadar, ei, cei doisprezece ucenici, erau “turma cea mica” la care facea referire Domnul. Ei reprezentau Biserica Sa din acel moment.

Si acum o intrebare: Care erau motivele de teama ale Bisericii lui Christos din acel moment si pe care Iisus incearca sa le linisteasca ? Citind cu cea mai mare atentie versetul 32, vom descoperi cel putin trei motive majore care le provocau ucenicilor teama si neliniste :

1) “Nu te teme TURMA mica…” – Complexul turmei

Un prim motiv de neliniste si teama pentru Biserica lui Christos din toate timpurile este simtamantul neajutorarii, al vulnerabilitatii. Adevarata Biserica s-a vazut pe sine intotdeauna slaba si neajutorata, trebuind sa lucreze si sa supravietuiasca in mijlocul unei lumi ostile. Acest simtamant, daca nu este inlaturat cu ajutor de sus, poate da nastere unui “complex al turmei”. Insusi termenul “turma” sugereaza ca este vorba de niste fiinte neajutorate a caror viata si siguranta depind altcineva.

Domnul nu aseamana Biserica sa cu o cireada, caci bovinele, prin marimea lor, impun un anumit respect si dau senzatia de putere. Cu atat mai putin, Biserica Lui nu este o haita, asa cum le place vrajmasilor ei sa o numeasca. Biserica lui Christos este o turma de oi neajutorate de care Iisus, “Pastorul cel Mare ” ( 1 Petru 5,4 ) se ingrijeste in mijlocul acestei lumi plina de lupi gata sa o inghita.

“Iata”, le spunea Domnul Iisus ucenicilor Sai, “Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor… Paziti-va de oameni !” ( Matei 10, 16.17 ) Simtamantul ca esti mic si neajutorat, ca o oaie in mijlocul lupilor gata sa te sfasie, nu e deloc confortabil.

Scriindu-le credinciosilor din Corint, care traiau acelasi complex al turmei neajutorate, apostolul Pavel incearca sa-i linisteasca si sa le inlature teama: “De pilda, fratilor, uitati-va la voi, care ati fost chemati. Printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca sa le faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucururile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt, pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 1, 26-29 )

Da, tuturor acelora care se tem ca Biserica e slaba si neinsemnata in lume, ca in mijlocul ei nu sunt oamenii puternici ai lumii, nici spuma intelectualitatii ei, tuturor celor care se simt vulnerabili intr-o lume in care “homo homini lupus” ( “omul este un lup pentru alti oameni” ) si in care troneaza legea junglei, Domnul Christos le spune: “Nu te teme, turma mica…”

“Caci” , spune apostolul Petru in prima sa epistola soborniceasca, “erati ca niste oi ratacite. Dar acum v-ati intors la Pastorul si Episcopul sufletelor voastre.” ( 1 Petru 2, 15 ) Acum nu mai sunteti singuri, caci Il aveti ca ocrotitor si calauzitor pe Insusi Fiul lui Dumnezeu, Cel in care locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii. El Insusi a promis: ”Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi da viata pentru oi… Eu imi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine.” ( Ioan 10, 11.14 )

2) “Nu te teme turma MICA…” – Complexul lacustei

Am inteles ca Biserica lui Christos a fost si va fi pana la sfarsitul luptei dintre bine si rau o turma de oi neajutorate, care depind in totalitate de grija si ocrotirea Marelui Pastor. Dar, macar daca aceasta “turma” ar fi mare… Insa ea e asa de mica !

Am identificat astfel cel de-al doilea motiv de neliniste si teama din randul Bisericii Domnului Christos: “complexul lacustei”. Stiti de unde provine aceasta expresie ? Din istoria Exodului. La reintoarcerea iscoadelor din Canaan, acest complex al lacustei, al micimii in fatza vrajmasilor, i-a coplesit pe zece dintre cele douasprezece iscoade: “Apoi am mai vazut in ea ( tara Canaanului ) pe uriasi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriasilor. Inaintea noastra si fatza de ei parca eram niste lacuste.” ( Numeri 13, 33 ).

Acest complex al lacustei a fost atat de puternic incat cei zece au muiat inima poporului, acesta  refuzand sa mai intre in Tara Promisa. Urmarea ? Cucerirea Canaanului a fost amanata cu aproape patru decenii.

De-a lungul istoriei mantuirii, Biserica adevarata a trebuit sa se confrunte mereu cu acest complex al lacustei.

Oare ce simtea Noe vazand ca doar opt suflete au fost salvate de urgia potopului, dupa ce predicase timp de o suta douazeci de ani si isi sacrificase toata averea pentru construirea corabiei salvatoare ? Cred ca Noe a trait din plin simtamantul micimii lui fatza de o misiune atat de importanta, dar si un simtamant al esecului, vazand ca, in afara de familia sa, niciun suflet nu a raspuns apelurilor si sacrificiilor sale.

Dar aceasta era doar aparenta. In realitate, prin credinciosia lui, nu si-a salvat doar familia. El a salvat de fapt omenirea…

Oare ce simtea Ilie dupa biruinta de pe muntele Carmel, cand statuse singur in fatza unui popor intreg care schiopata de ambele picioare si condus la ratacire de cei optsute cincizeci de preoti pagani ? Vazand ca reforma religioasa mult asteptata intarzie sa vina, iar poporul continua sa umble in idolatrie, vazandu-si propria viata amenintata de uneltirile Izabelei, Ilie se lamenteaza lui Dumnezeu:“Am ramas doar eu singur si cauta sa-mi ia viata” ( 1 Regi 19, 10 ).

El , marele Ilie, care statuse singur in fatza unui popor intreg, acum dovedeste ca este un om “ supus acelorasi  slabiciuni ca si noi” ( Iacov 5, 17 ), traind din plin acelasi complex al lacustei.

Oare cum se simteau cei unsprezece ucenici ramasi langa Domnul cand Acesta, dupa inviere, i-a trimis in toata lumea sa vesteasca Evanghelia ? Ei, o mana de oameni fara instruire, cei mai multi dintre ei doar niste simpli pescari, fara avere si fara influenta in lume…

Dar noi, cei care formam Biserica lui Christos din aceste ultime zile de har, cum ne simtim avand inainte misiunea de a evangheliza o lume intreaga tot mai secularizata si care creste numeric mai mult decat posibilitatile noastre de a lucra la salvarea ei ?

Tuturor celor care au acest complex al lacustei, al micimii lor ca individ si ca biserica fatza de o misiune atat de mareata, Domnul Christos le spune: “Nu te teme, turma mica… Lucrarea aceasta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.” ( Zaharia 4,6 ).

“Ci voi veti primi o putere, cand se va cobora Duhul Sfant peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului.” ( Fapte 1,8 ).

3) Si acum, iata si cel de-al treilea motiv de teama al Bisericii lui Christos din toate timpurile. Puteti sa-l identificati ? El se gaseste in a doua parte a versetului 32: “…Pentru ca Tatal vostru va da cu placere Imparatia.”

Parafrazand cuvintele Mantuitorului, mesajul transmis ucenicilor ar putea suna astfel: “Copii, de ce va e teama ca Tatal ceresc nu e dispus sa va mantuiasca ? De ce credeti ca El nu va va mantui decat daca faceti eforturi mari ca sa-I castigati increderea ? El va iubeste si de abia asteapta sa va vada in Imparatia Sa. Nu trebuie sa va indoiti niciodata de dragostea Lui si niciodata sa nu inlocuiti harul Lui cu eforturile voastre !”

Acest al treilea motiv de temere in Biserica lui Christos a dus la un alt complex, poate cel mai distrugator dintre toate – cel al pierderii mantuirii. Si aceasta nu pentru ca omul nu ar dori mantuirea, ci pentru ca Dumnezeu ar oferi-o foarte greu, fiind deosebit de intransigent la selectia celor care vor mosteni Imparatia Sa. Acest complex este atat de raspandit in mijlocul nostru incat nici nu ne dam seama de existenta lui.

Unul din cele mai mari rele care s-au intamplat omenirii dupa caderea primilor nostri parinti a fost acceptarea gandului, la originea caruia se afla Lucifer, ca Dumnezeu este excesiv de aspru, ca El este un tiran asezat pe tronul universului, care pretinde inchinare si supunere oarba, fara sa daruiasca dragoste creaturilor Sale. De aici si pana la teama de a nu fi mantuit nu mai e decat un singur pas.

Imi imaginez cum urmasii lui Adam, pe linia lui Cain, cei care au continuat sa se razvrateasca impotriva Creatorului, aflati la portile Edenului din care fusesera izgoniti parintii lor, gandeau despre Dumnezeu in termenii cei mai negativi: “Ce fel de Dumnezeu e Acesta incat pentru o singura greseala a mamei Eva a izgonit intreaga omenire din Paradis ? Un astfel de Dumnezeu merita inchinare ?  Nicidecum !

De atunci, de la portile Edenului pazite de heruvimii cu sabiile invapaiate, prejudecata ca Dumnezeu e rau, intransigent, pretentios, aspru, rece si neiertator a patruns in toate religiile lumii, ajungand chiar si in crestinism.

Ca o ilustrare a acestei idei, iata un singur citat extras dintr-o lucrare de mari dimensiuni ( peste 20 de volume ), intitulata “Civilizatii istorisite”, in care autorul, Will Durant, afirma la un moment dat despre Dumnezeul Vechiului Testament ca este “un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-L fac aproape simpatic…Este… iute la manie, singeros, capricios, nabadaios… Vorbeste cu placere si mult, tinand lungi discursuri, dar este timid si nu le arata oamenilor decat spatele.” ( Civilizatii istorisite, vol. II, p. 18.19 )

Avand o astfel de mentalitate despre Dumnezeu, omul se comporta ca atare, incercand pe toate caile sa-L imbuneze, sa-i potoleasca mania, sa-l faca fericit, pentru ca in final El sa se indure si sa scape printre degete vreo binecuvantare peste lume. In toate religiile pagane exista aceasta teama de divinitate si, fapt usor de observat, acei zei care sunt cei mai rai si necrutatori au parte de cele mai multe jertfe si de cel mai mare respect din partea inchinatorilor.

Aceasta conceptie falsa despre Dumnezeu, insamantata cu succes de Satana in mintile oamenilor are ca rezultat incercarea omului de a castiga bunavointa divina facand cat mai multe fapte bune. Asa a aparut falsa evenghelie a mantuirii prin fapte. Vrei sa fii mantuit ? E posibil, dar numai daca faci o multime de sacrificii si de fapte bune prin care sa-l imbunezi pe Dumnezeu. Altfel, El nu va va da Imparatia…

De ce le spune Mantuitorul tocmai ucenicilor aceste cuvinte ? Pentru ca si ei, mica Biserica a Domnului din acea vreme, erau atinsi de acest complex al mantuirii prin fapte. “Iata, ca noi am lasat tot si Te-am urmat”, II spune Petru Mantuitorului. Ce rasplata vom avea?” ( Matei 19, 27 )

Ucenicii traiau in mijlocul unei societati dominate de ideea ca trebuie sa-L imbunezi pe Dumnezeu daca vrei sa fii mantuit. Pe de o parte erau paganii, grecii si romanii, care nu mai stiau ce sacrificii sa mai aduca pentru a-si imbuna zeii si a le deveni binevoitori ( grecii aveau chiar si un altar inchinat unui zeu necunoscut ), iar pe de alta parte, in societatea iudaica existau fariseii care de aproximativ doua secole depuneau toate eforturile sa-i convinga pe oameni ca pentru a ajunge in gratia lui Iehova trebuie respectate o mie si una de reguli, porunci, datini si obiceiuri.

Intr-o asemenea societate care te obliga sa traiesti intr-o atmosfera de teama, si chiar de teroare inaintea lui Dumnezeu, nu era deloc usor sa gandesti altfel. Cele cateva cuvinte ale Mantuitorului: “…pentru ca Tatal vostru va da cu placere Imparatia” revolutioneaza intreaga gandire umana in conceptia ei despre divinitate.

Cu putin timp inainte de patima Sa, Mantuitorul rosteste cateva cuvinte de ramas bun ucenicilor. Intre altele, razbate grija Domnului Iisus de a-i asigura pe ucenici de dragostea Tatalui: “Nu zic ca voi ruga pe Tatal pentru voi. Caci Tatal Insusi va iubeste…” ( Ioan 16, 26.27 )

Concluzii:

Zilele acestea ( inceputul lui octombrie 2011 ) s-a stins din viata Steve Jobs, fondatorul companiei Apple, una din cele mai mari companii din lume. Facand abstractie de faptul ca Steve Jobs nu a fost crestin ( a fost un budist Zen ), si trecand cu vederea simbolul companiei fondate de el: un mar muscat, facand aluzie la cresterea cunostintei omenirii dupa ce Eva a muscat din fructul oprit ), viata acestui “vizionar” al lumii moderne, cum l-au caracterizat multi jurnalisti, a continut cateva aspecte din care avem multe de invatat.

Abandonat de mama sa biologica, Steve Jobs e crescut de niste parinti adoptivI care fac tot ce pot sa-i asigure o educatie buna. Se inscrie la una din cele mai scumpe facultati din America, insa dupa numai sase luni isi da seama ca facultatea nu e de el si o abandoneaza. Totusi, timp de 18 luni continua sa mearga la unele cursuri, insa doar la cele care-i plac.

In tot acest timp doarme pe jos, pe unde apuca, pe la prieteni, hranindu-se cu ce reuseste sa castige din returnarea sticlelor de Cola. Duminica, merge pe jos unsprezece kilometri pana la un templu budist unde primeste hrana calda. In aceasta perioada afla de un curs de caligrafie de care se arata interesat. Nu stie la ce-i va folosi in viata, insa il face cu placere.

La douazeci de ani isi deschide un mic atelier intr-un garaj in care incepe sa faca ceea ce ii place: computere. Dupa zece ani, cand realizeaza primul calculator Macintosh, isi aminteste de cursurile de caligrafie urmate cu ani in urma si aplica cele invatate in acest domeniu. El insusi marturiseste mai tarziu ca fara acel curs de caligrafie, despre care nu stia la ce-i va folosi in viata, astazi calculatoarele nu ar fi avut posibilitatea scrierii atat de variate si elegante.

In doar zece ani, compania lui Steve Jobs creste de la doi oameni care lucrau intr-un garaj, la 4 000 de salariati, avand o cifra de afaceri de 2 miliarde de dolari. Dar acum urmeaza bomba: la varsta de treizeci de ani, dupa ce lanseaza cu succes calculatorul Macintosh, este dat afara din propria companie.

Steve Jobs este devastat si cateva luni nu stie ce sa faca. Apoi se hotaraste: o va lua de la capat. In urmatorii cinci ani infiinteaza alte doua companii de succes ( NeXT si Pixar ). Succesul acestora atrage atentia fostei sale companii, de unde fusese dat afara, si Apple il cheama inapoi.

Mai tarziu, recunoaste ca indepartarea lui de la compania pe care el o infiintase a fost cel mai bun lucru care i-a intamplat in viata. De ce ? Pentru ca evenimentul l-a mobilizat in asemenea masura incat a fost perioada cea mai creativa din viata lui.

In 2004 Steve Jobs este diagnosticat cu cancer de pancreas, medicii dandu-i intre trei si sase luni de viata. A fost momentul in care, spune el, a fost cel mai aproape de moarte si spera sa fie asa inca cateva zeci de ani, pentru ca moartea este “ cea mai buna inventie a vietii”. Din clipa in care a aflat ca va muri, spune Steve Jobs, zilnic s-a privit in oglinda intrebandu-se daca ceea ce trebuie sa faca in acea zi ar mai face daca aceea ar fi ultima zi din viata sa.

Steve Jobs a trait intr-o simplitate iesita din comu. Casa sa aproape ca nu avea mobila, iar in camera sa se gasea un simplu tablou infatisandu-l pe Einstein, o masa, un scaun si o lampa simpla. Deseori umbla descult, iar prezentarile pe care le facea produselor Apple il gaseau intr-o tinuta cat se poate de simpla. El insusi marturisea: „A fi simplu e mai greu decat a fi complex. Trebuie sa lucrezi din greu ca sa gandesti curat si sa reduci lucrurile la simplu. Dar merita, pentru ca, la final, poti muta muntii.

De ce am amintit aceste cateva amanunte biografice din viata unui multimiliardar, care nu a fost nici macar crestin ? Pentru ca, spune Domnul Christos in Parabola ispravnicului necredincios, “fiii veacului acestuia, fatza de semenii lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii” ( Luca 16, 8 up. ).

Steve Jobs nu a suferit nici de “complexul turmei”, caci nu s-a descurajat cand a inceput afacerea sa fara sa aiba o facultate terminata, si nu a fost afectat nici de “complexul lacustei”, desi a inceput sa lucreze intr-un simplu garaj , avand un singur angajat. Nu s-a descurajat si nu a abandonat idealul sau nici cand a fost data afara din propria companie, nici cand a aflat ca mai are de trait doar cateva luni. In toate obstacolele intalnite in viata el a vazut doar ocazii de a inainta cu si mai multa perseverenta spre idealul sau.

Ma intreb: Daca astfel a gandit un om care nu a avut valorile crestine si idealul pe care il avem noi ca individ si ca biserica, ce asteptari are Dumnezeu de la copiii Sai, carora le-a promis tot ajutorul din univers, insotit de intreaga sa dragoste ?

“Nu te teme, turma mica; pentru ca Tatal va da cu placere Imparatia.”

Suntem o “turma mica” si neinsemnata in comparatie cu miliardele lumii. Suntem ca niste oi neajutoarate in mijlocul lupilor gata sa ne sfasie. Suntem inconjurati de pretutindeni de falsa teorie a mantuirii prin fapte… Dar ce conteaza ? Tatal ne iubeste si ne va da “cu placere” Imparatia. Sa nu ne indoim niciodata de acest lucru !

Isi poate dori cineva mai mult decat atat ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Promisiuni divine și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la “Nu te teme, turma mica”

  1. Ninu Padure spune:

    Appreciez foarte mult prezenta acestor materiale pe net.Doresc sa stiti ca ele constituie hrana spirituala pentru multi pastori.Fie ca Domnul sa va calauzeasca in continuare cu sanatate si putere de lucru!

  2. florin spune:

    scurt si la obiect…cu DOMNUL inainte !

  3. florin spune:

    fàrà luptà nu-i cununà..!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free