Va fi mantuit tot Israelul dupa trup ?

Va fi mantuit tot Israelul dupa trup ?

     Capitolele 9-11 din Epistola catre Romani au fost interpretate in mod diferit de comentatorii Bibliei, in functie de sensul dat termenului “Israel”. Unii sustin ca “Israel” se refera in mod literal la iudei; altii, la iudeii convertiti la crestinism, in timp ce alti comentatori sustin ca termenul se refera la Israelul spiritual, compus atat din iudei, cat si din neamuri.

     Dilema apare mai ales in legatura cu afirmatia apostolului Pavel din capitolul 11,26: “Si atunci, tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: “Izbavitorul va veni din Sion si va departa toate nelegiuirile de la Iacov”.

     Daca termenului “Israel” din acest text ii asociem sensul de Israel fizic ( dupa trup ), atunci in mod inevitabil ajungem la concluzia ca, in final, intreg poporul evreu va fi mantuit. O astfel de interpretare este insa inacceptabila, daca tinem cont de contextul imediat al textului ( capitolele 9-11 ), cat si de contextul larg al invataturilor Scripturii. Iata cateva afirmatii pe care insusi apostolul Pavel le face in contextul imediat  al textului citat:

     1) Pavel isi exprima profunda intristare si durere sufleteasca, vazand starea spirituala in care se gaseau israelitii, pe care ii numeste “rudele mele trupesti”. Durerea lui este atat de intensa incat ar prefera  ca el insusi sa fie “anatema, despartit de Christos” doar pentru a-i sti pe fratii sai pusi la adapostul mantuirii ( cap. 9,23 ).

     Daca este adevarat ca tot Israelul etnic va fi mantuit, de ce suferea Pavel atat de mult pentru fratii lui ? Dimpotriva, el ar fi trebuit sa tresalte de bucurie.

     2) In cap. 9,6, Pavel face o afirmatie care trebuie sa-i fi socat si enervat pe conationalii lui: “Caci nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel”. Aici apar doua sensuri ale cuvantului “Israel”: unul restrans, referindu-se la iudeii trupesti, si unul mai larg, referindu-se la Israelul spiritual.

     De fapt, Pavel intareste o idee pe care deja o exprimase la inceputul epistolei: “Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este iudeu…ci iudeu este acela care este iudeu inlauntru”( cap. 2,28.29 ).

     Mai mult decat atat, in cap. 4,11, vorbind despre taierea imprejur a lui Avraam, dupa ce fusese asigurat de Dumnezeu ca primise neprihanirea prin credinta, Pavel afirma ca prin aceasta Avraam a devenit “tatal tuturor celor ce cred, macar ca nu sunt taiati imprejur” ( cap. 4,11 ), adica atat al evreilor dupa trup, cat si al celor dintre neamuri care cred. Avraam este numit de apostol “tatal nostru al tuturor” ( cap. 4,16 ), adica al celor care devin mostenitori prin credinta, fie evrei, fie neamuri.

     3) In cap. 9,7.8, Pavel face alte doua afirmatii, poate mai socante decat cea anterioara: “Macar ca sunt samanta lui Avraam ( iudeii ), nu toti sunt copiii lui Avraam… Aceasta inseamna ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta.”

     Facand aceste afirmatii, apostolul inlatura din start prejudecata ca simpla descendenta fizica din Avraam si apartenenta etnica le va asigura tuturor iudeilor mantuirea. Si Ismael era “samanta lui Avraam”, si Esau facea parte din familia lui Isaac, si totusi, ei au fost indepartati de la mostenirea promisa, chiar daca prin venele lor curgea sangele lui Avraam.

     4) In cap. 9,24, bazandu-se pe o profetie din Cartea lui Osea: “Voi numi popor al Meu pe cel care nu era poporul Meu” ( Osea 2,23; Romani 9,25 ), Pavel face o noua afirmatie care ne ajuta sa rezolvam dilema: “Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci si dintre neamuri” ( cap. 9,24 ). Ideea de Israel spiritual este tot mai evidenta in Epistola catre Romani.

     5) Citatul din scrierile lui Isaia, folosit de Pavel in Epistola catre Romani: “Chiar daca numarul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, numai ramasita va fi mantuita” ( Isaia 10, 22.23 ) pare sa vina in contradictie evidenta cu textul pe care il avem in atentie. Se contrazice Pavel pe sine ? Daca nu toti iudeii dupa trup vor fi mantuiti, ci doar o “ramasita” dintre ei, cum putea Pavel sa afirme mai tarziu exact contrariul, spunand ca “tot Israelul va fi mantuit”( cap. 11,26 ) ?

     Singura solutie pentru eliminarea aparentei contradictii intre cele doua afirmatii este aceea de a da sensurile potrivite termenului “Israel” din fiecare afirmatie. Daca in Isaia 10, 22.23 prin “Israel” se intelege poporul evreu, in Romani 11,26, termenul “Israel” are un sens mult mai larg, incluzandu-i atat pe iudeii credinciosi, cat si pe cei dintre neamuri care au devenit fii ai lui Avraam prin credinta.

     6) In Romani 9, 30-33, Pavel pune in contrast neamurile care au capatat neprihanirea, cu iudeii care, bazandu-se pe Lege, n-au ajuns la aceasta neprihanire. Acestia din urma s-au impiedicat de “piatra de poticnire” a credintei in Iisus, pierzand un privilegiu pe care l-au castigat, in schimb, neamurile, prin acceptarea lui Iisus ca Mantuitor al lumii.

     Se pune din nou intrebarea: Puteau oare acei iudei care L-au respins pe Mesia si nu au primit neprihanirea, sa fie mantuiti ?

     7) In cap. 10, Pavel continua sa afirme ca iudeii dupa trup “n-au cunoscut neprihanirea pe care o da Dumnezeu”, punandu-si inainte o neprihanire a lor insile ( cap. 10,3 ). Fatza de o asemenea stare de lucruri, intristarea si durerea lui Pavel este pe deplin justificata. De aceea, in introducerea cap. 10, Pavel isi exprima “dorinta inimii” si rugaciunea lui catre Dumnezeu pentru israeliti, ca si ei sa fie mantuiti.

     Intrebare: Daca potrivit cap.11,26, Pavel ar fi fost sigur ca tot Israelul trupesc va fi mantuit, de ce inca suferea pentru ei ? De ce inca isi exprima dorinta lui arzatoare ca si ei sa fie mantuiti, rugandu-se pentru ei ?

     8) In cap. 10, 12.13, Pavel face alte doua afirmatii care ne ajuta sa intelegem sensul termenului “Israel” din cap. 11,26. El spune: “Nu este nicio deosebire intre iudeu si grec, caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei ce-L cheama. Fiindca “oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit.”

     Daca nu exista deosebire intre iudei si neamuri in privinta mantuirii si daca “oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit”, ce sens trebuie sa aiba afirmatia din cap. 11,26: “Tot Israelul va fi mantuit”?

     Este evident ca aici nu este vorba de Israelul etnic, despre care Pavel deja afirmase ca “macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam” ( cap. 9,7 ), ci de Israelul spiritual, compus atat din iudei credinciosi, cat si din neamuri care au primit neprihanirea prin credinta.

     9) In Romani 10, 18-21, Pavel continua paralela contrastanta intre iudeii despre care Insusi Dumnezeu spune: “Toata ziua Mi-am intins mainile spre un norod razvratit si impotrivitor la vorba” ( cap. 10,21 ) si neamuri, care L-au gasit si L-au cunoscut pe viul si adevaratul Dumnezeu ( cap. 10,20 ).

     10) Dupa atatea afirmatii socante pentru iudei, facute in capitolele 9 si 10, pentru a inlatura falsa idee ca niciun iudeu nu mai are sansa la mantuire, fiind lepadati, Pavel pune o intrebare: “A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?” Raspunsul este categoric: “Nicidecum. Caci si eu sunt israelit, din samanta lui Avraam” ( cap. 11,1 ).

     Daca pana acum Pavel a contrazis falsa idee ca toti iudeii vor fi mantuiti, ca urmare a descendentei lor din Avraam, de data aceasta apostolul contracareaza o alta idee la fel de gresita: aceea ca poporul iudeu a fost in intregime lepadat, datorita respingerii lui Mesia, niciunul nemaiavand sansa la mantuire.

     Aducand ca argument chiar propria sa persoana, Pavel spune raspicat: “Dumnezeu n-a lepadat pe poporul Sau” ( cap. 11,2 ), dand aceeasi sansa la mantuire atat iudeilor, cat si neamurilor. Doar ca, atunci cand se refera la iudei, Pavel vorbeste de salvarea unei “ramasite”, ca pe vremea profetului Ilie, nu a intregului popor ( cap. 11,4.5 ): “Tot asa, si in vremea de fatza este o ramasita datorita unei alegeri prin har” ( cap. 11,5 ).

     Ducand mai departe ideea de ramasita, apostolul subliniaza din nou ca Israelul etnic “n-a capatat ce cauta, iar ramasita aleasa a capatat, pe cand ceilalti au fost impietriti” ( cap. 11,7 ).

     Din nou, aceste afirmatii ale apostolului ar intra in contradictie cu afirmatia: “Tot Israelul va fi mantuit”, in cazul in care prin “Israel” s-ar intelege poporul iudeu, fiii lui Avraam dupa trup. Un popor care “n-a capatat ce cauta”, fiind “impietrit” fatza de Dumnezeu, nu putea fi in acelasi timp mantuit in intregime, doar pe baza originii entice.

     11) Folosind ilustratia altoirii, Pavel spune mai departe ca chiar israelitii dupa trup, “daca nu staruiesc in necredinta, vor fi altoiti, caci Dumnezeu poate sa-i altoiasca iarasi”. Si daca au fost altoite neamurile, “cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti?” ( cap. 11,23.24 ).

     Sa observam insa ca aici apostolul conditioneaza “altoirea” iudeilor de un anumit lucru: “daca nu staruiesc in necredinta” ( cap. 11,23 ). Daca afirmatia din cap. 11,26: “Tot Israelul va fi mantuit” s-ar referi la Israelul etnic, atunci nu ar trebui sa existe aceasta conditionare.

     12) In cap. 11,25, Pavel recunoaste ca “o parte din Israel a cazut intr-o impietrire pana va intra numarul deplin al neamurilor.” De abia dupa ce face aceasta constatare dureroasa pentru el, apostolul spune: “Tot Israelul va fi mantuit” ( cap. 11,26 ).

     Daca din context ar fi lipsit specificatia: “pana va intra numarul deplin al neamurilor”, atunci afirmatia: “tot Israelul va fi mantuit” ar fi putut sa fie aplicata Israelului etnic. Dar din moment ce in ecuatie intra si neamurile, cu numarul lor deplin ( “Evangheleia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea” – Matei 24,14 ), este evident ca sensul termenului “Israel” in aceasta afirmatie a apostolului Pavel este acela de Israel spiritual, incluzandu-i si pe iudeii credinciosi, care L-au acceptat pe Iisus ca Mesia, cat si neamurile care au crezut in El.

     Concluzii

     Mantuirea neconditionata a intregului popor iudeu nu este o invatatura sustinuta de Biblie. Conditia ceruta de Dumnezeu este aceeasi pentru toti, fie iudei, fie neamuri: credinta in Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

     “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 )

     Istoria ne arata ca niciodata nu a existat un timp in care toti oamenii, fara exceptie, sa creada in Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Fie ca vorbim de popoare, biserici, grupuri etnice sau civilizatii intregi, doar o “ramasita” a fost cea care a indeplinit conditia ceruta de Dumnezeu. Israelul spiritual ii cuprinde pe toti acestia, indiferent carui popor, grup, biserica sau cultura ii apartin.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free