Apocalipsa – Concluzii

Apocalipsa – Concluzii

Apocalipsa la ea acasa

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea si in primii ani ai secolului al XX-lea, stirile apocaliptice lipseau aproape cu desavarsire din viata omenirii. Cei care indazneau sa vorbeasca atunci de sfarsitul lumii sau criza finala erau ironizati si marginalizati, fiind priviti ca niste alarmisti care nu prevestesc nimic bun.

Lumea de atunci era cuprinsa de un optimism general. Industria era in floare, societatea de consum se dezvolta pe zi ce trece, confortul oamenilor crestea vazand cu ochii, oamenii se simteau din ce in ce mai bine si nimeni nu dorea sa se gandeasca la sfarsitul lumii. Se credea ca omenirea a invatat din greselile trecutului si ca acestea nu vor fi repetate. Toti priveau cu incredere in viitor, entuziasmati de progresele stiintei si tehnologiei. Toti erau convinsi ca traiau inceputul unei ere noi, de pace si bunastare generala. Apocalipsa nu intra in calculele generatiei de atunci.

Insa, in mijlocul optimismului general, izbucneste primul razboi mondial. Omenirea e nevoita sa treaca prin suferinte neasteptate si pentru care nu era pregatita: distrugeri ale economiilor nationale, milioane de morti si mult mai multe milioane de raniti, ramasi infirmi pentru intreaga viata, familii distruse, visuri spulberate…

Dar razboiul se incheie si oamenii incep reconstructia. Sperantele reinvie si multi gandesc: “Acest razboi a fost o lectie dura, dar necesara. Acum stim cu totii ce inseamna un razboi mondial si nu vom repeta greseala.

Insa ranile provocate de acest prim razboi mondial nu apuca sa fie vindecate.  In 1939, izbucneste cel de-al doilea razboi mondial, un razboi care aduce omenirii suferinte infinit mai mari decat cele produse cu doar doua decenii si ceva in urma de primul razboi mondial.

Dupa capitularea Japoniei, in 1945, razboiul se incheie. Considerand ca aceasta a doua greseala este o lectie invata pentru totdeauna, omenirea incearca sa-si salveze optimismul si sa priveasca cu incredere in viitor. Adunate sub umbrela ONU, statele lumii fac eforturi uriase pentru a evita o noua conflagratie mondiala.

La orizont apar insa alte pericole: razboiul rece dintre Rasarit si Apus, inarmarea nucleara, terorismul, razboiul climatic, dezastrele naturale, incalzirea globala, criza financiara si economica, criza demografica, criza alimentara… Omenirea este un urias butoi cu pulbere, care poate exploda la cea mai mica scanteie aprinsa de o minte dezechilibrata.

Astazi nu trebuie sa fii un religios fanatic pentru a sustine iminenta unui sfarsit. O posibila apocalipsa este mereu in topul stirilor de pe toate canalele media, iar grupuri selecte, cum este Clubul de la Roma, avertizeaza necontenit omenirea cu privire la iminenta unui sfarsit al civilizatiei umane. Fie ca se vorbeste de un al treilea razboi mondial, fie de ciocnirea planetei noastre cu un asteroid, fie ca suntem amenintati cu incalzirea globala care va duce la sfarsitul vietii pe pamant, sau cu invazia unor civilizatii extraterestre, apocalipsa este astazi la ea acasa.

Traim oare acele timpuri despre care Mantuitorul ne-a avertizat in scrierile celor patru evanghelisti ? “Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor. Oamenii isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant, caci puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si slava mare. Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie. Si le-a mai spus o pilda: “Vedeti smochinul si toti copacii. Cand infrunzesc si-i vedeti, voi singuri cunoasteti ca vara este aproape. Tot asa, cand veti vedea implinindu-se aceste lucruri, sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape.” ( Luca 21, 25-31 )

Indiferent daca suntem constienti sau nu de acest lucru, traim timpuri apocaliptice. Omenirea se asteapta la nenumarate nenorociri, unele mai grozave decat altele, fiecare in parte putand grabi si aduce sfarsitul rasei umane si al istoriei. Aceasta sa fie oare apocalipsa biblica ?

Apocalipsa – Descoperirea lui Iisus Christos

In vorbirea curenta, Apocalipsa a capatat un sens peiorativ. Cand se rosteste acest cuvant, gandul zboara la nenorociri, dezastre, suferinte, moarte si disparitie a civilizatiei umane. Sensul biblic al cuvantului “apocalipsa” este insa cu totul diferit. Cuvantul grecesc “apokalypsis” inseamna descoperire, revelatie. Iar atunci cand revelatiei i se asociaza Numele lui Iisus Christos, asa cum citim in primul verset al cartii, sensul termenului devine cu totul altul.

Apocalipsa nu este o taina, o enigma,ci o revelatie. Apocalipsa nu consta intr-o suita de nenorociri care vor duce la sfarsitul lumii, ci ea este o descoperire a lui Iisus Christos, descoperire care va culmina cu glorioasa Sa revenire in slava ( parousia ).

Spre deosebire de “apocalipsele” iudaice necanonice, care sunt pseudonime si pesimiste, Apocalipsa lui Ioan este plina de lumina si speranta. Dincolo de nenorocirile pe care le prevesteste, aceasta carte ne indreapta atentia spre finalul marii controverse, spre momentul in care istoria pacatului va fi incheiata si armonia universala va fi restabilita.

In centru ei se afla Iisus Christos, descoperit sub cele mai diverse titluri, si avand cele mai diferite roluri. El este Mielul junghiat de la intemeierea lumii ( cap. 13,8 ), Mirele bisericii Sale ( cap. 21,9 ), Domnul domnilor si Imparatul imparatilor ( cap. 19, 16 ), Cuvantul lui Dumnezeu ( cap. 19,13 ), Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, Cel dintai si Cel de pe urma ( cap. 1,11; 22,13 ), Cel viu in vecii vecilor ( cap. 1,18 ), Cel Sfant, Cel Adevarat ( cap. 3,7 ), Fiul lui Dumnezeu ( cap. 2,18 ), Martorul credincios si adevarat ( cap. 3,14 ), Inceputul zidirii lui Dumnezeu ( cap. 3,14 ).

A studia Apocalipsa fara a-L intalni pe Iisus pe paginile ei este o mare pierdere, caci doar Persoana Lui da sens cartii Apocalipsei, istoriei lumii si vietii noastre. Caci, spune Blaise Pascal, “Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaste pe El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume.”

Daca Apocalipsa este o descoperire a lui Iisus Christos, de ce sa ne fie teama de ea ? Daca ea este o descoperire a lui Iisus Christos, de ce majoritatea crestinilor o trateaza ca pe o enigma de care nu trebuie sa ne apropiem ?

Unde ne gasim ?

Studiind cu cea mai mare atentie si seriozitate Apocalipsa, nu putem sa nu ajungem la concluzia ca traim timpul sfarsitului. Suntem generatia care traieste ultimele scene ale luptei dintre bine si rau, dintre Dumnezeu si Satana.

Daca ne referim la cele sapte epistole adresate celor sapte biserici ( cap.2 si 3 ), ne gasim in perioada Laodicea, ultima parte a istoriei bisericii crestine. Daca ne referim la cele sapte sigilii ( cap.6; 8,1 ), ne aflam in cel de-al sasela sigiliu, intre caderea stelelor si strangerea cerului asemenea unui sul ( cap. 6,12-17 ). Daca ne referim la cele sapte trambite ( cap. 8 si 9 ), ne aflam intre trambita a sasea si a saptea, cu putin timp inainte de instaurarea deplina si definitiva a Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Daca ne referim la cele doua fiare descrise in cap. 13, traim in timpul fiarei iesita din pamant, care asteapta ca rana de moarte a primei fiare sa se vindece complet, chipul ei sa fie inaltat si semnul ei sa fie impus               ( cap. 13, 3.11-17 ). Si in sfarsit, daca ne referim la cele trei solii ingeresti din cap.14, traim timpul in care Evanghelia vesnica e predicata in toata lumea pe toate caile posibile, avertizand omenirea ca Babilonul mistic a cazut, iar semnul fiarei este pe cale sa fie impus tuturor oamenilor ( cap. 14 ).

Cea mai mare parte a evenimentelor descrise in Apocalipsa sunt deja istorie. Putin , foarte putin a mai ramas neimplinit si e privilegiul generatiei noastre de a trai ultimele ei descoperiri. Sa nu ne gandim la suferintele si nenorocirile care vor veni peste lume. Nu norii sunt vesnici, ci soarele. “In toate iernile de suferinta”, spunea Nicolae Iorga,” gandeste-te ca va veni, ca nu poate sa nu vina primavara.”

Apocalipsa se incheie ca o raza de lumina. Dupa ce suntem purtati prin negurile istoriei pacatului, Dumnezeu da cortina la o parte si ne invita sa privim dincolo de istorie, spre noua Creatie pe care El o pregateste copiilor Sai credinciosi. Aceasta este adevarata Apocalipsa. Oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu isi imagineaza tot felul de scenarii apocaliptice, alimentate de spiritele demonice care conduc lumea in amagire. Noi insa asteptam adevarata Apocalipsa: “descoperirea lui Iisus Christos”, Mantuitorul lumii , Mantuitorul sufletului tau si al meu .

“Iata, El vine pe nori si orice ochi Il va vedea” ( cap. 1,7 ). Revenirea Domnului Christos inseamna nu doar sfarsitul raului,  suferintei si mortii pe pamant, ci ea inseamna si un nou inceput, un inceput fara sfarsit si o viata vesnica traita in lumina prezentei Sale.

“Marea lupta s-a sfarsit. Pacatul si pacatosii nu mai exista. Universul intreg e curat. O singura vibratie de armonie si de bucurie strabate prin Creatia imensa. De la Acela care a creat toate se revarsa viata, lumina si fericirea prin domeniile spatiului fara sfarsit. De la atomul minuscul si pana la lumile cele mari, toate lucrurile, insufletite si neinsufletite, in frumusetea lor neumbrita si intr-o bucurie desavarsita declara ca Dumnezeu este iubire.” ( 1 )

Aceasta este adevarata Apocalipsa. Pentru ea traim, pentru ea lucram si pentru ea suntem gata sa ne dam chiar si viata. Cu bucurie si speranta.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – E. G. White, Tragedia veacurilor, ed. Viata si Sanatate, 2010, p. 598

Acest articol a fost publicat în Apocalipsa și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Apocalipsa – Concluzii

  1. radu spune:

    Va multumesc.

  2. eugen dutu spune:

    Aleluia ! Amin !

  3. Ionut74 spune:

    ABIA AȘTEPT! DOAMNE , AI MILĂ DE MINE, CA SUNT PĂCĂTOS! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free