Adventistii de ziua a saptea – Biserica Adventista de Ziua a Saptea

Adventistii de ziua a saptea

– Biserica Adventista de Ziua a Saptea –

 

( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupari religioase, lasand aprecierile la latitudinea cititorilor. )

 

     Contextul istoric si teologic al aparitiei Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

     Contrar asteptarilor, Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu a aparut ca o descendenta a principalelor ramuri ale Reformei din secolul al XVI-lea, initiata de Luther, Calvin si Zwingli. Desi doctrina mantuirii prin har, prin credinta, a fost preluata pe linia directa a reformatorilor, aparitia acestei biserici este legata mai mult de ideile anabaptiste europene care au patruns in bisericile protestante americane de la inceputul secolului al XIX-lea sub numele de restaurationism ( numit si primitivism ).

     Miscarea restaurationista a avut drept scop ( asa cum ii arata si numele ) restaurarea tuturor adevarurilor Noului Testament in bisericile protestante, pornind de la ideea ca Reforma din secolul al XVI-lea nu era incheiata.

     Intoarcerea la Biblie ca singura sursa de autoritate in materie de doctrina a fost “combustibilul” care a alimentat miscarea restaurationista. Dintre ramurile ei, un rol de seama in aparitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea l-a avut Conexiunea Crestina, dat fiind faptul ca doi dintre fondatorii acestei biserici au fost conexionisti: Joseph Bates si James White.

     Aceste amanunt este deosebit de important deoarece cei doi au adus in etapele de inceput ale adventismului, din mediul lor restaurationist, antitrinitarianismul. Este recunoscut faptul ca primii adventisti nu au recunoscut Trinitatea, privind aceasta doctrina ca nefiind biblica. Se credea ca doctrina despre Trinitate a fost introdusa in crestinism in timpul Evului Mediu ca urmare a indepartarii de Scripturi.

     Un alt rol important in aparitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea la mijlocul secolului al XIX-lea l-a avut miscarea metodista sau wesleyana. Si aceasta datorita faptului ca cel de-al treilea fondator al bisericii, Ellen White, a provenit din Biserica Episcopala Metodista, o biserica ce a aparat si popularizat cateva invataturi importante:

     – Christos a murit pentru toti oamenii, nu doar pentru cei predestinati

     – Toti oamenii au libertatea de alegere, neexistand o predestinare a lor

     – Duhul lui Dumnezeu lucreaza in fiecare om

     – Oamenii se pot impotrivi harului mantuitor si-l pot pierde, impietrindu-si inima

     Aceste invataturi veneau in contradictie cu ideile calviniste care dominau societatea americana.

     Desi pare ciudat, un rol ( indirect ) in aparitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea l-a avut deismul. Desi aceasta miscare nu recunostea Biblia ca autoritate suprema, punand ratiunea umana inaintea revelatiei biblice, influenta ei asupra nasterii adventismului a fost reala.

     Este cunoscut faptul ca William Miller, principalul promotor al miscarii millerite de la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost initial deist. Dupa crestinarea sa in 1816, Miller s-a hotarat sa studieze Biblia cu cea mai mare atentie, folosind metoda logica, rationala, pe care o mostenise din deism. Aceasta metoda l-a ajutat ca timp de doi ani sa studieze Biblia verset cu verset, comparand textele biblice intre ele si facand conexiuni pe care un cititor grabit si superficial nu le-ar observa. Metoda studiului intens, bazat pe argumente logice, a fost cea care i-a ajutat pe pionierii adventismului sa descopere principalele doctrine care vor sta la baza invataturii bisericii de mai tarziu.

     O ultima influenta in aparitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea a avut-o puritanismul. Puritanii sustineau cu tarie autoritatea Bibliei si obligatia crestinilor de a se supune Legii lui Dumnezeu , punand un accent deosebit pe pazirea stricta a Sabatului ( care pentru ei era ziua intai a saptamanii, numita si “Ziua Domnului “ ). Practic, nicio grupare crestina, incepand cu secolul I si terminand cu secolul al XIX-lea, nu a subliniat mai mult importanta pazirii zilei de odihna decat au facut-o puritanii.

     Toate aceste influente: anabaptismul european, restaurationismul american, metodismul, deismul si puritanismul au jucat un anumit rol in aparitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, fiecare dintre aceste miscari lasandu-si propria amprenta in adventismul timpuriu.

 

     Anul 1844 si Marea Dezamagire

     Unele evenimente majore din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cum au fost marele cutremur de pamant din Lisabona din 1 noiembrie 1755 si Revolutia Franceza din 1789, au avut drept urmare trezirea unui interes fara precedent pentru Biblie, in mod deosebit pentru profetiile apocaliptice din Daniel si Apocalipsa.

     In America de Nord, acest interes fatza de Biblie s-a materializat printr-o mare trezire religioasa, manifestata intre anii 1790 si inceputul anilor 1840, numita si “cea de-a doua mare trezire”. Aceasta a condus la un val de reforme spirituale individuale si sociale, in asteptarea mileniului promis.

     In aceasta atmosfera de asteptare a mileniului, dupa un studiu indelungat si aprofundat al profetiilor din Daniel si Apocalipsa, William Miller, un fermier american convertit la baptism, a inceput sa predice despre revenirea foarte apropiata a lui Iisus. Aceasta se intampla la inceputul anilor 1830.

     Spre deosebire de conceptia care domina in societatea americana a timpului, Miller credea ca revenirea lui Iisus va avea loc inainte de mileniu. Potrivit unor calcule minutioase pe marginea profetiei din Daniel 8,14 cu privire la finalul perioadei de 2300 de zile, el a ajuns la ferma convingere ca Iisus trebuia sa revina in anul 1843.

     Ideea a prins repede, mai ales ca stabilirea de date pentru inceputul mileniului nu era ceva nou in America. Johnathan Edwards ( 1703-1758 ) prezisese anul 1866, iar Cotton Mather( 1663-1728 ) stabilise mai intai anul 1697, apoi anul 1716 si, in final, anul 1736, ca an al inceputului mileniului.

     De fapt, William Miller nu a fost singurul care a crezut ca profetia celor 2300 de zile din Daniel 8,14 se va implini in anii 1840. Intre anii 1800 si 1844, peste 65 de comentatori de pe patru continente au prevestit ca profetia urma sa se implineasca intre anii 1843 si 1847, dandu-i insa un sens diferit. Unii vedeau implinirea ei prin reintoarcerea evreilor in Palestina, altii considerau ca profetia va marca inceputul judecatii, altii o aplicau la caderea Islamului.

     Marea dificultate in intelegerea profetiei din Daniel 8,14 a reprezentat-o identificarea “Sfantului Locas” care urma sa fie curatit la finalul perioadei de 2300 de zile profetice (ani reali ). Studiind cu atentie Biblia, William Miller a descoperit sapte lucruri numite in Scripturi ca fiind “Sfantul Locas”: Iisus Christos, cerul, Regatul lui Iuda, templul din Ierusalim, Sfanta Sfintelor, pamantul si Biserica. Eliminand una cate una din cele sapte interpretari, Miller a ajuns la concluzia ca expresia “Sfantul Locas” nu se poate referi decat la pamantul care va fi curatit prin foc la revenirea lui Christos.

     Lui Miller i s-au alaturat treptat multi predicatori ( unul din cei mai de seama a fost Charles Fitch ) care au raspandit solia revenirii lui Iisus in anul 1843. Miscarea millerita, fiind o miscare nedenominationala, a cuprins treptat toate bisericile protestante americane, insa, pe masura ce anul sfarsitului se apropia, adventistilor milleriti li s-a interzis tot mai mult sa vorbeasca despre convingerile lor in bisericile din care faceau parte.

     Astfel, s-a declansat un val de excluderi ale membrilor care impartaseau credinta in revenirea apropiata a lui Iisus, iar unele comunitati si-au alungat pastorii care simpatizau cu miscarea millerita. In final, majoritatea bisericilor protestante americane si-au inchis portile fatza de solia revenirii lui Iisus. Se estimeza ca in octombrie 1844, mai mult de 50 000 de credinciosi parasisera bisericile din care facusera parte, alaturandu-se miscarii millerite.

     Initial, William Miller a evitat sa specifice o data exacta a revenirii lui Iisus, afirmand ca aceasta urma sa aiba loc in jurul anului 1843. Ulterior, pe baza calendarului iudaic si al calculelor profetice, el a ajuns la concluzia ca evenimentul urma sa se produca la o data cuprinsa intre 21 martie 1843 si 21 martie 1844.

     Insa timpul fixat ca data a revenirii lui Iisus a trecut si dezamagirea milleritilor a fost pe masura asteptarilor lor. Un nou suflu a fost adus insa de argumentele lui S. S. Snow ( un predicator millerit ) care, la adunarea de tabara de la Exeter, New Hampshire, din august 1844, a demonstrat ca milleritii gresisera cand L-au asteptat pe Iisus in primavara lui 1844. El a proclamat ca Iisus avea sa revina in toamna lui 1844, pe data de 22 octombrie, bazandu-se pe tipologia Vechiului Testament in care Ziua Ispasirii era serbata in ziua a 10-a a lunii a 7-a, data ce corespunde cu 22 octombrie.

     Aceasta noua data fixata pentru mult asteptatul eveniment al revenirii lui Iisus a reprezentat punctul culminant al miscarii millerite. Multi credinciosi si-au parasit afacerile, si-au lasat roadele campului neculese si au dedicat intregul timp ramas pana la data la care ei Il asteptau  pe Iisus sa revina pregatirii lor sufletesti. Insa data de 22 octombrie 1844 a trecut, iar ceea ce a urmat in sanul miscarii millerite poate fi concentrat in doar cateva cuvinte: dezordine, confuzie si neoranduiala. Miscarea millerita intrase intr-o criza majora.

 

     Zorii adventismului

     Dupa Marea Dezamagire din 22 octombrie 1844, miscarea millerita s-a fragmentat in mai multe grupuri. Cei mai multi adventisti milleriti au parasit miscarea si s-au intors in bisericile din care facusera parte. Cei care au ramas consecventi in asteptarea marelui eveniment al revenirii lui Iisus s-au confruntat cu intrebarea: Ce s-a intamplat cu adevarat pe 22 octombrie 1844 ?

     Grupul “spiritualistilor” a sustinut ca la acea data Iisus Christos venise cu adevarat, insa nu in mod vizibil, ci in inimile oamenilor care L-au asteptat. Alte grupuri au negat afirmatiile “spiritualistilor”, membrii lor fiind convinsi ca ceea ce Biblia numeste “curatirea Sfantului Locas”nu se referea la cea de-a doua venire, ci la cu totul altceva.

     Dintre fractiunile care s-au desprins din miscarea millerita, un grup de credinciosi a descoperit ca “Sfantul Locas” ce trebuia curatit la sfarsitul perioadei profetice de 2300 de ani nu era pamantul, asa cum sustinuse William Miller, ci Sanctuarul ceresc, despre care vorbeste Apocalipsa 11,19 si intreaga Epistola catre evrei.  

     Un rol important in aceasta noua revelatie l-a avut un credincios millerit pe nume Hiram Edson, un fermier metodist din Port Gibson, New York, care pe data de 23 octombrie 1844 a participat la o intalnire de rugaciune alaturi de alti milleriti dezamagiti. In timpul rugaciunilor inaltate in acea ocazie, Hiram Edson a primit ferma convingere ca Dumnezeu ii va lumina pe credinciosii sinceri cu privire la greseala facuta de milleriti si cu privire la cauza amarnicei lor dezamagiri.

     Dupa incheierea acelei intalniri de rugaciune, Hiram Edson a plecat insotit de un alt millerit, pe nume O. R. L. Crosier, pentru a-i incuraja pe alti frati descurajati si dezorientati care locuiau in vecinatate. In timp ce traversa un camp, Hiram Edson a avut o revelatie: s-a oprit pe loc, iar mintea i s-a iluminat cu privire la ceea ce s-a intamplat in realitate pe 22 octombrie 1844.

     In acele momente, in mintea lui a aparut clar ca la data aceea Iisus nu a parasit Sanctuarul ceresc pentru a reveni pe pamant, asa cum asteptasera milleritii, ci El a intrat din Sfanta in Sfanta Sfintelor , in cea de-a doua incapere a Sanctuarului ceresc, pentru a indeplini lucrarea de curatire a Sfantului Locas.

     Cand Crosier s-a intors spre Hiram Edson si l-a intrebat de ce s-a oprit pe loc, acesta i-a raspuns: “Domnul ne-a raspuns la rugaciunea de astazi dimineata, dandu-ne lumina cu privire la dezamagirea noastra.”

     Au urmat zile si luni de studiu intens al Scripturilor dupa aceeasi metoda logica folosita de Miller. Astfel, pe 7 februarie 1846, Crosier a sintetizat concluziile studiului intr-o editie speciala a publicatiei Day-Star, sub titlul “Legea lui Moise.” Principalele concluzii ale micului grup de adventisti milleriti, care va deveni nucleul viitoarei Biserici Adventiste de Ziua a Saptea, erau urmatoarele:

     – In cer exista un Sanctuar real.

     – Sanctuarul ebraic a fost  exprimarea vizuala a Planului de Mantuire, fiind intocmit dupa modelul celui ceresc.

     – Dupa cum preotii leviti indeplineau slujba in sanctuarul pamantesc in doua etape, la fel si Iisus Christos, in calitate de Mare Preot in Sanctuarul ceresc, indeplineste lucrarea Sa in doua etape. Prima etapa a inceput imediat dupa inaltarea Sa la cer si s-a desfasurat in Sfanta ( prima incapere a sanctuarului ) , in timp ce a doua etapa a inceput in 22 octombrie 1844 si se desfasoara in Sfanta Sfintelor ( a doua incapere a sanctuarului ), cand Iisus a trecut din prima in cea de-a doua despartitura a Sanctuarului.

     – Prima etapa a lucrarii lui Iisus este legata de iertarea pacatelor, in timp ce a doua etapa este legata de stergerea pacatelor si curatirea atat a Sanctuarului, cat si a fiecarui credincios in parte.

     – Iisus nu avea sa revina pe pamant inainte de a-Si fi incheiat lucrarea in cea de-a doua despartitura a Sanctuarului si inainte de a-l fi curatit.

     Noua lumina adusa de studiile lui Crosier, dar si ale altor cercetatori ai subiectului sanctuarului ( ex. Emily C. Clemons ), a fost primita favorabil de liderii adventisti, mai ales dupa ce doi dintre ei: James White si Joseph Bates au descoperit textul din Apocalipsa 11,19: “Si Templul lui Dumnezeu care este in cer a fost deschis si s-a vazut chivotul legamantului Sau in Templul Sau.”

     Acest text le-a atras atentia adventistilor nu doar asupra existentei Sanctuarului ceresc in care Iisus indeplineste lucrarea Sa de Mare Preot, ci si asupra Legii lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci, inclusiv asupra Sabatului zilei a saptea.

     De fapt, adventistii milleriti au manifestat interes fatza de Sabatul zilei a saptea inca inainte de Marea Dezamagire din 22 octombrie 1844. Unul dintre cei care au atras atentia asupra importantei pazirii Sabatului biblic a fost scotianul J. A. Begg, un cercetator al profetiilor apocaliptice. Pe de alta parte, baptistii de ziua a saptea au incercat sa-i influenteze pe milleriti, atragandu-le atentia asupra necesitatii de a pazi Sabatul zilei a saptea.

    Insa cel care a adus in adventism lumina despre Sabatul biblic a fost capitanul de marina Joseph Bates, unul dintre cei trei fondatori ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. In 1846, argumentele sale biblice in favoarea pazirii Sabatului au fost acceptate si de James White, Ellen White, Hiram Edson, Crosier si altii. Astfel, in jurul doctrinei legate de lucrarea lui Christos in Sanctuarul ceresc in cele doua etape ale sale si legat de doctrina Sabatului, s-a format un nucleu de credinciosi din care se va naste Biserica Adventista de Ziua a Saptea ( prescurtat AZS ).

     O alta doctrina de baza a viitoarei Biserici AZS, respectiv cea legata de nemurirea conditionata a sufletului, a patruns in micul grup de adventisti din doua directii. Prima a reprezentat-o descoperirea pastorului George Storrs care, in 1840, dupa mai multi ani de studiu biblic, a ajuns la concluzia ca sufletul omenesc nu are o nemurire proprie, neconditionata, si ca urmare sufletul este muritor.

   Cea de-a doua sursa a doctrinei nemuririi conditionate a sufletului a fost Conexiunea Crestina. Cei doi lideri adventisti: Joseph Bates si James White au adus cu ei din conexionism si doctrina nemuririi conditionate a sufletului, potrivit careia oamenii nu se nasc nemuritori, ci ei primesc sau pierd nemurirea in functie de ascultarea de Dumnezeu.

     Astfel, la inceputul anului 1848, in urma studiului biblic intens si a rugaciunii pentru iluminare din partea Duhului Sfant, liderii adventisti au cazut de acord asupra a cel putin patru puncte de doctrina:

     1) Revenirea personala, vizibila si premileniala a lui Christos

     2) Lucrarea in doua etape a lui Christos in Sanctuarul ceresc

     3) Importanta pazirii Sabatului zilei a saptea ca semn al lui Dumnezeu dat Bisericii Sale

     4) Doctrina cu privire la nemurirea pe care omul o primeste conditionat, in functie de credinta si ascultare

     Acesti patru stalpi doctrinali au stat la baza nasterii Bisericii AZS. In aceasta faza a adventismului, Ellen White nu a avut un rol hotarator. Pentru liderii adventisti, ea nu era in acea perioada decat o tanara de 17-18 ani, care pretindea ca a primit viziuni de la Dumnezeu, in contextul in care existau numerosi indivizi care pretindeau ca au anumite daruri spirituale.

     Doctrinele de baza, specifice Bisericii AZS, au fost descoperite doar prin studiul intens al Scripturilor, insotit de rugaciuni staruitoare. Viziunile tinerei Ellen Harmon ( devenita White prin casatoria ei cu James White in 1846 ) doar au confirmat valabilitatea si corectitudinea celor descoperite prin studiu si rugaciune.

     Dupa dezamagirea din 22 octombrie 1844, unele grupari millerite au continuat sa stabileasca date pentru revenirea lui Iisus. In aceasta capcana a cazut chiar James White, care era convins ca Iisus va reveni in octombrie 1845, in timp ce Joseph Bates a fost cuprins de un entuziasm deosebit cu privire la revenirea lui Iisus in 1851.

     In acelasi timp, Ellen White ( pe atunci Harmon ) isi avertiza fratii de credinta inca din anul 1845 ca dupa trecerea anului 1844 nu mai exista nicio profetie biblica cu privire la timp, fiecare data stabilita care trecea aducand doar dezamagire si slabire in credinta.

     Anul 1856 a adus o clarificare in randurile adventistilor sabatarieni cu privire la darurile spirituale, in general, si cu privire la darul profetic, in special.

     Treptat, numarul adventistilor pazitori ai Sabatului zilei a saptea a crescut, un rol important avandu-l predicarea directa, dar si publicarea de carti si periodice ( scrise mai ales de J. Bates si J. White ). Intemeirea oficiala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea a avut loc in perioada cuprinsa intre 1861 si 1863, numele oficial al noii denominatiuni reflectand doua din doctrinele sale de baza: credinta in revenirea apropiata a lui Iisus si importanta pazirii Sabatului poruncii a patra, ca zi de odihna si inchinare. In 1863, numarul adventistilor de ziua a saptea se ridica la 3500 de membri, iar numarul pastorilor era de 30.

     Un moment-cheie in istoria Bisericii AZS l-a reprezentat Sesiunea Conferintei Generale de la Minneapolis din 1888. Cu acea ocazie, doi pastori tineri: A. T. Jones si E. J. Waggoner au sustinut doctrina indreptatirii prin credinta, in contrast cu legalismul manifestat de unii lideri adventisti care puneau accentul pe Lege si pe ascultare ca fiind surse ale mantuirii.

     Cei doi pastori au fost sustinuti de E. White care a aratat ca lumina primita de acestia era de la Dumnezeu. Conferinta Generala de la Minneapolis a adus o intelegere mai clara cu privire la indreptatirea prin credinta, dar si o schimbare semnificativa in conceptia adventistilor cu privire la Trinitate, natura divina a lui Christos si personalitatea Duhului Sfant.

 

     Punctele de credinta ale adventistilor de ziua a saptea

     1. Adventistii de ziua a saptea accepta Biblia ca singurul lor crez.

     2. Ei cred ca exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, o unitate de trei Persoane vesnice.

     3. Dumnezeu Tatal este Creatorul, Izvorul, Sustinatorul si Suveranul intregii Creatii. El este sfant, drept, plin de mila si har, incet la manie si plin de dragoste fatza de fiintele create.

     4. Fiul lui Dumnezeu, egal cu Tatal in natura,  a devenit prin intrupare Iisus Christos, Fiul Omului. Prin El au fost create toate lucrurile, a fost descoperit caracterul Tatalui, se realizeaza mantuirea si judecata lumii. El este Mesia, Cel care S-a jertfit pe cruce pentru mantuirea omului pacatos si Marele nostru Preot care mijloceste in Sanctuarul ceresc in favoarea omenirii.

     5. Duhul Sfant este o persoana divina, nu o forta impersonala. El a luat parte activa la Creatiune impreuna cu Tatal si Fiul. El i-a inspirat pe scriitorii Bibliei, ii convinge pe oameni de pacatosenia lor si ii atrage la cruce, le sfinteste viata, transformandu-i pe oameni dupa chipul lui Dumnezeu.

     6. Creatia a fost realizata de Dumnezeu in sase zile reale, iar ca memorial al ei a fost lasat Sabatul zilei a saptea, ca zi de odihna si inchinare.Primul barbat si prima femeie au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu, ca o incoronare a Creatiei.

     7. Omul este o fiinta libera sa aleaga intre bine si rau. El este o unitate indivizibila a trupului, mintii si sufletului, fiind dependent de Creator in ce priveste viata. Omul are o nemurire conditionata de relatia cu Creatorul. Dupa caderea in pacat, omul a devenit muritor, avand o natura decazuta, cu inclinatii spre rau.

     8. Intreaga omenire este implicata intr‑o mare lupta intre Christos si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea si la suveranitatea Sa in Univers. Acest conflict a inceput in ceruri, atunci cand o fiinta creata, inzestrata cu libertatea de alegere, prin inaltarea de sine a devenit Satana, vrajmasul lui Dumnezeu, si a condus la razvratire o parte dintre ingeri. El a introdus spiritul razvratirii in lumea noastra, atunci cand i-a condus pe Adam si pe Eva sa pacatuiasca.

    9. Prin viata, moartea si invierea lui Iisus Christos, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispasire pentru pacatele omenirii, asa ca, aceia care, prin credinta, accepta ispasirea, pot avea viata vesnica.

   10.
In infinita Sa iubire si mila, Dumnezeu a facut ca Christos, care nu a cunoscut pacatul, sa fie facut pacat pentru noi, astfel ca in El, noi sa putem fi facuti neprihanirea lui Dumnezeu.

   11. Biruinta lui Iisus ne da si noua biruinta asupra fortelor raului, care incearca sa ne stapaneasca, in timp ce umblam cu El in pace si bucurie, avand asigurarea iubirii Sale. In aceasta noua libertate in Iisus, suntem chemati sa crestem in asemanarea cu caracterul Sau, comunicand cu El zilnic in rugaciune, prin hranirea din Cuvantul lui Dumnezeu, meditand asupra acestuia si asupra providentei Sale, cantand laudele Sale, adunandu-ne pentru inchinare si participand la misiunea bisericii.

     12. Biserica este comunitatea credinciosilor care Il marturisesc pe Iisus Christos ca Domn si Mantuitor. Biserica este familia lui Dumnezeu, trupul lui Christos si mireasa Lui. La intoarcerea Lui triumfala, El o va prezenta ca fiind biserica Sa glorioasa.

     13. Biserica universala este compusa din toti cei care cred cu adevarat in Christos. Dar, in ultimele zile ale istoriei planetei, cand apostazia devine generala, Dumnezeu cheama deoparte o ramasita care tine poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus. Aceasta ramasita anunta sosirea ceasului judecatii, proclama mantuirea prin Christos si vesteste apropierea celei de a Doua Veniri a Lui. Aceasta proclamare este simbolizata de cei trei ingeri din Apocalipsa 14.    

     14. Biserica este un corp de credinciosi, compus din multi membri, chemati din toate natiunile, neamurile, limbile si popoarele. Toti suntem egali in Christos.

     15. Botezul este o marturisire a credintei in moartea si invierea lui Iisus Christos. Este o marturie cu privire la moartea omului fatza de pacat si cu privire la hotararea lui de a trai o viata noua prin puterea Duhului Sfant. El se face prin scufundare la o varsta la care omul poate alege liber calea pe care doreste sa o urmeze.

     16. Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului si sangelui lui Christos, ca expresie a credintei in El, Domnul si Mantuitorul nostru. In aceasta experienta a comuniunii, Christos este prezent pentru a Se intalni cu poporul Sau si a‑l intari.

     17.Dumnezeu inzestreaza pe toti membrii bisericii Sale din toate vremurile cu daruri spirituale pe care fiecare membru trebuie sa le foloseasca pentru binele comun al bisericii si al omenirii, intr‑o slujire plina de iubire.

     18. Unul dintre darurile Duhului Sfant este profetia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii ramasitei si s‑a manifestat prin lucrarea facuta de Ellen White. Ca un mesager al Domnului, scrierile ei sunt o sursa continua de adevar plina de autoritate, adevar care ofera bisericii mangaiere, calauzire, instruire si indreptare. Ele arata clar ca Biblia este etalonul dupa care trebuie sa fie verificata orice invatatura si experienta.

     19. Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt intruchipate in Cele Zece Porunci si exemplificate in viata Domnului Christos. Aceste precepte constituie baza legamantului lui Dumnezeu cu poporul Sau si standardul judecatii lui Dumnezeu.

     20.Dupa cele sase zile ale creatiunii, Creatorul S‑a odihnit in ziua a saptea si a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbatoare a lui Dumnezeu cere respectarea Sabatului ca zi de odihna, de inchinare si de slujire,in armonie cu invataturile si exemplul lui Iisus, Domnul Sabatului.

     21. Crestinii sunt ispravnicii lui Dumnezeu, carora le‑a incredintat timp si ocazii, capacitati si bunuri, binecuvantarile pamantului si resursele lui. Crestinii sunt raspunzatori fata de El pentru buna lor folosire.

     22. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu sa refaca in oameni caracterul Domnului, crestinii trebuie sa se implice si sa accepte numai acele lucruri care vor produce in viata lor curatie, sanatate si bucurie. Aceasta inseamna ca placerile si distractiile trebuie sa corespunda celor mai inalte standarde ale bunului‑gust si ale frumusetii crestine.

     23.Casatoria a fost instituita de Dumnezeu in Eden si afirmata de Iisus ca fiind unirea pentru toata viata dintre un barbat si o femeie, intr‑o partasie plina de dragoste. Pentru crestin, casatoria este un legamant atat fata de Dumnezeu, cat si fata de tovarasul de viata.

     24. Exista un sanctuar in ceruri, adevaratul cort intemeiat de Dumnezeu, nu de om. In el, Domnul Christos slujeste in favoarea noastra, punand la dispoziţia credinciosilor binefacerile jertfei Sale de ispasire aduse pe cruce, odata pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Mare Preot si a inceput lucrarea de mijlocire la data inalţtarii Sale. In 1844, la sfarsitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de‑a doua si ultima faza a lucrarii Sale de ispasire. Aceasta este lucrarea judecatii de cercetare care constituie o parte a indepartarii finale a pacatului, simbolizata prin curatirea din Ziua Ispasirii a vechiului sanctuar iudaic.

     25. A Doua Venire a lui Christos este binecuvantata speranta a bisericii, marele punct culminant al Evangheliei. Venirea Lui va fi literala, personala, vizibila si mondiala. Cand El va reveni, mortii neprihaniti vor fi inviati si, impreuna cu cei neprihaniti care vor fi in viata, vor fi glorificati si luati la cer, iar cei nelegiuiti vor muri.

     26. Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viata vesnica celor rascumparati. Pana in ziua aceea, moartea este o stare de inconstienta pentru toti oamenii.

     27. Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Christos impreuna cu sfintii Sai in ceruri, intre prima si a doua inviere. In timpul acesta, mortii cei nelegiuiti vor fi judecati. Pamantul va fi complet pustiu, fara oameni, dar ocupat de Satana si ingerii lui. La sfarsitul mileniului, Domnul Christos, cu sfintii Sai si cu cetatea sfanta, va cobori din ceruri pe pamant. Atunci mortii nelegiuiti vor fi inviati si impreuna cu Satana si ingerii lui vor inconjura cetatea, dar un foc de la Dumnezeu ii va mistui si va curati pamantul. Astfel, Universul va fi eliberat pentru totdeauna de pacat si de pacatosi.

     28. Pe Noul Pamant, in care va locui neprihanirea, Dumnezeu va pregati un camin vesnic pentru cei rascumparati si un mediu desavarsit pentru viata vesnica, dragoste, bucurie si pentru a invata in prezenta Lui, pentru ca aici, Dumnezeu Insusi va locui cu poporul Sau, iar suferinta si moartea nu vor mai fi. Marea luptă va lua sfarsit, iar pacatul nu va mai exista. Toate lucrurile insufletite si neinsufletite vor declara ca Dumnezeu este dragoste.

 

     Biserica Adventista de Ziua a Saptea astazi

     Biserica AZS este prezenta in 209 din cele 232 tari recunoscute de ONU, fiind o biserica mondiala prin strctura si misiunea ei. Caracterul global al misiunii Bisericii se regaseste in componenta membrilor sai: 39% africani, 30% hispanici, 14% est-asiatici si 11% caucazieni.

     Prin cele peste 60 de edituri ale sale, ea publica materiale in 921 de limbi si dialecte. Numarul membrilor botezati era de peste 17 milioane in 30 iunie 2011( 25 de milioane de credinciosi in total ).

     Numarul locasurilor de cult depaseste cifra de 70 000 (71 048, conform unei statistici din anul 2012 ). Biserica Adventista de Ziua a Saptea se remarca in randul bisericilor crestine prin faptul ca detine unul dintre cele mai dezvoltate sisteme educationale protestante din lume cu 7.800 scoli, colegii si universitati, asigurand educatia a peste 1.600.000 de persoane.

     Aceasta retea de scoli, dintre care numeroase au primit recunoasterea publica pentru activitatea desfasurata, ofera educatie crestina atat la nivel preuniversitar cat si universitar, punand un accent deosebit pe dezvoltarea mentalitatii de slujire a societatii.

     Adventistii de ziua a saptea detin 700 de institutii medicale, dintre care 351 de clinici si dispensare si 173 de spitale si policlinici, care deservesc 16 milioane de persoane si promoveaza in mod consecvent programele de asigurare a sanatatii populatiei, oferind programe pentru renuntarea la fumat, reabilitare a alcoolicilor, programe de slabire si de lupta impotriva stresului. ADRA (Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor) este prezentă în 125 de țări iar numărul de beneficiari a trecut de 45 milioane.

     Universitatea din Loma Linda din sudul Californiei, specializata in domeniul medical, s-a bucurat de interesul mass-media mai mult decat oricare alt centru medical din Statele Unite, datorita rezultatelor cercetarilor stiintifice, dintre care unele reprezinta premiere mondiale, cum ar fi transplantul de inima la copii („Baby Fae”) si acceleratorul de protoni folosit pentru tratarea cancerului.

     O alta institutie medicala adventista, Spitalul Adventist din Florida, a fost aleasa de catre concernul Walt Disney sa asigure asistenta medicala pentru noua comunitate Disney, Celebration City.

     Adventist Television Network a lansat in anul 2003 Hope Channel, un canal de televiziune adventist mondial, care functioneaza 24 de ore / zi, disponibil inclusiv online la www.hopetv.org . Programele Hope Channel includ emisiuni zilnice in limba romana.
Adventist Television Network difuzeaza de asemenea programe prin satelit traduse simultan in 40 de limbi, transmise in toata lumea. Mai multe informa
ții pot fi gasite pe site-ul  www.adventist.tv

     Adventist World Radio (AWR) transmite mesajul Evangheliei in cele mai indepartate colturi ale lumii. AWR emite in 55 de limbi, inclusiv in limba romana prin Radio Vocea Sperantei. Programele pot fi ascultate in intreaga tara atat prin intermediul celor 50 de stații locale cat si pe internet la www.rvs.ro

Lori Balogh

 

 

Bibliografie:

George R. Knight, “In cautarea identitatii”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2013

http://www.adventist.ro/index/despre-noi/biserica-mondiala.html

http://www.adventist.ro/index/convingeri/manualul-bisericii/162-punctele-fundamentale-de-credin-ale-bisericii-adventiste-de-ziua-a-aptea.html

http://www.adventist.ro/index/despre-noi/biserica-mondiala.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Adventist%C4%83_de_Ziua_a_%C8%98aptea

http://www.curieruladventist.ro/articol-principal/542-momente-cruciale-din-istoria-bisericii-adventiste-de-ziua-a-aptea

Moldovan Wilhelm, Manualul doctrinelor biblice AZS, Bucuresti, 1982

 

 

Acest articol a fost publicat în Confesiuni crestine și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free