Romani 14, 17: “Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura”

Romani 14, 17: “Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura”

“Caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant”

     Textul citat mai sus este folosit de unii comentatori pentru a demonstra ca in cadrul noului legamant crestinii nu mai au obligatia de a se supune prevederilor legilor sanitare din Vechiul Testament, referitoare in special la alimentatie.

     Deosebirea dintre animalele curate si necurate, asa cum este facuta in Leviticul 11, este considerata de domeniul trecutului, apartinand legii mozaice, abrogata odata cu prima venire a lui Christos. In consecinta, crestinii noului legamant pot consuma “tot ce se vinde pe piata”, fara sa cerceteze ceva din pricina cugetului ( 1 Corinteni 10, 25 ), caci “Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura” ( Romani 14,17 ).

     Dar oare un crestin poate consuma fara mustrari de constiinta chiar orice se vinde pe piata ? In unele piete ale lumii crestine se vinde si carne de cal, de magar, de broasca, de caine dar si…crema de ghete !? Poate un crestin sa consume orice, fara sa fie mustrat in cugetul lui ?

     Intorcandu-ne la Romani 14, 17, vom putea intelege sensul adevarat al celor spuse de apostol doar daca admitem ca in acest capitol Pavel nu ia in discutie legea lui Moise.  Aceasta lege, cu diferitele ei prevederi ceremoniale, incluzandu-le si pe cele referitoare la animalele curate si necurate , nu reprezinta preocuparea lui Pavel in acest context.

     Deosebirea pe care Pavel o face intre cel “slab” si cel “tare” in credinta este facuta pe baza respectarii sau nerespectarii prevederilor legii sanitare din legea mozaica, ci mai degraba pe baza unor reguli ascetice pe care unii crestini din Biserica primara incercau sa le implineasca.

     In epistolele sale, Pavel face deseori referire la aceste tendinte ascetice, prin care unii considerau ca pot intra mai repede in gratia lui Dumnezeu. Un exemplu in acest sens este 1 Timotei 4,3, in care apostolul avertizeaza ca vor veni unii care “opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a facut sa fie luate cu multumiri de catre cei ce cred si cunosc adevarul”.

     O aluzie la astfel de practici ascetice, constand in abtinerea de la alimente permise de Cuvantul lui Dumnezeu ( “bucate pe care Dumnezeu le-a facut sa fie luate cu multumiri” ) o gasim si in Coloseni 2,21: “Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru !” Aici este evident ca apostolul se refera la “porunci si invataturi omenesti” ( Coloseni 2,22 ), nicidecum la prevederile legii mozaice din vechiul legamant.

     Vechiul Testament nu prescrie nicaieri astfel de practici ascetice, cum sunt vegetarianismul strict sau obligativitatea de a tine alte zile de post decat cele indicate in legea mozaica ( posturile din zilele de luni si joi la evrei sau miercuri si vineri la crestini ).

     In cartea sa “Sabatul sub foc incrucisat”, Samuele Bacchiochi aduce ca argument o recomandare data crestinilor in capitolul 8 al Didahiilor ( prima opera crestina postbiblica ), in care se spune ca crestinii ar trebui sa posteasca miercurea si vinerea, si nu lunea si joia, ca iudeii ( 1 ).

     Aceste prevederi ascetice ( zile de post, vegetarianism strict, celibatul ) nu aveau niciun temei biblic, insa apostolul Pavel nu le condamna direct, ele nefiind in situatia de a submina la acea data Evanghelia lui Christos. Cei care doreau sa fie vegetarieni puteau s-o faca, cei care posteau , puteau si ei sa-si urmeze convingerile, iar cei care doreau sa ramana celibatari, de asemenea puteau sa-si aleaga propria cale in viata. Insa toate acestea trebuiau insotite de toleranta reciproca.

     Atata vreme cat anumite reguli stabilite de oameni si acceptate de unii crestini nu puneau in pericol mesajul Evangheliei, Pavel le-a tolerat, lasand la latitudinea fiecarui credincios sa procedeze potrivit constiintei lui.

     Asadar, intreaga discutie din Romani cap. 14 nu se refera la a pazi sau a ignora vreuna din legile sanatatii din Vechiul Testament, care nu erau de origine omeneasca, ci dimpotriva, cap. 14 ia in discutie acele obiceiuri si superstitii de origine omeneasca pentru care unii crestini “slabi in credinta” isi faceau scrupule.

     O dovada in spijinul afirmatiei ca Pavel nu se refera la prevederile legii mozaice cu privire la alimentele curate si necurate ( Leviticul 11 ) este folosirea cuvantului “necurat” din vers. 14: “Eu stiu si sunt incredintat in Domnul Iisus ca nimic nu este necurat in sine si ca un lucru nu este necurat decat pentru cel ce crede ca este necurat.

     Aparent, Pavel lasa la latitudinea omului sa stabileasca daca o hrana este curata sau necurata, trecand peste prevederile clare din Leviticul cap. 11. Insa cuvantul “necurat” din Romani 14,14 difera ca sens de acelasi cuvant din Leviticul 11. Cuvantul “necurat” din Romani 14,14 este tradus din grecescul “koinos”, cu totul diferit ca sens de grecescul “akathartos”, folosit de Septuaginta in Leviticul 11.

     In Romani, termenul “necurat” ( “koinos” ) se refera la o hrana considerata necurata de constiinta unor crestini, din diferite motive, mai ales in legatura cu slujirea idolilor. In Leviticul, termenul “necurat” ( “akathartos” ) se refera la o hrana impura, interzisa prin porunca divina. Ceea ce este o mare diferenta.

     Acest amanunt dovedeste ca discutia din Romani 14 nu se refera la hrana necurata interzisa de Cuvantul lui Dumnezeu, ci la hrana curata din punct de vedere biblic, dar care a fost inchinata idolilor. Crestinii “slabi” isi faceau scrupule cu privire la aceasta hrana, refuzand sa o consume, in timp ce crestinii “tari” ( intre care se numara si Pavel – vezi Romani 15, 1 ) nu-si faceau astfel de probleme de constiinta, avand in vedere argumentul adus de Pavel in Epistola catre corinteni: “Deci, cat despre mancarea lucrurilor jertfite idolilor, stim ca in lume un idol este totuna cu nimic si ca nu este decat un singur Dumnezeu” ( 1 Corinteni 8,4 ). 

     Cand Pavel afirma in vers. 17 ca “Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant”, el vrea sa atraga atentia crestinilor ca dincolo de cerintele lui Dumnezeu exprimate in regulile sanitare ale legii lui Moise, toate celelalte sunt doar reguli, porunci si traditii omenesti,  fara valoare inaintea lui Dumnezeu.

     Cei care vor sa le respecte, o pot face atata vreme cat nu-si pun increderea in ele pentru propria mantuire. Ei nu trebuie sa uite insa ceea ce ne invata Insusi Mantuitorul cu privire la orice porunca omeneasca: “Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti” si “orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc va fi smuls din radacina” ( Matei 15, 9.13 ).

Lori Balogh

    

 

Referinte:

( 1 ) Samuele Bacchiochi, “Sabatul sub foc incrucisat”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, pag. 272

    

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free