Apocalipsa cap. 22 – Paradisul refacut ( vers. 1-5 )

Apocalipsa cap. 22 – Paradisul refacut

( vers. 1-5 )

Introducere

Dupa milenii de istorie a pacatului, o istorie asemanatoare unui tunel lung si intunecos, finalul Apocalipsei ne aduce din nou lumina. Lumina de la capatul tunelului…

Daca in vechime se spunea ca “toate drumurile duc la Roma”, in cartea Apocalipsei putem afirma cu certitudine ca toate adevarurile revelate pe paginile ei duc spre acest punct final al luptei dintre bine si rau – Paradisul refacut. Cap.22 nu este altceva decat concluzia intregii carti a Apocalipsei, dar si a intregii Scripturi.

Simetria care caracterizeaza structura Sfintelor Scripturi este evidenta. Pornind de la prima Creatie si Paradisul primilor nostri parinti, Biblia ne poarta prin mileniile de istorie intunecata a pacatului si a mortii, pentru ca, in final, ea sa se incheie cu noua Creatie a cerurilor si a pamantului si cu Paradisul refacut si regasit, in care isi vor afla locuinta toti cei mantuiti.

O unda de pace si armonie strabate intregul capitol. Si este numai firesc sa fie asa, caci pacatul, cu toate urmarile lui, este de domeniul trecutului. “Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi.” ( 2 Corinteni 5,17 )

Comentariu

Vers.1: “Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.”

Primele cinci versete ale cap.22 continua sa descrie cetatea sfanta a Noului Ierusalim. Dupa ce vazuse in viziunile anterioare rauri de sange si valuri de violenta din zbuciumata istorie a omenirii decazute, acum, in fatza ochilor lui Ioan se desfasoara tabloul linistitor al raului vietii.

Ingerul care ii atrasese atentia lui Ioan asupra cetatii sfinte, privita din exteriorul ei ( cap. 21.10 ), ii atrage acum atentia asupra unor lucruri aflate in interiorul Noului Ierusalim. Si primul lucru pe care il vede batranul apostol este “un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul”.

Imaginea acestui rau, care iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului, este aproape identica cu cea zugravita de Ezechiel. In viziunea lui, Ezechiel a vazut un rau care izvora din templu, si care, indreptandu-se spre Marea Moarta, devenea tot mai adanc, aducand pretutindeni viata ( Ezechiel 47 ).

Despre acest rau de viata scria psalmistul David: “Este un rau ale carui izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuintelor Celui Prea Inalt” ( Psalm 46,4 ). Despre acelasi rau de viata a profetizat si Zaharia : “In ziua aceea, vor izvora ape vii din Ierusalim, si vor curge jumatate spre marea de rasarit, si jumatate spre marea de apus” ( Zaharia 14,8 ). Profetul Ioel spune, la randul lui, ca “un izvor va iesi, de asemenea, din casa Domnului” ( Ioel 3,18 ).

In Eden, primul camin al lui Adam, un rau de viata iesea din Paradis si se impartea in patru brate. In Edenul cel nou, caminul celor mantuiti, Ioan vede acelasi rau de viata izvorand din tronul lui Dumnezeu si ramificandu-se pe intreg pamantul.

“Raul cu apa vietii”, spune Uriah Smith in comentariul sau, “porneste de la tronul lui Dumnezeu. La capatul acestei mari strazi se afla tronul lui Dumnezeu, din care porneste raul cu apa vietii, curgand prin mijlocul cetatii, si avand de o parte si alta a acestui rau pomul vietii, cu ramurile lui intinse intr-o parte si alta a raului. Bulevardul acesta este suficient de larg pentru o cetate a carei latura numara 1500 de mile lungime.” ( 1 )

Elixirul vietii, dupa care inseteaza lumea tot mai suferinda din zilele noastre, este acum la indemana tuturor celor mantuiti. Promisiunea ca va veni un timp in care Dumnezeu Insusi le va da, fara plata, elixirul vietii fara de moarte, este o mangaiere pentru toti suferinzii si muribunzii de pe acest pamant.

Insa, chiar in aceasta lume a pacatului in care ne gasim, Dumnezeu ne ofera apa vietii spirituale – Evanghelia mantuirii. Cei ce beau astazi din acest izvor de viata spirituala, cei care se satura astazi din izvorul Evangheliei, vor primi dreptul de a bea si din raul vietii pe care Ioan l-a vazut curgand pe Noul Pamant, in cetatea sfanta a Noului Ieruaslim.

Unii comentatori vad in raul de viata un simbol , fie al Duhului Sfant, fie al nemuririi, fie al abundentei vietii pe care Dumnezeu o da poporului Sau mantuit. Nu avem insa niciun motiv sa nu consideram ca raul cu apa vietii nu va fi real, dupa cum nu avem niciun motiv sa nu credem ca intreaga cetate a Noului Ierusalim nu va fi reala.

Vers.2: “In mijlocul pietii cetatii, si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.”

Desi unii comentatori vad in acest pom al vietii doar un simbol, contextul biblic ne face sa intelegem ca toate lucrurile pe care le vede Ioan in cetatea sfanta a Noului Ierusalim sunt lucruri cat se poate de reale. In Edenul primilor nostri parinti se afla un pom al vietii real. De ce nu am accepta ideea ca si in Edenul refacut, dupa incheierea istoriei pacatului, se va afla din nou acest pom al vietii ?

Cele douasprezece feluri de rod, cate unul in fiecare luna, servesc celor mantuiti care “in fiecare luna noua si in fiecare Sabat vor veni sa se inchine inaintea lui Dumnezeu” ( Isaia 66,23 ). Fructele pomului vietii au proprietatea de a revigora viata si sanatatea. Chiar si despre frunzele acestuia se spune ca “slujesc la vindecarea neamurilor”, intelegand prin aceasta “vindecare” redobandirea staturii initiale a oamenilor, statura primilor nostri parinti.

Este greu sa ne imaginam realitatea cereasca pentru ca pe pamant nu avem corespondentul acelor lucruri. Totusi, putem gasi chiar pe planeta noastra indicii cu privire la existenta unui astfel de pom in cetatea Noului Ierusalim. In India de rasarit creste un pom numit “asvata”, “ficus indica” sau “pom banian”, cea mai mare dintre toate speciile de smochini. El creste pana la inaltimea de doua sute de picioare, lasand din crengile lui niste radacini aeriene care se prind de pamant si din care ies tulpini noi. Dintr-un singur pom banian se poate naste o adevarata padure de pomi, legati unul de altul. Un astfel de smochin acopera in Mumbay o insula intreaga, sub el putandu-se adaposti zece mii de calareti. Numarul tulpinilor acestui pom poate ajunge si la trei mii. ( 2 )

Vers.3: “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji.”

Contrastul dintre viata de pe acest pamant si viata viitoare este evident. Ioan ne asigura ca pe Noul Pamant “nu va mai fi nimic vrednic de blestem” ( unul din cele sapte lucruri despre care se spune in Apocalipsa ca nu vor mai exista pe Noul Pamant ). Blestemul este strans legat de existenta pacatului. Odata ce pacatul va fi disparut si nimicit, nici blestemul nu mai exista. “Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi” ( 2 Corinteni 5,17 ).

Demna de retinut este mentionarea pentru a treia oara a Mielului impreuna cu Dumnezeu ( cap. 21,22; 22,1; 22,3 ).Dumnezeu Tatal si Fiul au colaborat in mod armonios de-a lungul intregului Plan de Mantuire,iar acum, la finalul lui, Tatal si Fiul sunt tot impreuna, primind aceeasi inchinare din partea creaturilor.

Cerul nu va fi un “dolce far niente”, un loc al leneviei si indolentei, ci un loc in care va exista o activitate intensa. Acolo cei mantuiti vor “sluji” lui Dumnezeu ( gr. “latreno” ) in sensul ca se vor inchina lui Dumnezeu si Mantuitorului, crescand in cunostinta, dezvoltandu-si intelectul si aptitudinile si realizand lucruri pe masura vesniciei.

Vers.4: “Ei vor vedea fatza Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor.”

Pentru cei mantuiti, cea mai mare bucurie nu va consta in locuintele si strazile de aur ale Noului Ierusalim, nici privilegiul de a bea din apa vietii, nici posibilitatea de a trai vesnic si a calatori prin vastul univers. Cea mai mare bucurie va consta in favoarea de a-L vedea fatza in fatza, nemijlocit, pe Dumnezeul lor.

Aceasta favoare i-a fost refuzata lui Moise ( Exod 33,20.23 ), precul si tuturor profetilor si copiilor lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, datorita pacatoseniei naturii umane care nu poate suporta slava divina. Acum insa, cand pacatul a devenit istorie, iar cei mantuiti sunt imbracati in nemurire, ei pot privi fara teama fatza Celui care i-a iubit atat de mult incat a oferit pentru mantuirea lor tot ce a avut mai scump: viata Fiului Sau ( Ioan 3,16 ).

Ei vor vedea fatza Lui” este expresia unei relatii apropiate si profunde dintre cei mantuiti si Dumnezeul mantuirii ( Matei 5,8; Psalm 17,15; Iov 19,25-27; 1 Ioan 3,2 ).

In conceptia biblica, Numele lui Dumnezeu simbolizeaza caracterul Sau ( Exod 33,18.19; 34,5-7 ). Faptul ca Numele lui Dumnezeu este scris pe fruntile celor mantuiti ne vorbeste despre caracterul acestora ca fiind o reflectare a celui divin. Acest proces al reflectarii caracterului lui Dumnezeu trebuie sa inceapa chiar in aceasta viata. In contrast cu inchinatorii fiarei, care au pe frunte semnul ei ( cap. 13,16 ), cei credinciosi au scris pe fruntile lor ( metaforic vorbind ) Numele lui Dumnezeu.

Practic, aceasta inseamna refacerea starii initiale a omului, asa cum a fost creat, dupa chipul si asemanarea Creatorului ( Geneza 1, 26 ).

Vers.5: “Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor.”

Imaginea redata de Ioan este aproape identica cu cea descrisa de Isaia: “Soarele tau nu va mai asfinti si luna ta nu se va mai intuneca, caci Domnul va fi lumina ta pe vecie, si zilele suferintei tale se vor sfarsi.” ( Isaia 60,20 )

Daca pe acest pamant noaptea e necesara pentru odihna si refacere, in conditiile Noului Pamant, cand truda si oboseala nu vor mai exista, noaptea nu-si mai are rostul. Ca simbol al ignorantei, al intunecimii spirituale si al mortii, noaptea nu va mai exista in viata viitoare, caci acolo orice umbra a mortii si a intunecimii spirituale va disparea.

Lumina slavei lui Dumnezeu nu va inceta nicio clipa in cetatea sfanta , chiar daca in noua Creatie soarele si luna isi vor urma mersul lor firesc. Afirmatia lui Ioan potrivit careia “Domnul Dumnezeu ii va lumina” isi are originea in binecuvantarea pe care Moise o rostea asupra poporului Israel din vechime: “Domnul sa faca sa lumineze Fatza Lui peste tine si sa se indure de tine” ( Numeri 6,25 ).

Ce poate fi mai de dorit decat sa privesti nemijlocit chipul lui Dumnezeu si sa traiesti o vesnicie in lumina slavei Sale ?

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Uriah Smith, Daniel and Revelation, ed. 1944, p. 771

( 2 ) – Compilatie dupa E. G. White, U. Smith si D. Nicolici, Explicatia profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 528

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free