Natura omului

Natura omului

     Atunci cand abordam un subiect de genul acesta, ajungem inevitabil la cel mai neplacut lucru care i se poate intampla unui om, la cea mai crunta realitate a scurtei si efemerei sale vieti: moartea.  Desi subiectul este neplacut, apropiindu-ne cu teama si crispare de el, voia lui Dumnezeu este sa cunoastem tot ce ne este descoperit in privinta aceasta:

     “Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti care n-au nadejde…” ( 1 Tesaloniceni 4, 13.14 )

     Dumnezeu doreste sa cunoastem adevarul cu privire la natura umana si starea omului in moarte pentru a fi feriti de cea mai raspandita inselatorie a Diavolului: credinta in nemurirea sufletului, credinta care sta la baza spiritismului si a multor manifestari oculte.

     Candva, capul sudic al Africii se chema Cabo Tormentoso ( Capul Torturilor ). Corabierii isi imaginau ca cei ce se aventurau dincolo de el deveneau victime sigure ale oceanului. Insa Vasco da Gama a invins prejudecatile marinarilor, a inconjurat Africa si a deschis drumul Indiilor. Cand s-a intors cu corabia plina de mirodeniile Orientului, el a schimbat denumirea capului sudic al Africii din Capul Torturilor in Capul Bunei Sperante ( Cabo de Buona Speranza ).

     In mod asemanator, mormantul este privit adesea ca fiind un taram necunoscut, fatza de care oamenii au nenumarate prejudecati. Insa moartea si invierea Mantuitorului au transformat acest “loc al torturii” intr-un “cap al bunei sperante” . Dar,pentru a intelege mai bine ce se intampla cu omul la moarte, trebuie sa intelegem ce s-a intamplat la Creatiune, cand a avut loc procesul invers mortii.

     Crearea omului

     Biblia ne prezinta o perspectiva cu totul diferita de cea oferita de asa-zisa stiinta actuala care il descrie pe om ca pe un rezultat al unui proces natural de evolutie de la trepte inferioare la trepte superioare de viata, proces care ar fi durat multe milioane de ani.

     Biblia ne prezinta un proces invers, de involutie, de degradare a fiintei umane, de la o stare desavarsita, la cea decazuta de astazi. Pentru a intelege natura omului din perspectiva biblica, trebuie subliniate cateva lucruri esentiale:

     1) Dumnezeu este Creatorul fiintei umane. Originea omului nu se afla in hazard, ci in sfatul divin: “Dumnezeu a zis: “sa facem om dupa chipul Nostru si dupa asemanarea Noastra.”( Geneza 1,26 ) Folosirea pluralului in cazul divinitatii se justifica prin participarea Trinitatii atat la sfatul divin , cat si la Creatia propriu-zisa.

     2) Omul a fost creat din pulberea pamantului: “Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu.” ( Geneza 2,7 )

     Creatorul l-a modelat pe om din materia existenta deja, si nu din forme de viata inferioare, fie marine, fie terestre. Avest singur verset biblic ne invata mai mult despre natura omului decat o fac toate volumele de antropologie din lume. Aici aflam ca actul crearii omului a avut doua etape:

     – Crearea corpului material

     – Insuflarea principiului vietii

     Ecuatia crearii omului este simpla: Trup+Suflare de viata=Suflet viu.  In aceasta ecuatie, trupul omului reprezinta elementele chimice din care este alcatuit, suflarea de viata ( duhul ) este principiul sau scanteia de viata de origine divina, iar sufletul este omul intreg ca fiinta vie.

     Potrivit acestui text, sufletul nu este o componenta a fiintei umane, ci fiinta umana in intregul ei. Biblia foloseste de multe ori termenul “suflet” cu referire la intreaga fiinta umana, nu la o parte din aceasta:

     “Sufletul care pacatuieste, acela va muri”, spune profetul Ezechiel ( Ezechiel 18,4.20 ), iar la Rusalii, ni se spune ca trei mii de “suflete” ( adica oameni ) s-au adaugat Bisericii  ( fapte 2,41 ).

     Insa Biblia foloseste termenul “suflet” si cu un alt inteles decat acela de fiinta intreaga: “Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El Insusi pe deplin: si duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru sa fie pazite intregi, fara prihana, la venirea Domnului nostru Iisus Christos.”( 1 Tesaloniceni 5,23 ).

     In pasaje de genul celui citat mai sus, sufletul nu mai este privit ca fiinta umana in integritatea ei, ci ca o parte a fiintei omenesti. Cum se impaca cele doua sensuri diferite ale acestui termen ? “Sufletul viu” care rezulta din unirea trupului cu suflarea de viata se manifesta la randul sau in trei moduri: duhul ( viata spirituala ), sufletul ( viata afectiva ) si corpul ( viata fizica, materiala ). Duhul din 1 Tesaloniceni 5,23 nu este acelasi cu suflarea de viata din Geneza 2,7. 1 Tesaloniceni 5,23 nu ne vorbeste despre crearea omului, ci despre modul de manifestarea fiintei umane create, a “sufletului viu” iesit din mainile Creatorului.

     Daca facem o paralela intre cele doua texte biblice: Geneza 2,7 si 1 Tesaloniceni 5,23, observam ca desi termenii sunt aceiasi, sensurile lor difera. Astfel, in Geneza 2,7 trupul este lipsit de viata, duhul este scanteia de viata divina, iar sufletul viu este fiinta umana intreaga, in timp ce in 1 Tesaloniceni 5,23 trupul este viu, duhul reprezinta viata intelectuala si spirituala a omului, iar sufletul reprezinta viata lui afectiva.

     Ce a dat Dumnezeu omului la Creatiune ? I-a dat omului o suflare de viata impersonala sau o entitate personala ?

     Biblia vorbeste de aceeasi suflare de viata data atat omului, cat si animalelor. Nu exista nicio deosebire ( vezi Geneza 1,30 si 7, 22 ). Daca prin suflarea de viata data omului la Creatiune se intelege o entitate personala, cu constienta de sine, atunci trebuie sa admitem ca si animalele au acelasi suflet ca si noi.

     De asemenea, daca prin suflarea de viata intelegem o entitate constienta de sine, rezulta ca omul a existat ca personalitate constienta inainte de a fi creat, fapt care ne-ar conduce la teoria nemuririi sufletului. Concluzia ar fi nu doar ca sufletul omului ar exista inainte de a fi creat, ci si ca sufletele animalelor ar fi existat inainte de a se naste.

     Ceea ce a dat Dumnezeu omului la crearea lui a fost doar scanteia de viata ( principiul vietii ), care este ceva impersonal si fara constienta de sine.

     3) Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau ( Geneza 1,26.27 ), nu dupa un chip din lumea animala. Exista o evidenta deosebire si discontinuitate intre natura omului si cea a animalelor la Creatiune. Inceputul genealogiei din Luca exprima clar acest lucru, numindu-l pe Adam “fiul lui Dumnezeu” ( Luca 3,38 ).

     Ce se poate intelege prin “chipul lui Dumnezeu” ( Imago Dei ) ? Aici nu e loc de speculatii cu privire la forma corporala a omului.  Expresia “dupa chipul lui Dumnezeu” se refera in primul rand la structura interioara a fiintei omenesti, inzestrata cu ratiune, libertate de alegere, discernamant, capacitatea de a iubi si de a comunica, gandirea abstracta, puterea imaginatiei, etc.

     Prezenta celor doua expresii: “dupa chipul” si “dupa asemanarea” lui Dumnezeu  ne arata raportul in care se afla omul fatza de Creatorul lui si fatza de lumea animala: omul este asemanator cu Fiinta divina, dar nu identic. In acelasi timp, el este de o cu totul alta natura decat fiintele lumii animale.

     4) Unitatea neamului omenesc

     Genealogiile din Geneza ne arata ca generatiile de oameni care s-au nascut pe pamant sunt descendentii primei perechi de oameni. De aici rezulta ca suntem cu totii partasi aceleiasi naturi avute de prima pereche de oameni:

     El a facut ca toti oamenii, iesiti din unul singur, sa locuiasca pe toata fatza pamantului”( Fapte 17, 26 )

     O consecinta a unitatii naturii umane este deplina egalitate in drepturi a tuturor oamenilor, indiferent de rasa, sex, conditie sociala sau educatie. Biblia nu sprijineste ideile rasiale , ci subliniaza ca toti suntem egali, in calitate de frati care descindem din aceeasi familie creata de Dumnezeu.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Adevaruri biblice, Starea omului in moarte și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Natura omului

  1. palcau ioan spune:

    hmm dar oare nu din momentul in care adam si eva au muscat din acel fruct interzis lor de catre dumnezeu a intrat in lume ,,ratiunea,,libertatea de alegere,gandirea abstracta,discernamantul etc etc? sa fie acestea toate dupa chipul lui dumnezeu?poate fi adevarat? sunt confuz!! eu credeam ca sunt urmarile pacatului toate acestea! m-am blocat,recunosc… imi pare rau o zi buna,lori

  2. anna spune:

    Biblia învaţă nu numai că omul este un suflet viu ci şi că el Are suflet, adică sufletul este văzut şi ca: 1) o componentă a omului; 2) un suflet ce se desparte de trup la moarte.
    Acest lucru este cel mai clar prezentat în N.T., dar şi în V.T. unde apar câteva pasaje care s-ar putea referi la aşa ceva:
    • Geneza 35:18: „Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni”
    • 1Împăraţi 17:21: „Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”
    • Iov 27:3: „că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele”
    Eu inteleg ca în pasajele mai sus prezentate, autorii să se refere la un suflet detaşat de trup. Căci este interesant, că Spiritul Sfânt nu i-a inspirat să folosească în aceste texte pentru expresia viaţă (ebr. hayyim) ci nefeş = suflet.( Interlinear Hebrew-Greek-English)
    Astfel aici este prezentat un suflet despărţit de trup, chiar dacă spunem că are sensul de viaţă, cum putea viaţa copilului din 1Împăraţi 17:21 să existe despărţită de trup? Cum putea o viaţă impersonală să readucă o persoană cu un caracter unic la viaţă?

    Un argument în plus, este 1 Samuel 25:29, unde se spune: „Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la domnul, Dumnezeul tău şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi”. În concepţia lui Abigail, sufletul lui David, urma să existe împreună cu alte suflete numite: „mănunchiul celor vii”.
    Însă în N.T. lucrurile sunt şi mai clare, căci cuvântul psyche, în anumite împrejurări, când este indicată viaţa, el se referă la ceva mai mult decât viaţa fizică care încetează la moarte. Astfel omul nu este numai un suflet, dar el şi Are un suflet (1Tesaloniceni 5.23; Evrei 4:12); şi acesta se poate detaşa de corp (vezi 2Corinteni 12:1-4; 1Corinteni 5:3; Coloseni 2:5), şi acel suflet nu moare ci supravieţuieşte morţii, în aceste texte cuvântul „suflet” are sensul de: spirit, persoana dinăuntru care nu moare ci supravieţuieşte morţii, în aceste cazuri sufletul nu moare, dar să dau câteva exemple:

    *** Matei 10:28: „Şi să nu vă temeţi de cei omorând trupul, dar neputând să omoare sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel putând să piardă şi sufletul şi trupul în gheena.” Este interesant că Domnul Isus, arată că oamenii pot ucide trupul, însă ei nu pot ucide sufletul. Susţinătorii anhilării sufletului, susţin că aici, Domnul se referă la faptul că oamenii nu pot ucide perspectiva de viaţă a persoanei, adică că depinde de Dumnezeu dacă aceea persoană în viitor va învia sau nu. Însă această interpretare este forţată, căci Isus nu spune despre oameni, că ‘nu pot ucide speranţa’, sau ‘nu pot opri învierea’, ci El spune clar că ceva supravieţuieşte morţii, că ceva ce Isus numeşte: „sufletul” omului nu poate fi ucis.
    Citarea Bibliei ca omul a devenit suflet viu, nu si ca a primit suflet este incompleta. Anihilişti se opresc aici cu analiza acestui subiect, fără a mai adânci problema şi din punctul de vedere al altor texte biblice. Căci am putea întreba în continuare: Care om „de afara” sau „dinauntru”? Deoarece Biblia vorbeşte de „omul nostru de afară”, dar şi de „omul nostru dinăuntru” (2Corinteni 4:16). Cu siguranţă că şi omul de afară, cât şi omul dinăuntru, se întrepătrund, fiind o singură persoană care a devenit un suflet viu. Astfel Adam a devenit un suflet viu, şi pe plan fizic, şi pe plan spiritual, ca persoană fizică, exterioară, vizibilă, şi ca persoană spirituală, lăuntrică invizibilă. Iar la moartea lui/a omului, în timp ce persoana de afară trece (îşi încetează existenţa), persoana lăuntrică, sau omul dinăuntru nu trece, deoarece „cele ce nu se văd, sunt veşnice”. (2Corinteni 4.16-18; 5:1,2,8).

    Astfel nu e intelept sa formulam o doctrină doar pe baza unui singur pasaj. Însă în armonie cu alte pasaje biblice, se subînţelege că atunci când omul a devenit un suflet viu, aceasta implica că el era viu ca trup, si avea un spirit, şi astfel, Adam avea un suflet (comp. cu Iov 27:3; Fapte 20:10) şi era un suflet viu (Geneza 2:7)
    In concluzie, nu trebuie să ne fie frică de oameni şi de ceea ce ne pot face ei,(pot ucide trupul, nu si sufletul) ci să ne temem doar de Dumnezeu.

    • Lori Balogh spune:

      A sustine ca sufletul este o entitate nemuritoare inseamna a face apologia unei teorii de origine pagana, patrunsa in crestinism pe linia neoplatonismului. Biblia spune clar, pe de o parte ca „sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4.20 ), iar pe de alta parte ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ).
      Asadar, daca toti oamenii au pacatuit, ei sunt ( sau daca vreti, au ) un suflet muritor. Nu vad nicio logica un avertismentul dat de Creator primilor nostri parinti: „Vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ), daca in realitate ei nu ar fi murit cu adevarat in urma pacatuirii.
      Cel care a adus primul teoria nemuririi sufletului a fost „sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume” ( Apocalipsa 12,9 ). Noi avem de ales intre avertismentul Creatorului: „Vei muri negresit” si asigurarea sarpelui: „Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3.4 ).
      Eu aleg sa-L cred pe Dumnezeu pe cuvant, nu pe Diavol.
      Cu stima, Lori B.

      • anna spune:

        Trebuie de asemenea, spus, că Biblia nu este o carte tematică, structurată pe teme conţinând explicaţii detailate pe subiecte; ci mai degrabă ca să înţelegi un subiect, trebuie să strângi informaţiile, ca într-un joc de puzzle, şi să tragi o concluzie pe baza Tuturor versetelor care fac referire directă sau indirectă la subiectul respectiv, de fapt, mai degrabă ai nevoie de o revelaţie divina pentru a intelege subiecte controversate, căci doar aşa poţi înţelege inspiratia Duhului Sfânt, doar dacă acelaşi Spirit, te iluminează si pe tine ca să înţelegi. Fără revelaţie, lucrurile par confuze, chiar în mintea multor cercetători ai Bibliei, deoarece aparent Biblia prezinta contradictii la acest subiect, de pildă, Biblia spune că „cei morţi nu ştiu nimic” că moartea e opusul vieţii (Ecleziast 9:5,6; Iov 14:11,12), dar tot Biblia spune că cei morţi există, putând comunica, moartea fiind o ‘plecare’ o ‘mutare’ într-un alt loc, spre o altă viaţă (Ezechiel 32:21; Luca 16:22-31; Filipeni 1:20-24; 2Petru 1:14,15).
        Tot Biblia spune că sufletul moare (Ezechiel 18:4,20), dar tot ea spune că omul nu poate ucide sufletul (Matei 10:28). Tot Biblia arată că omul este sufletul (Geneza 2:7; Exod 1:5; Romani 13:1), dar tot ea arată şi că omul Are un suflet înăuntrul lui (1Tesaloniceni 5:23; Geneza 35:18; Fapte 20:10); de asemenea, Biblia spune că locuinţa morţilor este un loc de inconştientă unde totul încetează, căci „în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Ecleziast 9:10; Isaia 38:10,12), dar tot ea vorbeşte de chinuri conştiente, în locuinţa morţilor când spune: „pe când era în locuinţa morţilor în chinuri”(Luca 16:22). Biblia este cea care indică că plata pentru păcate este moartea (Romani 6:23), dar tot ea vorbeşte de un a fi „chinuit în foc şi în pucioasă…în veci vecilor” (Apocalipsa 14:10,11; 20:10).
        Acum, un cercetător sincer şi mai ales începător, ar fi derutat de asemenea afirmaţii contradictorii, şi ar fi tentat să dea credit doar unei variante, ignorând sau punându-le în zona simbolicului, textele ce nu îi convin.

        • Lori Balogh spune:

          Este foarte adevarat ce spuneti cu privire la perspectiva holistica prin care trebuie cercetata si inteleasa Biblia. Adevarul trebuie sa treaca, asemenea unui fir rosu, prin toate textele Scripturii, nu doar prin unele. Acelasi lucru l-am sustinut si eu in articolele mele.
          Problema este ca, chiar avand aceasta perspectiva, unii crestini aleg sa creada un lucru, iar altii alt lucru, opus celuilalt. Aici intevin multe influente: prejudecati, lipsa informatiilor, interese personale si altele. Dar prezenta sau lipsa Duhului Safnt si a rugaciunii sunt cele mai importante.

  3. Dorin spune:

    Molecula de apa nu poate exista fara cei 2 atomi de hidrogen si 1 de oxigen (ca sa dau un exemplu comparativ simplu). La fel, omul, suflet viu creat, nu poate exista fara duh, suflet si trup (1 Tesaloniceni 5:23). Eu asa cred. Inca stiinta moderna n-a patruns aceasta mare taina a functionarii corpului uman. Acel suflet, sau „psyche”, sau „breath of life” data de Creator face toata diferenta intre un corp viu, functional si unul ce tocmai a murit ( ca sa-l citez pe Walter Veith, mi-a placut ideea).
    Fiti binecuvantati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free