Isaac Newton ( 1642 – 1727 )

Isaac Newton

( 1642 – 1727 )

Lumea noastra a avut si spirite mici, care nu au lasat nimic in urma lor, dar si spirite mari, generoase, ale caror realizari au facut omenirea mai bogata, mai civilizata. Un astfel de spirit superior, care a deschis noi domenii de gandire si cercetare, este englezul Isaac Newton,

Nascut in 1642 la Woolsthrope, Anglia, intr-o perioada in care  Europa intreaga trecea prin mari framantari interne, Isaac Newton apare pe scena lumii odata cu zorile unei noi ere, a unei redesteptari in toate ramurile de activitate si cercetare. In copilarie, el traieste in linistea naturii de la tara, avand privilegiul de a contempla tot felul de minuni intalnite la fiecare pas in marea carte a naturii. Atunci, in acei ani frumosi si linistiti, i s-a dezvoltat lui Isaac Newton un fin spirit de observatie care-l va ajuta pe omul de mai tarziu in realizarea planurilor sale.

Tatal sau murise cu putin timp inainte de nasterea sa, iar mama il incredinteaza pe Isaac in grija unor rude pe cand acesta avea doar doi ani. Era un copil firav la trup, insa vioi si inteligent. Copilul nu promitea sa faca prea multe in viata, daca era comparat cu alti tineri mai inzestrati decat el si cu posibilitati mult mai mari. Insa tocmai conditiile vitrege ale vietii sunt cele care formeaza geniile.

Dupa scoala primara, Isaac Newton urmeaza cursurile unui colegiu din Grantham. Aici nu exceleaza, fiind calificat mai degraba slab in comparatie cu colegii sai. Faptul nu se datora lipsei de inteligenta a copilului. ci unor preocupari ce puteau parea ciudate pentru cei din jurul sau. Tanarul Isaac este preocupat, de exemplu, de viteza vantului, intrebandu-se cum ar putea s-o masoare. Incercarile de a gasi un raspuns la toate aceste preocupari, precum si experientele facute cu mintea lui de copil, il faceau sa neglijeze scoala, aflandu-se mai totdeauna la coada clasei.

Insa, un incident petrecut in gradina din fatza bisericii din Grantham il face sa-si reconsidere atitudinea fatza de scoala. Primind o lovitura in abdomen de la un coleg mai puternic decat el, Isaac il provoaca pe acesta la lupta. Aceasta se intampla in 1655… Lupta trebuia dusa in fatza martorilor, elevi ai scolii, dar si in prezenta profesorului clasei si al fiului acestuia.

Slabut, firav si palid cum era, Isaac nu avea nicio sansa sa castige lupta. Insa incurajarile venite din partea celor prezenti, precum si simtul dreptatii de care era animat, ii dau o asemenea forta incat isi infrange adversarul. Surprins de victoria firavului sau elev, profesorul il ideamna pe Isaac sa ajunga in fruntea colegilor sai si la invatatura.

Copilul prinde sfatul si, in scurt timp, ambitios fiind, devine unul din cei mai buni elevi ai scolii. Fiind un spirit cercetator, Isaac profita din plin de biblioteca gazdei sale , plina de carti valoroase, pe care le citeste in timpul sau liber. Il preocupa orice domeniu, cu precadere fizica, matematica si chimia.

Insa un eveniment neprevazut ii schimba din nou cursul vietii. Datorita mortii tatalui vitreg, Isaac e nevoit sa se intoarca la tara, ocupandu-se de agricultura. Astfel, la doar 15 ani, Isaac devine fermier, continuand opera inceputa de tatal sau. In aceasta perioada e nevoit sa mearga zilnic la Grantham cu produsele fermei, insa de fiecare data nu uita sa treaca pe la bogata biblioteca a fostei gazde unde citeste pe nerasuflate.

In postura de fermier, Isaac Newton nu se rezuma doar la castigarea existentei, ci isi imagineaza tot felul de dispozitive si lucruri care starnesc interesul celor din jur. Vazand ca morile nu puteau functiona decat daca batea vantul, tanarul Isaac isi imagineaza si  construieste o moara mecanica de jucarie, la care “motorul” era un soricel care invartea roata morii, tot el fiind si cel care manca faina macinata.

Mintea lui Isaac Newton nu sta insa la agricultura. Vazandu-i preocuparile, mama il trimite din nou la scoala. Curand, Isaac se inscrie la Universitatea din Cambridge, loc in care ideile lui Galilei erau la mare cinste. Savantul in devenire se simte atras de aceste idei si continua cercetarile acestuia. E preocupat mai ales de  intrebarea la care inca nu gasise niciun raspuns: De ce planetele, care au orbite eliptice in jurul Soarelui, nu merg in linie dreapta ?

Se povesteste ca intr-o zi, odihnindu-se la umbra unui pom, a vazut un mar cazand la pamant. Imediat  s-a intrebat care e cauza caderii spre pamant a marului, zicandu-si: “Asa cum marul a fost atras de pamant, tot asa trebuie sa fie atrase si planetele in jurul soarelui.” Era prima scanteie care avea sa duca la descoperirea uneia dintre cele mai importante legi ale fizicii: legea atractiei universale.

Intorcandu-se la universitate, Newton se apuca serios de studiul matematicii, desi nu excelase in acest domeniu pana atunci. Invata geometrie si trigonometrie si, sub influenta lui Wellis, un mare matematician al timpului, stabileste teorii noi in matematica, precum teoria trinomului si cea a fluxurilor.

Intrebarile de genul: “De ce marul cade la pamant ?” si “De ce pamantul se invarte in jurul soarelui?” nu-i dau deloc liniste. Preocupat de aceste intrebari, uneori uita sa manance sau sa-si ia camasa cand pleaca in oras. La intrebarile care-l framantau se dadea in acea vreme un raspuns simplist: gravitatia. Dar ce este gravitatia ? Newton doreste calcule, legi si cifre, nu doar niste simple afirmatii. El dorea sa stie de ce Luna nu cade pe Pamant ca si marul din pom, din moment ce gravitatia actioneaza si intr-un caz si in altul.

Continuand cercetarile in aceasta directie, Newton ajunge la concluzia ca forta de atractie a pamantului scade pe masura ce creste distanta. Astfel, el reuseste sa stabileasca matematic ca forta de atractie dintre doua corpuri e invers proportionala cu patratul distantei dintre acestea, si ca toate corpurile se atrag intre ele in raport cu marimea lor.

Timp de zece ani Newton e preocupat sa dovedeasca matematic teoria lui. Primele incercari dau gres datorita unor masuratori gresite ale Pamantului. Insa dupa sasesprezece ani, un savant francez descopera greseala si reface masurarea Pamantului. Fiind in posesia noilor date, Newton reface calculele. De data aceasta legea atractiei universale este dovedita corect si matematic.

“Am descoperit cauza pentru care Pamantul se invarte in jurul Soarelui si de ce nu zboara aiurea”, spunea el dupa aceasta reusita. Din modestie, Newton nu-si face publica descoperirea. Dupa mai multi ani insa, fiind vizitat de astronomul Halley si discutand cu acesta pe marginea miscarii eliptice a Pamantului in jurul Soarelui, Newton ii vorbeste acestuia despre calculele sale. Cand Halley i le cere, Newton constata ca le aruncase. Totusi, el ia un creion si in doar cateva minute reface toate calculele.

“Acestea sunt cele mai mari descoperiri facute vreodata”, spune Halley. “Trebuie sa intervenim la Societatea Regala sa le publicam.” Insa, Societatea neavand fonduri, Halley ia toate cheltuielile asupra lui.

In 1669, Newton prezinta Societatii Regale telescopul cu reflexie inventat de el, iar din anul 1703 devine membru pe viata al acestei Societati. De asemenea, este ales si membru al Academiei de Stiinte, privilegiu acordat unui numar restrans de personalitati.

Isaac Newton continua cercetarile si curand comunica descoperirea spectrului solar. Noua descoperire este insa primita cu rezerve. Chiar teoria atractiei universale, deja cunoscuta, a fost mult timp respinsa de Academia din Paris.

In privinta vietii personale, Newton era un uituc si un distrat. De multe ori uita sa manance sau sa-si ia camasa. Se povesteste ca odata l-a invitat la masa pe un prieten bun. Acesta vine, se aseaza la masa pe care erau deja asezate felurile de mancare, insa Newton intarzie sa coboare din laboratorul sau. Plictisit sa tot astepte, musafirul isi consuma portia, apoi, in gluma, ii mananca si portia lui Newton. Intr-un tarziu, apare si gazda, se aseaza la masa si, privindu-si farfuria goala, spune: “Am uitat ca am si mancat.

Newton era un om de o modestie exemplara si de un altruism iesit din comun. Aproape toti banii ii impartea rudelor si celor in nevoie, uneori ramanad cu propriile datorii neplatite. Era un matematician de exceptie. In 1696, John Bernouilly, un vestit matematician, lanseaza o provocare intregii Europe: publica doua probleme , cerand savantilor europeni sa le rezolve in termen de sase luni. Dupa un timp, Leibnitz, un alt vestit matematician, ii cere autorului sa prelungeasca termenul, intrucat probleme erau foarte grele, ceea ce s-a si intamplat.

Intr-o zi, venind obosit de la Monetarie, Newton gaseste revista in care erau publicate cele doua probleme si incepe calculele. A doua zi dimineata, el are deja rezultatele pe care matematicieni cu renume nu le-au gasit timp de opt luni.

Preocuparile lui Newton nu erau doar de domeniul stiintelor exacte. Il pasiona studiul Bibliei, in mod deosebit cartile profetice Daniel si Apocalipsa. Ca rod al acestor preocupari, el scrie spre sfarsitul vietii o carte in care comenteaza profetiile din cele doua carti biblice, punandu-le in legatura cu cartile lui Moise. Lucrarea insa nu va fi publicata decat dupa moartea sa. Pe buna dreptate, Newton este considerat un deschizator de drumuri in privinta studiului cartilor profetice.

Moartea il surprinde pe Newton la aproape optzeci de ani, in 1727, datorita unei pneumonii si a unui atac de guta. Astfel, dispare unul dintre cele mai mari spirite pe care le-a cunoscut omenirea. Un om mare, insa pe cat de mare, pe atat de modest.

Desi a fost numit cel mai mare geniu al umanitatii, Newton recunostea ca toate veneau de la Dumnezeu, iar el era doar un fir de praf care incerca sa inteleaga maretia Universului.

“Eu nu stiu cum ma va judeca lumea”, spunea el, “dar parerea despre mine este ca as fi un copil care se joaca pe malul marii, culegand aici o piatra mai vargata, acolo o scoica mai stralucitoare decat altele, pe cand oceanul adevarului se intinde nemarginit in fatza.”

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Biografii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free