Sovairea lui Moise

Sovairea lui Moise

 

Una din laturile slabe ale naturii umane, care ne creaza mari probleme in atingerea unor tinte, este nehotararea sau sovairea. Urmarile acestui defect de caracter nebiruit sunt dintre cele mai grave.

In capitolele 3 si 4 din cartea Exodul, facem cunostinta cu Moise, cea mai proeminenta personalitate a Vechiului Testament, un monument al credintei si un exemplu de ceea ce poate face Dumnezeu dintr-un om, daca acesta se lasa modelat si condus de El.

Insa Biblia nu-i idolatrizeaza pe eroii ei. Ea ii zugraveste cat se poate de realist, cu calitati si defecte, cu lumini si umbre, ceea ce reprezinta un argument in plus in favoarea inspiratiei sale divine.

De aceea, nici chiar Moise, omul gasit vrednic sa locuiasca in cer inainte de revenirea Domnului Christos, nu a scapat de razele reflectorului divin. Cand aceste raze se indreapta asupra vietii si caracterului sau, ramanem uimiti sa vedem pete, cute si rupturi in haina caracterului sau.

Insa, ceea ce este mai interesant decat orice altceva este faptul ca cel care a scris despre defectele din caracterul lui Moise nu a fost altcineva decat el insusi. Cui ii place sa se scrie sau sa se vorbeasca de rau despre el ? Nimanui ! Cu toate acestea, Moise, scriind despre sine, nu trece peste acele evenimente care arunca o umbra asupra vietii sale.

Va propun sa-l privim pe marele barbat al Vechiului Testament intr-un moment de slabiciune, de ezitare, de sovaiala. Sau, poate de necredinta…

Moise avea deja 80 de ani. Trecusera 40 de ani de la fuga lui din Egipt, timp pe care l-a petrecut ca pastor in pustia Madianului. De ce se afla  acolo cel care trebuia sa-i urmeze lui faraon pe tronul Egiptului, cel ce absolvise cele mai inalte scoli militare ale vremii ? Raspunsul il da Scriptura: pentru ca Moise incercase sa faca singur ceea ce trebuia sa faca Dumnezeu cu mijloacele Sale.

40 de ani i-au fost necesari lui Moise pentru ca sa invete sa nu mai aduca “foc strain” in planul lui Dumnezeu si sa nu mai amestece intelepciunea lui limitata cu atotstiinta divina. Au fost suficienti acesti 40 de ani ? Sau acestia au fost prea multi pentru viata atat de scurta a unui om ?

Astazi se vorbeste despre “spalarea creierului”. Desi a fost crescut in primii ani de viata de catre mama sa credincioasa, in cei 40 de ani pe care Moise i-a petrecut  in palatul regal el nu a putut sa scape necontaminat de filozofia pagana egipteana. Desigur, nu e vorba de idolatria pagana vulgara, ci de influenta subtila a societatii egiptene, cu luxul, rafinamentul, misticismul si filozofia acesteia.

Urmarile acestei “contaminari” straine de spiritul cerului s-a putut vedea atunci cand Moise, vazandu-si un compatriot batut de un egiptean, a ales o solutie omeneasca, inspirata din ceea ce invatase in scolile militare: lupta, razbunarea, razboiul.

Pentru a sterge aceasta influenta pagana din viata lui Moise, Dumnezeu a fost nevoit sa-l lase timp de 40 de ani in linistea pustiului, intre turmele de oi si capre, pana cand creierul sau a fost spalat de aceste influente. Dupa acest timp indelungat, Moise incepuse sa uite chiar limba Egiptului. “Vorbirea greoaie”  pe care el o invoca in dialogul cu Dumnezeu nu se refera la altceva decat la faptul ca Moise uitase in mare parte limba egipteana.

Cand Dumnezeu il cheama pe Moise in marea si unica misiune de a elibera un popor intreg din robia crunta a Egiptului, acesta era pregatit. Ii mai lipsea un singur lucru: hotararea, curajul. Asa se face ca, la chemarea lui Dumnezeu, Moise se arata sovaielnic, iar in dialogul cu Acesta, el incearca sa evite chemarea, invocand tot felul de scuze:

“Cine sunt eu ca sa ma duc la faraon?” ( Exod 3,1 ) “Ce voi spune poporului cu privire la Numele Domnului ?” ( vers. 13 ) “Iata ca n-au sa ma creada si vor zice: “Nu ti s-a aratat Domnul” ( Exod 4,1 ) “Ah, Doamne, nu sunt un om cu o vorbire usoara” ( vers. 10 ) “Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea sa trimiti” ( vers. 13 )

Observati cata rabdare are Dumnezeu cu Moise ! Vorbeste cu el, ii demonteaza orice scuza si  ii prezinta solutii la orice problema si temere a acestuia. Dumnezeu stia ce a investit in acest om, stia ca in cei 40 de ani petrecuti in pustie el fusese pregatit pentru o astfel de misiune.

In dialogul dintre Dumnezeu si Moise, sunt descrise trei semne pe care omul lui Dumnezeu trebuia sa le faca in Egipt inainte de a incepe marele Exod : Exod 4, 1-12. Dincolo de miracol, cele trei semne au un scop bine definit si o semnificatie care merita evidentiata.

In primul rand, misiunea lui Moise era uriasa si unica in istoria lumii. El insusi avea nevoie de o dovada puternica a chemarii sale. Un popor de sclavi, numarand intre doua si trei milioane de suflete, trebuia eliberat din cea mai crunta robie, din cel mai puternic stat al vremii, si aceasta fara lupta si varsare de sange, pentru ca apoi acest popor de robi sa fie condus intr-o tara ocupata de popoare puternice. Nu era deloc o misiune usoara si de aceea trebuie sa intelegem sovairea lui Moise. Noi insine suntem sovaielnici in probleme ale vietii infinit mai mici…

Pe de alta parte, de aceste semne avea nevoie poporul evreu. Timp de mai mult de 200 de ani, acest popor fusese crunt exploatat, astfel incat el isi pierduse credinta in viul si adevaratul Dumnezeu. Poporul acesta oprimat era pe cale sa-si piarda chiar identitatea. Evreii aveau nevoie de dovezi palpabile ale prezentei lui Dumnezeu in acele momente.

In al treilea rand, aceste semne aveau o semnificatie profunda, fiind o lectie pentru toate generatiile de oameni care au urmat. Sa luam pe rand cele trei semne si sa le identificam semnificatia:

1) Toiagul prefacut in sarpe ( Exod 3, 2-4 )

La prima vedere, nimic deosebit, in afara unei minuni facute su scopul de a-i impresiona pe oameni cu privire la puterea lui Dumnezeu. Insa exista in aceasta minune un mesaj ascuns pe care Moise l-a inteles cu siguranta.

In timpurile Vechiului Testament, toiagul reprezenta un simbol al autoritatii ( vezi Psalm 2,9: “toiagul de fier al Unsului”; Geneza 49, 10: toiagul de domnie al lui Iuda; Psalm 45,6: toiagul de domnie al Imparatiei lui Dumnezeu, etc. ).

Ce se intampla atunci cand autoritatea pe care ne-o da Dumnezeu intr-un domeniu sau altul ( familie, biserica, societate ) o “aruncam la pamant” ? Ce se intampla cand un parinte fuge de autoritatea pe care trebuie s-o exercite asupra copiilor sai ? Ce se intampla cand slujbasii bisericii fug de aceasta autoritate atunci cand trebuie sa rezolve problemele comunitatilor pe care le pastoresc ? Ce se intampla cand fugim de responsabilitatile pe care Dumnezeu vrea sa le purtam ?

“Toiagul” se preface intr-un sarpe. Or, sarpele este simbolul lui Satana ( Apocalipsa 12,9 ). Asadar, atunci cand fugim de o responsabilitate pe care Dumnezeu vrea sa ne-o dea, nu facem decat sa-i dam prilej diavolului sa ne atace si sa ne loveasca.

Nu ati observat ca, dupa ce ati refuzat o chemare, o raspundere, o slujba sau o lucrare la care v-a chemat Dumnezeu, a urmat o perioada de slabire spirituala, de insatisfactii, de caderi si lipsa binecuvantarilor lui Dumnezeu, toate urmate de intensificarea atacurilor lui Satana ?

“Este bine pentru om sa poarte un jug in tineretea lui. Sa stea singur si sa taca pentru ca Dumnezeu i l-a pus pe grumaz.” ( Plangerile lui Ieremia 3, 27.28 )

Mai bine o viata plina de truda, de griji si raspunderi, dar alaturi de Iisus, decat o viata tihnita, fara griji si raspunderi, dar mereu muscati de “sarpele cel vechi, Diavolul si Satana”.

2) Mainile in san ( Exod 31, 6.7 )

Punerea mainilor in san este un gest semnificativ, insemnand greva, refuzul de a mai continua o activitate. Rezultatul ? Mainile inactive, lenese, se imbolnavesc de lepra, simbolul pacatului si necuratiei.

Avertismentul cuprins in acest al doilea semn se adreseaza unei categorii mai largi. Daca toiagul autoritatii e dat unor oameni alesi de Dumnezeu, a fi activ in lucrarea lui Dumnezeu este o responsabilitate incredintata tuturor oamenilor.

Cei care refuza sa faca ceva pentru Domnul, cei care nu sunt dispusi sa faca niciun sacrificiu pentru El, nu au alta alternativ decat sa se umple de lepra pacatului. Istoria lumii, a Bibliei si a indivizilor ne arata ca cele mai mari pacate sunt savarsite de oamenii care nu au o activitate sustinuta. Statisticile arata ca cele mai multe infractiuni sunt comise in zilele de weekend, cand oamenii nu muncesc si nu au preocupari legate de existenta.

Priviti la marele imparat David, omul pe care Dumnezeu l-a numit :”om dupa inima Mea”. Cand a comis el cel mai teribil pacat al vietii sale ? Nu atunci cand fugea de sabia lui Saul sau a lui Absalom, nici cand se afla pe campul de lupta, ci atunci cand traia linistit in palatul sau, fara griji, intr-o dupa-amiaza, dupa ce se ospatase si se odihnise bine. Unde Ar fi trebuit sa se afle el in acea zi de trista amintire, cand a pacatuit cu Batseba ? La razboi, pe campul de lupta…

Dar chiar ramanand la palat, ce ar fi trebuit sa faca el ? Sa se roage pentru biruinta poporului sau aflat pe campul de lupta. Sa observam diferenta de mentalitate dintre David si Urie; primul fiind imparat, in timp ce al doilea era un supus; primul fiind un evreu si membru al poporului ales, al doilea fiind doar un strain.

“Urie a raspuns lui David: “Chivotul si Israel si Iuda locuiesc in corturi, domnul meu Ioab si slujitorii domnului meu sunt tabarati in camp, si eu sa intru in casa sa mananc si sa beau si sa ma culc cu nesata mea ! Viu esti tu si viu este sufletul tau ca nu voi face lucrul acesta .” ( 2 Samuel 11, 11 )

Ce bine ar fi fost daca David ar fi gandit in acele momente la fel ca umilul sau supus !

3) Apa turnata pe pamant si prefacuta in sange ( Exod 3,9 )

In Biblie, apa curgatoare este simbolul Cuvantului lui Dumnezeu ca da viata ( vezi Ioan 4,14; 7,38; Psalm 1,3 ). Insa Cuvantul lui Dumnezeu nu ne este dat doar pentru ca sa-l retinem pentru noi. Apa turnata pe pamant balteste si se strica. Cu timpul, o astfel de apa devine o mlastina respingatoare.

Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa circule ca un rau de viata de la om la om. Faptul ca “apa” Cuvantului lui Dumnezeu care ar fi trebuit sa fie transmisa semnilor nostri se transforma in sange ne arata spre vinovatia celor ce opresc aceasta “apa” doar pentru ei.

Pe cursul raului Iordan exista doua mari: Marea Galileii si Marea Moarta. Dar ce deosebire intre cele doua mari ! Marea Galileii este o mare plina de viata, asigurand posibilitati de existenta pentru toti locuitorii de pe tarmurile ei. Prin contrast, Marea Moarta este lipsita de orice viata si pe tarmurile ei oamenii nu pot supravietui. Care e secretul uriasei diferente dintre cele doua mari ? In timp ce Marea Galileii primeste permanent apele proaspete ale Iordanului, si le ofera mai departe, Marea Moarta doar primeste aceste ape, fara sa permita ca ele sa curga mai departe. Aceasta este diferenta dintre viata si moarte, dintre viata celor care traiesc si pentru altii si a celor care traiesc doar pentru ei si placerile lor.

Concluzii

Pentru implinirea planurilor Sale, Dumnezeu nu are nevoie de crestini comozi, care refuza sa se implice in apararea adevarului si dreptatii; El nu are nevoie de crestini care nu sunt dispusi sa sacrifice din timpul lor sau din posibilitatile lor materiale pentru binele si fericirea semenilor lor; El nu are nevoie de oameni care nu se implica in vestirea Evangheliei si care nu au curajul sa ia in mana “toiagul” autoritatii, punandu-si mainile in san.

Dumnezeu are nevoie de oameni hotarati, tenace, umili si increzatori in puterea Sa, oameni care nu fug de raspundere si care nu-si pun mainile in san atunci cand e ceva de facut pentru lucrarea Sa. Cu astfel de oameni Isi va incheia El lucrarea pe pamant si cu astfel de oameni se va lauda inaintea intregului Univers la incheierea tuturor lucrurilor.

Voi fi si eu, vei fi si tu printre acestia ? Depinde de noi…

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Misiune și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free