Sanctuarul – Generalitati

Sanctuarul

– Generalitati –

     Dintre toate subiectele biblice, cel legat de sanctuar este probabil cel mai neglijat. In general , cele mai multe biserici crestine nu dau importanta acestui subiect, desi Biblia ii acorda un spatiu generos. Tema sanctuarului apare, la prima vedere, ca o problema strict evreiasca, legata de istoria Vechiului Testament si fara sa aiba vreo legatura cu Evanghelia si Biserica crestina. Si totusi…

     Cel care citeste Biblia pentru prima data fara sa fie familiarizat cu adevarurile ei, dupa ce a parcurs Geneza si prima parte a Exodului, se vede pus dintr-o data in fatza unei realitati greu de inteles: existenta unui sanctuar pamantesc ( la inceput “cortul intalnirii”, iar mai tarziu templul ), plin de obiecte ciudate si in care se savarseau niste ritualuri precise. Din acest moment, cititorul va observa ca adevarurile legate de sanctuar strabat ca un fir rosu intreaga Scriptura.

     In mod firesc se nasc cateva intrebari: Care este ratiunea existentei sanctuarului ? De ce Dumnezeu a dat instructiuni atat de precise cu privire la construirea lui, cu privire la obiectele de cult si la ritualurile desfasurate in el ? De ce era nevoie de atatea jertfe de animale si care era semnificatia lor ?  Studiul de fatza isi propune sa raspunda, cel putin in mare, la aceste intrebari.

     Este de remarcat faptul ca in Eden nu exista niciun sanctuar. Porunca privitoare la construirea lui a aparut doar dupa caderea omului, de unde putem deduce ca sanctuarul este legat direct de aparitia pacatului in lume.

     La Creatiune, natura insasi , in starea ei neintinata, era sanctuarul in care omul se intalnea nemijlocit cu Creatorul sau. Comuniunea omului cu Dumnezeu era permanenta, insa avea un caracter special in fiecare Sabat. Omul, asa cum a iesit din mainile Creatorului, era pe deplin fericit: poseda o frumusete desavarsita, era pe deplin sanatos, Il iubea pe Dumnezeu si era in armonie cu semenii lui, locuia intr-un mediu placut si neatins de blestemul pacatului. Fara sa aiba problemele omului de azi ( grija castigarii existentei, lupta cu boala si moartea, ura, lipsurile, nesiguranta etc. ), omul avea inaintea sa perspectiva de a se dezvolta pe toate planurile, semanand tot mai mult cu Creatorul sau.

     Tragedia pacatului a adus insa o ruptura in aceasta fericita perspectiva, provocand o despartire intre om si Creatorul sau si ridicand un zid de netrecut intre cei doi, dupa cum remarca profetul Isaia: “Nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fatza Lui si-L impiedica sa va asculte.” ( Isaia 59.2 )

     Dupa caderea omului, au aparut imediat primele consecinte: simtamantul rusinii, tendinta de dezvinovatire, sentimentul goliciunii si impuritatii, teama, singuratatea… In fatza acestei situatii dramatice, Dumnezeu a trebuit sa ia atitudine. Cum ar fi putut proceda Dumnezeu in legatura cu caderea primilor nostri parinti ? 

     O prima solutie ar fi fost aceea de a ramane indiferent, lasand lucrurile sa decurga mai departe ca si cum nimic grav nu s-ar fi intamplat. O alta solutie ar fi fost aceea de a-i nimici pe primii nostri parinti si sa recreeze altii, fara libertate de alegere, asemenea unor roboti. Mai exista si o a treia solutie: ca Dumnezeu sa-i ierte neconditionat pe oameni. Insa, putea oare Dumnezeu sa aleaga una din aceste solutii ? Nicidecum !

     Pentru ca Dumnezeu este, prin natura Sa, iubire ( 1 Ioan 4, 8 ), El nu putea ramane indiferent la soarta omului. Pentru ca El este drept ( Neemia 9,33 ), El nu putea ierta neconditionat. Si deorece El este garantul libertatii ( Geneza 2, 16 ), El nu putea crea roboti in loc de fiinte libere.

     De aceea, Dumnezeu a ales o alta solutie la problema pacatului, o solutie care corespunde caracterului Sau, imbinand dragostea, dreptatea si respectarea liberului arbitru. Sa observam care este primul lucru pe care l-a facut Creatorul dupa ce drama pacatului a patruns pe planeta noastra: El a rostit prima fagaduinta-profetie de pe paginile Bibliei. Adresandu-se sarpelui, devenit un medium al Diavolului in acele momente, Dumnezeu a spus:

     “Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei zdrobi calcaiul.” ( Geneza 3, 15)

     Insa Dumnezeu nu s-a rezumat doar la atat. Raportul Genezei ne spune ca “Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si i-a imbracat cu ele.” ( Geneza 3,21 ). Dar de unde piele ? Textul este un indiciu a ceea ce a facut Dumnezeu inaintea primilor oameni, o demonstratie practica a Evangheliei: El a luat un animal nevinovat, l-a sacrificat si din pielea lui a facut omului o haina.

     Aceasta era prima ilustrare a Evangheliei, ea fiind apoi repetata in miile de jetfe de la sanctuar.   Lectia ? Cel nevinovat va muri pentru cel vinovat, acoperindu-l cu dreptatea sa. Acolo, in Eden, inainte de a fi izgoniti din acel loc, Adam si Eva au fost martori la prima demonstratie practica a Evangheliei, intrezarind in animalul de jerfa pe adevaratul Miel al lui Dumnezeu care urma sa moara pe Golgota pentru intregul neam omenesc.

     Noi nu ne putem imagina durerea resimtita de cei doi oameni la vederea sacrificarii unui animal nevinovat pentru pacatul lor, insa lectia a fost invatata. Dovada ca lectia a fost invatata este jertfa adusa din animale curate de Abel, fiul lui Adam, o jertfa bine primita de Creator. Apoi, in cursul derularii istoriei, toti patriarhii au adus astfel de jertfe, ca un act de credinta in venirea unui Salvator care urma sa moara in locul omului.

     Actul sacrificarii era simplu: pe un altar facut din pietre necioplite si ridicat in mijlocul naturii, era junghiat un miel sau un alt animal curat, fara preoti special desemnati. Capul familiei avea rolul de preot. De altfel, in periaoda patriarhala nu gasim nicio porunca cu privire la construirea unui sanctuar. Timp de aproximativ 2500 de ani, viata religioasa a copiilor lui Dumnezeu s-a desfasurat fara sa existe un  sanctuar.

     Totusi, chiar daca nu exista o constructie special desemnata in acest scop, elementele lui esentiale existau: jertfa, altarul si preotul, care era capul familiei. De ce in acea lunga perioada de timp nu era necesar un sanctuar construit ca cel de mai tarziu ?  

     Un prim motiv este acela ca patriarhii erau nomazi. Impreuna cu familiile si slujitorii lor, ei calatoreau din loc in loc, ca niste “straini si calatori”, asa cum ii descrie chiar Biblia ( Evrei 11, 13 ). Ei nu puteau fi legati de o constructie fixa, asa cum s-a intamplat mai tarziu cu poporul Israel, dupa cucerirea Canaanului si stabilirea lui in hotarele Palestinei. Un al doilea motiv este acela ca in perioada patriarhala numarul copiilor lui Dumnezeu era foarte mic, ceea ce facea ca ideea unei constructii fixe sa nu fie inca functionala.

     Nevoia construirii unui sanctuar a aparut dupa exodul poporului evreu din Egipt. Pitorescul tablou al vietii patriarhale in care toata familia se aduna in jurul altarului, exprimandu-si credinta in venirea unui Mantuitor prin sacrificarea unui animal nevinovat s-a schimbat odata cu coborarea lui Iacov si a familiei lui in Egipt.

     In acea tara, poporul Israel s-a inmultit nespus, insa, datorita sclaviei crunte, el a pierdut treptat cunostinta despre viul Dumnezeu si adevarul mantuitor. Sub influenta rafinatei civilizatii egiptene, evreii au pierdut incetul cu incetul puterea fagaduintei venirii lui Mesia, iar imaginea despre Dumnezeul Creator a inceput sa fie tot mai distorsionata datorita atmosferei idolatre in care traiau zi de zi. In aceste conditii, Dumnezeu a decis sa-si elibereze poporul, conducandu-l prin mari minuni spre Canaanul promis.

     Porunca cu privire la construirea unui sanctuar a venit doar dupa eliberarea poporului din robia egipteana: “Sa-Mi faca un locas sfant si Eu voi locui in mijlocul lor.” ( Exod 25,8 ). In aceasta noua etapa istorica, constrirea unui sanctuar era necesara din mai multe motive:

     – Poporul avea nevoie sa stie ca exista un loc special in care omul se putea intalni cu Dumnezeul sau

     – Era nevoie de niste simboluri prin care poporul sa inteleaga Planul de Mantuire a omului

     – Era nevoie de un loc in care sa fie depozitate cele mai pretioase adevaruri cu privire la mantuirea omului pana la venirea lui Mesia.

     Cu privire la acest aspect, un scriitor afirma: “Obisnuiti cu reprezentarile materiale ale divinitatii sub formele ei degradante, lui Israel ii era greu sa conceapa existenta si caracterul unei Fiinte invizibile. Cuprins de mila pentru slabiciunea lor, Dumnezeu le-a dat un simbol al prezentei Sale.” ( 1 )

     Acest simbol a fost sanctuarul.

Lori Balogh

Referinte:

( 1) E. G. White, Educatie, p.30

Acest articol a fost publicat în Adevaruri biblice și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Sanctuarul – Generalitati

  1. palcauioan spune:

    cat de mult a decazut credinta in Dumnezeu! omul a vrut totdeauna un semn de la Dumnezeu dar n-a reusit sa pastreze aceasta credinta nealterata…vedem cat de puternic e pacatul…va veni o zi cand nu vom mai avea nevoie de nici un sanctuar sau de vreo dovada a existentei lui Dumnezeu care sa loveasca ochiul…vezi,crezi! cel nevinovat va muri pt cel vinovat,acoperindu-l cu dreptatea sa… cat de adevarat spus!! multumesc Lori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free