Apocalipsa cap. 15 – Pregatirea pentru cele sapte plagi

Apocalipsa cap. 15 – Pregatirea pentru cele sapte plagi

Introducere

Pentru unii, cartea Apocalipsei este doar o descriere fantastica, fara inteles si fara importanta pentru lumea moderna in care traim. Cu toate acestea, Apocalipsa are o insemnatate fara egal pentru timpurile noastre, in mod deosebit pentru biserica crestina care lupta si lucreaza in timpul sfarsitului.

Profetiile Apocalipsei cuprind intreaga era crestina, insa pentru ultima generatie de credinciosi ea capata valente noi, caci aceasta carte se incheie cu scenele glorioase ale revenirii lui Christos si ale noii Creatiuni.  Insa pana la acest maret si mult asteptat eveniment, mai sunt inca evenimente care trebuie sa se implineasca din acest ultim act al luptei dintre bine si rau.

Cap. 15 cuprinde un nou tablou, descriind o noua viziune care ne introduce in dramatismul revarsarii celor sapte plagi, o manifestare a maniei divine neamestecata cu mila, si revarsata asupra celor care vor fi respins in ultima generatie chemarea la mantuire si adevarata inchinare.

Mantuitorul a facut o paralela intre potopul lui Noe si vremea sfarsitului: “Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului.” ( Matei 24, 37-39 )

Intr-adevar, dupa cum pe vremea potopului Dumnezeu mai intai a avertizat lumea nelegiuita prin Noe, dupa care El a adus pierzarea asupra acelei generatii care a refuzat salvarea, la fel in timpul sfarsitului, dupa avertizarea lumii prin soliile celor trei ingeri, Dumnezeu Isi va revarsa mania ( indignarea ) peste lumea nelegiuita care va fi refuzat chemarea la pocainta si adevarata inchinare.

Din acest moment al inchiderii harului nu mai exista posibilitatea pocaintei ( Ap. 22, 11 ). Timpul de proba s-a incheiat, iar cei ce au refuzat chemarea de a se inchina lui Dumnezeu, vor trebui sa suporte consecintele alegerii lor.

Cap. 15 este cel mai scurt dintre capitolele Apocalipsei si cuprinde doua scene distincte:

1) Tabloul celor mantuiti aflati pe marea de sticla, care canta cantarea lui Moise si a Mielului

2) Tabloul  Sanctuarului ceresc care descrie pregatirea celor sapte ingeri insarcinati cu revarsarea pe pamant a celor sapte potire ale maniei divine.

In cele doua tablouri ni se infatiseaza atat pedeapsa finala a celor nelegiuiti, cat si rasplata finala a celor drepti.

Comentariu

Vers. 1: “Apoi am vazut in cer un alt semn mare si minunat: sapte ingeri care aveau sapte urgii, cele din urma, caci cu ele s-a ispravit mania lui Dumnezeu.”

“Apoi am vazut in cer un alt semn mare si minunat” – Expresia “un alt semn” ne indica faptul ca Ioan vazuse anterior si alte semne care i-au atras atentia. Primul “semn mare” e  amintit in cap. 12,1: “femeia invaluita in soare”, care simbolizeaza biserica curata a lui Dumnezeu. Al doilea semn este prezentat in acelasi capitol, la vers. 3: “un mare balaur ros”, simbol al diavolului care, impreuna cu cele doua fiare din cap. 13  formeaza trinitatea falsa. Acest al treilea si ultim “semn” poarta amprenta sfarsitului, caci prin cele sapte plagi mania lui Dumnezeu ( indignarea fatza de pacat ) ajunge la finalul ei.

In cursul istoriei, Dumnezeu Si-a aratat deseori indignarea fatza de nelegiuirile oamenilor prin revarsarea unor pedepse: cele zece plagi revarsate peste Egipt, potopul, distrugerea Sodomei si Gomorei, nimicirea unor popoare prin razboi… Insa de fiecare data acestea au fost amestecate cu har.

Trambitele nu sunt altceva decat pedepse divine date unei crestinatati apostaziate. Insa niciodata nimicirea nu a fost totala. Prin navalirile barbarilor doar o partea a crestinatatii a avut de suferit. Insa, in cazul celor sapte plagi mania divina nu va mai fi amestecata cu mila. Doar cei drepti, care au refuzat sa se inchine fiarei si icoanei ei si care au primit sigiliul lui Dumnezeu, vor fi ocrotiti in aceste momente dramatice.

“Sapte ingeri care aveau sapte urgii, cele din urma, caci cu ele s-a ispraavit mania lui Dumnezeu.”- Este a patra serie de sapte pe care o gasim in Apocalipsa: sapte biserici, sapte peceti, sapte trambite, iar acum, sapte plagi.

Acesti sapte ingeri nu sunt altceva decat instrumente in mana lui Dumnezeu pentru aducerea la indeplinire a judecatilor divine. Cifra 7, ca simbol al desavarsirii, ne arata faptul ca lucrarea acestor ingeri va fi completa, deplina si definitiva.

Gasim aici raspunsul cerului la strigatul dupa dreptate al “sufletelor de sub altar” din pecetea a cincea, cei ce “fusesera junghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera”: “ Pana cand, Stapane, Tu care esti sfant si adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?” ( Ap. 6, 9.10 )

Acum, dupa ce ultimele invitatii la pocainta au fost respinse de locuitorii pamantului, a sosit ceasul razbunarii si dreptatii divine. Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu ar fi insetat de sange, ci pentru ca istoria pacatului trebuie sa se incheie definitiv, distrugand nelegiuirea astfel incat sa nu mai existe ”nici radacina, nici ramura” ( Maleahi 4,1 ), ca o garantie ca aceasta trista experienta nu se va mai repeta niciodata.

Vers. 2: “Si am vazut o mare de sticla amestecata cu foc, si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei.”

Un nou tablou luminos si incurajator pentru biserica luptatoare ni se deschide inaintea ochilor. Avem privilegiul sa contemplam in avans biserica sfarsitului, cea biruitoare, dupa inaltarea ei la cer. Acest tablou triumfator ar trebui sa ne motiveze pe fiecare dintre noi, astfel incat sa dorim sa facem parte din grupa celor biruitori.

“Si am vazut o mare de sticla amestecata cu foc”- Marea amintita in acest tablou este aceeasi cu cea din cap. 4,6, acea “mare de sticla asemenea cu cristalul”. In contextul cap. 15, aceasta mare are o particularitate: ea este amestecata cu foc. Acest amanunt ne comunica un mesaj special.

Mentionarea focului se poate datora si faptului ca intregul context se ocupa cu mania lui Dumnezeu, simbolizata in Biblie prin foc, dar poate avea legatura si cu focul incercarilor prin care a trecut biserica lui Christos inainte de a fi inaltata la cer.

Descriind tabloul maiestos al unui apus de soare tropical deasupra oceanului, R. A. Anderson aduce ideea apusului de istorie a pacatului: “Aceia care au fost martorii unui stralucitor spectacol , acela al unui apus de soare tropical, au avut numai o slaba idee a slavei pe care profetul incearca sa o descrie aici. In timp ce soarele se cufunda ca o minge de foc in ocean, acesta izbucneste in flacari magnifice si fiecare val, cu creasta purpurie, transforma intreaga masa a oceanului intins in …flacari si apa.” ( 1 )

Marea de sticla este simbolul Providentei divine care, privita de sus, este la fel de clara ca si cristalul. Biserica lui Christos este vazuta sezand pe aceasta mare de sticla, semn ca ea se afla in grija Providentei divine si nimeni nu-i poate face vreun rau.

Pentru Ioan, aflat in exil pe stancoasa insula Patmos, fiecare apus de soare peste nesfarsitele intinderi de apa ale Mediteranei trebuie sa fi fost o incurajare deosebita cu privire la Providenta lui Dumnezeu care nu lasa niciun fir de par sa cada de pe capul nostru fara aprobarea cerului.

“Si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei” – Acesta este adevaratul final care ii asteapta pe credinciosii din toate timpurile. Chiar daca pentru moment suferintele, persecutiile si chiar moartea de martir au intunecat uneori perspectiva acestor credinciosi, aici li se infatiseaza viitorul luminos care ii asteapta: viata vesnica traita in prezenta lui Dumnezeu si a fiintelor ceresti, in neprihanire si pace, departe de orice atingere a pacatului.

Textul ne asigura ca nu pacatul, compromisul si inchinarea la fiara au viitor, ci neprihanirea, integritatea si inchinarea la adevaratul Dumnezeu.

Vers. 3.4: “Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului. Si ziceau: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor ! Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau ? Caci numai Tu esti sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate.”

“Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului” – Ca si in cap. 14,3, biruitorii sunt auziti intonand un imn de lauda grandios la dresa lui Dumnezeu. Faptul ca sunt asociate cantarea lui Moise cu cantarea Mielului ne arata ca marea eliberare a poporului Israel din robia egipteana serveste ca simbol al eliberarii vesnice de sub robia pacatului , adusa prin jertfa Mielului lui Dumnezeu.

Dupa cum Israelul dupa trup a fost martorul eliberarii sale prin nimicirea egiptenilor, in urma revarsarii celor zece plagi, la fel, Israelul spiritual va fi martorul eliberarii lui din robia pacatului prin revarsarea celor sapte plagi asupra locuitorilor pamantului. “Mantuirea inceputa de Dumnezeu prin Moise”, spune Uriah Smith, “va fi desavarsita prin Iisus Christos, la venirea Sa.” ( 2 )

“Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” – A sosit momentul in care cei mantuiti vor realiza ca in toate procedeele lui Dumnezeu cu oamenii El S-a purtat cu credinciosie, dreptate si iubire. Poate ca atunci cand treceau prin cele mai negre perioade ale luptei lor nu L-au inteles intotdeauna pe Domnul lor. Acum toate lucrurile devin clare si, coplesiti de intelepciunea si dreptatea divina, nu pot fi opriti  de a-L lauda din tot sufletul lor. A sosit momentul in care caracterul lui Dumnezeu va fi reabilitat in intreg universul si toate fiintele create, inclusiv cele cazute, vor recunoaste ca Dumnezeu este drept in toate caile si procedeele Sale.

Paralelismul dintre cantarea lui Moise ( Exod 15 ), prima cantare din Biblie, si cantarea Mielului, ultima cantare consemnata in Biblie, ne arata ca ele au expresii comune si se bazeaza pe experiente asemanatoare. Daca locuitorii pamantului au ramas “mirati dupa fiara” si minunile ei, aici intalnim o altfel de contemplare: “Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice !”

Imnul de slava intonat de biruitorii fiarei se incheie cu trei declaratii:

1) “Numai Dumnezeu este sfant”, afirmatie care se refera la puritatea morala care Il caracterizeaza pe Creator.

2) “Toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea lui Dumnezeu”. Unii interpreti , scotand aceasta afirmatie din contextul ei, sustin ideea unei mantuiri universale. Cu toate acestea, tinand cont de context, aici nu e vorba de asa ceva. Afirmatia din cantarea Mielului vrea sa precizeze ca “Imparatia lui Dumnezeu va fi locul unei comuniuni a tuturor celor din toate natiunile care, cu bucurie, se consacra adorarii lui Dumnezeu si se inchina Lui in podoabe sfinte, podoabele ascultarii de El si ale trairii adevarurilor Lui mantuitoare.” ( 3 )

3) “Judecatile Tale au fost aratate”. Dumnezeu nu face nimic in ascuns. La vremea potrivita, El descopera adevarul pentru a fi cunoscut de toate creaturile Sale.

Vers. 5: “Dupa aceea am vazut deschizandu-se in cer Templul cortului marturiei.”

Templul ceresc este o realitate de netagaduit, chiar daca majoritatea crestinatatii il ignora, pierzand in felul acesta ocazia de a cunoaste unele din cele mai importante adevaruri prezente. Acest Templu, amintit si in cap. 11,19, este strans legat de derularea Planului de Mantuire. Orice eveniment important de pe pamant sau din cer e legat de ceea ce se intampla acolo, caci Templul ceresc este statul major al luptei dintre bine si rau, locul din care pornesc poruncile lui Dumnezeu cu privire la marele conflict al veacurilor.

Ioan vede Templul ceresc deschizandu-se pentru a doua oara. Aceasta deschidere “nu se refera la tinda Templului, care nu a fost inchisa niciodata”, spune Uriah Smith, “ci la deschiderea Sfintei Sfintelor unde se afla “marturia”, adica Cele Zece Porunci si marturia lui Iisus. Aceasta usa – a Sfintei Sfintelor – s-a deschis odata, la implinirea perioadei de 2300 de ani ( Daniel 8,13.14 ), cand Iisus a inceput ultima parte a serviciului Sau de Mijlocitor, la 1844. Ioan a vazut aceasta deschidere in cap. 11, 19. Asadar, Cortul marturiei ( Templul ) s-a deschis la intrarea lui Iisus in Sfanta Sfintelor, ca Mare Preot la 1844, si se mai deschide odata cand Iisus va termina acest serviciu si va iesi din Sfanta Sfintelor.” ( 4 )

Acest moment corespunde cu inchiderea harului pentru omenire cand, nemaifiind cine sa mijloceasca pentru pacatosi, intunericul se lasa peste lume, cu iminenta revarsarii judecatilor lui Dumnezeu.

Vers. 6: “Si din Templu au iesit cei sapte ingeri care tineau cele sapte urgii. Erau imbracati in in curat, stralucitor, si erau incinsi imprejurul pieptului cu braie de aur.”

Iesirea celor sapte ingeri care L-au insotit pe Mantuitorul in lucrarea Sa din Templu este dovada ca serviciul de mijlocire s-a incheiat. Vesmintele lor , facute din in stralucitor, simbolizeaza dreptatea si neprihanirea lor, iar braiele de aur reprezinta demnitatea si autoritatea primita de acesti ingeri de la Cel Atotputernic pentru a executa judecatile divine asupra oamenilor nelegiuiti. Cifra 7, cifra desavarsirii, arata ca puterea acestor ingeri este desavarsita, iar lucrarea pe care o vor face va fi deplina.

Vers. 7: “Si una din cele patru fapturi vii a dat celor sapte ingeri potire de aur pline de mania lui Dumnezeu, care este viu in vecii vecilor.”

Dupa cum Dumnezeu a dat lui Moise un toiag al puterii”, spune Uriah Smith, “prin care sa execute pedepsele asupra Egiptului, tot astfel si aici, cei sapte ingeri primesc imputernicirea de a lovi pamantul si pe locuitorii lui cu nimicire.” ( 5 )

Tinand cont ca cele patru fapturii vii se afla chiar langa tronul ceresc ( Ap. 4,6 ) si ca cei sapte ingeri primesc potirele pline cu mania divina pentru a fi revarsate pe pamant, putem trage concluzia ca ceea ce urmeaza este actiunea personala, directa a lui Dumnezeu. Potirele de aur pot face aluzie si la rugaciunea sfintilor ( Ap. 5,8 ) care au astfel un rol in aducerea asupra lumii a dreptatii divine.

Vers. 8: “Si templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu si a puterii Lui. Si nimeni nu putea sa intre in Templu pana se vor sfarsi cele sapte urgii ale celor sapte ingeri.”

In Vechiul Testament, atat cortul cat si templul au fost invaluite de nor ca semn al prezentei lui Dumnezeu. El aparea intr-o astfel de slava acoperita deoarece oamenii nu puteau sta in prezenta Lui nemijlocita.

La sfintirea templului lui Solomon, preotii n-au putut intra din cauza prezentei divine care s-a manifestat prin norul care a umplut cladirea ( 1 Regi 8, 10.11 ). Cand Isaia L-a vazut pe Dumnezeu stand in Templul Sau inconjurat de serafimi, “casa s-a umplut de fum” ( Isaia 6,4 ). De asemenea, Moise nu putea intra in Cortul intalnirii din cauza norului prin care se manifesta slava lui Dumnezeu coborata peste cort ( Exod 40, 34.35 ).

Ideea pe care se pune accent nu este aceea ca Dumnezeu este intangibil, ca de El nu te poti apropia.  Aici se scoate in evidenta maiestatea si slava Sa in comparatie cu slabiciunea naturii umane. Umplerea cu fum a Templului simbolizeaza inchiderea definitiva a harului. Dupa acest moment, niciun serviciu preotesc de mijlocire nu se va mai savarsi in el. Nimeni nu va mai putea intra in Templu pana nu vor fi revarsate toate cele sapte plagi. Slava lui Dumnezeu va umple Templul ceresc in asa masura incat nicio fiinta cereasca nu va mai putea intra in el.

“In revarsarea plagilor”, spune D. Popa, “noi trebuie sa vedem si sa retinem atitudinea intransigenta si de opozitie a lui Dumnezeu fatza de pacat.” ( 6 )

Apostolul Pavel descrie aceasta stare de lucruri in 2 Tesaloniceni 1, 5-10 astfel: “Aceasta este o dovada lamurita despre dreapta judecata a lui Dumnezeu, intrucat veti fi gasiti vrednici de Imparatia lui Dumnezeu pentru care suferiti. Fiindca Dumnezeu gaseste ca este drept sa dea intristare celor ce va intristeaza, si sa va dea odihna atat voua, care sunteti intristati, cat si noua, la descoperirea Domnului Iisus din cer, cu ingerii puterii Lui, intr-o flacara de foc, ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Iisus Christos. Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica de la fatza Domnului si de la slava puterii Lui, cand va veni, in ziua aceea ca sa fie proslavit  in sfintii Sai si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut…

Insa toate aceste lucruri care urmeaza sa se intample sunt descrise pe larg in capitolul urmator, fiind invitati sa asistam la manifestarea puterii lui Dumnezeu si implinirea dreptatii Sale.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – R. A. Anderson, Desfasurand cartea Apocalipsei, ed. 1996, p. 185.186, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 18

( 2 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 452

(3 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol.III, p. 22

( 4 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 453

( 5 ) – Idem, p. 454

( 6 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p.25

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free