Apocalipsa cap. 14 – Solia ingerului al doilea ( vers. 8 )

Apocalipsa cap. 14 – Solia ingerului al doilea

( vers. 8 )

Introducere

Caderea metropolei antice fusese anuntata in cuvinte asemanatoare de profetul Isaia: “A cazut, a cazut Babilonul, si toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfaramate la pamant.” ( Isaia 21,9 ) Atunci cand Ioan reia anuntul caderii Babilonului trebuie sa avem in vedere faptul ca acesta cazuse deja sub dominatia persana cu aproximativ sase secole in urma. Ar fi, deci, fara sens sa consideram ca Ioan a avut in vedere acest eveniment istoric consumat cu mult timp in urma.

In Ap. 14, Ioan reda o solie despre Babilonul mistic – simbol al bisericilor crestine apostaziate. Din punct de vedere etimologic, termenul “Babilon” simbolizeaza o stare de dezordine, de confuzie. Incurcatura limbilor produsa cu ocazia construirii turnului Babel corespunde, din punct de vedere spiritual, dezordinii si confuziei religioase si doctrinale care exista in crestinismul actual, impartit in sute de secte si denominatiuni dezbinate.

Toate incercarile de a uni aceste fractiuni dezbinate ale crestinatatii au fost urmate de  esec de-a lungul timpului. Doar solia apropiatei reveniri a Domnului Christos ar fi putut produce o redesteptare adevarata  si o unire durabila si definitiva in randurile crestinilor. Insa crestinatatea a ramas surda la apelul primului inger. Ca urmare, un alt inger, al doilea, aduce o solie trista : caderea Babilonului, lepadarea lui de catre Dumnezeu, datorita neplacerii Lui de a mai privi la decaderea morala, doctrinala si religioasa din sanul bisericilor crestine apostaziate.

Comentariu

Vers. 8: “Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei.”

“Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis” – Solia celui de-al doilea inger este un adaos la solia primului inger, reprezentand o somatie adresata copiilor lui Dumnezeu de a parasi bisericile decazute. Pentru a intelege rostul acestei somatii, trebuie sa cunoastem  atitudinea pe care au luat-o  bisericile crestine fatza de solia primului inger, care vesteste inceputul judecatii si apropiata revenire a Domnului Christos.

Desi initial solia predicatorilor milleriti a fost bine primita de bisericile protestante din America ( in 1833 Miller a primit aprobarea oficiala a Bisericii Baptiste de a predica despre acest subiect in comunitatile baptiste ), ulterior atitudinea fatza de aceasta solie s-a schimbat. Adevarul despre sosirea ceasului judecatii si apropiata revenire a Mantuitorului nu placea crestinilor care se lipisera de lume, fapt care a facut ca opozitia sa nu intarzie sa apara.

In presa religioasa a vremii se scria putin despre William Miller, cel mai important predicator al miscarii advente. Insa cand se scria, el era denigrat, batjocorit, considerat fanatic, mincinos, escroc si speculant. De multe ori, presa laica trebuia sa intervina pentru a lua apararea lui Miller.

Solia acestuia era respinsa sub pretextul ca in Biblie este precizat faptul ca ziua revenirii Domnului Christos nu este cunoscuta de nimeni. Insa in mod intentionat conducatorii religiosi treceau cu vederea acele pasaje biblice care vorbesc despre semnele timpului sfarsitului si care arata ca revenirea Mantuitorului este foarte aproape. Acesta era doar un pretext neintemeiat;  adevaratul motiv al respingerii soliei era cu totul altul: crestinii se legasera prea mult de lume si nu se simteau confortabil la gandul ca ceasul judecatii a sosit. Acesta era adevaratul motiv, iar Dumnezeu il cunostea prea bine.

Predicatorii vremii ii linisteau pe membrii bisericilor lor cu solii de genul :”Pace si liniste !” , cand ei ar fi trebuit sa predice solia pocaintei si a pregatirii in vederea judecatii si revenirii Mantuitorului. Pentru a distruge influenta miscarii advente de la mijlocul secolului al XIX-lea, au fost raspandite numeroase neadevaruri si zvonuri false.  Chiar viata lui William Miller a fost deseori pusa in primejdie de oameni care ii doreau moartea.

Predicatorii bisericilor protestante din America au interzis membrilor lor, sub amenintarea excluderii, sa participe la adunarile in care se predica despre apropiata revenire a Domnului Christos. S-a ajuns pana acolo incat profetiile biblice au fost considerate sigilate, iar membrilor bisericilor li s-a interzis sa le studieze. Astfel, multimile de crestini au mers orbeste dupa pastorii lor, spunand ca si cei din vechime: “A crezut vreunul din mai marii nostri?”( Ioan 7, 48 ).

Singurul scop urmarit de Miller prin vestirea soliei primului inger a fost, dupa cum el insusi marturiseste, trezirea crestinilor la o viata de adevarata evlavie, pregatindu-se in vederea judecatii. El nu a urmarit niciodata sa alcatuiasca o noua denominatiune crestina, ci sa produca o reforma religioasa veritabila in cele existente.

“In toate lucrarile mele”, spune Miller, “niciodata n-am avut dorinta sau gandul sa acord vreun interes deosebit uneia din denominatiunile existente sau sa avantajez pe una in detrimentul celeilalte. M-am gandit la binele tuturor. Presupunand ca toti crestinii se vor bucura in asteptarea venirii lui Iisus si ca aceia care nu vedeau cum vedeam eu nu vor iubi mai putin pe aceia care vor imbratisa aceasta invatatura, n-am conceput ca ar fi fost nevoie de adunari separate. Scopul meu era dorinta de a intoarce sufletele la Dumnezeu, de a duce lumii vestea despre judecata viitoare si de a-i determina pe concetatenii mei la acea pregatire a inimii care urma sa-i aduca in stare sa intampine pe Domnul in pace.” ( 1 )

Desi Miller si predicatorii miscarii advente nu au urmarit sa alcatuiasca o noua biserica, cei care au primit solia primului inger au fost exclusi din bisericile protestante din America.  In felul acesta, in mod providential, s-a nascut o noua biserica – Biserica Adventista de Ziua a Saptea – care urma sa pregateasca un popor pentru apropiata revenire a Domnului Christos.

Daca solia primului inger ar fi fost primita de bisericile crestine ale vremii, s-ar fi ajuns la o redesteptare a evlaviei ca in timpurile apostolilor, iar credinciosii s-ar fi pregatit in deplina unitate pentru ceasul judecatii anuntat ca fiind inceput.

Multi din oponentii lui Miller erau de acord cu el in ceea ce priveste calculul perioadei de 2300 de zile din Daniel 8,14. Unul dintre ei a fost George Bush ( 1795-1859 ), profesor de ebraica si limbi orientale la Universitatea din New York. Vederile acestora  se deosebeau de ale milleritilor deoarece ei considerau ca la sfarsitul celor 2300 de zile-ani urma sa inceapa mileniul de pace si prosperitate care , credeau ei, trebuia sa preceada revenirea in glorie Mantuitorului. Miller si predicatorii miscarii advente considerau, dimpotriva, ca revenirea Mantuitorului va avea loc inainte de mileniu . Insa  premilenianismul sustinatorilor miscarii advente nu se potrivea cu optimismul lui Homo Americanus.

Rezultatul respingerii soliei primului inger de catre bisericile crestine a fost o decadere morala si spirituala fara precedent. Acest fapt a fost pe larg comentat atat in presa vremii, cat si de la amvoanele bisericilor, desi oamenii nu puteau arata cauza acestei decaderi.

In februarie 1844, profesorul Finney de la Colegiul Oberlin, afirma: “Inaintea ochilor nostri am avut faptul ca, in general, bisericile protestante din tara noastra au fost fie indiferente, fie ostile fatza de aproape toate reformele morale din veacul nostru. Sunt si exceptii partiale, dar nu suficiente pentru a ne arata faptele altfel decat sunt in realitate. Mai putem adauga si un alt lucru: absenta aproape generala a influentei reinvioratoare in biserici. Apatia spirituala este aproape atotcuprinzatoare si este teribil de profunda; de altfel, si presa religioasa din intreaga tara marturiseste lucrul acesta… Intr-o foarte mare masura membrii bisericii se inchina modei si se unesc cu cei necredinciosi in adunari de placeri, la dans, la serbari… Aproape toate bisericile degenereaza in mod intristator. Ele s-au despartit foarte mult de Domnul si El le-a parasit.” ( 2 )

Un articol din publicatia “Telescopul religios” din acea vreme spunea: “Niciodata n-am fost martorii unei astfel de decaderi generale a religiei ca acum. In adevar, biserica trebuie sa se trezeasca si sa caute cauzele acestei nenorociri.” ( 3 )

Rezultatul respingerii soliilor de redesteptare trimise de Dumnezeu si, mai ales, respingerea soliei primului inger, a dus la necesitatea vestirii unei alte solii – a celui de-al doilea inger – cu privire ca caderea Babilonului spiritual. Insusi Mantuitorul avertizase biserica Sa despre lepadarea ei in cazul in care va respinge solia primului inger: “Dar daca este un rob rau, care zice in inima lui: “Stapanul meu zaboveste sa vina…” , stapanul robului aceluia va veni in ziua in care el nu se asteapta si in ceasul pe care nu-l stie si-l va taia in doua.” ( Matei 24, 44-51 )

“A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare” – La data la care Ioan primea viziunile din cap. 14, spre sfarsitul secolului I d.Chr., Babilonul era o cetate in ruina. Construit de Nimrod ( Geneza 10,10; 11,9 ), Babilonul a devenit un simbol al notiunii de “confuzie” ( babilonie ), dupa ce Dumnezeu a incurcat limbile oamenilor cu ocazia construirii turnului Babel.

Desi Babilonul nu mai exista pe vremea apostolului Petru, acesta aminteste de el in prima sa epistola: “Biserica aleasa cu voi, care este in Babilon, va trimite sanatate” ( 1 Petru 5, 13 ). Acest fapt dovedeste ca, desi Babilonul istoric, capitala Imperiului Neobabilonian, nu mai exista, in dispensatiunea crestina continua sa existe un altfel de Babilon, unul de natura spirituala, mistica.

De timpuriu, atat iudeii cat si crestinii au vazut in Roma persecutoare o reincarnare a Babilonului de alta data. Scriitori bisericesti ca Tertulian, Irineu si chiar comentatori romano-catolici, au numit Roma cu termenul de Babilon. In cartea a 5-a a Oracolelor Sibiline, o lucrare pseudografa iudaica, datata pe la anul 125 d.Chr, se face o paralela intre destinul Romei si cel al Babilonului de alta data, potrivit cu descrierea Babilonului mistic din Apocalipsa. Roma este numita “orasul stricat”, care iubeste magia, se complace in adulter si are “o inima insetata dupa sange si o minte fara Dumnezeu.” Intr-o alta lucrare preudografa din primul sau al doilea secol crestin, 2 Baruch, numele de Babilon este folosit pentru Roma in acelasi fel ca in Apocalipsa ( 4 ).  De asemenea, autorii lucrarii iudaice Midrash Rabbah, identifica Babilonul cu Roma ( 5 ).

Incepand cu Reforma lui Luther, protestantii au vazut in Babilon un simbol al Bisericii romane, ai carei conducatori au respins adevarul biblic, persecutandu-i pe crestinii care il acceptau. Odata cu inceputul miscarii advente de la mijlocul secolului al XIX-lea, termenul “Babilon” a capatat un sens mai larg. Pe baza versetului din Ap. 17, 5, crestinii au inteles ca Babilonul este o desfranata – simbol prin care Biblia defineste biserica apostaziata. Insa Apocalipsa cap. 17 aminteste despre Babilon ca fiind o mama care are niste fiice la fel de desfranate ca si ea. Pe baza acestor pasaje biblice, milleritii au ajuns la concluzia ca “fiicele Babilonului sunt bisericile protestante care, asemenea Bisericii Romei, au respins adevarul biblic care Il avea in centru pe Domnul Iisus Christos.” ( 6 )

Termenul “Babilon” a devenit astfel un simbol al intregului crestinism apostaziat, cu sutele de secte, denominatiuni, doctrine si traditii, cel mai adesea aflate in conflict unele cu altele. Babilonul simbolizeaza nu doar apostazia in care a cazut biserica crestina, ci si aroganta ei, confuzia din sanul crestinismului si, mai ales, sustinerea invataturii nebiblice a mantuirii prin fapte, nu prin credinta.

In Babilonul spiritual al zilelor noastre pot fi regasite toate invataturile pagane ale anticului Babilon: spiritismul, cultul soarelui, magia, astrologia, dar si atitudinea persecutoare fatza de crestinii care cred altfel decat biserica oficiala.

Comentariile Biblice AZS adauga: “Aceasta profetie a caderii Babilonului isi gaseste implinirea in zilele din urma, in indepartarea protestantismului de la simplitatea si puritatea Evangheliei. Acest mesaj a fost vestit pentru prima data de miscarea adventa numita millerism, in vara anului 1844, si a fost aplicata bisericilor care au raspandit prima solie ingereasca. Solia va avea un impact mai mare asupa oamenilor pe masura ce timpul sfarsitului se apropie si vom vedea completa ei implinire odata cu unirea diferitelor elemente religioase sub conducerea lui Satana ( Ap. 13, 12-14; 17, 12-14 ). Mesajul pasajului din Ap. 18, 2-4 anunta completa cadere a Babilonului si il cheama pe poporul lui Dumnezeu, care este raspandit prin diferitele biserici crestine cuprinse in Babilon, sa se desparta de ele.” ( 7 )

Solia celui de-al doilea inger nu si-a gasit deplina implinire in evenimentele care au insotit miscarea adventa de la mijlocul secolului al XIX-lea. Vestirea caderii Babilonului modern va continua pana ce ea va deveni “o mare strigare” – ultima avertizare data lumii de Dumnezeu. Acest fapt poate fi observat dintr-un detaliu al mesajului celui de-al doilea inger, observat in paralel cu solia ingerului din Ap. 18, 1-4. Daca ingerul al doilea din Ap. 14 isi prezinta mesajul pe un ton normal ( “ a zis” ), ingerul cel puternic din Ap. 18 revine asupra aceleiasi solii cu un glas puternic ( “striga cu glas tare” ).

Fiind ultima chemare a harului si ultima avertizare adresata unei lumi nelegiuite din partea unui Dumnezeu iubitor, ea trebuie sa fie rostita prin toate mijloacele posibile pentru a ajunge la orice inima si constiinta omeneasca. Dincolo de aceasta ultima chemare a harului nu se afla decat judecata lui Dumnezeu si asteptarea infricosata a pedepsirii pacatului si razvratirii.

“Care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei.”- Aici gasim identificat pacatul Babilonului spiritual. Desfraul amintit in acest context este o figura de stil care arata spre legatura ilicita dintre biserica si stat. Desi ar trebui sa fie “casatorita” cu Domnul ei, biserica ce cauta sprijinul in alta parte, in puterea statului, isi paraseste “Sotul” ei legitim, devenind o desfranata din punct de vedere spiritual ( Ezechiel 16; Iacov 4, 4 ).

Uriah Smith afirma despre caderea Babilonului ca este o cadere spirituala deoarece, dupa ce ea are loc, vocea ingerului se adreseaza poporului lui Dumnezeu care mai are legaturi cu ea: “Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei.” ( Ap. 18, 4 ) Asadar, chemarea de a iesi din Babilonul mistic este facuta inainte de caderea judecatilor lui Dumnezeu prin cele sapte plagi.

Acelasi  Uriah Smith precizeaza ca mesajul caderii Babilonului se adreseaza mai ales bisericilor protestante, ca parte a Babilonului mistic, in timp ce Biserica Romei se afla in aceasta stare de decadere deja de multe veacuri: “Prin fiicele Babilonului sunt simbolizate acele biserici care se tin de invataturile si traditiile acestuia si-i urmeaza exemplul in renuntarea la adevar si la recunoasterea lui Dumnezeu, pentru a intretine legaturi desfranate cu lumea. Solia din Ap. 14, care anunta caderea Babilonului, trebuie sa se refere la comunitatile religioase care alta data erau curate, dar care s-au corupt. Aceasta solie care urmeaza avertizarii cu privire la judecata trebuie vestita in zilele din urma si de aceea nu se refera direct la Roma, caci aceasta se afla de multe secole intr-o stare decazuta.” ( 8 )

Jean Vuilleumier comenteaza acest verset astfel: “Babilonul spiritual al zilelor sfarsitului, adica crestinatatea, este asemanat cu o femeie necredincioasa fatza de sotul ei. Ea L-a parasit pe Iisus Christos, Sotul ei divin, pentru a intretine legaturi ilicite cu lumea, cu guvernele, cu o stiinta pe nedrept numita astfel. Ea a vandut pe pret de argint, pentru onoruri sau pentru prestigiu politic, ceea ce avea mai scump: adevarul. In locul bauturii curate a Evangheliei, ea a pus vinul ratacirii si superstitiei.” ( 9 )

Imaginea vinului oferit lumii intregi este preluata din Vechiul Testament. In Daniel cap. 5, capitol care relateaza despre caderea Babilonului istoric, imparatul Belsatar ofera mai marilor imperiului sau o petrecere in care, in vasele templului din Ierusalim, este turnat vinul imbatator al Babilonului.  Figura de stil este sugestiva. Formele exterioare sunt sfinte ( vasele sunt ale templului din Ierusalim ), insa vinul este al Babilonului.

In Babilonul mistic se intalneste acelasi fenomen: formele exterioare sunt crestine, insa continutul este alterat de invataturi pagane. Vuilleumier analizeaza “vinul” Babilonului si ajunge la concluzia ca el este alcatuit din trei componente distincte:

1) In viata morala: lux, porniri lumesti, iubire de placere si petreceri, imoralitate.

2) In viata religioasa: necunosterea lui Dumnezeu, in care isi are originea necredinta, evlavia inlocuita cu ceremonii, adevarul biblic inlocuit cu traditiile omenesti si indiferenta fatza de misiunea bisericii.

3) In doctrina: adorarea lui Dumnezeu inlocuita cu adorarea omului, Evanghelia inlocuita cu traditiile omenesti, infailibilitatea Scripturilor inlocuita cu cea a bisericii si conducatorilor ei. ( 10 )

Verdictul divin dat asupra Babilonului de alta data : “Numarat, numarat, cantarit si impartit”  ( Daniel 5, 25 ) este reluat in cazul Babilonului modern in cuvinte asemanatoare: “ A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare…

Solia ingerului al doilea a fost auzita pentru prima data in anul 1844, in cadrul miscarii advente, avand o aplicatie mai directa la bisericile din SUA, in care solia despre sosirea judecatii a fost vestita mai mult si lepadata mai evident. Insa solia nu s-a implinit pe deplin in acea vreme. Al doilea inger continua sa-si vesteasca mesajul alaturi de primul inger, iar solia lui creste progresiv pe masura ce apostazia bisericilor crestine se accentueaza.

Implinirea deplina a soliei ingerului al doilea se afla in viitor, caci, in ciuda declinului bisericilor crestine, majoritatea poporului lui Dumnezeu se afla inca in aceste biserici. Acesti credinciosi sunt nemultumiti de starea lor actuala, Il cauta pe Christos din tot sufletul, doresc o reforma spirituala, dar nu gasesc nimic din toate acestea in bisericile lor. Pentru acesti credinciosi sinceri, Dumnezeu trimite o ultima invitatie: “Iesiti din mijlocul lor, poporul Meu !” ( Ap. 18, 4 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – E. G. White, Tragedia Veacurilor, p. 343

( 2 ) – Idem, p. 345

( 3 ) – Idem

( 4 ) – R. H. Charles, op. cit. p. 486

( 5 ) – Midrash Rabbah, ed. Soncio, p. 60

( 6 ) – Dumitru Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 384

( 7 ) – CBAZS, vol.  VII, p. 828-830

( 8 ) – E. G. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1981, p. 553-556; 347-358; 376-387; 432.433

( 9 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 202

( 10 ) – Idem

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free