Apocalipsa cap. 20 – Prima inviere si mileniul ( vers. 1-6 )

Apocalipsa cap. 20 – Prima inviere si mileniul
( vers. 1-6 )

Comentariu

Vers. 1: “Apoi am vazut pogorandu-se din cer un inger care tinea in mana cheia Adancului si un lant mare.”

“Apoi am vazut pogorandu-se din cer un inger” – Intrand direct in continutul viziunii primite, Ioan incepe descrierea cu imaginea unui inger care se coboara din cer. Nu ni se precizeaza numele lui, motivul fiind probabil acela de a arata spre finalul lipsit de importanta al lui Satana.

“Care tinea in mana cheia Adancului si un lant mare” – Misiunea acestui inger este sugerata de ceea ce tine in mana: “cheia Adancului si un lant mare”. Aici avem doua simboluri care ne arata ca lucrarea lui Satana s-a apropiat de final, dupa ce milenii intregi a luptat impotriva lui Dumnezeu si a poporului Sau.

Unii comentatori cred ca “Adancul” este o caverna subterana, sau o prapastie aflata undeva in univers. Sensul termenului este insa simbolic, caci in cap. 11,7 ni se vorbeste despre fiara care “se ridica din Adanc” . Desi este posibil ca Ioan sa fi vazut in viziune o prapastie, o fantana sau o caverna, imaginea este simbolica, ea avand rolul de a arata ca activitatea lui Satana urmeaza sa fie oprita foarte curand. Vers. 3 arata foarte clar acest lucru, caci ni se spune ca scopul legarii lui Satana este ca “ sa nu mai insele neamurile.”

Din cap. 19 intelegem ca pamantul va fi cu totul depopulat cu ocazia maretului eveniment al revenirii Domnului Christos ( cap. 19, 19-21 ). Oamenii nelegiuiti vor pieri in timpul revarsarii celor sapte plagi, iar cei care vor supravietui vor pieri la aratarea in slava a Mantuitorului, neputand sa suporte maretia Sa.

Cei drepti, gasiti in viata, impreuna cu sfintii din toate timpurile care au fost adusi la viata la prima inviere, cu putin timp inainte de aparitia Domnului Christos, Il vor intampina pe Domnul in vazduh ( 1 Tesaloniceni 4,17; 1 Corinteni 15, 51 ) si vor domni cu El timp de o mie de ani in ceruri.

Locuintele promise de Mantuitorul celor mantuiti ( Ioan 14, 1-3 ) sunt cele din cetatea Noului Ierusalim care se afla in cer si care va fi coborat pe pamant doar la sfarsitul mileniului ( cap. 21,1-3 ).

Asadar, luarea celor mantuiti la cer si nimicirea celor nelegiuiti in timpul plagilor lasa pamantul pustiu, nelocuit, fara viata. Trupurile celor morti acopera intreaga suprafata a pamantului, astfel incat el devine un “abis”, un “adanc” fara viata si pustiu ( gr. abussos ).

Termenul “Adanc” este folosit atat in Vechiul, cat si in Noul Testament si se aplica diferit, in functie de context. In general, el desemneaza haosul, un loc pustiu, insa in anumite contexte el poate insemna fundul marii, interiorul pamantului sau scoarta pamantului ruinata ( Geneza 7, 11; 8,2; Psalm 104,6; Proverbe 8,28; Isaia 51,10; Ezechiel 26, 19; 31,4.15 ).

Pentru prima data gasim acest termen in Geneza 1,2, unde se descrie starea haotica a globului terestru la inceputul Creatiunii. In Ieremia 4, 23, aceeasi expresie folosita in Geneza 1,2 ( “tohu vabohu” , tradus cu “pustiu si gol “ ) se aplica la starea haotica a pamantului la sfarsitul lumii.

Abisul ( adancul ) este asadar un simbol al pamantului pustiit. Septuaginta ( traducerea in limba greaca a Vechiului Testament ) foloseste in Geneza 1,2 cuvantul “abussos”, ca traducere a ebraicului “tehom” ( adanc ), cuvant ce descrie pamantul asa cum arata el in prima zi a Creatiunii – “pustiu si gol” ( ebr. “tohu vabohu” ), sau, asa cum traduce Gala Galaction, “fara chip si pustiu.”

Vers. 2: “El a pus mana pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani.”

“El a pus mana pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana” – Sunt amintite in acest verset toate cele patru titluri prin care este definit vrajmasul de veacuri al lui Dumnezeu: balaurul, sarpele cel vechi, Diavolul si Satana ( cap. 12, 3.9 ).

“Si l-a legat” -“Lantul” adus de inger pentru legarea Diavolului este simbolic. Atunci cand cineva este in imposibilitatea de a mai actiona in vreun fel, in vorbirea zilnica se spune ca “are mainile legate”. Lantul cu care este legat Satana este de fapt un “lant” al imprejurarilor, ca urmare a decretului divin prin care Satana nu va mai putea actiona asa cum a facut-o timp de milenii.

Sa ne imaginam cum va arata pamantul dupa revarsarea celor sapte plagi si luarea la cer a celor mantuiti: un pamant devastat de cutremure si de grindina din timpul plagii a saptea, orase in ruina, munti dezradacinati din locul lor, lasand in loc gauri imense, fiare contorsionate in locul in care alta data se aflau fabrici, aeroporturi si orase infloritoare, totul fiind carbonizat de focul pustiitor. Printre ruine se aud doar vaietele demonilor si falfaitul pasarilor de prada care devoreaza carnea trupurilor moarte la marele ospat al lui Dumnezeu.

Nu e nevoie ca Satana sa fie legat cu lanturi materiale.  “Lantul” imprejurarilor si al singuratatii e suficient sa-l tina legat pe un pamant pe care timp de cateva milenii a facut lumea sa tremure. El, care prefacea lumea in pustiu si nimicea orase si natiuni intregi, este silit acum sa stea printre ruinele operei sale, inchis acolo pentru a medita la urmarile vesnice ale rascoalei sale impotriva lui Dumnezeu.

Profetul Isaia descrie astfel tabloul “legarii” lui Satana: “Toti imparatii neamurilor, da, toti se odihnesc cu cinste, fiecare in mormantul lui. Dar tu ai fost aruncat departe de mormantul tau, ca o ramura dispretuita, ca o prada luata de la niste oameni ucisi cu lovituri de sabie, si aruncata pe pietrele unei gropi, ca un hoit calcat in picioare. Tu nu esti unit cu ei in mormant, caci ti-ai nimicit tara si ti-ai prapadit poporul. Nu se va mai vorbi nicodata de neamul celor rai…” ( Isaia 14, 18-20 )

“Pentru o mie de ani” – Unii comentatori considera ca cei o mie de ani sunt simbolici, profetici, reprezentand de fapt o perioada de 360 000 de ani. Problema pe care o ridica acest capitol este aceea ca el reprezinta un amestec de elemente reale si simbolice. Care sunt cele reale si care sunt cele simbolice ?

Versetele 5 si 6 ne vorbesc despre invierea celor drepti, un eveniment cat se poate de real in Sfanta Scriptura. Prin urmare, cei o mie de ani care urmeaza acestei invieri reale trebuie sa fie la fel de reali ca si invierea care ii precede.

Vers. 3: “L-a aruncat in Adanc, l-a inchis acolo, a pecetluit intrarea deasupra lui ca sa nu mai insele neamurile, pana se vor implini cei o mie de ani. Dupa aceea, trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme.”

“L-a aruncat in Adanc, l-a inchis acolo, a pecetluit intrarea deasupra lui” – Lui Satana si demonilor sai li se ofera acum posibilitatea sa contemple tot raul pe care l-au infaptuit timp de milenii de istorie a pacatului, ca urmare a razvratirii lor impotriva guvernarii lui Dumnezeu.

Printre cadavre de oameni si ruine ale unor civilizatii distruse, Diavolul ramane doar cu propriile ganduri, oferindu-i-se ocazia sa contemple si sa inteleaga tot raul pe care l-a produs in intregul univers prin razvratirea sa. Timpul pocaintei a trecut demult. Ceea ce ii mai ramane lui Satana este doar “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8,12; 13, 42.50; 22,13; 24,51 ).

Acest timp indelungat de reflectie si asteptare a primirii sentintei este adevarata pedeapsa a celui rau. Nimicirea lui Satana in iazul cu foc va insemna doar finalul acestei pedepse teribile in care timp de o mie de ani el va trebui sa stea doar cu propriile ganduri, in mijlocul operei sale malefice si constient de destinul sau.

Semnificatia “legarii” lui Satana poate fi mai bine inteleasa daca pasajul din Apocalipsa 20 este comparat cu alte texte biblice : 2 Petru 2,4; Iuda 6; Daniel 4,15.33.34 . Legarea sau exilarea lui Satana a fost preinchipuita in serviciul anual desfasurat la templu  in marea Zi a Ispasirii, prin alungarea tapului pentru Azazel, dupa ce in prealabil marele preot marturisea desupra tapului toate pacatele poporului ( Levitic 16,21 ).

Dupa cum in templul din vechime pacatele poporului erau puse asupra tapului pentru Azazel dupa terminarea lucrarii de ispasire din timpul anului, la fel, dupa ce Domnul Christos Isi va incheia lucrarea de ispasire pentru pacatele marturisite ale oamenilor in Sanctuarul ceresc, aceste pacate vor fi asezate asupra lui Satana. El va fi declarat vinovat pentru tot raul pe care l-a facut direct sau indirect pe pamant.

“Dupa aceea, trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme” – Daca “legarea” lui Satana in “Adanc” inseamna ca el nu va mai avea pe cine insela si ispiti timp de o mie de ani, “dezlegarea” lui presupune un eveniment care ii va oferi din nou lui Satana posibilitatea de a-i insela si ispiti pe oameni. Insa doar pentru putina vreme. Care este acest eveniment ? Versetele urmatoare ne vorbesc despre el.

Vers.4: “Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Iisus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat si au imparatit cu Christos o mie de ani.”

“Si am vazut niste scaune de domnie” – Dupa scena legarii lui Satana pe pamantul pustiu si devastat, atentia lui Ioan este din nou indreptata spre cer. Desi nu se specifica unde se afla aceste scaune de domnie, contextul ne arata ca ele se afla in cer. In Apocalipsa, in afara de tronul lui Satana ( cap. 2,13 ) si al fiarei ( cap. 13,2; 16,10 ), toate celelalte tronuri sunt in ceruri.

“Si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata” – Cu siguranta ca aceasta este judecata la care se refera Pavel cand le scrie credinciosilor din Corint: “Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea ?… Nu stiti ca noi vom judeca pe ingeri ?” ( 1 Corinteni 6,2.3 ).
Aceasta judecata presupune un raport amanuntit al tuturor faptelor, gandurilor, planurilor, cuvintelor, intentiilor, motivatiilor si aspiratiilor celor adusi la bara de judecata. Acest raport, pastrat in ceruri in dreptul fiecarui om care se naste pe pamant, va fi pus la dispozitia celor sfainti, asezati pe scaunele de judecata.

Pavel vorbeste despre aceasta judecata ca despre un eveniment care va avea loc imediat dupa revenirea Domnului Christos: “De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor” ( 1 Corinteni 4,5 ). In deplina colaborare cu Mantuitorul, cei mantuiti ii judeca pe nelegiuiti, comparand faptele si gandurile lor cu marele etalon moral al Legii si hotarand partea de vina a fiecaruia. Chiar Satana si ingerii lui vor fi judecati de catre sfinti, lucru confirmat de apostolul Pavel: “Nu stiti ca noi vom judeca pe  ingeri ?” ( 1 Corinteni 6,3 ).

“Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Iisus” – Ioan aminteste aici doar doua categorii de oameni din marea multime a celor mantuiti: martirii din toate timpurile si cei care nu s-au inchinat fiarei si icoanei ei. Desi sunt amintiti doar acestia, in Imparatia de o mie de ani din ceruri vor domni toti cei mantuiti, din toate categoriile si din toate veacurile. Daca in acest context sunt amintite doar cele doua categorii, aceasta se datoreaza faptului ca ele ies in evidenta pentru ca au suferit cel mai mult dintre toti cei mantuiti.

Fagaduinta de a sta cu Domnul Christos pe scaunul Lui de domnie este facuta tuturor ( Apoc. 3,21 ), nu doar martirilor si biruitorilor fiarei, iar textul de aur al Bibliei ne spune ca Domnul Christos Si-a dat viata “pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ). Asadar, amintirea doar a celor doua categorii de mantuiti nu inseamna ca doar cei ce fac parte din ele vor domni cu Domnul Christos in timpul mileniului.

Folosind termenul “suflet”, Ioan nu are in vedere acea presupusa entitate din fiinta umana despre care Platon credea ca este nemuritoare, ci sensul se refera la intreaga fiinta umana. Raportul biblic cu privire la crearea omului spune: “Domnul, Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu” ( Geneza 2,7 ). Biblia, asemenea limbajului nostru obisnuit,  foloseste adesea acest termen cu referire la omul in intregimea fiintei lui ( Numeri 31,35.46; Ezechiel 13,19; 17,17; Fapte 2,41; 7,14 ). Invatatura potrivit careia o parte a fiintei noastre ( sufletul ) este nemuritoare isi are originea in minciuna sarpelui din Eden: “Hotarat ca nu veti muri!” ( Geneza 3,4 ) si a patruns in crestinism pe linia filozofiei grecesti, regasindu-se in doctrina majoritatii denominatiunilor crestine.

Ioan ne face sa intelegem ca aceste “suflete” sunt fiintele omenesti care inviaza la revenirea Domnului Christos si domnesc impreuna cu El in ceruri in timpul mileniului.

“Ei au inviat si au imparatit cu Christos o mie de ani”– Doctrina premilenismului, conform careia revenirea Domnului Christos va avea loc inainte de inceperea mileniului, isi are fundamentul nu doar in cap.20 al Apocalipsei, ci si in alte adevaruri sustinute de Sfanta Scriptura:

– Cei gasiti sfinti la revenirea Domnului Christos sunt luati la cer, conform promisiunii Sale: “Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi” ( Ioan 14,1-3 ). La randul lui, Pavel spune ca sfintii gasiti in viata la revenirea Domnului, impreuna cu sfintii din toate veacurile inviati, Il vor intampina pe Domnul in vazduh ( 1 Tesaloniceni 4,15-17 ). Ei nu vor ramane pe pamant, ci vor fi luati la cer. Pe pamant niciun nelegiuit nu va mai ramane in viata la revenirea Mantuitorului ( Apoc. 19, 15.18.21 ).

– Tronurile pe care vor domni cei sfinti sunt in ceruri, nu pe pamant. Singurele tronuri care sunt amintite in Apocalipsa ca aflandu-se pe pamant sunt cel al lui Satana ( cap. 2,13; 13,2 ) si cel al fiarei ( cap. 16,10 ), adica numai tronurile vrajmasilor lui Dumnezeu. Celelalte tronuri – al lui Dumnezeu, al Mielului si cele pe care vor sedea biruitorii – se afla in ceruri.

– Ioan vede grupul biruitorilor fiarei aflandu-se in cer. Un studiu in paralel al pasajelor din cap.3,21; 15,2 si 20,4 ne conduce in mod logic la concluzia ca tronurile pe care vor sedea cei mantuiti se afla in cer, si nu pe pamant.

Premilenismul adventist sustine ca vers.1-3 descriu evenimente care vor avea loc pe pamant, la inceputul si in timpul celor o mie de ani, pe cand vers.4-6 au in vedere evenimente care vor avea loc in ceruri in perioada mileniului. Se poate observa alternanta scenelor pamantesti cu cele ceresti, fapt de altfel obisnuit in profetiile escatologice din Daniel si Apocalipsa. Aceasta alternanta o regasim si in cap.20, chiar daca cuvantul “cer” nu apare in vers. 4-6.

O intrebare justificata ar fi: De ce e nevoie de un mileniu pana ce Dumnezeu sa aduca sentinta definitiva asupra lui Satana si ingerilor lui si asupra celor nelegiuiti ?  Raspunsul e legat de reabilitarea deplina a caracterului lui Dumnezeu in fatza intregului univers. De la rascoala lui Lucifer din cer, si pana la ultimele zile ale istoriei pacatului, caracterul lui Dumnezeu a fost gresit prezentat inaintea fiintelor create. De aceea, tema majora a Apocalipsei este dreptatea lui Dumnezeu in toate actiunile Sale ( cap. 19,2 ).

Pentru ca toate fiintele din univers sa ajunga pe deplin convinse de dreptatea lui Dumnezeu si de faptul ca toate acuzatiile lui Satana sunt nefondate, este nevoie de timp. Mileniul este ocazia pe care Dumnezeu o ofera creaturilor Sale, ingeri, oameni mantuiti si fiinte necazute in pacat din alte lumi, sa examineze in amanuntime caile Sale.

“Dosarele” celor nelegiuiti, asupra carora trebuie rostita sentinta finala, vor fi puse la dispozitia celor mantuiti si a intregului univers, pentru ca toti sa se convinga de faptul ca Dumnezeu a fost drept in toate judecatile Sale. Dupa ce vor fi scoase la lumina toate lucrurile ascunse, toti vor ajunge la concluzia: “Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor” ( Apoc. 15,3 ).

Conform premilenismului adventist si al doctrinei judecatii, exista trei faze ( etape ) ale judecatii finale:

1) Judecata preadventa ( de cercetare ) este prima etapa a judecatii finale. Ea se desfasoara in ceruri in prezenta ingerilor si a fiintelor necazute in pacat, incepand cu anul 1844, si se va incheia odata cu inchiderea harului ( Daniel 7,9.10.13.14; 8,14; 9,25 ).

Aceasta judecata e necesara pentru a-i separa pe sfintii care vor fi luati la cer la revenirea Domnului Christos de cei nelegiuiti, care vor ramane morti pe pamant in timpul mileniului ( 1 Tesaloniceni 4,15-17 ). Ea stabileste cine dintre cei morti sunt vrednici de prima inviere si cine dintre cei vii au marele privilegiu de a-L intampina pe Domnul Christos la a doua Sa venire. Judecata preadventa stabileste, asadar, numele care vor ramane scrise in cartea vietii.

2) Judecata din timpul mileniului se desfasoara in cer in prezenta celor mantuiti care vor avea ocazia sa examineze viata celor nelegiuiti si motivele pentru care ei nu pot mosteni Imparatia lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 6,2.3 ; Apoc. 20,4 ).

Prin aceasta faza a judecatii, Dumnezeu se lasa sa fie El Insusi judecat cu privire la toate deciziile Sale de-al lungul desfasurarii Planului de Mantuire, pentru ca in final toate fiintele inteligente din univers sa recunoasca dreptatea Sa.

3) Judecata executiva ( aplicarea sentintei ) este ultima faza a judecatii  divine. Ea va avea loc la sfarsitul celor o mie de ani ( cap. 20, 11-15 ) si consta in nimicirea deplina a lui Satana si a ingerilor lui, precum si a tuturor celor care s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, respingand harul Sau mantuitor.

In urma acestei ultime faze a judecatii, universul va fi curatit pe deplin si definitiv de orice urma a pacatului, iar Imparatia lui Dumnezeu va fi o imparatie in care neprihanirea va domni vesnic ( Daniel 2,44 ).

Vers.5: “Ceilalti morti n-au inviat pana nu s-au sfarsit cei o mie de ani. Aceasta este intaia inviere.”

Expresia “ceilalti morti” se refera la toti cei care n-au avut parte de invierea celor drepti la revenirea Domnului Christos, si al caror nume n-a fost gasit scris in cartea vietii. De asemenea, expresia ne arata clar ca vor exista doua invieri: prima la inceputul mileniului, la revenirea Domnului Christos, si a doua la sfarsitul mileniului.

In urma celei de-a doua invieri de la sfarsitul mileniului, Satana va fi “dezlegat” pentru putina vreme. El va avea din nou controlul asupra omenirii, incercand sa o conduca spre ultimul asalt impotriva lui Dumnezeu si impotriva cetatii sfinte coborata din cer – Noul Ierusalim ( cap.20, 7-9 ).

Vers.6: “Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere ! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Iisus Christos, si vor imparati cu El o mie de ani.”

“Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere !” – Intalnim aici una din cele sapte fericiri rostite in cartea Apocalipsei ( cap. 1, 3; 14, 13; 16, 15: 19, 5; 20, 6; 22, 7.14 ). La vederea sfintilor inviati in slava, Ioan este cuprins de un profund sentiment de admiratie si dor dupa aceasta fericire. Aceasta este fericirea eterna a familiei celor mantuiti pe care balaurul, fiara si toti acolitii lor nu o vor putea tulbura niciodata in vesnicie.

“Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere” – Pentru prima data in cartea Apocalipsei apare expresia “a doua moarte” sau “moartea a doua” ( cap. 20,14; 21,8 ).

Prima moarte este generala si se datoreaza naturii pacatoase a fiintelor omenesti, caci “plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23; 1 Corinteni 15, 22; Evrei 9,27 ). Aceasta prima moarte este numita in multe pasaje biblice un “somn” ( 2 Cronici 21,1; 27,9; Ioan 11,11 ), dat fiind faptul ca ea este temporara, durand doar pana la inviere ( fie prima, fie a doua inviere ). Singurii care nu vor gusta experienta mortii vor fi sfintii care vor trai experienta glorioasa a parousiei ( revenirea lui Christos ), si despre care aminteste Pavel in 1 Tesaloniceni 4, 15-17 .

Spre deosebire de prima moarte care este temporara, cea de-a doua moarte este vesnica. Este acea moarte pregatita Diavolului si ingerilor lui si care va duce la disparitia deplina si definitiva a pacatului din univers. Ea va avea efecte vesnice, si nicidecum nu va consta intr-o viata vesnica traita in chinurile unui presupus iad etern. Din nefericire, in crestinism au patruns doctrine false si nebiblice care sustin existenta unui iad vesnic in care cei nelegiuiti vor suferi la nesfarsit chinurile pedepsei divine pentru pacatele lor. Totusi, moartea inseamna  finalul vietii, si nicidecum o viata vesnica traita in chinuri. Biblia spune clar: “Plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 ), nicidecum viata vesnica in chinuri !

“Vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Iisus Christos, si vor imparati cu El o mie de ani”- In timpul celor o mie de ani, sfintii luati la cer vor participa la cea de-a doua faza a judecatii – judecata celor nelegiuiti. Aceasta nu stabileste cine va fi mantuit si cine va fi pierdut dintre ei, caci acest lucru a fost stabilit deja in timpul judecatii preadvente. Cei care sunt morti pe pamant in timpul mileniului sunt pierduti pentru totdeauna.

Judecata din timpul mileniului are un alt scop. In tot acest timp, cei mantuiti vor avea ocazia sa examineze si sa reexamineze dovezile pe baza carora Dumnezeu a decis ca oamenii ramasi in morminte la prima inviere sa nu aiba parte de mantuire. Vor fi puse la dispozitia celor mantuiti “dosarele” ( rapoartele ) vietii tuturor oamenilor pentru ca orice urma de indoiala cu privire la judecata lui Dumnezeu sa dispara. Multi din cei mantuiti vor pierde pe unii din cunoscutii lor, pe unele din rudele lor, poate pe copii sau parinti, frati sau surori… Vor exista multe nedumeriri si multe semne de intrebare care cer un raspuns pertinent.

Judecata din timpul celor o mie de ani va oferi raspuns tuturor acestor nedumeriri si intrebari, in asa masura incat la sfarsitul ei, orice fiinta inteligenta din univers sa recunoasca dreptatea lui Dumnezeu in toate procedeele Sale.

In timpul mileniului, “sfintii care vor judeca lumea” ( 1 Corinteni 6,2 ) vor avea parte de surprize mari: unii despre care se credea ca vor fi mantuiti, nu vor fi in cer, in timp ce altii despre care nu se credea ca vor fi in cer, vor fi totusi acolo. Insa cea mai mare surpriza pentru cei mantuti, dar si cea mai placuta, va fi aceea sa constate ca ei insisi se numara printre fericitii mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu ( Matei 25,34-40 ).

In timpul celor o mie de ani, Dumnezeu este dispus sa dialogheze cu copiii Sai mantuiti si sa le explice ratiunea tuturor hotararilor si actiunilor Sale de-a lungul intregii istorii a pacatului. Se va intampla atunci ceva asemanator dialogului dintre Dumnezeu si Avraam cu ocazia distrugerii Sodomei si Gomorei ( Geneza 18 ). Dumnezeu a primit mijocirea lui Avraam pentru cetatile nelegiuite, insa cand Avraam a vazut a doua zi fumul gros iesind din valea Iordanului a inteles ca Domnul este drept in toate caile Sale si ca El nu nimiceste fara sa aiba motive temeinice.

In sensul acesta, cei mantuiti vor fi “preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Iisus Christos”. Ei vor intelege, la sfarsitul mileniului, de cata razvratire si incapatanare au dat dovada cei nelegiuiti, respingand in mod repetat harul lui Dumnezeu. Ei vor intelege ca si cei mai “de treaba” dintre semenii lor, care nu sunt cu ei in cer, au ascuns in inima pacate grele si un spirit care i-a despartit pentru totdeauna de Dumnezeu si Imparatia Sa.

Lori Balogh