Marea dezamagire

Marea dezamagire

     Iata doua intamplari reale, petrecute aproximativ in aceeasi perioada:

     1) La inceputul secolului al XX-lea, intr-un orasel din Anglia, traia o domnisoara foarte draguta, sensibila si educata. In apropierea orasului, un tanar bogat avea o ferma prospera. Intr-o anumita imprejurare, cei doi s-au cunoscut si, dupa doi ani de curtenie, s-au casatorit. A urmat luna de miere si un foarte frumos voiaj de nunta.

     Toate lucrurile erau cat se poate de promitatoare pentru tanara familie, aratand spre o casnicie lunga si fericita. Insa intr-o dimineata, cand tanara sotie s-a trezit, a gasit un bilet scris de sotul ei, care cuprindea un mesaj scurt: “Asteapta-ma ! Ma voi intoarce curand !” Nicio alta explicatie…

     “Poate s-a dus la piata” – gandea tanara sotie, continuand sa se ocupe de treburile casei. A pregatit masa, a asezat tacamurile, dar sotul nu a aparut. Au trecut si orele dupa-amiezei, dar niciun semn din partea sotului. Tanara sotie a inceput sa se ingrijoreze, alertandu-si vecinii si chiar politia. Au inceput cautarile, insa ele nu au dus la niciun rezultat.

     Continuand sa-si astepte sotul, tanara nu si-a dat seama cand a trecut primul an, apoi al doilea, al treilea… Vazand ca sotul nu se mai intoarce, rudele au sfatuit-o pe tanara sa-si refaca viata si sa renunte la asteptare. Aceasta nu a renuntat insa. Si-a asteptat sotul pana la varsta de 80 de ani, cand a murit. Rudele au gasit langa ea un bilet ingalbenit de vreme pe care scria: “Asteapta-ma ! Ma voi intoarce curand !”

     2) Catre mijlocul aceluiasi secol, mai precis in 1930, un tanar aviator a vrut sa traverseze Sahara. Sotia lui, presimtind ca i se va intampla ceva rau, i-a spus: “Dragul meu, daca se intampla ceva cu avionul, sa nu pleci de langa el. Eu am sa vin sa te caut. Imi va fi mult mai usor sa reperez un avion in marea de nisip, decat un om.”

     Ofiterul i-a promis ca ii va asculta sfatul. A pornit in temerara calatorie peste imensele nisipuri ale Saharei, insa nenorocirea s-a produs. Avionul s-a prabusit in mijlocul desertului, dar din fericire, pilotul a supravietuit. Conform promisiunii facute sotiei, el nu si-a parasit avionul. Acesta a fost gasit, insa doar dupa…27 de ani, in 1957.

     Langa epava avionului, se aflau ramasitele pamantesti ale pilotului impreuna cu un jurnal in care acesta consemnase teribila lupta cu sine pentru a-si tine promisiunea facuta sotiei. Printre altele, in jurnal scria ca intr-o zi a lungei lui asteptari, pilotul a zarit o libelula. El stia ca aceste insecte traiesc in apropierea apelor, deci apa trebuia sa fie undeva prin apropiere. Dar ferm hotarat sa-si tina promisiunea, el nu si-a parasit avionul, continuand sa-si respecte promisiunea pana la ultima suflare.

     Ambele intamplari au la baza o crunta dezamagire. Cineva iubit promite ca se va intoarce, cel iubit asteapta cu incredere implinirea promisiunii dar, din diferite motive, asteptarea se transforma intro mare dezamagire.

     Cu totii cunoastem experienta dezamagirii de un fel sau altul. Este o experienta neplacuta, nedorita si cu consecinte uneori grave si imprevizibile. Insa, daca suntem atenti, oricat de mare ar fi aceasta, orice dezamagire are si o latura luminoasa: aspiratia spre mai bine, spre mai inalt si spre mai frumos, impreuna cu increderea ca, dupa ce va trece furtuna, vor veni si zile insorite.

     Experienta dezamagirii a fost traita din plin si de adventistii milleriti care au trait in preajma anului 1844. Termenul de “adventist” in acea vreme avea o alta semnificatie decat in zilele noastre, caci adventistii din preajma anului 1844 erau de fapt baptisti, metodisti, congregationalisti si membri ai altor culte.

     Adventistii milleriti nu tineau Sabatul saptamanal, fumau, consumau carne de porc si nu respectau principiile sanitare pe care le respecta adventismul actual. Oameni acestia, proveniti din alte biserici crestine, aveau insa ceva in comun: Il iubeau nespus de mult pe Iisus si au primit cu cea mai mare bucurie solia ca Mantuitorul va reveni curand.

     Ideea ca miscarea adventa a fost o miscare exclusiv americana este o prejudecata. Miscarea adventa nu s-a limitat la continentul american, ea fiind o miscare mondiala, manifestata simultan pe mai multe continente, la putin timp dupa Revolutia Franceza.

     Aparitia Societatilor Misionare si a Societatilor Biblice la inceputul secolului al XIX-lea a facut ca sute de milioane de Biblii sa fie raspandite pe tot globul in tot mai multe limbi si dialecte. Consecinta acestui fapt a fost cresterea interesului oamenilor pentru studiul Scripturii si mai ales pentru studiul profetiilor privitoare la timpul sfarsitului.

     In aceasta perioada au aparut multi predicatori care au inceput sa vesteasca solia iminentei reveniri a lui Iisus. Iata doar cateva nume de astfel de predicatori ai miscarii advente: Thomas Newton, episcop de Bristol ( Anglia ), Edward Irving ( Anglia si Scotia ), Iosef Wolf ( Grecia, Tibet, Arabia, Persia, Palestina, Hindustan ), Elliot, Kerth, Bengel, Gaussen si multi altii.

     William Miller a fost doar unul din promotorii miscarii advente, influenta lui fiind facuta simtita mai ales in America de Nord. Initial Miller a fost un deist ( nu recunostea divinitatea lui Iisus ). Era un fermier modest, cu un caracter puternic si integru. Marea cotitura in viata lui s-a produs in momentul in care a inceput sa sa fie coplesit de un adanc sentiment al pacatoseniei proprii, sentiment  care a trezit in sufletul sau nevoia unui mantuitor.

     Miller inca nu-L cunoastea pe Iisus Christos. Auzise de Biblie si si-a propus sa o citeasca. Vechii prieteni au inceput sa-si bata joc de el, insa Miller nu a renuntat la hotararea sa de a citi Biblia. Si nu doar de a o citi, ci si de a o studia cu mare atentie.  

     Timp de doi ani, Miller a studiat Biblia verset cu verset, perioada in care i s-au clarificat doua lucruri foarte importante. In primul rand, L-a gasit pe Iisus Mantuitorul, scapand de povara pacatului. In al doilea rand, studiind profetiile din Daniel, capitolele 8 si 9, Miller a ajuns la concluzia ca timpul este pe sfarsite si ca Domnul Iisus trebuia sa revina foarte curand.

     Calculele profetice, verificate si reverificate de mai multe ori, conduceau toate la aceeasi concluzie: Iisus urma sa revina, conform interpretarii profetiilor lui Daniel, in anul 1844. In prezenta unei astfel de descoperiri, William Miller simtea un puternic imbold de a le vesti si altora ceea ce descoperise. Ii lipsea insa curajul.

     Este memorabila acea rugaciune pe care Miller a rostit-o in linistea si singuratatea unei paduri din apropierea casei: “Doamne, daca este voia Ta sa predic acest lucru, trimite acum pe cineva sa ma cheme la aceasta lucrare.”

     Cu siguranta ca o parte a fiintei sale nu dorea sa vina niciun raspuns la aceasta rugaciune. Miller nu era tipul de om curajos care sa se ridice impotriva ideilor preconcepute ale vremii sale. Insa Dumnezeu avea un plan cu acest om sincer si integru. Ca raspuns la rugaciunea lui Miller, acesta a fost invitat de fiul pastorului baptist dintr-o localitate invecinata sa predice in biserica din acea localitate. Iar Miller, coplesit de raspunsul atat de rapid la rugaciunea sa, a acceptat.

     Asa a inceput marea miscare adventa, care in doar cativa ani a luat o amploare de neimaginat. Sute de predicatori s-au alaturat acestei miscari, raspandind solia revenirii lui Iisus cu putere. Dintr-o populatie a Americii estimata la circa 11 milioane de locuitori, circa 600 000 de oameni s-au atasat miscarii advente.

     Insa data de 22 octombrie 1844, data la care adventistii milleriti L-au asteptat pe Iisus sa revina, a trecut fara ca mult doritul eveniment sa aiba loc. Ceea ce a urmat era de asteptat: o mare si crunta dezamagire, de care multi crestini din zilele noastre inca isi mai bat joc.

     Este adevarat ca s-au facut greseli in acele zile de ferventa asteptare a revenirii Mantuitorului. Unii adventisti milleriti nu si-au mai recoltat granele de pe camp in acel an, nu si-au mai cules roadele din livezi, parasindu-si afacerile si lasandu-si hambarele goale in pragul iernii care se apropia.

     A doua zi, pe 23 octombrie 1844, niciun adventist millerit nu avea curajul sa iasa pe strada. Sa ni-l imaginam, de exemplu, pe unul dintre ei: Hiram Edson, unul dintre asteptatorii sinceri ai revenirii Mantuitorului pe data de 22 octombrie 1844. Dupa ce ceasul arata ca miezul noptii a trecut, Hiram Edson incepe sa planga. Si plange in hohote toata noaptea…

     A doua zi, iesind pe stada, un vecin ii spune batjocoritor: “Ce faci, vecine ? Parca spuneai ca azi vei fi in cer… Esti tu sau nu vad eu bine ?” Si Edson lasa capul in jos , mergand mai departe spre campul cu dovlecii neculesi. Dar pe drum se intalneste cu un alt vecin care ii rade si el in fatza: “Ce faci Edson ? Te-ai intors din cer ? Nu ti-a placut acolo ? Cum ai reusit sa vii asa de repede ?

     Aceasta era starea de spirit a adventistilor milleriti in acele zile de crunta dezamagire, insotita de ironiile si rautatile celor din jur. Noi spunem ca adventistii milleriti au gresit si lucrul acesta este perfect adevarat. Daca ei ar fi tinut seama de cuvintele Mantuitorului: “Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal” ( Matei 24, 36 ), ei ar fi evitat crunta dezamagire.

     Dar oare cum a inregistrat Dumnezeu aceasta greseala a lor ? Pentru vrajmasii miscarii advente, aceasta greseala a fost vrednica de luat in ras. Dar oare acei dovleci si acele grane ramase pe camp neculese nu aratau cat de mare era dragostea lor pentru Iisus, pe care-L asteptau sa revina cu atata dor ?

     Milleritii au facut doua erori: 1) Au interpretat gresit textul din Daniel 8,14, considerand ca Sanctuarul la care face referire textul era pamantul care urma sa fie curatit prin foc la revenirea lui Iisus. 2) Nu au tinut seama de avertismentul Mantuitorului cu privire la faptul ca nimeni dintre oameni nu cunoaste ziua revenirii lui Iisus ( Matei 24, 36 ).

     Insa in ciuda acestor greseli, ei L-au iubit din tot sufletul lor pe Iisus, I-au asteptat cu dor venirea si s-au pregatit pentru aceasta intalnire pana acolo incat si-au neglijat gospodariile, campurile si afacerile. Nimic nu conta pentru ei in acele clipe de extaz decat sa fie cat mai repede in prezenta Aceluia care se jertfise pentru lume si devenise Mantuitorul lor. O credinta profunda si o dragoste fierbinte, acestea erau trasaturile care au caracterizat marea miscare adventa, in ciuda greselilor facute de adeptii ei.

     Dar oare cei care au respins solia adventa, batjocorindu-i si ironizandu-i pe cei care L-au asteptat pe Iisus in toamna anului 1844, nu au gresit cu nimic inaintea lui Dumnezeu ? Oare spre cine privea Dumnezeu cu placere: spre cei care asteptau cu dor si credinta revenirea Fiului Sau sau spre cei care nici nu voiau sa auda de asa ceva, batandu-si joc de primii ? Va veni o zi in care Dumnezeu Insusi ne va arata spre cine a privit cu placere in acele zile si cine a gresit mai mult.

     Dupa marea dezamagire din 1844, din multimea celor care aderasera la miscarea adventa s-au desprins trei grupe:

     1) Cei mai multi adventisti milleriti, descurajati de cele intamplate, s-au reintors in bisericile lor, nevrand sa mai stie nimic despre evenimentul revenirii Mantuitorului, pe care l-au plasat candva in viitor, intr-un timp nedefinit.

     2) Un grup mai mic de adventisti milleriti a persistat in greseala de a fixa date ale revenirii lui IIsus, inregistrand esec dupa esec.

     3) A existat si un al treilea grup de credinciosi, mic la numar, care a continuat sa se roage si sa studieze Biblia pentru a identifica greseala facuta in 22 octombrie 1844. Acestia au continuat sa-L iubeasca pe Mantuitorul si sa astepte cu dor revenirea Sa, insa doreau ca sperantele lor sa aiba o temelie sigura de aceasta data.

     Asa se face ca in dimineata zilei de 23 octombrie 1844, in hambarul aproape gol al lui Hiram Edson, cativa adventisti milleriti deceptionati se rugau pentru lumina si intelegerea celor petrecute. Dupa ce s-au rugat fierbinte, Hiram Edson si Crosier s-au hotarat sa viziteze niste frati din vecinatate. Trecand prin lanul de porumb al lui Edson, Crosier observa ca tovarasul sau ramasese in urma. Se intoarce si-l vede pe Edson meditand adanc. Intrebandu-l ce s-a intamplat, acesta ii raspunde: “Domnul a raspuns rugaciunilor noastre din aceasta dimineata.”

     Apoi vine si explicatia: Sanctuarul din Daniel 8,14, despre care profetia spune ca urma sa fie curatit la finalul perioadei de 2300 de zile ( ani ), nu era pamantul, ci Sanctuarul ceresc. Urmeaza luni de studiu intens al Scripturii, insotite de rugaciuni staruitoare pentru ca Dumnezeu sa le lumineze mintea celor ce trecusera prin marea dezamagire. Au fost luni in care au redescoperit Epistola catre evrei si mesajul pe care aceasta il transmite cu privire la Sanctuarul ceresc si lucrarea pe care Domnul Christos o desfasoara acolo dupa inaltarea Sa la cer.

     Din acest grup mic de adventisti milleriti, care au rezistat cutremururlui marei dezamagiri si care au inteles greseala facuta in interpretarea lui Daniel 8,14, s-a nascut viitoarea Biserica Adventista de Ziua a Saptea.

     Marea dezamagire a celor ce L-au asteptat pe Iisus sa revina in toamna anului 1844 fusese profetizata in Apocalipsa 10, 9-11:

     „M-am dus la inger si i-am cerut sa-mi dea carticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „si mananc-o; ea iti va amara pantecele, dar in gura ta va fi dulce ca mierea.” Am luat carticica din mana ingerului si am mancat-o. In gura mea a fost dulce ca mierea, dar dupa ce am mancat-o, mi s-a umplut pantecele de amaraciune. Apoi mi-au zis: „Trebuie sa prorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si imparati.”

     In profetia din Apocalipsa 10, “carticica” reprezinta Cartea lui Daniel, despre care fusese profetizat ca va fi desigilata la vremea sfarsitului si , ca urmare, “cunostinta va creste” ( Daniel 12,4 ). Intr-adevar, desigilarea Cartii lui Daniel dupa Revolutia Franceza si in urma studiilor lui William Miller a produs o bucurie imensa credinciosilor care au crezut din toata inima ca Mantuitorul va reveni in toamna anului 1844 ( “dulce ca mierea” ). Insa dupa trecerea termenului limita, marea dezamagire prin care au trecut a fost comparata cu amaraciunea pe care “carticica” urma sa o produca in pantecele celor care s-au hranit cu ea.

     Este oare dezamagirea chiar atat de rea ? Daca suntem onesti cu noi insine, trebuie sa recunoastem ca insusi crestinismul s-a nascut in urma unei mari dezamagiri.

     Sa privim la ucenicii speriati si dezorientati din jurul crucii pe care era rastignit Domnul lor. Ce au asteptat ei de la Mesia si ce priveliste se desfasura inaintea ochilor lor ? In loc de un Imparat asezat pe tronul lui David, vedeau un rastignit in agonie. Si totusi, din aceasta mare dezamagire s-a nascut Biserica crestina, pe care portile Locuintei mortilor nu o vor putea birui. Iar noi, crestinii secolului al XXI-lea, suntem mandri ca facem parte din aceasta Biserica nascuta dintr-o mare dezamagire.

     Ati auzit pe cineva ironizandu-i pe ucenici pentru ca au gresit in asteptarile lor ? Daca ucenicii ar fi tinut seama de ceea ce le spusese Iisus cu privire la modul in care va fi tratat de propriul popor, nici ei nu ar fi trecut prin acea mare dezamagire. Si ei au gresit, ignorand cuvintele lui Iisus, insa pentru aceasta nimeni nu-si bate joc de ei, asa cum se intampla astazi cu miscarea millerita.

     Repet ideea ca orice descurajare are si o latura luminoasa. Scriptura ne asigura ca Dumnezeu poate sa transforme blestemul in binecuvantare ( Neemia 13,2 ). Daca ne referim la marea dezamagire din toamna anului 1844, aceasta nu a fost atat de rea pe cat pare. Aceasta i-a triat pe cei sinceri din mijlocul celor oportunisti si formalisti, care s-au atasat miscarii din teama sau din interes. Acestia au fost primii care au intors spatele miscarii advente. Totusi, Dumnezeu a putut sa-Si zideasca Biserica pe cei putini, integri si sinceri care au ramas atasati de Cuvantul Sau.

     Au trecut 170 de ani de la evenimentele din 1844 ( 1844 – 2014 ). Este cineva dezamagit ca Iisus nu a revenit inca ? Sau dimpotriva, ne bucuram ca El intarzie sa revina, pentru ca noi sa ne putem implini linistiti planurile egoiste care inca ne leaga de acest pamant ?

     Daca cineva ar putea dovedi, pe baza unei profetii biblice, ca Domnul Iisus nu va putea reveni decat peste o suta de ani, care ar fi reactia noastra: ne-am bucura sau am fi cuprinsi de tristete ? Mantuitorul ne-a aratat ca in Biserica Sa vor exista pana la sfarsit doua categorii de credinciosi: robi buni si robi rai ( Matei 24, 44-51 ).

     Exista o singura „casa” – Biserica, un singur „Stapan” – Iisus Christos, dar sunt doua feluri de „robi”: robi buni si robi rai. Care este factorul care face ca intregul comportament al unuia sa fie bun, iar al celuilalt sa fie rau ? Diferenta o face modul cum se raporteaza fiecare fatza de reintoarcerea Stapanului.

     Unul dintre robi asteapta cu nerabdare sa-si revada stapanul, lucrand pentru el cu dragoste si constiinciozitate, in timp ce celalalt rob isi face anumite calcule: „Stapanul meu zaboveste sa vina” ( Matei 24,48 ).  Prin urmare, isi permite sa-si bata tovarasii de slujba si sa duca o viata dezordonata.

     Aceasta este imaginea realista a Bisericii lui Christos – o Biserica a contrastelor in care slujesc si „robi buni”, dar si „robi rai”. Aici pot fi gasiti si „pesti buni”, dar si „pesti rai” ( Pilda navodului – Matei 13, 47-50 ), si „fii risipitori”, dar fi „frati mai mari” ( Pilda fiului risipitor – Luca 15, 11-32 ), si „fecioare intelepte”, dar si „fecioare neintelepte” ( Pilda celor zece fecioare – Matei 25, 1-13 ).

     In aceasta Biserica exista si „grau” care rodeste pentru granarele cerului, dar si „neghina” care rodeste pentru focul pedepsei finale ( Pilda neghinei – Matei 13, 24-30 ), si „oi” care-L urmeaza pe Marele Pastor, dar si „capre” razvratite si nesupuse ( Judecata finala – Matei 25, 31-46 ), si „robi” credinciosi care isi pun talantii la schimbator pentru stapanul lor, dar si „robi” rai care ingroapa talantii in pamant ( Pilda talantilor – Matei 25, 14-30 ), si invitati la nunta Fiului imbracati in haina de nunta a neprihanirii lui Iisus, dar si invitati aroganti, care vin la nunta Mielului in zdrentele indreptatirii de sine ( Pilda nuntii fiului de imparat – Matei 22, 1-14 ).

     Biserica lui Christos este Biserica din care, la revenirea Mantuitorului, „unul va fi luat, iar altul va fi lasat” ( Matei 24, 40 ). Si acesta nu pentru ca asa a fost predestinat de Dumnezeu, ci pentru ca asa au ales oamenii.

     Indemnul Mantuitorului: „De aceea, si voi fiti gata, caci Fiul Omului va veni in ceasul in care nu va ganditi” ( Matei 24, 44 ) este mai actual ca oricand. Ce inseamna sa fii gata ? Inseamna sa fim mereu cu ochii in ziare sau pe ecranul televizorului sau al calculatorului pentru a aduna ultimele stiri despre semnele sfarsitului si apoi sa ne speriem ca Iisus vine curand ? Iar apoi sa-i speriem si pe cei din jur cu spiritul nostru alarmist ?

     Nicidecum ! Dumnezeu nu doreste oameni speriati in Imparatia Sa, ci oameni care tanjesc in sufletele lor de dorul de a fi impreuna cu El in caminul ceresc. Si aceasta nu pentru un an, nici pentru un secol, nici pentru un mileniu, ci pentru vesnicie.

     Crestinismul s-a nascut dintr-o mare dezamagire. Biserica Adventista de Ziua a Saptea s-a nascut si ea dintr-o mare dezamagire. Noi insine ne nastem din nou in Imparatia harului lui Christos trecand prin multe deazamagiri.

     In viata unui crestin adevarat, care-L iubeste pe Mantuitorul sau, trebuie sa existe zilnic un anume fel de dezamagire: aceea ca Domnul inca nu a venit: nici anul trecut. nici luna trecuta, nici ieri, nici azi…

     Binecuvantata este aceasta dezamagire, caci ea izvoraste dintr-o inima plina de dragoste pentru Iisus, Domnul. Din nefericire, va exista si un alt fel de dezamagire: cea a lumii necredincioase, precum si a „robilor rai” din Biserica, atunci cand Il vor vedea pe Domnul revenind in slava Sa pentru ca sa-Si ia in stapanire planeta razvratita.

     Tu care dezamagire preferi sa o traiesti ?

     „De aceea, si voi fiti gata, caci Fiul Omului va veni in ceasul in care nu va ganditi” ( Matei 24,44 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free