Matei 12,1-8: Spicele de grau si Sabatul

Matei 12,1-8: Spicele de grau si Sabatul

“In vremea aceea, Iisus trecea prin lanurile de grau intr-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flamanzi, au inceput sa smulga spice de grau si sa le manance. Fariseii, cand au vazut lucrul acesta, I-au zis: “Uite ca ucenicii Tai fac ce nu este ingaduit sa faca in ziua Sabatului.”( Matei 12,1.2 )

     Multi crestini antisabatarieni se folosesc de acest episod din viata Mantuitorului pentru a sustine ca Domnul Christos a pus bazele schimbarii zilei de odihna, schimbare ce avea sa devina reala ( dupa opinia lor ) doar dupa inviere.

     Ce s-a intamplat, de fapt, in acea imprejurare ? Era o zi de Sabat, iar ucenicii Il insoteau pe Domnul, trecand printr-un lan de grau copt. Fiind flamanzi, ucenicii au smuls cateva spice si au mancat boabele de grau, potolindu-si foamea. Se pare ca fariseii erau prin preajma sau, mai probabil, aveau spioni care urmareau fiecare miscare a Mantuitorului, din moment ce acuzatia a venit imediat: “Uite ca ucenicii Tai fac ce nu este ingaduit sa faca in ziua Sabatului” ( vers. 2 ).

     Reactia Mantuitorului la acuzatia fariseilor a fost promta, continand cateva argumente care ne ajuta sa intelegem pozitia Sa fatza de problema Sabatului. Este important sa tinem seama de contextul in care s-a petrecut acest episod. Cu putin timp inainte, Domnul Christos facuse promisiunea odihnei Sale: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna…” ( Matei 11, 28 )

     Atat discursul lui Iisus cu privire odihna oferita de El, cat si episodul cu spicele de grau sunt introduse prin expresia “in vremea aceea”, legand cele doua evenimente nu doar temporal, ci si din punct de vedere al invataturii. Este evident ca ambele episoade au avut loc in Sabat, explicand astfel legatura puternica ce exista intre odihna mesianica oferita de Iisus si Sabat.

     In cuvantul Sau de aparare a ucenicilor Sai, Mantuitorul apeleaza la exemplul preotilor care, desi calcau Sabatul prin activitatea intensa pe care o desfasurau in templu, erau totusi nevinovati ( vers. 5 ). De ce erau nevinovati preotii care lucrau in Sabat mai mult chiar decat in celelalte zile ? Conform reglementarilor din legea lui Moise, preotii aveau in Sabat activitati care, daca nu ar fi fost legate de templu si slujbele de acolo, ar fi fost pe drept condamnate de porunca a patra din Decalog ( vezi Numeri 28,8.9 ). Si totusi, preotii nu se aflau sub condamnare deoarece lucrau in spiritul Sabatului, implinind nevoile spirituale ale oamenilor.

     Nu gasim nicaieri in Vechiul Testament vreo prevedere care sa stabileasca o alta zi libera pentru preoti in locul Sabatului zilei a saptea. Daca ar fi existat o asemenea prevedere, cei care sustin ca nu Sabatul este important, ci important este sa te odihnesti o zi din sapte ( principiul “o zi din sapte” ), ar avea un argument solid pentru pozitia lor. Insa asa ceva nu exista in legea lui Moise. Preotii lucrau in Sabat mai mult decat in restul zilelor saptamanii, fara a primi in schimb o alta zi de odihna si fara sa fie vinovati de calcare de Sabat.

     Obiectia care poate fi ridicata este urmatoarea: Preotii lucrau in templu, insa aici este vorba de Iisus si ucenici, aflati intr-un lan de grau, fara sa fie implicati intr-o activitate directa pentru semenii lor. Raspunsul la aceasta obiectie se afla in declaratia lui Iisus: “Dar Eu va spun ca aici este Unul mai mare decat templul” ( vers. 6 ).

     Cum poate fi inteleasa aceasta declaratie ?  Apeleaza Iisus la autoritatea Sa pentru a desfiinta o porunca din Decalog ? Pentru a intelege sensul cuvintelor Mantuitorului trebuie mai intai sa intelegem care era functia templului si a serviciilor care se faceau in el. Tot ce era legat de templu ( mobilier, ceremonii, jertfe ) reprezenta o alegorie care trimitea la Christos, “Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ) si la adevaratul Mare Preot care slujeste in favoarea pacatosilor in Sanctuarul ceresc ( Evrei 8, 1.2 ).

     Afirmand ca “aici este Unul mai mare decat templul”, Domnul Christos nu face apel la autoritatea Sa, ci atrage atentia spre lucrarea Sa rascumparatoare in favoarea omenirii, lucrare care nu se incheie in zilele de Sabat, ci dimpotriva, se intensifica in aceste zile.

     Rascumpararea care era oferita in mod simbolic in cadrul serviciilor de la templu era acum oferita in mod real. De aceea, dupa cum preotii care lucrau in Sabat nu erau vinovati, nici ucenicii Domnului nu erau vionovati atunci cand Il slujeau pe “Unul mai mare decat templul”, in marea Sa lucrare de rascumparare a omenirii.

     Nici preotii si nici ucenicii Domnului nu lucrau in Sabat pentru propriile lor interese, ci pentru slujirea lui Dumnezeu si a semenilor lor, implinind in felul acesta functia Sabatului si intentia originara a lui Dumnezeu cu privire la ziua de odihna.

     Din nefericire, pe vremea Mantuitorului se pierduse aproape complet dimensiunea umana a Sabatului si functia lui in slujba nevoilor oamenilor. Se punea accent pe reguli stricte si ritualuri reci si nu pe implinirea nevoilor altora. Mantuitorul a atacat direct aceasta denaturare a scopului Sabatului, declarand: “Daca ati fi stiut ce inseamna : “Mila voiesc, iar nu jertfe”, n-ati fi osandit niste nevinovati” ( vers. 7 ).

     Expertii Legii ii considerau pe ucenici vinovati de calcarea Sabatului, iar indirect, Il invinovateau pe Iisus ca permitea o asemenea calcare de Lege. Cu toate acestea, Cel care se numeste pe Sine “Domn al Sabatului” ( vers. 8 ) si Cel care este mai mare decat templul ii considera nevinovati pe ucenici pentru gestul lor de a-si potoli foamea, aflandu-se in slujba oamenilor.

     Spunand: “Mila voiesc, iar nu jertfe”, Domnul Christos citeaza din profetul Osea cuvintele prin care Dumnezeu mustra poporul iudeu pentru ca venea la El cu jertfe costisitoare, in timp ce erau lipsiti de mila si bunatate fatza de semenii lor.

     Astfel de oameni erau fariseii. Erau implinitori cu scrupulozitate ai literei Legii, atenti cu toate formele, ritualurile si ceremoniile cerute de Lege, dar avand o inima de piatra cand era vorba de implinirea nevoilor  semenilor lor. Foamea pe care o simteau Domnul si ucenicii Lui in acea zi de Sabat nu a trezit niciun sentiment de compasiune din partea lor si nici dorinta de a face ceva pentru a le implini nevoile. In schimb, au fost gata sa condamne.

     Spunand: “Mila voiesc, iar nu jertfe”, Mantuitorul restabileste prioritatile in Sabat, asa cum a fost intentia lui Dumnezeu inca de la inceput. Mai intai se afla slujirea cu iubire si bunatate a nevoilor altora si apoi implinirea unor prescriptii cultice.

     Prin viata si lucrarea Sa, asa cum sunt zugravite in Evanghelii, Domnul Christos a demonstrat din plin functia Sabatului. Evanghelistii ne relateaza mai multe vindecari si fapte de mila ale Mantuitorului in Sabat, decat predici tinute in sinagoga in aceleasi zile de Sabat. Poate lucrul acesta ne va da de gandit si noua…

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile, Ziua de odihna și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Matei 12,1-8: Spicele de grau si Sabatul

  1. eugen dutu spune:

    Amin. Laudat sa fie Domnul nostru iubit, Isus Hristos !
    Nu ma pot opri sa nu ma gandesc la cat a trudit dusmanul pentru ca oamenii acelui timp sa gandeasca asa cum o faceau.
    Istoria suferintelor batranilor batranilor lor in marea deportare babiloniana, transmisa generatie de generatie au intretinut frica nesfanta, frica instinctuala de Dumnezeu.
    Si aplecarea permanenta a poporului spre calcarea Legii lui Moise – vezi evenimentele relatate in Ezra si Neemia – i-a determinat pe invatati sa caute cai de a o stavili.
    Banuiesc ca si ei,atunci, ca si noi, azi, se faceau vinovati in primul rand de NECREDINTA.
    Caci necredinta te face sa consideri corvoada rugaciunea si mai ales acel timp al rugaciunii in care Domnul iti vorbeste in mintea ta.
    Gandesc ca rugaciunea permite oamenilor sa afle gandurile pe care insusi Creatorul le are cu privire la viata lor.
    Si rugaciunea, pardon RUGACIUNEA, ar fi permis liderilor evrei sa gaseasca alte cai decat aglomerarea de restrictii asupra diverselor aspecte ale legii.
    Noi astazi avem acelasi dusman ca si ei atunci, iar el sadeste la infinit necredinta in suflete cu scopul de a le distruge.
    Domnul Isus Hristos sa ne apere si sa ne dea intelepciune. Si har.
    Si Ii multumim ca deja o face, cu mult inainte ca noi sa realizam.
    Aleluia.

  2. Alexandra spune:

    Foarte frumos. Am citit si eu ceva care ,in sfarsit, mi-a inseniat ziua. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free