“Cine n-are sabie…sa-si cumpere”

“Cine n-are sabie…sa-si cumpere”

( Luca 22, 36 up. )

In Biblie exista cuvinte care ne socheaza si pe care nu le intelegem nici la prima citire, nici la a doua, poate nici la a zecea lecturare. In asemenea situatii, simtim cum increderea noastra in Cuvantul lui Dumnezeu scade, intrebandu-ne daca nu cumva scepticii au dreptate atunci cand afirma ca Biblia este o carte plina de contradictii.

De ce oare a ingaduit Dumnezeu ca scriitorii Bibliei sa foloseasca uneori un limbaj atat de socant ? De ce uneori chiar Domnul Iisus in persoana a rostit cuvinte care ne pun in incurcatura si al caror inteles ne e greu sa-l deslusim ?

As raspunde cu o contraintrebare: Daca Dumnezeu ne-ar vorbi intotdeauna folosind un limbaj normal, obisnuit, oare am mai reactiona corect la indemnurile Sale ? Incercati sa vorbiti bland si linistit unui om cazut in lesin. Credeti ca va va auzi ? Daca insa ridici tonul, daca ii dai cateva palme si torni peste el putina apa rece, cu siguranta ca acel om se va trezi din lesin.

Incercati sa vorbiti bland si linistit unui om aflat in moarte clinica… Daca acelui om nu i se fac manevre specifice de resuscitare, care ni se pot parea dure uneori, nu va exista nicio sansa ca acel om sa ne mai auda vreodata. Situatiile limita cer solutii limita. Or din punct de vedere spiritual, noi, ca oameni pacatosi, suntem de multe ori in situatia limita de a nu mai auzi glasul bland si linistit al cerului. De aceea, in unele cazuri, Dumnezeu considera ca , pentru a ne trezi, e nevoie de “socuri” verbale care sa ne aduca la realitate.

Un exemplu de limbaj care il socheaza pe cititorul Bibliei il reprezinta pasajul din Luca 22,35.36.38:  “Apoi le-a mai zis: “Cand v-am trimis fara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati dus voi lipsa de ceva ? “De nimic”, i-au raspuns ei. Si El le-a zis: “Acum, dimpotriva, cine are o punga, s-o ia; cine are o traista, de asemenea s-o ia; si cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie…” “Doamne”, I-au zis ei, “iata aici doua sabii”. Si El le-a zis: “Destul.”

Pentru a patrunde mesajul pe care Mantuitorul a vrut sa-l transmita cu acea ocazie, ne va fi de mare folos sa intelegem contextul in care Iisus a spus aceste cuvinte.

Era cu putin timp inainte de Ghetsemani si cu cateva ore inainte de rastignirea Domnului. In dorinta de a-i pregati pe ucenici pentru ceea ce urma sa se intample, Iisus le vorbise deja de cateva ori despre suferintele, judecarea si moartea Sa. Rezultatul acestor dezvaluiri ? Ucenicii n-au inteles nimic. Un voal era coborat peste mintea lor preocupata de cu totul alte lucruri, si nu puteau crede ca ei se indreptau spre Ierusalim nu pentru a-L introna pe Domnul lor ca rege al lui Israel, ci pentru a asista la moartea Sa rusinoasa pe cruce.

Mai mult decat atat, pe drum ei se certau pentru intaietate. In timp ce Iisus se indrepta spre Ierusalim cuprins de o “intristare de moarte”, ei se gandeau la locurile care li se cuveneau in noua imparatie mesianica pe care o vedeau deja instaurata.

Putea oare Mantuitorul sa-i lase in aceasta stare deplorabila? Desigur ca nu ! De aceea, El incearca  sa-i aduca pe ucenici cu picioarele pe pamant, incepand cu navalnicul Petru, pe care-l instiinteaza ca doar peste cateva ore urma sa-L tradeze pe Domnul sau.

“Doamne”, i-a zis Petru, “cu Tine sunt gata sa merg chiar si la temnita si la moarte.” Si Iisus i-a zis: “Petre, iti spun ca nu va canta astazi cocosul pana te vei lepada  de trei ori ca nu Ma cunosti.” ( Luca 22,31-34 )

Cuvintele lui Iisus sunt ca un dus rece pentru ucenicul cuprins de febra asteptarii instaurarii noului regat. Apoi, dupa ce ii spune lui Petru ce avea de spus, Mantuitorul se intoarce spre ceilalti ucenici si ii indeamna, printre altele: “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” ( vers. 36 )

Ceea ce ne socheaza pe noi astazi, si ceea ce probabil i-a socat si pe ucenici atunci, este un singur cuvant: sabie. Ce cauta sabia in predica si lucrarea lui Christos ? Ce cauta sabia – simbol al varsarii de sange, al razboiului si al violentei – in viata unui crestin invatat sa fie un om al pacii, al dragostei si nonviolentei ? Acest singur cuvant pare sa anuleze toate invataturile, predicile si minunile savarsite de Iisus printre oameni.

Cand a rostit “Fericirile”, in cunoscuta predica de pe munte, Domnul nu a facut nicio referire la sabie,  spunand: “Ferice de voi cand veti lua sabia si va veti razbuna pe vrajmasii vostri”. Dimpotriva, El a spus: “Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor.” ( Matei 5,10 ).

Oare ce semnificatie are acest indemn al Mantuitorului ? Este oare acesta un semnal de a incepe “jihadul” ( razboiul sfant ) ? Si apoi, dupa ce ii indeamna pe ucenici sa-si vanda hainele pentru a-si procura sabii, iar acestia Il asigura: “Domane, iata aici doua sabii” , ce inseamna cuvantul “Destul” pe care-l rosteste El ?

In urmatoarele ore, dilema creste si mai mult. Ajunsi in gradina Ghetsemani, ucenicii se trezesc inconjurati deodata de o gloata condusa de insusi Iuda, care venise sa-L prinda pe Iisus cu scopul de a-L trimite in fatza  Soborului. Dezorientati, ucenicii Il intreaba pe Domnul: “Doamne, sa lovim cu sabia ?” ( Luca 22,49 ). “Fiii tunetului” abia asteptau sa inceapa macelul.

Petru nici nu mai asteapta aprobarea lui Iisus, lovind cu sabia in primul care ii iese in cale. Vrea sa-i spintece capul, gandind plin de manie: “Cum indraznesc acestia sa se lege de Domnul lor, Cel care in curand va fi Imparat al lui Israel?” Insa omul se fereste, iar sabia lui Petru nu intalneste in cale decat o biata ureche de rob care cade ca o frunza desprinsa din pom.

Ceea ce urmeaza ne pune si pe noi, dar cu siguranta ca si pe ucenici, intr-o mare dilema. Iisus se pleaca spre robul ranit si face ultima Sa minune inainte de rastignire. Mantuitorul repara astfel  greseala ucenicului Sau, greseala care putea sa-i coste viata pe toti, si sa compromita intreaga Sa lucrare. Mai mult decat atat, intorcandu-se spre Petru, ii spune cat se poate de solemn: “Pune-ti sabia la locul ei, caci toti cei scot sabia, de sabie vor pieri” ( Matei 26,52 ).

Sa facem acum o suma a tuturor celor intamplate. Iisus a predicat intotdeauna nonviolenta, atat prin cuvinte, cat mai ales prin exemplul propriei vieti. El ar fi putut apela la forta, dar nu a facut-o niciodata, desi ar fi fost pe deplin justificat sa procedeze astfel: “Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?”, il intreaba El pe Petru.

Totusi, Mantuitorul nu S-a folosit de forta, nici pentru a Se apara, nici pentru a raspandi Evanghelia in lume. Cum se explica atunci indemnul dat ucenicilor de a-si vinde hainele pentru a-si cumpara sabii ?

Cred ca dorinta Mantuitorului a fost aceea de a-i trezi pe ucenicii Sai printr-un soc verbal.  La cuvintele Sale, prin care-i indemna sa-si cumpere sabii, ei ar fi trebuit sa sara ca arsi si sa spuna: “Doamne, dar nu ne-ai invatat Tu sa fim blanzi si impaciuitori, sa suferim prigoana, sa ne rugam pentru vrajmasii nostri, sa-i iubim si sa ne rugam pentru cei ce ne bleastama ?

Dar nu ! Nici macar aceste cuvinte socante nu au avut rezultatul de a-i trezi. Au luat indemnul Domnului nu ca pe un mesaj profund si plin se semnificatii, ci l-au luat ca atare, asigurandu-L pe Iisus : “Avem aici doua sabii.”

Oare ce semnificatie are cuvantul  “destul !” pe care-l rosteste Domnul ca o concluzie la discutia dintre El si ucenicii Sai ? Dorea El sa le confirme ca erau suficient de inarmati ? Nicidecum !

Biblia ne transmite cuvintele rostite de o persoana  fara incarcatura lor emotionala, fara sa stim tonul care le-au insotit atunci cand au fost rostite, fara sa vedem mimica celui care le-a rostit. Sunt convins ca, daca am fi fost martorii acelui dialog si am fi auzit tonul care a insotit cuvantul “destul” rostit de Domnul, daca am fi vazut trasaturile chipului Mantuitorului in acele momente, am fi observat cu cata tristete a rostit El acel cuvant. Acest singur cuvant “destul !” ascunde in el o durere profunda. Iisus pare sa le spuna: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima cand e vorba sa pricepeti cuvintele Mele !

Daca vom reciti cu atentie Luca 22,35.36, vom observa un contrast izbitor intre doua situatii cu totul deosebite:

“Cand v-am trimis fara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati dus voi lipsa de ceva ?” De nimic”, i-au raspuns ei. “ ( vers. 35 )

“Acum, dimpotriva, cine are o punga, s-o ia; cine are o traista, de asemenea s-o ia; si cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” ( vers. 36 )

Observati contrastul intre “atunci” si “acum” ? E vorba nu numai de doua momente diferite, ci si de doua situatii diferite. Ce vrea sa spuna de fapt Domnul Iisus ?

Cuvintele Sale par sa spuna: “Pana acum am fost cu voi ceas de ceas si zi de zi. In toate greutatile si luptele am fost alaturi de voi. Eu Insumi v-am ocrotit ca sa nu se piarda credinta voastra. Dar acum voi pleca. Va trebui sa luptati pentru credinta voastra fara sa fiu langa voi. Eu, Cuvantul intrupat, voi pleca la Tatal, ca sa va pregatesc un loc in Imparatia Mea. Dar va las ceva in schimb: sabia.

La ce fel de sabie face referire Iisus ? La sabia de otel ? Nicidecum ! Iisus are in vedere o alta sabie, cea a Cuvantului lui Dumnezeu, care are menirea sa dea viata, nu sa o ia.: “Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii” ( Evrei 4,12 ).

Este acea sabie pe care vizionarul Ioan, exilat  pe insula Patmos, o vede iesind, in mod simbolic, din gura calaretului cu ochii ca para focului, cel incununat cu multe cununi imparatesti si al carui nume este Cuvantul lui Dumnezeu ( Apocalipsa 19, 11-15 ). Este acea “sabie a Duhului” ( Cuvantul lui Dumnezeu ) de care aminteste apostolul Pavel ca facand parte din armatura crestinului ( Efeseni 6,17 ).

Cu alte cuvinte, Mantuitorul vrea sa spuna: “Eu, Cuvantul intrupat, voi pleca curand dintre voi. Dar va las in schimb sabia Cuvantului scris, cu care trebuie sa va inarmati zi de zi in lupta credintei.”

Ce semnificatie are “haina” pe care trebuie sa o vindem pentru a procura aceasta “sabie” ?

Pentru un locuitor al Orientului din acele timpuri, haina insemna ocrotire de arsita zilei, dar si de frigul noptii. Haina era un simbol al comoditatii. A “vinde”  haina inseamna renuntarea la comoditatea noastra pentru a ne putea inarma cu sabia Cuvantului lui Dumnezeu.

In viata practica, aceasta inseamna renuntare la tot ce ne rapeste timpul de a fi intr-o mai stransa comuniune cu Dumnezeu, prin Cuvantul Sau. Aceasta inseamna, poate, mai putine ore de somn, mai putina munca, mai putin timp petrecut in fatza calculatorului sau televizorului, mai putine distractii… In schimb, aceasta inseamna mai mult timp petrecut cu Dumnezeu in studiul Scripturilor, in meditatie, in rugaciune si in slujirea semenilor.

Se teme cineva ca daca va renunta la haina comoditatii ii va fi frig?  E o temere nejustificata, caci cel obisnuit sa manuiasca zi de zi “sabia Duhului” se va incalzi si se va inviora, iesind din starea de incropeala spirituala.

De aceea, sa ascultam indemnul Mantuitorului: “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere o sabie!”

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Diverse. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la “Cine n-are sabie…sa-si cumpere”

  1. Iliovici Eduart spune:

    M-am gândit mult timp la acest pasaj.Îti mulțumesc mult pentru lucrarea pe care o faci. Domnul să te întărească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free