Apocalipsa cap. 14 – Solia ingerului al treilea ( vers. 9-12 )

Apocalipsa cap. 14 – Solia ingerului al treilea

( vers. 9-12 )

Introducere

Cele trei solii ingeresti se succed si se completeaza una pe alta, pregatind lumea pentru ziua cea mare a judecatii, in care  fiecare om va trebui sa dea socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru alegerile facute in aceasta viata.

Dat fiind faptul ca solia primului inger este o chemare la pocainta si adevarata inchinare adresata lumii intregi, este de asteptat ca acelora care refuza aceasta ultima chemare a harului sa li se arate si consecintele alegerii lor.

Solia ingerului al treilea contine unul din cele mai grozave avertismente date vreodata muritorilor. De ce o solie atat de severa din partea unui Dumnezeu iubitor ?

Gravitatea mesajului este strans legata de momentul in care este rostit. Solia ingerului al treilea este vestita in ceasul al 12-lea al istoriei unei lumi decazute , care a refuzat toate ocaziile de har oferite ei de Dumnezeu. Istoria se apropie de final, iar ingerul al treilea  rosteste de pe pragul usii harului ultimul avertisment al cerului. Dincolo de respingerea acestui ultim mesaj de har nu mai exista decat asteptarea infricosata a judecatii finale.

De asemenea, in cumpana sunt lucruri de o insemnatate nemarginita. Este pusa in discutie suveranitatea si autoritatea lui Dumnezeu in opozitie cu vrajmasia unei crestinatati care a devenit lumeasca si care s-a indepartat de adevarul Scripturii si de autoritatea Legii divine, preferand traditiile omenesti si alianta cu puterea seculara a statului.

Pentru adevarata biserica a lui Dumnezeu, aceasta solie este deosebit de importanta. In derularea ultimelor evenimente, copiii lui Dumnezeu sunt in primejdia de a se lasa intimidati de fortele raului si de a ceda sub presiunea acestora. Cedarea in fatza amenintarilor trinitatii false, alcatuita din balaur, fiara din mare si fiara din pamant, ar insemna ca Dumnezeu sa fie dezonorat. Mesajul ingerului al treilea aduce o reforma si in mijlocul bisericii adevarate, conducandu-i pe credinciosi la renuntarea la orice traditii omenesti si la eliberarea lor de orice lanturi sociale si economice.

Datorita solemnitatii acestui ultim avertisment, copiii lui Dumnezeu vor deveni uniti, renuntand la orice compromis cu pacatul si vor face o reforma spirituala care va duce la pazirea reala a zilei de odihna ( Sabatul biblic ) si a poruncilor lui Dumnezeu. Aceasta redesteptare in sanul bisericii lui Dumnezeu este zugravita in vers. 12, in care este evidentiata esenta crestinismului autentic pe care Dumnezeu il asteapta de la noi.

Comentariu

Vers. 9.10: “Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: “Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.

“Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare” – Cuvantul din care s-a tradus expresia “a urmat” inseamna la origine “a merge impreuna”, “a se alatura”. Acest fapt ne ajuta sa intelegem ca soliile celor trei ingeri se succed fara a se anula una pe cealalta. De fapt, ele se completeaza reciproc.

Al doilea si al treilea inger se alatura primului inger, iar mesajele lor continua sa fie date impreuna lumii intregi. Este de remarcat faptul ca acest al treilea inger , spre deosebire de cel de-al doilea, rosteste mesajul “cu glas tare”, ceea ce denota solemnitatea mesajului si iminenta judecatii divine.

“Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana” – Acest fragment din solia ingerului al treilea ne arata ca mesajul divin nu contine un verdict definitv dat omenirii. Textul ne vorbeste despre o ultima ocazie oferita lumii de a alege cui i se inchina.

Consecintele grave amintite de inger vor fi suportate doar de aceia care se aseaza definitiv, ireversibil, de partea fiarei si impotriva lui Dumnezeu si vointei Sale. Fiara amintita in acest context, pe care fiara cu doua coarne o adora si inaintea careia i se inchina, este prima fiara din Ap. 13 – fiara iesita din mare.

“Chipul” sau “icoana fiarei” este, asa cum am vazut in studiul cap. 13, acea forma a protestantismului apostaziat care se va uni cu statul, cu scopul de a-si impune pretentiile de natura religioasa. Consecinta imediata a realizarii chipului fiarei este persecutarea copiilor credinciosi ai lui Dumnezeu, incepand cu boicotul economic si terminand cu pedeapsa cu moartea.

“Semnul fiarei” este contrafacerea sau opusul sigiliului lui Dumnezeu. Spre deosebire de acesta din urma, care va fi pus doar pe frunte, semnul fiarei va fi pus fie pe mana ( va fi acceptat sub amenintare ), fie pe frunte ( va fi acceptat din convingere ).

Daca sigiliul lui Dumnezeu, semnul puterii Sale creatoare, este adevaratul Sabat – ziua de odihna stabilita de Dumnezeu inca de la Creatiune ( Exod 31, 13-17; Ezechiel 20, 12.20 ), semnul fiarei, in mod logic, trebuie sa fie o contrafacere: sabatul fals, falsa zi de inchinare pe care biserica apostaziata a asezat-o in locul Sabatului biblic ( duminica ; vezi Ap. 13 ).

Inainte ca Domnul Christos sa revina in gloria Sa pe pamant, fiecare suflet omenesc trebuie sa ia o decizie definitiva: fie sa dea ascultare de vointa lui Dumnezeu, inchinandu-se Lui, fie sa se inchine fiarei si icoanei ei. Pazirea sabatului fals in locul adevaratei zile de odihna va deveni, in acest context final, un semn al fiarei, iar toti cei care vor alege sa asculte mai mult de oameni si institutiile lor decat de Dumnezeu, vor suporta consecinte vesnice.

Semnul fiarei, asa cum a fost aratat in comentariul cap. 13, nu este pus acum asupra celor care pazesc o alta zi decat Sabatul biblic ( al poruncii a patra ). El va deveni un mijloc de separare a poporului credincios lui Dumnezeu de restul lumii nelegiuite doar in acel context in care intreaga lume va fi avertizata si va alege definitiv cui se va inchina.

Nimeni n-a primit inca semnul fiarei… In fiecare biserica exista crestini autentici, fara sa exceptam comunitatea romano-catolica. Nimeni nu este condamnat pana cand nu a primit lumina si nu a inteles obligativitatea poruncii a patra. Dar cand decretul va fi emis, impunand sabatul fals, iar strigarea cea mare a ingerului al treilea ii va avertiza pe oameni impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei, atunci linia de demarcatie intre ceea ce este fals si ce este adevarat va fi in mod clar trasata. Atunci aceia care continua inca in nelegiuire vor primi semnul fiarei.” ( 1 )

Comentand acest pasaj biblic, D. Popa afirma: “Nu exista nicio alta miscare sau organizatie bisericeasca de astazi, cu exceptia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, care sa sustina ca ea constituie o implinire a soliei ingerului al treilea. Rezultatul acestei proclamari, asa cum ne spune vers. 12, dovedeste corectitudinea acestei pozitii. Vers. 12 scoate in evidenta o grupare de credinciosi care tin poruncile lui Dumnezeu si au credinta lui Iisus. Solia ingerului al treilea ii conduce pe cei ce o primesc la pazirea Sabatului zilei a saptea.” ( 2 )

Intr-un timp atat de solemn, in care Domnul Christos este pe punctul de a-Si incheia lucrarea de ispasire in Sanctuarul ceresc, cand puterile raului se coalizeaza si ii silesc pe oameni sa primeasca o falsa zi de inchinare, Biserica Adventista are o misiune istorica: vestirea soliei ingerului al treilea, ca  un ultim avertisment dat de Dumnezeu unei lumi nelegiuite.

“Va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui” – Ioan foloseste in acest verset doua expresii pentru a descrie judecata: “thumos” ( manie ) si “orge” ( indignare )”. Nu exista o deosebire sensibila intre sensurile celor doi termeni. Daca “thumos’ reda ideea de manie pasionala, “orge” se refera la acea manie care provine dintr-o dispozitie intentionata.  Cei doi termeni sunt asociati. Expresia “thumos tes orges” poate fi regasita si in Ap. 16,19 si 19, 15.

Vechiul Testament descrie mania lui Dumnezeu prin metafora unui potir cu vin ( Iov 21, 20; Psalm 75,8; Isaia 51, 17, etc. ) care este oferit omului ca raspuns la refuzul lui de a accepta harul si dragostea divina. Ideea de vin “turnat neamestecat” in paharul maniei Lui ne vorbeste despre o judecata finala in care harul nu mai este prezent.

In cursul istoriei pacatului, de la aparitia lui pe pamant si pana in acest moment final, judecatile lui Dumnezeu venite peste lume au fost intotdeauna amestecate cu har , cu indurare. De data aceasta insa, odata ce harul se va fi inchis prin incetarea lucrarii de ispasire a Domnului Christos in Sanctuarul ceresc, judecatile lui Dumnezeu nu vor mai fi indulcite de prezenta harului. Cele sapte plagi care urmeaza dupa incheierea misiunii celor trei ingeri nu sunt altceva decat revarsari ale acestei manii divine ( indignare fatza de pacat ) neamestecata cu har.

“Si va fi chinuit in foc si in pucioasa inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.” – Ioan face aluzie in acest verset la pedepsirea cu foc si pucioasa a cetatilor nelegiuite din Valea Iordanului: Sodoma si Gomora ( Geneza 19, 24 ; Isaia 34, 9.10 ).

Lacul de foc si pucioasa este o imagine simbolica luata din Vechiul Testament. Vorbind despre ziua cea mare a maniei lui Dumnezeu, profetul Isaia spune: “Caci este o zi de razbunare a Domnului, un an de razbunare si rasplatire pentru Sion. Paraiele Edomului se vor preface in smoala, si pulberea lui in pucioasa. Da, tara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte si fumul lui se va inalta in veci. Din veac in veac va fi pustiit si nimeni nu va trece prin el in veci de veci.” ( Isaia 34, 8-10 )

In acest context, Edomul este un simbol al vrajmasilor lui Dumnezeu. Aceasta profetie isi va afla deplina implinire doar la revenirea Domnului Christos. “Caci iata, vine ziua care va arde ca un cuptor ! Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea; ziua care vine ii va arde , zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina , nici ramura.” ( Maleahi 4, 1 )

Este evident ca profetul Isaia nu se refera la un foc vesnic, care nu se stinge niciodata. Prin definitie, un foc arde atat vreme cat exista material combustibil, dupa care se stinge. Dovada acestui fapt o gasim chiar in contextul pasajului din Isaia 34, in care, dupa ce acest foc care arde zi si noapte isi va fi incheiat lucrarea, tara va deveni un pustiu in care vor locui fiarele salbatice ( Isaia 34, 10-15 ).

“Chinul” despre care se aminteste in acest verset va implica atat suferinte fizice, dar mai ales suferinte sufletesti. Acesta va fi momentul in care oamenii isi vor da seama cat de gresita a fost alegerea lor de a se inchina fiarei si icoanei ei si de a primi semnul ei pe frunte sau pe mana, desi au fost avertizati sa nu faca acest lucru.

Perspectiva unei pierzari vesnice si a unei despartiri ireversibile de Dumnezeul Creator, unita cu regretul de a fi pierdut ocazii pretioase ale harului, acestea vor reprezenta “chinul” cel mai mare pe care il vor suporta cei nelegiuiti. La acest chin sufletesc facea referire foarte adesea Mantuitorul in cuvantarile Sale, cand spunea: “Acolo va fi pansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8,12; 13, 42.50 ).

Vers. 11: “Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei, si oricine primeste semnul numelui ei.”

Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor” – Expresia “in vecii vecilor” este tradusa din grecescul “eis aionas aionon”, care inseamna “pentru totdeauna”. Ioan doreste sa redea ideea de eternitate a consecintelor pacatului si pedepsei divine. “Fumul chinului lor”  este o expresie care vorbeste despre consecintele vesnice ale neascultarii de Dumnezeu, nicidecum de chinuri vesnice. Cei care vor fi gasiti credinciosi lui Dumnezeu vor avea parte de viata vesnica, in timp ce aceia care vor asculta mai mult de oameni si institutiile lor vor avea parte de pierzare vesnica.

Finalul Planului de Mantuire trebuie sa rezolve definitiv si complet problema pacatului, caci in universul lui Dumnezeu, in noua Creatiune, pacatul nu va mai exista nici cu “radacina”, nici cu “ramura”. In lumea cea noua pe care a pregatit-o Dumnezeu celor care Ii slujesc nu vor mai exista nici ispititori, nici ispititi. Pacatul, cu toate componentele lui, va disparea pentru totdeauna, iar amintirea trista a istoriei lui va fi cea mare garantie ca istoria lui nu se va repeta.

Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiaeri si icoanei ei, si oricine primeste semnul numelui ei.” – Textul ne vorbeste despre starea de spirit a pacatosului. Desi pacatul promite placere  ( chiar daca aceasta este doar de moment ), omul care il savarseste nu poate gasi odihna sufleteasca. Toate mijloacele pe care le cauta pentru redobandirea linistii sufletesti sunt doar niste surogate care, mai curand sau mai tarziu, il vor dezamagi. Singura sursa a odihnei spirituale se afla doar in Iisus Christos, Domnul pacii: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.” ( Matei 11, 28 )

Iata de ce aceia care aleg sa asculte de fiara si de icoana ei in acest final de istorie nu pot gasi odihna “nici zi, nici noapte”, iar soarta lor va fi “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor.” ( Matei 8, 12 )

Vers. 12: “Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.”

Rezultatul proclamarii celor trei solii ingeresti va fi alcatuirea unui popor al lui Dumnezeu peste care El Isi va pune pecetea aprobarii Sale. Daca biserica Reformei ( Sardes ) este laudata pentru rabdarea si credinta ei, ultima biserica este apreciata pentru ascultarea, rabdarea si credinta pe care le manifesta. Ascultarea se refera la adorarea Creatorului prin sfintirea Sabatului poruncii a patra a Decalogului, recunoscand in acesta un semn al puterii sfintitoare a lui Dumnezeu ( Ezechiel 20, 12 ).

In acest verset, in centrul preocuparii lui Ioan sunt sfintii, biruitorii fiarei si ai icoanei ei, din ultimele scene ale luptei dintre bine si rau. Miza acestei lupte este vesnicia. Reiese clar din cuprinsul celei de-a treia solii ingeresti ca in timpul crizei finale nu vor exista decat doua categorii de oameni: unii care se vor supune fiarei si icoanei ei, opunandu-se lui Dumnezeu, iar altii care, in ciuda amenintarilor si suferintelor prin care trebuie sa treaca, vor ramanea loiali lui Dumnezeu si cerintelor Sale.

Aici este” – Privind contextul intregului mesaj, termenul “aici” se poate referi atat la loc ( “aici”, in biserica lui Dumnezeu care indeplineste toate criteriile ), cat si la timp ( “aici”, in acest timp al vestirii celor trei solii ingeresti ).

Mesajul este incurajator pentru aceia care, asemenea lui Ilie, s-ar putea descuraja, considerandu-se singurii care au ramas credinciosi lui Dumnezeu, in timp ce lumea intreaga a ales sa se opuna Lui. In aceste timpuri solemne, de criza finala, exista speranta: Dumnezeu are un popor, are o biserica ce Ii slujeste cu credinciosie.

“Rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” – Pentru a-i ajuta pe cei care cauta adevarata biserica in aceste timpuri solemne, Dumnezeu ne-a lasat prin profetul sau trei semne de recunoastere, trei criterii dupa care o putem identifica:

1) “Rabdarea sfintilor” este, dupa cum afirma Uriah Smith, “primul semn de pe steagul credinciosilor. O rabdare care staruieste in pazirea poruncilor lui Dumnezeu” ( 3 ), in ciuda amenintarilor din partea fiarei si icoanei ei, in ciuda suferintelor si lipsurilor pe care trebuie sa le indure.

Rabdarea este incununarea unui caracter ajuns desavarsit, caci, spune Iacov, “rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic” ( Iacov 1,4 ). Rabdarea este virtutea care cuprinde toate celelalte roade ale Duhului Sfant ( Galateni 5, 22 ).

Aceasta trasatura de identificare a poporului lui Dumnezeu in timpul crizei finale ne vorbeste despre biruinta deplina asupra pacatului, asupra firii pamantesti si asupra lumii. Ei, cei care alcatuiesc Biserica Ramasitei, au ajuns sa fie imbracati in neprihanirea Domnului Christos, fiind gata sa-L intampine la revenirea Sa si sa locuiasca cu El o vesnicie.

2) “Care pazesc poruncile lui Dumnezeu” – Este demn de remarcat faptul ca necesitatea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu apare in acest context final, cand omenirea s-a departat mult de Dumnezeu si vointa Sa, exprimata in Legea Morala.

Intr-o lume secularizata, bantuita de vanturile evolutionismului, ateismului si ale altor “isme” care i-au indepartat pe oameni de Dumnezeu si Evanghelia sa, primim asigurarea ca Dumnezeu va avea pana la sfarsitul timpului un popor credincios care va asculta de poruncile Sale.

Poruncile amintite in acest text sunt poruncile Decalogului, Cele zece Porunci care reprezinta exprimarea vointei divine in toate domeniile vietii , precum si criteriile unui caracter desavarsit. Textul nu spune ca sfintii care vor trai in ultimele zile de har vor pazi doar unele din aceste porunci, ci “poruncile”, adica intreaga Lege divina, inclusiv porunca a patra, modificata in cursul istoriei de puterea reprezentata de fiara.

De asemenea, textul nu se refera la cei ce marturisesc sau vestesc poruncile lui Dumnezeu, ci la cei ce “pazesc” aceste porunci. Doar recunoasterea si vestirea lor nu este suficienta. Pentru a face parte din biserica biruitoare a zilor din urma e nevoie de ascultare deplina de toate poruncile Legii, nu de o asacultare selectiva. Desigur, in aceasta ascultare deplina se include si pazirea adevaratei zile de odihna si inchinare – Sabatul zilei a saptea, semnul sau sigiliul lui Dumnezeu.

Aici nu este vorba de cei care tin aceste porunci in vremuri de liniste si prosperitate, ci de cei care raman ascultatori in cele mai grele circumstante, avand inaintea lor amenintarile fiarei si icoanei ei.

3) “Credinta lui Iisus” – Trebuie sa remarcam faptul ca Ioan nu se refera la credinta “in” Iisus, ci la credinta “lui” Iisus. Crestinismul, prin definitie, proclama o credinta “in” Iisus, caci altfel nu s-ar numi crestinism. Multi oameni cred “in” Iisus, dar foarte putini au credinta “lui” Iisus.

Credinta lui Iisus presupune o viata traita asemenea lui Iisus, in ascultare deplina fatza de vointa Tatalui, caci ”cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus” ( 1 Ioan 2, 6 ). Ea presupune dragoste fatza de Dumnezeu si oameni, spirit de sacrificiu si slujire dezinteresata. Credinta lui Iisus inseamna un caracter sfintit de Duhul Sfant, pana la nivelul in care el este oglindirea caracterului lui Dumnezeu.

Cele trei solii ingeresti se incheie cu un mesaj incurajator, de biruinta. Va exista o biserica biruitoare, care va avea adevarul complet si care va fi pregatita sa-L intampine pe Domnul Christos la revenirea Sa. “Din nefericire”, spune cu durere Uriah Smith, “aceasta credinta a lui Iisus nu se gaseste decat la o mica ramasita din lumea aceasta. Cine vrea sa-l gaseasca pe poporul lui Dumnezeu, trebuie sa caute acel popor care are aceste trei caracteristici de recunoastere, si anume: rabdarea sfintilor, pazirea poruncilor lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( 4 )

Cei care nu au gasit inca aceasta biserica, sa o caute cat timp harul este inca deschis. Iar cei care au gasit-o deja, sa ramana spunand: “Aici este locul meu !”

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – E. G. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1981, p. 403.404

( 2 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 397

( 3 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 445

( 4 ) – Idem, p. 446

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Apocalipsa cap. 14 – Solia ingerului al treilea ( vers. 9-12 )

  1. Sebastian spune:

    Frumos articol ! Domnul să vă binecuvânteze !
    Convingerea mea este că solia îngerului al doilea va pregăti calea pentru solia îngerului al treilea și ar putea readuce, în sens pozitiv, o împlinire a cuvintelor din cartea profetului Isaia capitolul 4:1-2: „În ziua aceea, șapte femei (un număr complet de biserici) vor apuca un singur bărbat (un singur Dumnezeu și o singură credinţă adevărată) și vor zice: ‘Vom mânca pâinea noastră însene și ne vom îmbrăca în hainele noastre însene, numai fă-ne să-ţi purtăm Numele!’ În vremea aceea Odrasla Domnului va plină de măreţie și slavă și rodul ţării va fi plin de frumuseţe pentru cei mântuiţi.”
    Cunoașterea de Dumnezeu va umple Pământul, dar pentru cei care nu-și vor pleca inimile, Dumnezeu le poate spune ca în Isaia 32:10 : „într-un an și câteva zile, veți tremura nepăsătoarelor; căci se va duce culesul viilor și strângerea poamelor nu va mai veni”.
    Această condiționare poate avea o aplicație literală și locală și să vină o criză de la un an la altul dacă vom fi răi, dar mă duce cu gândul și la timpul profetic actual din Daniel 7:12 – „Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas (timp) anumit.”
    În acest context, simbolul ‘femei=biserici’ poate părea ușor exagerat, însă ne poate ajuta să înțelegem mai bine ultimele solii către lume. Domnul Iisus a comparat Împărăția cerurilor cu o nuntă la care cinci fecioare înțelepte s-au pregătit și L-au așteptat pe Mire cu răbdare, iar alte cinci nu.
    Solia îngerului al treilea este iubită și trăită astăzi de unii creștini, cum sunt adventiștii, prin faptul că atrage atenția asupra Locului Preasfânt din Sanctuarul ceresc unde Domnul Iisus mijlocește pentru noi înaintea chivotului ce conține Legea lui Dumnezeu, prezintă obligativitatea unei alimentații curate și face cunoscut întregii lumi sigiliul lui Dumnezeu și pericolul închinării la icoana fiarei. Vă mulțumesc și mulțumesc lui Dumnezeu că astăzi pot cunoaște despre cele 3 solii îngerești și prima solie este vestită și împlinită pe deplin!
    Cărțile lui Ellen White sunt un ajutor neprețuit pentru toți cei care doresc să păzească poruncile lui Dumnezeu și să țină mărturia lui Iisus.
    Multă pace și har!

  2. Sebastian spune:

    Mai adaug o idee despre ce poate însemna acceptarea Duhului Sfânt sau, din contră, închinarea la fiară, chiar și astăzi, din cartea „Mărturii” – vol.1 – Războiul de secesiune, de Ellen White:
    „În unele dintre statele libere, standardul de moralitate coboară tot mai mult. Oamenii cu porniri josnice și nestăpânite și cu vieți corupte au acum ocazia să triumfe. Ei și i-au ales drept conducători pe cei ale căror principii sunt josnice, care nu se opun răului și nici nu reprimă poftele pervertite ale oamenilor, ci le lasă să se manifeste în deplină libertate. Dacă cei care au ales să devină asemenea animalelor, bând otravă, ar fi singurii care suferă, dacă doar ei ar culege roadele amare ale propriilor fapte, atunci răul nu ar fi atât de mare. Dar mulți, foarte mulți, trebuie să treacă prin suferințe din cauza păcatelor altora. Soții și copii, deși nu au nicio vină, trebuie să soarbă cupa amară până la drojdii.
    Fără harul lui Dumnezeu, oamenilor le place să facă răul. Dau frâu liber pasiunilor și poftelor lor, până când își pierd orice sensibilitate sau sentiment nobil și încep să manifeste doar pasiuni animalice. Astfel de oameni trebuie să simtă asupra lor o putere mai înaltă, care să-i ia în stăpânire și să-i constrângă să asculte.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free