Pilda celor doua case

Pilda celor doua case

 

     O lectie de „arhitectura”…spirituala

     Daca doreste cineva sa vada ce fel de case mai construiesc oamenii in zilele noastre, o simpla navigare pe internet pe aceasta tema ii va fi de mare ajutor. Pot fi admirate tot felul de case, unele mai ciudate decat altele: case mobile, construite pe roti uriase, case construite in copaci sau pe insulite de doar cativa zeci de metri patrati, case rasturnate cu susul in jos, case sapate in pamant, case care plutesc pe apa, case strambe,  parand  sa se prabuseasca din clipa in clipa…

     Cand am vazut astfel de ciudatenii, m-am intrebat: Cum vor rezista toate acestea in cazul unor situatii limita ? Ce se va intampla cu casa care, in loc de temelie, se sprijina pe patru roti uriase, in cazul unei pene de cauciuc ? Ce se va intampla cu casa construita in copac, cand acesta va putrezi sau va fi doborat de vreo furtuna puternica ? Dar cu acele case construite pe insulitele care de-abia se ridica deasupra valurilor marii, in cazul unei furtuni ? Cat vor rezista acele case sapate in pamant, daca vor fi alunecari de teren ? Dar acele case zidite pe cate un bolovan mai mare, care se poate urni din loc la primul cutremur de pamant ?

     Cand este timp frumos, este distractiv sa vezi sau chiar sa locuiesti intr-o asemenea casa. Dar daca vine furtuna ? In acest caz, un singur lucru conteaza: cat de solida este temelia si cum s-a zidit deasupra ei. Dar pentru ca nu suntem la un curs de arhitectura, va invit sa privim tema casei din punct de vedere spiritual.

     In Noul Testament, imaginea casei este des folosita ca simbol al cladirii spirituale a Bisericii lui Christos. Apostolul Petru, scriindu-le credinciosilor din primul secol, le spune: „Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca…” ( 1 Petru 2, 5 ). Apostolul Pavel foloseste aceeasi imagine a casei atunci cand scrie despre credinciosii din Efes  ca sunt „ziditi pe temelia apostolilor si prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Christos.” ( Efeseni 2, 20.21 ).

     Insa Mantuitorul aduce subiectul mai aproape de noi, folosind simbolul casei nu doar in dreptul Bisericii, in general,  ci in dreptul fiecarui credincios in parte. El face acest lucru in finalul „predicii de pe munte”, rostind Pilda casei zidita pe stanca si a casei zidita pe nisip:

     „De aceea, pe orisicine aude aceste cuvinte ale Mele si le face, il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca.

     Insa orisicine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le face, va fi asemanat cu un om nechibzuit care si-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea; ea s-a prabusit si prabusirea i-a fost mare.” ( Matei 7, 24-27 )

     Aceasta este Pilda celor doua case – una din cele mai valoroase lectii de „arhitectura” spirituala pe care le putem gasi pe paginile Bibliei.

 

     Text si context

     Pilda celor doua case nu a fost rostita intamplator la sfarsitul predicii de pe munte. In ziua aceea, Mantuitorul i-a invatat pe ucenicii Sai o multime de lucruri, atat de multe incat Matei a trebuit sa rezerve trei capitole intregi din Evanghelia sa pentru a rezuma temele principale ale predicii ( capitolele 5-7 ).

     In acea ocazie, Domnul Christos a vorbit despre caracterul pe care Dumnezeu il apreciaza la un om ( „Fericirile” ) si despre misiunea crestinilor de a fi o „lumina a lumii” si o „sare a pamantului”. Apoi El a vorbit despre Legea de neschimbat a lui Dumnezeu, accentuand nu litera, ci spiritul ei. Iisus a mai vorbit apoi despre ce fel de relatii trebuie sa avem cu semenii nostri,  cu vrajmasii nostri si cu Tatal ceresc. Ne-a aratat cum trebuie sa ne rugam, sa facem bine si sa postim, dar ne-a si avertizat cu privire la primejdia de a ne pune increderea in comorile pamantesti.

     Mantuitorul ne-a incurajat apoi sa nu ne ingrijoram cu privire la mancare si imbracaminte, asigurandu-ne ca Tatal nostru ceresc stie de ce avem nevoie. El ne-a mai avertizat ca nu exista decat doua cai: una ingusta, care duce la viata, si alta larga, care duce la moarte. Apoi, Iisus ne-a avertizat ca in lume vor fi mereu profeti mincinosi printre cei adevarati, oferindu-ne cateva criterii de recunoastere a adevaratilor profeti.

     Iata o multime de invataturi concentrate, asemenea unei esente, doar in cateva versete. Insa Domnul stia ca oricat de numeroase si valoroase ar fi invataturile oferite oamenilor, mai era nevoie de ceva pentru ca ele sa fie cu adevarat utile si ziditoare: ele trebuiau nu doar auzite, ci si aplicate in viata.  Altfel, totul ar fi ramas o simpla teorie frumoasa si vrednica de admirat, dar care nu ar fi schimbat cu nimic viata oamenilor.

     Mantuitorul ar fi dorit sa aiba inaintea Lui un singur fel de ascultatori: oameni care au inteles mesajul si care il vor trai in viata din clipa imediat urmatoare. Insa de la dorinta la realitatea cruda este o mare distanta. Iisus le cunostea gandurile si inimile celor care Il ascultau si stia ca nu toti erau dispusi sa aplice in viata invataturile Sale. Acestei categorii de oameni le adreseaza Iisus pilda celor doua case.

 

     Ascultatori neascultatori

     Biblia ne vorbeste despre mai multe categorii de oameni  care aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-l implinesc:

     1) Ascultatorii sentimentali. Acestia sunt impresionati pe moment de ceea ce aud, dar impresiile se sterg repede, iar in inima lor Cuvantul lui Dumnezeu nu aduce rod. Despre astfel de ascultatori vorbeste Domnul in cartea profetului Ezechiel: „Si vin cu gramada la tine, stau inaintea ta ca popor al Meu, asculta cuvintele tale, dar nu le implinesc, caci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umbla tot dupa poftele lor.” ( Ezechiel 33, 31 )

     2) Ascultatori care nu inteleg ceea ce aud. Un exemplu in acest sens il reprezinta oamenii simbolizati prin samanta cazuta langa drum din Pilda semanatorului.  Despre acestia Domnul spune ca „aud Cuvantul privitor la Imparatie, dar nu il inteleg” ( Matei 13, 19 ).

     3) Ascultatori curiosi. Acestia cauta mereu ceva nou care sa le gadile urechile, asemenea atenienilor din vremea lui Pavel. Despre ei sta scris ca „nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decat sa spuna sau sa asculte ceva nou” ( Fapte 17, 21 ).

     4) Ascultatori uituci. Acestia, desi inteleg voia lui Dumnezeu, uita ca ea trebuie si traita. La astfel de ascultatori  face aluzie apostolul Iacov in epistola sa: „Dar cine isi va adanci privirile in Legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.” ( Iacov 1, 25 ).

     5) Ascultatori care nu cred. Despre aceasta categorie se vorbeste in finalul Pildei bogatului nemilostiv: „Si Avraam a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti” ( Luca 16, 31 ).

     6) Ascultatori rau-voitori. Acestia aud Cuvantul lui Dumnezeu, il inteleg, nu-l uita, dar…nu-l implinesc. Si nu-l implinesc pentru ca nu vor, fie pentru ca le este rusine, fie pentru ca se tem de dezaprobarea societatii, fie pentru ca nu le place voia lui Dumnezeu.

     Un lucru este cert: Indiferent de motivele pentru care unii oameni implinesc sau nu voia lui Dumnezeu, in ochii Lui nu exista decat doua categorii de oameni: unii care doar asculta si altii care, dupa ce iau cunostinta de  voia lui Dumnezeu, o implinesc cu bucurie. Despre cele doua categorii de oameni vorbeste Mantuitorul in Plida celor doua case, in introducerea careia El rosteste unele din cele mai teribile cuvinte care au fost sau care vor fi auzite vreodata de urechea omeneasca:

     „Nu orisicine-Mi zice: „Doamne, Doamne !” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am prorocit noi in Numele Tau ? N-am scos noi draci in Numele Tau ? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau ?” Atunci le voi spune curat: Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” ( Matei 7, 21-23 )

 

     Doua cladiri, doua temelii, doua destine

     Pilda celor doua case ne vorbeste despre doua atitudini generale cu privire la religie si doua moduri complet diferite de a ne raporta la Dumnezeu: seriozitate si superficialitate. Dar oare numai in lume ? Nu cumva aceste doua atitudini se regasesc, din nefericire,  si in Biserica ?

     Exista oameni care trateaza relatia lor cu Dumnezeu cu cea mai mare seriozitate, considerand-o partea cea mai importanta a existentei lor. Tot ceea ce gandesc acesti oameni, tot ceea ce fac, tot ceea ce planuiesc si doresc, este legat de relatia lor cu Dumnezeu, purtand amprenta acesteia.

     In acelasi timp, exista multi oameni care trateaza religia si relatia lor cu Divinitatea cu superficialitate. Tot ceea ce gandesc, tot ceea ce fac, tot ceea ce planuiesc si doresc acesti oameni este legat mai mult de propria persoana si mai putin de Dumnezeu si vointa Lui.

     Dupa cum in astronomie exista doua teorii: geocentrica si heliocentrica, la fel si in viata spirituala se pot observa doua filozofii de viata: egocentrica si christocentrica.

     In conditii normale de viata, cele doua categorii de oameni se disting cu dificultate. Cand in viata apar bucurii, si unii si altii zambesc. Cand apar necazuri obisnuite ale vietii, si unii si altii se intristeaza. Aparent, nu exista nicio deosebire intre ei.  Dar cand se dezlantuie furtuna ? Ce se intampla cu acesti oameni cand apar crize majore in viata lor ? Atunci, numai atunci, iese in evidenta deosebirea intre cele doua categorii. Doar atunci se vede pe ce fel de temelie si-a cladit fiecare casa sufletului sau.

     Dar de ce sa asteptam sa vina o criza majora in viata pentru a sti pe ce fel de temelie ne contruim casa caracterului si  sufletului nostru ? De ce sa asteptam ploaia de sus, suvoaiele de jos si vanturile puternice ale vietii, pentru a sti daca temelia rezista sau nu ?

     Unul din motivele pentru care Mantuitorul ne-a lasat Pilda celor doua case este tocmai acela de a ne verifica temeliile inainte de a fi prea tarziu. Acum se mai poate face ceva, daca temelia casei noastre spirituale nu este buna. Cand furtunile vor lovi cu toata puterea lor, va fi insa prea tarziu…

     De aceea, pilda este o invitatie permanenta pe care Mantuitorul o face tuturor oamenilor in general, dar mai ales crestinilor, in special: aceea de a ne intoarce mereu la fundatie, pentru a fi siguri ca aceasta este buna. Daca noi nu ne verificam temelia casei noastre spirituale, cu siguranta o va face altcineva in locul nostru. Si cand o va face el, nu va fi bine…

     „Simone, Simone”, l-a avertizat Domnul pe Petru inainte de marea criza de la Golgota, „ Satana v-a cerut sa va cearna ca graul „ ( Luca 22, 31 ) Daca noi nu ne cercetam pe noi insine, cu ajutorul Duhului Sfant, daca noi nu ne verificam temeliile credintei noastre, cu siguranta ca o va face Satana intr-o buna zi. Si cand o va face el, va fi nu spre mantuirea , ci spre prabusirea noastra definitiva.

     De fapt, unde se observa diferenta dintre crestinii seriosi si cei superficiali ? Asa cum am afirmat deja, diferenta nu se afla la suprafata, ci in adanc. La suprafata, casele zidite pe stanca arata la fel cu cele zidite pe nisip. Ba uneori, cele zidite pe nisip sunt mai mari si mai impunatoare decat cele zidite pe stanca.

     La munte, de exemplu, pensiunile si hotelurile din vale sunt impunatoare. Dar pe masura ce urcam si intram in lumea stancilor, cabanele sunt tot mai mici, dar construite in asa fel incat sa reziste conditiilor vitrege de la marile inaltimi.

     Si crestinii seriosi si cei superficiali muncesc din greu, zi de zi, la ridicarea casei lor. Nici casa zidita pe stanca, nici cea zidita pe nisip nu se ridica in cateva clipe, ci ele sunt rezultatul unei munci sustinute si indelungate, o munca de o viata. Seriozitatea unora si superficialitatea celorlalti nu se observa privind casele asa cum arata ele la suprafata. Diferenta o face temelia – acel element al constructiei care nu se vede, dar care este esential.

     In varianta evanghelistului Luca a acestei pilde, apare o expresie care clarifica diferenta dintre cele doua categorii de oameni: Omul care si-a zidit casa pe stanca „ a sapat adanc inainte” ( Luca 6, 48 ). Aceasta inseamna seriozitate: sa sapi adanc, sa nu te opresti la suprafata lucrurilor, la aparente, la lucrurile care izbesc privirile.

     Seriozitate inseamna sa nu te multumesti cu o citire ocazionala, grabita si mecanica a Cuvantului lui Dumnezeu, ci inseamna sa sapi in adancul lui, pana ce Duhul Sfant iti va descoperi sensurile lui ascunse. Seriozitate inseamna sa nu te multumesti cu o rugaciune grabita, rostita mecanic si cu mana pe manerul usii, ci inseamna cultivarea unei relatii profunde, continue si personale cu Mantuitorul. Seriozitate inseamna sa nu te multumesti cu ceea ce ai invatat intamplator, din mers, despre caracterul, voia si planurile lui Dumnezeu, ci sa-L cunosti personal, din propria ta experienta de viata. Seriozitate nu inseamna doar sa stii ce e bine, ci inseamna sa faci acel bine cu toata dragostea ta si punand la lucru toate talentele pe care ti le-a dat Creatorul.

     Casele zidite pe nisip pot fi mari, impunatoare; ele pot fi construite cu multa munca si cu materiale de calitate; ele pot respecta toate regulile arhitecturale moderne si pot impresiona. O singura lipsa au acestea: nu au temelie corespunzatoare.

     Si pentru ca aici nu vorbim despre case din caramida, lemn sau beton, ci de case sufletesti, care trebuie sa fie temelia unei astfel de case, astfel incat ea sa reziste oricarei furtuni ? Raspunsul la aceasta intrebare il da apostolul Pavel:

     „Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Iisus Christos. Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie, lucrarea fiecaruia va fi data pe fatza; ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia. Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea ramane in picioare, el va primi o rasplata. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata.” ( 1 Corinteni 3, 11-15 )

     Asadar, mantuirea unora si nemantuirea altora nu va fi o problema doar de zidire, ci mai ales o problema de temelie. Aici se vede daca cineva dovedeste seriozitate sau superficialitate in inaltarea casei sufletului sau.

 

     Ploi, suvoaie, vijelii

     Diferenta dintre casa zidita pe stanca si cea zidita pe nisip nu se observa pe vreme buna, cand toate merg bine. Diferenta nu se face observata nici macar atunci cand asupra omului se abat necazuri obisnuite ale vietii. Nu ni se spune in parabola ca acea casa zidita pe nisip s-ar fi prabusit la prima ploaie sau la prima rafala de vant.

     Situatia pe care o descrie Mantuitorul este una extrema, o criza majora a vietii, in care toate fortele ostile se unesc pentru a lovi si distruge tot ce se poate distruge. Sa observam ca ambele case sunt lovite din trei directii diferite: 1) ploaia, care vine intotdeauna de sus, 2) suvoaiele, care vin intotdeauna de jos, de pe pamant si 3) vantul, care bate intotdeauna din lateral.

     1) Ploaia este simbolul incercarilor ingaduite de Dumnezeu, avand scopul disciplinarii si desavarsirii caracterelor noastre. Despre astfel de incercari ale credintei, ingaduite de Dumnezeu           ( deci venite de sus ), apostolul Petru spune ca sunt „ cu mult mai scumpe decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc”, avand ca urmare „lauda, slava si cinstea la aratarea lui Iisus Christos” ( 1 Petru 1,7 ).

     Multe din aceste incercari nici nu ar trebui sa existe in viata noastra, caci Dumnezeu „nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor” ( Plangerile lui Ieremia       3,33 ). Dumnezeu e nevoit sa le ingaduie in viata oamenilor fie pentru disciplinarea lor, fie ca sa inchida gura lui Satana, ca in cazul lui Iov ( Iov cap. 1 si 2 ).  

      Uneori, aceste incercari sunt asemenea unor ploi marunte de toamna, care nu fac pagube prea mari. Ele doar curata praful care se depune peste casa sufletului nostru. Poate un cuvant jignitor adresat noua de cineva, poate pierderea unui portofel cu ceva maruntis in el, poate o banala inundatie de apartament de la vecinul de deasupra… Alteori insa, incercarile pot semana cu adevarate ploi torentiale, cu tunete si fulgere: o boala grava, un divort, un faliment, un accident grav sau un deces in familie.

     Ce confera rezistenta casei noastre spirituale ca in astfel de momente sa nu ne prabusim ? Ce il face pe tanarul fara experienta sa reziste unor ispite teribile ? Ce o ajuta pe o sotie prigonita de sotul ei pentru credinta sa reziste si sa nu se prabuseasca in depresie ? Cei ii ajuta pe cei care au pierdut un loc de munca sau au condus pe cineva drag la mormant sa nu se prabuseasca , ci sa mearga mai departe ? Ce a dat si va da tarie Bisericii, astfel incat „portile locuintei mortilor” sa nu o biruiasca ?

     Categoric, nici cultura, nici puterea omeneasca, nici educatia data de scoala nu ajuta in astfel de momente. Daca cineva rezista unor crize majore ale vietii, aceasta se datoreaza doar temeliei solide pe care a construit intregul edificiu al sufletului sau : Iisus Christos si ascultarea de voia Lui.

     2) Suvoaiele, valurile uriase si curentii puternici de apa reprezinta valurile lumii care izbesc cu putere casa sufletului nostru. Ele sunt acele ispite care vin din directia lumii in care traim. „Caci tot ce este in lume”, spune apostolul Ioan, „pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. Si lumea si pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac” ( 1 Ioan 2,16.17 ).

     Acestea sunt valurile lumii care in ultimii ani de libertate si prosperitate au daramat mai multe „case” spirituale decat au facut-o vremurile de stramtorare si prigoana.

     3) Vanturile, vijeliile, furtunile si uraganele, acestea de unde vin ca sa loveasca in casa sufletelor noastre ?

     Istoria neprihanitului Iov ne da un raspuns la aceasta intrebare: In spatele tuturor vanturilor care au lovit in acest om al lui Dumnezeu se afla Diavolul. Si atunci cand i s-au rapit averile, si cand i-au murit toti cei zece copii, si atunci cand sotia il indemna sa-L blesteme pe Dumnezeu ca sa piara, si cand prietenii il acuzau pe nedrept, in spatele tuturor acestor nenorociri se simtea rasuflarea marelui  arhivrajmas, artizanul intregului rau ce se intampla pe planeta noastra.

     Apostolul Pavel, cel care a simtit si el din plin „vanturile” iscate impotriva lui de Diavol, le scrie credinciosilor din Efes: „Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti” ( Efeseni 6,12 ).

     Aici, in sanul puterilor intunericului se afla epicentrul celor mai violente furtuni si uragane din viata unui om: „vantul” indoielii si necredintei, „vantul” descurajarii, „vantul” invataturilor false, „vantul” persecutiei.  Daca temelia nu este zidita pe Christos si implinirea voiei Sale, nicio casa zidita, oricat ar fi de mare si impunatoare, nu va rezista acestor vanturi puternice ale puterilor intunericului.

     Daca ploaia pune la inceracre rezistenta acoperisului unei case, daca vanturile pun la incercare rezistenta zidurilor ei, suvoaiele de jos, valurile si curentii puternici de apa pun la incercare rezistenta temeliei. Un acoperis rupt se mai poate repara. Un zid prabusit se mai poate rezidi. Dar daca temelia se afla pe nisip, cine mai poate evita prabusirea intregului edificiu ?

 

     Lectii de viata

     Mi-a placut nespus de mult un comentariu pe marginea acestei pilde, scris de o fiica a lui Avraam care L-a primit pe Iisus ca Mantuitor personal. Pentru profunzimea si frumusetea lui, il voi reda integral, avand permisiunea autoarei.

     Tot timpul am avut impresia că aceste cuvinte ale lui Yeshua înseamnă că dacă nu mi-am zidit casa pe nisip, atunci totul e roz și minunat, dar mi-au luat mai bine de 10 ani să înteleg că furtunile, vânturile și șuvoaiele vin atât peste casa zidită pe nisip, cât și peste cea zidită pe stâncă. Fenomenele astea, ce au puterea să distrugă, sunt o consecintă a faptului că trăim în această lume. Yeshua ( Iisus ) nu a venit să ne izoleze de probleme, ci El a spus: ”In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Scopul nu e să ne ferească de necazuri și greutăti, ci să ne învete cum să rămânem în picioare în fatza lor.

     Nu cred că ești zidit pe stâncă instantaneu, la fel cum nu cred că ești zidit pe nisip instantaneu. Zidirea asta, oriunde ar fi ea, ia timp. Nu-ti apare casa peste noapte zidită pe stâncă doar pentru că ai luat o decizie în inima ta sau pentru că ai meditat mult și ai avut o atitudine pozitivă, ci casa se zidește pe măsură ce auzi cuvintele Lui și le împlinești.

     Rezistenta casei de pe stâncă nu se datorează unei calităti superioare a materialului din care este făcută, la fel cum prăbușirea casei de pe nisip nu este cauzată de materiale de proastă calitate. Este scris despre casa zidită pe nisip că prăbușirea i-a fost mare, acest lucru însemnând că era o clădire impunătoare, deci nu are legătură cu materialul din care e făcută casa, ci are legătură doar cu locatia acesteia. Dacă eu stau în picioare este doar datorită faptului că sunt în El, nu datorită caracterului meu puternic și nici abilitătilor mele.

     El m-a iubit atât de mult încât S-a făcut stâncă pentru mine și, ca și cum n-ar fi fost destul, Și-a ridicat mânecile și S-a încins de lucru. M-a luat cărămidă cu cărămidă și m-a urcat până la o înăltime unde aerul e rarefiat și conditiile de lucru sunt grele. M-a zidit centimetru cu centimetru, pe vânt și ploaie, și nu S-a oprit oricât de greu I-a fost. Apoi a pus Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) să locuiască în mine și S-a pus pe Sine de jur împrejurul meu.

     Când au venit adevăratele dezastre ale naturii peste mine, nu mai îmi era nimic nou, pentru că pe vreme dezastroasă am fost zidită de la prima cărămidă. Asta nu înseamnă că rămân intactă după dezastru, ci de multe ori rămân în urma lor cu geamuri sparte și bucăti din acoperiș rupte, poate chiar stricăciuni pe care nici eu nu le sesizez. Dar El, Credincios fiind, vine și mă inspectează milimetru cu milimetru și fiecare gaură o umple; orice e rupt, leagă; orice e spart lipește și dacă e nevoie înlocuiește, dar casa îmi rămâne în picioare. El m-a făcut și nu are cum să nu vegheze asupra mea după atâta lucru depus. Nu m-a zidit pe stâncă să vină să mă viziteze în vacante, ci m-a pus acolo ca să locuiască în mine mereu.

     Așa cum este adevărat că dacă nu zidește Adonai ( Domnul ) o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc, este adevărat și că dacă El zidește o casă, degeaba se luptă cei care vor să o dărâme. Trebuie mai întâi să dea afară Locatarul din mine, apoi să încerce să facă ceva.

     Dacă rămân în picioare pe stâncă, nu are legătură cu superioritatea mea, ci cu faptul că El a îndurat tot ca să mă pună acolo și îndură în continuare tot ca să mă tină acolo.”

Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה    Sursa:
http://notzria.blogspot.ro/2011/11/casa-zidita-pe-stanca.html

     Ce am invatat din aceasta tulburatoare parabola a Mantuitorului ? Am invatat sa nu-mi cladesc niciodata casa sufletului meu pe nisipul miscator si nesigur al intelepciunii omenesti, nici pe cel al filozofiilor lumii, nici pe prejudecatile oamenilor, nici pe iscusinta mea sau a altora.

     Am invatat, de asemenea, sa nu-mi cladesc casa credintei mele pe temelia altuia, nici pe minuni sau sentimentalisme. Am invatat ca singura temelie sigura este Stanca – Iisus si implinirea Cuvantului Sau. Daca aceasta este temelia casei sufletului meu, nu am de ce sa ma tem nici de ploaia incercarilor, nici de suvoaiele ispitelor si nici de vijeliile pornite de puterile intunericului. Sunt zidit pe „Stanca veacurilor” si voi spune plin de incredere, asemenea psalmistului:

     „Da, suflete, increde-te in Dumnezeu, caci de la El imi vine nadejdea. Da, El este Stanca si Ajutorul meu, Turnul meu de scapare; nicidecum nu ma voi clatina. Pe Dumnezeu se intemeiaza ajutorul si slava mea; in Dumnezeu este stanca puterii mele, locul meu de adapost.” ( Psalmu 62, 5-7 )

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free