Pilda nuntii fiului de imparat

Pilda nuntii fiului de imparat

 

     O nunta in umbra crucii

     Asa cum reiese din relatarile evanghelistilor, dupa intrarea Mantuitorului in Ierusalim, cu putine zile inainte de rastignirea Lui, au urmat zile deloc linistite pentru Fiinta Sa. In ciuda intrarii triumfale in orasul sfant, in mijlocul strigatelor de bucurie ale multimii, atmosfera era atat de tensionata incat Iisus nu a ramas in cetate, preferand sa petreaca noptile in oaza de liniste a casei din Betania a lui Lazar, a Martei si Mariei. 

     Iisus era urmarit pas cu pas de conducatorii religiosi ai poporului. Zi dupa zi si ora dupa ora,  Mantuitorul statea sub tirul ispitelor celor care incercau sa-L prinda in cursa, pentru ca apoi sa adauge piesele la dosar si sa-L poata acuza. In aceasta atmosfera apasatoare, Domnul Christos a rostit doua parabole prin care a demascat ipocrizia acestor lideri religiosi: Pilda celor doi fii si Pilda vierilor. Urmarea ?

     “Dupa ce au auzit pildele Lui, preotii cei mai de seama si fariseii au inteles ca Iisus vorbeste despre ei si cautau sa-L prinda, dar se temeau de noroade, pentru ca ele Il socoteau un proroc.” ( Matei 21, 45.46 )

     Nu vi se pare straniu ? Oamenii acestia, care erau priviti drept  modele spirituale in societatea in care traiau, nu se mai temeau de Dumnezeu pentru pacatul crimei pe care il nutreau in inima lor, ci se temeau doar de noroade. Cat de orbiti erau acesti oameni !

     La pacatul ipocriziei, ei il adauga acum pe cel al crimei premeditate. Si pentru ca se confrunta cu o noua atitudine a liderilor religiosi, Mantuitorul rosteste o noua pilda in auzul lor, doar-doar se vor trezi in ceasul al 12-lea: Matei 22,1-14 ( Pilda nuntii fiului de imparat ).

 

     Realismul pildei

     Pentru a intelege mesajul Pildei nuntii fiului de imparat, este foarte important sa tinem cont ca ea este inspirata din cultura orientala. De obicei, o nunta in Orient dura trei zile, insa existau si situatii in care nuntile puteau dura chiar si o luna, daca era vorba de personaje bogate, cum erau demnitarii sau imparatii.

     Potrivit obiceiurilor locale, in Israel se obisnuia ca invitatiile de nunta sa fie trimise cu mult timp inainte.  La primirea invitatiei, persoana in cauza trebuia sa confirme sau sa infirme participarea la nunta. Cei care isi manifestau intentia de a participa la sarbatoare, in ziua nuntii erau din nou anuntati de apropierea fericitului eveniment, si aceasta pentru ca sa nu uite ce au promis.

     In cazul nuntilor oamenilor bogati, se obisnuia ca fiecare invitat sa primeasca o haina speciala de nunta, ceva mai groasa, pe care trebuia sa o imbrace peste haina lui subtire, care consta de obicei intr-o camasa lunga de in.

     Haina de nunta avea aceeasi culoare pentru toti invitatii, era oferita gratuit invitatilor, iar refuzul de a o purta in acea ocazie era considerata o ofensa adusa gazdei. Toate aceste amanunte legate de cultura orientala ne sunt de mare folos in intelegerea mesajului pe care Domnul Christos a intentionat sa ni-l transmita prin aceasta pilda, una din ultimele rostite de El in timpul activitatii Sale pamantesti.

 

     Doua pilde asemanatoare, dar nu identice

     Pilda nuntii fiului de imparat se aseamana foarte mult cu Pilda celor poftiti la cina, relatata in Luca 14, 15-24. Datorita acestor asemanari, unii comentatori sustin ca, de fapt, este vorba de aceeasi parabola, rostita insa diferit de cei doi evanghelisti.

     In ciuda asemanarilor, cele doua pilde sunt cu totul deosebite, atat in ce priveste imprejurarile in care au fost rostite, cat si in privinta scopului si a mesajului fiecareia dintre ele. Iata cateva deosebiri majore, care fac din cele doua relatari doua pilde total diferite:

     1) In timp ce Pilda nuntii fiului de imparat a fost rostita in Saptamana Mare de pe treptele templului, cu putin timp inainte de rastignire, Pilda celor poftiti la cina a fost rostita intr-o zi de Sabat, in casa unui fariseu care-L invitase pe Domnul Iisus la masa, candva, in timpul activitatii Sale publice ( Luca 14, 1.15 ).

     2) Cel care face invitatia in Pilda nuntii fiului de imparat este chiar imparatul, in timp ce despre gazda cinei din cea de-a doua parabola ni se spune ca era un om oarecare.

     3) In Pilda nuntii fiului de imparat, robii trimisi cu invitatia la nunta sunt primiti cu ostilitate, unii dintre ei fiind chiar ucisi; in Pilda celor poftiti la cina, robii trimisi cu invitatia sunt doar refuzati.

     4) In Pilda nuntii fiului de imparat, cei care refuza invitatia si se poarta rau cu robii imparatului sunt ucisi de acesta, in timp ce in a doua pilda ei sunt doar exclusi de la cina.

     5) Daca in Pilda nuntii fiului de imparat accentul cade pe pregatirea pentru nunta, in Pilda celor poftiti la cina accentul cade pe scuzele invitatilor care refuza sa participe la cina, fara sa se aminteasca de vreo pregatire speciala.

     6) Daca in Pilda celor poftiti la cina nu se aminteste de vreo cercetare a invitatilor, in Pilda nuntii fiului de imparat, cercetarea invitatilor reprezinta punctul culminant al parabolei si momentul cel mai tensionat al ei.

     Tinand cont de aceste deosebiri, putem trage concluzia ca cele doua relatari ale lui Matei si Luca reprezinta doua pilde cu totul deosebite, cu mesaje si scopuri diferite. Vom avea numai de castigat daca le vom aprofunda ca pe doua alegorii distincte, ce contin fiecare cate un mesaj divin catre o lume in deriva, instrainata de Dumnezeu.

    

 

     Simbolurile

     Simbolistica pildei, desi este bogata, nu este greu de descifrat. Aceasta se datoreaza in mare parte  faptului ca in Biblie legamantul casatoriei este amintit pentru a zugravi idealul dorit de Dumnezeu cu privire la relatia Sa cu omul.

     De ce tocmai legamantul casatoriei ? Pentru ca acesta oglindeste una din cele mai profunde relatii care se pot stabili intre oameni, o relatie bazata pe iubire, respect si sustinere reciproca, incredere si spirit de sacrificiu.

     Se ridica o intrebare justificata: Daca imparatul din parabola Il reprezinta pe Dumnezeu Tatal, iar fiul acestuia, in calitate de mire, Il reprezinta pe Domnul Christos, cine este mireasa ?

     Unii se vor grabi sa raspunda: Mireasa nu poate fi altcineva decat Biserica lui Christos din toate timpurile. Si pot fi aduse argumente in acest sens. Nu spune profetul Isaia : “Cum se uneste un tanar cu o fecioara, asa se vor uni fiii Tai cu Tine; si cum se bucura mirele de mireasa lui, asa se va bucura Dumnezeul tau de tine” ( Isaia 62,5 ) ?  Si nu intareste apostolul Pavel acest adevar atunci cand le scrie credinciosilor din Corint, spunandu-le: “Pentru ca v-am logodit cu un barbat ca sa va infatisez inaintea lui Christos ca pe o fecioara curata” ( 2 Corinteni 11, 2 ) ?

     Este adevarat ca in unele pasaje biblice, Biserica este prezentata ca fiind mireasa Domnului Christos ( vezi Efeseni 5, 25-32 ), insa in Pilda nuntii fiului de imparat, Biserica este simbolizata nu prin mireasa fiului imparatului, ci prin cei care au raspuns invitatiei la nunta.

     De altfel, in ultimele capitole ale Apocalipsei, mireasa Mielului este identificata  cu cetatea Noului Ierusalim, “gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei” ( Apocalipsa 21, 2. 9-11 ). Pe aceeasi linie de gandire se afla si Pilda celor zece fecioare, in care Biserica nu este simbolizata prin mireasa mirelui, ci prin fecioarele care intampina alaiul mirelui ( Matei 25, 1-13 ).

     Celelalte simboluri intalnite in Pilda nuntii fiului de imparat sunt:

     – Robii imparatului. Acestia sunt trimisii lui Dumnezeu care fac invitatia la nunta. Cine sunt acestia ? Ii vom identifica atunci cand vom lua in discutie cele trei chemari la nunta.

     – Primii invitati il reprezinta pe poporul Israel ( Ioan 1,11 ).

     – Urmatorii invitati le reprezinta pe neamurile chemate la mantuire, dupa ce poporul Israel L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu ( Fapte 15, 7-9 ).

     – Cei care au raspuns invitatiei si au intrat in sala de ospat simbolizeaza Biserica lui Christos( Efeseni 2, 19.20 ).

     – Haina de nunta simbolizeaza starea de neprihanire, caracterul si meritele Domnului Christos ( Efeseni 4, 22-24; Romani 13, 14 ).

     – Cercetarea nuntasilor reprezinta judecata lui Dumnezeu. Aici insa trebuie sa fie facuta o subliniere importanta: Cercetarea facuta de imparat are loc inainte de inceperea nuntii, fapt ce ne face sa intelegem ca inainte de revenirea Domnului Christos in slava, trebuie sa aiba loc o judecata care are scopul sa stabileasca cine este pregatit pentru mantuire si cine nu este vrednic pentru ea.

     Aceasta judecata de “cercetare” a nuntasilor, adica a tuturor celor care au acceptat invitatia imparatului, este o judecata preadventa, caci la revenirea Sa, Domnul Christos va aduce rasplata celor ce vor fi facut binele sau raul: “Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22, 12 ).

     Aceasta judecata preadventa se refera doar la cei care au luat asupra lor Numele lui Christos, cei care au raspuns invitatiei la nunta, nu si la cei care au refuzat invitatia si care se afla in afara salii unde se desfasoara nunta. Pe acestia ii asteapta o alta judecata, numita si “judecata de apoi”, si care are ca final moartea a doua ( vezi Apocalipsa 20, 12-15 ).

     – Omul fara haina de nunta ii reprezinta pe cei nepregatiti pentru cer.

     – Cetatea arsa la porunca imparatului se refera la distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Chr. de armatele romane ale generalului Titus.

     – Slujitorii imparatului care aplica pedeapsa sunt ingerii ( vezi Matei 13,40-42 ).

     – Intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor este moartea a doua.

 

     Trei invitatii si doua categorii de invitati

     Pilda ne vorbeste despre trei invitatii la nunta adresate la doua categorii de oameni. Primii invitati sunt chemati de doua ori, in timp ce ultimii sunt chemati o singura data. Care sunt cele doua categorii de oameni pe care imparatul i-a chemat la nunta fiului sau ? Nu este greu de dedus: primii sunt evreii, iar ultimii – neamurile.

     Poporul Isreal este vazut ca fiind invitat de doua ori sa participe la nunta fiului de imparat, dar el a refuzat tot de atatea ori invitatia, dupa cum consemneaza apostolul Ioan in introducerea Evangheliei sale: “A venit la ai Sai, dar ai Sai nu L-au primit” ( Ioan 1,11 ). Care au fost cele doua invitatii facute poporului Israel ? Comentatorii Bibliei interpreteaza diferit aceste prime doua invitatii.

     1) Prima interpretare. Conform acesteia, prima invitatie a  fost facuta de profetii Vechiului Testament, trimisi periodic la poporul Israel cu solii de pocainta, insa primiti de cele mai multe ori cu ostilitate. A doua invitatie a fost facuta poporului evreu de apostolii care au predicat in primul rand iudeilor. Insa si acestia au fost respinsi, unii dintre ei fiind chiar martirizati. Rezultatul ? Ierusalimul a fost ars si nimicit din temelii de armatele romane. Al treilea rand de robi trimisi de imparat la raspantiile drumurilor ii reprezinta pe misionarii si predicatorii crestini care duc Evanghelia in toate colturile lumii.

     2) A doua interpretare. Conform acesteia, prima invitatie este cea facuta poporului evreu de cei 12 ucenici, apoi de cei 70 de ucenici, care au predicat pocainta si apropierea Imparatiei lui Dumnezeu. A doua invitatie este cea facuta de apostoli dupa crucificarea Domnului, insa si aceasta a fost intampinata cu batjocuri, dispret si persecutie, unii dintre ei fiind martirizati ( Fapte 8, 1 ). Rezultatul respingerii celei de-a doua invitatii a fost distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.Chr. de catre armatele romane ale lui Titus. A treia invitatie este facuta de predicatorii si misionarii Bisericii crestine tuturor neamurilor.

     Ambele interpretari sunt corecte si oricare dintre ele ar fi optiunea noastra, ambele ne vorbesc despre indelunga rabdare a lui Dumnezeu, dispus sa acorde intotdeauna a doua sansa omului pacatos.

     Deoarece Pilda nuntii fiului de imparat acopera o perioada lunga din istoria mantuirii si deoarece  ea se refera la evenimente viitoare si chiar la finalul istoriei, ea este o pilda cu caracter profetic si escatologic de cea mai mare valoare pentru cercetatorii Cuvantului lui Dumnezeu.

 

     Pierduti in afara, pierduti in interior

     Este posibil sa fii pierdut si nemantuit chiar in sala nuntii fiului de imparat, dupa ce ai spus “Da !” invitatiei sale ? Este posibil sa fii botezat in Biserica lui Christos, sa iei Numele Lui asupra ta si totusi sa faci parte dintre nefericitii care vor fi aruncati in “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” ? Pilda nuntii fiului de imparat ne confirma acest trist adevar: Da, este posibil…

     Nu stim cat de multi au refuzat invitatia imparatului, ei ramanand in afara salii de ospat, deci in afara harului si a mantuirii, insa un lucru este clar prezentat de Iisus: pierduti vor fi si cei dintre cei care au raspuns invitatiei harului Sau.

     Adevarul acesta trebuie sa-i fi socat pe iudeii care au auzit aceasta parabola. Ei credeau ( si nu numai ei ! ) ca daca sunt urmasi ai lui Avraam si fac parte din poporul ales al adevaratului Dumnezeu, este suficient. Doar ei au raspuns chemarii Imparatului divin, nu-i asa ? Ei se aflau inauntrul gratiei divine, nu afara ca neamurile…

     Marea lor greseala a fost ( si este inca pentru multi evrei ) aceea ca au incercat sa inlocuiasca pocainta si relatia personala cu Dumnezeu cu o relatie etnica, de grup, bazata pe o serie de ceremonii si traditii colective si nu pe devotiunea personala.

     Esti evreu si traiesti ca paganii ? Nu-i nicio problema. Aduci la templu o galeata de chimen si o legatura de marar ca zecime si te pui bine cu Dumnezeu. Si pentru ca porunca iti cere  ca de cel putin trei ori pe an sa calci pragul templului, o faci si pe asta, caci esti fiul lui Avraam, nu-i asa ? In rest, poti sa fii “mormant varuit”, “pui de naparca” si sa speli doar partea de afara a vasului, caci nu conteaza ( Matei 23, 27 ). Dumnezeu va fi obligat sa te primeasca si sa te binecuvanteze.

     Iar pe cei care incercau sa-i conduca inapoi la pocainta si la o relatie personala, spirituala cu Dumnezeu, i-au batut si i-au ucis. Ce au facut ei cu Isaia, Ieremia, Zaharia si alti profeti trimisi de Dumnezeu ca sa-i readuca pe calea cea buna ? Acesta este poporul Israel, poporul ales, pe care Creatorul a incercat in zadar mai bine de un mileniu sa-l readuca pe calea cea buna a unei adevarate evlavii.

     De aceea, cele trei pilde rostite de Mantuitorul de pe treptele templului cu cateva zile inainte de rastignirea Sa: Pilda celor doi fii, Pilda vierilor si Pilda nuntii fiului de imparat trebuie sa-i fi socat pe iudeii din acea vreme. In mintea lor nu incapea ideea  ca poti fi pierdut nu doar ramanand in afara harului divin ca neamurile, ci si in interiorul acestuia, chiar daca ai raspuns chemarii lui Dumnezeu.

     Pe cei ce gandeau in felul acesta, legand mantuirea lor de etnie si de o relatie de grup cu Dumnezeu, dar neglijand in acelasi timp pocainta si devotiunea personala, Domnul Iisus ii mustra, citand din cartea profetului Isaia: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” ( Matei 15,8 ).

     Omul fara haina de nunta se afla in interior, printre cei care raspunsesera invitatiei imparatului. El nu se afla afara, printre cei razvratiti, indiferenti si neglijenti, care ii tratasera pe robii imparatului cu ostilitate. Insa, desi se afla in sala ospatului, el era un razvratit. De ce ? Pentru ca in momentul in care a acceptat invitatia la nunta, el stia conditiile cerute de imparat. El stia si chiar promisese ca va imbraca haina pregatita de imparat special pentru aceasta ocazie. Totusi, el nu s-a tinut de promisiune, sfidand cu obraznicie vointa celui care-l invitase.

     In ciuda acestui lucru, imparatul i se adreseaza cu cel mai mare respect: “Prietene…” De ce procedeaza Dumnezeu astfel cu un om care nu merita niciun respect, cu un razvratit, un impertinent ? Pentru ca Dumnezeu nu poate fi altfel. El ar fi putut sa-i adreseze cuvintele cele mai jignitoare care sa-l arda la inima pe acest om fara caracter, insa El nu o face. De ce ? Pentru ca un cuvant jignitor nu vorbeste despre cel caruia ii este adresat, ci el vorbeste despre caracterul celui ce-l rosteste.

     Dintre toate fiintele create in acest Univers, cel care merita cele mai usturatoare jigniri este ( cine altcineva decat ? ) Diavolul. Si totusi, nici chiar fatza de el Dumnezeu nu-Si permite sa rosteasca astfel de cuvinte. Apostolul Iuda ne spune ca “Arhanghelul Mihail, cand se impotrivea Diavolului si se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a indraznit sa rosteasca impotriva lui o judecata de ocara, ci doar a zis: “Domnul sa te mustre !” ( Iuda 9 ). Daca Dumnezeu, care este pe deplin justificat sa-i jigneasca pe cei ce merita, nu face lucrul acesta, noi de ce am face altfel ?

 

     Aproape salvat, cu totul pierdut

     “Atunci ( imparatul ) a zis robilor sai: “Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost vrednici de ea. Duceti-va dar la raspantiile drumurilor si chemati la nunta pe toti aceia pe care-i veti gasi. Robii au iesit la raspantii, au strans pe toti pe care i-au gasit, si buni si rai, si odaia ospatului de nunta s-a umplut cu oaspeti.” ( Matei 22, 8-10 )

     Cuvantul “atunci” este piatra de hotar intre Vechiul si Noul Testament. Dupa mai mult de un mileniu de har acordat poporului Israel, Dumnezeu renunta la el, incredintandu-le apostolilor un nou mandat: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit” ( Matei 28, 19.20 ).

     “Doamne, dar nu facem nici cea mai mica selectie ? Ii invitam chiar pe toti, fara sa tinem cont de niciun criteriu ? “

     “Nu, fara nicio selectie ! Voi Imi “veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului” ( Fapte 1,8 ). Selectia o voi face Eu personal, la timpul potrivit.”

     Pilda ne arata ca predicarea Evangheliei in Noul Testament urma sa se faca fara nicio selectie, fara sa se tina cont de criterii omenesti. Evanghelia trebuia sa ajunga la toate “raspantiile drumurilor”, la oamenii din toate clasele sociale, la bogati si saraci, liberi si sclavi, barbati si femei, tineri si batrani, imparati si cersetori.

     Chemarea la nunta depinde de Imparat, insa raspunsul depinde de om. Imparatul nu le cere invitatilor sai decat implinirea unei singure conditii: sa imbrace haina de nunta pregatita de El. Atat si nimic mai mult ! Esti rau si te simti pacatos ? Nu asta este problema. Imparatul ii cheama si pe buni si pe rai, fara deosebire. Problema este alta: fiind rau si pacatos, in loc sa imbrace haina de nunta pregatita de Imparat, omul considera ca tot hainele sale patate si peticite sunt mai bune.

     Cand imparatul isi cerceteaza oaspetii si il zareste pe acest om obraznic, nu-i reproseaza nici ca este mai rau, nici ca este mai pacatos decat altii. Oricum, robii primisera porunca sa adune pe toti de la raspantiile drumurilor, fie buni, fie rai. Imparatul ii reproseaza un singur lucru: “Cum ai intrat aici fara sa ai haina de nunta ?” ( vers. 12 )

     Si omul, care pana atunci probabil ca se felicitase pentru personalitatea sa puternica si pentru originalitatea atitudinii sale, acum amuteste complet. De fapt, cum ar putea sa-si apere atitudinea cand el cunoastea conditia pusa de imparat ( singura, de altfel ) , iar el a sfidat-o ? Marea greseala a acestui om a fost aceea ca a crezut ca daca chemarea la mantuire a fost facuta fara selectie, la fel va fi si judecata lui Dumnezeu: fara selectie, fara Lege, fara criterii.

     Omul fara haina de nunta este o exemplificare tulburatoare a cunoscutei expresii: “Aproape salvat, cu totul pierdut !” Ce diferenta este intre cei care au refuzat invitatia imparatului si el, care a raspuns invitatiei, dar nu a implinit singura conditie ? Niciuna ! In “intunericul de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor”, adica moartea a doua, vor ajunge si cei care refuza chemarea harului, dar si cei care raspund chemarii, dar nu se pocaiesc si nu cladesc o relatie personala cu Dumnezeu.

     Realitatea este trista: oameni nemantuiti sunt si in afara, dar si in interiorul Bisericii. De ce se intampla acest lucru ? Pentru ca unii crestini aluneca in aceeasi greseala pe care au facut-o evreii din vechime ( dar si din zilele noastre ): au inlocuit pocainta si relatia personala cu Dumnezeu cu tot felul de surogate care nici nu zidesc, nici nu mantuiesc sufletul.

     Pocainta nu este un lucru usor de realizat. E greu sa te pocaiesti, caci aceasta presupune o lupta pe viata si pe moarte cu tine insuti. Un ganditor spunea ca lupta cu tine insuti este cea mai grea lupta din toate, caci te afli concomitent in ambele tabere.

     Pocainta este o lupta zilnica, clipa de clipa, pana la ultima suflare a vietii. Este un razboi fara concedii, vacante sau permisii, caci vrajmasul e pregatit sa dea lovitura de gratie in orice moment. De multe ori, o singura clipa de neveghere iti poate narui universul tau intim pe care l-ai construit cu rabdare o viata intreaga.

     Iata de ce apostolul Petru ne indeamna, atata vreme cat suntem angrenati in marea lupta dintre bine si rau: “Fiti treji si vegheati ! Pentru ca protivnicul vostru, Diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita” ( 1 Petru 5,8 ).

     Omul din parabola a fost aproape salvat. Se afla in sala nuntii care trebuia sa inceapa dintr-o clipa in alta. Se afla in societatea nobila a imparatului, dupa ce intreaga sa viata o petrecuse pe la raspantii de drumuri, in praful si noroiul acestei lumi murdare. Acum se afla atat de aproape de salvare… Dar a fost definitiv pierdut… Dorinta lui Dumnezeu este insa cu totul alta: sa fim pe deplin salvati si definitiv mantuiti.

 

     Concluzii

     Pilda nuntii fiului de imparat ne prezinta o imagine panoramica a istoriei mantuirii, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament. Este o parabola profetica, deoarece prevesteste evenimente viitoare fatza de momentul in care a fost rostita: predicarea Evangheliei la neamuri( lucru de neconceput la acea data ) si distrugerea Ierusalimului ( alt lucru de neconceput pentru evreii contemporani cu Iisus ). Pilda nuntii fiului de imparat este si o pilda escatologica, deoarece ne trimite spre evenimentele finale ale istoriei pacatului, la scena judecatii preadvente care precede revenirea in glorie a Domnului Christos.

     Insa dincolo de valoarea ei profetica si escatologica, pilda are o valoare morala pentru fiecare dintre noi, provocandu-ne la o profunda cercetare de sine. Candva, pe cararile vietii am auzit si noi invitatia Imparatului de a participa la bucuria nuntii Fiului Sau. Si am raspuns cu totii acestei invitatii. Suntem aici, in Biserica Sa, in “sala de ospat”, astepatand clipa in care Mirele ceresc va veni sa-Si ia mireasa mult iubita.

     Fara sa stim insa, Imparatul trece pe la fiecare dintre noi si ne cerceteaza: Avem haina de nunta oferita de El cu atata sacrificiu, o haina tesuta din dragostea si neprihanirea Celui ce S-a jertfit pe cruce ? Sau inca purtam hainele manjite ale indreptatirii de sine si ale meritelor noastre ?

     Imparatul a facut tot ce a depins de El: a pregatit nunta, a invitat oaspetii si a pregatit fiecarui invitat o haina tesuta in razboaiele cerului. Ramane ca si noi sa ne facem partea:

     “Sa traim frumos, ca in timpul zilei, nu in chefuri si betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in certuri si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Iisus Christos si nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele” ( Romani 13, 13.14 )

Lori Balogh

    

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Pilda nuntii fiului de imparat

  1. Ruben Patrascu spune:

    Amin !!!

    Pentru noi, nu este de ajuns să credem că Domnul Hristos nu este un înşelător, că religia Bibliei nu este o fabulă în mod iscusit ticluită. Noi putem crede că numele lui Isus este unicul nume sub soare prin care putem fi mântuiţi şi totuşi, s-ar putea să nu facem din El, prin credinţă, Mântuitorul nostru personal. Nu este suficient a crede teoria adevărului. Nu este de ajuns a ne mărturisi credinţa în Hristos şi a avea numele înscrise în registrele comunităţii. “Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat”. “şi
    prin aceasta ştim că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui”, 1 Ioan 3, 24; 2, 3. Aceasta este adevărata dovadă a pocăinţei. Oricare ar fi mărturisirea noastră de credinţă, ea nu valorează nimic, dacă Domnul Hristos nu este descoperit în noi prin fapte ale neprihănirii.
    Adevărul trebuie să fie sădit în inimă. El trebuie să aibă controlul asupra minţii şi să pună ordine în simţămintele noastre, întregul caracter trebuie să fie imaginea Cuvântului divin. Fiecare iotă şi fiecare frântură de literă din Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie aduse în practica vieţii de fiecare zi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free