Pilda oii ratacite

Pilda oii ratacite

   

     Un nonconformist enervant

     Mania este una din manifestarile cele mai evidente ale naturii noastre decazute. O intalnim pretutindeni: la bogati si saraci, la intelectuali si analfabeti, la barbati si femei, la tineri si batrani, la crestini, pagani si atei.

     Cand mania pacatoasa, nejustificata, se intalneste in relatiile dintre oameni, este foarte neplacut, atat pentru cel care-si revarsa mania, cat si pentru cel care trebuie sa o suporte. Sa nu uitam insa un lucru: inainte ca sabia sa loveasca pe cineva, ea isi zgarie propria teaca.

     Dar ce se intampla cand mania se manifesta in relatia omului cu Dumnezeu ? Cum este cand omul se manie pe Cel care l-a creat si ii sustine viata, pe Cel care a facut totul, pana la sacrificiul suprem, pentru mantuirea lui ? E cutremurator, nu-i asa ?

     Evangheliile surprind momente in care chiar unii dintre conducatorii religiosi ai poporului lui Dumnezeu si-au manifestat mania si iritarea fatza de Fiul lui Dumnezeu, Cel care venise sa-i mantuiasca. Unul din aceste momente este surprins de evanghelistul Luca in introducerea capitolului 15: “Toti vamesii si pacatosii se apropiau de Iisus ca sa-L asculte. Si fariseii si carturarii carteau si ziceau: “Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei”(Luca 1,1.2 ).

     Intr-adevar, rabinii erau foarte dezamagiti de Iisus. Vazandu-i pe vamesi si pacatosi cum se strangeau cu atata interes in jurul Mantuitorului pentru a-I asculta invataturile, enervarea lor ajungea la cote maxime. Ce fel de profet este acesta care pe ei, care erau priviti ca cei mai invatati si spirituali reprezentanti ai poporului ales, ii mustra si ii condamna cu atata severitate, iar pe aceste lepadaturi , drojdia societatii, le primea cu simpatie ? De ce Ii placea lui Iisus sa stea in tovarasia acestor decazuti si de ce era El atat de insensibil la pacatosenia Lor ?

     Oamenii acestia nu puteau fi intalniti niciodata in sinagogi, in schimb, se adunau ca ciorchinele in jurul lui Iisus, sorbindu-I fiecare cuvant ce iesea de pe buzele Lui. Cum se facea ca rabinii si carturarii simteau doar mustrare si condamnare in prezenta lui Iisus, in timp ce acesti lepadati ai societatii se simteau atat de bine langa El ?

     Era o taina pentru ei. Insa era o taina a carei explicatie se afla chiar in cuvintele lor acuzatoare: “Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei” ( vers. 2 ). Era enervant, foarte enervant acest Iisus care ii trata pe oameni in mod egal, fara sa tina seama de castele sociale ale vremii. Cum sa nu se manie pe acest Iisus care nu tinea cont de superioritatea lor spirituala, materiala si sociala ? Cum sa treaca ei cu vederea faptul ca in ochii Mantuitorului vamesii si desfranatele aveau mai multa trecere decat ei, spuma societatii iudaice din acea vreme ?

     Mantuitorul le-a vazut iritarea in glas si le-a citit mania din privire. Apoi El a reactionat fatza de atitudinea lor, insa nu in modul la care ne-am fi asteptat, mustrandu-i direct, ci rostind o noua pilda.

     Rabinii, care aveau in mana sulurile sfinte, ar fi trebuit sa cunoasca modul de lucru al lui Dumnezeu cu omul pacatos. Ei ar fi trebuit sa cunoasca cele scrise de David in Psalmii sai, dupa ce savarsise un pacat atat de mare: “Ratacesc ca o oaie pierduta; cauta pe robul Tau !” ( Psalm 119, 176 ). Totusi, desi aveau in mana Scripturile pe care se laudau ca le cunosc atat de bine, carturarii si fariseii nu-L cunosteau pe Dumnezeu. Ca sa raspunda cartirilor lor exprimate si gandurilor lor ascunse, Iisus ar fi putut apela la Scriptura. Insa de data aceasta El face apel la o experienta din viata zilnica a multor contemporani ai Sai.

     Intre ascultatorii Domnului se numarau multi pastori care investisera mari sume de bani in turme de oi sau cirezi de vite. Campiile de la est de Iordan erau pline de turme de oi si cirezi de vite si foarte des se pierdeau animale care trebuiau cautate si aduse inapoi la staul. Dintr-o astfel de realitate s-a inspirat Domnul Iisus cand a rostit una din cele mai miscatoare pilde ale Sale si care contine in sambure intreaga Evanghelie: Pilda oii ratacite – Luca 15, 3-6

 

     Planeta ratacita

     Pilda oii ratacite poate fi privita si inteleasa din doua perspective distincte, fara ca ele sa se anuleze una pe cealalta. O prima perspectiva este cea cosmica, de ansamblu, in care oaia ratacita simbolizeaza intreaga planeta, iar pastorul care pleaca in cautarea ei este nimeni altul decat Iisus Christos, Mantuitorul lumii.

     Cea de-a doua perspectiva prin care poate fi inteleasa aceasta parabola este una personala, in care oaia ratacita ma poate simboliza pe mine sau pe oricare din semenii mei care inca nu au ajuns intr-o relatie mantuitoare cu Iisus Christos, “Marele Pastor al oilor” ( Evrei 13, 20 ). Daca prima perspectiva ne prezinta Evanghelia in toata frumusetea ei doctrinala, cea de-a doua ne prezinta aceeasi Evanghelie lucrand in mod practic in viata omului.

     Pana tarziu in Evul Mediu, pana la Copernic si Galilei, se credea ca Pamantul este centrul Universului ( teoria geocentrica ). Era un fel de mandrie a speciei umane care credea ca ea se afla in “buricul” Universului, ca toate i se cuvin, ea fiind “frucea”.

     A fost nevoie de descoperirile ultimelor secole si decenii pentru ca omul sa realizeze ca frumoasa noastra planeta albastra nu este nici pe departe ce se credea. In vastul Univers, ale carui taine, in mod paradoxal,  se adancesc pe masura ce il cunoastem, Pamantul este doar un atom. Daca printr-o imprejurare nefericita planeta noastra ar disparea subit, faptul acesta nici nu ar fi sesizat in galaxia noastra.

     Cu atat mai putin nu ar fi remarcata disparitia Pamantului la scara intregului Univers, cu cele peste 100 de miliarde de galaxii cunoscute. Ce simte oceanul daca i se rapeste o picatura de apa ? Dar padurea amazoniana daca i se ia o frunza ? Nimic. Absolut nimic… Atat suntem de mici si neinsemnati ca planeta la scara cosmica…

     Dar tocmai in aceasta sta frumusetea Evangheliei.  Desi planeta Pamant este un fir de praf cosmic intre minunile Creatiei, Dumnezeu nu a privit-o ca pe ceva de lepadat. Cand planeta cu locuitorii ei s-au ratacit de la planul facut de Creator, El nu a abandonat-o, ci i-a acordat o si mai mare atentie.

     Astronomii estimeaza ca numai in galaxia noastra – frumoasa galaxie spirala Calea Lactee – ar exista cateva milioane de planete care ar putea reproduce conditiile de pe Terra si ar putea adaposti viata. Ei doar presupun, insa Biblia afirma acest lucru ca fiind o realitate.

     Cartea lui Iov ne spune ca atunci cand Pamantul a fost adus la existenta, “stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie” ( Iov 38,7 ), iar apostolul Pavel, care marturiseste despre sine ca a fost rapit in viziune pana la al treilea cer ( 2 Corinteni 12,2 ), aminteste de “domniile si stapanirile din locurile ceresti” ( Efeseni 3,10 ). Ce sa mai spunem despre marea simfonie universala din capitolul 5 al Apocalipsei, in care vocile tuturor fiintelor create care populeaza cosmosul: ingerii, sfintii mantuiti si fiintele din alte lumi se unesc in cel mai grandios imn de lauda care s-a auzit vreodata !

     Da, nu suntem singuri in Univers ! Creatia musteste de viata in orice directie am privi. Raportul urias dintre o singura oaie ratacita si cele 99 de oi care se afla in staul ne arata cat de multe sunt lumile create de Dumnezeu care au ales sa asculte de El atunci cand marea drama a pacatului a aparut in Univers.

     Pamantul este singura planeta razvratita impotriva guvernarii lui Dumnezeu, singura “oaie” ratacita dintre milioanele de lumi create. Dar tocmai in aceasta consta frumusetea si maretia Evangheliei. Marele Pastor nu S-a multumit ca mai are 99 de oi in staulul Universului, ci a plecat in cautarea minusculei noastre planete ratacite, luand natura umana plamadita din tarana acestui pamant, strabatand locurile stancoase si primejdioase ale vietii noastre mizere si, in cele din urma, lasandu-Se “strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre” ( Isaia 53,5 ) chiar de catre “oile” pe care venise sa le salveze.

     Unii comentatori ai Scripturii au facut o paralela intre elementele pildei si principalele momente ale derularii Planului de Mantuire. Astfel, prin intruparea Sa, Iisus a pornit in cautarea oii pierdute; prin viata Sa, El a ajuns chiar langa ea; prin moartea Sa, El a pus-o pe umeri; prin invierea Sa, El a condus-o pe drumul spre staul, iar prin inaltarea Sa, Iisus a adus oaia ratacita cu bucurie acasa.

     Niciodata in aceasta viata nu vom putea realiza maretia Evangheliei si frumusetea gestului Mantuitorului nostru de a cobora la noi, decat atunci cand, prin harul Sau, ne vom da seama de cat de neinsemnat este Pamantul in comparatie cu restul Creatiei lui Dumnezeu.

     Exista si o alta perspectiva din care poate fi privita si inteleasa aceasta parabola: o perspectiva mai personala si mai practica, la care face aluzie apostolul Petru cand le scrie crestinilor:

     “Pastoriti turma lui Dumnezeu care este sub paza voastra, nu de sila, ci de bunavoie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un castig marsav, ci cu lepadare se sine. Nu ca si cum ati fi stapani peste cei care v-au cazut la imparteala, ci facandu-va pilda turmei” ( 1 Petru 5, 2.3 ).

     Am putea crede ca acest indemn se adreseaza in exclusivitate pastorilor si slujbasilor Bisericii, insa nu este asa. Fiecare dintre noi avem in responsabilitatea noastra imediata o “turma” de suflete pe care le putem influenta spre bine sau spre rau, spre viata sau moarte. Fie ca vorbim de “turma” familiei, fie ca avem in vedere pe cea a cunoscutilor, prietenilor, vecinilor sau a fratilor de credinta, la nivelul nostru avem responsabilitatea unui pastor de suflete.

     Intrebarea pe care o pun in dreptul meu si al fiecarui crestin este urmatoarea: Pe cati dintre cei ce ratacesc debusolati in aceasta lume i-am cautat, incercand sa-i aducem inapoi in staulul lui Iisus ? Poate ca unii dintre semenii nostri ni se par indiferenti fatza de Evanghelie, poate nu ni se par promitatori si de aceea le intoarcem spatele. Dar oare realizam noi faptul ca cei carora le intoarcem spatele cu indiferenta sunt tocmai oile pe care le cauta Iisus, Marele Pastor ?

     Comentand diferitele evenimente din timpul lucrarii publice a Mantuitorului, adesea, in mod inevitabil, ajungem sa-i criticam pe fariseii si carturarii vremii pentru atitudinea lor de dispret fatza de unele categorii sociale ( in cazul nostru: vamesii si pacatosii ). Dar atunci cand intoarcem spatele unora dintre semenii nostri, poate prea saraci, prea bruneti sau prea pacatosi in conceptia noastra, oare nu repetam aceeasi greseala ?

     Privind si intelegand Pilda oii ratacite din ambele perspective, nu putem trai decat o singura experienta spirituala: fiind coplesiti de maretia Evangheliei si a gestului Marelui Pastor de a ne cauta printre miliardele de galaxii si lumi necazute, pe ratacita si razvratita noastra planeta, nu putem decat sa facem si noi la fel: sa-i cautam si noi pe cei ce inca ratacesc departe de Dumnezeu, de casa parinteasca.

     “Caci cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus”, Marele Pastor al oilor  ( 1 Ioan 2,6 ).

 

     Binecuvantata neliniste a oii pierdute

     Nelinistea este un stres negativ, care, daca se prelungeste peste anumite limite, poate avea consecinte grave pentru sanatatea unei persoane. Exista insa si un gen de neliniste benefica, binecuvantata chiar, daca este privita din perspectiva biblica.

     In Pilda oii ratacite gasim doua nelinisti benefice: cea a oii ratacite si cea a pastorului. Imaginati-va ce s-ar intampla cu o oaie care s-a ratacit de turma si care nu este deloc nelinistita. Cum s-ar manifesta aceasta lipsa de neliniste a oii ? Ea nu mai behaie. Se afla pe marginea prapastiei ? Ea este multumita cu situatia ei si nu behaie. S-a lasat intunericul ? Ea ramane linistita si nu behaie. S-a ranit printre stanci si aude urletul lupilor infometati ? Ea ramane linistita si nu behaie.

     Ce se intampla cu o oaie ratacita care, multumita cu starea in care se afla, nu behaie ? Desigur, ea risca sa nu fie gasita niciodata de pastorul care a pornit in cautarea ei. Nu este binecuvantata aceasta neliniste a oii care, constienta ca s-a pierdut, behaie intr-una, fie ca e zi, fie ca e noapte ?

     Dintre toate animalele care se pot pierde de restul grupului, oaia este cea mai neajutorata atunci cand se pierde. Oaia este un animal complet lipsit de orientare. Un caine sau o pisica, daca se pierd de stapan, se orienteaza cu usurinta si isi regasesc drumul spre casa. Au fost cazuri in care astfel de animale au ajuns din nou acasa  dupa saptamani sau luni de cand s-au ratacit. Daca pe drum sunt in primejdie, aceste animale stiu sa se apere: musca, zgarie sau fug. Oaia insa nu stie nimic din toate acestea.

    Oaia nu se poate ingriji de sine. O camila sau un elefant pot identifica de departe o sursa de apa, iar un urs sau un lup pot simti mirosul prazii de la cativa kilometri distanta. O oaie insa, daca este pierduta de turma, nu poate face nimic pentru sine. De aceea, oaia pierduta este simbolul perfect al omului decazut, care nu poate face nimic pentru mantuirea lui.

     Singurul lucru pe care-l poate face oaia pierduta este sa-si manifeste nelinistea si sa-si strige pe limbajul ei pastorul. Si daca ea face lucrul acesta, cu siguranta ca pastorul o va auzi si o va salva. Nu este acesta si singurul lucru pe care-l poate face un om pacatos, strigand in marea lui neliniste: “Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !” ? ( Luca 18,13 ) O astfel de rugaciune va avea intotdeauna un raspuns favorabil. Este singura rugaciune la care Marele Pastor nu ezita sa raspunda. Intr-adevar, binecuvantata este nelinistea oii pierdute !

 

     Binecuvantata neliniste a pastorului

     Daca intelegem nelinistea unei oi ratacite care este constienta ca s-a pierdut si este constienta si de pericolele care o pandesc, cum putem intelege nelinistea pastorului ?

     Bine, bine, pastorule ! De ce te framanti atat de mult pentru o singura oaie pierduta ? Inteleg, daca s-ar fi pierdut mai multe oi, daca ti-ar lipsi un sfert sau o jumatate din turma… Dar pentru o singura oaie ? Nu iti ajung cele 99 de oi ramase in staul ? Stai linistit, cand se va face ziua, poate ca oaia va gasi drumul inapoi si se va intoarce singura

     Pastorul insa nu poate fi linistit cu astfel de argumente. Stiti de ce ? Pentru ca aici nu este vorba de un pastor angajat, un salahor care, atunci cand vin greutati si primejdii, da bir cu fugitii. Despre astfel de pastori platiti Mantuitorul spune:

     “Dar cel platit, care nu este pastor si ale carui oi nu sunt ale lui, cand vede lupul venind, lasa oile si fuge si lupul le rapeste si le imprastie. Cel platit fuge, pentru ca este platit si nu-i pasa de oi.” ( Ioan 10, 12.13 )

     In Pilda oii ratacite insa este vorba nu despre un pastor angajat si platit, ci de unul ale carui oi sunt proprietatatea lui. Pentru el, oaia ratacita este la fel de valoroasa ca si cele 99 de oi ramase in staul. De ce ?  Pentru ca el a investit in ea bani, timp, energie, grija si afectiune. De aceea, Domnul Insusi promite cu solemnitate:

     “Iata, Ma voi ingriji Eu Insumi de oile Mele si le voi cerceta. Cum isi cerceteaza un pastor turma cand este in mijlocul oilor sale imprastiate, asa Imi voi cerceta Eu oile si le voi strange din toate locurile pe unde au fost risipite in ziua plina de nori si negura … Eu Insumi Imi voi paste oile. Eu le voi duce la odihna, zice Domnul” ( Ezechiel 34, 11-15 ).

          Daca as fi prietenul unui astfel de pastor ca cel din pilda, probabil i-as spune: “Pastorule, nu te gandesti la pericolele care te asteapta daca pleci in noapte dupa oaia ratacita ? Drumul este stancos, trece pe marginea prapastiilor si prin paduri intunecate… Ai putea sa te ranesti tu insuti si atunci cele 99 de oi ramase in staul ale cui vor fi ? Renunta ! Nu auzi urletul lupilor ? De ce iti pui in primejdie propria viata ? Lasa oaia aceea  ! Daca va supravietui pana dimineata, poate ca va gasi singura drumul inapoi…

     Insa astfel de argumente nu pot inaltura nelinistea pastorului. Binecuvantata neliniste ! Incerc sa-mi imaginez ce s-a intamplat in cer in momentul in care Domnul Christos a anuntat oficial ca va cobora pe planeta noastra pentru a ne salva. Oare cati ingeri puternici nu au incercat sa-L convinga sa renunte, facandu-L constient de pericole si incercand sa gaseasca o alta solutie decat cea hotarata ? Oare cati ingeri nu s-au oferit chiar ei sa vina pe pamant in locul Lui ?

     Dar binecuvantata a fost aceasta neliniste a Marelui Pastor al oilor, datorita careia noi, astazi, putem fi fericiti ca am fost readusi in staulul mantuirii !

 

     “Nu te teme de nimic: esti al Meu !”

     Doua detalii ale pildei sunt demne de retinut:

     1) Pastorul pleaca personal in cautarea oii pierdute. El nu apeleaza la vreun subaltern platit, pentru ca el sa evite primejdiile. Stiti ce inseamna acest lucru ? Aceasta inseamna ca daca un pacatos se intoarce la Dumnezeu, aceasta nu este lucrarea pastorului, a evanghelistului sau a oricaruia dintre noi, ci este lucrarea directa a Marelui Pastor. Inainte ca sa-i cautam noi pe oameni, pentru a-i atrage la frumusetea Evangheliei, Dumnezeu deja i-a gasit si pregatit pe acestia ca sa-i aduca inapoi in staulul Sau.

     Cand Mantuitorul pleaca in cautarea oii Sale pierdute, cu siguranta ca o va gasi. Pilda oii  ratacite nu ne zugraveste imaginea unui Mantuitor invins, care se intoarce la staul fara sa gaseasca oaia pierduta. Pilda nu reprezinta un esec, ci o biruinta. Finalul ei este luminos, caci nu ne putem imagina un Christos invins.

     2) Pastorul plecat in cautarea oii ratacite nu se multumeste sa aduca inapoi o oaie oarecare, ratacita din alte turme si apartinand altor pastori. El nu este multumit doar sa-si refaca numarul oilor. El cauta oaia sa, pe care o cunoaste si de care s-a ingrijit cu atata dragoste pana atunci.

     Intotdeauna sunt incurajat de un pasaj biblic pe care l-am primit ca fagaduinta din partea lui Dumnezeu candva, in copilarie: “Acum asa vorbeste Domnul care te-a facut, Iacove, si Cel ce te-a intocmit, Israele ! Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume, esti al Meu !”            ( Isaia 43, 1 )

     Ce putere ascund aceste cuvinte ! Te simti o oaie ratacita de la drumul cel drept si nu stii cum sa revii in staul ? Domnul te asigura: “Nu te teme, esti al Meu ! “ Te simti abandonat de oameni si singur printre miliardele de locuitori ai planetei ? Domnul te asigura: “Nu te teme, esti al Meu !” Te simti al nimanui in aceasta viata, fara orizont si fara perspectiva ? Domnul te asigura: “Nu te teme, esti al Meu !” Cu toti suntem ai Lui, fie ca suntem in staulul Bisericii, fie ca inca ratacim departe de Dumnezeu in lume.

     Si pentru ca suntem “oile” Lui, El ne asigura: “Eu Imi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine…Pastorul bun isi da viata pentru oi” ( Ioan 10, 14.11 ).

     Asadar, de ce este nelinistit pastorul ? In primul rand pentru ca oaia pierduta este a lui. Apoi, pentru ca intre oaia aceasta si pastor s-a creat o legatura de dragoste, iar el nu poate ramane indiferent fatza de soarta ei. Dar mai exista un motiv al nelinistii pastorului: in cele din urma, este misiunea lui aceea de a se ingriji de oile sale.

     Imaginati-va cum tresalta Satana cand vede ratacindu-se o oaie din turma Marelui Pastor. Cate batjocuri, cat dispret ! Cum va trambita el vestea ca una din oile Pastorului s-a ratacit ! Daca cel ratacit a fost o oaie slaba, Satana va striga: “Vedeti ? El i-a pazit doar pe cei tari care se puteau pazi si singuri. Pe cei slab ii-a neglijat si abandonat!” Daca, dimpotriva, cel ratacit a fost o oaie tare, Satana va striga de asemenea: “Vedeti ? El n-a fost in stare sa-i pazeasca nici pe cei tari. Cum ii va pazi atunci pe cei slabi ?

     Si inca un amanunt interesant: Se pare ca dupa ce si-a regasit oaia ratacita, pastorul nu a dus-o direct in staul, caci in clipa imediat urmatoare il gasim pe pastor acasa, strigand plin de bucurie: “Bucurati-va impreuna cu mine, caci mi-am gasit oaia care era pierduta !” ( Luca 15, 6 up. )

     Stiti ce semnifica acest amanunt ? Aici gasim o aluzie la faptul ca atunci cand salveaza un suflet, Iisus nu o face atat de mult pentru Biserica Sa ( staulul ), ci mai degraba pentru Sine. Chiar daca, in final, oaia pierduta ajunge din nou in staulul Bisericii, bucuria cea mare este aceea ca oaia ratacita a ajuns din nou langa Pastor. Aceasta inseamna salvare. Aceasta este, poate, cea mai simpla definitie a mantuirii.

 

     “V-am purtat si tot vreau sa va mai port”

     Priviti cu ochii imaginatiei scena regasirii oii pierdute ! Ati gasit vreun indiciuin aceasta pilda ca pastorul si-ar fi certat sau batut oaia ? Nici vorba de asa ceva ! Ati gasit vreo aluzie ca el si-a manat oaia de la spate, cu nuiaua in mana,  pe drumul spre casa ? Nicidecum !

     Pastorul face in schimb un gest care spune totul: ia oaia de picioare si o pune pe umerii lui puternici. Faptul ca el pune oaia pe umeri este o demonstratie a drepturilor sale, insa nu prin vorbe, ci prin fapte. Nimeni nu ar putea face acest gest daca oaia nu i-ar apartine, fara sa nu fie considerat un hot si un talhar. Pastorul isi tine oaia cu propriile maini, asigurand-o: “Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.” ( Ioan 10, 28 ).

     Oaia se odihneste linistita pe umerii pastorului, iar el merge, se osteneste pe drumul intoarcerii acasa, ranindu-si picioarele de stancile si spinii pustiei. El este purtatorul de poveri care ne asigura: “V-am purtat si tot vreau sa va mai port, sa va sprijinesc si sa va mantuiesc” ( Isaia 46, 4 ).

     Odata salvati si purtati pe umerii Pastorului cel Bun, nimeni nu trebuie sa se mai ingrijoreze ca nu va ajunge in staulul vesnic. Iisus nu este un infrant, ci un biruitor !

     Dar de ce pastorul se bucura mai mult pentru o singura oaie regasita decat pentru celelalte 99 de oi care sunt in staul ? Nu este nedrept lucrul acesta ? Daca judecam lucrurile dupa o logica rece, de la distanta, intr-adevar, ar parea nedreapta atitudinea pastorului, iar cele 99 de oi care au ascultat de pastor ar putea carti impotriva lui.

     Insa aici nu vorbim despre obiecte reci, neinsufletite, ci despre relatii. Iar relatiile presupun sentimente. In care familie cu mai multi copii, daca unul din ei este bolnav si se vindeca in cele din urma, acest lucru nu va aduce mai multa bucurie parintilor decat sanatatea celorlalti copii ? Copiii sanatosi aduc parintilor lor o bucurie permanenta, insa un copil vindecat dupa o boala grava aduce o bucurie speciala, o bucurie naturala si nevinovata.

     Nu, cele 99 de oi cuminti si ascultatoare, ramase in staul, nu ar trebui sa priveasca cu un ochi rau bucuria pastorului pentru ca si-a gasit oaia ratacita. Iar daca vreuna din ele “behaie” a nemultumire, sa-si aduca aminte de atitudinea fiului cel mare din Pilda fiului risipitor si de durerea pe care acesta i-a provocat-o tatalui.

     Concluzii

     Pilda oii ratacite ne vorbeste despre tendinta omului de a se rataci de la neprihanirea lui Dumnezeu. Daca in starea noastra de pacat si razvratire nu am fi fost cautati de Dumnezeu, acum nu am fi avut nicio nadejde, nicio perspectiva de viitor.

     Degeaba s-ar fi suit Zacheu in toti duzii din jurul Ierihonului ! Daca Iisus nu Si-ar fi ridicat privirea spre el si nu l-ar fi chemat, Zacheu s-ar fi ales doar cu exercitiile fizice si nimic mai mult.

     Degeaba ar fi cheltuit Maria Magdalena nu salariul pe un an, ci pe intreaga viata, pentru a-i unge picioarele Domnului cu mir ! Daca Iisus nu i-ar fi intins mana si nu i-ar fi acordat incredere, ea ar fi ramas cu paguba materiala si cu rusinea din partea societatii pentru tot restul vietii.  

     Degeaba s-ar fi straduit talharul de pe cruce sa intre in gratia lui Dumnezeu in ultimele clipe ale vietii ! Daca Mantuitorul nu i-ar fi acordat timp si har in momentele agoniei Sale, toate stradaniile lui i-ar fi marit si mai mult agonia.

     Pilda oii ratacite ne vorbeste despre interesul lui Dumnezeu pentru oamenii pacatosi, interes pe care, din nefericire, noi inca nu il avem asa cum ar trebui si spre care ar trebui sa tindem. Dincolo de zidurile bisericii in care ne simtim bine si la adapost sunt milioane de “oi” ratacite care asteapta sa fie cautate si conduse in staulul mantuirii.

     Va mai aduceti aminte locul in care v-a gasit Iisus, Marele Pastor ? Va mai amintiti ziua in care El v-a luat pe umerii Sai puternici, conducandu-va inapoi in casa parinteasca ? Ziua aceea nu ar trebui uitata niciodata. Niciodata …

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free