2 Corinteni 3, 5 up.-18: Slova si Duhul

2 Corinteni 3, 5 up.-18: Slova si Duhul

“ Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata… In adevar, daca ce era trecator era cu slava, ca cat mai mult va ramanea in slava ce este netrecator !…”

     Acest pasaj biblic este folosit de crestinii antinomianisti pentru a sustine ideea ca Legea morala a vechiului legamant a fost inlaturata de Domnul Christos, crestinii fiind eliberati de obligatia de a  respecta aceasta Lege. In vers. 5, Pavel face o antiteza intre vechiul si noul legamant, descriindu-l pe primul ca pe o lucrare a slovei, care omoara, iar pe ultimul, ca pe o lucrare a Duhului, care da viata.

     Din acest pasaj biblic unii au tras concluzia ca Pavel sustine ca Legea ar fi ceva rau, care omoara. Daca astfel ar sta lucrurile, Pavel s-ar contrazice pe sine, caci tot el afirma in Epistola catre Romani ca “Legea este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ), iar “omul care indeplineste neprihanirea pe care o da Legea va trai prin ea” ( Romani 10,5 ). Cum ar putea o Lege “sfanta, dreapta si buna” sa fie in acelasi timp rea ?

     Acelasi apostol afirma: “Deci, prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Noi intarim Legea.” ( Romani 3,31 ). Asadar, afirmatia apostolului ca “slova omoara” trebuie sa aiba un alt inteles decat cel care i se da de catre crestinii antinomianisti. 

     Ceea ce ignora cei ce sustin ideea ca Legea a fost desfiintata de Domnul Christos in Noul Testament este adevarul ca Legea morala face parte integranta atat din vechiul legamant, cat si din noul legamant. Cand Dumnezeu a anuntat noul legamant prin profetii Vechiului Testament, El a amintit de Lege ca fiind un factor important al lui:

     “Iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupa zilele acelea, zice Domnul: “Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” ( Ieremia 31,33 )

     Despre acelasi nou legamant, in care Legea urma sa ocupe un loc important, aminteste si profetul Ezechiel:

     “Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa impliniti Legile Mele” ( Ezechiel 36, 26.27 ).

     Asadar, noul legamant nu consta in anularea Legii lui Dumnezeu si inlocuirea ei cu alte norme morale, asa cum gresit cred unii, ci in interiorizarea ei, inscriind-o in inima omului. Dintr-o Lege aflata in exteriorul inimii, scrisa pe table de piatra si care aduce condamnarea omului pacatos, ea devine o Lege scrisa de Duhul lui Dumnezeu in inima omului, pe “table de carne”, o Lege pe care omul nu o mai uraste, ci o iubeste, ascultand de cerintele ei cu placere.

     Sa ne intoarcem acum la comparatia pe care o face Pavel intre slova care omoara si Duhul care da viata. Este evident ca apostolul face comparatie intre Legea data pe Sinai, scrisa pe table de piatra, o Lege exterioara omului, si aceeasi Lege scrisa, de data aceasta in interior, pe “tablele inimii”, prin puterea Duhului Sfant. Pavel aminteste de slova care omoara in sensul ca Legea externa, scrisa pe tablele de piatra la Sinai, il condamna pe omul pacatos, caci, spune acelasi apostol: “Plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23; Ezechiel 18,4 ).

     Prin contrast, Duhul aduce viata, interiorizand principiile Legii, scriindu-le in inima si ajutandu-l pe credincios sa le pazeasca, “pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).

     Poate ca cel mai bun exemplu al contrastului dintre o Lege exterioara si una interioara, scrisa in inima omului, este chiar viata apostolului Pavel. Inainte sa-L cunoasca pe Christos, Pavel era un pazitor al Legii, dupa cum marturiseste el insusi: “In ce priveste Legea, fariseu; in ce priveste ravna, prigonitorul Bisericii; cu privire la neprihanirea pe care o da Legea, fara prihana”( Filipeni 3,5.6 )

     Totusi, desi in aparenta el pazea Legea, de fapt el era un calcator al ei, dupa cum el insusi recunoaste cand afirma ca era “un hulitor, prigonitor si batjocoritor al lui Christos” ( 1 Timotei 1,13 ). Desi in exterior pazea Legea, in realitate el era un calcator al ei, aflandu-se sub condamnarea divina. In acea perioada a existentei sale, slova Legii il omora, condamnandu-l la moarte, caci conformarea exterioara fatza de cerintele Legii era doar o masca ce ii ascundea stricaciunea inimii.

     Dupa ce L-a intalnit pe Mantuitorul pe drumul spre Damasc si dupa ce Duhul Sfant a asezat aceeasi Lege in inima sa, Pavel s-a conformat cerintelor ei din dragoste si cu placere, nu doar exterior, formal, ci cu toata profunzimea fiintei sale, dupa cum el insusi marturiste : “Fiindca dupa omul dinlauntru imi place Legea lui Dumnezeu” ( Romani 7,22 ).  In acest sens le scrie el credinciosilor din Roma: “pentru ca sa slujim lui Dumnezeu intr-un duh nou, iar nu dupa vechea slova” ( Romani 7,6 ).

     Contrastul dintre slova si Duh este dezvoltat de Pavel atunci cand vorbeste despre “slujba aducatoare de moarte” si “slujba Duhului” ( vers. 7 si 8 ). Unii fac greseala sa considere ca aici Pavel se refera la doua dispensatiuni: prima fiind aducatoare de moarte, in timp ce a doua aduce viata.

     In original, este folosit termenul grecesc “diakonia”, care inseamna “slujba”, nu dispensatiune. Asadar, Pavel nu condamna vechea dispensatiune sau vechiul legamant. Daca asa ar sta lucrurile, apostolul nu ar spune ca aceasta slujba era “cu atata slava” ( vers. 7 ). El face doar o comparatie intre cele doua slujbe: cea a mortii, adusa de Lege prin condamnarea pacatului, si cea a Duhului, prin Evanghelia lui Christos.

     Ambele slujbe isi au originea in Dumnezeu si, prin urmare, sunt insotite de slava. Slujba Legii era si ea slavita, fapt care s-a putut observa in manifestarile care au insotit darea Legii pe Sinai. Biblia ne spune ca Moise avea fatza stralucitoare, astfel incat poporul nu o putea privi ( Exodul 34, 29.30 ).  

     Insa slava reflectata pe fatza lui Moise a fost vremelnica, in timp ce slava slujbei Duhului este permanenta, caci “Dumnezeu ne-a luminat inimile , pentru ca sa facem sa straluceasca lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe Fatza lui Iisus Christos” ( 2 Corinteni 4,6 ).

     Pavel nu isi propune sa denigreze slujba facuta de Lege, prin descoperirea si condamnarea pacatului, caci fara aceasta slujba pacatul ar ramane nedescoperit: “Deci ce vom zice: Legea este ceva pacatos ? Nicidecum ! Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu ar fi spus: “Sa nu poftesti!” ( Romani 7,7 ).

     Numind aceasta slujba “slavita”( vers. 9 ), Pavel ii acorda importanta cuvenita. Ceea ce il preocupa pe apostol este sa scoata in evidenta greseala unor falsi invatatori care slaveau Legea in detrimentul Evangheliei. Viata pacatosului nu vine prin Lege, caci aceasta doar descopera si condamna pacatul, ci prin Evanghelie, dupa cum afirma Pavel: “Omul nu este socotit neprihanit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Iisus Christos” ( Galateni 2,16; 3,11 ).

     Eliberarea de condamnarea la moarte nu vine prin Lege, ci doar prin Evanghelie. Iata motivul pentru care slujba Duhului este mult mai slavita decat slujba Legii.

     Sa retinem: Pavel nu pune in contrast vechiul legamant cu noul legamant, respingandu-l pe primul si promovandu-l pe al doilea, ci pune in contrast doua slujbe ( “diakonia” – “slujba” ): cea a Legii, care aduce moartea celor care o calca, si cea a Duhului, care aduce viata celor care o pazesc.

     Condamnarea este urmarea calcarii Legii, iar neprihanirea este consecinta pazirii ei. Fiind un calcator ai Legii, omul pacatos se afla sub condamnarea ei, sub slujba aducatoare de moarte. Insa prin slujba Duhului, care ne prezinta Evanghelia, suntem izbaviti de aceasta condamnare. Legea este scrisa in inima si, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, ea este iubita si pazita pana ce vom fi “schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la 2 Corinteni 3, 5 up.-18: Slova si Duhul

  1. valentin spune:

    Frate

    Legea e fenomenala
    Are nenumarate aplicații
    Dumnezeu a dat-o pentru viața sociala pragmatica
    sunt fanatic al acestei idei

    dar ai ocolit in acest comentariu problema principala, slujba aceasta este katargeo!
    chiar daca incercam apologetic sa abordam un text, cu orice risc, trebuie sa il lasam sa spuna ceea ce spune, cu privire la mantuire, ceea ce scrie acolo… așa e
    deci, toate la locul lor, aș îndrazni sa spun
    cu simpatie!

    • simona spune:

      Fratii mei,
      Nu pot decat sa ma bucur vazand cata iubire de Dumnezeu au aceia carora unii din Biserica mea (ortodoxa) le pun in spinare atatea lucruri.
      Iata ce inteleg si eu( si am invatat ) din ceea ce ati discutat pana acum.
      Legea veche facea referire la pacat, aratandu-le oamenilor care sunt faptele de care trebuie sa se fereasca , numindu-le pacate. Insa legea veche nu avea putere de mantuire a sufletelor, astfel ca, pana la venirea lui Hristos , a jertfei Lui, oamenii nu se puteau mantui.Doar prin credinta in Hristos si urmand invataturile Lui, oamenii se pot mantui.Insa a fost nevoie sa se nasca o fecioara curata ( de pacate), care sa poata primi in pantece rodul Duhului Sfant.Ceea ce-i lipsea omului din V.T.era Duhul Sfant, fara de care omul nu se poate mantui.
      Toti cei care au trait si au murit in V.T. s-au dus in iad, nu s-au putut mantui, deoarece jertfele pe care le faceau erau omenesti, in sensul ca erau lipsite de Duhul Sfant, pe care omul L-a pierdut prin caderea protoparintilor. De aceea, ei sfinteau mai intai jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu. Doar jertfa lui Hristos poate face posibila mantuirea omului, jertfa care vine din iubire in Duhul Sfant, si nu din frica, sau din nevoie, lucru ce lipsea celor din V.T.
      Prin pogorarea Duhului Sfant ,dupa inaltarea la cer a Domnului Iisus Hristos, apostolii au inceput sa vorbeasca o limba pe intelesul tuturor.
      Inainte de venirea Duhului Sfant, omul nu era in stare sa-L recunoasca pe Hristos, era ca sa zic asa „orb” sufleteste ( mironositele si ucenicii nu L-au recunoscut pe Hristos dupa ce Acesta a fost ingropat si a inviat ).
      De la venirea Duhului Sfant (Mangaietorul) tot omul care primeste Duhul Sfant se lumineaza.Totul devine clar, totul este iubire, pace („Pacea Mea dau voua ” – zice Hristos), armonie, orice rautate dispare, orice judecata asupra altuia dispare, orice egoism nu-si mai are locul, orice placere si iubire materiala devine de neinteles.
      Inainte de primirea Duhului Sfant, omul nu era ingradit decat prin lege : nu e bine sa faci aia, nu trebuia sa faci cealalta.Dar cu sufletul el nu era capabil sa discearna, pentru ca era orbit inca de rautate. Prin venirea Duhului Sfant, omul nu mai trebuie ingradit prin lege sa faca cele bune (care in V.T. trebuiau sa fie ingradite de lege) ci Insusi Duhul Sfant invata pe om ce e bine si ce este rau. Caci Duhul Sfant este duhul iubirii care nu lasa in om nici o rautate si-l calauzeste El singur spre tot lucrul bun.Acela de a nu face rau nici unui om pe acest pamant, pentru ca orice rau este prostesc si dobitocesc, spre exemplu, cum l-a omorat Cain pe Abel, dintr-o gandire irationala, dintr-o simtire oarba, neincalzita de iubire. Duhul Sfant este iubire si Hristos aduce pace si iubire in lume, pentru cei care vor sa se mantuiasca.
      Legea este deci pentru cei faradelege, care neavand simtirea iubirii, trebue sa respecte Legea pentru a-si ingradi rautatea pornirilor, dar cand Hristos vine, Legea se estompeaza pentru ca ceva superior lucreaza in om, care nu anuleaza preceptele legii , ci le face si mai stralucitoare, desavarsite.Legea ma oprea prin pedeapsa sa fac raul, Duhul Sfant, prin iubire, ma face neputincios a mai face raul. Aceasta este diferenta.Nu mai merg o mila cu omul care imi cere sa-l insotesc, ci, din iubire, merg doua.Nu dau doar haina celui care nu are, ci, din iubire, ii dau si camasa…
      Nu lovesc atunci cand sunt lovit, ci, din iubire, intorc si celalalt obraz…O! de-am ajunge la aceasta iubire !…

      • Aurel spune:

        Interesant comentariu, adica: toti cei ce au trait in VT s-au dus in iad?
        Jertfa Domnului Isus, a sters orice pacat: cel din trecut, cel prezent si cel viitor. Din acest comentariu reiese ca toti sfinti, prorocii VT s-au dus in iad? Eu nu cred asa ceva!

        • Lori Balogh spune:

          Nici eu nu cred asa ceva. Nu stiu de unde ati inteles ca toti cei care au trait in VT sunt sortiti iadului…Evanghelia este vesnica, adica aceeasi si pentru cei care au trait inainte de Christos, si pentru cei ce au trait si traiesc dupa Christos. Doar ca primii priveau inainte, prin credinta, in timp ce noi privim inapoi, tot prin credinta.
          Cu stima, Lori B.

  2. Bianca spune:

    Nici eu nu cred ca cei din VT au mers în iad mai ales avram care a fost numit tatal credinţei si pana si numele lui simbolizeaza raiul.sanul lui Avram

  3. Ana epure spune:

    Isus a coborât în locul morții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free