Cine este responsabil de numaratoarea poporului pe timpul lui David ?

Cine este responsabil de numaratoarea poporului pe timpul lui David ?

     Cand citim despre istoria veche a poporului Israel, intalnim in mod inevitabil doua texte care aparent sunt contradictorii. Ambele relateaza despre numaratoarea poporului pe vremea imparatului David, insa fiecare din ele il identifica drept autor al initiativei acestui recensamant pe altcineva. Iata ce se afirma in cele doua texte:

     1) „Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel si a starnit pe David impotriva lor, zicand: „Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda” ( 2 Samuel 24,1 ).

     2) „Satana s-a sculat impotriva lui Israel si a atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel” (1 Cronici 21,1 ).

     De fapt, cine l-a starnit pe David sa faca recensamantul poporului: Dumnezeu sau Satana ? Criticii Bibliei iau cele doua texte ca pe un exemplu clasic de contradictie in Cuvantul lui Dumnezeu, punand sub semnul intrebarii inspiratia sa divina.

     Trebuie sa subliniem de la inceput faptul ca numaratoarea poporului Israel nu era un rau in sine. Dumnezeu Insusi i-a poruncit lui Moise sa faca acest recensamant de doua ori: odata la inceputul celor 40 de ani de pribegie prin pustie si a doua oara la sfarsitul acestei perioade.

     „Faceti numaratoarea intregii adunari a copiilor lui Israel, dupa familiile lor, dupa casele parintilor lor, numarand pe cap numele tuturor barbatilor , de la varsta de 20 de ani in sus” ( Numeri 1, 2.3; vezi si Numeri 26,2 ).

     Din moment  ce Insusi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa faca acest recensamant, inseamna ca faptul in sine nu era ceva pacatos, care putea atrage disgratia lui Dumnezeu. De ce atunci recensamantul facut de David i-a displacut lui Dumnezeu ? Si de ce poporul Israel a fost pedepsit atat de sever, daca numaratoarea poporului nu era un pacat in sine ? In 1 Cronici 21,14 ni se spune ca70 000 de oameni au murit in urma actiunii lui David. Ce vina au avut acesti oameni daca imparatul lor a luat o decizie gresita ?

     Daca recensamantul populatiei nu era un rau in sine si daca in cazul de fatza Dumnezeu l-a pedepsit pe David si poporul sau pentru acest lucru, inseamna ca raul trebuie cautat nu in faptul in sine, ci in motivele pe care le-a avut David cand a poruncit acest recensamant.

     In capitolele precedente lui 1 Cronici 21 ( capitolele 18-20 ) aflam despre o serie de victorii rasunatoare ale lui David in razboaiele pe care le-a purtat impotriva filistenilor, moabitilor, sirienilor, amonitilor si impotriva imparatului Tobei. Se pare ca aceste victorii l-au „imbatat” pe David si el s-a inaltat in ochii sai. Dorind sa continue seria victoriilor, David avea nevoie de o armata mai mare, insa pentru aceasta trebuia sa cunoasca numarul supusilor sai .

     Se pare ca acesta a fost motivul care l-a determinat pe David sa porunceasca efectuarea numaratorii poporului. Faptul ca in spatele acestei actiuni nu se afla un motiv curat in ochii lui Dumnezeu, reiese din doua amanunte ale relatarii. Pe de o parte Ioab, comandantul armatei, a sesizat pericolul si l-a avertizat pe imparat sa nu faca aceasta numaratoare: „Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta ? Pentru ce sa faci pe Israel sa pacatuiasca astfel ?” ( 1 Cronici 21,3 ). David insa nu a ascultat de avertismentul dat de Dumnezeu prin gura lui Ioab si a pus in aplicare planul sau.

     Pe de alta parte, dupa efectuarea numaratorii poporului, mustrarile de constiinta ale lui David s-au intensificat pana acolo incat el a trebuit sa recunoasca inaintea lui Dumnezeu : „Am savarsit un mare pacat facand lucrul acesta ! Acum iarta faradelgea robului Tau, caci am lucrat in totul ca un nebun” ( 1 Cronici 21,8 ).

      Este evident ca, desi numaratoarea poporului nu era un rau in sine, motivele care l-au indemnat pe David sa o faca erau rele. Aici avem de-a face cu mandria si egoismul inimii omenesti, ispite de care nici macar marele imparat al lui Israel nu a fost scutit.

     Intelegem de ce a fost mustrat David pentru gestul lui nesabuit, dar ce vina a avut poporul, astfel incat 70 000 de oameni sa piara loviti de ciuma ingaduita de Dumnezeu ? Raspunsul la aceasta intrebare il putem afla doar daca vom privi la cele doua texte amintite la inceput ca fiind complementare, si nu contradictorii. Adevarul il putem afla doar daca punem cele doua texte si afirmatiile lor cap la cap, interpretandu-le in contextul imediat si general al Scripturii.

     Daca Biblia ne invata ca Dumnezeu e drept si iubitor in toate procedeele Sale cu oamneii, acelasi principiu trebuie sa functioneze si in cazul numaratorii poporului. Daca intregul context al Scripturii ne invata ca Dumnezeu e drept, inseamna ca El a fost drept si in cazul pedepsirii poporului Israel in acea imprejurare. Daca intreaga Biblie ne arata ca Dumnezeu e dragoste, aceasta fiind insasi natura Lui, inseamna ca dragostea si harul Sau s-au manifestat si si in acest caz.

     Si acum sa punem alaturi cele doua texte aparent contradictorii si sa asezam cap la cap informatiile pe care ni le ofera, pentru a avea tabloul corect al succesiunii evenimentelor.

     „Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel si a starnit pe David impotriva lor, zicand: „Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda” ( 2 Samuel 24,1 )

     Satana s-a sculat impotriva lui Israel si a atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel”( 1 Cronici 21, 1 )

     In cele doua texte avem patru afirmatii imprastiate ca piesele unui puzzle, pe care cititorul Scripturii trebuie sa le puna la locul lor corect, astfel incat imaginea finala sa fie corecta. Si care este imaginea corecta ? Aceea care trebuie sa se armonizeze cu restul Scripturii in ceea ce priveste caracterul si metodele folosite de Dumnezeu in relatia cu oamenii.

     Va propun acum sa reasezam cele patru afirmatii din textele citate mai sus intr-o ordine care sa se armonizeze cu intreaga Scriptura:

     1) Satana s-a sculat impotriva lui Israel” ( 1 Cronici 21,1 ). Cand Satana „se scoala impotriva” unui om sau a unui popor, aceasta inseamna ispitire pentru a-l face pe acel om sau popor sa cada in pacat. Si, cazand in pacat, sa intre in disgratia lui Dumnezeu.

     2) „Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel” ( 2 Samuel 24,1 ). Eforturile lui Satana de a-l face pe Israel sa pacatuiasca au fost eficiente. Nu stim in ce a constat pacatul poporului, insa el trebuie sa fi fost foarte grav din moment ce a starnit mania lui Dumnezeu si a fost urmat de o pedeapsa atat de severa.

     3) Satanaa atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel” ( 1 Cronici 21,1 ). Satana nu s-a multumit sa corupa poporul, ci el l-a ispitit si pe David sa se inalte pe sine in urma victoriilor obtinute pe campul de lupta. Metoda folosita ? I-a pus in gand sa faca numaratoarea poporului din motive pur egoiste: sa vada imparatul peste cati supusi domneste si pe ce armata poate conta in viitoarele actiuni militare. Si aceasta nu spre slava lui Dumnezeu, ci spre gloria personala. Iar David s-a lasat biruit de ispita si a poruncit efectuarea recensamantului , in ciuda avertismentului dat de Ioab si a propriilor mustrari de constiinta.

     4) Domnula starnit pe David impotriva lor, zicand: „Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda” ( 2 Samuel 24,1 ).  Cu siguranta ca aici se afla punctul in care se poticnesc cei mai multi cititori ai Bibliei. Cine este autorul moral al numaratorii poporului: Satana sau Dumnezeu ?    

     Pentru a intelege aceasta aparenta contradictie, trebuie sa tinem cont ca in gandirea ebraica tot ceea ce Dumnezeu ingaduie sa se intample este considerat a fi actul Sau. In acest sens avem numeroase exemple:

     a) In cazul lui Iov, nu Dumnezeu a fost autorul tuturor suferintelor lui, ci Satana. Insa atat sotia lui Iov, cat si slujitorii si prietenii sai au perceput ingaduinta lui Dumnezeu ca Iov sa fie incercat prin suferinta ca fiind o actiune directa a lui Dumnezeu ( vezi Iov 1,12.16.21; 2,6.7; etc. )

     b) In cazul plagilor cazute peste egipteni in vremea Exodului, impietrirea inimii lui faraon a fost pusa tot pe seama actiunii directe a lui Dumnezeu ( Exodul 9,12; 10,1 ), desi El doar a ingaduit ca inima lui faraon sa se impietreasca, urmandu-si propria alegere ( Exodul 7,13.22; 8,15 ).

     c) Cazul lui Balaam este si mai evident. Initial Dumnezeu i-a interzis lui Balaam sa plece cu solii imparatului Moabului ( Numeri 22,12 ). Cand insa a vazut ca inima profetului Sau plecase deja cu acei soli si ca toate gandurile si planurile lui erau in acea directie, Dumnezeu i-a poruncit lui Balaam sa plece la imparatul Moabului ( Numeri 22,20 ). Este evident ca nu aceasta era vointa lui Dumnezeu. Era doar vointa Sa permisiva.

     Revenind la cazul numaratorii poporului, este evident ca nu a fost vointa lui Dumnezeu ca David sa faca aceasta numaratoare din motive egoiste, pentru a-si satisface mandria si setea de glorie. Insa, vazand insistenta acestuia de a face recensamantul, in ciuda semnalelor de alarma date de Ioab si de propria lui constiinta, Dumnezeu a ingaduit acest lucru, ca si in cazul lui Balaam, lasandu-l apoi pe David sa suporte consecintele alegerilor sale nesabuite.

     Deplina responsabilitate ii apartine insa lui Satana. El este autorul moral si al pacatuirii poporului, precum si al pacatului facut de David cu ocazia recensamantului. Din acest nefericit crampei din istoria poporului ales intelegem ca Dumnezeu nici nu indeamna si nici nu-l provoaca vreodata pe om sa faca raul. Insa, daca omul insista sa mearga pe o cale gresita, El ingaduie lucrul acesta.

      De ce ingaduie Dumnezeu sa mergem uneori pe cai gresite ? Pentru simplul fapt ca El este garantul libertatii de alegere, una din manifestarile iubirii Sale desavarsite.

     „Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samanta Ta !” ( Deuteronom 30, 19 )

     Dar daca omul nu vrea sa aleaga viata ? Dumnezeu ii va respecta alegerea. Caci cum ar putea fi iubirea Sa desavarsita daca nu ar da deplina libertate fiintelor pe care le-a creat de a merge pe caile pe care singuri si le-au ales in deplina cunostinta de cauza ?

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine. Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cine este responsabil de numaratoarea poporului pe timpul lui David ?

  1. Sescu Ştefan spune:

    1. PRIMA INTERVENŢIE
    Este adevărat ce scrieţi, însă mai trebuia adăugat baza sau fundamentul teologic. Ţi anume Biblia spune că jertfele pentru păcat erau aduse pentru patru clase de vinovaţi:
    a.- pt. unşi sau preoţii care a primit ungerea (Lev.4.3-12)
    b.- pt. popor (Lev.4.13,21; Ezech.16.3-13)
    c.- pt. căpetenie (Lev.4.22-26)
    d.- şi cineva din popor (Lev.4.27-35)
    Am adus în atenţie acest adevăr deoarece jertfele care se cereau de la toate aceste patru clase de vinovaţi amintite mai înainte nu erau la fel, iar sângele era aplicat în moduri şi locuri diferite. Motivul era acesta; păcatul unui membru de rând nu contamina atât de repede şi atât de mult poporul ca păcatul comis de unsul Domnului (David) şi al poporului. Privit sub acest aspect, sângele jertfei pentru păcat a unsului şi a poporului, nu era aplicat doar pe altarul arderii-de-tot, ci şi înaintea perdelei şi pe altarul tămâierii din Sfânta cât şi pe coarnele altarului de aur – adică mai concret mânjea Sanctuarul din Cer şi poporul (Lev.4.3-12-, Ev.8.5). Aşa se explică că poporul era vinovat pe vremea lui David.
    Referitor la faptul că jertfele celor patru clase nu erau la fel, Biblia spune că sângele jertfei pentru păcat al unui membru obişnuit nu se aplica în interiorul Sanctuarului, ci pe altarul de aramă dinafara Sanctuarului. Tot aici nu putem exclude că Domnul Isus ca Mare Preot a preluat păcatele tuturor indiferent de vinovăţie (uns, poor, căpetenie, fiu), pentru a face ispăşire în Sfânta Sfintelor.
    2. UN ALT CAZ ASEMĂNĂTOR

    – „ Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum mă înşelaţi voi
    ? Dar voi întrebaţi: ? Cu zeciuielile şi
    darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi
    să mă înşelaţi, tot poporul în întregime”
    (Maleahi 3.8-9, marcarea noastră)
    Am observat că blestemul este asupra poporului întreg ? Chiar credeţi că pe vremea lui Maleahi nu existau acei 7000 care plăteau cu credincioşie şi regulat zeciuiala? De ce Dumnezeu dă blestemul asupra întregului popor ?
    Pentru a răspunde concret, exact şi sigur la întrebare, să verificăm alte traduceri.
    Biblia sinodală traduce: „ Blestemul vă atinge, pentru că voi Mă înşelaţi, voi, neamul întreg.” (Malah.3.6, marcarea noastră)
    Biblia spaniolă Reina – Valera a Societăţii Biblice Unite traduce: „ Sunteţi blestemaţi cu blesteme pentru că voi toată naţiunea mă furaţi” (Maleahi 3.10, marcarea noastră)
    În contextul traducerii lui Cornilescu expresia dinaintea cuvântului , înseamnă: complet din care nu lipseşte nici-un evreu ca popor blestemat. Expresia de după expresia , înseamnă la fel: complet din care nu lipseşte nici-un evreu ca popor blestemat. Chiar credeţi că pe vremea lui Maleahi nu erau cei 7000 care plăteau regulat şi cu credincioşie zeciuiala ? Când cineva traduce doar cuvântul , încă se mai poate crede că cineva din popor nu este mincinos şi hoţ. Însă, când se traduce , înseamnă că toţi suntem hoţi şi mincinoşi, aşa cum ne sugerează Scriptura în Romani 3.4. Cum explicăm aparenta contradicţie din Biblie şi cine a infectat toată Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ?
    Singura în măsură să explice această realitate este doctrina Sanctuarului ce ne descoperă 4 clase de vinovaţi:
    a.- preotul care a primit ungerea (Lev.4.3-12)
    b.- adunarea întreagă, simbolizat cu o femeie născută de la
    obârşie (Lev.4.13,21; Ezech.16.3-13)
    c.- căpetenie care poate fi de familie sau de oricare adunare
    (Lev.4.22-26)
    d.- şi cineva din popor (Lev.4.27-35)
    Am adus în atenţie din nou şi din nou acest adevăr, deoarece jertfele care se cereau de la toate aceste patru clase de vinovaţi amintite mai înainte nu erau la fel, iar sângele era aplicat în moduri şi locuri diferite. Motivul era acesta; păcatul unui membru de rând nu contamina atât de repede şi atât de mult adunarea ca păcatul comis de unsul Domnului şi al poporului. Privit sub acest aspect, sângele jertfei pentru păcat a unsului şi a poporului, nu era aplicat doar pe altarul arderii-de-tot, ci şi înaintea perdelei şi pe altarul tămâierii din Sfânta cât şi pe coarnele altarului de aur – adică mai concret mânjea Sanctuarul din Ceruri (Lev.4.3-12-, Ev.8.5).
    Înainte de-a descoperii de unde a plecat spiritul de minciună şi hoţie din Biserică, este bine să ne amintim că nu păcatul membrului de rând care plăteşte normal zeciuiala a mînjit Biserica Adventistă de Ziua Şaptea, ci păcatul pastorilor ca unşi şi a poporului luat ca întreg. Cum ar putea Marele Preot să cureţe Sanctuarul din Ceruri dăcă Corpurile Pastorale şi poporul luat ca întreg nu mărturiseşte minciuna şi hoţia pentru a fi curăţit.

  2. Sescu Ştefan spune:

    NOTA:
    Mai trebuia adăugat aici că mântuirea este personală. Solomon ca uns a mânjit Sanctuarul şi poporul. El fost lepădat ca uns (Lev.4.3.12) însă a mai avut şansa să fie mântuit ca om sau ca cineva din popor (Compară Levitic 4.27-37 cu 1Corinteni 3.14-15). Mai trebuie făcut specificaţia că din cei 70000 de israeliţi morţi pe timpul lui David, vor fi şi mântuiţi. O parte din ei au murit (Dumnzeu ştie exact) că au fost vinovaţi ca făcând parte din poporul vinovat, însă ca oameni sau ca cineva din popor UNII dintre ei vor fi mântuiţi, chiar dacă au murit (Dumnezeu ştie exact).

  3. Tamburel spune:

    Esteeeee ….stimabile Ștefan …ca in timpul Tișbitului In martie 1208, Papa Inocentiu al III-lea a aruncat anatema asupra catharilor, condamnandu-i pe toti la moarte. Apoi a pornit o cruciada, singura in care crestinii s-au luptat cu crestinii. Reprezentantii papei si clericii au insotit armata cruciata pentru a se asigura ca toti ereticii suspecti sunt torturati inainte de a fi arsi pe rug. La inceputul cruciadei, in noaptea de dinaintea asediului de la Beziers, in sud-vestul Frantei de astazi, conducatorii armatei cruciate, constienti de faptul ca majoritatea cetatenilor erau catolici, i-au cerut sfaturi nuntiului papal, Arnauld Aimery, in legatura cu modul in care ar trebui sa ii recunoasca pe fratii crestini in cazul caderii orasului. Raspunsul pe care l-au primit era urmatorul:”Nu aratati mila nici ordinului, nici varstei, nici sexului, ucideti-i pe toti…Dumnezeu ii va recunoaste pe ai lui la sosire!”

  4. alex stan spune:

    Intrebarea ramane: „cine l-a starnit pe David pana la urma?”. Nu a fost dat un raspuns. Deasemenea mai este si intrebarea: Dece Satan apare in Biblie doar in cartile scrise dupa exilul din Persia? Stim bine ca zoroastrienii aveau conceptul de „satan” se numea Ahriman si era adversarlul zeului lor Ahura-Mazda.

    • Lori Balogh spune:

      Cartea lui Iov contine, de asemenea, numele lui Satan ( cap. 1 si 2 ), ea fiind scrisa ( se pare ) de Moise. Desi exista multe opinii cu privire la paternitatea acestei carti, totusi cele mai multe dovezi converg catre Moise. Insa chiar daca existenta cartii lui Iov nu ar fi un argument pertinent, avem prezenta sarpelui in Eden, pe care Apocalipsa 12,9 il identifica ca pe „sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume”.

      Oricum am privi lucrurile, intre religia dualista a vechilor persi si crestinism este o deosebire esentiala. La vechii persi, cele doua zeitati: Ahriman si Ormuzd erau forte egale, castigand cand una cand alta in lupta dintre bine si rau. In crestinism, Satan nu este nici pe departe o forta egala cu Dumnezeul creator, ci doar o creatura mai inzestrata decat altele, care s-a pus in slujba raului. Si inca ceva foarte important: in lumina Bibliei, lupta dintre bine si rau, dintre Christos si Diavol, nu va fi eterna, ci va avea un sfarsit. Cat de curand…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free