Oastea Domnului

Oastea Domnului

( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupari religioase, lasand aprecierile la latitudinea cititorilor. ) 

 

     Scurt istoric

     Inceputurile miscarii de reinviorare din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, cunoscuta sub numele de “Oastea Domnului”, se regasesc in anul 1923 si  sunt legate de numele preotului sibian Iosif Trifa.

     Hirotonit in 1921 si numit duhovnic al Seminarului Teologic, Iosif Trifa primeste din partea Mitropoliei Sibiului, in 1922, misiunea de a scoate o revista de educatie religioasa pentru satele romanesti.  Astfel, in calitatea sa de redactor, Iosif Trifa scoate “Lumina satelor – foaie saptamanala pentru popor”, in care are ocazia sa ia atitudine fatza de starea morala si sociala a poporului.

     Poetul Oastei Domnului, Traian Dorz, si cei care au condus miscarea dupa moartea lui Iosif Trifa deplangeau starea morala a poporului in cuvinte de felul acesta: “In timp ce orfanii mor, invalizii cersesc, poporul sufera, credinta se pierde, saracia se intinde, strainii se ingrasa si Diavolul rade, Biserica tace si sta.”

     Insa articolele publicate in “Lumina satelor” nu sunt luate in seama. Dupa un an, in noaptea de revelion, auzind injuraturile oamenilor beti din strada, Iosif Trifa ia hotararea sa treaca la fapte si sa faca ceva pentru poporul roman. Astfel, in numarul 1 al “Luminii satelor” din anul al II-lea, el publica pe prima pagina o “hotarare”, pe care toti cei ce doreau sa scoata din traiul lor injuraturile si betia trebuiau sa o semneze si sa o transmita la sediul redactiei.

     Respectivul articol avea forma unui angajament: “Intru prin aceasta in randul celor ce se hotarasc ca si mine sa fim niste buni soldati ai lui Christos.” De Paste, in 8 aprilie, este publicata lista primilor “ostasi” care au semnat angajamentul. “Miscarea noastra trebuie sa fie o sare care sa impiedice stricaciunea”, se scria in acel numar al “Luminii satelor”.

     Miscarea “Oastea Domnului” a intampinat opozitie din partea ierarhiei Bisericii Ortodoxe. “Ostasii” erau acuzati pentru invataturile despre nasterea din nou, care, potrivit teologiei ortodoxe, are loc la botez.

     Opozitia fatza de aceasta miscare s-a intensificat si datorita faptului ca liderii miscarii au refuzat sa incredinteze ierarhiei Bisericii Ortodoxe conducerea “Oastei Domnului”, aceasta urmarind sa transforme miscarea de reinnoire spirituala intr-una de educatie culturala si reformatoare. Un lucru asemanator s-a intamplat si in sanul Bisericii Catolice, in care orice miscare reformatoare fusese transformata in ordin calugaresc, ramanand supusa fatza de ierarhia romana.

     La 13 martie 1936, preotul Iosif Trifa este caterisit ( raspopit ), iar la 11 aprilie 1937 acesta scrie in revista “Iisus Biruitorul”: “Mi s-a luat numele si haina de preot… Am fost dat afara din ceata celor 8 000 de preoti, ca fiind cel mai netrebnic dintre toti, si sunt amenintat ca voi fi dat afara cu totul din Biserica, ca un pagan si vames care spurca Biserica.”

     La scut timp dupa aceasta, pe 12 februarie 1938, Iosif Trifa inceteaza din viata, fiind reabilitat de Biserica Ortodoxa post mortem. Dupa moartea lui I. Trifa, “Oastea Domnului” continua sa lupte cu opozitia, multi dintre “ostasi” alaturandu-se unor culte neoprotestante ( baptisti, adventisti, crestini dupa evanghelie, penticostali ).

     Traian Dorz isi amintea de cuvintele unui episcop al vremii care spunea: “Dar treceti odata, domnilor, la secte ! Macar scapam de voi mai repede ! Am sti atunci ca avem o secta mai mult, dar nu ne-ati mai chinui mereu ca acum.” “Noi ii chinuiam”, spunea Traian Dorz, “cu trebuinta unei neaparate reinnoiri a vietii duhovnicesti. De asta voiau “sa scape”. 

     Acesta a fost inceputul miscarii de reinviorare numita “Oastea Domnului”. Dupa acest inceput, au urmat congrese ale “ostasilor”, adunari si infiintarea unor grupe de studiu biblic.

     Dupa moartea lui Iosif Trifa, miscarea “Oastea Domnului” a fost condusa de invatatorul Ioan Marini pana in anul 1947. Traian Dorz a preluat conducerea “Oastei” in cele mai grele si tulburi vremuri, cand Romania cunostea tavalugul regimului communist.

     In 1948, miscarea a fost scoasa in afara legii, multi “ostasi” fiind arestati sub invinuirea ca sunt sectanti. Pana in 1964, cand au fost desfiintate pedepsele politice, Traian Dorz, in calitate de lider al miscarii, a facut nu mai putin de 16 anui de inchisoare comunista.

     Dupa eliberare, Traian Dorz a continuat sa scrie, multe din poeziile sale fiind publicate in strainatate. In 1982, el este din nou arestat, sub invinuirea de “tiparire si raspandire de literatura interzisa”, insa dupa cateva luni, in urma protestelor externe, este eliberat. Traian Dorz s-a stins din viata la 20 iunie 1989, fara sa vada eliberarea tarii de sub regimul care l-a aruncat mai bine de 16 ani in inchisorile comuniste.

      Incepand cu luna martie a anului 1990, “Oastea Domnului” functioneaza ca organizatie nonguvernamentala, cu sediul la Sibiu. In prezent , miscarea militeaza impotriva cultelor neoprotestante,  avorturilor si relatiilor homosexuale. ( 1 )

     Doctrinele “Oastei Domnului”

     Miscarea “Oastea Domnului” nu a modificat doctrinele Bisericii Ortodoxe, singurul ei tel fiind acela de a produce o reinviorare spirituala in sanul acestei Biserici. Accentul miscarii a fost pus pe trei directii principale:

     1) Primirea lui Iisus Christos ca Mantuitor personal. Legat de acest aspect, Iosif Trifa scria: “Se zice ca nicaieri nu doarme mai linistit Diavolul decat acolo unde se pastreaza cu sfintenie toate randuielile si datinile , dar lipseste Iisus cel rastignit si viu, viata si puterea din El… De aceea, sfantul apostol Pavel Il apara cu atata indarjire pe Iisus cel rastignit fatza de litera Legii, fatza de pazirea poruncilor.”

     2) Nasterea din nou. Este considerata o conditie esentiala pentru ca cineva sa intre in “Oastea Domnului”

     3) Citirea si trairea Bibliei in familie si personal. “A sosit vremea sa-L eliberam pe Iisus din altar, sa-L ducem in viata oamenilor”, spunea Iosif Trifa. Pentru incurajarea citirii Bibliei, Iosif Trifa incepe o “scoala biblica” prin intermediul revistei sale, stimulandu-i pe credinciosi prin premii in bani si carti. De asemenea, in adunarile ostasesti incep sa se tina serii de “scoala biblica”.

     In numarul 46 din 7 noiembrie 1926 al “Luminii satelor”, Iosif Trifa publica o lista intreaga de fapte pe care nu trebuia sa le faca un ostas al lui Christos: “Un bun ostas face cel mai bine daca se rupe dintr-o data, cu totul, de orice fel de bauturi alcoolice. Un bun ostas nu va intra in carciuma, nu se duce la petreceri, nu injura si nu fumeaza.”

     Cultul. Serviciile de cult au loc in casele ostasilor, mai ales scoala biblica, dar si in bisericile ortodoxe in zilele de joi si duminica. Ostasii participa de asemenea si la sarbatorile mari ale ortodoxiei.

     In cursul anului au loc doua mari adunari la nivel national: una la Sibiu, la mormantul lui Iosif Trifa, si cea de-a doua la mormantul lui Traian Dorz. In timpul adunarilor se predica, se citeste Biblia, se inalta rugaciuni in comun, se recita poeziile lui Traian Dorz si se canta din cartea de cantari scrisa de Iosif Trifa “Cantati Domnului”.

     Miscarea “Oastea Domnului” sustine apostolatul mirenilor ( laicilor ), fapt pentru care predicarea poate fi incredintata oricarui membru. Traducerea Bibliei folosita de “ostasi” este cea a lui Dumitru Cornilescu.

     Organizatia. Conducatorii “Oastei Domnului” sunt alesi dintre membri laici sau dintre preotii ortodocsi, cu conditia ca acestia sa faca parte din aceasta miscare.

     Spiritul misionar. Miscarea “Oastea Domnului” promoveaza spiritul misionar orientat pe de o parte spre crestinii ortodocsi care frecventeaza rar biserica, dar si spre “sectantii” care, in opinia lor, trebuie sa fie recuperati.

     Tinuta. Cei care intra in “Oastea Domnului” pot purta un medalion sub forma unei cruciulite. Purtarea nu este obligatorie, insa cei care il poarta trebuie sa faca un angajament inaintea conducatorilor sau inaintea adunarii:

     “Eu, ostasul Domnului…, voind a purta cruciulita facuta pentru cei din Oastea Domnului, fagaduiesc ca o voi purta cu cinste, din toate puterile mele sa implinesc regulile Ostasiei Domnului pe care le-am citit in cartea despre Oaste. In cazul ca as dezerta din aceasta Ostasie, adica m-as intoarce iarasi la purtarile si patimile cele rele ce le-am avut si m-as purta fatis in contra cu regulile celor intrati in armata Domnului, pentru acest caz pun fagaduinta in fatza Crucii Mantuitorului ca nu voi purta nici medalie, nici numirea de ostas al Domnului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

Lori Balogh

Prelucrare si adaptare dupa lucrarea “Doctrine comparate”, coordonata de prof. Gabriel Golea, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 1995

 

Bibliografie:

I. David, “Calauza crestina”, Arad, pag. 166-168

Iosif Trifa, “Ce este Oastea Domnului”, Sibiu, 1991

Iosif Ton, “Credinta adevarata”, Oradea, 1988

 

Referinte:

( 1 ) adevarul.ro/cultura/istorie/oastea-domnului-sectantii-ortodoxiei 1_50b9ed2a7c42d5a663acee8e/index.html

 

Acest articol a fost publicat în Confesiuni crestine și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free