Amiralul Coligny ( 1519 – 1572 )

Amiralul Coligny

( 1519 – 1572 )

Sub numele sau complet Gaspard de Coligny, cel care a ramas in istorie sub titulatura de “Amiralul Coligny” se naste pe 10 februarie 1519 intr-o familie de vitza nobila veche. Domeniul familiei era situat undeva la picioarele Muntilor Jura, intre Bresse si Bourgogne.

Mama sa, Louise de Montmorency, inclinata spre ideile Reformei care incepusera sa se raspandeasca si in Franta, are o adanca influenta asupra copiilor sai, transmitandu-le valorile morale inca din primii ani de viata.

Timp de opt ani ea se consacra educatiei copiilor sai. Apoi, fiind numita doamna de onoare a reginei Eleonora, e nevoita sa se mute la Paris, in 1530. Insa, pe cei sapte copii ai sai nu ii aduce cu sine, dorind sa-i fereasca de atmosfera imorala ce domnea la curtea regala. Fiind de o moralitate iesita din comun si posedand o noblete a caracterului care-i impresiona pe toti, mama viitorului Amiral Coligny reuseste sa castige respectul tuturor.

Coligny inclina inca din copilarie spre cariera armelor, alaturi de fratele sau Francois. Adesea, urmarea in societatea printului mostenitor exercitiile pentru pregatirea unui cavaler, avand un ascutit simt de observatie si un temperament de soldat. Pentru a se educa pe sine in spirit militar, Coligny isi impune exercitii deosebit de severe. Deoarece iubea somnul, isi impune sa se trezeasca la orice ora din noapte, doar ca sa exerseze stapanirea de sine.

Coligny nu este atras de avere, el insusi marturisind: “Apreciez mai degraba putina reputatie buna decat multele bogatii.” Prima campanie militara la care participa viitorul amiral al Frantei este cea a Ducelui de Guise in Luxemburg, in 1542. Iar prima data cand i se incredinteaza comanda pe mare, il gasim pe Coligny in fruntea unei galere, in timpul atacului asupra insulei Wight, in 1545.

In acelasi an, trei evenimente majore ii vor marca viata viitorului amiral: primirea rangului de colonel si capitan general al infanteriei franceze, moartea mamei sale si casatoria cu Charlotte de Laval.

Sub domnia lui Henric al II-lea, Coligny participa la asedierea portului Boulogne, ocazie in care observa marea dezordine care domnea in armata franceza. Aceasta il determina pe viitorul amiral sa decreteze faimoasele ordonante care erau menite sa apere populatia civila impotriva abuzurilor din partea soldatilor nedisciplinati.

Aceste ordonante prevedeau ca “soldatului care, fara prilej legal, va adresa vreo injurie care sa atinga onoarea altuia, i se vor intoarce aceleasi injurii si prilejuri de rusine si vor fi facute cunoscute inaintea tuturor companiilor de soldati.” Iar “soldatul care va injura in numele lui Dumnezeu va fi adus in piata publica, legat de lanturi timp de trei zile, iar la expirarea lor, cu capul gol, Ii va cere iertare lui Dumnezeu.” Coligny va avea nevoie de multa fermitate si perseverenta pentru a restaura ordinea, disciplina, cinstea si moralitatea in trupele franceze.

Numit de catre rege locotenent-general in Boulogne, Coligny conduce asediul orasului, pe care-l obliga sa se predea,  dupa care este trimis in Anglia ca ambasador al regelui Frantei. Dupa reintoarcerea din Anglia, pe 20 mai 1551, Henric al II-lea ordona ca faimoasele ordonante ale lui Coligny sa fie aplicate in intreaga armata franceza, iar in anul urmator viitorul amiral e numit guvernator al Parisului si al Ile – de – France, in amintirea marilor servicii facute tarii.

Apogeul onorurilor si al gloriei lui Coligny are loc in 1553 cand este numit Amiral, nume sub care va ramane pentru totdeauna in analele istoriei. Desi nu a condus niciodata vreun comandament naval, grija pentru interesele marinei si intelegerea necesitatii ca Franta sa intemeieze colonii, Coligny isi merita pe deplin titlul de amiral. De fapt, ideea infiintarii de colonii ale tarii – mama, Franta, avea la baza un alt gand al marelui barbat: raspandirea credintei crestine in tinuturi noi si gasirea unor refugii pentru reformatorii persecutati, pe care Amiralul ii simpatiza si ii proteja in masura posibilitatilor sale.

Datorita interventiei sale, sunt trimisi in colonia pe care Amiralul o intemeiase in Brazilia 14 emigranti si 2 misionari. Un moment de cotitura in viata Amiralului a fost razboiul cu armatele spaniole ale lui Filip al II-lea, in urma caruia orasul Saint Quentin cade in mainile acestora, iar Coligny e luat prizonier si intemnitat in fortul Ecluse.

Lunga captivitate in fortul Ecluse, apoi in Grant, il aduce pe Amiral in contact cu Biblia. Fratele sau, D’Andelot, ii procura o Biblie pe care Amiralul o va citi cu mare sete. Treptat, chiar sotia sa, Charlotte de Laval, e castigata la Reforma, iar corespondenta cu Jean Calvin va avea un mare efect asupra acceptarii ideilor Reformei de catre Amiral.

In timp ce Coligny, cercetand Biblia, descoperea noi adevaruri pe care nu le cunoscuse, in Franta,  familia Ducelui de Guise preia controlul partidului catolic si incepe o serie de intrigi impotriva Amiralului si protestantilor. De abia in 1559 Amiralul este eliberat de spanioli in schimbul unei sume uriase de bani , insa greutatile mari abia acum incep pentru el.

In urma declaratiei facuta in Parlament de catre cardinalul de Lorena potrivit careia regele avea in plan distrugerea ereziei lui Calvin, Coligny trece deschis de partea Reformei, prezentandu-si demisia din functia de guvernator al Picardiei. Demisia ii este insa respinsa.

In aceasta perioada tulbure pentru istoria Frantei, are loc primul conciliu national francez, ocazie in care regele ordona tuturor judecatorilor sa aplice cu cea mai mare rigoare legile impotriva ereticilor. Spre sfarsitul anului 1559, Charlotte de Laval il sfatuieste pe sotul ei sa-si exprime public adeziunea fata de cultul reformat, lucru in deplin acord cu spiritul de dreptate si loialitate al Amiralului. Aceasta adeziune are loc intr-un moment in care persecutiile impotriva protestantilor sunt deosebit de dure.

In 23 decembrie 1559, Anne de Bourgogne, un consilier al Parlamentului, este ars de viu in Piata Greve pentru ca dezaprobase persecutiile impotriva protestantilor, exemplul sau castigand pentru Reforma mai multi tineri decat toate cartile lui Calvin. In Franta se organizeaza o adevarata inchizitie civila, stimulata de agenti secreti, care facea in diferite cartiere ale Parisului numeroase descinderi soldate cu perchezitii si arestari printre protestanti si simpatizantii lor. Este vizat mai ales cartierul Saint Germain, considerat o “mica Geneva”.

Fata de aceasta situatie, Amiralul intervine pe langa regina Caterina de Medici, prezentandu-i starea trista a tarii si nemultumirile supusilor legate de problemele religioase si afacerile publice. In aceasta prezentare, Amiralul ii cere reginei semnarea unui decret prin care sa se asigure libertatea de cult a protestantilor. Edictul din 8 martie 1560, semnat de Amiral in calitate de membru al Consistoriului, prevedea incetarea persecutiilor impotriva protestantilor. Insa decretul nu va fi respectat, in ciuda numarului tot mai mare de oameni care treceau la Reforma. Numai in Normandia existau peste 50 000 de protestanti, conform unei anchete facute de Amiralul insusi.

La Consiliul Regal din 1560, Coligny expune situatia protestantilor din Franta si cere permisiunea de a se construi biserici pentru ei, pentru ca si protestantii sa-si poata exprima credinta in mod liber. Demersul apologetic al Amiralului si sinceritatea sa il castiga pe regele Francisc al II-lea, care-l numeste pe Coligny comandant al Fortului Havre.

Dupa moartea lui Francisc al II-lea, noul rege, Carol al IX-lea, porunceste punerea in libertate a protestantilor intemnitati, cu conditia ca ei sa se intoarca la religia catolica. Dat fiind numarul tot mai mare al reformatilor, regele se vede obligat ca pe 17 ianuarie 1562 sa semneze un decret prin care recunoaste dreptul la existenta al acestora. Prin acest decret, reformatii erau obligati sa restituie toate bisericile si veniturile ecleziastice detinute, li se interzicea construirea de noi biserici, insa li se permitea sa-si tina adunarile in aer liber sau in case particulare.

Reformatii aveau voie sa se adune si la periferia oraselor, insa numai sub supravegherea ofiterilor regelui.  De asemenea, evanghelistii protestanti aveau voie sa predice doar invataturi conforme cu Biblia si cu hotararile Conciliului de la Nicea, fara a ataca liturghia si ceremoniile catolice. Pentru sustinerea miscarii protestante erau permise doar donatiile voluntare.

Edictul regal nu va fi insa aplicat pretutindeni la fel. Astfel, in loc sa aduca pacea, el aduce razboiul. A ramas in istorie masacrul de la Vassy, in care oamenii Ducelui de Guise ucid 60 de hughenoti si ranesc alti 250, intr-un moment in care 1200 de protestanti erau adunati la ordinul acestuia. Masacrul de la Vassy va fi repetat si in alte localitati, fapt care il determina pe Amiral sa se inroleze in razboaiele religioase care vor urma, luand partea coreligionarilor sai.

Amiralul primeste o mare lovitura prin moartea sotiei, apoi a fiului cel mare si a fratelui d’ Andelot. Avand presimtiri sumbre, pe 15 iulie 1569, Coligny isi scrie testamentul – o adevarata marturisire a credintei protestante. Presimtirile sumbre ale Amiralului se adeveresc. In timp ce se intoarce de la Luvru, unde participase la o sedinta a consiliului particular, un asasin platit de dusmanii sai incearca sa-i ia viata. Acesta nu reuseste decat sa-i zdrobeasca degetul aratator si sa-i raneasca bratul stang.

Imediat Amiralul este operat pentru a i se extrage glontul din brat, insa lucrurile nu merg deloc bine. Presimtind apropierea sfarsitului, Amiralul isi incredinteaza viata in mana lui Dumnezeu, fiind pregatit pentru plecarea din aceasta lume.

Initial, regele Carol al IX-lea, care tinea la Amiral, il viziteaza acasa si ii promite razbunare. Ulterior insa, cazand prada intrigilor mamei sale, Caterina de Medici, care il indemna sa-l ucida pe Amiral pentru a scapa tara de un dezastru, Carol al IX-lea cedeaza, jurand ca nu doar Coligny va fi ucis, ci si toti protestantii din regat. Ducele de Guise isi ia personal raspunderea de a-l ucide pe Amiral, care, in urma ranilor primite, se afla bolnav acasa. Marele barbat al Frantei isi sfarseste viata in 1572, fiind aruncat de la fereastra de oamenii Ducelui de Guise, cu doua zile inainte de declansarea macelului din Noaptea Sfantului Bartolomeu. Dupa asasinarea Amiralului, capul lui este trimis la Roma, iar trupul este predat multimii instigate impotriva protestantilor care, dupa ce il batjocoresc, tarandu-l pe strazile Parisului, intr-un final il dau prada flacarilor.

Data de 24 august 1572 a intrat in istorie. Datorita pezentei  la nunta liderului lor Henric de Navarra cu sora regelui, Margareta, numerosi protestanti se aflau in Paris la acea data. Asa se face ca in acea teribila noapte si in ziua care a urmat au fost ucisi peste 3 000 de hughenoti doar la Paris. In intreaga tara se estimeaza ca si-au pierdut viata peste 70 000 de protestanti, ucisi de masele populare , majoritar catolice, instigate de agitatori care puneau in seama acestora situatia economica si sociala dezastruoasa.

Astfel si-a incheiat viata acest mare nobil francez, un aparator al drepturilor protestantilor, un mare caracter si un model de vietuire crestina. Amiralul Coligny ramane in istorie ca un exemplu de noblete si crestinism autentic. In viata privata, era un om deosebit de evlavios. Inainte de fiecare masa se inalta o rugaciune de multumire, iar la sfarsitul ei, de asemenea, erau rostite cuvinte de recunostinta la adresa lui Dumnezeu.

Cand se apropia Sfanta Cina, Amiralul ii chema pe toti ai casei, indemnandu-i sa-si ceara iertare unul altuia si sa se impace, daca intre timp au avut vreo neintelegere. Studiul Bibliei era o prioritate permanenta in viata Amiralului. Uneori conducea personal serviciile divine din sanul familiei, momente in care se canta, se citea din Biblie si se citeau scrisorile lui Calvin din Geneva.

Desi protestant convins, el a stiut sa respecte drepturile altor culte, in deosebi pe cele ale catolicilor din Chatillon, localitatea sa de resedinta. Intreaga sa viata Amiralul a luptat pentru fratii sai persecutati, pentru libertatea de constiinta si pentru adevar. O lupta nobila, pecetluita insa cu propria viata.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Biografii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free