Apocalipsa cap. 14 – Secerisul pamantului ( vers. 13-20 )

Apocalipsa cap. 14 – Secerisul pamantului

( vers. 13-20 )

Introducere

Capitolul 14 se incheie cu doua viziuni ale judecatii, avand in centrul lor evenimentul revenirii Domnului Christos. Prima dintre ele este cea a secerisului, in timp ce  a doua e legata de culegerea strugurilor si aruncarea lor in teascul maniei lui Dumnezeu.

Viziunea secerisului, cu tablourile care il compun, are ca subiect strangerea celor neprihaniti si rasplata lor vesnica: mantuirea. A doua viziune, cea a strangerii strugurilor, aduce in prim plan judecata celor nelegiuiti si pedepsirea lor finala.

Ne aflam la finalul luptei milenare dintre bine si rau, lupta inceputa in cer prin razvratirea lui Lucifer, si continuata apoi pe pamant, prin caderea primilor nostri parinti. Cele doua grupari distincte si-au ales definitiv domnul caruia ii slujesc si au ajuns la coacere. Pozitia lor a ramas definitiva si irevocabila, de aceea viziunile cap. 14 ne prezinta soarta vesnica a fiecareia din cele doua categorii de oameni, asemanand judecata divina cu o recolta in doua etape: una pentru viata vesnica si cealalta pentru moarte si pierzare vesnica. Implinirea celor doua viziuni este larg descrisa in capitolele 19 si 20.

Comentariu

Vers. 13: “Si am auzit un glas din cer care zicea: “Scrie: “Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul !” “Da”, zice Domnul, “ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza.”

Imediat dupa redarea celor trei solii ingeresti, Ioan aude o voce din cer care rosteste o binecuvantare putin ciudata. Este cea de-a doua fericire din cele sapte pe care le gasim in Apocalipsa ( cap. 1.3; 16,15; 19,9; 20,6; 22,7.14 ).  Vocea din cer rosteste o fericire ciudata deoarece ea este legata de moarte si, prin definitie, moartea nu poate aduce nimic bun. In acest caz insa, moartea este asociata cu expresia “in Domnul”, ceea ce face ca ea sa devina din blestem, o binecuvantare.

Exista o legatura stransa intre aceasta fericire din vers. 13 si cele relatate in vers. 12. Intelegem de aici ca credinciosia fatza de Dumnezeu si poruncile Lui poate duce la suferinte, pierderi si chiar moarte. Binecuvantarea rostita de glasul din cer se adreseaza in general tuturor celor care isi incheie viata intr-o legatura de comuniune stransa cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos. Totusi, aici este avuta in vedere o grupare distincta: cei care vor suporta martiriul in timpul vestirii celor trei solii ingeresti.

Moartea va fi o binecuvantare si pentru cei care vor muri inainte de timpul de necaz si stramtorare care se profileaza la orizont, caci ei scapa de acele “zile de necaz”, dar si pentru cei aflati in toiul luptei finale, caci ea le scurteaza suferintele. Pentru cei care mor in credinta, viata vesnica este asigurata, caci ei sunt “ascunsi cu Christos in Dumnezeu” ( Coloseni 3, 3 ).

Faptul ca sunt amintite faptele celor neprihaniti nu inseamna ca ele le-au adus vreun merit, caci mantuirea se datoreza doar harului lui Dumnezeu, nu meritelor personale. Totusi, faptul ca sunt amintite ne arata ca ele sunt inregistrate cu minutiozitate in cartile cerului si nicio fapta buna, oricat de mica, nu va ramanea nerasplatita. De fapt, acest adevar a fost sustinut de Insusi Domnul Christos cand ne-a asigurat: “Si oricine va da de baut numai un pahar de apa rece unuia din acesti micuti… nu-si va pierde rasplata.” ( Matei 10,42 )

“Osteneala” celor neprihaniti este credinciosia lor pana la moarte ( Ap. 2,10 ). Aceasta atitudine nu este legalista, urmarindu-se rasplata, ci este o atitudine izvorata din recunostinta lor fatza de mantuirea care le-a fost oferita.

Vers. 14: “Apoi m-am uitat si iata un nor alb; si pe nor sedea cineva care semana cu un fiu al omului. Pe cap avea o cununa de aur, iar in mana, o secera ascutita.”

Tabloul descris in acest verset este impresionant. Este punctul culminant al istoriei Planului de Mantuire, momentul atat de profetizat pe paginile Bibliei si atat de asteptat de toti credinciosii sinceri. Revenirea Domnului Christos este evenimentul mult asteptat de milioane de suflete. Acum a sosit momentul in care ei Il pot vedea cu ochii lor, venind pe norii cerului, pe Cel care este Domnul domnilor si Imparatul imparatilor.

“Si pe nor sedea cineva care semana cu un fiu al omului” – Expresia “Fiu al omului” este identica cu cea folosita de Daniel in viziunea venirii Imparatiei lui Dumnezeu din cap. 7,13 si 14, in care cineva, “ca un Fiu al omului a inaintat spre Cel Imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui. I S-a dat stapanire, slava si putere imparateasca , pentru ca sa-I slujeasca toate popoarele, neamurile si oamenii de toate limbile…

“Fiul omului”, spune Uriah Smith, “este numai Unul in toata Scriptura si acesta este Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului.” ( 1 )

Despre rolul personal al Fiului omului in judecata finala, pe care o leaga de seceris, a vorbit Insusi Mantuitorul in Pilda neghinei ( Matei 13, 37-43 ). De asemenea, in Pilda judecatii finale, Domnul a vorbit despre aceeasi misiune a Fiului omului de a separa pe cei drepti de cei nelegiuiti ( Matei 25, 31-46 ).  Ioan folosete acest titlu inca de la inceputul cartii Apocalipsa, descriindu-L pe Domnul Christos ( cap, 1,13 ).

In concluzie, tinand cont de faptul ca expresia “Fiul omul;ui” nu se aplica niciodata la ingeri, ci este un titlu pe care Domnul Christos l-a folosit in timpul activitatii Sale publice, si care este folosit in profetiile lui Daniel pentru a infatisa rolul Mantuitorului in judecata finala, putem afirma ca viziunea descrisa in cap. 14 este o viziune a revenirii Domnului Christos.

Unii comentatori ai Apocalipsei contesta faptul ca aici ar fi vorba de revenirea Domnului Christos, argumentand ca “Fiul omului” incepe secerisul la porunca unui “alt inger” ( vers. 15 ). Ar fi lipsit de sens, sustin acestia, sa credem ca Mantuitorul incepe secerisul la porunca unui inger, El care face parte din Trinitatea divina.

In gandirea apocaliptica insa, ingerii joaca adesea rolul atribuit lui Mesia. Astfel, in Pilda neghinei Fiul omului este Cel care seamana samanta, in timp ce ingerii sunt cei care strang recolta ( Matei 13, 37.39 ). De asemenea, in Pilda navodului cei care separa la sfarsit pestii buni de cei rai sunt tot ingerii ( Matei 13, 49.50 ). Insa acesti ingeri trimisi sunt in slujba Fiului omului, avand misiunea de a transmite porunca divina ca secerisul poate incepe. ( 2 )

Pe cap avea o cununa de aur, iar in mana, o secera ascutita” – Viziunea din cap. 14 este una din cele mai frumoase descrieri a revenirii Domnului Christos. Inconjurat de ingeri si avand pe cap o coroana de aur ( stephanos chrusous ), nu o coroana de spini, iar in mana o secera ascutita, ca simbol al secerisului, Domnul Christos vine sa puna capat istoriei zbuciumate a pacatului si sa incheie glorios marele Plan al Mantuirii omului. Plasarea acestei viziuni glorioase la finalul celor trei solii ingeresti ne arata ca acestea sunt ultimele mesaje de avertizare date lumii de Dumnezeu.

Vers. 15.16: “Si un alt inger a iesit din Templu si striga cu glas tare Celui ce sedea pe nor: “Pune secera Ta si secera, pentru ca a venit ceasul sa seceri, si secerisul pamantului este copt. Atunci Cel ce sedea pe nor Si-a aruncat secera pe pamant. Si pamantul a fost secerat.”

Secerisul la care face referire acest pasaj este un rod al muncii Domnului Christos si al celor care L-au urmat si slujit. El este un simbol al adunarii tuturor fiilor lui Dumnezeu la sfarsitul istoriei Planului de Mantuire, asemenea unor snopi de grau depusi in granarele cerului. Acest simbol este preluat din Pilda neghinei ( Matei 13, 38.39 ) si este in legatura cu alte pasaje biblice din Noul Testament ( Matei 24, 40.41; 1 Tesaloniceni 4, 16.17 ).

“Un alt inger a iesit din Templu” – Este un mesager distinct de ingerii purtatori ai celor trei solii anterioare, un emisar care porneste direct de la tronul lui Dumnezeu, din Templul ceresc. Probabil este acelasi inger care apare si in Ezechiel cap. 9, cel care aduce raportul despre incheierea lucrarii si coacerea recoltei.

Iesirea acestui inger din templu ne arata ca in acest loc exista statul major al luptei dintre bine si rau, locul in care s-au luat, in cursul istoriei pacatului, cele mai importante decizii. Este de neinteles neglijenta sau evitarea voita din partea majoritatii bisericilor crestine de a acorda importanta studiului Sanctuarului, in contextul in care in Apocalipsa acesta este atat de des prezentat in legatura cu cele mai importante evenimente petrecute in  cer sau pe pamant.

“Pune secera Ta si secera” – Judecata finala a omenirii este frecvent simbolizata in Biblie prin secerisul pamantului ( Ieremia 51,33; Osea 6,11; Marcu 4,29; Luca 10,2 ).

”Pentru ca a venit ceasul sa seceri, si secerisul pamantului este copt” – Istoria lumii nu se desfasoara haotic, la intamplare, ci sub directa supraveghere a cerului. Exista un timp pentru fiecare eveniment important, cu atat mai mult pentru finalul istoriei.

Tabloul secerisului copt ne intareste si mai mult convingerea ca in planul lui Dumnezeu fiecare eveniment este precis stabilit in timp. Coacerea granelor si strugurilor, de care se aminteste in acest tablou, ne asigura ca Dumnezeu nu va declansa evenimentele sfarsitului pana ce binele si raul nu se vor fi copt, pana ce lumea nu se va fi polarizat in jurul celor doua forte aflate in lupta: binele si raul. Doar dupa ce fiecare suflet omenesc va lua o decizie definitiva si in totala cunostinta de cauza cu privire la cele doua tabere aflate in conflict, Dumnezeu va aduce judecata finala.

“Istoria omenirii nu va iesi de sub control”, spune D. Popa in comentariul sau la cartea Apocalipsei. “Cand orologiul cerului va bate clipa aceea din planul lui Dumnezeu, totul va fi adus la indeplinire.” ( 3 )

Vers. 17-20: “Si din Templu, care este in cer, a iesit un alt inger care avea si el un cosor ascutit. Si un alt inger, care avea stapanire asupra focului, a iesit din altar si a strigat cu glas tare catre cel ce avea cosorul cel ascutit: “Pune cosorul tau cel ascutit si culege strugurii viei pamantului, caci strugurii ei sunt copti. Si ingerul si-a aruncat cosorul pe pamant, a cules via pamantului si a aruncat strugurii in teascul cel mare al maniei lui Dumnezeu. Si teascul a fost calcat in picioare afara din cetate; si din teasc  a iesit sange pana la zabalele cailor pe o intinderre de 1600 de stadii.”

“Si din Templu, care este in cer, a iesit un alt inger” – In pasajul care descrie scena judecatii finale apar din nou trei ingeri. Acestia nu mai aduc omenirii solii din partea lui Dumnezeu, caci toti oamenii, fara deosebire, au avut ocazia de a lua o decizie in privinta inchinarii: fie pentru Dumnezeu, fie pentru fiara si icoana ei.

Daca primii trei ingeri proclama judecata lui Dumnezeu, urmatorii trei ingeri au de-a face cu executarea acestei judecati. Primii trei ingeri sunt sub comanda Mielului, aflat pe Muntele Sionului, urmatorii trei ingeri primesc ordinele direct de la Cel ce sta in Sanctuar.

“Pune cosorul tau cel ascutit si culege strugurii viei pamantului, caci strugurii ei sunt copti” – Sunt comentatori care vad in secerisul granelor, culesul viei si calcarea strugurilor in teasc o referire la unul si acelasi eveniment, si anume strangerea celor mantuiti.Continutul pasajului biblic dovedeste contrariul. Nu e vorba de acelasi eveniment, ci de doua evenimente deosebite: adunarea celor neprihaniti si pedepsirea celor nelegiuiti.

In Vechiul Testament se foloseste adesea simbolul culegerii viei si calcarea strugurilor in teasc pentru a reda mania lui Dumnezeu impotriva celor nelegiuiti ( Isaia 63, 2.3; Ioel 3,13 ).

“Si a aruncat strugurii in teascul cel mare al maniei lui Dumnezeu” – Strugurii sunt un simbol al urmasilor lui Satana a caror nelegiuire “s-a copt” prin ura lor de moarte impotriva copiilor lui Dumnezeu. “Vita lor este din rasadul Sodomei si din tinutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otraviti, bobitele lor sunt amare. Vinul lor este otrava de serpi, este otrava cumplita de aspida” ( Deuteronom 32,32.33 ) Lumea a ajuns la capatul ei si trebuie sa primeasca rasplata pentru faptele ei.

Si teascul a fost calcat in picioare afara din cetate” – Cetatea amintita aici este locul locuintei lui Dumnezeu, Noul Ierusalim ceresc. Pedeapsa va cadea peste lumea nelegiuita “afara din cetate”. Tabloul este preluat din Vechiul Testament in care nimicirea vrajmasilor lui Dumnezeu este intotdeauna descrisa ca avand loc in afara Ierusalimului.

Unii comentatori ( Mounce, Uriah Smith ) identifica acest loc cu Valea lui Iosafat, pe care traditia o leaga de Valea Chedronului, aflata intre Ierusalim si Muntele Maslinilor.

“Si din teasc  a iesit sange pana la zabalele cailor pe o intinderre de 1600 de stadii” – Scena descrisa e dramatica. Un teritoriu imens  este vazut invadat de sange. Cele 1600 de stadii corespund cu 184 mile, respectiv aproximativ 300 de km, ceea ce reprezinta lungimea aproximativa a Palestinei.

Numarul 1600 este simbolic, sugerand o judecata completa a intregului pamant. Comentatori ca R. H. Mounce si L. Morris sugereaza ca numarul 1600 este format din produsul 16 X 100, in care 16 e format din produsul 4 X 4 ( cifra pamantului, cele patru colturi ale pamantului – Ap. 20,8; 7,1 ), iar 100 este produsul 10 X 10 ( numarul desavarsirii – Ap. 5,11; 20, 6 ).  Aceasta judecata ii vizeaza pe toti cei aflati “in afara cetatii”, adica in afara protectiei divine. ( 4 )

Referitor la acest numar deosebit, Comentariile Biblice AZS precizeaza ca inca un exista o explicatie satisfacatoare. Indiferent de interpretarea celor 1600 de stadii, este evident ca scena zugraveste o judecata finala completa impotriva celor ce au refuzat harul lui Dumnezeu.

Concluzii

Capitolele 13 si 14 reprezinta centrul mesajului Apocalipsei. “Lucrarea finala a Domnului Christos si a lui Antichrist”, spune D. Popa, “ne sunt aduse inainte. Pe de o parte Antichrist cu inselaciunile lui si o evanghelie, porunci si inchinare contrafacute, iar pe de alta parte, adevarata Lege, Evanghelie si inchinare.” ( 5 )

Aceste capitole ne invita pe fiecare dintre noi la o profunda si sincera reflexie. Cui vom alege sa ne inchinam in timpul de criza ce ne sta inainte ? Nu exista decat doua optiuni: fiara si icoana ei, pe de o parte, si Dumnezeul Creator, pe de alta parte.

Cei ce se vor inchina fiarei, care vor asculta de inavataturile ei false si vor primi semnul ei ( sabatul  fals ) vor fi gasiti la judecata finala “in afara cetatii”, in afara protectiei divine. Cei ce vor alege sa se inchine doar lui Dumnezeu, care vor asculta de Evanghelia vesnica si vor primi sigiliul Lui ( Sabatul poruncii a patra ) vor fi gasiti de judecata lui Dumnezeu “in cetate”, pe delin ocrotiti. Pentru ei “ceasul judecatii” nu mai reprezinta un motiv de groaza, ci de bucurie, caci eliberarea lor deplina a devenit o realitate.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 447

( 2 ) – G. E. Ladd, A Commentary on Revelation of John, W. E. Eerdmans Publ. Comp. 1983, p. 198

( 3 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol.II, p. 406

( 4 ) – R. Mounce, Op. cit. 283; L. Morris, The Revelation of St. John, W. E. Eerdmans, Publ. Co. ed. 1981, p.186

( 5 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 410

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free