Pilda lucratorilor viei

Pilda lucratorilor viei

     Targul de …mantuire

     Asa a fost intotdeauna in istoria lumii noastre cazute: mantuirea a fost privita ca o marfa ce se poate negocia intre om si Dumnezeu. Constient sau inconstient, pagani, evrei si crestini deopotriva s-au asezat la masa negocierilor, intrebandu-si fiecare dumnezeul: “Doamne, ce sa fac ca sa fiu mantuit ? Ce imi ceri ca sa ajung in rai ?  Cu ce pot plati oferta Ta de a dobandi viata vesnica ?”

     Asa au facut si israelitii de-a lungul istoriei lor milenare: au incercat sa cumpere mantuirea cu “moneda” descendentei lor din Avraam, cu chimenul, izma si mararul pe care-l aduceau ca zecime, cu jertfe si ceremonii nenumarate, cu zile de post si sute de porunci omenesti cu privire la pazirea Sabatului. Si toate acestea in timp ce nu L-au lasat pe Duhul lui Dumnezeu sa le sfinteasca si sa le modeleze caracterele.  

     Doriti un exemplu concret ? Priviti la tanarul bogat si educat, care s-a apropiat de Domnul Iisus cu aceeasi intentie de a-si negocia mantuirea. Era sigur ca, prin viata pe care o dusese pana atunci, “platise” cea mai mare parte din suma pe care o considera el necesara pentru a dobandi mantuirea. Insa avea simtamantul ca ii mai lipsea ceva , ca mai trebuie sa adauge ceva “maruntis” ca sa fie sigur de tranzactie.

     Toate aceste porunci le-am pazit cu grija din tineretea mea; ce-mi mai lipseste ?”- ii spune el Mantuitorului ( Matei 19, 20 ). Iar Iisus, cu durere in suflet, ii arata acestui tanar ce ii lipsea cu adevarat…

     Dar oare ucenicii, cei care au avut privilegiul sa stea in preajma Fiului lui Dumnezeu timp de trei ani si jumatate, gandeau oare altfel ? Ascultati-l pe Petru, intrebandu-L pe Domnul dupa plecarea tanarului bogat: “Iata, noi am lasat tot si Te-am urmat; ce rasplata vom avea ?” ( Matei 19, 27 ).

     Cata durere trebuie sa fi simtit Mantuitorul, vazandu-si ucenicul care se credea mai bun si mai merituos decat tanarul bogat care tocmai falimentase spiritual ! Chiar lasase Petru totul la acea  data ? Intr-adevar, ca sa-L urmeze pe Iisus, se pare ca Petru isi parasise barca de pescuit. Dar cheia lacatului nu o pastra cumva in buzunar ?

     Intr-un moment de cumpana sufleteasca, dupa marea deceptie a ucenicilor aflati in jurul crucii, Petru le spunea colegilor sai: “Ma duc sa prind peste. Mergem si noi cu tine”, i-au zis ei” ( Ioan 21,3 ). Da, Petru lasase totul, dar cheia lacatului era inca in buzunarul sau…

     Mantuitorul privea cu durere la poporul Sau, dar si la ucenicii Sai pe care timp de mai bine de trei ani a incercat sa-i elibereze de ideile gresite pe care le aveau cu privire la harul lui Dumnezeu. Rabinii invatau poporul ca harul si mantuirea trebuiau castigate prin fapte meritorii. Din nefericire, la acea data ucenicii inca nu se eliberasera de ideea ca meritau o rasplata in raport cu munca si sacrificiul lor.

     Ca sa-i ajute pe ucenicii Sai sa se elibereze definitiv de prejudecata ca mantuirea se poate negocia, se poate cumpara cu merite si sacrificii si ca unii sunt mai merituosi decat altii in privinta mantuirii, Domnul a rostit una din cele mai impresionante pilde ale Imparatiei: Pilda lucratorilor viei : Matei 20, 1-16…

 

     Simboluri si realitati

     Pilda lucratorilor viei a fost rostita de Domnul Iisus cu putin timp inainte de Saptamana Patimilor, facand parte din cele peste o suta de referiri biblice cu privire la vie si vita de vie. Asemenea tuturor celorlalte pilde , si aceasta parabola lucreaza cu simboluri.

     Stapanul viei Il reprezinta pe Dumnezeu Tatal. Via este simbolul Imparatiei lui Dumnezeu. Ziua reprezinta, pe de o parte, timpul de har, iar pe de alta parte, timpul vietii. Plata ( leul sau dinarul ) pe care o face stapanul la sfarsitul zilei este mantuirea ( viata vesnica ). Seara simbolizeaza atat sfarsitul timpului de har, cat si sfarsitul vietii omului. Ispravnicul care ofera plata este Domnul Christos ( Ioan 5,22; 2 Corinteni 5,10 ). Primii lucratori chemati in vie sunt evreii. Lucratorii chemati mai tarziu sunt neamurile.

     Pentru a intelege mesajul pildei, este necesar sa cunoastem semnificatia orelor la care stapanul  a iesit in piata cetatii pentru a angaja lucratori in via sa. In cazul primei iesiri nu este specificata ora, insa expresia “dis-de-dimineata” ( vers. 1 ) ne poate sugera ca stapanul a cautat lucratori inca de la prima ora a zilei, respectiv de la sase dimineata, cand incepea ziua de lucru la iudei.

     A doua iesire a stapanului a fost la ceasul al treilea, respectiv la ora noua dimineata; a treia – la ceasul al saselea, respectiv la ora 12; a patra – la ceasul al noualea, respectiv la ora 15, iar ultima iesire a fost la ceasul al 11-lea, respectiv la ora 17, doar cu o ora inainte de incheierea zilei de lucru.

     De ce aceasta insistenta a stapanului viei de a cauta lucratori in cursul unei singure zile ? Nu putea cauta lucratori a doua sau a treia zi dis-de-dimineata ?

     Raspunsul il putem afla din semnificatia pe care o are simbolul zilei in aceasta pilda. Asa cum am afirmat deja, in contextul Pildei lucratorilor viei ziua are o dubla semnificatie: pe de o parte, ea semnifica viata omului, iar pe de alta parte, ea reprezinta timpul de har pe care Dumnezeu il acorda omenirii cazute. Or, atat viata omului, cat si timpul de har acordat omenirii sunt ocazii unice. Iata de ce in acea zi unica, stapanul viei a cautat lucratori pentru via sa in mod repetat si insistent, incepand dis-de-dimineata si pana la apus. Iar cautarile lui insistente au dat roade…

     Pilda lucratorilor viei poate fi aplicata atat la viata omului, in particular, cat si la istoria mantuirii, in general. Daca ne referim la viata omului, unii raspund chemarii lui Dumnezeu la pocainta si slujire inca din copilarie, “dis-de-dimineata”. Policarp, episcopul de Smirna, din secolul al II-lea d.Chr., a raspuns chemarii lui Dumnezeu inca de la varsta de noua ani. Contele Zinzerdorf, fondatorul bisericii moravienilor, a fost convertit la 4 ani, iar Jonathan Edwards, binecunoscutul predicator al secolului al XVIII-lea, si-a predat viata Domnului la varsta de sapte ani.

      Istoria Bisericii consemneaza multe , foarte multe nasteri din nou timpurii. Insa nu toti accepta invitatia Stapanului de a lucra in via Sa asa devreme. Unii ezita, se mai gandesc, pun in cumpana avantajele si dezavantajele unei astfel de decizii. Si in functie de momentul hotararii de a intra in via Stapanului, unii se pocaiesc la tinerete, „la ceasul al treilea”, altii la varsta adulta, la „ceasul al saselea”, altii la batranete, „la ceasul al noualea”, iar altii, asemenea talharului pocait, chiar pe patul de moarte, „la ceasul al unsprezecelealea”.

     Insa pilda poate fi aplicata si la istoria mantuirii. Unii comentatori au vazut in patriarhii Vechiului Testament pe lucratorii chemati dis-de-dimineata in via Stapanului. Poporul Israel ii reprezinta pe cei chemati in ceasul al treilea ( ora 9 ); Biserica primara – pe lucratorii de la ceasul al saselea ( ora 12 ); protestantismul – pe cei chemati in ceasul al noualea ( ora 15 ), iar neoprotestantii – pe cei chemati in ceasul al unsprezecelea al istoriei lumii( ora 17 ).

     Cat de bun este Dumnezeu ! Aici nu avem de-a face cu un Stapan care-si urmareste interesele sale egoiste. Daca ar fi fost asa, el s-ar fi limitat doar la cei chemati dis-de-dimineata, adica la cei care ii puteau aduce cel mai mare profit . Faptul ca Stapanul cauta insistent lucratori, la ore din ce in ce mai tarzii, cand nu se mai putea gandi la un profit prea mare in urma muncii acelor oameni, ne arata ca Dumnezeu este interesat mai mult decat orice de bunastarea si mantuirea oamenilor. Un astfel de „Stapan” nu merita tot respectul si recunostinta noastra ?

 

     O lectie de afaceri sau o lectie spirituala ?

     Daca ar fi sa intelegem Pilda lucratorilor viei prin prisma legilor care guverneaza lumea afacerilor, ea ar fi greu de inteles. Care patron ar angaja oameni in intreprinderile lui cu o jumatate sau un sfert de norma, dar platindu-i ca pentru o norma intreaga ? In lumea dura a afacerilor, o astfel de atitudine ar duce la faliment sigur…

     Numai ca in Pilda lucratorilor viei, Domnul Christos nu ne vorbeste despre succes sau insucces in afaceri, nici nu ne prezinta reguli ale pietei muncii, ci principii ale Imparatiei lui Dumnezeu. Acestea difera ca de la cer la pamant de principiile care guverneaza lumea economica, in care plata se face dupa cantitatea si calitatea muncii depuse.

     Cat a „muncit” talharul de pe cruce in via Domnului, dupa ce inima lui a ascultat chemarea la pocainta ? Poate doar cateva minute… Toata viata a fost un hot si un talhar. Nici vorba de rugaciuni, de post, de iubire fatza de aproapele sau de inchinare. Si totusi, in ultimele clipe ale ceasului al unsprezecelea, pentru ca a raspuns chemarii „Stapanului”, a auzit zornaind in palma sa strapunsa pe cruce dinarul oferit ca plata: viata vesnica. Mantuire pentru cinci minute de pocainta !?

     Pe de alta parte, priviti la munca grea si sustinuta a apostolului Pavel in via Domnului ! Vorbind despre greutatile slujbei, el le scrie corintenilor:

     „Sunt ei slujitori ai lui Christos ? – vorbesc ca un iesit din minti – eu sunt si mai mult. In osteneli, si mai mult; in temnite, si mai mult; in lovituri, fara numar; de multe ori in primejdii de moarte. De cinci ori am capatat de la iudei 40 de lovituri fara una; de trei ori am fost batut cu nuiele; o data am fost improscat cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am fost in adancul marii.

     Deseori am fost in calatorii, in primejdii pe rauri, in primejdii din partea talharilor, in primejdii din partea celor din neamul meu, in primejdii din partea paganilor, in primejdii in cetati, in primejdii in pustie, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii mincinosi. In osteneli si necazuri, in priveghiuri adesea, in foame si sete, in posturi adesea, in frig si lipsa de imbracaminte. Si pe langa lucrurile de afara, in fiecare zi ma apasa grija pentru toate bisericile” ( 2 Corinteni 11, 23-28 ).

     Si omul care a slujit ani la randul in timpul „zadufului zilei”, dupa atatea eforturi si suferinte, sfarseste prin a fi dus din temnita in temnita pana la Roma, unde, in final, i se taie capul. Si care a fost plata pe care i-a dat-o „Stapanul” viei ? Acelasi dinar care a zornait si in palma talharului de pe cruce… E drept lucrul acesta ?

     Din perspectiva omeneasca, nu este drept. Insa principiile Imparatiei cerurilor sunt cu totul altele, „caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele”, zice Domnul. „Ci, cat sunt de sus cerurile fatza de pamant, atat sunt de sus caile Mele fatza de caile voastre si gandurile Mele fatza de gandurile voastre.” ( Isaia 55, 8.9 )

     Ce fericiti ar trebui sa fim pentru ca avem un astfel de Dumnezeu care doreste si „poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi” ! ( Efeseni 3,20 ).

 

     O zi de lucru, lectii pentru o vesnicie

     Pilda lucratorilor viei este inspirata din practica vremii. Cei care cautau un loc de munca se duceau dis-de-dimineata in piata cetatii, iar angajatorii care aveau nevoie de mana de lucru ii contactau, se tocmeau cu privire la plata si ii trimiteau la lucru. Desi au trecut doua milenii de atunci, acest obicei inca se mai practica in unele parti ale lumii, fiind un fel de bursa  primitiva a locurilor de munca.

     Insa, desi pilda este inspirata dintr-o realitate a vietii, detaliile ei ne trimit spre o alta realitate, una spirituala, in care regulile si principiile omenesti nu mai au nicio valoare. De fapt, tot ceea ce face stapanul viei este atipic. Faptul ca angajeaza lucratori la ore tarzii, pe care apoi ii plateste in mod egal, dar si faptul ca incepe plata cu ultimii angajati si nu cu primii, care au indurat tot greul zilei, ne arata ca stam inaintea unor lectii spirituale cu totul deosebite de regulile ce guverneaza lumea afacerilor si piata muncii.

     Iata cateva din cele mai pretioase lectii spirituale pe care Mantuitorul ni le-a transmis prin Pilda lucratorilor viei:

     1) Dumnezeu are initiativa mantuirii. Nu lucratorii il cauta pe stapanul viei, ci stapanul ii cauta pe lucratori. Insa el nu-i cauta pe cei lenesi care dormeau inca la casele lor, nici pe cei satui si indestulati care nu simteau ca le lipseste vreun lucru. Atentia stapanului se indreapta spre cei adunati in piata cetatii, oameni flamanzi si insetati, oameni fara orizont si fara perspectiva , oameni care isi dau seama de lipsa lor si tanjesc dupa o viata mai buna.

     Adevarul despre initiativa divina in privinta mantuirii strabate ca un fir rosu intreaga Scriptura, incepand cu Geneza, unde Il vedem pe Creator cautandu-Si fiii cazuti, si pana la Apocalipsa, unde Il auzim pe Acelasi Dumnezeu adresand ultima chemare copiilor Sai de a iesi din Babilonul spiritual.

     Indiferent cand ne gaseste, fie in copilarie, fie la tinerete, la varsta adulta, la batranete sau chiar pe patul de moarte, Cel care ne cauta este Tatal ceresc. Daca nu ne-ar fi cautat El, nu am fi fost aici si astazi nu am fi avut nicio speranta de mantuire.

     Intr-adevar, „pe cand eram noi pacatosi, Christos a murit pentru noi” ( Romani 5, 8 up. ), iar „noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit ( si ne-a cautat ) intai” ( 1 Ioan 4,19 ). Iar aceasta nu este altceva decat har… mult har nemeritat.

     2) Mantuirea este posibila doar prin harul lui Dumnezeu. Toti cei chemati in vie, fie ca este vorba de primii, care au inceput lucrul dis-de-dimineata, fie ca este vorba de ultimii, chemati in ceasul al 11-lea, au fost chemati datorita bunavointei stapanului.

     Este adevarat ca aceasta bunavointa iese in evidenta mai ales in cazul ultimilor chemati. Insa primii lucratori nu au beneficiat de aceeasi bunavointa ? Nu ar fi putut stapanul sa-i lase in piata fara lucru si sa gaseasca alta solutie ? Desigur. Insa tot ce face acest „Stapan” este atipic. Si aceasta pentru ca el il simbolizeaza pe Dumnezeu, ale carui ganduri si cai sunt cu totul deosebite de ale omului.

     Dumnezeu nu are promotii la mantuire. El ii cheama pe oameni permanent: in copilarie, in tinerete, la maturitate, la batranete si pana in ultima clipa a vietii, chiar si pe patul de moarte.

      Cat este ziua, trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis; vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze”, spunea Mantuitorul ( Ioan 9, 4 ). Cata vreme mai avem mintea lucida, cata vreme mai auzim Cuvantul lui Dumnezeu si il putem intelege, cata vreme mai este cine sa-l predice iar Duhul lui Dumnezeu mai este pe pamant ca sa lucreze in noi pocainta, mai este zi, mai este har. Vine insa noaptea, fie a mortii, fie a impietririi inimii, cand „Stapanul” nu va mai chema pe nimeni in via Sa. Acela va fi cel mai intunecat timp pentru omul pacatos, caci nu va mai fi timp de har.

     3) Dumnezeu este Cel care stabileste conditiile mantuirii. Nu lucratorii stabilesc plata, ci stapanul viei. Un leu ( dinar ) pentru o zi de munca nu insemna putin pentru acel timp, caci un leu reprezenta solda unui ostas pe zi.

     Biblia ne spune ca stapanul s-a tocmit doar cu lucratorii angajati dis-de-dimineata. Cu ceilalti nu s-a mai tocmit: nici el nu le-a spus cu cat ii va plati, dar nici ei n-au intrebat care le va fi plata. Erau multumiti ca au privilegiul de a lucra in via stapanului, avand deplina incredere ca acesta va fi corect in privinta platii.

     Aici ni se dezvaluie un mare adevar in legatura cu mantuirea: Cel care stabileste conditiile mantuirii este Dumnezeu, nu omul. Cei care incearca sa negocieze cu El mantuirea nu au inteles ca aceasta este posibila doar prin har si prin nimic altceva.

     4) Indiferent cand se intoarce un om la Dumnezeu, efectul este acelasi: mantuirea. Nu stiu daca in viata reala exista vreun patron care ii plateste pe muncitorii lui la fel, indiferent daca au lucrat o norma intreaga, sau un sfert sau o jumatate de norma. Insa Pilda lucratorilor viei nu ne vorbeste de viata reala, ci despre realitati ale Imparatiei lui Dumnezeu.

     Noua ni se pare nedrept ca si cel care a lucrat 12 ore, infruntand greul si arsita zilei, cat si cel care a lucrat o singura ora, spre apus, cand e racoare, sa primeasca aceeasi plata. Insa in pilda nu este vorba de salarii, ci de mantuirea omului pacatos. Or, mantuirea este una pentru toti…

     Un om poate manca mai mult sau mai putin, poate lucra mai mult sau mai putin si se poate imbolnavi mai usor sau mai grav, dar nu poate fi mantuit mai mult sau mai putin. El ori va fi mantuit, ori va fi pierdut. Nu exista o situatie intermediara in aceasta privinta.

     Dumnezeu nu poate oferi oamenilor felii de mantuire, salvandu-i pe unii doar pentru o suta de ani, pe altii pentru o mie de ani, iar pe altii pentru o vesnicie, in functie de faptele lor. Mantuirea este una si aceeasi pentru toti. La fel cum a fost mantuit apostolul Pavel, care a dus greul lucrului sub arsita persecutiilor, la fel va fi mantuit si talharul de pe cruce, care s-a intors in ultimele clipe ale ceasului al 11-lea.

     Dilema care se naste in mintea multor oameni provine din confuzia care se face intre doi termeni: mantuirea si rasplatirea. Daca mantuirea este una si aceeasi pentru toti oamenii care se incred in meritele jertfei lui Christos, rasplatirea celor mantuiti va fi diferita in functie de slujirea pe care fiecare o aduce semenilor lui si lui Dumnezeu.

     5) Nu cantitatea muncii depuse, sau rezultatele vizibile ale acesteia Il intereseaza pe Dumnezeu, ci spiritul in care se lucreaza. Oare ce era in mintea celor angajati in ceasul al 9-lea ? Dar in mintea celor intrati in vie in ceasul al 11-lea ? Cu siguranta ca ei nu se mai asteptau sa fie angajati de cineva la ora aceea, iar angajati fiind, ei nu se asteptau la o rasplata atat de mare.

     Acesti oameni au apreciat bunavointa stapanului de a-i trimite in via lui atat de tarziu, considerand faptul acesta ca un privilegiu. In putinul timp pe care l-au avut la dispozitie, acesti oameni au lucrat cu toata inima, intr-un spirit de recunostinta fatza de cel care i-a angajat cand nu mai aveau nicio speranta.

     Oare cu acelasi spirit au lucrat si cei trimisi in vie dis-de-dimineata ? Unii poate da, altii insa au tras de timp, lucrand in sila si de abia asteptand sa se incheie ziua. Spiritul acestor oameni s-a dat pe fatza la sfarsitul zilei, permitandu-si sa-l judece pe stapanul viei si sa-l acuze de nedreptate. Ei nu priveau ca o favoare faptul ca fusesera acceptati sa lucreze in via lui, desi ar fi putut sa-i ignore, iar bunatatea si generozitatea acestuia era doar o ocazie pentru ei ca sa-si manifeste un spirit cartitor si galcevitor.

     De fapt, intre sufletul lor si cel al stapanului nu exista nicio legatura in afara interesului mercantil. Deoarece s-au tocmit cu stapanul, acesta era obligat sa le dea plata cuvenita. Oare nu la fel se intampla si in relatia noastra cu Dumnezeu ?

     Unii, intr-adevar, lucreaza mult pentru Dumnezeu. Insa spiritul in care lucreaza acestia este rau, considerand ca Dumnezeu este obligat sa-i rasplateasca inaintea altora. In acelasi timp, altii se pocaiesc in ultimele clipe ale vietii si, in putinul timp pe care-l mai au de trait, fac tot ce pot pentru Dumnezeu si pentru semenii lor, intr-un spirit recunoscator si plin de dragoste. Oare ce atitudine prefera Dumnezeu ?

     „Datoria cea mai neinsemnata, indeplinita insa cu sinceritate si abnegatie, este mai placuta lui Dumnezeu decat cea mai mare lucrare care poarta pecetea egoismului si a inaltarii de sine.” ( 1 )

     6) Omul rascumparat trebuie sa lucreze. Nu intr-un spirit de datorie rece, ci intr-unul de recunostinta plina de dragoste. Oare de ce sunt atatia someri in Biserica lui Christos ? Pentru ca acestia nu au inteles un lucru elementar: fie ca este chemat in via stapanului dis-de-dimineata, in anii plini de elan ai tineretii, fie mai tarziu, spre amurgul vietii, omul este dator sa faca ceva pentru El. O ora de viata daca ai primit de la El, acea ora trebuie sa i-o dedici Lui.

     Inainte de slava este crucea. Inainte de a ne invita pe scaunul Sau de domnie, Iisus ne ofera in aceasta viata o cruce de suferit si un jug de purtat. In via Stapanului nu se sta cu burta la soare si nu se trage de timp. Daca mantuirea este prin credinta, rasplatirea se ofera dupa fapte, iar lenesii, egoistii si indolentii nu au nicio sansa sa intre in bucuria Stapanului lor.

 

     Concluzii

     De ce a inceput stapanul viei sa-i plateasca pe lucratorii sai incepand cu ultimii angajati si nu cu primii ? Nu vi se pare nedrept ? Daca pilda ar reflecta realitati ale vietii acesteia, da, ar fi nedrept. Insa aici nu e vorba de lectii de economie, ci de lectii despre mantuirea omului pacatos.

     Stapanul ar fi putut sa-i plateasca pe primii lucratori angajati si, dupa ce acestia ar fi plecat, ar fi putut sa-i plateasca si pe cei angajati la ore tarzii, evitand astfel sa le starneasca nemultumirea si furia primilor lucratori. Insa el i-a platit intentionat pe lucratori incepand cu ultimii, tocmai pentru a le corecta atitudinea gresita, aratandu-le ca el apreciaza mai mult spiritul in care se lucreaza decat cantitatea muncii depuse.

     Din perspectiva omeneasca, privind cu ochiul rau al firii noastre pamantesti, stapanul a fost nedrept cu lucratorii sai. Dar sa incercam sa privim lucrurile din pespectiva divina, prin ochii lui Dumnezeu: Daca El ar fi fost drept in relatia Lui cu noi, oamenii, cine dintre noi ar mai fi mantuit ? Cine dintre oameni, chiar dintre cei pe care noi ii consideram buni, ar merita mantuirea ?

     Nimeni nu ar merita, caci „nu este niciun om neprihanit, niciunul macar” ( Romani 3,10 ) si „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ). Ce merite avem noi ca am fost chemati in via Domnului nostru ? Ce merite avem noi ca ne-am gasit la un moment dat in piata cetatii flamanzi si insetati dupa neprihanire, fara niciun orizont si fara nicio perspectiva, fara niciun sens al vietii ?

     Aceia care sunt tentati sa carteasca impotriva Stapanului care ii cheama pe toti oamenii la pocainta, la toate varstele si uneori chiar pe patul de moarte, ar trebui ei insisi sa iasa in pietele lumii  si sa le spuna celor care inca nu au gasit un sens al vietii: „Veniti cu totii in via Domnului ! El va primeste pe toti cu bucurie si are de lucru pentru fiecare. Veniti cata vreme este ziua, caci vine noaptea cand nimeni nu va mai putea lucra !”

     In pietele lumii sunt inca multe suflete care inca nu au gasit sensul vietii lor, oameni ai nimanui, care traiesc in tara nimanui si care nu au niciun orizont si nicio perspectiva. Caci un om care nu-L cunoaste pe Dumnezeu este ca un cer fara stele si ca o gradina fara flori.

     Sa ne bucuram ca avem un Dumnezeu plin de indurare, care ii cheama cu insistenta la pocainta si mantuire pe toti oamenii, asa cum ne-a chemat si pe noi de altfel. Nu doar sa ne bucuram, ci sa dam si noi o mana de ajutor in aceasta nobila si binecuvantata lucrare !

Lori Balogh

    

 

Referinte:

( 1 ) E. G. White, Parabolele Domnului, pag. 280

    

 

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Pilda lucratorilor viei

  1. Aurel spune:

    Daca ati dori, as vrea sa stiu parerea dvs-tra cu privire la acest text:

    Isus, viţa-de-vie sau via (grădina)? (Ioan 15:1-6)

    Interpretarea tradiţională a textului din Ioan 15:1-6 (Isus – viţa, ucenicii – mlădiţele) este pusă sub semnul întrebării de Chrys Caragounis, profesor de NT la Universitatea din Lund (Suedia).
    Într-un studiu (publicat, cu permisiunea autorului, şi în Pleroma, XI, dec. 2007), profesorul grec argumentează astfel:
    Termenul ampelos (tradus în mod tradiţional prin „viţă”) nu se referă la plantă (vitis vinifera), ci la plantaţie (i.e. grădină).
    Termenul klēma (tradus în mod tradiţional prin „mlădiţă”) înseamnă de fapt planta în sine (un butuc de viţă-de-vie, cu cele câteva coarde care vor produce struguri).
    Ambii termeni au suferit un proces prin care şi-au schimbat sensul original, iar textul din Ioan 15 ar trebui înţeles astfel:
    v. 2 „El smulge (airei) pe orice viţă (pan klēma) din mine care nu aduce rod (mē feron karpon), iar pe orice viţă care aduce rod o curăţă (kathairei), ca să aducă şi mai mult rod.”
    De altfel, la nivel logic, numai o vie se poate curăţa. Nu se poate curăţa o mlădiţă. Mlădiţa estetăiată, nu curăţată. Din tulpina viei (de 1 m, în mod tipic) cresc mai multe coarde, dintre care se aleg în general 3 mai viguroase. Celelalte sunt tăiate, pentru a nu diminua producţia coardelor principale. Dacă Isus este viţa, atunci acţiunea de curăţare ar trebui să fie aplicată Lui (ceea ce este ilogic), „Curăţarea” se aplică însă ucenicilor, nu lui Isus.
    v. 4 rămâneţi în mine (meinate en emoi) nu are sens dacă vizează o mlădiţă, fiindcă ea face parte în mod natural din viţă. Pe de altă parte, o viţă de vie nu face parte în mod natural din sol. În plus, fără rădăcini în pământ, nu poate aduce rod.
    v. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, va fi aruncat afară (ean mē tis menę en emoi, eblēthē exō) se explică mai bine dacă afară (dincolo de spaţiul împrejmuit al plantaţiei) sunt aruncateviţele neproductive, nu mlădiţele. Apoi viţele sunt dezrădăcinate, adunate şi arse (cf. Mat. 15:13 – orice plantă…)
    Isus – via (grădina), reprezintă nu doar sursa de viaţă pentru viţe, ci şi protecţie (via ca loc împrejmuit, imagine veterotestamentară întâlnită în Ps. 80:12 şi Is. 5:5).

    • Lori Balogh spune:

      Mi se pare interesanta si inedita aceasta interpretare. Este si logica. Insa dincolo de rafinamentele teologice, este importanta ideea pe care Mantuitorul a vrut sa o exprime: „Despartiti de Mine nu puteti face nimic” ( Ioan 15,5 up. ). Indiferent cum interpretam parabola Mantuitorului, invatatura este aceeasi si cu totii avem nevoie de ea.
      Cu stima,
      Lori B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free