“Straini si calatori”

“Straini si calatori”

“In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite; ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant.

Cei ce vorbesc in felul acesta arata deslusit ca sunt in cautarea unei patrii. Daca ar fi avut in vedere pe cea din care iesisera, negresit ca ar fi avut vreme sa se intoarca in ea.

Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate.” ( Evrei 11, 13-1 6 )

In lumea in care traim, crestinii care isi iau in serios numele pe care-l poarta sunt adesea acuzati ca traiesc intr-o lume iluzorie, instrainati de problemele reale ale vietii si societatii. Marx considera invataturile Bibliei un “opium pentru popor”, un narcotic intelectual prin care gandurile si preocuparile oamenilor sunt deviate de la problemele reale spre o lume iluzorie.  Filozoful german Nietsche considera morala crestina drept o “morala a sclavilor” – morala unor oameni inadaptabili, care nu stiu sa lupte cu greutatile vietii.

In concluzie, omul evlavios este privit de catre sceptici ca unul care traieste cu capul in nori si cu picioarele doar din cand in cand pe pamant. Adevarul este insa cu totul altul. In rugaciunea Sa de la sfarsitul lucrarii Sale publice, Mantuitorul amintea: “Tata, nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau” ( Ioan 17, 15 ).

Aceasta inseamna ca adevaratul urmas al lui Christos se afla inca in aceasta lume mai ancorat in problemele vietii decat oricine altcineva. Motivul ? Daca un om a inteles corect voia lui Dumnezeu, el nu se va gandi doar la sine, ci si la semenii lui; nu se va gandi doar la clipa prezenta, ci si la cea viitoare. Fie ca are de cusut o haina, fie ca trebuie sa tencuiasca o casa sau sa cultive o bucata de pamant, el va face totul ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni, avand intotdeauna simtamantul prezentei divine.

Si totusi, desi suntem implicati profund in viata de familie, de biserica si societate, suntem marcati permanent de sentimentul instrainarii. Lumea aceasta , cu mizeriile ei si cu sistemul de valori rasturnat cu susul in jos, nu este casa noastra. Pe aici suntem doar in trecere…

Ce inseamna “acasa” si ce inseamna a fi intre straini ? Cum ne raportam la diferitele aspecte ale vietii atunci cand suntem acasa si atunci cand calatorim printre straini ?

Cand esti acasa iti permiti unele abateri de la regula sau chiar amanari ale implinirii unor datorii obisnuite ale vietii. Cand te afli intre straini, chiar faptul ca nu esti acasa impune sa te porti mai atent si sa-ti implinesti datoriile cu mai mare constiinciozitate.

Acasa iti permiti sa mananci uneori mai dezordonat si sa calci anumite reguli. Cand esti in calatorie, intre straini, mananci mai atent si mai cumpatat. Acasa iti permiti sa te imbraci mai lejer, astfel incat sa te simti bine si fara sa tii cont de parerile celor din jur. Cand pleci intr-o calatorie, iti alegi cu atentie hainele. Nu mai esti singur, ci intre straini…

Acasa iti permiti tot confortul, iar daca ai posibilitati materiale, chiar luxul pe care ti-l doresti. In calatorie, nu duci cu tine decat strictul necesar. Acasa, te poti izola daca vrei; in calatorie, vrand-nevrand trebuie sa interactionezi cu oamenii din jur. Acasa te gandesti mai mult la clipa prezenta. In calatorie, gandul zboara mai mult spre viitor, in asteptarea finalului ei.

In mod paradoxal, desi traim pe un pamant plin de blestemul pacatului, cei mai multi dintre noi ne simtim acasa. E oare bine ? E bine sa te simti acasa cand la fiecare colt de strada vezi nedreptatea urcata pe tron ? E bine sa te simti acasa cand suferinta, boala si moartea ne pandesc la fiecare pas ?

“Acasa” inseamna nu doar un loc in spatiu bine precizat, ci mult mai mult decat atat. “Acasa” inseamna in primul rand o atmosfera, inseamna tihna, pace, bucurie, echilibru, armonie si fericire. Dar cine poate spune ca toate aceste valori nepretuite le avem in viata mizera pe care o traim acum si aici ?

Nimeni nu neaga faptul ca pamantul, ca planeta, este caminul nostru. Aici ne-am nascut, aici am dus luptele noastre sufletesti, aici L-am cunoscut pe Dumnezeu… Atmosfera de pe pamantul nostru este insa departe de ceea ce inseamna “acasa”, departe de ceea ce tanjeste sufletul nostru.

Aici, pe pamantul acesta batran si obosit de urmarile pacatului, am aflat despre un alt camin: cerurile cele noi si pamantul cel nou pe care Dumnezeu le-a pregatit pentru copiii sai credinciosi.

Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.” ( 2 Petru 3,13 ).

Iata de ce un adevarat crestin nu poate gandi la fel cum gandeste lumea din jurul lui. Un om fara Dumnezeu isi poate permite sa neglijeze datoriile vietii; un crestin nu isi poate permite acest lucru. Un om fara Dumnezeu poate manca orice, oricat si oriunde; un crestin nu isi poate permite asa ceva. Un om fara Dumnezeu se poate imbraca extravagant sau indecent; un crestin nu poate face acest lucru.

In toate lucrurile importante sau neinsemnate ale vietii un crestin adevarat se va deosebi de oamenii fara Dumnezeu atat prin mentalitate, cat si prin obiceiurile de viata, la fel cum un om aflat intr-o calatorie printre straini se deosebeste in mentalitate si obiceiuri de un om care se simte la el acasa.

Istoria biblica ne arata ca oamenii lui Dumnezeu din toate timpurile au avut simtamantul ca sunt straini si calatori pe acest pamant, indiferent de cate binecuvantari s-au bucurat in viata.

Avraam nu a pierdut acest simtamant niciodata pana in clipa mortii sale. La moartea Sarei, cand le cere fiilor lui Het un teren pentru a-si ingropa sotia, el marturisetste: “Eu sunt strain si venetic printre voi” ( Geneza 23,4 ). Cand afirma Avraam acest lucru ? Cand avea 137 de ani. Deja de 62 de ani pribegea prin Canaan, prin propria lui tara, daruita lui nu de oameni, ci de Insusi Dumnezeu. Si totusi, el se simtea un strain in propria lui tara. De ce ?

Un raspuns posibil ar fi acela ca Avraam nu intrase efectiv in stapanirea tarii. E adevarat, insa cred ca un alt motiv se afla la baza simtamantului de instrainare pe care il avea in propria lui tara: “El astepta cetatea care avea temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu.” ( Evrei 11, 10 )

Iacov a fost si el un om care a avut simtamantul ca este un strain si calator pe pamant. Ajuns inaintea lui faraon la o varsta inaintata, el ii spune acestuia: “Zilele anilor calatoriei mele sunt 130 de ani” ( Geneza 47,9 ).

Era Iacov un inadaptabil, un vanator de naluci ? Nicidecum ! Iacov era un om cu picioarele pe pamant, profund ancorat in realitate si plin de grija fatza de o familie care numara deja 70 de suflete.

Spre sfarsitul vietii sale, David face aceeasi marturisire. In rugaciunea sa pentru binecuvantarea darurilor aduse de popor pentru construirea templului, el spune: “Noi suntem niste straini si locuitori inaintea Ta, Domane “ ( 1 Cronici 29, 15 ).  Cand face David aceasta afirmatie ? Nu cand era urmarit de Saul, nici cand se afla in razboi cu dusmanii sai, ci spre sfarsitul vietii sale, cand poporul Israel era stapan pe tara promisa, iar prosperitatea natiunii crestea din zi in zi.

Acelasi simtamant este exprimat de cel mai mare imparat al lui Israel si in Psalmi: “Asculta-mi rugaciunea, Doamne, si pleaca-Ti urechea la strigatele mele ! Nu tacea in fatza lacrimilor mele ! Caci sunt un strain inaintea Ta, un pribeag ca toti parintii mei.” ( Psalm 39,12 ).

Petru adreseaza prima sa epistola “catre alesii care traiesc ca straini imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia” ( 1 Petru 1,1 ). Apoi, in cuprinsul epistolei sale, el aminteste de doua ori ideea instrainarii:

“Purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre” ( cap. 1,17 )

“Prea iubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul” ( cap. 2, 11 ).

Dar noi ? Noi, cetateni ai mileniului trei, inconjurati de tot confortul, luxul si prosperitatea adusa de societatea de consum in care traim, mai avem simtamantul ca aici nu este “acasa” ? Unde se afla centrate gandurile si actiunile noastre: aici sau in cer ?

Sfatul lui Pavel este simplu si clar: “Ganditi-va la cele de sus, nu la cele de pe pamant” ( Coloseni 3.2 ). Desigur, apostolul se refera in primul rand la Planul de Mantuire, la dragostea lui Dumnezeu, la mijlocirea Fiului lui Dumnezeu si lucrarea Duhului Sfant. Dar de ce sa nu ne gandim si la patria cereasca pe care ne-a promis-o Mantuitorul ?

La nivelul mintii si inimii fiecarui suflet omenesc se duce o lupta intre doua chemari. Pe de o parte, “Iisus vine sa ne prezinte avantajele si imaginile minunate ale cerului, pentru ca atractiile cerului sa devina familiare gandurilor si pe peretii memoriei sa fie agatate tablourile ceresti ale iubirii eterne “(1 ).

Pe de alta parte, “ispitele Satanei prezinta lucrurile pamantesti facandu-le fascinante si absorbante, astfel incat realitatile ceresti sa fie eclipsate si atasamentul fatza de lume sa fie facut cel dintai” ( 2 ).

Este adevarat ca un crestin matur doreste cerul nu pentru bogatiile de acolo, ci pentru privilegiul de a locui cu Domnul si Mantuitorul sau pentru vesnicie. Dar sa nu uitam ca oricat de maturi am fi din punct de vedere spiritual, inaintea lui Dumnezeu tot copii suntem. Si, pentru ca suntem copii, Dumnezeu se comporta cu noi ca si cu niste copii. Dupa cum un parinte ii promite copilului tot felul de lucruri daca va fi cuminte, la fel Dumnezeu ne promite o multime de lucruri daca vom fi ascultatori de vointa sa.

Da, pe acest pamant nu suntem decat niste straini si calatori, deoarece prin jertfa lui Christos am devenit cetateni ai Imparatiei cerurilor. “Dar cetatenia noastra este in ceruri , de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Iisus Christos.” ( Filipeni 3,20 ).

Pentru unii, aceasta poate insemna o iluzie desarta, o Fata Morgana. Pentru noi insa, ea este o realitate vie. Canaanul ceresc este un loc la fel de real ca oricare loc de pe pamant. Pentru ucenici, inainte de a-L cunoaste pe Iisus, cerul era un spatiu nedefinit, populat cu fiinte imateriale. Dupa ce L-au cunoscut pe Domnul, conceptia lor despre cer s-a schimbat. Cerul a devenit un loc real, populat de fiinte reale, cu caminuri pentru cei mantuiti reale, cu o natura neatinsa de blestemul pacatului cat se poate de reala.

Putem oare cuprinde slava patriei ceresti ? Nicidecum, caci “lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” ( 1 Corinteni 2,9 ).

Dupa ce i s-a oferit harul de a vedea o infima parte din minunile si frumusetile lumii viitoare, un autor inspirat este nevoit sa recunoasca: “ Nu pot descrie lucrurile minunate pe care le-am vazut acolo. O, daca as putea vorbi in limba Canaanului ceresc, atunci as putea povesti ceva despre slava acelei lumi mai bune.” ( 3 )

Acelasi autor adauga: “Limba este prea slaba ca sa incerce o descriere a cerului. In timp ce scenele se ridicau in fatza mea, eram pierduta in uimire. Purtata prin splendoarea care depaseste orice imaginatie, pun pana jos si exclam: “O, ce iubire ! Ce iubire minunata ! Cea mai maiastra limba nu poate descrie gloria cerului ori adancurile neegalate ale iubirii Mantuitorului.” ( 4 )

Suntem nerabdatori sa aflam cate ceva din frumusetile patriei ceresti ? Ultimele doua capitole ale Apocalipsei, impreuna cu unele referiri din cartea profetului Isaia, ne vor ajuta sa ne formam o imagine despre ceea ce inseamna lumea viitoare, Noul Pamant si Imparatia lui Dumnezeu.

Pana in momentul intrarii noastre in Imparatia cerurilor, suntem insa doar niste straini si calatori pe acest pamant.  Aici nici macar mormantul nu este un “loc de veci”, ci doar un popas spre ziua invierii si al inceputului vesniciei.

Sa traim cu picioarele pe pamant, profund ancorati in realitatile lumii acesteia, insa ca niste oameni care nu apartin lumii acesteia. Sa nu uitam ca suntem cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu, , purtandu-ne ca niste ambasadori ai lumii viitoare, deosebiti in caracter, in implinirea datoriilor vietii, in obiceiuri si in mentalitate.

Iar daca vor veni si clipe de descurajare ( si nu se poate sa nu vina ), sa ne reamintim promisiunea facuta de Mantuitorul cu putin timp inainte de jertfa Sa:

“ Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” ( Ioan 14, 1-3 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – E. G. White, Chemarea noastra pentru cer”, p. 286

( 2 ) – Ibidem

( 3 ) E. G. White, Experiente si Viziuni, p. 19

( 4 ) Idem, p. 28

Acest articol a fost publicat în Diverse. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la “Straini si calatori”

  1. Tuky spune:

    Mulţumesc Lori pentru acest balsam pentru suflet, care a stors toate lacrimile mele şi mi-a liniştit toată fiinţa. Da, aştept cu dor pe Domnul şi căminul ceresc promis. Şi deşi cunosc subiectul, felul în care l-ai alcătuit cred că este un leac vindecător pentru orice suflet zdrobit şi mult prea încercat de pe acest pământ.

    Să nu te opreşti niciodată din ceea ce faci pe acest blog, Domnul să te binecuvânteze să-ţi dea cele mai bune gânduri şi idei, putere şi sănătate şi tot ce-ţi doreşte inima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free