Apocalipsa cap. 22 – Epilogul cartii ( vers. 6-21 )

Apocalipsa cap. 22 – Epilogul cartii

( vers. 6-21 )

Introducere

Versetul 5 incheie viziunea despre Noul Ierusalim si viata viitoare. Afirmatia lui Ioan potrivit careia cei mantuiti “vor imparati in vecii vecilor” este rezultatul final al Planului de Mantuire si ne vorbeste de inceputul vesniciei pentru cei credinciosi.

Incepand cu versetul 6, intram in epilogul cartii Apocalipsei. Scopul ultimelor versete este acela de a sublinia autoritatea cartii si de a-i asigura pe cititori ca promisiunea revenirii Domnului Christos se va implini in curand.

Comentatorii Apocalipsei au observat ca intre prologul si epilogul cartii exista mai multe asemanari. Cateva idei apar subliniate in ambele sectiuni ale cartii:

– Apocalipsa este o carte profetica ( cap. 1,3; 22,6.9.10.18.19 ).

– Cartea a fost scrisa de un profet insarcinat de cer sa faca acest lucru ( cap. 1,1.9-11; 22,8-10 ).

– Apocalipsa e destinata bisericii lui Christos ( cap. 1,3.11; 22,16 ).

– Scopul cartii este acela de incurajare a celor credinciosi ( cap.1,3; 22,7.12.14 ).

Din punct de vedere al tematicii, se desprind in epilog doua teme majore: autoritatea cartii si iminenta revenirii Domnului Christos.

Comentariu

Vers.6: “Si ingerul mi-a zis: “Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate. Si Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe ingerul Sau sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand.”

Anticipand scepticismul cu care urma sa fie intampinata cartea Apocalipsei de unele categorii de oameni, ingerul care l-a insotit pe Ioan in viziunea cu privire la Noul Ierusalim ne asigura ca tot ceea ce a fost scris pana acum este vrednic de crezare si adevarat. “Duhul prorociei” din cap.19,10 este din nou amintit sub forma expresiei “Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor”, si ne vorbeste despre rolul important pe care l-a avut Duhul Sfant in transmiterea adevarului prin intermediul profetilor.

Vers.7: “Si iata, Eu vin curand ! Ferice de cel ce pazeste cuvintele prorociei din cartea aceasta.”

Revenirea Domnului Christos a fost si este evenimentul asteptat de crestinii tuturor timpurilor. Adevaratii copii ai lui Dumnezeu au trait in asteptarea revenirii iminente a Mantuitorului lor, ca implinire a tuturor promisiunilor divine.  Desi nimeni nu cunoaste ziua revenirii Sale ( Matei 24,36), copiii lui Dumnezeu trebuie sa fie intotdeauna pregatiti pentru acest eveniment.

In acest verset, ingerul citeaza cuvintele Martorului credincios ( Iisus Christos ) adresate bisericii Filadelfia ( cap. 3,11 ). Partea a doua a versetului contine una din cele sapte fericiri care pot fi gasite in Apocalipsa ( cap.1,3; 14,13; 16,15; 19,9; 20,6; 22,14 ). Aceasta fericire este o repetare a celei din cap. 1,3, insistandu-se de data aceasta asupra laturii practice: “Ferice de cine pazeste cuvintele prorociei din cartea aceasta.

Accentul pus pe trairea adevarului descoperit de Dumnezeu in Scripturi, in general, si in cartea Apocalipsei, in special, este in stransa legatura cu timpul solemn si plin de primejdii prin care trebuie sa treaca biserica zilelor din urma.

Vers.8: “Eu, Ioan, am auzit si am vazut lucrurile acestea. Si dupa ce le-am auzit si le-am vazut, m-am aruncat la picioarele ingerului care mi le arata, ca sa ma inchin lui.”

In calitate de autor omenesc al Apocalipsei, Ioan nu a scris despre lucruri vazute si auzite de altii. El a fost martor ocular al lucrurilor pe care le prezinta in carte. Exact acelasi lucru il subliniaza Ioan si la inceputul primei sale epistole: “Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut… aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Iisus Christos. Si va scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastra sa fie delina.” ( 1 Ioan 1,1-4 ).

Calitatea de martor ocular pe care o are Ioan, ca scriitor al Apocalipsei, confera cartii sale autenticitate si autoritate, lucru de care biserica are mare nevoie.

Cu privire la gestul lui Ioan de a incerca sa se inchine ingerului, este evident ca intentia lui era gresita. Toti gresim, si chiar si cei mai mari barbati ai credintei au avut punctele lor slabe ( Iacov 5,17 ). Inainte de era crestina, printre iudei aparuse practica de a se inchina ingerilor, desi era interzis acest lucru. Mai tarziu, aceasta practica a patruns si in crestinism. Apostolul Pavel le atrage atentia credinciosilor din Colose sa nu cada in plasa acestei erori: “Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi printr-o smerenie si inchinare la ingeri” ( Coloseni 2,18 ). ( 1 )

Privind insa situatia dintr-un alt unghi de vedere, gestul lui Ioan este de inteles, desi era gresit. In urma maretelor descoperiri, care au culminat cu viziunea glorioasa a Noului Ierusalim, Ioan era coplesit. Natura lui umana, cu slabiciunile ei inerente, a pierdut din vedere pentru o clipa ca in fatza lui nu se afla o persoana divina, si a cazut la picioarele solului ceresc in adanca prosternare.

Desi noi dam verdicte cu mare usurinta, condamnand orice greseala si deviere de la adevar, iata ca cerul se dovedeste a fi mult mai intelegator. Ioan nu e lasat  sa greseasca, ci este corectat de care inger, insa cu blandete si condescendenta.

Ver.9: “Dar el mi-a zis: “Fereste-te sa faci una ca aceasta ! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai, prorocii, si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta. Inchina-te lui Dumnezeu.”

Acest verset este o repetare a cuvintelor rostite de inger in cap. 19,10. Cuvintele ingerului: “Fereste-te sa faci una ca aceasta… Inchina-te lui Dumnezeu” ar trebui sa le dea de gandit crestinilor care se inchina altcuiva decat Dumnezeului Creator. Daca un inger puternic a refuzat inchinarea, cum putem justifica invatatura despre inchinarea la sfinti, la icoane si la moaste ?

In doar cateva cuvinte: “Inchina-te lui Dumnezeu !”, ingerul ne transmite o intreaga teologie a adevaratei inchinari. Tot ceea ce este in plus sau in minus nu este de la Dumnezeu, conducandu-i pe oameni pe o linie moarta.

Ne surprinde si o alta afirmatie a ingerului: “Eu sunt un impreuna slujitor ( sundoulos, gr. ) cu fratii tai prorocii.” Aceata afirmatie confirma ceea ce Pavel scrie in Epistola catre evrei: “Nu sunt oare toti duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea?” ( Evrei 1,14 ).

Da, ingerii sunt trimisii lui Dumnezeu pentru a sluji in marele Plan al Mantuirii noastre. Faptul ca ingerul care dialogheaza cu Ioan se include in categoria slujitorilor lui Dumnezeu alaturi de profeti ne vorbeste despre pozitia, demnitatea si autoritatea profetilor. Practic, un profet trimis de cer reprezenta cea mai inalta autoritate in vechiul popor Israel, o autoritate mai mare chiar decat cea civila si religioasa. Un profet putea sa mustre atat pe regi, cat si pe preotii care slujeau in templu. Este de mirare ca in lumea crestina de astazi darul profetiei este atat de minimalizat si discreditat.

Vers.10: “Apoi mi-a zis: “Sa nu pecetluiesti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Caci vremea este aproape.”

Daca lui Daniel i s-a poruncit sa sigileze cartea sa profetica pana la vremea sfarsitului ( Daniel 12, 4.9 ), lui Ioan i se spune, dimpotriva, sa nu pecetluiasca cuvintele acestei profetii, “caci vremea este aproape”.  Ambele carti au fost destinate in mod special bisericii lui Dumnezeu din vremea sfarsitului. In acest timp de final de istorie, era profetizat ca “ multi o vor citi ( cartea lui Daniel n.n. ) si cunostinta va creste” ( Daniel 12,4 ), adica profetia va fi desigilata.

Spre deosebire de cartea lui Daniel, Apocalipsa nu a fost niciodata sigilata. Ea nu este o taina de nepatruns, asa cum sugereaza unii lideri crestini, ci dimpotriva, ea este “descoperirea lui Iisus Christos” ( cap. 1,1 ).

Niciodata cele doua carti nu au fost mai citite si studiate ca astazi, caci profetiile cuprinse pe paginile lor se implinesc sub ochii nostri. Iar cei care se apropie cu umilinta de aceste profetii nu au cum sa nu ajunga la concluzia ca “vremea este aproape”, ca revenirea Domnului Christos este iminenta.

In anul 1844 s-a incheiat cea mai lunga perioada profetica, cea de 2300 de ani ( Daniel 8,14 ). Dupa aceasta data, nu mai exista nicio alta referire la timp in profetiile escatologice. Doar tensiunea intre iminenta revenirii lui Christos si perspectiva ei. Cu alte cuvinte, desi timpul revenirii Sale este foarte aproape, e chiar la usi, totusi evenimentul intarzie sa aiba loc ( Matei 24,42-44; Luca 19,11 ).

Vers.11: “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai deaparte!”

Declaratia este in stransa legatura cu incheierea timpului de har ( de proba ) acordat omenirii. Harul lui Dumnezeu este felurit si bogat, insa nu este nelimitat. Rezolvarea problemei pacatului in univers cere ca sa existe un final al harului acordat omului pacatos.

Cand Domnul Christos isi va incheia lucrarea de mijlocire in Sanctuarul ceresc, cand El va dezbraca hainele de Mare Preot pentru a le imbraca pe cele de Judecator, timpul pocaintei se va incheia. Pentru generatia sfarsitului va exista un timp cand se va spune: “E prea tarziu !” Dincolo de acest moment pe care nu-l cunoaste niciun muritor, omenirea se va imparti doar in doua clase: drepti si nedrepti, neprihaniti si pacatosi.

Din acel moment, nimeni nu va mai putea schimba nimic, fiecare om urmand sa suporte consecintele propriilor lui alegeri. Duhul Sfant va fi retras de pe pamant, iar lucrarea harului se va incheia , lasandu-i pe oameni asa cum i-a surprins momentul inchiderii harului.

De aceea, cat de iubitoare este invitatia facuta de Tatal ceresc astazi, in timp de har, fiecarui suflet omenesc: “Dar chiar acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, cu planset si cu bocet ! Sfasiati-va inimile, nu hainele, si intoarceti-va la Domnul, Dumnezeul vostru. Caci El este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate, si-I pare rau de relele pe care le trimite.” ( Ioel 2,12.13 )

Vers.12: “Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.”

Versetul acesta este sufucient sa ne faca sa intelegem ca rasplata credinciosiei sau a nelegiuirii va fi data doar la revenirea Domnului Christos, nicidecum inainte. Contrar invataturilor care circula in crestinism despre sufletele care merg in rai sau iad dupa moarte, cuvintele Mantuitorului sunt cat se poate de clare: “Rasplata Mea este cu Mine” si va fi data oamenilor atunci, si numai atunci.

Anticipand acest moment, profetul Isaia spune: “Bine de cel neprihanit! Lui ii va merge bine, caci se va bucura de rodul faptelor lui ! Vai de cel rau ! Lui ii va merge rau, caci va culege rodul faptelor lui.” ( Isaia 3,10.11 ).

Revenirea lui Iisus, cu toate rasplatirile promise, este momentul de varf al Planului de Mantuire, tinta tuturor dorintelor si sperantelor bisericii Sale. Este zenitul tuturor profetiilor biblice si asteptarea tuturor celor care au suferit si si-au dat viata pentru credinta lor in Christos.

Vers.13: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul.”

Alfa si omega reprezinta prima si ultima litera din alfabetul grecesc. Folosite in dreptul Domnului Christos, ele ne vorbesc despre El ca Inceput si Sfarsit al Apocalipsei, Inceput si Sfarsit al Creatiunii lui Dumnezeu, Inceput si Sfarsit al Planului de Mantuire. Iisus este “Capetenia si Desavarsirea credintei noastre” ( Evrei 12,2 ), Acela care in cartea profetului Isaia se prezinta pe Sine ca “Eu, Domnul, Cel dintai si Acelasi pana in cele din urma veacuri” ( Isaia 41,4 ). Realizarea Planului de Mantuire este legata, de la inceput si pana la sfarsit, de persoana si lucrarea Fiului lui Dumnezeu.

Vers.14: “Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate.”

Aici este redata ultima din cele sapte fericiri ( binecuvantari ) ale Apocalipsei ( cap. 1,3; 14,13; 16,15; 19,9; 20,6; 22,7; 22,14 ). Manuscrisele grecesti redau acest verset in doua variante. Unele dintre acestea spun: “hoi poiountes tas entolas auton” ( cei care tin poruncile Lui ), in timp ce alte manuscrise redau textul astfel: “hoi plunontes tas stolas auton” ( cei ce-si spala hainele ). ( 2 ) Traducerea King James  a Bibliei ( 1611 ) apeleaza la prima varianta.

Din punct de vedere biblic, ambele variante sunt corecte, fiind in armonie cu contextul si cu invatatura lui Ioan cu privire la necesitatea pazirii poruncilor lui Dumnezeu ( cap. 12,17; 14,12; Ioan 14,15.21; 15,10: 1 Ioan 2,3-6 ) si a “spalarii” hainelor caracterului ( cap. 7,14 ).

Oamenii au dreptul la mantuire doar datorita neprihanirii Domnului Christos acordata lor, prin credinta. Insa dovada externa a primirii acestei neprihaniri o reprezinta ascultarea de vointa lui Dumnezeu exprimata in Legea Sa. Daca, la convertire, un om este imbracat cu haina neprihanirii lui Christos, el trebuie sa o pastreze curata, prin ascultare si pazire a poruncilor lui Dumnezeu, avand la dispozitie puterea Duhului Sfant.

“Primul om, Adam, a fost dat afara din Paradis si de la pomul vietii pentru neascultare, iar acum dreptul la pomul vietii si la intrarea in sfanta cetate e dat celor ce pazesc poruncile, sau isi spala vesmintele. Cat de fals si nesigur este, deci, crezul acelora care propaga o religie fara obligatia de a pazi poruncile lui Dumnezeu, Decalogul. Daca primii oameni au fost indepartati din Paradis si de la pomul vietii pentru nescultare, cum pot nadajdui astazi oamenii sa intre in acelasi Paradis al lui Dumnezeu in timp ce staruiesc in calcarea poruncilor Lui ?” ( 3 )

Asadar, cele doua idei, cea a spalarii hainelor si cea a pazirii poruncilor, sunt strans legate intre ele.(4 ) De asemenea, folosirea verbului “a spala” la timpul prezent arata ca lucrarea aceasta este permanenta, continua. Pacatul ne poate intina zilnic, de aceea zilnic avem nevoie ca Domnul Christos sa ne curateasca prin lucrarea Sa de mijlocire pe care o face in calitatea Sa de Mare Preot ( 1 Ioan 1,7 ; 2,1 ).

Lucrarea de “spalare”, de curatire a caracterului , este facuta atata vreme cat harul este inca deschis. Dupa ce usa harului se va inchide, intr-un moment pe care nimeni nu-l cunoaste, “spalarea” hainelor nu va mai fi posibila, fiecare om trebuind sa se prezinte la judecata asa cum a fost surpins de inchiderea harului.

Este privilegiul nostru ca acum, cand harul este inca deschis, iar Mantuitorul mijloceste in favoarea omului pacatos, sa ne lasam curatiti prin lucrarea launtrica a Duhului Sfant. Aceasta lucrare se numeste sfintire si reprezinta calificarea noastra pentru cer.

Vers. 15: “Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna.”

Dupa ce in cap. 21,8 ne-a prezentat lista celor ce nu vor avea parte de intrare in cetatea sfanta a Noului Ierusalim, ci vor fi aruncati in iazul de foc al mortii a doua, Ioan revine in acest verset cu o noua lista, de data aceasta cuprinzand sapte categorii de nemantuiti.

Este demn de remarcat un lucru:  enuntarea celor sapte categorii de pacatosi este in stransa legatura cu Legea morala, astfel incat fiecare categorie ii reprezinta pe oamenii care calca una sau alta din poruncile Decalogului.

Astfel, “cainii” ii reprezinta pe cei care au avut in aceasta viata un comportament cainesc fatza de semenii lor. Intre ei se afla cei care au persecutat de-a lungul timpului poporul lui Dumnezeu, provocandu-i mari suferinte. Ei sunt calcatori ai poruncii a sasea ( Exod 20,13 ). Vrajitorii sunt calcatori ai primei porunci, dar si ai celei de-a doua porunci ( Exod 20, 2-5 ). Curvarii sunt calcatori ai poruncii a saptea ( Exod 20, 14 ). Ucigasii calca porunca a sasea ( Exod 20, 13 ). Inchinatorii la idoli se fac vinovati de calcarea poruncii a doua ( Exod 20,4.5 ). Iar cei ce iubesc minciuna si traiesc in minciuna se fac vinovati de calcarea poruncii a noua ( Exod 20, 16 ).

Textul ne intareste convingerea ca toti aceia care nu si-au format un caracter asemanator cu cel al Domnului Christos, in armonie cu poruncile lui Dumnezeu, vor fi lasati in “intunericul de afara, unde este plansul si scarsnirea dintilor” ( Matei 8,12; 13,42.50; 22,13 ).

Mantuirea nu este o joaca, dupa cum nici pacatul nu este un lucru cu care se poate glumi. Pentru a asigura armonia intregului uniers, Dumnezeu va trebui sa faca o selectie dreapta intre cei care vor mosteni Imparatia Sa si cei care vor pieri pentru totdeauna. Si selectia se va face in functie de caracterul fiecaruia. In legatura cu acest lucru, Pavel spune: “Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu ? Nu va inselati in privinta aceasta; nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nci preacurvarii, nici sodomitii, nici hotii, nici lacomii, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 6, 9.10 )

Vers.16: “Eu, Iisus, am trimis pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Radacina si Samanta lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata.”

Versetul 16 se aseamana cu un sigiliu pe care Domnul Christos il pune asupra cartii Apocalipsei, intarindu-i autenticitatea, dar si asupra intregii Scripturi, avand in vedere ca Apocalipsa incheie canonul biblic. Aici gasim semnatura Imparatului imparatilor si Domnului domnilor pusa pe acest document trimis bisericilor din toate timpurile, dar mai ales ultimei biserici care traieste si lucreaza in imediata apropiere a revenirii Mantuitorului.

Pluralul “sa va adevereasca” este neasteptat, avand in vedere ca Iisus i se adreseaza lui Ioan. Intelegem de aici ca measajul Apocalipsei nu este particular, nu ii este adresat doar lui Ioan, ci tuturor crestinilor.

Cele trei nume prin care Domnul Christos se recomanda aici au o semnificatie aparte. Astfel, “Radacina” lui David, titlu care apare si in cap.5,5, se refera la faptul Domnul Christos este un al doilea David. Pentru Israel, David a fost cel mai mare rege si cel mai mare biruitor. In mod asemanator, pentru Israelul spiritual, Domnul Christos este Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Cel care a biruit in lupta cu Satana si a refacut Imparatia lui Dumnezeu.

Samanta lui David” este titlul care scoate in evidenta descendenta davidica a lui Mesia ( Isaia 11,1; 53,2 ), El fiind numit adesea si Fiul lui David ( Matei 1,1; 9,27; 15,22; 21,9; Romani 1,3; 2 Timotei 2,8 ).

“Luceafarul stalucitor de dimineata” este o metafora pe care o intalnim pentru prima data in profetia rostita de Balaam  ( Numeri 24,17 ). Dupa cum luceafarul de dimineata anunta o noua zi, aducand speranta vietii, la fel “Luceafarul stralucitor de dimineata” , Iisus Christos, anunta inceputul unei noi ere, a neprihanirii. La El face referire Petru cand spune ca “Luceafarul de dimineata va rasari in inimile voastre.” ( 2 Petru 1,19 ).

Vers.17: “Si Duhul si Mireasa zic: “Vino !” Si cine aude sa zica : “Vino!” Si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea, sa ia apa vietii fara plata !”

Ca un ecou al asigurarii date de Domnul Christos: “Iata, Eu vin curand !”, Duhul si Mireasa raspund: “Vino!” Duhul Sfant este cel care vorbeste prin Ioan, profetul lui Dumnezeu, iar Mireasa este biserica, poporul lui Dumnezeu, “sotia Mielului” ( cap. 19,7 ). Chemarea se adreseaza deopotriva Mantuitorului, exprimand dorul dupa prezenta Sa, dar si pacatosului, pentru ca si el sa vina la izvoarele mantuirii.

Chemarea “vino!” este intalnita de peste cinci sute de ori in Scripturi, insa aici ea are o conotatie speciala. Este chemarea la mantuire a tuturor celor ce inseteaza dupa adevar si neprihanire, a tuturor celor ce s-au saturat de o viata traita in mizeria pacatului, aspirand dupa o lume mai buna, o lume a pacii, iubirii si neprihanirii vesnice.  Insa cati oameni raspund chemarii ? Putini, mult prea putini…

Doua idei se desprind din acest text:

1) “Cine aude sa zica: “Vino!” – Este chemarea bisericii la misiune, la indeplinirea mandatului de raspandire a Evangheliei in toata lumea, conform ultimei porunci data de Mantuitorul ucenicilor Sai: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh !” ( Matei 28,19 ).

Cel care a gustat din bucuria mantuirii nu poate ramane indiferent cu privire la soarta celor din jur. El insusi va face tot ce poate, potrivit inzestrarilor sale, pentru a adresa aceasta chemare unui numar cat mai mare de semeni. Cel care nu face acest lucru dovedeste ca Spiritul Domnului Christos nu locuieste in el si, prin urmare, nu este nici el vrednic sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu.

2) “Sa ia apa vietii fara plata” – Mantuirea este oferita in dar. Ea nu-l costa nimic pe om, insa L-a costat enorm de mult pe Dumnezeu: viata Fiului Sau Prea Iubit. De aceea, singurul mijloc de a obtine mantuirea este credinta. Toti cei care vor sa-si adune merite inaintea lui Dumnezeu, “obligandu-L” sa ne mantuiasca, dovedesc faptul ca nu au inteles nimic din Evanghelia lui Christos, “fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos , Domnul nostru.” ( Romani 6,23 )

Vers.18.19: “Marturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta.”

Prevazand inclinatia pacatoasa a omului de a adauga sau de a scoate ceva din Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul Christos Insusi rosteste un avertisment solemn catre toti cei tentati sa faca acest lucru. De retinut este faptul ca tot continutul Apocalipsei reprezinta “cuvintele prorociei”, adica sunt descoperiri divine, si nu produsul vreunei minti omenesti, oricat de geniala ar fi aceasta.

De asemenea, trebuie subliniat faptul ca acelasi avertisment solemn cu privire la modificarea textului Scripturii a fost dat si vechiului popor Israel ( Deuteronom 4,2 ), avertisment reluat si de Solomon in cartea Proverbelor: ”Orice cuvant al lui Dumnezeu este incercat. El este un scut pentru cei ce se incred in el. N-adauga nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te pedepseasca si sa fii gasit mincinos” ( Proverbe 30,5.6 ).

Astfel, avertismentul de a nu modifica textul Scripturii, fie prin omitere, fie prin adaugare, il regasim la inceputul, in mijlocul si la sfarsitul Bibliei. Totusi, avertismentul de la sfarsitul Apocalipsei este cel mai solemn si are o insemnatate deosebita pentru timpul nostru in care oamenii incearca sa modifice textul Scripturii in cele mai diferite moduri. Aici gasim un avertisment cat se poate de serios pentru toti traducatorii Scripturii care cauta sa modifice intentionat intelesul vreunui text biblic, pentru a servi intereselor unei biserici sau alteia.

Dupa ce a fost incheiata traducerea Bibliei ebraice in limba greaca ( Septuaginta ), ni se spune ca “toti traducatorii si-au exprimat aprobarea fatza de lucrarea facuta si apoi, in armonie cu obiceiul existent, au rostit un blestem asupra oricui ar indrazni sa faca vreo modificare a textului , adaugand sau scotand ceva din el. Aceasta era o precautie inteleapta pentru a se asigura de faptul ca in viitor totul va fi pastrat “in integrum.” ( 5 )

Cu privire la cele douazeci si doua de carti ale Vechiului Testament ebraic, Iosif Flavius spune: “Caci, desi pana acum au trecut vremuri atat de indelungate, nimeni n-a indraznit nici sa adauge si nici sa scoata sau sa modifice vreo silaba” ( 6 ).

Avertismentul este dat copistilor, traducatorilor, dar si “oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta”, adica celor ce aud sau citesc mesajul cartii. Este un apel puternic de a asculta in intregime de tot ceea ce este scris. Cei care in ciuda acestor avertismente solemne indraznesc totusi sa se atinga de Cuvantul lui Dumnezeu, vor pierde dreptul de a manca din pomul vietii, adica vor pierde dreptul la viata vesnica. Va fi o pierdere totala, definitiva si vesnica, pe care nimic din aceasta viata nu o poate compensa.

Cuvintele Mantuitorului ne atrag atentia asupra infailibilitatii Cuvantului lui Dumnezeu in ce priveste mesajul divin. Acest cuvant este unica regula a credintei. Traditia omeneasca, regulile si obiceiurile mostenite nu au ce cauta alaturi de acest Cuvant, caci spune Domnul Christos: “Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti…Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina.” ( Matei 15,9.13 )

Vers.20: “Cel ce adevereste aceste lucruri zice: “Da, Eu vin curand.” “Amin ! Vino, Doamne, Iisuse !”

Este pentru a treia oara in acest ultim capitol al Apocalipsei cand se repeta afirmatia: “Eu vin curand.” De fiecare data, pentru a da greutate mesajului, cuvintele sunt rostite de Insusi Domnul Christos. Acesta este mesajul central al intregii carti si al intregii Scripturi. Revenirea lui Iisus Christos este zenitul Planului de Mantuire, lumina de la capatul tunelului, dorinta de veacuri a tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Cuvintele Domnului Christos sunt ca o semnatura, ca o pecete a aprobarii Sale asupra continutului cartii. Coplesit de cele vazute si auzite, dar mai ales coplesit de prezenta divina a Mantuitorului, batranul apostol cade in genunchi inaintea Lui, rostind din toata profunzimea sufletului sau o rugaciune: “Amin ! Vino, Doamne, Iisuse !”

Aceste cateva cuvinte reprezinta , in toata simplitatea lor, raspunsul batranului apostol fatza de intregul mesaj al cartii. Cu siguranta ca in acele momente Ioan si-a reamintit scenele petrecute cu mai bine de o jumatate de secol in urma, cand, in camera de sus, Mantuitorul le promisese ucenicilor: “Ma voi intoarce” ( Ioan 14,3 ). Cu siguranta, in memoria lui mai staruiau cuvintele ingerului rostite cu ocazia inaltarii Domnului: “Acest Iisus, care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer.” ( Fapte 1,11 )

Acum, cand aude din nou aceasta promisune, repetata de Insusi Mantuitorul, Ioan e fericit. Nu mai doreste nimic altceva de la aceasta viata. Ultima si unica lui dorinta este ca acest moment sa vina cat mai curand.

Vers.21: “Harul Domnului Iisus Christos sa fie cu voi cu toti ! Amin.”

Cartea Apocalipsei se incheie cat se poate de simplu, prin rostirea unei binecuvantari asupra celor ce se pleaca cu seriozitate asupra mesajului continut in aceasta carte, dar si a intregii Scripturi. Contrar paradei de cuvinte si afirmatii pe care le intalnim la autorii profani, scriitorii Bibliei incheie cartile lor in modul cel mai simplu cu putinta. Aceasta formula de incheiere este folosita si de apostolul Pavel in finalul epistolelor sale ( Romani 16,24; 1 Corinteni 16,23; 2 Corinteni 13,14 ).

Canonul Scripturii nu putea avea un apogeu mai potrivit decat aceste cuvinte simple, purtatoare a unei binecuvantari rostite asupra tuturor celor ce iau in serios cartea Apocalipsei, acordand mesajului Scripturii toata atentia cuvenita. Avem aici o admirabila si fericita concluzie a intregii Scripturi. Dumnezeu sa fie laudata pentru aceasta.

Soli Deo Gloria !

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – R. H. Mounce, The Book of Revelation, ed. 1980, p.391.392

( 2 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 307

( 3 ) – Compilatie dupa E. G. White, U. Smith si D. Nicolici, ed. 2001, p. 533

( 4 ) – Comentarii Biblice AZS, vol. 4, p. 693.694, Manuscris

( 5 ) – Letter to Aristeas , p. 311, citat de L. Morris in The Revelation of St John, ed. 1981, p. 262

( 6 ) – Iosif Flavius, Contra lui Apion 1,8/42, ed. Loch, p. 179, citat in CBAZS, vol. 7, p. 696 in original

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free