1 Corinteni 16,2: Strangerea de ajutoare in prima zi a saptamanii

1 Corinteni 16,2: Strangerea de ajutoare in prima zi a saptamanii

“In ziua dintai a saptamanii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa castigul lui, ca sa nu se stranga ajutoarele cand voi veni eu”

     Textul citat mai sus face parte din pasajele biblice nou-testamentale, folosite de antisabatarieni pentru a sustine ca pazirea duminicii, ca zi de cult si de odihna, a fost o realitate inca din primii ani ai erei crestine.

     In lunga sa epistola pastorala, “Dies Domini”, promulgata in 31 mai 1998, papa Ioan Paul II, constient de criza pazirii duminicii, atat in sanul Bisericii Catolice, cat si in general, in crestinism, aduce o serie de argumente in favoarea ideii ca primii crestini au pazit nu Sabatul zilei a saptea, ci duminica, prima zi a saptamanii. Pentru a sustine aceasta idee, papa face apel la trei texte biblice, folosite de obicei in astfel de argumentatii: 1 Corinteni 16,2,  Fapte 20, 7-12 si Apocalipsa 1,10.

     In 1 Corinteni 16,2, apostolul Pavel recomanda credinciosilor din Corint un plan pentru strangerea de ajutoare pentru crestinii saraci din Iudea, plan care trebuia aplicat in prima zi a saptamanii. Conform papei Ioan Paul II, acesta ar reprezenta un indiciu ca inca din timpurile apostolice prima zi a saptamanii a inceput sa fie pazita in locul Sabatului evreiesc.

     Strangerea de fonduri pentru saracii din Iudea in prima zi a saptamanii este privita ca o indicatie clara ca crestinii se adunau pentru inchinare in acea zi. Ideea este sustinuta nu doar de catolici, ci si de protestanti, acestia vazand in aceasta colecta un adevarat serviciu divin de inchinare de duminica in comunitatile crestine din primul secol.

     Analizand cu discernamant aceasta argumentatie, se observa ca, de fapt, argumentele sunt fabricate in mod artificial si nu rezulta dintr-o lectura naturala a textului. Nimic nu ne sugereaza ca ar fi avut loc adunari publice de inchinare in prima zi a saptamanii. Dimpotriva, indemnul apostolului Pavel specifica: “Fiecare din voi sa puna deoparte ACASA ce va putea” ( in greceste, “par heauto” – “la el insusi” ).

     Apelul lui Pavel sugereaza ca aceasta strangere de ajutoare trebuia facuta de fiecare crestin, in mod individual si in taina. Nu avem niciun indiciu ca ea ar fi trebuit sa fie facuta public, intr-o adunare de inchinare.

     Daca crestinii s-ar fi adunat duminica pentru serviciul de inchinare, indemnul lui Pavel ar fi un nonsens, caci ce rost avea ca crestinii sa puna deoparte acasa darul lor, in timp ce ei se adunau pentru inchinare ?

     De fapt, citind textul cu atentie, observam ca adevaratul scop al strangerii de ajutoare in ziua intai era cel specificat de insusi Pavel: “Ca sa nu se stranga ajutoarele cand voi veni eu”. Asadar, planul propus de apostol nu tintea la intarirea inchinarii in prima zi a saptamanii prin oferirea darurilor, ci pentru a asigura o colecta bogata si substantiala atunci cand el urma sa soseasca in Corint.

     Intr-o alta ocazie, Pavel a trimis in Corint mai multi frati cu acelasi scop exprimat: “sa vina mai inainte… si sa pregateasca strangerea darurilor fagaduite, ca ele sa fie gata, facute cu darnicie” ( 2 Corinteni 9,5 ).

     De fapt, planul propus de apostol viza evitarea unor probleme si incurcaturi produse datorita nestrangerii fondurilor la timp. De aceea, el recomanda ca timp pentru aceasta colecta de fonduri prima zi a saptamanii, iar ca loc, acasa la fiecare.

     Analizand planul lui Pavel, putem desprinde patru caracteristici. Ajutoarele trebuiau puse deoparte in mod periodic ( “in prima zi a saptamanii” ); ele trebuiau aduse in mod personal                 ( “fiecare din voi” ); ele trebuiau aduse in mod privat ( “la sine insusi”, trad. engl. KJV ) si proportional cu puterea fiecaruia ( “cat va putea” ).

     Faptul ca Pavel asociaza acest plan de strangere de ajutoare  cu prima zi a sapatamanii are ratiuni foarte practice. Daca crestinii ar fi amanat aceasta punere deoparte a darurilor pentru sfarsitul saptamanii sau al lunii, ar fi fost mult mai dificil de realizat proiectul, caci cheltuielile pentru nevoile de baza ale familiei ar fi secat bugetul, iar colecta ar fi fost compromisa.

     Dimpotriva, punerea deoparte a darurilor pentru cei saraci la inceputul fiecarei saptamani, inainte de a intra in valtoarea vietii, asigura o daruire ordonata si sistematica in prima Biserica. A folosi acest text pentru a sustine ca primii crestini se adunau pentru serviciul de inchinare in prima zi a saptamanii este o denaturare a mesajului sau. E nevoie de multa  originalitate si inventivitate pentru a gasi in  acest text un argument in favoarea pazirii duminicii in primul secol crestin.

      Adevarul nu se bazeaza insa pe ceea ce inventeaza oamenii, ci pe ceea ce spune Dumnezeu.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile, Ziua de odihna și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la 1 Corinteni 16,2: Strangerea de ajutoare in prima zi a saptamanii

  1. TICALOSUL MANTUIT spune:

    Daca Domnul Isus Hristos a zis ca şi, , a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; SI DACA este cineva in Hristos, este o faptura noua SI cele vechi s-au dus, SI toate lucrurile s-au facut noi. (2Cor.5:17) CUM ZICI TU CA ASTA E O INVENTIE OMENEASCA—–4. Caci intr-un loc a vorbit astfel despre ziua a saptea: „Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de toate lucrarile Lui.”
    5. Si aici este zis iarasi: „Nu vor intra in odihna Mea!”
    6. Deci, fiindca ramane ca sa intre unii in odihna aceasta si pentru ca aceia carora li s-a vestit intai vestea buna n-au intrat in ea, din pricina neascultarii lor,
    7. El hotaraste din nou o zi: „astazi” – zicand, in David, dupa atata vreme, cum s-a spus mai sus: „Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!”
    8. Caci, daca le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu dupa aceea de o alta zi.
    9. Ramane, dar, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
    10. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. MAI BINE AR FI ( PENTRU TINE SI PENTRU TOTI CEI CE GANDESC LA FEL) , CUM SA FACETI SA INAINTEZE MAI MULT IMPARATIA LUI DUMNEZEU .

    • Lori Balogh spune:

      Adevarul a starnit intotdeauna impotrivirea celor care nu-l iubesc. Uneori pana la persecutie…
      Daca ma doare ceva in atitudinea d-v, este faptul ca v-ati aliat „cornului cel mic” din profetia lui Daniel 7,25, in incercarea de a lovi, a distruge sau cel putin de a modifica Legea cea vesnica a lui Dumnezeu. Va reamintesc, cu tot respectul si cu toata dragostea frateasca, ca cel care se atinge de Legea cea vesnica a lui Dumnezeu, se atinge de fapt de inima Mantuitorului: „Atunci am zis: „Iata-Ma ca vin ! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si LEGEA TA ESTE IN FUNDUL INIMII MELE” ( Psalm 40, 7.8 ).
      Mantuitorul a spus cat se poate de clar( pentru cei ce au urechi de auzit ! ): „Sa nu credeti ca am venit sa strig Legea sau prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se intamplat toate lucrurile. Asa ca, cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor…” ( Matei 5, 17-19 )
      Cu privire la pasajul din Evrei, la care faceti referire, va promit ca in curand voi posta un comentariu pe marginea lui. Atat va pot spune in avanpremiera: pasajul nu vorbeste despre schimbarea zilei de odihna, ci de cu totul altceva.
      Cu stima

  2. unul caruia nu-i este indiferent spune:

    1 Corinteni 16:2, îi încuraja pe creştinii din Corint să pună bani deoparte „în fiecare prima zi a săptămînii“ pentru a avea cu ce să îi ajute pe cei nevoiaşi din Iudeea. Savantul Adolf Deissmann sugerează că aceasta poate să fi fost o zi de plată. În orice caz, propunerea lui Pavel era practică, deoarece banii puteau să se epuizeze pe parcursul săptămînii.
    Nicăieri în Biblie nu se spune că respectivii creştini din perioada apostolică considerau prima zi a săptămînii, numită actualmente duminică, drept un fel de sabat creştin, adică o zi rezervată exclusiv pentru întrunirile lor regulate în vederea închinării. Abia după moartea apostolilor a ajuns duminica să fie considerată astfel şi să fie numită „ziua Domnului“. Aceasta face parte din apostazia profeţită de Isus şi de apostolii înşişi. — Matei 13:36-43; Fapte 20:29, 30; 1 Ioan 2:18.
    Ce este atunci „ziua Domnului“? Contextul Apocalipsului 1:10 arată că Isus este Domnul căruia îi aparţine ziua menţionată. Cuvîntul lui Dumnezeu identifică expresii ca „ziua Domnului nostru Isus Cristos“ cu un timp de judecată pentru omenire şi de restabilire a Paradisului. — 1 Corinteni 1:8; 15:24-26; Filipeni 1:6, 10; 2:16.
    Aşadar, în traducerea sa Das Neue Testament (Noul Testament), Hans Bruns are dreptate cînd spune: „Unii susţin că Ioan vorbeşte aici despre duminică, dar este mult mai probabil că el se referă la ilustra Zi a Domnului, de care se leagă, la urma urmei, tot ceea ce el descrie ulterior.“ W. E. Vine afirmă următoarele: „«Ziua Domnului» (. . .) este Ziua judecăţii Sale manifestate asupra lumii.“ În al său Lexikon zur Bibel (Lexiconul Bibliei) Fritz Rienekker spune că „ziua Domnului“ se referă clar la „ziua de judecată“.
    Înţelegerea corectă a expresiei „ziua Domnului“ ne ajută să înţelegem în întregime cartea Apocalipsul. De altfel, dovezile arată că acea zi a început deja. Cît de important este deci ca să «ascultăm cuvintele profeţiei din Apocalips şi să păzim cele scrise în ea»! — Apocalips 1:3, 19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free