De Anul Nou

De Anul Nou

– Program pentru ora tineretului –

     Tema 1

     A mai trecut un an… Timp de 365 de zile ne-am invartit de tot atatea ori in jurul axei batranului nostru Pamant, impreuna cu casele, orasele, marile, muntii si campiile noastre. Dar nu numai atat, ci impreuna cu Pamantul, acest fir de praf cosmic in comparatie cu uriasele corpuri ceresti din Univers, am strabatut spatiile, dand ocol Soarelui si bucurandu-ne din plin de caldura si lumina lui.

     Dar nici Soarele nu a ramas pe loc in acest an. Noi, pamantenii, l-am insotit in marele drum pe care-l are de strabatut in jurul centrului Caii Lactee, frumoasa galaxie din care facem parte. Mai mult decat atat, ne-am rotit impreuna cu Calea Lactee intr-un spatiu ce depaseste intelegerea noastra, in jurul centrulului unei metagalaxii. Si, impreuna cu metagalaxia ne-am rotit in jurul marelui centru al Universului, acolo unde credem ca nu mai exista timp si spatiu, sau unde ele capata alte dimensiuni, acolo unde credem ca troneaza  Creatorul si Mantuitorul nostru Iisus Christos.

     Desigur, aceasta deplasare uriasa pe care am facut-o anul acesta in Univers nu am perceput-o cu simturile noastre obisnuite. Ne-am miscat intre micile noastre limite si probleme ca si cand am fi stat pe loc impreuna cu batranul nostru Pamant in coltul de Univers care ne-a fost harazit.

     Si totusi, in anul care a trecut am parcurs un drum lung prin Univers. Ne-am apropiat oare mai mult de tronul lui Dumnezeu ? Pamantul, aceasta planeta razvratita si singura din Univers care a dorit sa cunoasca si raul, nu doar binele, s-a apropiat sau s-a departat de Cel care l-a creat si l-a impodobit cu viata ?

     Poate ca lucrul acesta nu-l vom sti niciodata. Dumnezeu nu ne pretinde asa ceva, caci El stie din ce suntem facuti, El stie cat de limitati suntem in timp si spatiu si cat de mare este Universul pe care l-a creat. Dumnezeu ne cere insa un alt lucru astazi, la cumpana dintre ani: sa privim la noi insine, luminati de Duhul Sau cel Sfant, si sa observam cu cea mai mare sinceritate daca inimile noastre s-au apropiat sau s-au departat de Iisus Christos, Centrul universului nostru spiritual.

     Desigur, inima fiecaruia dintre noi a calatorit mult in anul care s-a scurs. S-a rotit in jurul problemelor si grijilor zilnice, poate in jurul eului nostru, a placerilor noastre. Dar impreuna cu persoana noastra, inima s-a rotit si in jurul cercului familiei, cautand rezolvari la diferitele probleme aparute in acest an.

     Dar aceasta nu este totul. Impreuna cu familia noastra, inima a trebuit sa-si croiasca drum prin cercul mai larg al vecinilor si prietenilor, al Bisericii si al societatii, strabatand un drum lung si plin de neprevazut. Simtiti drumul lung pe care l-a strabatut inima d-v in acest an ?

     Desigur, cu totii il simtim, caci el a lasat urme adanci in existenta noastra, in caracterul nostru si al celor din jur. Primele fire de par alb, primii ochelari de vedere, primele tremuraturi ale mainilor sau primele ezitari ale gandului, toate ne demonstreaza ca inima a alergat mult, a strabatut un drum imens in anul care s-a incheiat.

     Dar oare aceasta inima calatoare s-a apropiat sau s-a departat de Iisus in anul care s-a incheiat ? Daca Pamantul nostru, in cele 365 de zile care au trecut, s-a departat sau s-a apropiat de tronul lui Dumnezeu, poate nu vom sti nicviodata. Dar daca inima fiecaruia dintre noi , in lungul drum pe care l-a strabatut pana in aceasta clipa, s-a apropiat de Iisus sau s-a departat de El, aceasta trebuie sa aflam cu tot dinadinsul. Pentru ca aici este vorba de propria noastra mantuire.

     De aceea, Domnul ne cheama azi, mai mult decat oricand, sa ne oprim o clipa din alergarea noastra prin lume si sa ne cercetatm pe noi insine. Si dupa ce vom face aceasta in lumina Evangheliei lui Christos si a prezentei Duhului Sfant, sa pornim cu curaj inainte, pe drumul ce ne mai desparte de portile Ierusalimului ceresc.

     Tema 2

     Ne gasim la o noua cumpana a timpului. De obicei, intr-o astfel de ocazie oamenii se intalnesc din nou pe cararile vietii, bucurandu-se impreuna si sarbatorind evenimentul cum cred ei ca este bine. Si, tot de obicei, evenimentul trece fara sa aduca nicio schimbare in viata, comportamentul sau credinta oamenilor.

     Atunci cand se intalnesc in astfel de ocazii, oamenii neglijeaza lucrul cel mai important:  cercetarea de sine. De cele mai multe ori se sarbatoreste doar scurgerea timpului, ca si cum acest fapt ar trebui sa ne bucure pe noi, muritorii, cei ale caror zile sunt numarate.

     Uneori se fac si priviri retrospective, insa ele raman, de cele mai multe ori, doar la suprafata lucrurilor. Nu este in firea omului sa intre in el insusi, sa se priveasca atent si obiectiv, judecandu-se cu seriozitate si sinceritate. Trecutul nu este un motiv de lauda pentru nimeni, oricate realizari ar fi adus. Omul fuge de sine insusi, de propriul sau trecut si de cugetul care-l mustra, gasindu-si refugiul in placerile de o clipa ale pacatului sau in visurile pe care si le face cu privire la viitor.

     “Hai sa bem si sa mancam, caci maine poate vom muri” – aceasta este filozofia de viata a celor mai multi oameni. Dumnezeu ne cheama insa la un gest de curaj. El ne invita sa fim demni si sa stam cu deplina responsabilitate in fatza trecutului nostru, sa ne judecam singuri si sa ne indreptam caile si comportamentul.

     Aceasta lucrare ne este ceruta zilnic, dar in mod deosebit in ocazii ca cea de astazi. Ea nu poate ramane nefacuta. Si daca omul o neglijeaza, Dumnezeu Insusi o va face in locul nostru, la timpul potrivit.

     Poate ca ne simtim obositi dupa ce am constatat ca anul acesta au aparut primele fire de par alb. Poate ca pentru altii, anul care a trecut a insemnat aparitia primelor riduri sau purtarea primilor ochelari de vedere. Unii au devenit din adolescenti tineri, tinerii au devenit maturi, cei maturi au devenit parinti, parintii au devenit bunici, unii bunici au devenit…tarana.

     Timpul s-a scurs, insa el nu s-a pierdut in vesnicia trecutului fara sa lase urme adanci in trupul si sufletul nostru. Ati simtit aceasta ? Desigur ! Fiecare dintre oameni simte trecerea timpului pe langa sine, sau, mai corect spus, trecerea lui prin timp.

     Intelegand lupta omului cu timpul, apostolul Pavel le scria credinciosilor din Corint: “De aceea, noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca omul de afara se trece, totusi omul nostru dinauntru se innoieste din zi in zi” ( 2 Corinteni 4,16 ).

     Ce fericit este omul care la aceasta cumpana a timpului nu priveste la omul sau din afara, lamentandu-se de trecerea lui, ci la omul dinauntru, bucurandu-se de innoirea lui ! Intr-adevar, ce conteaza daca ochii firesti dau semne de oboseala, cand ochii nostri spirituali vad mai clar decat au vazut acum un an ?

     Ce conteaza daca mainile noastre au inceput sa tremure si sa devina nesigure in gesturi, daca faptele noastre sunt din ce in ce mai curate si mai pline de iubirea lui Christos ? Ce conteaza daca anul acesta am avut intristari si necazuri, din moment ce suntem din ce in ce mai convinsi ca “intristarile noastre de o clipa lucreaza tot mai mult o greutate vesnica de slava ?”

     Si, in sfarsit, ce conteaza ca a mai trecut un an, daca prin chiar faptul acesta ne-am apropiat si mai mult de ziua intalnirii cu Iisus Christos, Domnul si Mantuitorul nostru ? Da, chiar daca omul nostru din afara, cel ce se vede,  trece, sa fim fericiti daca omul nostru dinauntru, care nu se vede, dar pe care il vede Dumnezeu, se innoieste zi de zi dupa chipul si asemanarea lui Iisus.

     Voi ati simtit aceasta innoire a omului dinauntru in anul care s-a scurs ? Daca astazi, cand Domnul ne cheama la o adanca cercetare de sine putem spune: “Da, simtim aceasta innoire”, atunci suntem fericiti si putem astepta cu o bucurie negraita ziua intalnirii noastre cu Iisus.

     Dorim ca fiecare dintre noi, in anul care ne sta inainte, sa trecem prin timpul pe care ni-l va darui Dumnezeu avand in suflet bucuria reintalnirii cu Iisus, Mantuitorul nostru.

     Tema 3

     Se apropie clipa intalnirii mele cu Iisus. Gandul aceasta ma ingrozeste, dar ma si bucura. Tremur, dar totusi astept clipa aceasta. Ma infioara, dar ma face in acelasi timp si fericit.

     Ma ingrozesc pentru ca nu stiu daca nu cumva a mai ramas ceva intre mine si Iisus, ceva care ar putea sa ma desparta de El pentru totdeauna. Si totusi ma bucur pentru ca stiu ca atunci cand voi sta inaintea Lui, nimic nu va mai putea sa ma desparta de El.

     Cand privesc in prezent, la trupul acesta supus putrezirii, la fiinta aceasta nascuta in robia pacatului, ma infior. Dar cand privesc la El, Cel ce S-a jertfit pentru pacatele mele si ale lumii intregi, inima mi se umple de bucurie.

     Cand privesc la trecutul patat prin care am dezonorat de atatea ori Numele sfant al Tatalui, nu pot decat sa-mi plec fruntea in tarana si sa plang. Dar cand Il vad pe Iisus mijlocind pentru mine ca mare preot in sanctuarul ceresc, lumina sperantei inunda din nou intreaga mea fiinta.

     Cand privesc la viitorul nesigur si necunoscut si cand stiu ca fiecare zi care vine ascunde atatea griji, capcane si primejdii, sufletul mi se clatina. Dar cand aud glasul lui Iisus care-mi spune: “Nu te teme, caci Eu sunt cu tine ! Nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau !”, atunci ochii mi se lumineaza si vad dincolo de negurile zilei de maine, zorile vietii vesnice.

     Se apropie clipa intalnirii mele cu Iisus. Fiecare an, fiecare zi si fiecare clipa ce se scurge in vesnicia trecutului Il apropie pe Domnul de fiecare dintre noi. Lucrul acesta ni-l spune Scriptura, ni-l spun semnele timpului, dar il spun si inimile noastre. Ce avem de facut pentru ca acea clipa a reintalnirii cu Iisus sa fie fericita si nu ingrozitoare ?

     Stiu, nu trebuie sa mai privesc la mine, caci nimic bun nu locuieste in mine. Ori de cate ori voi privi la mine nu voi face decat sa ma descurajez , sa ma clatin. De aceea, voi privi doar la El,  Capetenia si Desavarsirea credintei mele, Cel care va duce la bun sfarsit lucrarea mantuirii pe care a inceput-o in sufletul meu.

     Nu, nu voi mai privi in trecut. Voi uita ce este in urma mea si ma voi avanta spre ce este inainte, spre tinta desavarsirii si spre premiul chemarii ceresti. Iar lucrurile pe care le socoteam drept castiguri, le voi socoti ca o pierdere fatza de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Christos Iisus, Domnul meu. Pentru El voi renunta la toate, la eul meu, la meritele mele, la placerile si bogatiile mele si le voi socoti ca un gunoi. Si toate acestea pentru ca sa-L castig pe Christos.

     El va fi bogatia mea cea mai de pret, comoara pe care am ascuns-o de atatea ori sub falsa stalucire a bogatiilor trecatoare ale acestei lumi. El va fi puterea mea pe care de atatea ori am neglijat-o, incercand sa ma lupt zilnic cu suvoiul ispitelor. El va fi prietenul meu, pe care L-am lasat de atatea ori afara in noapte, cand eu, dincolo de zavorul inimii, ma desfatam in pacatul meu.

     Stiu ce am de facut: va trebui sa-L cunosc pe El din ce in ce mai profund, sa-L admir din ce in ce mai mult, pentru ca doar asa ma voi putea transforma dupa acelasi chip ca al Lui. Va trebui sa cunosc puterea invierii Lui, acea putere a Duhului Sfant, pe care sa o las de acum incolo sa locuiasca din plin in mine, pentru ca, din mort cum eram, sa ma aduca la viata impreuna cu Christos.

     Dar va trebui sa mai fac ceva: sa fiu partas suferintelor Lui. Doar asa Il voi intelege mai bine, doar asa voi aprecia mai mult sacrificiul Sau infinit si doar asa eu insumi voi fi curatit pentru desavarsire, dupa cum El Insusi a fost desavarsit prin suferinta.

      Voi putea oare sa fac toate acestea ? Nu, singur nu voi reusi, caci despartit de Christos nu voi putea face nimic. Insa “pot totul in Christos care ma intareste”.

     Se apropie clipa intalnirii mele cu Iisus. I se aud deja pasii printre galaxii… Va mai fi mult pana atunci ? “Doamne, cand vei veni la mine ?” Iata ca noaptea aproape a trecut si se apropie ziua. Cand vei veni sa ne iei in Imparatia Ta ?

     Glasul Scripturii spune: “Sa nu va parasiti dar increderea voastra, pe care o asteapta o mare rasplatire ! Caci aveti nevoie de rabdare ca, dupa ce ati implinit voia lui Dumnezeu, sa puteti capata ce v-a fost fagaduit. Inca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi. Si cel neprihanit va trai prin credinta” ( Evrei 10, 35-38 ).

     Da, se apropie clipa intalnirii noastre cu Iisus !Cu clipa glorioasa ! Cat de mult asteptam aceasta clipa astrala ! “Doamne, ajuta-ne ca in fiecare clipa ce ne mai desparte de acea zi a reintalnirii cu Tine, inima fiecaruia din noi sa strige cu toata dragostea: “Amin. Vino, Doamne, Iisuse !”

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Programe tineret. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free