Apocalipsa cap. 17 – Consideratii generale

Apocalipsa cap. 17 – Consideratii generale

Incepand cu capitolul 17, Apocalipsa se indreapta incet, dar sigur, spre incheiere. Dupa ce ne-a purtat prin istoria plina de mari incercari pentru sfintii lui Dumnezeu, urmariti si persecutati de ura balaurului si asociatilor lui pamantesti, Apocalipsa ne prezinta acum tabloul judecatii Babilonului mistic.

Caderea lui fusese prevestita inca din cap. 14,8, prin solia celui de-al doilea inger, in timp ce  pedepsirea  Babilonului a fost zugravita telegrafic in tabloul dramatic al revarsarii celor sapte plagi din cap. 16. Capitolele 17 si 18 nu fac altceva decat sa reia tabloul ultimelor plagi, prezentatnd detaliat judecata lui Dumnezeu asupra Babilonului.

Odata cu cap. 17, intram in continutul celei de-a treia mari viziuni a Apocalipsei. Cartea este structurata pe patru mari viziuni:

1) Prima viziune Il infatiseaza mai intai pe Domnul Christos in mijlocul celor sapte sfesnice de aur, in mijlocul bisericii Sale, dupa care ne prezinta epistolele adresate celor sapte biserici.

2) A doua viziune zugraveste tabloul pecetilor din sulul aflat in mana “Celui ce sedea pe scaunul de domnie” ( cap. 5, 1 ), apoi cele sapte trambite si ultimele sapte plagi ale maniei lui Dumnezeu.

3) A treia viziune detaliaza judecata Babilonului si prezinta evenimentele din finalul Planului de Mantuire.

4) A patra si ultima viziune se ocupa cu tabloul Noului Pamant, al Ierusalimului ceresc si al rasplatirii celor mantuiti.

Cea de-a treia mare viziune este redata incepand cu cap. 17 si contine, in partea ei de inceput, aspecte legate de judecarea si pedepsirea Babilonului. A doua parte a viziunii ne infatiseaza tabloul triumfal al revenirii Domnului Christos si stabilirea Imparatiei vesnice a lui Dumnezeu.

In ceea ce priveste cap. 17, acesta e structurat in doua sectiuni distincte: Prima sectiune contine viziunea propriu-zisa ( vers. 1-6 ), in timp ce a doua reda explicatiile ingerului pe marginea acestei viziuni ( vers. 7-18 ).

Daca prima sectiune a cap. 17 este un act de acuzare al cerului impotriva Babilonului mistic, cea de-a doua sectiune se ocupa cu sentinta rostita asupra lui, precum si cu mijloacele prin care aceasta sentinta va fi adusa la indeplinire in timpul plagilor.

Ne este prezentat aici tabloul ultimului act al luptei lui Satana impotriva poporului lui Dumnezeu, moment dramatic in care acesta pare sa ajunga la scopul sau milenar – acela de a-i nimici pe urmasii Domnului Christos. Insa, desi Dumnezeu ingaduie o anumita libertate de miscare fortelor raului, la momentul potrivit El intervine pentru a-Si salva poporul deja sigilat si pregatit pentru cer.

De fapt, judecata “desfranatei celei mari”, despre care vorbeste ingerul in vers. 1, este descrisa pe larg in capitolul urmator ( 18 ), ceea ce face ca cei mai multi comentatori sa considere ca cele doua capitole ( 17 si 18 ) trebuie studiate impreuna.

Daca in cap. 17 ni de dau cateva detalii cu privire la desfranata care sade pe “fiara de culoare stacojie”, ajutandu-ne sa indentificam cele sapte capete si cele zece coarne ale fiarei, apoi apele pe care sade desfranata si chiar identitatea femeii desfranate, cap. 18 reprezinta un cantec de jale ( recviem ) cu privire la prabusirea Babilonului si a intregii civilizatii omenesti.

Avand in vedere ca, pe masura ce istoria lumii se apropie de final, legatura dintre stat si biserica se cimenteaza tot mai mult, conform profetiilor apocaliptice, judecatile lui Dumnezeu descrise in cele sapte plagi privesc atat biserica decazuta, descrisa ca o femeie desfranata, cat si statul, adica puterile politice ale lumii.

M. Maxwell numeste sectiunea Apocalipsei cuprinzand capitolele 17, 18 si primele zece versete ale cap. 19 “Caderea Babilonului”, dupa care, in ultimele capitole ale cartii ne este prezentata Mireasa Mielului – Noul Ierusalim ceresc ( 1 ).

Contrastul dintre Babilon si Ierusalimul ceresc este evident. Daca primul e plin de necuratii, despre cetatea cereasca ni se spune ca “nimic intinat nu va intra in ea” ( cap. 21, 27 ). De fapt, Apocalipsa este o carte a contrastelor. Ioan vorbeste nu doar despre contratul dintre Babilon si Noul Ierusalim, ci si cel dintre antichrist si Milelul lui Dumnezeu, dintre fortele raului si cele ale binelui, dintre femeia desfranata din cap. 17 si femeia curata si virtuoasa din cap. 12.

Un fapt pe care cap. 17 il scoate in evidenta este legatura stransa care a existat intre puterea religioasa si cea civila, legatura folosita de balaur ( Satana ) pentru lupta lui impotriva poporului lui Dumnezeu. Mesajul capitolelor 17 si 18 este clar: Chiar daca fortele raului au un anumit timp la dispozitie pentru a-si da in vileag scopurile si intentiile demonice, in final Dumnezeu este Cel care intervine la momentul oportun pentru a pune capat actiunilor lor. Dumnezeu este Cel care controleaza mersul istoriei, iar in universul creat de El, pacatul, razvratirea si rautatea nu au niciun viitor. Doar neprihanirea, adevarul, binele si frumosul au viitor.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 76

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free