O lume ( infinit ) mai buna

O lume ( infinit ) mai buna

     Sa fie ridicata cortina !

    Am ascultat la un post de radio un interviu luat vaduvei  unui muzician roman renumit. Intrebata daca doreste sa ajunga in Paradis, ea a raspuns cu un categoric “Nu!’. De ce ? Pentru ca, a explicat dansa, s-ar plictisi enorm acolo din lipsa unor lucruri de care se bucura in viata aceasta. A trai o vesnicie, plimbandu-se prin gradina Paradisului si a manca din pomii de acolo, i se parea doamnei in cauza cea mai mare plictiseala. Si doamna avea perfecta dreptate… Si eu m-as plictisi de o asemenea viata…

     Unul din cele mai impresionante pasaje biblice, in care cortina viitorului este data la o parte, este cel din Apocalipsa capitolul 21. Este un capitol incurajator pentru toti cei ce strabat “valea plangerii”, pentru cei mereu incercati, ispititi si loviti de valurile vietii. Aici ni se ofera privilegiul de a vedea cate ceva din lumea de dincolo de istorie, iar cei care in aceasta viata s-au saturat de atata suferinta , de atata moarte si de atata lupta cu ispita si pacatul, isi pot odihni sufletul in nadejdea unei lumi infinit mai bune.

     Taboul este atat de viu incat parca suntem teleportati dincolo de pragul vesniciei pentru a ne bucura in avans de patria cereasca pregatita de Dumnezeu copiilor Sai credinciosi. Sa ne reamintim cateva din instantaneele surprinse de profet si inserate in acest luminos si plin de speranta capitol al Apocalipsei:

     “Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: “Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut. Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: “Iata , Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: “Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate.” ( vers. 1-5 )

     “Si m-a dus in Duhul pe un munte mare si inalt si mi-a aratat cetatea sfanta, Ierusalimul, care se pogora din cer, de la Dumnezeu, avand slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra prea scumpa, ca o piatra de iaspis, stravezie ca cristalul. Era inconjurata cu un zid mare si inalt. Avea douasprezece porti, si la porti, doisprezece ingeri. Si pe ele erau scrise niste nume: numele celor douasprezece semintii ale lui Israel.” ( vers. 10-12 )

     “In cetate n-am vazut niciun templu, pentru ca Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca si Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna ca s-o lumineze, caci o lumineaza slava lui Dumnezeu  si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla in lumina ei si imparatii pamantului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea. Portile ei nu se vor inchide ziua, fiinda in ea nu va mai fi noapte. In ea vor aduce slava si cinstea neamurilor.” ( vers. 22-26 )

    

    Fara “gunoaie” !

     Totul e frumos, luminos si aducator de speranta. E o lume infinit mai buna decat oricare lume imaginata vreodata de vreun muritor. Dar, pentru a nu uita ca ne aflam inca pe acest pamant si ca mai avem de luptat cu raul din noi si din afara noastra, inspiratia divina a inclus in acest capitol doua versete care ne readuc cu picioarele pe pamant:

     “ Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii al idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua.” ( vers. 8 )

     Nimic intinat nu va intra in ea, nimic care traieste in spurcaciune si in minciuna; numai cei scrisi in cartea vietii Milelului.” ( vers. 27 )

     Cuvantul “intinat” din traducerea Cornilescu este inlocuit in alte traduceri ale Bibliei cu “murdarit”, “profan” sau “contaminat”. Versetul 27 este, in esenta lui, pe de o parte un avertisment ca nu ne putem juca cu pacatul si totusi sa speram ca vom mosteni Imparatia lui Dumnezeu, iar pe de alta parte este si o promisiune ca in aceasta Imparatie va exista o deplina armonie tocmai datorita acestui motiv: acolo nu va intra nimic intinat, murdarit sau contaminat de pacat.

     Ce inseamna pentru noi afirmatia ca “nimic intinat nu va intra acolo” ? Concluzia logica este una singura: Inainte ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina in toata slava ei  si inainte ca cei mantuiti sa poata intra in ea, va trebui sa aiba loc o lucrare speciala de inspectie personala, o lucrare de judecata si cercetare a caracterului fiecarui om.

     In 1969, s-a incheiat misiunea lui Apollo 11, prin amerizarea modulului lunar in apele Oceanului Pacific. Cei trei astronauti, intre care se afla si Neil Armstrong, primul om care a pasit pe Luna, au fost imediat dezinfectati, apoi tinuti in carantina timp de 17 zile la bordul unui vas american, sub stricta supraveghere. De ce ? Pentru a se vedea daca nu cumva cei trei astronauti au fost contaminati cu vreun posibil germene in timpul calatoriei lor pe Luna. Doar dupa ce s-a constat ca nu erau contaminati, celor trei li s-a permis sa intre in legatura cu familiile si prietenii lor.

     Daca noi, pamantenii, stim sa ne luam astfel de masuri de precautie, pentru ca lumea noastra, asa cum este, sa nu fie contaminata cu alte rele pe care nu le avem, oare nu este firesc ca Dumnezeu sa procedeze la fel cand este vorba de lumea viitoare ?

     Cosmonautilor li s-a facut o stricta inspectie exterioara. Cei ce vor intra in Imparatia lui Dumnezeu vor fi insa verificati cu minutiozitate nu la exterior, ci in viata lor interioara, spirituala. Pe Dumnezeu nu-L intereseaza exteriorul nostru, pentru ca oricum El va crea  trupuri noi, nemuritoare pentru cei mantuiti. Pe El Il intereseaza caracterul, inima omului. Cert este ca El nu va permite sa ducem cu noi acolo niciun “microb” al pacatului care ar putea pune in pericol armonia si fericirea intregului Univers.

   

     Dumnezeu nu se joaca cu pacatul !

     De ce atata severitate in judecata de cercetate preadventa ? Oare Dumnezeul iubirii pe care Il descopera Biblia nu va fi destul de generos pentru a lasa “sita” mai larga, astfel incat sa beneficieze de mantuire si cei care nu au biruit pacatul in totalitate ?

     La aceasta intrebare se pot da raspunsuri ample, teologice. Eu insa ma rezum acum la cateva aspecte care ar trebui sa ne dea de gandit.

     Sa presupunem ca Dumnezeu ar permite sa intre in Imparatia Sa doar doi sau trei oameni “contaminati” de germenele pacatului. Va puteti imagina o bataie intre doi oameni mantuiti sub ramurile pomului vietii ? Va puteti imagina o cearta, ca de mahala, pe strazile de aur ale Noului Ierusalim ? Dar o barfa la colturile sfintei cetati ?

     Va puteti imagina acolo meciuri de box, curse de Formula 1, cursuri de arte martiale sau concursuri de tir ? Sau reclame de Coca – Cola, vodca sau tigari ? Va puteti imagina acolo parade gay, carciume, discoteci, tutungerii sau saloane de masaj erotic ? Eu nu pot sa-mi imaginez ca astfel de lucruri ar mai putea exista in lumea viitoare.

     Cuvantul lui Dumnezeu spune categoric ( si el nu minte niciodata ! ) ca “nimic intinat”( murdarit, contaminat, corupt ) de pacat nu va intra acolo. Dumnezeu nu se joaca cu pacatul ! Si aceasta din cel putin doua motive:

     1) El este sfant si neprihanit, iar pacatul nu poate exista in prezenta Sa. Cand Biblia afirma despre Dumnezeu ca este “un foc mistuitor” ( Evrei 12, 29 ), ea se refera tocmai la acest aspect: pacatul nu poate exista in prezenta Lui. Nici cei care il cultiva si il iubesc…

     2)Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ) si pentru ca aceasta e natura Sa, din dragoste fatza de fiintele create in Univers, El nu va tolera niciodata pacatul, oricare ar fi acesta. Orice pacat, fie mic , fie mare, ar strica armonia si fericirea Universului. Un autor inspirat scrie urmatoarele:

     “Un defect cultivat in loc sa fie biruit il face pe om nedesavarsit si inchide pentru el poarta Cetatii Sfinte. Acela care intra in ceruri trebuie sa aiba un caracter care sa fie fara pata sau zbarcitura sau altceva de felul acesta. Nimic din ceea ce intina nu poate intra vreodata acolo. In toata multimea celor mantuiti nu va fi niciun defect.” ( 1 )

     Un text biblic care dezvolta ideea de mai sus este cel din Evrei 12,1 : “Si noi, fiinda suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte.”

     Este interesanta descrierea pe care apostolul Pavel o face drumului pe care fiecare credincios il are de parcurs pana in Imparatia lui Dumnezeu. Pentru Pavel, acest drum nu este o simpla plimbare prin parc, o croaziera pe mare sau o drumetie placuta, ci o alergare facuta cu staruinta. Aceasta presupune hotarare, sacrificiu si efort. Mult efort… Mai mult decat atat, apostolul identifica aici doi dintre dusmanii de temut care se opun mantuirii omului:

     1) Pacatul, cel care ne intineaza si in interior si in exterior, si care este cea mai mare putere din Univers , dupa puterea lui Dumnezeu. Este o forta care-l subjuga chiar si pe Satana, cel care personifica raul la cele mai inalte cote.

     2) Piedicile, care nu sunt in mod obligatoriu pacate. Ele pot fi lucruri nevinovate , dar care ne pot ingreuna alergarea pe calea mantuirii si ne pot chiar impiedica sa ajungem la tinta. Din acest punct de vedere, piedicile au acelasi efect asupra inaintarii unui credincios spre cer ca si oricare pacat.

     Fara bagaje inutile

     In dimineata zilei de 20 mai 1927, un tanar inalt si slab, pe nume Charles Lindbergh, se suia intr-un avion construit de el pentru a incerca ceva ce nu reusise nimeni pana atunci: sa traverseze Oceanul Atlantic fara escala. La finalul zborului il astepta fie un premiu de 25 000 $ in caz de reusita, fie moartea in apele oceanului, in caz de esec.  Inaintea lui Lidbergh mai incercasera si altii imposibilul, dar fara niciun rezultat. Patru dintre ei murisera, iar doi erau dati disparuti in apele oceanului.

     Problema cu care s-a confruntat tanarul pilot era greutatea avionului: cum sa transporte o cantitate suficienta de combustibil asa incat sa-i asigure traversarea oceanului fara escala. Lindbergh si-a facut calculele: orice lucru de prisos din avion trebuia dat jos pentru a-l face cat mai usor posibil. Astfel, el a indepartat cadranele indicatoarelor de benzina, a rupt foile in plus din carnetul cu notite si a oprit doar hartile strict necesare. Apoi si-a comandat o costumatie si o incaltaminte foarte usoare, a renuntat la radio, fapt ce i-a permis sa alimenteze avionul cu inca 40 l de benzina in plus. A renuntat chiar si la parasuta.

     Desi i s-au oferit 1 000 $ pentru a transporta o jumatate de kilogram de scrisori ale unui colectionar de timbre, Lindbergh a refuzat  oferta. El stia ca acea jumatate de kilogram putea face diferenta intre viata si moarte.

     In final, dupa 33 h si jumatate de zbor, Linbergh a aterizat cu bine aproape de Paris, in aclamatiile multimii care-l astepta. Acolo unde multi au esuat, el a reusit pentru ca a stiut sa inlature la timp piedicile: bagajele inutile care statea in calea succesului sau.

     Care ar putea fi acele piedici si bagaje care ar putea sa ne puna in primejdie mantuirea ? Ele pot fi variate si subiective. Ceea ce reprezinta un “bagaj” inutil pentru mine, poate sa nu fie si pentru cel de langa mine. Si invers…

     Pentru unii, greutatea care ii trage mereu in jos poate fi un cerc de prieteni, un anturaj nepotrivit. Acesta ii poate duce mereu in directii gresite. E o adevarata arta sa stii sa-ti alegi prietenii, stiind ca nu poti fi prieten cu cineva fara ca sa nu existe si o influenta reciproca. Multi oameni ar fi avut o cu totul alta soarta daca in viata lor nu ar fi existat un anturaj de prieteni imorali.

     Pentru altii, piedica in “alergarea” lor spre cer poate fi cutia magica a televizorului – un obiect nevinovat in sine, ba chiar folositor daca exista controlul adecvat, dar care este probabil cel mai puternic si eficient mijloc de manipulare a mintii omenesti. “Canalele” TV, din ce in ce mai numeroase si mai atragatoare, formeaza pe zi ce trece o adevarata retea de”canalizare” prin care se strecoara in caminurile noastre toate murdariile lumii.

     Cu totii intelegem ca trebuie sa evoluam in gandire, ca trebuie sa ne adaptam la societatea de consum, dar ceea ce nu inteleg este un lucru: De ce trebuie sa consumam atatea murdarii, violenta si imoralitate ?

     Pentru altii, piedica poate fi lacomia de bani. Atentie insa ! Nu banii in sine, care ne sunt tuturor necesari si fara de care nu ne putem imagina societatea, ci lacomia de bani. Nu se pune problema cat are cineva din bunurile acestei lumi, ci cat este de legat de aceste bunuri. In Biblie gasim suficiente dovezi ca averea nu e un rau in sine, daca este castigata cinstit si folosita dupa voia lui Dumnezeu. Dimpotriva, ea poate fi o mare binecuvantare. Daca a poseda avere inseamna a nu fi admis in Imparatia lui Dumnezeu, atunci oameni ai credintei ca Avraam, Isaac, Iov sau David nu ar avea nicio sansa la mantuire.

     Pericolul nu sta in cat are cineva, ci in cat este el de legat de ceea ce are. Orice lucru, cat de mic si nevinovat, la care tinem mai mult decat la Dumnezeu, va fi o radacina care ne va lega de acest pamant, tragandu-ne mereu inapoi in alergarea noastra spre cer. De aceea, psalmistul ne indemna: “Cand cresc bogatiile, nu va lipiti inima de ele” ( Psalm 62, 10 up. ). , caci, spune mai departe apostolul Pavel, “chipul lumii acesteia trece” ( 1 Corinteni 7, 31 ). Mai curand sau mai tarziu, va veni timpul sa renuntam la toate cele de pe pamant.

     Aproape de tinta

     Apocalipsa cap. 21 este o imagine panoramica a lumii celei noi pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru copiii Sai credinciosi. De-a lungul timpului, toti credinciosii au asteptat “cetatea cu temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu” ( Evrei 11, 10 ). Ei au alergat spre ea, inlaturand din calea lor orice piedica , orice bagaj inutil si orice pacat cunoscut, marturisind ca sunt “straini si calatori pe pamant” ( Evrei 11,13 ).

     Ei doreau o lume mai buna, infinit mai buna decat cea in care traim; ei doreau o patrie cereasca… Acestia nu au avut privilegiul de a trai in timpul sfarsitului. Noi insa, avem acest privilegiu caci, privind la ceasul profetic, ne aflam chiar pe pragul vesniciei.

     Stiti care e deosebirea intre un crestin oarecare si un asteptator  al revenirii lui Christos ? Crestinul marturiseste credinta lui ca Mantuitorul va reveni odata, candva in viitor, poate peste sute sau mii de ani. Insa un asteptator al revenirii Lui  crede ca va vedea cu ochii lui acest glorios eveniment.

     Noi din ce categorie facem parte ? Credem ca revenirea Domnului este atat de aproape incat speram sa o vedem cu ochii nostri, fara sa gustam moartea, sau planurile noastre au bataie lunga, trecand chiar dincolo de mormant ?

     In “alergarea” noastra spre Imparatia cereasca mai avem de strabatut ultimii metri. Sa nu ne lasam contaminati de niciun germene al pacatului, oricat de neinsemnat ar parea acesta, si sa inlaturam orice piedica , orice lucru inutil care ne-ar putea ingreuna alergarea.

     Ceea ce ne asteapta dincolo de orizontul acestei lumi trecatoare va intrece orice imaginatie, caci “lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2, 9 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) E. G. White, The Youth Instructor, 1901

Acest articol a fost publicat în Noul Pamant și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free