Dumitru Cornilescu ( 1891 – 1975 )

Dumitru Cornilescu – un “Martin Luther al Romaniei”

( 1891 – 1975 )

In 2011 s-au implinit 120 de ani de la nasterea celui pe care presa elvetiana l-a supranumit “un Martin Luther al Romaniei”, si 90 de ani de la finalizarea traducerii Bibliei in cea mai simpla, cursiva si frumoasa limba romana. Daca astazi romanii de pretutindeni au la indemana Biblia, tradusa intr-un limbaj accesibil, usor si placut, acest lucru se datoreaza acestui om pe care modestia nu l-a parasit nicio clipa pana la finalul vietii.

Dumitru Cornilescu – un roman care a trait aproape de zilele noastre, dar care este, in mod paradoxal, necunoscut multora dintre noi. Un roman care s-a vazut pe sine mic in ochii sai, dar care a facut poporului sau un bine enorm, un bine ale carui roade se vor contabiliza doar la incheierea tuturor lucrurilor, cand Dumnezeu va trage linie si va cantari totul in balanta Sa.

Se cunosc putine amanunte din viata acestui om al lui Dumnezeu, si aceasta  datorita modestiei care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu de-a lungul celor 85 de ani de viata. Luptele sale sufletesti, indoielile sale, precum si dezamagirile pe care le-a trait, vor ramanea pentru totdeauna necunoscute. Ceea ce stim despre viata lui interioara se datoreaza gandurilor pe care el insusi ni le-a lasat in brosura “Cum m-am intors la Dumnezeu si cum am spus si altora.”

Dumitru Cornilescu a vazut lumina vietii pe data de 4 aprilie 1891 in comuna Slasoma, judetul Mehedinti. Zece zile mai tarziu, tatal sau  Ion, de profesie invatator, si mama sa Eufimia, casnica, il boteaza pe Dimitrie in biserica ortodoxa din Turnu Severin. Intreaga familie era puternic inradacinata in credinta si traditiile ortodoxe, caci bunicii din partea ambilor parinti fusesera preoti, iar bunicile erau fiice de preoti. Asa se explica chemarea pe care Dimitrie o are pentru preotie inca de la cea mai frageda varsta.

Scoala primara o urmeaza sub indrumarea tatalui sau in comuna Slasoma, dupa care urmeaza Seminarul teologic ortodox la Bucuresti. In intreaga perioada de formare ca elev, apoi ca student la seminar, Dumitru Cornilescu dovedeste o mare sete de cunoastere. Fiind un pasionat cititor, nu rateaza sa citeaca tot ce ii cade in mana din biblioteca tatalui sau, apoi din biblioteca seminarului, din marile biblioteci bucurestene si din strainatate.

Simtea o dragoste intensa pentru Mantuitorul sau desi, marturisea el mai tarziu, “nu stiam ce inseamna sa ai un Mantuitor personal. Dar Il iubeam fara sa-L cunosc.” S-a inscris la seminar nu pentru a casiga o paine mai alba, tinand slujbe, ci pentru a gasi mantuirea propriului sau suflet si a-i ajuta pe altii sa o gaseasca.

Lecturarea a numeroase carti religioase straine l-a facut sa ajunga la concluzia ca viata religioasa era altceva decat ceea ce vedea in tara lui si in biserica pe care o slujea. Astfel s-a nascut in Dumitru Cornilescu nevoia unei redesteptari religioase. Acest fapt l-a determinat sa traduca lucrari intregi, publicandu-le apoi in revistele vremii, sperand astfel intr-o redesteptare a vietii spirituale a poporului sau. Redesteptarea mult asteptata insa intarzia sa vina…

In timpul seminarului se intretine singur ca pedagog. Din economiile sale modeste, tipareste o parte din traducerile facute de el, pe care le ofera apoi celor din jur. Dar redesteptatrea tot nu vine…

In cautarile sale dupa adevar, Dumitru Cornilescu face cunostinta cu miscarea preotului Tudor Popescu de la Biserica Cuibul cu Barza din Bucuresti. Prin predicile sale de inalta tinuta si prin darul sau de bun vorbitor, acest preot atrasese multa lume, chiar personalitati de seama ale capitalei. Curand, Dumitru Cornilescu si Tudor Popescu devin prieteni, colaborand fructuos timp de multi ani in eforturile lor de a trezi poporul roman la o noua viata spirituala.

Timp de patru ani ( 1912 – 1916 ), Dumitru Cornilescu lucreaza intens ca traducator si publicist, dovedind in acelasi timp o mare ravna pentru datinile ortodoxe pe care le pazeste cu mare scrupulozitate. Totusi, in intimitatea sufletului sau insetat de mantuire, el inca nu Il gasise pe Domnul sau si inca nu intelegea pe deplin Planul de Mantuire al lui Dumnezeu. Nu isi putea explica de ce , in ciuda eforturilor sale si ale lui Tudor Popescu, redesteptarea spirituala intarzia sa apara.

Citind si traducand din literatura straina, Dumitru Cornilescu incepe sa inteleaga o nevoie spirituala pe care nu o implinise pana atunci: citirea zilnica a Bibliei. Ca urmare, se hotaraste sa citeasca zilnic Cuvantul lui Dumnezeu. Insa traducerea pe care o are la indemana in limba romana e greoaie, facand ca lectura Bibliei sa nu fie deloc confortabila. Atunci apare in mintea lui Dumitru Cornilescu pentru prima data gandul de a traduce Biblia intr-o limba moderna si accesibila tuturor.

In 1916, Dumitru Cornilescu isi ia licenta in teologie la Bucuresti, iar in toamna aceluiasi an este hirotonisit la manastirea Dobrovat, care apartinea de Episcopia Husilor, imbracand haina de calugar. Imediat dupa luarea licentei, in iulie 1916,  tanarul calugar incepe lucrarea de traducere a Bibliei. Sustinut din punct de vedere material de printesa Rallu Callimachi, Dumitru Cornilescu se retrage la castelul acesteia de pe mosia Stanesti, jud. Botosani.

Despre aceasta perioada de cinci ani din viata lui Dumitru Cornilescu, cat a durat traducerea Bibliei, nu se stie aproape nimic. In timp ce lumea intreaga era in razboi, constient ca e vorba de destinul spiritual al intregului popor roman, el poarta o alta lupta in camera sa,  de data aceasta pe taram spiritual. Lucreaza cu infrigurare in toata aceasta perioada, fiind ocrotit de privirile celor indiscreti de catre printesa Callimachi. Astfel, in 1920 apare la Bucuresti Cartea Psalmilor, iar in anul urmator este tiparit Noul Testament, iar apoi intreaga Biblie in noua traducere.

Ceea ce este demn de remarcat este spiritul in care a fost facuta aceasta noua traducere a Bibliei. Dumitru Cornilescu a inceput aceasta lucrare in primul rand pentru a-si lamuri lui insusi anumite principii de baza ale Evangheliei. Traducerea nu a fost facuta intr-un spirit de competitie, nu era vorba de vreo afacere, iar autorul ei nu avea nici macar un contract cu vreo societate biblica. Totul a pornit dintr-un indemn interior si din dorinta sincera ca poporul roman sa aiba acces la Cuvantul lui Dumnezeu intr-un limbaj accesibil si actualizat.

Dupa incheierea traducerii Bibliei, Dumitru Cornilescu se stabileste din nou in Bucuresti, reluand aceeasi activitate publica intensa: tine predici, traduce cantari religioase, se ingrijeste de tiparituri, publica articole. Totul pentru a castiga cat mai multe suflete pentru Christos.

In aceasta perioada au loc intalniri nu doar la Biserica Cuibul cu Barza, duminica, ci si martea, in biroul preotului Tudor Popescu. Apoi, deoarece locul devenise neincapator pentru multimea interesata de lucrurile spirituale, adunarile continua intr-o sala a scolii Cuibul cu Barza din apropiere. Tema discutiilor era intotdeauna legata de pacat, pocainta si intoarcerea la Dumnezeu.

Programul intalnirilor se desfasura in felul urmator: la inceput se canta, apoi preotul Tudor Popescu citea un psalm. Urma lecturarea unui pasaj din Evanghelia lui Ioan, dupa care acesta era explicat. Pauza era folosita intonand cateva cantari crestine, dupa care Dumitru Cornilescu citea paragraful urmator din Evanghelie si-l explica. Curand, adunarile din zilele de duminica si marti se dovedesc insuficiente, hotarandu-se sa fie astfel de intalniri de redesteptare si joi seara.

In Biserica Cuibul cu Barza incep sa vina tot mai multi seminaristi, ofiteri de armata, scriitori, politicieni si fetze bisericesti. Cunoscut deja ca traducator al Bibliei si al mai multor lucrari religioase , Dumitru Cornilescu este invitat sa predice in casele mai multor personalitati bucurestene, chiar si in casa primului ministru.

Initial, teologii vremii si fetzele bisericesti nu se opun lucrarii lui Dumitru Cornilescu si a preotului Tudor Popescu. Dimpotriva, acestia arata o oarecare simpatie fatza de lucrarea celor doi, facandu-le chiar publicitate. Din zi in zi insa, prapastia dintre credinta vie bazata pe Scriptura si balastul traditiilor ortodoxe se mareste tot mai mult. Problema cea mai mare apare atunci cand in discutie intervine subiectul inchinarii la sfinti si la Maica Domnului.

Convinsi ca ceea ce invata Biserica Ortodoxa cu privire la acest subiect nu corespunde adevarului Scripturilor, cei doi renunta sa mai predice despre lucruri care trec de convingerile lor. Astfel apare impotrivirea. Aparatorii traditiilor reactioneaza violent, iar lupta devine indarjita. Clerul bisericii se divizeaza: o parte sustine cu tarie datina stramoseasca, in timp ce cealalta parte, desi nu apara in totalitate lucrarea celor doi, deplange starea spirituala jalnica a bisericii oficiale.

Lupta subterana dusa de aparatorii traditiei urmareste eliminarea lui Tudor Popescu si Dumitru Cornilescu din sanul Bisericii Ortodoxe. In urma unei convorbiri cu patriarhul Miron Cristea ( care-l simpatiza pe Dumitru Cornilescu ),din iulie 1923, cei doi pleaca intr-un concediu in Germania. Urmeaza ani de peregrinari prin mai multe tari europene, printre care Elvetia si Anglia.  Datorita opozitiei din tara, fiind amenintat  chiar cu moartea, Dumitru Cornilescu se autoexileaza pentru tot restul vietii, purtand in suflet mereu dorul dupa locurile natale si dupa mult iubitul sau popor pe care il dorea trezit si imbogatit spiritual.

Aflat pe meleaguri straine, Dumitru Cornilescu nu renunta la activitatea sa intensa. Avand pe inima raspandirea Bibliei in randul poporului sau, duce o serie de tratative cu Societatea Biblica Britanica, aceasta acceptand traducerea sa, in detrimentul celei bisericesti, propusa de patriarhul Miron Cristea.

Insa necazurile nu se opresc aici pentru inca tanarul Dumitru Cornilescu. La varsta de 35 de ani se imbolnaveste de tuberculoza, localizata la cotul drept. Infirmitatea il impiedica sa mai scrie, lucru pentru care sufera din adancul sufletului, insa nu-l impiedica sa lucreze pentru Mantuitorul sau pe alte planuri.

Internat fiind la sanatoriul din Landli, Elvetia, apoi numit director al Scolii de diaconite din aceeasi localitate, timp de un sfert de veac ( 1927-1951 ) Dumitru Cornilescu contribuie la educarea a patru sute de diaconite care au dus mai departe in lume mesajul Evangheliei . 58 dintre ele s-au dus ca misionare in China, 22 in Brazilia si 19 in SUA. Venise in Elvetia pentru odihna si refacere, insa activitatea sa este mai intensa ca oricand.

In 1935, doborat de oboseala si boala, Dumitru Cornilescu suporta o interventie chirurgicala la bratul drept in urma careia ramane infirm pentru tot restul vietii. Bratul care scrisese atatea articole despre adevarurile mantuirii devine inutilizabil, se pare pentru tot restul vietii. Pentru omul activ Cornilescu nu putea fi o incercare mai mare decat aceasta.

Dificultatile cu Statul Roman il determina ca in 1940 sa ceara cetatenia elvetiana, desi o face cu mare greutate. Insa de abia in 1948 i se ofera aceasta noua cetatenie. Este demn de retinut ca Dumitru Cornilescu nu a activat nicio zi ca preot ortodox si nu a incasat niciodata vreun salariu de la Statul Roman sau de la Biserica Ortodoxa.

Dumitru Cornilescu a fost intotdeauna un singuratic, desi se afla mereu printre oamenii pe care incerca sa-i conduca la Christos. Seva puterii lui spirituale o afla in momentele sale de singuratate. La varsta de cincizeci de ani insa, Dumnezeu ii aduce in viata un ajutor potrivit – o asistenta pe numele de Anna, in varsta de treizeci si sase de ani, care ii va fi sprijin si sursa de fericire pana la sfarsitul vietii.

Casatoria cu Anna ii da noi aripi lui Dumitru Cornilescu. Lucreaza inca unsprezece ani la sanatoriul de la Landli, tinand predici, publicand articole si traduceri, tinand cursuri si ocupandu-se cu administatia casei pentru convalescenti. “Fara tine, draga mea”, ii marturiseste el scumpei sale sotii spre sfarsitul vietii, “nu as fi trait nicidecum atat de mult”. Intre cei doi exista o comuniune desavarsita. Se consulta cu privire la orice lucru, oricat de neinsemnat ar fi, iar atunci cand parerile lor difera, nu merg mai departe pana ce nu ajung la un numitor comun. In aceasta atmosfera de pace, dragoste si armonie au trait cei doi timp de treizeci si cinci de ani, cei mai fericiti ani din viata tumultoasa a lui Dumitru Cornilescu.

Dupa sase decenii de peregrinari prin Europa, cei doi se stabilesc la Montreux, o statiune elvetiana insorita, cu o bogata vegetatie, aflata la poalele Muntilor Mont Blanc. Urmeaza cea mai fericita perioada din viata lui Dumitru Cornilescu, Dumnezeu rasplatindu-l cu ani de liniste si implinire pentru tot efortul depus in prima parte a vietii pentru cauza Sa. Desi medicii nu ii acorda prea multi ani de viata, datorita bolii sale, Dumnezeu insa are un alt plan cu el.

Viata lui Dumitru Cornilescu se imparte intre lucrarea lui Dumnezeu si ingrijirea propriei sanatati. Desi proteza de la mana dreapta nu-i permite sa scrie, este invitat sa predice, sa tina cursuri de vara pentru toate varstele, fiind nevoit sa calatoreasca mult. Lucreaza in mod deosebit pentru turistii veniti in frumoasa statiune. Gazduieste chiar turisti in propria casa, insa conditiile sunt clare: dimineata trebuia sa se citeasca intai Biblia, se inaltau cantari de lauda la adresa lui Dumnezeu, la masa se rostea intotdeauna o rugaciune de multumire,  in casa era intezis fumatul iar la ora zece seara se incuia usa.

Datorita climatului favorabil al zonei, grijii sotiei sale si odihnei, sanatatea lui Dumitru Cornilescu se imbunatateste considerabil. Ajuns la varsta de saptezeci de ani, se simte mai bine ca oricand. Renunta la proteza si incepe din nou sa scrie. Avand pe inima lucrarea din Romania, tine legatura cu cei din tara pe calea corespondentei.

Este demn de remarcat faptul ca Dumitru Cornilescu nu a facut niciodata deosebire intre denominatiunile crestine. Se simtea la fel de fericit sa stea alaturi de oricare membru al oricarei biserici si apartinand oricarei natiuni. Predicile lui nu erau savante, pretentioase, ci imbracate intr-un limbaj simplu, curgator, accesibil, insa cat se poate de corect.

In 1964 Dumitru Cornilescu si sotia sa sunt invitati pentru cateva luni in SUA, pentru a-i vizita pe credinciosii romani din nord-estul tarii. Refuza de cateva ori invitatia, pe motiv de sanatate si sfatuit de medici. Insa, in cele din urma, in 1965 nu mai rezista insistentelor celor care il cheama si  accepta. In 1 septembrie 1965 Dumitru Cornilescu ajunge la Conventia Baptistilor Romani tinuta la Detroit. Urmeaza numeroase calatorii, viziteaza biserici din America si Canada, vorbeste la posturi de radio crestine, tine predici si conferinte, sta de vorba cu romanii insetati sa-l cunoasca pe cel ce le-a pus in mana Biblia in cea mai frumoasa limba romaneasca.

Dupa trei luni de activitate intensa, Dumitru Cornilescu se intoarce in Elvetia sanatos si motivat sa lucreze si mai departe pentru tara lui adoptiva. Incepe noi proiecte, scrie din nou articole si predici si inregistreaza peste o suta cincizeci de predici pentru un post de radio din Cleveland.

Cu ocazia impinirii a cincizeci de ani de la terminarea traducerii Bibliei, in 1971, la initiativa lui Iosif Ton, Dumitru Cornilescu este numit presedinte de onoare al Societati Biblice Britanice. Cu acea ocazie, presa elvetiana scrie despre el, supranumindu-l “un Martin Luther al Romaniei”.  Astfel, la fel ca in cazul Mantuitorului sau pe care L-a iubit si slujit pana la sfarsitul vietii, cuvintele profetului Isaia din cap. 53, 11 se implinesc literal: “Va vedea rodul muncii sufletului lui si se va inviora.”

Dupa aniversarea a cincizeci de ani de la traducerea Bibliei, Dumitru Cornilescu continua sa scrie, sa traduca si sa publice pana la sfarsitul vietii. Pe 27 august 1975, Dumnezeu il cheama pe slujitorul Sau neobosit la odihna bine meritata. Dupa optzeci si cinci de ani de viata inchinata Mantuitorului sau si dupa treizeci si cinci de ani fericiti traiti alaturi de iubita sa sotie Anna, Dumitru Cornilescu este inmormantat simplu, fara publicitate, fara pompa si stralucire , asa cum a trait intreaga viata. A plecat dintre noi fara sa astepte rasplata nimanui, increzandu-se doar in rasplata promisa de Mantuitorul sau  tuturor celor care L-au urmat si slujit. Ramasitele pamantesti ale celui care este supranumit pe drept cuvant “un Martin Luther al Romaniei” se afla si  astazi  in cimitirul din Montreux.

In ce a constat uriasa putere spirituala a acestui barbat al credintei ? Raspunsul il gasim in putinele scrieri despre sine pe care ni le-a lasat:

“Eu am gasit in Mantuitorul meu un Prieten caruia Ii spun totul, cu care impart totul. Nu exista nimeni in aceasta lume care sa merite mai mult ca El increderea mea. Prietenia Lui ma umple cu o fericire negraita. Cum as putea sa ma simt vreodata singur alaturi de El ?”

“Acela care stie sa se lege de Domnul Iisus si sa fie nedespartit de El nu se va gasi niciodata in impas.”

“ Viata este cu totul altfel cand mergi cu Iisus. El este un prieten bun care nu ne lasa niciodata singuri… Ia-ti locul la picioarele Domnului Iisus.”

“Multi oameni, cand aud ca-i cauta Iisus fug ca de foc. De ce ? Pentru ca isi inchipuie ca Iisus ii va mustra pentru tot ce au facut in viata si le va citi pomelnicul tuturor pacatelor savarsite. Si apoi, asa cred ei, vor incepe o viata fara bucurie. Sa fie oare adevarat ? Nu ! De o mie de ori, nu ! Domnul Iisus a venit sa mantuiasa, nu sa piarda oameni. El vrea sa-i faca fericiti, nu nefericiti. O, sarmane suflet, nu mai fugi, caci El te cauta numai ca sa te faca fericit.”

“Nu stiu ce ne va aduce viitorul. Dar stiu cu certitudine un lucru care ne este de ajuns: ca dragostea lui Dumnezeu va birui.”

“ Mantuirea inseamna sa ai viata vesnica. Si viata vesnica incepe aici pe pamant, din clipa in care Il primesti pe Domnul Iisus in inima ta.”

Lori Balogh