Schimbarea zilei de odihna

Schimbarea zilei de odihna

Ocupand locul central in Decalog, fiind un memorial al Creatiunii si in acelasi timp un semn de identificare intre adevaratul Dumnezeu si adevarata Sa biserica, era de asteptat ca Sabatul sa fie atacat de Satana prin toate mijloacele posibile.

In Biblie nu intalnim nicio porunca sau aluzie cu privire la schimbarea zilei de odihna, stabilita de Creator inca de la inceputurile istoriei lumii. De asemenea, nu gasim in Scripturi niciun indiciu ca Domnul Christos sau apostolii Sai ar fi facut aceasta schimbare. Mai mult decat atat, conducatori religiosi cu renume din diferite biserici recunosc acest lucru. Iata cateva din declaratiile acestora:

1. Ca raspuns la intrebarea “Puteti dovedi ca biserica are puterea de a institui sarbatori legiferate?”, Stephen Keenan a scris: “Daca nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi putut face schimbarea la care toate religiile moderne adera, si anume nu ar fi putut inlocui sarbatorirea Sabatului Zilei a Saptea cu sarbatoarea Duminicii, prima zi a saptamanii – o schimbare pentru care nu exista nici o autorizare scripturistica” (Stephen Keenan, A doctrinal Catechism, p. 174)

2. “Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi nici macar un singur rand care sa autorizeze sfintirea Duminicii. Sfanta Scriptura porunceste ca o obligatie religioasa pazirea zilei de Sambata, o zi pe care noi niciodata nu o sfintim” – Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p.111, 112

3. Monseniorul Segur a scris: “Biserica Catolica a fost aceea care, prin autoritatea lui Isus Hristos, a transferat aceasta odihna asupra zilei de Duminica, in amintirea invierii Domnului nostru. Astfel, sarbatorirea Duminicii de catre protestanti reprezinta un omagiu pe care il aduc (in ciuda propriilor convingeri) autoritatii Bisericii Catolice” – Monsenior Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p.225.

4. “Ei (papii) pretind schimbarea Sabatului in Ziua Domnului, ceea ce este contrar Decalogului; si nu au alt exemplu pe buzele lor decat schimbarea Sabatului. Ei pretind ca puterea Bisericii este foarte mare, deoarece schimbarea aceasta este contrara unuia dintre preceptele Decalogoului.” Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 3, p.64.

5. Biserica Romano-Catolica recunoaste ca in Conciliul de la Laodiceea ( 336 d.Chr. ) a transferat “solemnitatea de la Sambata la Duminica.” Observati limbajul folosit de unul dintre catehisme:
Intrebare: “Care zi este ziua de Sabat?”
Raspuns: “Sambata este ziua de Sabat.”
Intrebare: “De ce sarbatorim noi Duminica in locul Sambetei?”
Raspuns: “Noi sarbatorim Duminica in locul Sambetei deoarece Biserica Catolica, in Conciliul de la Laodiceea (A.D. 336) a transferat solemnitatea de la Sambata la Duminica” – Rev. Peter Geiermann, C.SS.R., The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, p. 50, 2 nd edition, 1910

6. Protestantul Andrew Lincoln afirma in lucrarea sa: „De la Sabat la Ziua Domnului”: „ Nu se poate sustine faptul ca Noul Testament autorizeaza credinta ca, de la inviere, Dumnezeu a hotarat ca prima zi a saptamanii sa fie pazita ca Sabat… A deveni sabatarian al zilei a saptea este singura optiune consecventa pentru toti aceia care sustin ca intreg Decalogul este obligatoriu ca Lege morala.” Andrew Lincoln, „De la Sabat la Ziua Domnului”

Cum s-a ajuns ca majotitatea crestinilor sa serbeze o alta zi de odihna decat cea biblica ?

Schimbarea s-a produs treptat. Pana la mijocul secolului al II-lea d.Chr., nu exista nicio dovada ca crestinii s-ar fi inchinat duminica. Pe la mijlocul secolului al II-lea, apar primele informatii potrivit carora unii crestini pazeau in mod voluntar duminica, nu ca pe o zi de odihna, ci ca pe o zi de inchinare.

Biserica din Roma, alcatuita in mare parte din credinciosi proveniti dintre neamuri, s-a aflat in fruntea tendintei de schimbare a zilei de odihna. In Roma, capitala imperiului, s-au creat puternice sentimente antiudaice. S-au dat cateva edicte imperiale, cum este cel al imparatului Hadrian, edicte cu un puternic caracter antiiudaic.

Crestinii din Roma, incercand sa se distanteze de iudei si pentru a nu fi confundati cu acestia, au renuntat treptat la unele practici comune cu ale iudeilor. Intre aceste practici s-a numarat si pazirea Sabatului, fiind inlocuita treptat cu pazirea duminicii.  In biserica primara existau doua curente puternice:

– Iudaizantii, pentru care crestinismul nu era altceva decat o continuare, intr-o forma noua, a mozaismului.

– Gnosticii, care se opuneau violent Vechiului Testament, aducand in crestinism o serie de idei, invataturi si practici provenind de la mai multe credinte pagane. De la mijlocul secolului al II-lea, pana in secolul al V-lea, influenta duminicii a crescut tot mai mult, insa crestinii din aproape intregul Imperiu Roman au continuat sa pazeasca Sabatul zilei a saptea – sambata.

Socrates, un istoric din secolul al V-lea , scrie: “Aproape toate bisericile din lume sarbatoresc sfintele taine in Sabat, in fiecare saptamana, totusi crestinii din Alexandria si Roma, tinand seama de o veche traditie, au incetat a mai face acest lucru.” “Istoria Eclesiastica”, cartea V, cap. 22

Sozomen, un alt istoric care a trait in aceeasi perioada, scrie si el: “Oamenii din Constantinopol si de aproape pretutindeni se intalnesc laolalta in Sabat ca si in prima zi a saptamanii, obicei ce niciodata n-a fost urmat in Roma sau la Alexandria.” “Istoria Eclesiastica”, cartea VII, cap.19

Aceste referinte demonstreaza rolul conducator al Romei in nesocotirea pazirii Sabatului biblic in favoarea pazirii primei zile a saptamanii – duminica.

Prima dovada a pazirii duminicii o avem de la Iustin Martirul, in jurul anului 150, d.Chr.: “In ziua care se numeste “ziua soarelui”,  toti din sate si de pe camp se aduna in acelasi loc. Ne adunam in tot cursul zilei soarelui deoarece ea este prima zi in care Dumnezeu, scotand materia din intuneric, a creat lumea si tot in aceasta zi Iisus Christos, Mantuitorul nostru, a inviat din morti.”

     Motive invocate pentru schimbarea zilei de odihna:

1) Duminica este ziua invierii Domnului.

2) Pentru ca crestinii sa nu fie confundati cu evreii datorita  pazirii Sabatului zilei a saptea.

3) Deoarece duminica era deja o zi de sarbatoare pentru pagani – “Dies Solis” ( Ziua Soarelui ). Se pretindea ca prin pazirea duminicii in locul Sabatului zilei a saptea, paganii ar fi fost mai usor de convertit la crestinism.

4) Primii crestini au facut din Sabat o zi de post, facand-o nepopulara. Sabatul devenise o zi trista, in contrast cu duminica, care era o zi de bucurie. Sedulius, un poet crestin, scoate in evidenta diferenta intre cele doua zile: “Deja, dupa Sabatul cel trist, a inceput ziua fericita care-si trage grandoarea de la Domnul suveran si care prima a meritat sa vada nasterea lumii si invierea lui Christos.”

Datorita cultului soarelui din Orient, incepand cu prima parte a secolului al II-lea, cultul lui Sol Invictus a devenit dominant in Roma si in alte parti ale imperiului. Aceasta religie populara a avut un impact puternic asupra crestinismului prin noii convertiti. Acestia au pastrat venerarea soarelui, aducand-o cu ei in sanul religiei crestine. Parintii bisericii au consemnat frecvent acest lucru.

Prima lege duminicala civila a fost data de imparatul Constantin cel Mare in 7 martie 321. Pentru acesta , legea a reprezentat o simpla manevra politica de mentinere a unitatii imperiului, scindat la data aceea in doua mari religii: crestinism si paganism. Avand in vedere ca duminica se bucura de o mare popularitate intre pagani, fiind din ce in ce mai stimata si de unii crestini, Constantin cel Mare a sperat ca, prin declararea duminicii ca zi sfanta, sa obtina sprijin din partea ambelor tabere.

Legea lui Constantin reflecta mentalitatea sa de adorator al soarelui: “In venerabila zi a soarelui, magistratii si poporul ce locuiesc in orase sa se odihneasca si toate atelierele sa fie inchise. La tara, totusi, persoanele angajate in agricultura sa continue liber si legal indeletnicirile lor.”

Dupa legea  duminicala civila, au urmat, dupa cateva decenii, legile duminicale religioase, elaborate in cadrul conciliilor si sinoadelor bisericesti. Iata cateva din aceste legi:

     1) Sinodul din Laodicea ( 343-381 d.Chr. ), in canonul 14, mentine citirea Evangheliei si a altor pasaje din Scriptura in Sabat. Insa in canonul 29 este specificat ca crestinii trebuie sa lucreze in Sabat, abtinandu-se pe cat posibil duminica.

     2) Sinodul din Aquila ( 386 d.Chr.) ordona schimbarea denumirii zilei intai a saptamanii din “Dies Solis” in “Dies Domini” . Aceasta denumire va intra de atunci in majoritatea limbilor lumii ( “domenica”- italiana; “domingo” – spaniola; “dimanche” -franceza; duminica – romana , etc )

     3) Sinodul din Cartagina ( 398 d. Chr. ) nu-l recunoaste ca fiind catolic pe acel om care posteste duminica.

     4) Sinodul din Cartagina ( 401 d.Chr ) , in canonul 5, interzice spectacolele de teatru si circ duminica si in alte sarbatori religioase.

     5) Sinodul din Orleans ( 538 d.Chr. ) ingaduie unele munci de casa, insa interzice practicarea agriculturii in zilele de duminica. Papa Vigiliu rosteste o anathema impotriva “sabatarienilor iudaizanti”.

     6) Sinodul din Trullan ( 692 d.Chr ) interzice orice serviciu divin in zilele de Sabat.

     7) Sinodul din Trident ( 18 ianuarie 1562 ) recunoaste oficial din partea Bisericii Catolice, prin gura lui Gaspar de Fosso, episcop de Reggio, ca schimbarea zilei de odihna nu a avut loc la porunca lui Christos, ci la porunca bisericii, dovedind prin aceasta puterea pe care o are de a schimba legile divine.

     Schimarea zilei de odihna a fost profetizata pe paginile Scripturilor.

Apostolul Pavel atrage atentia in 2 Tesaloniceni 2,7 ca “taina faradelegii” incepea deja sa lucreze pe vremea lui. Curentul gnosticilor incepea sa lucreze prin incercarea de a introduce in crestinism idei si practici pagane.

In Fapte 20, 29.30, Pavel isi marturiseste o anumita neliniste: “Stiu bine ca dupa plecarea mea, se vor vara intre voi lupi rapitori care nu vor cruta turma si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase ca sa atraga ucenici de partea lor.”

In Daniel 7, 25 este profetizata, cu cinci secole inainte de Christos, lucrarea cornului cel mic: “El va rosti vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt, va asupri pe sfintii Celui Prea Inalt si se va incumeta sa schimbe vremile si Legea; si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme.”

Cornul cel mic din Daniel cap. 7 reprezinta papalitatea, singura putere care corespunde tuturor detaliilor profetice. Biserica Romei este singura biserica ce pretinde puterea de a schimba legile lui Dumnezeu. Astfel, pe la 1400, Petrus de Ancharano a pretins ca “papa poate modifica Legea divina, deoarece puterea lui nu este a unui om, ci a lui Dumnezeu, si el actioneaza in locul lui Dumnezeu pe pamant, avand putere deplina de a lega si dezlega oile sale.” Lucius Ferraris, Promta Bibliotheca”, art. 2, Papa .

Pozitia actuala a Bisericii Romei este aceeasi. Editia din 1977 a Catehismului convertitului la credinta catolica contine o serie de intrebari si raspunsuri care confirma aceasta pozitie:

 Intrebare: “Care este ziua Sabatului ?” –  Raspuns: “Sambata este ziua Sabatului.”

Intrebare: “Atunci de ce pazim dumnica in locul sambetei ?” – Raspuns: “Noi pazim duminica in locul sambetei pentru ca Biserica Catolica a tranferat solemnitateea ei de la sambata la duminica.”

In cartea sa , “Credinta milioanelor” ( 1974 ), devenita best-seller,invatatul romano-catolic John A. O’Brien ajunge la o concluzie inevitabila: “Deoarece sambata, si nu duminica , este amintita in Biblie, nu este oare curios faptul ca necatolicii care pretind ca isi fundamenteaza religia lor direct pe Biblie si nu pe biserica, pazesc duminica in loc de a pazi sambata ? Da, desigur, aceasta este o inconsecventa… Obiceiul de a pazi duminica se bazeaza pe autoritatea Bisericii Catolice si nu pe un text explicit al Bibliei. Aceasta pazire ramane ca o aducere aminte a Bisericii mame, de la care sectele necatolice s-au despartit, asemenea unui baiat care a fugit de acasa, dar care poarta inca in buzunarul sau o fotografie a mamei sale sau o bucla din parul ei.”

Lori Balogh