Deuteronom 5,14-15: Sabatul ca amintire a eliberarii din robia egipteana

Deuteronom 5,14-15: Sabatul ca amintire a eliberarii din robia egipteana

“Dar ziua a saptea este ziua de odihna a Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici boul tau, nici magarul tau, nici vreunul din dobitoacele tale, nici strainul care este in locurile tale, pentru ca si robul tau si roaba ta sa se odihneasca intocmai ca tine. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in tara Egiptului si Domnul, Dumnezeul tau, te-a scos din ea cu mana tare si cu brat intins: de aceea ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tau sa tii ziua de odihna.”

     Unii comentatori antisabatarieni apeleaza la aceste doua versete pentru a sustine ideea ca Sabatul i-a fost dat poporului Israel pentru comemorarea eliberarii lui din robia egipteana. Prin urmare, sustin acestia, cei care nu apartin poporului evreu nu au nimic de-a face cu porunca de a pazi ziua Sabatului.

Cateava observatii pe marginea acestei interpretari:

1) Sabatul nu a fost dat poporului evreu, ci intregii omeniri. Insusi Mantuitorul a specificat acest lucru in controversa avuta cu fariseii, cand a spus: „Sabatul a fost facut pentru om” ( Marcu 2,27 ). Daca Sabatul ar fi fost dat doar poporului Israel, Domnul Christos ar fi specificat: „Sabatul a fost facut pentru evrei”.

     De fapt, poporul evreu a aparut pe scena lumii dupa aproximativ doua milenii de la Creatiune, odata cu Avraam, primul om care este numit „evreul”  ( Geneza 14,13 ) si care este stramosul poporului Israel.

     2) Biblia ne arata ca Sabatul a fost dat omului ca memorial al Creatiunii. Atat relatarea din Geneza 2,1-3, cat si continutul Poruncii a patra din Exodul 20, 8-11 ( in deosebi versetul 11 ) descopera Sabatul in calitatea lui de monument de aducere aminte a Creatiunii:Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.”

     3) Textul din Deuteronom este doar o repetare a Legii, dupa cum arata si semnificatia titlului cartii: Deuteronom sau „A Doua Lege”. Inainte de a se desparti de poporul sau, care urma sa intre in Canaan sub conducerea lui Iosua, Moise a repetat inaintea poporului principalele legi si randuieli divine, la care a adaugat numeroase indemnuri.

     Textul original al Decalogului ( inclusiv al Poruncii a patra ) se afla in Exodul cap. 20. In acel text original al poruncii Sabatului nu apare mentiunea:Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in tara Egiptului si Domnul, Dumnezeul tau, te-a scos din ea cu mana tare si cu brat intins: de aceea ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tau sa tii ziua de odihna.”

     4) In cuvantarea sa, Moise adauga semnificatiei originale si universale a Sabatului ( aceea de memorial al Creatiunii ),  o semnificatie particulara, proprie poporului evreu: o amintire a eliberarii lui din robia egipteana.

     Intrebarea care se pune este urmatoarea: Daca Sabatul a fost lasat omenirii avand o semnificatie speciala pentru toti oamenii si daca el a primit ulterior o semnificatie particulara pentru poporul evreu, prima lui semnificatie, data lui de Insusi Creatorul pentru intreaga omenire,  a fost anulata ? Daca pentru evrei, la circa 2600 de ani de la Creatiune, Sabatul a devenit un memorial al eliberarii lor din Egipt, si-a pierdut cumva Sabatul prima lui semnificatie, aceea pentru care a fost creat la finele Creatiunii ? Si daca el si-ar fi pierdut prima lui semnificatie,  ce dovezi biblice exista in acest sens ?

     Realitatea vietii ne demonstreaza ca semnificatia originala a unui lucru nu se pierde daca ulterior apare o noua semnificatie a acelui lucru. Un exemplu: Sa presupunem ca un om devine parinte, prin nasterea primului sau copil, exact de ziua lui de nastere, pe 1 august. Pentru acel om, ziua de 1 august a avut intotdeauna o semnificatie personala: este ziua lui de nastere. Dar pentru ca in aceeasi zi i s-a nascut si primul copil, ziua de 1 august a capatat o semnificatie noua. S-a pierdut cumva prin aceasta prima semnificatie a zilei de 1 august pentru el ? Nicidecum ! Dimpotriva, prin nasterea copilului in aceeasi zi, aceasta a capatat o valoare si mai mare.

     In cazul Sabatului, pentru poporul evreu el a capatat o valoare si mai mare prin faptul ca pe langa rolul lui de a le reaminti de lucrarea Creatiunii, el a devenit si un simbol al eliberarii din robia egipteana. Pentru neevrei, Sabatul ramane un memorial al Creatiunii. Pentru evrei, el capata sensuri noi, legate de propria lor istorie.

De altfel, nu era ceva neobisnuit pentru Dumnezeu ca sa le reaminteasca evreilor de eliberarea din Egipt ca o incurajare de a asculta de alte porunci. Un exemplu in acest sens este pasajul din Deuteronom 24:17-18 in careDumnezeu spune: “Sa nu te atingi de dreptul strainului si al orfanului si sa nu iei zalog haina vaduvei. Sa-ti aduci aminte ca ai fost rob in Egipt si ca Domnul, Dumnezeul tau, te-a rascumparat de acolo; de aceea iti dau aceste porunci ca sa le implinesti.”

In concluzie, daca Sabatul a devenit pentru poporul evreu o zi cu semnificatii noi, istorice, el ramane atat pentru evrei, cat si pentru intreaga omenire, vesnicul monument daltuit in timp, care ne reaminteste tuturor despre lucrarea Creatiunii si despre Autorul ei: Dumnezeul Creator.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile, Ziua de odihna și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Deuteronom 5,14-15: Sabatul ca amintire a eliberarii din robia egipteana

  1. simona spune:

    „Sabatul a fost facut pentru om” ( Marcu 2,27 ).

    In acest context nu vedem nici o porunca , pe de o parte, nici vreo referire la odihna lui Dumnzeu, pe de alta.
    Daca sabatul a fost facut pentru om , inseamna ca este benefic omului, iar ziua aceasta nu mai este o impunere a lui Dumnezeu , cum a fost pentru evrei, ci capata alte dimensiuni si valori, omul fiind numit de Hristos, „domn al sambetei”, iar Hristos incalca odihna sambetei, ca pe un obicei lumesc mai degraba. Hristos pune accent ca de fiecare data nu pe litera legii, ci pe duhul ei.
    Cand paganii au venit la Neemia, dorind sa ia parte la zidirea templului, el le-a zis: „Dumnezeu cel ceresc ne va ajuta. Noi, slugile Lui, vom zidi; iar voi n-aveti parte, nici drept, nici pomenire in Ierusalim” (II Ez. 2, 19). Daca paganii ar fi avut sambata, mai avea Neemia dreptul sa le vorbeasca asa? Paganii i-ar fi putut raspunde ca si ei au sambata ca semn al asezamantului, la fel ca israelitii. Aici insa Neemia vorbeste hotarat si limpede, spunandu-le ca nu au „parte, nici drept”. Ca paganilor nu li s-a dat nici Legea si nici sambata reiese si din epistola Sfantului apostol Pavel catre romani, unde le spune: „Caci paganii care nu au lege, din fire fac ale Legii” (Rom., 2, 14). Iar mai departe, acelasi apostol marturiseste ca israelitilor le apartine infierea si slava si asezamantul (deci si semnul legaturii – sambata) si punerea legii (sambata face parte din ea) si slujba (legea ceremoniala) si fagaduintele (Rom., 9, 4; Deut., 6-13).
    Asadar, pe temeiul marturiilor de mai sus reiese clar ca sambata era un semn de legatura intre Dumnezeu si Israel si ca a fost data in urma, numai pentru israeliti (Ies., 3, 16-17), nicidecum pentru intreaga omenire.
    Dar legiuirea sambetei nu s-a facut pentru o durata nedeterminata. Apostolul Pavel, in epistola sa catre galateni, ne arata ca „Legea a fost adaugata pentru calcarile de lege, pana cand era sa vina Urmasul (prin urmare pana la venirea Urmasului), Caruia I s-a dat fagaduinta” (Gal., 3, 19). De asemenea, stim ca „sfarsitul legii este Hristos” (Rom., 10, 4). Deci, iata durata de timp pentru care a fost data Legea: pana la venirea Urmasului, Care este Hristos. Legea a fost – dupa cum stim – numai povatuitor catre Hristos, ca sa ne justificam prin credinta. Dupa venirea credintei, nu mai suntem sub povatuitor (Lege) (Gal., 3, 24-25). Vechiul Testament fiind inlocuit, s-a implinit porunca lui Ieremia in care se zice: „Iata, vin zile – zice Domnul – cand Eu voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda legamant nou. Insa nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului… Voi pune Legea Mea in launtrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei imi vor fi Mie popor” (Ier., 31, 31-33; Evr., 8, 8-10). Aici se vorbeste despre incheierea unei noi legaturi si se arata si timpul cand asezamantul va fi inlocuit cu cel nou. Se naste intrebarea: care legamant va fi inlocuit? Proorocul Ieremia a aratat: „…acela pe care l-am facut cu parintii lor in ziua Cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului…”.

    In ce consta acest legamant ne arata proorocul Moise: „Domnul Dumnezeul vostru a incheiat cu voi legamant in Horeb. Nu cu parintii nostri a facut Domnul legamantul acesta, ci cu noi, cei ce suntem vii aici astazi… Eu am stat in vremea aceea intre Domnul si intre voi… El a zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Cel ce te-am scos din pamantul Egiptului, din casa robiei… Cuvintele acestea le-a grait Domnul catre toata adunarea voastra pe munte, din mijlocul focului, al norului, intunericului si al furtunii, cu glas de tunet si altceva n-a mai grait. Si le-a scris pe doua lespezi de piatra si mi le-a dat mie” (Deut., 5, 2-22).

    Acest Asezamant, aceasta legatura trebuie sa-i lase loc Noului Asezamant. Deci, inlocuindu-se si dandu-se la o parte legatura cea veche, de la sine cade si sambata – semnul acestei legaturi.
    Acesta este si motivul pentru care avem cele doua testamente , nou si vechi.Cel nou, care mantuieste, l-a inlocuit pe cel vechi care nu avea puterea mantuirii.

    • Lori Balogh spune:

      Din lipsa de timp, voi fi foarte telegrafic:
      1) Daca Sabatul a fost facut pentru om ( Marcu 2,27.28 ), aceasta nu inseamna ca omul este domn al Sabatului, facand ceea ce crede el de cuviinta cu porunca lui Dumnezeu. Domnul Christos este adevaratul Domn al Sabatului, ceea ce inseamna ca doar El ne poate arata cum trebuie pazit.
      2) Mantuitorul nu a desfiintat porunca Sabatului, nici nu a calcat porunca lui Dumnezeu in litera si spiritul ei. Ceea ce a facut El a fost sa inlature „molozul” regulilor rabinice care ingradeau Sabatul, facand din el o zi de chin si restrictii. Daca vreti, Domnul a facut adevarata reforma a pazirii Sabatului.
      3) Lui Avraam, Dumnezeu i-a spus ca toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in el ( Geneza 12, 1-3 ). Poporul evreu nu a fost binecuvantat de Dumnezeu doar pentru sine, ci ca sa fie o lumina a neamurilor, ducand adevarul pana la marginile lumii. Asadar, intregul adevar revelat de Dumnezeu acestui popor trebuia transmis neamurilor, ca si ele sa se bucure de harul divin. Intre aceste adevaruri se numara, desigur, si Sabatul. Asa se explica fagaduinta din Isaia 56, 2-8, in care sunt amintiti strainii care vor pazi Sabatul si care vor fi recunoscuti de Dumnezeu ca popor al Lui.
      4) Cand citam din epistolele lui Pavel catre galateni si romani, trebuie sa observam la care lege face referire apostolul. Uneori, prin Lege el intelege intreaga Tora; alteori, el se refera doar la Legea Celor Zece Porunci, iar alteori, el se refera doar la legile ceremoniale, date de Moise si valabile doar pana la prima venire a lui Iisus. Daca nu tinem seama de acest aspect, se va ajunge la contradictii majore in epistolele sale. Apostolul Pavel, care a zis: „Deci prin credinta, desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva noi intarim Legea” ( Romani 3,31 ), nu putea sa se contrazica pe sine sustinand ca Legea a fost desfiintata, asa cum sugereaza unii crestini cu privire la Romani 10,4. Cand el spune ca „Christos este sfarsitul Legii”, el vrea sa ne invete ca Christos este tinta si scopul Legii ( telos, gr. = tinta, scop ), nu abrogarea ei. Majoritatea teologilor asa interpreteaza acest text.
      5) Porunca Sabatului face parte din Decalog, nu este o porunca din afara lui. Deci, ori este desfiintata intreaga Lege, ori ramane in picioare intreaga Lege. Daca Legea „veche” ar fi fost desfiintata, atunci inseamna ca crestinii sunt liberi sa fure, sa minta, sa ia in desert Numele lui Dumnezeu, sa comita adulter, etc. Ceea ce ar fi absurd… Pentru mine este o mare mirare de ce crestinii refuza sa asculte tocmai de porunca divina care le promite pace si binecuvantare, caci Sabataul este singura zi din saptamana care a fost binecuvantata de Creator inca de la inceputul existentei pamantului ( Geneza 2, 2.3 ).
      6) Pentru mine conteaza mai mult decat orice pozitia pe care a avut-o Mantuitorul fatza de Lege, in general, si fatza de Sabat, in special:
      ” Sã nu credeti cã am venit sã stric Legea sau Proorocii; am venit nu sã stric, ci sã împlinesc. Cãci adevãrat vã spun, cîtã vreme nu vor trece cerul si pãmîntul, nu va trece o iotã sau o frînturã de slovã din Lege, înainte ca sã se fi întîmplat toate lucrurile. Asa cã, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va învãta pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic în Împãrãtia cerurilor; dar oricine le va pãzi, si va învãta pe altii sã le pãzeascã, va fi chemat mare în Împãrãtia cerurilor.” ( Matei 5, 17-19 )
      7) In final, fiecare om va raspunde inaintea lui Dumnezeu de felul cum a inteles sa asculte de voia Sa, exprimata in Scripturi. Din nefericire, in ziua judecatii, multi vor primi un verdict foarte aspru: „Nu orisicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împãrãtia cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui Meu care este în ceruri.Multi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit Noi în Numele Tãu? N-am scos noi draci în Numele Tãu? si n-am fãcut noi multe minuni în Numele Tãu?” Atunci le voi spune curat: „Niciodatã nu v-am cunoscut; depãrtati-vã de la Mine, voi toti care lucrati fãrãdelegea.” ( Matei 7. 21-23 )
      Ma rog ca sa fie cat mai putini din acesti oameni si ma rog pentru mine insumi sa fiu gasit pe calea cea buna.
      Cu stima, Lori B.

      • simona spune:

        Multumesc pentru raspuns., domnule Lori.

        Poate ca ar trebui si eu sa fiu tot telegrafica, sa simplificam.Sa vad daca reusesc.

        Sigur, doar Iisus ne arata cum se tine sambata.
        Crestinii nu au denigrat sambata, ci au inlocuit-o cu ceva mai bun, asa cum V.T. si el bun pana la o vreme, a fost completat cu N.T., iar nu desfintat.
        Legea nu avea puterea mantuirii, fiind inteleasa si aplicata doar ca litera de lege, pe cand N.T. aduce spiritul legii, care nu mai este scris in litere, ci este intiparit in adacul inimii, adica in simtire, prin Duhul Sfant ,care a putut veni in lume prin mijlocirea lui Hristos.Ce nu putea legea prin litera sa desavarseasca in V.T., a putut Duhul Sfant sa desavarseasca prin legea harului, in N.T..Legea din V.T.devine astfel doar o umbra a legii harului, din N.T.
        Trebuie sa distingeti direfenta, care este profunda.
        Ziua sambetei nu a fost desfintata, ci doar completata cu ceva mai bun, cum ar fi o stiinta, care nu se desfiinteaza, ci doar este imbunatatita si revigorata cu acelasi fel de stinta, dar mult imbunatatita . Oare omul adult mai seamana cu pruncul nou nascut, desi este tot acela?Astfel ca a doua stiinta nu o contrazice pe prima, ci doar o continua, o imbunatateste, o completeaza si o desavarseste.
        Daca sunteti atent, tot ce insemna ziua sambetei in V.T. inseamna si ziua Duminicii in N.T., doar cu mult imbunatatita prin prezenta lui Hristos in ea, creand o diferenta enorma :Hristos inseamna viata, lipsa lui Hristos , moartea. Iar noi, pentru ca Il avem pe Hristos in centru, am ales Duminica , care pentru crestini are foarte multe semnificatii. Sfanta Scriptura este impartita in doua, fara a fi nici o ruptura intre cele doua parti, ci legate prin continuitate.
        Nu s-a pierdut nimic, nu s-a sters nimic, ci doar a evoluat de la mic la mare, de la nedesavarsit la desavarsit.Daca legea veche prin Sabat ar fi avut semnificatia de mantuire in V.T., de ce a mai fost nevoie sa vina Hristos ?
        Insa nu trebuie sa cantarim cu un cantar stramb, ci sa vedem valoarea reala a lucrului si anume Invierea, care este si scopul final al mantuirii omului, sfarsitul veacurilor, Parusia,venirea imparatiei, toate acestea la un loc fac mai mult decat ziua sabatului, care in termenii vechi nu insemna decat odihna si rugaciune.
        In alta ordine de idei, in timp ce sabatul ne intoarce cu atentia in trecut, ziua Duminicii ne pozitioneaza spre ceea ce va fi.Deci nu se desfinteaza nimic din ziua sambetei, ci doar se completeaza,se desavarseste. Duminica este ziua Mantuirii.Facand o comparatie intre cele doua, este ca si cand un spic a murit si a putrezit, dar care a dat nastere altui spic, care nu mai putrezeste, preanchipuind Invierea si viata de veci.
        Noi, ortodocsii mai numim Duminica si ziua a opta si mai degraba ar fi potrivit asa, intrucat in aceasta zi va avea loc Invierea mortilor, la judecata finala, Inviere care va fi precum a fost si invierea lui Hristos, spre viata vesnica, pe care sa ne ajute Domnul sa o castigam si noi.

        Cu aceeasi stima ,
        Simona.

  2. simona spune:

    Domnule Lori,
    Va rog sa ma iertati ca mai vin cu o mica completare.La noi in ortodoxie am avut si avem schisma care se numeste zelotism si care se refera la cei care tin vechiul calendar.Au fost si sfinti care la inceput au tinut vechiul calendar si nu au vrut sa treaca la noul calendar indreptat. Unii se desparteau de Biserica, altii nu mai pomeneau la rugaciune pe patriarh, dar in final le-a aratat Dumnezeu ca este har la cei pe stil nou.
    Asa este si cu ziua sambetei, Duminica este sfarsitul ei, ca sa fiu in spiritul a ceea ce ati afirmat, ca Hristos este sfarsitul Legii, intrucat nici o zi in saptamana nu este mai mare ca ziua Duminicii, asa cum in V.T. nici o zi nu era mai mare ca ziua sabatului.
    Dar poate ca va deranjeaza litera , pentru ca spiritul este acelasi.
    Intalnirea trebuie facuta undeva la mijloc, dar vin iar si spun, ca aceste lucruri nu pot sa ne desparta in credinta catre acelasi Dumnezeu in care credem cu trup si suflet.
    Credinta este frumoasa, sau cum spuneati, sa ne bucuram de soarele care rasare si peste rai si peste buni si sa nu ne inchipuim singuri piedici, daca putem sa le evitam. Eu tare mi-as dori ca oamenii sa treaca peste inconvenientele care sunt incrustate in litere si sa lasam legea cea nescrisa a harului din inimile noastre sa vorbeasca ea singura doar.

    • Lori Balogh spune:

      Doamna Simona,
      Respect credinta d-v in ceea ce priveste ziua de odihna. Ca om cu puteri limitate, eu nu-mi propun sa conving pe nimeni cu privire la un adevar sau altul in care cred. Doar Duhul lui Dumnezeu poate convinge un om cu privire la calea cea buna de urmat. Insa incerc sa-mi argumentez propria pozitie fatza de un adevar sau altul, bazat nu pe ceea ce au zis teologii sau parintii Bisericii, ci pe ceea ce scrie Scriptura.
      Cu privire la ziua de odihna biblica, credinta mea ca Sabatul zilei a saptea este adevarata zi de odihna ceruta de Creator este de nezdruncinat. Nu este nici timpul acum , nici locul potrivit sa aduc toate argumentele in favoarea credintei mele. Am facut aceste lucru in cadrul articolelor care se refera la acest subiect, si nu vreau sa ma repet. Ceea ce spuneti d-v despre Duminica este frumos, dar eu nu gasesc niciun argument biblic care sa-mi dovedeasca faptul ca voia lui Dumnezeu este sa renuntam la Sabat, ca memorial al Creatiei ( ziua de nastere a planetei noastre ), in favoarea zilei invierii Domnului. Am intalnit afirmatii ale unor teologi cu renume care afirma acelasi lucru: Nu exista nicio dovada biblica ca Sabatul a fost schimbat in Duminica din voia lui Dumnezeu. In aceasta privinta, Biserica Catolica este foarte onesta, recunoscand ca schimbarea zilei de odihna a fost un act exclusiv al Bisericii, ca sa dovedeasca faptul ca ea are putere pe pamant ( pot fi date citate in acest sens ). Aceiasi teologi recunosc faptul ca Dumnezeu nu ne-a lasat nicio porunca de schimbare a Sabatului.
      Mai mult decat atat, in Apocalipsa 11, 19, vorbindu-se despre trambita a saptea, deci despre ultimele evenimente ale istoriei lumii inainte de revenirea in glorie a Mantuitorului, sta scris: „Templul lui Dumnezeu care este in cer a fost deschis si s-a vazut chivotul legamantului Sau, in Templul Sau” Daca astazi in cer exista un Templu, in care exista un chivot al legamantului lui Dumnezeu, inseamna ca acesta contine Legea morala, asa cum a fost data de Dumnezeu pe muntele Sinai. Deci cu porunca a patra in forma cunoscuta de evrei cu privire la Sabat, nu cu porunca a patra in forma ei modificata de Biserica. Nu-mi pot imagina ca Dumnezeu schimba standardele morale, care sunt vesnice, in functie de vointa oamenilor. Si aceasta pentru ca Dumnezeu se recomanda pe Sine ca fiind neschimbator: „Eu sunt Domnul; Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 )
      Imaginea unui Templu ceresc in care Dumnezeu pastreaza originalul Decalogului ne arata ca la judecata finala El va folosi acest standard, si nu altul stabilit de oameni.
      Inca ceva si voi incheia acest subiect: Porunca a patra este singura din Decalog care nu are temei logic, asa cum au toate celelalte porunci. Sa ma explic: Toate celelalte porunci isi gasesc justificare, caci orice om cu scaun la cap va considera ca este bine sa nu furi, sa nu minti, sa nu iei in desert Numele lui Dumnezeu, sa nu iei viata cuiva, etc. Doar porunca a patra se bazeaza doar pe un :”Asa zice Domnul”, fara o alta ratiune speciala. Creatorul putea alege ca zi de odihna saptamanala oricare din zilele saptamanii, dar El a ales-o pe a saptea, pentru ca asa a dorit El. Tocmai de aceea, porunca a patra este o porunca profund morala, iar credinciosia noastra fatza de Dumnezeu se dovedeste prin pazirea acestei porunci asa cum a fost data de Creator, in litera si spiritul ei, si avand exemplul lui Christos. Sabatul devine astfel un test al crediciosiei noastre fatza de Dumnezeu si sunt deplin incredintat ca el va polariza intreaga crestinatate inainte de Parousia.
      Cu stima,
      Lori B.

      • simona spune:

        Domnule Lori,

        Deja simt suparare in tonul dumneavoastra si-mi pare rau, deoarece nu am avut intentia sa va supar cu ceva.Am inteles din ce-mi scriati deunazi ca Dumnezeu mi se va adresa la judecata cu cuvintele:”du-te de la fata Mea, blestemato”, cu toate ca acolo era in contextul in care unii facusera minuni in numele Domnului, totusi au ratat intalnirea cu Dumnezeu.Poate ca si eu o voi rata, deci nu ma laud cu minunile , nici cu alte fapte bune.
        Din partea mea nu m-am raportat la persoana dumneavoastra in termeni judecatoresti, pentru ca Dumnezeu nu m-a invatat sa judec, ci sa iubesc.
        Am nadajduit ca putem purta un dialog, chiar si in contradictoriu, fara sa concluzionam care dintre noi se va mantui si cine nu.Din dragoste pentru om si pentru Dumnezeu, accept ca eu nu ma voi mantui si cred din tot sufletul ca dumneavoastra da ( desi nadajduiesc sa ne mantuim amandoi ! ).
        Dar, sa revenim la oile noastre, cum zice francezul.
        Chiar daca sunt de acord ca Biserica a hotarat ziua Duminicii ca zi de odihna, iar nu Dumnezeu in mod fatis, eu tot nu inteleg care este pacatul incrinatoriu si condamnabil .M-am dus si am citit la „Iesirea”, cap.20, unde scrie asa:”Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti.Lucreaza sase zile … iar in ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau”.
        Este exact ce facem si noi : sase zile lucram, a saptea ne odihnim.
        Din cate stiu eu prima zi a saptamanii este luni, iar duminica este a saptea, dupa preceptele laice.Faptul ca nu o numim sabat(shabat , asa cum o numeau evreii) , este singurul lucru care va nelinisteste, dar daca citesc textul :”lucreaza sase zile…iar ziua a saptea este odihna Domnului”, observam ca nu exista o numire pentru fiecare zi din saptamana, ci doar ca : sase lucreaza, a saptea odihneste-te.
        Inscrierea calendaristica a zilelor saptamanii s-a facut tarziu si nu are legatura cu credinta in totalitate.
        Dar iata ce se spune din punct de vedere istoric despre zilele saptamanii, referitor la denumirile lor :

        „Denumirile zilelor saptamânii

        Referitor la denumirea zilelor saptamânii, o observatie trebuie repetata. În Sfânta Scriptura nu exista cuvântul duminica. În perioada în care s-a scris Noul Testament şi deci cu atât mai mult pâna atunci, atât evreii cât şi creştinii nu aveau denumiri pentru zilele saptamânii, în afara de ultima care se numea SABAT. Deoarece sarbatoarea creatiei, Sabatul, avea norme stricte de praznuire, poporul credincios se pregatea din ziua a şasea a saptamânii pentru ca sa poata tine dupa lege Sabatul. A şasea zi a saptamânii se mai desemna prin”ziua pregatirii”. În rest, dupa Sabat, urmeaza ziua întâi a saptamânii, ziua a doua, a treia, etc. Sigur, apostolul Pavel nu a cunoscut cuvântul „duminica”. În acele timpuri popoarele pagâne, civilizatia greco-romana denumeau zilele saptamânii dupa planetele şi zeii care erau în legatura cu astrele. În lumea antica, în perioada în care s-a scris Noul Testament, se cunoşteau urmatorii aştri, care se numeau planete: Soarele, Luna, Saturn, Jupiter, Marte, Venus, Mercur. În acele timpuri se considera ca fiecare zi se afla succesiv sub suprematia unei planete, careia ziua respectiva îi era închinata. Astfel:

        1. ziua întâi a saptamânii : dies Solis (ziua Soarelui);

        2. ziua a doua a saptamânii, Luni dies Lunae (ziua Lunii dup Luna şi dup Iunona (denumirea romana, greceşte Hera sotia lui Zeus);

        3. ziua a treia, Marti dies Martis (ziua lui Marte dupa planeta Marte, dar şi în onoarea zeului grec a razboiului Marte (denumirea romana, greceşte Ares);

        4. ziua a patra, Miercuri – dies Mercurii (ziua lui Mercur dupa planeta Mercur şi dupa zeul comertului şi al hotilor Mercur (denumirea latina, greceşte Hermes);

        5. ziua a cincea, Joi dies Jovis (ziua lui Jupiter dupa planeta Jupiter şi dupa mai marele zeilor, Jupiter (denumirea romana, greceşte Zeus);

        6. ziua a şasea, Vineri dies Veneris (ziua lui Venus dupa planeta Venus şi dupa zeia dragostei şi frumusetii Venus (denumirea romana, greceşte Afrodita);

        7. ziua a şaptea, Sâmbata dies Saturni (ziua lui Saturn dupa planeta Saturn).

        Aceste nume s-au pastrat pâna în zilele noastre”.

        Inchei prezentarea istoricului denumirilor zilelor saptamanii.

        Pentru cele pe care vi le-am aratat pana acum, sunt si altii care acuza Biserica Ortodoxa ca se inchina zeului soare, ceea ce este absolut gresit.Este doar o mare confuzie, datorita faptului ca ortodocsii serbeaza ziua Domnului si a odihnei in aceasta zi, in care preotii slujesc la biserica Sfanta Liturghie, slujba inchinata lui Dumnezeu, iar nu soarelui.Iata confuzie din ambele parti, unii acuzandu-ne ca ne inchinam soarelui, desi nu o facem, iar dumneavoastra ca nu respectam ziua odihnei, desi o respectam.
        Ce ar fi sa va acuz ca sunteti o biserica idolatra, deoarece va formalizati in functie de denumirile zilelor si nu va referiti strict la perioada de timp a ciclului saptamanal? Sase zile lucreaza si a saptea este zi de odihna.
        Biserica ortodoxa, spre deosebire de a dumneavoastra, nu se formalizeaza, nici nu tine cont de denumirile zilelor date de pagani, exact cum a fost si pana la venirea lui Hristos si daca ar fi sa se mute ziua odihnei in alta zi decat duminica, pentru noi nu ar avea nici o importanta, pentru ca noi nu serbam ziua soarelui, nici a lunii, ci inchinam acea zi Domnului, ne rugam si ne odihnim in ziua respectiva, orice denumire ar avea acea zi, noi respectam ziua a saptea, iar nu denumirea zilei, cum faceti dumneavoastra.
        La stabilirea zilei de odihna in functie de denumirea zilei, nu atat crestinii, cat aceia care tineau ziua soarelui, au contribuit poate mai mult, decretand aceasta zi ca zi de odihna pentru toti, dar fara a aduce impedimentul pentru crestini de a nu mai putea tine ciclul saptamanal de sase zile lucratoare si a saptea zi – odihna. Acest ciclu a fost respectat cu strictete.Restul nu mai conteaza.
        Imi cer iertare ca v-am suparat din nou, nici eu nu mai incerc sa va conving ca am dreptate, daca acest lucru ajunge sa va faca rau.
        Raman in continuare la aprecierea ca tot ceea ce scrieti este din dragoste pentru Dumnezeu si este foarte frumos tot ce faceti si, daca imi mai permiteti sa scriu pe acest blog, o voi face cu cea mai mare placere, chiar si atunci cand veti veni cu concluzii ca parerile mele sunt gresite si ma vor duce in iad.Daca nu ati interzis postarile celor cu alte pareri decat ale dumneavoastra, as vrea sa mai comentez in continuare.Daca va fac rau, incetez.
        Eu, daca as avea un blog, as foarte bucuroasa de comentariile in contradictoriu, pentru ca in felul acesta nu putem decat sa ne completam unii pe altii si sa dam valoare adevarului de credinta.Pentru ca adevarul va iesi intotdeauna biruitor.
        Eu v-am spus ce credinta am, despre dumneavoastra nu stiu si nici nu fac presupuneri, pentru ca ceea ce am citit scris de dumneavoastra, este tare aproape si de credinta mea.
        Un alt fapt care ma determina sa va scriu este ca, asa cum si dumneavoastra aveti credinta ca intr-un sfarsit toate bisericile vor veni la credinta dumneavoastra, eu nadajduiesc ca toate credintele sa vine la credinta ca oamenii trebuie sa se iubeasca intre ei fara stavila si hotarul diferentei de credinta.Iisus Hristos a fot primul care a taiat acest apendice inflamat, atunci cand a spus samarinencei „da-Mi sa beau”.
        In ziua de azi inca se mai practica anatemele, inca ne mai uram deoarece eu cred in Moise , iar tu in Saturn, sau el in Lenin.
        Dumnezeu sa va ajute, dimpreuna cu toata obstea dumneavoastra, la tot lucrul cel bun al mantuirii.
        Cu aceeasi dragoste crestina,
        Simona.

        • Lori Balogh spune:

          Doamna Simona,
          Departe de mine sa fiu suparat pe d-v sau pe credinta pe care o aveti. Nu stiu ce anume din cele scrise de mine v-a facut sa ajungeti la aceasta concluzie, insa daca este ceva de felul acesta, va asigur ca este doar o aparenta si o neintelegere de comunicare si va cer, nu scuze ( caci nu vreau sa ma scuz ), ci iertare. Cand spun lucrul acesta, Il iau martor pe Dumnezeu.
          D-v sunteti o persoana deosebita si chiar mi-ar parea rau sa ramaneti cu o impresie gresita despre mine sau despre credinta pe care o am. Sunt insa constient ca unele argumente biblice pe care le aduc in favoarea credintei pot fi interpretate si pot supara pe unii vizitatori ai blogului. De altfel, motto-ul blogului este o cugetare a lui Iorga: „Adevarul este ca apa rece care face rau doar dintilor bolnavi”.
          Din experienta pe care o am cu privire la acest blog, am intalnit fel si fel de oameni, avand reactii din cele mai diferite. Am intalnit oameni de rea credinta, oameni ingusti la minte si la suflet, oameni de-a dreptul rai si intoleranti, dar si oameni de calitate, deschisi la dialog si cu un orizont larg, chiar daca nu avem aceeasi viziune asupra Scripturii. Uneori primesc chiar injurii ( chiar ieri am primit asa ceva ), de aceea poate ca, asemenea Mantuitorului, mi-am facut „fatza ca o cremene”, incercand sa raman indiferent la rautatile unora ( desi nu poti ramane complet indiferent ) si incercand sa-mi vad de drum, privind tinta la exemplul Mantuitorului, care” pentru bucuria care-i era pusa inainte, a suferit crucea si a dispretuit rusinea” ( Evrei 12, 2 ).
          Imi dau seama ca problemele religioase sunt o latura foarte sensibila a existentei umane, deosebirile de credinta fiind la baza multor conflicte in societate. De altfel, Insusi Domnul ne-a avertizat ca El n-a venit sa duca pacea, ci sabia, referindu-se la consecintele pe care trebuie sa le suporte, de cele mai multe ori, cei care urmeaza indeaproape invataturile Scripturii. Nu este si cazul dialogului nostru. Asa ca, va rog din suflet, nu luati in nume de rau sau ca o manifestare de suparare cand aduc argumente de genul celor din Matei 7, 21-23. Eu, ca simplu om cu o natura decazuta ca a oricarui alt om, nu am dreptul sa judec pe nimeni si nici sa-l trimit in Iad sau Rai. Aceasta este responsabilitatea exclusiva a lui Dumnezeu. Insa la fel de adevarat este ca am datoria sa le spun oamenilor ceea ce spune Scriptura daca ei fac o alegere sau alta. De altfel, fiecare crestin sincer trebuie sa fie un „strajer” pentru cei din jur, atragandu-le atentia cu privire la primejdiile si consecintele unei alegeri sau alteia.
          Revenind la subiectul zilei de odihna, am inteles ca pentru d-v nu conteaza ziua in care va odihniti si va inchinati, atata vreme cat respectati ciclul: sase zile de activitate si una de odihna si inchinare. Nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu interpretati ca sunt din nou suparat. Daca am sta de vorba fatza catre fatza ati vedea ca nici tonul, nici mimica mea nu ar arata suparare. Din pacate, ne putem rezuma doar la cuvintele scrise, care uneori pot fi interpretate gresit.
          Daca pentru d-v nu conteaza ziua in care va intalniti cu Creatorul, oare nici pentru El nu conteaza ? Este clar ca intalnirea dintre Creator si om nu a stabilit-o omul, ci Creatorul, prin porunca Sa explicita. Imaginati-va doi tineri indragostiti care-si dau intalnire intr-o anumita zi si la o anumita ora. El vine la intalnire la ora fixata, insa ea intarzie cu o zi, considerand ca isi va intani iubitul si atunci. Urmeaza, desigur, explicatii, scuze si o noua intanire. Dar din nou se repeta acelasi scenariu: el vine la timp la intalnire, iar ea vine cu o zi dupa. Oare cat va putea dura aceasta relatie ?
          Dumnezeu a fixat El Insusi ziua in care noi sa ne intalnim intr-un mod special cu El. Daca noi venim la intalnire intr-o alta zi, oare ce se va intampla cu relatia noastra cu El ? Nu e greu de imaginat…
          Cu privire la numerotarea zilelor saptamanii, doar calendarele de sorginte comunista incep cu ziua de luni, ca prima zi a saptamanii. Din cate stiu, anul trecut chiar Patriarhia Ortodoxa Romana a stabilit ca, in caledarul ortodox, prima zi a saptamanii sa fie duminica, nu lunea. Faptul ca sambata este adevarat zi a saptea la care se refera porunca a patra din Decalog reiese nu doar din credinta mozaica ( evreii au tinut ca aceasta zi sa nu se piarda in decursul istoriei lor milenare ), ci si din denumirea sambetei in alte limbi: Subota ( rusa, croata ), Sabatto ( italiana ), etc.
          Stimata doamna Simona, puteti scrie pe acest blog ori de cate ori doriti si simtiti nevoia. Nu am interzis decat acele comentarii rautacioase, continand injurii si un limbaj indecent. Si aceasta pentru ca nu doresc acest blog sa devina un cos de gunoi al limbajului si spiritului uman. Insa vreau sa va asigur de toata consideratia mea. Nu pot sa va promit ca voi putea raspunde la toate comentariile d-v, deoarece stau foarte prost cu timpul, iar pregatirea articolelor si documentarea imi iau foarte mult timp.
          Cu stima si dragoste frateasca,
          Lori B.

          • simona spune:

            Domnule Lori,
            Imi cer iertare si eu daca am mers prea departe cu concluzile si ma bucur totodata pentru spiritul prieteniei si al credinciosiei cu care ma intampinati.Sentimentul este reciproc.
            Dar, fiindca imi permiteti sa comentez pe mai departe, nu pot a ma opri sa nu laud si sa nu arat cate sensuri si intelesuri se nasc din credinta ortodoxa, dincolo de cuvinte si de canoane si de dogme.Stiu cat de mult sunteti atras si dumneavoastra catre aceasta latura in care studiati cu multa migala si dragoste fiecare cuvintel , legandu-le toate intre ele cu lumina Duhului Sfant, pentru a le impartasi cu dragoste celorlalti oameni.
            De aceea cu bucurie ma voi stradui si eu sa va impartasesc din intelegerile noastre, care nu sunt cu nimic mai prejos de ale dumneavoastra.
            Am sa incep cu cuvantul Apostolului Pavel, din Epistola I Corinteni, cap.13 :

            44.” Se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc. Daca este trup firesc, este si trup duhovnicesc.
            45. Precum si este scris: “Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urma cu duh datator de viata”;
            46. Dar nu este intai cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
            47. Omul cel dintai este din pamant, pamantesc; omul cel de-al doilea este din cer.
            48. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; si cum este cel ceresc, asa sunt si cei ceresti.
            49. Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, sa purtam si chipul celui ceresc.
            50. Aceasta insa zic, fratilor: Carnea si sangele nu pot sa mosteneasca imparatia lui Dumnezeu, nici stricaciunea nu mosteneste nestricaciunea”.

            Vedem ca „Adam cel vechi”( adica omenirea pana la Iisus Hristos) nu putea fi decat om trupesc, care si trupeste a murit.Dar Iisus, care este si „sfarsitul legii”, pune un inceput nou, de aceea Legea Veche, fiind un testament care si-a implinit menirea,conducand omenitatea pana la Hristos, lasa loc Noului Legamant , adica altui testament mai bun, Legea Harului, pe care Hristos il va da celor ce vor crede in El.De aceea Apostolul subliniaza ca „Adam cel de pe urma ” , adica Hristos, doar El este Cel datator de “viata”, adica datator de viata vesnica, pe cand cel dintai Adam a dus oamenii la moarte. De aceea se cuvenea sa sarbatorim in alt fel aceasta schimbare, adica o schimbare de la moarte la viata, de la legea care nu dadea viata, la legea cea noua a lui Hristos, cea datatoare de viata vesnica.
            Acest lucru reiese si din urmatoarele cuvinte ale Apostolului Pavel, din aceiasi epistola, la cap.9 :

            20. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca sa dobandesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt sub lege, ca sa dobandesc pe cei de sub lege…

            Vedem ca Apostolul spune ca nu este sub lege , totusi nu este fara lege,avand Legea lui Hristos, legea Harului.
            Despre aceasta Lege a Harului se vesteste inca din V.T :
            Ieremia 31:33. Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
            Noul Legământ a apărut prin moartea lui Isus Hristos.
            Noul Legământ înseamnă că noi putem merge la Dumnezeu doar prin Hristos.
            4. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu(epistola catre romani).

            Deci iata ca Aposolul insusi ne invata ca nu mai suntem sub legea in care savarsind pacatul eram dati mortii, ci am intrat in stapanirea Altuia, stapanirea lui Hristos, Care prin sangele Lui ne spala de pacat, ceea ce Legea nu a putut face.
            Citind la faptele Aposolilor cap.21 vedem indemnul Apostolului de a nu mai trai in invatatura cea veche, pentru a se evita orice confuzie :
            21. Şi ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii, care trăiesc printre neamuri, să se lepede de Moise, spunându-le să nu-şi taie împrejur copiii, nici să umble după datini(obiceiuri).
            Acestea fiind spuse, adica ce inseamna N.T.(noua lege, Legea Harului) si faptul ca Pavel invata a se lepada de invataturile lui Moise, fac credibila si chiar necesara instaurarea unei alte zile, in locul Sambetei, si anume Ziua Domnului Hristos.
            Parintele Constantin Galeriu, unul dintre parintii cei mai indragiti de poporul roman, pentru jertfelnicie si credinta cea frumoasa, ne-a lasat de asemenea un cuvant de invatatura pentru astfel de lucruri :

            “Sambata – ziua a saptea a saptaminii, atunci era si Pastile iudeilor – trupul Domnului s-a odihnit in mormant. Duminica, ziua intai a saptamanii, la inceputul ei, Domnul a inviat (Matei XXVIII, 1; Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). Aceste fapte mantuitoare, Cina, jertfa, culminand cu invierea Domnului, constituie impreuna, fiinta insasi a Noului Legamint si sarbatoarea crestina. Desigur intreaga viata a Mantuitorului, incepand cu intruparea, intemeiaza Noul Testament; dar totul se condenseaza indeosebi in acest eveniment central, al jertfei si invierii Sale.
            S-a observat ca sambata, Domnul s-a odihnit in mormant. Pentru crestini, aceasta “odihna” a Domnului semnifica incheierea “odihnei” prevazuta de Vechiul Legamant ( sau SFARSITUL LEGII). Asa o si talmaceste Biserica Ortodoxa in randuiala slujbei din Sambata Mare:
            “Ziua de astazi mai inainte o a inchipuit cu taina, marele Moisi, zicand: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea! Ca aceasta este Sambata cea binecuvantata aceasta este ziua odihnei intru care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Cel Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu prin randuiala mortii dupa trup, odihnindu-se. Si la ce era iarasi intorcandu-se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un Singur bun si iubitor de oameni”.
            Cinstind Domnul prin odihna Sa astfel sambata, si Biserica praznuieste totdeauna in aceasta zi, pomenirea celor adormiti ( morti)“intru nadejdea invierii si a vietii de veci”.
            Dar intrucat, in Hristos, jertfa, moartea si invierea Sa, una fac, se intelege ca “odihna” Domnului din ziua a saptea se deschide si se finalizeaza in ziua a opta, adica in Ziua Invierii. Nu odihna in mormant a Domnului este momentul culminant al mantuirii, nici nu poate fi, ci Invierea. Mai profund vorbind, invierea este si adevarata odihna.
            In acest sens vorbeste si Sfantul Pavel despre “odihna”, despre “o alta zi de odihna” pe care o aduce Arhiereul Hristos:
            “Dumnezeu hotaraste din nou o zi, invata Apostolul, astazi rostind prin gura lui David dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre. Caci daca Iosua i-ar fi odihnit, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna. Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Sa ne silim deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii” (Evrei IV, 7-11).
            Se intelege ca odihna de care vorbeste aici Sfantul Pavel, este odihna deplina pe care o da Invierea Domnului. La aceasta se refera si Sfantul Evanghelist Ioan, cand in Descoperirea sa, scrie:
            “Fericiti cei morti, cei care de acum mor intru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei” (Apoc. XIV, 13).
            In acest duh a inteles-o si Biserica. Sfantul Ioan Hrisostom, talcuind pe Sfantul Apostol Pavel, vorbeste de trei odihne:
            “intaia, aceea a Sambetei, in care Dumnezeu a incetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a Palestinei, in care intrand Iudeii, trebuiau sa se odihneasca de ostenelile cele multe; si a treia, acea adevarata odihna, imparatia cerurilor, in care cei ce vor castiga-o, se vor bucura intr-adevar de ostenelile lor”.

            Draga domnule Lori, nadajduiesc ca toate aceste lucruri pe care cu bucurie le-am adunat in smeritul meu cuvant pentru a vi le impartasi ca unuia impreuna partas la mantuire , sa va aduca lumina asupra intelegerii pe care noi o facem asupra Sfintelor Scripturi si totodata sa ne legam intr-o mai stransa prietenie sufleteasca , pentru a fi cu adevarat ucenici ai Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Amin.
            Cu dragoste crestineasca,
            Simona.

          • Lori Balogh spune:

            Stimata doamna Simona,
            Ma bucur ca ati inteles adevaratele mele sentimente, nu doar fatza de d-v, ci fatza de oricare vizitator al blogului care are o alta perspectiva asupra Scripturilor. Eu insumi am nevoie sa fiu indreptat uneori, caci nici eu nu pretind ca sunt desavarsit.
            Cu privire la afirmatia apostolului Pavel, potrivit careia noi nu mai suntem sub Lege, ci sub har, permiteti-mi sa va prezint intelegerea mea cu privire la aceasta. Foarte multi crestini interpreteaza afirmatia lui Pavel in sensul ca noi nu mai suntem sub obligativitatea pazirii Legii, ea fiind ceva vechi, anacronic, depasit, odata cu venirea lui Christos. Insa eu inteleg afirmatia lui Pavel in sensul ca un om care L-a primit pe Christos, deci se afla sub har, nu mai este sub condamnarea Legii. Ceea ce este o mare diferenta. Afirmand ca noi nu mai suntem sub Lege, ci sub har, Pavel nu desfiinteaza Legea, ci vrea sa ne asigure ca, desi Legea exista si va ramane criteriul lui Dumnezeu la judecata finala, un om credincios nu se mai afla sub condamnarea ei, caci a fost iertat in Christos.
            De altfel, cand aminteste de Legea Celor Zece Porunci, Pavel are numai cuvinte de apreciere, afirmand cu claritate ca aceasta Lege este „sfanta, dreapta si buna „ ( Romani 7,12 ). Iar in Romani 3,31, el le spune si mai clar celor care ar fi tentati sa creada ca Decalogul a fost desfiintat odata cu jertfa Mantuitorului: „Deci, prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.”
            Prin urmare, Pavel nu se poate contrazice pe sine, afirmand odata ca Legea este desfiintata, iar alta data sa spuna ca noi intarim aceasta Lege.
            Marea confuzie care exista in crestinism in legatura cu Legea este legata de faptul ca evreii au primit mai multe feluri de legi: civile, sanitare, ceremoniale si morale. Greseala care se face este aceea ca se considera ca toate aceste legi au fost desfiintate la prima venire a lui Christos. Or lucrurile nu stau asa. Legile desfiintate si care nu-si mai aveau locul in cadrul Noului Legamant au fost legile ceremoniale, legate de slujbele si jertfele de la templu, sistemul preotiei levitice, sarbatorile anuale ( intre care erau si anumite Sabate ceremoniale, deosebite de Sabatul saptamanl ),precum si de practica circumciziunii. Aceste legi si-au gasit implinirea in viata si moartea Mantuitorului si prin urmare ele nu mai aveau nicio relevanta in Noul Legamant. Umbra s-a intalnit cu realitatea.
            Ar fi gresit sa credem ca tot ce li s-a dat evreilor este de lepadat. Legile sanitare date lor sunt la fel de bune si astazi, caci natura umana nu s-a schimbat de-a lungul mileniilor. Ce a fost bun pentru sanatatea lor, este bun si astazi, iar ceea ce a fost rau, este rau si astazi.
            Cat despre Legea morala ( Decalogul ), aceasta nu putea sa fie schimbata dat fiind faptul ca ea oglindeste caracterul neschimbator al lui Dumnezeu ( „Eu sunt Domnul; Eu nu Ma schimb” – Maleahi 3,6 ). Adevarul este ca crestinii care pretind ca se afla sub Noul Legamant, nu sub Legea veche, si ei respecta Cele Zece Porunci, cu o singura exceptie: Sabatul poruncii a patra. De ce oare ? Daca Legea morala ar fi fost desfiintata, logic ar fi ca un crestin sa fie liber de aceasta Lege, adica sa faca tot felul de nelegiuiri, si totusi sa fie bine primit de Dumnezeu. Si totusi, porunca a patra nu se afla in afara Decalogului, ci chiar in centrul sau.
            Un amanunt la care va invit sa meditati cu rugaciune: Legea morala a fost scrisa de Dumnezeu cu degetul Lui si asezata in chivot, in timp ce legile ceremoniale si civile ( legile lui Moise ) au fost scrise de Moise intr-o carte , care a fost asezata langa chivot ( Deuteronom 31, 24-26 ). Vedem ca Insusi Dumnezeu a facut deosebire intre legile pe care le-a dat poporului evreu. Si aceasta pentru ca unele legi urmau sa devina depasite odata cu moartea Mantuitorului. Nu la fel de depasita este si Legea morala, despre care psalmistul spune ca este „vesnica”:
            „Temelia Cuvantului Tau este adevarul, si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( Psalmul 119, 160 ).
            De multe ori ma intreb: Daca Decalogul nu ar fi fost cunoscut inainte de Sinai si ar fi fost desfiintat de Iisus Christos ( desi El ne asigura ca nu a desfiintat Legea – vezi Matei 5, 17-19 ), la judecata finala dupa care standard ii va judeca Dumnezeu pe oameni ? Ar insemna ca pe cei ce au trait inainte de Sinai ( circa 2500 de ani de istorie ), El sa-i judece fara Lege; pe ervei ar trebui sa-i judece dupa Lege, iar pe crestini, dupa alta Lege ( „Legea lui Christos” ). Atunci se ridica foarte serios intrebare : Unde este dreptatea ? Caci toti trebuie sa fim judecati dupa acelasi standard moral. Ce a fost pacat pentru cei dinainte de Avraam trebuie sa fie pacat si pentru evrei, dar si pentru crestini. Doar avand acelasi standard moral, se va putea face dreptatea desavarsita pe care o cere caracterul lui Dumnezeu.
            Cu privire la pasajul din Evrei 4,1-11, in care se vorbeste despre o alta zi, va invit sa cititi articolul de la adresa urmatoare, ca sa nu repet ideile:
            http://www.loribalogh.ro/2014/01/evrei-4-1-11-ramane-dar-o-odihna-ca-cea-de-sabat/
            Doamna Simona, acestea au fost cateva ganduri scrise telegrafic, insa ele pot fi dezvoltate. Spatiul si timpul nu-mi permit sa dezvolt acum toate aceste ganduri, insa, daca aveti placere si doriti, le puteti gasi in articolele scrise in acest blog.
            In alta ordine de idei, mi-ar face placere sa va ofer cartea „Tragedia veacurilor”, care v-ar ajuta sa aveti o perspectiva mai larga asupra istoriei crestinismului de-a lungul celor doua milenii de istorie. Daca doriti si aveti placere, eu v-o trimit cu drag, insa pentru aceasta este nevoie ca d-v sa completati formularul de la oferta de carte gratuita.
            Inchei aici, dorindu-va multe binecuvantari din partea Tatalui ceresc.
            Cu stima si dragoste frateasca,
            Lori B.

  3. simona spune:

    Domnule Lori,

    “Eu sunt Domnul; Eu nu Ma schimb” – Maleahi 3,6 .

    Adica El nu se schimba ca fire, ca chip, ca promisiune si mai ales ca ceea ce este : iubire si Sfanta Treime. Nu vad aici o legatura evidenta cu sabatul. In Dumnezeu stim cu totii ca nu exista schimbare, El fiind mereu acelasi, pentru ca „Eu sunt Cel ce sunt”.

    Legea morala este vesnica, dar sambata nu este vesnica. Si nu este vesnica, pentru ca veacul acestei lumi se incheie odata cu venirea Mantuitorului Hristos ( pentru cei ce se mantuiesc, iar restul nu se includ in rugaciunile Mantuitorului – „Eu nu pentru lume Ma rog”).
    Hristos spune : Voi nu sunteti din lume, imparatia nu este din lume, deci crestinii sunt duhovnicesti, ceresti, nu mai fac parte din lume, ci din cer, sunt ai Imparatiei.In lume este timp care se masoara in veacuri, la Dumnezeu nu exista timp. Sabatul se refera la lume , la creatia lumii, la zile , ani, veacuri..
    De aceea legamantul care se face pana la „sfarsitul veacurilor”, sau „in veci de veci”desemneaza o perioada de timp lumesc, adica masoara un timp,veacuri, de la care poate incepe un alt timp.Cu specificatia ca timpul se refera doar la ce este lumesc, omenesc, care nu este induhovnicit, care nu este la Dumnezeu si nu face parte din Imparatie, din crestinism, din Hristos cel Inviat.De la Inviere incepe imparatia cerurilor.De aceea toate slujbele de Duminica si sarbatori, pentru noi reprezinta o traire in timp real cu Hristos cel inviat si cu toti sfintii si puterile ceresti, in Imparatia lui Dumnezeu, este o pregustare a vietii vesnice in cer, cu Hristos Imparat. Sfantul Vladimir, cel ce i-a crestinat pe rusi ( mult mai tarziu decat au fost crestinati romanii ) a primit crestinismul datorita acestei vedenii din timpul Sfintei Liturghii, la care erau prezenti Hristos cu Maica Domnului, toti ingerii si toti Sfintii.
    Dumnezeu este vesnic si in El sunt toate calitatile, prin care si noi incercam sa ne asemanam Lui, de aceea legile morale sunt totdeauna in Dumnezeu , la infinit.Dar sambata este pentru un timp finit, cum ar fi si masura de timp pentru zile, saptamani, ani.Exact ce spunea apostolul sa nu mai tinem : datini, zile, ani…Nimic din zilele si lunile evreilor nu se mai tin la crestini.

    Crestinul nu comemoreaza nimic, el traieste in timp real un eveniment duhovnicesc legat de Invierea Domnului,sau momente legate de aceasta trecere de la lume la cer, deoarece credinta noastra nu este doar cateheza, este mai ales traire pe viu, cat mai mult cu putinta a vietii din cer, nu a vietii lumesti; toate se petrec in cer, adica in nestricaciune.Dar sambata este pentru om, adica pentru cel neinduhovnicit ( dupa cum este talmacit cuvantul „om”, pe care-l gasim de-a lungul intregii Scripturi, avand cam acelasi inteles, adica cel ce este din lume). De aceea si Hristos se numeste OM, si pentru a marca perioada lumeasca a stricaciunii, in care a venit temporar pe pamant, lume pe care o va face sa devina nestricacioasa, odata cu Invierea Sa.Crestinii traiesc(ar trebui sa fie asa) in cer (in nestricaciune) – Iisus spune : Voi nu mai sunteti din lume, sunteti nascuti din cer.De aceea sambata a fost facuta pentru om ,adica pentru cel pacatos, care nu primise inca Duhul Sfant, era sub lege, iar Duminica este pentru crestini, care sunt din cer, din Imparatie, nu mai sunt din lume, ei nu mai sunt definiti ca om, ci ca dumnezei dupa har, sau fratii lui Hristos.Nu se poate sa tii si ce este lumesc si sa fii si duhovnicesc.Apostolul spune : asa cum le-ati purtat pe cele trupesti, acum a venit vremea sa le purtati si pe cele duhovnicesti.
    Despre felul cum vom fi judecati, asta nu este absolut deloc problema noastra. Acum nu putem lansa teorii, doar pentru a le potrivi unui sistem de valori la care se poate raporta o minte umana. Sigur ca fiecare va fi judecat cu o judecata particulara, pentru o vreme, adica pana la a doua venire a Domnului, Parusia, cand vom fi judecati definitiv, in functie si de consecintele in timp asupra altor oameni a faptelor noastre bune si rele. De aceea daca la judecata aceasta particulara vom avea o anumita stare duhovniceasca, dupa judecta finala ,la a doua venire, putem sa mergem la mai rau, sau la mai bine.Dumnezeu este incomparabil cu omul in a face aceste judecati, cu atat mai mult cu cat ele au si fost facute , prin prestiinta lui Dumnezeu si stim acest lucru din faptul ca Moise L-a rugat pe Dumnezeu sa-l stearga si pe el din cartea vietii, daca ii va omori pe evreii idolatri.Deci de pe vremea aceea Moise stia ca judecata a si fost facuta, inainte de Hristos, inainte de sfarsitul lumii.

    Multumesc pentru binecuvantari, Dumnezeu sa va rasplateasca insutit si prin rugaciunile noastre unite sa se milostiveasca Dumnezeu cu pace si iubire catre toti oamenii.Amin.

    • Lori Balogh spune:

      Doamna Simona,
      Cand Dumnezeu declara despre Sine ca nu se schimba, eu inteleg ca El are acelasi standard moral pentru toti oamenii, indiferent de epoca in care traiesc si indiferent de cultura sau imprejurarile in care se nasc. Acest standard moral este oglindirea caracterului Sau neschimbator. Aici este legatura cu Sabatul poruncii a patra. Daca Creatorul a lasat omenirii porunca de a pazi Sabatul, ca semn vesnic al puterii Sale creatoare, inseamna ca aceasta porunca este vesnica, ca oricare din Cele Zece Porunci.
      D-v spuneti ca Legea este vesnica, dar sambata nu este vesnica. Mi se pare o contradictie. Porunca Sabatului nu este din afara Decalogului, ci din inima lui, deci, daca Legea este vesnica, in mod implicit si porunca Sabatului este vesnica. Nimeni nu are dreptul sa „umble” in Legea lui Dumnezeu, satabilind cu de la el putere, care porunci sunt vesnice si care nu.
      In alta ordine de idei, Sabatul este un memorial al Creatiei, sau, cu alte cuvinte, este ziua in care omul sarbatoreste nasterea acestui pamant cu tot ce este pe el. D-v afirmati ca sambata a fost data omului pacatos. Imi permit sa va contrazic cu respect, bazandu-ma pe revelatia Scripturii: Sabatul a fost dat omului ( deci omenirii, nu doar evreilor ) pe cand acesta era inca necazut in pacat. Primii nostri parinti au fost creati in ziua a sasea, iar urmatoarea zi intreaga din viata lor a fost o zi de Sabat, in care ei au avut o comuniune desavarsita cu Creatorul lor. Daca Sabatul sarbatoareste ziua de nastere a Creatiei, nimeni nu poate schimba aceasta zi, dupa cum nimeni nu poate schimba ziua in care s-a nascut.
      Daca unii crestini doresc sa sarbatoreasca si ziua invierii ( desi nici Mantuitorul, nici apostolii nu ne-au lasat o porunca in acest sens ), este optiunea lor. Dar noi nu avem niciun drept sa „umblam” in Legea divina si vesnica, pentru a schimba poruncile lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, in cer, in tamplul ceresc , este pastrat originalul Legii lui Dumnezeu, asa cum a fost data poporului evreu pe Sinai ( vezi Apocalipsa 11, 19 ).
      D-v afirmati: „Dar sambata este pentru un timp finit, cum ar fi si masura de timp pentru zile, saptamani, ani.Exact ce spunea apostolul sa nu mai tinem : datini, zile, ani…Nimic din zilele si lunile evreilor nu se mai tin la crestini.”
      In comentariul meu anterior, am atras atentia supra unei confuzii care se face in crestinism intre ceea ce este dat temporar, doar evreilor, si ceea ce este dat pe durata vesnica, intregii omeniri. Legea morala ( deci si Sabatul poruncii a patra ) nu a fost data doar evreilor, ci intregii omeniri. Si nu pentru o perioada determinata, ci pentru vesnicie. Istoria biblica, cuprinsa intre actul Creatiei si vremea nasterii poporului evreu ( o perioada de aproximativ 2500 de ani ) este plina de dovezi ca oamenii aceia au cunoscut principiile morale asa cum au fost date in scris mai tarziu evreilor la Sinai. Ei au stiut ca minciuna este pacat ( cazul lui Iacov ); ei au stiut ca adulterul este pacat ( vezi experienta lui Iosif in casa lui Potifar ); ei au stiut ca crima este pacat ( vezi ex. lui Cain ); ei au stiut ca Sabatul este ziua in care Dumnezeu Insusi S-a odihnit, lasandu-ne o pilda de urmat pentru intreaga omenire. Asa cum am afirmat in comentariile anteriore, faptul ca acei oameni ( nefiind evrei ) au masurat timpul din sapte in sapte zile ( ciclul saptamanal ) dovedeste ca ei cunosteau cerinta Creatorului de a serba Sabatul. Fara aceasta cunostinta, ei ar fi putut masura timpul din opt in opt zile, din sase in sase zile, sau din zece in zece zile. Tocmai ciclul saptamanal este o dovada ca Sabatul era cunoscut, chiar daca Legea scrisa a fost data mai tarziu poporului evreu.
      Cand Pavel vorbeste despre „zile, luni si ani” pe care crestinii nu mai au obligatia sa le tina, el se refera la acele sarbatori evreiesti, ceremoniale, care erau „umbra lucrurilor viitoare” ( Coloseni 2,17 ) si care si-au gasit implinirea in viata, moartea si invierea lui Christos, cand tipul s-a intalnit cu antitipul si umbra cu realitatea. Intr-adevar, crestinii nu mai sunt obligati sa tina sarbatoarea corturilor, nici primele roade, nici Rusaliile, nici Pastele evreiesc, adica nimic din acele sarbatori care s-au incheiat la cruce. Porunca Sabatului insa se deosebeste fundamental de poruncile acelea cu „zile, luni si ani „. In primul rand pentru ca aceasta porunca face parte din Decalog, nu din Legea lui Moise. In al doliea rand, pentru ca Sabatul nu este o „umbra” a lucrurilor viitoare, ci o sarbatoare a lucrurilor trecute – actul Creatiei. Nici sarbatoarea invierii, nicio alta porunca data de oameni nu poate inlocui o porunca data de Insusi Creatorul. Noi putem imbraca argumentele noastre intr-un limbaj elevat si frumos, dar adevarul este adevar si nimeni nu-l poate desfiinta.
      Nadajduiesc ca, scriind lucrurile deschis si sincer, nu v-am ranit nici pe d-v, nici pe vreunul din vizitatorii de mai tarziu ai blogului, caci nu aceasta a fost intentia mea. Nu-mi doresc altceva decat ca Adevarul sa triumfe. Si, in final, el va triumfa, caci Mantuitorul ne garanteaza acest lucru: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14,6 ).
      Cu multa stima,
      Lori B.

  4. simona spune:

    Dumneavoastra spuneti :

    „Sabatul a fost dat omului ( deci omenirii, nu doar evreilor ) pe cand acesta era inca necazut in pacat”

    Odihna a venit odata cu creatia omului, dar legea nu a fost data decat dupa iesirea evreilor din Egipt, prin Moise, altminteri de ce mai vorbim de paganii cei fara lege?.Asa am si spus, ca este data pentru „om”, adica pentru pacatosi, caci legea i-a facut pacatosi pe oameni, caci inainte oamenii nu aveau cunostinta de vreo obligatie fata de Dumnezeu.Desi si prin Set a venit ceva, caci de la el au inceput oamenii a chema numele Domnului, dar pana la el numele Domnului nu se pomenea nici intre cei drepti, nici intre pagani. Ea a fost data (legea) ca reper tot spre intalnirea cu Dumnezeu,dar care(intalnirea) nu s-a putut face sub lege, de aceea a venit Hristos. In rai, Adam a primit o porunca, aceea cu privire la pomul cunostintei…Dar dupa cadere, doar prin Moise s-a dat legea. Daca ar fi fost data si altora in afara de evrei, atunci am fi avut o dovada, s-ar fi dus Moise sa o dea si la neamuri. Pe cand Evanghelia s-a vestit la toate neamurile, legea a fost data unui singur neam, desi nu era oprit nimeni sa vina sub lege, daca dorea acest lucru, dar nu era nimeni obligat sa primeasca legea in afara de evrei. Atunci cand a fost construit templul, evreii au lasat pe pagani sa lucreze impreuna cu ei, dar le-au spus ca aceia nu vor avea si plata impreuna cu ei, pentru ca paganii nu erau sub lege, deci atunci cum era o lege pentru toate lumea ?Si o judecata pentru toata lumea? Cand evreii ii considerau pe cei de alt neam spurcati si caini?Unde se vede judecata conforma aceleiasi legi?
    Sigur ca exista o lege morala dupa care vom fi judecati, dar vedeti ca Mantuitorul, de fiecare data vorbeste de pacatele morale si de iubire, nu de sabat.
    In Duminica este cuprins insa si sabatul , in sensul ca este cuprinsa in Duminica toate creatia, dar nu mai este vorba de creatia cea stricacioasa de pe timpul cand era data legea.Sambata lasa calea libera pentru schimbare, pentru desavarsire , in Dumnica nu mai este schimbare, ea preinchipuind Imparatia neschimbata ( ca si Dumnezeu care nu Se schimba).
    In sambata a venit schimbarea, de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata.In duminica nu mai este moarte, ci odata cu Invierea trecem la viata .In Imparatia lui Dumnezeu toate devin fara schimbare asemenea lui Dumnezeu.Adica mereu bune, mereu in sanatate, nemurire, mereu in bucurie.
    Sambata era lumeasca, cu durere, cu suferinta, paralizii, demonizari, lumea era imperfecta, pacatoasa, rea.In Duminica este perfectiune, viata fara moarte, bucurie fara durere, lumina fara intuneric, virtute fara pacat, rai deplin si infinit. Creatia din timpul legii era in plangere si suferinta, iar in legea Harului, am terminat cu pacatul, am trecut in bucuria Domnului, in fericire, in mantuire.Sambata nu are mantuirea, Duminica o are.Sambata nu-l are pe Hristos Inviat, Duminica Il are.Sambata nu are Imparatia, Duminica o are.In ziua sambetei lumea, cerul, sunt ca o samanta ce putrezeste in pamant, Duminica este spic nou care nu mai putrezeste in veac (adica in timp ; nu mai exista timp, am trecut in vesnicie ). Am trecut de la pamant la cer.Aceasta schimbare este atat de mare si trebuia sa fie primordiala, pentru ca este inoirea cerului si a pamantului, este scopul creatiei lui Dumnezeu. Scopul creatiei nu este sambata, care este moarte (in ea a murit Hristos, in ea a fost alungat omul din rai), ci scopul este renasterea, invierea, viata in fericirea raiului. Trebuie sa iesim din Smabata ca sa ne intalnim cu Hristos, cu Hristos cel inviat din cer, care Si-a ales aceasta zi a Invierii, sinonima cu salvarea noastra, cu mantuirea noastra.Voi serbati creatia, noi Il slavim pe Hristos Dumnezeu si viata alaturi de Dumnezeire in vesnicie. Anticipam , traim si pregustam fericirea vesnica, iar aceasta nu poate sa fie cuprinsa in sambata.Vorbim de mantuire, dar daca pregustam mantuirea si Imparatia, viata alaturi de Hristos Caruia I ne inchinam, este mai presus decat serbarea creatiei, care nu are mantuire in ea, care nu ne aduce fericirea. Hristos aduce viata, nu creatia .Nu lumea, nu universul, nu creatia ma salveaza, ci Hristos Dumnezeu, prin Har, prin legea Harului, care este Duminica.Sambata, da, nu mai inseamna nimic pentru crestini, ci doar ceva dureros care trebuie sa dispara, o lume stricata, care trebuie restaurata.Si restaurarea a venit. Iata Hristos, iata Duminica, iata o alta zi ! Sa ramanem tot in sambata, tot in asteptarea schimbarii, tot in lume, tot in creatia cea plina de pacat, veche si stricata ? Nu a zis Apostolul ca cerul si pamantul vor pieri ? Ca va fi cer nou si pamant nou? Dar acestea nu ni le aduce sambata, ci Duminica Invierii . Noi nu serbam nici restignirea, nici moartea, ci invierea Domnului care preinchipuie si invierea noastra din stricaciunea mortii.Sambata nu este legata de aceasta transformare, de aceasta restaurare, ea nu schimba nimic, ci aduce in plan o lume care a cazut sub blestem datorita omului pe care Hristos din iubire il iarta si-l restaureaza si impreuna cu el intreaga creatie.Omul nu mai este om, ci devine dumnezeu prin har.Timpul s-a terminat, timpul acestei lumi, acestei creatii si trecem la o alta dimensiune : vesnicia . Ziua a opta (Duminica).

    Doamne ajuta si sa dea Domnul sa fim cu totii in rai !

    • Lori Balogh spune:

      Doamna Simona,
      Am inteles argumentele d-v in legatura cu pazirea duminicii in locul Sabatului biblic si nu am intentia sa va schimb convingerile. Ceea ce scrieti este foarte frumos si bine explicat. Cu o lipsa insa: tot ce spuneti in legatura cu superioritatea duminicii fatza de Sabat nu are niciun suport biblic.
      1) Puteti sa indicati in Noul Testament o porunca a Mantuitorului din care sa rezulte ca crestinii nu mai trebuie sa pazeasca Sabatul, ci duminica ?
      2) Puteti sa indicati in Noul Testament o porunca a apostolilor care sa indice acelasi lucru ?
      Eu va pot indica destule texte din Noul Testament din care sa rezulte ca Sabatul ramane ziua de inchinare ceruta de Dumnezeu si in Noul Legamant. D-v puteti face acelasi lucru cu privire la schimbarea zilei de odihna ?

      Iata cateva din declaratiile unor autoritati religioase in legatura cu ziua de odihna:

      1. Ca raspuns la intrebarea “Puteti dovedi ca biserica are puterea de a institui sarbatori legiferate?”, Stephen Keenan a scris: “Daca nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi putut face schimbarea la care toate religiile moderne adera, si anume nu ar fi putut inlocui sarbatorirea Sabatului Zilei a Saptea cu sarbatoarea Duminicii, prima zi a saptamanii – o schimbare pentru care nu exista nici o autorizare scripturistica” (Stephen Keenan, A doctrinal Catechism, p. 174)

      2. “Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi nici macar un singur rand care sa autorizeze sfintirea Duminicii. Sfanta Scriptura porunceste ca o obligatie religioasa pazirea zilei de Sambata, o zi pe care noi niciodata nu o sfintim” – Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p.111, 112

      3. Monseniorul Segur a scris: “Biserica Catolica a fost aceea care, prin autoritatea lui Iisus Christos, a transferat aceasta odihna asupra zilei de Duminica, in amintirea invierii Domnului nostru. Astfel, sarbatorirea Duminicii de catre protestanti reprezinta un omagiu pe care il aduc (in ciuda propriilor convingeri) autoritatii Bisericii Catolice” – Monsenior Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p.225.

      4. “Ei (papii) pretind schimbarea Sabatului in Ziua Domnului, ceea ce este contrar Decalogului; si nu au alt exemplu pe buzele lor decat schimbarea Sabatului. Ei pretind ca puterea Bisericii este foarte mare, deoarece schimbarea aceasta este contrara unuia dintre preceptele Decalogoului.” Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 3, p.64.

      5. Biserica Romano-Catolica recunoaste ca in Conciliul de la Laodiceea ( 336 d.Chr. ) a transferat “solemnitatea de la Sambata la Duminica.” Observati limbajul folosit de unul dintre catehisme:
      Intrebare: “Care zi este ziua de Sabat?”
      Raspuns: “Sambata este ziua de Sabat.”
      Intrebare: “De ce sarbatorim noi Duminica in locul Sambetei?”
      Raspuns: “Noi sarbatorim Duminica in locul Sambetei deoarece Biserica Catolica, in Conciliul de la Laodiceea (A.D. 336) a transferat solemnitatea de la Sambata la Duminica” – Rev. Peter Geiermann, C.SS.R., The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, p. 50, 2 nd edition, 1910

      6. Protestantul Andrew Lincoln afirma in lucrarea sa: „De la Sabat la Ziua Domnului”: „ Nu se poate sustine faptul ca Noul Testament autorizeaza credinta ca, de la inviere, Dumnezeu a hotarat ca prima zi a saptamanii sa fie pazita ca Sabat… A deveni sabatarian al zilei a saptea este singura optiune consecventa pentru toti aceia care sustin ca intreg Decalogul este obligatoriu ca Lege morala.” Andrew Lincoln, „De la Sabat la Ziua Domnului”

      Este perfect adevarat ca Legea in forma scrisa a fost data evreilor, pe Sinai. Dar oricine citeste cu atentie Sfanta Scriptura, va observa cu usurinta ca toti cei care au trait inainte de darea Legii pe Sinai cunosteau poruncile Legii morale, transmise din generatie in generatie, pe cale orala. Daca doriti argumente in acest sens, va rog sa citi cu atentie articolul de la adresa:
      http://www.loribalogh.ro/2012/12/sabatul-inainte-se-sinai/

      Cu stima,
      Lori B.

  5. simona spune:

    Domnule Lori,
    (Mai intai va anunt ca va trebuie rabdare! Ma uimesc si eu cat de mult am pututr sa va scriu, veti vedea !)

    Raspunsul nu este usor de dat, pentru ca este unul duhovnicesc.

    La adresa pe care mi-ati dat-o, am gasit asta:

    1) Cartea Genezei nu este o carte a poruncilor, ci a originilor. Niciuna din Cele Zece Porunci nu este mentionata in Geneza, desi e clar ca ele erau cunoscute de oamenii care au trait in acele timpuri.
    Si :

    “Avraam a ascultat porunca Mea si a pazit ce i-am cerut, a pazit poruncile Mele, oranduirile Mele si legile Mele.” ( Geneza 26,5 )

    La acest al doilea citat observam trei lucruri distincte : porunci, oranduieli si legi.
    Legea nu este porunca, oranduiala nu este lege.Ci legea se subantelege a duhului, porunca a trupului si oranduiala este pentru ascultare si disciplina. Dar mai presus de toate ramane legea, caci ea este la Dumnezeu care este duh si ea trebuie implinita si desavarsita de catre crestini, pentru a deveni asemenea cu Hristos si a putea intra in impartie.De aceea Pavel spune ca legea este buna si ca ea se desavarseste prin Hristos.

    Noua era a crestinismului, sau cartea Evangheliei, asemenea cu ceea ce ati spus despre Geneza ( in primul citat pe care l-am dat ) , nu este o carte a poruncilor scrise, ci odata cu ea vine Harul, care nu are legatura cu lumea si nu este dat lumii ( „Eu nu pentru lume ma rog”, zice Hristos si „Eu nu am venit sa fac lumea mai buna, ci sa indumnezeiesc pe om”). In Har nu mai sunt nici oranduieli, nici porunci, deoarece el le include in sine pe toate cele bune, afara de pacat. Deci, stiind ca prin har este nimicit pacatul, ca atare nu mai este o lege scrisa impotriva pacatului. Caci harul Duhului Sfant, spune Hristos, va va invata pe voi toate. Exista insa destule invataturi ale Sfintilor Apostoli, cu scopul de a ne ajuta sa CAPATAM acest har, prin care iesim din legea pacatului, trecand de la moarte la viata.
    Ati vazut ce spune Pavel : Nu eu traiesc, ci Hristos traieste in mine.
    Adica nimic din ce este omul,din ce simte sau gandeste nu trebuie sa mai existe.Omul vechi, cum este numit pacatosul in general, trebuie sa moara, adica sa fie inlocuit de omul nou, care este asemenea lui Hristos, sau care este un omul coborat ( nascut) din cer, adica din har ul Duhului Sfant, prin Hristos Domnul.
    Atunci cand vrem sa-l urmam pe Hristos, El ne pune o conditie, de fapt trei,pe care trebuie sa le indeplinim inainte de a deveni crestini ( de-ar da Domnul sa fim in stare a le indeplini, cu ajutorul lui Dumnezeu!):
    1. Sa ne lepadam de noi insine, adica de propria vointa si s-o inlocuim cu vointa dumnezeiasca.
    2.Sa ne luam crucea, adica sa primim toate si sa nu ne impotrivim nici macar cu o parere de rau , ci sa acceptam din iubire tot ce ne trimite Dumnezeu prin pronia Sa ( boli, necazuri, batjocuri, neputinte, chiar si moarte, dar acestea toate nu luate ca niste lucruri lumesti care fac parte inerenta din viata omului, ci ca pe niste ispite, ca pe niste incercari si probe, care in incidenta cu viata credinciosului, ele devin pietre de incercare si curatire si sfintire), ca pe niste lucruri prin care Dumnezeu ne pregateste si ne transforma pentru a putea intra in Imparatia vesnica, in fericire.
    3. Sa-L urmam apoi pe Hristos, numai daca indeplinim cele de mai sus, iar aceasta urmare consta in copierea fidela a menirii si a iubirii pe care Hristos a avut-o in lume pentru oameni, mergand pana la rastignirea pe cruce ( adica jertfirea pentru binele aproapelui – caci cine tine la sufletul sau si-l va pierde, iar cine isi pune sufletul sau pentru aproapele il va castiga).
    Despre toate acestea de mai sus, sfintii ne-au lasat tone de invataturi.Caci daca nu indeplinim cele trei conditii, nu putem fi „urmatori” lui Hristos, nu putem fi crestini, nu ne putem indumnezei.
    Scopul vietii omului este indumnezeirea.Crestinul nu mai este om din lume, pacatos, el devine dumnezeu dupa har.Cu cat are mai mult har, cu atat devine mai asemenea cu Cel care ne-a creat.Si nu se poate sa capatam mult har, decat traind in afara lumii, in afara trupului si chiar in afara mintii, adica in afara rautatii lumesti, nu in afara spatiului lumesc. Caci spune si Apostolul : cel ce are femeie , sa fie ca si cand nu ar avea, cine are bogatii sa fie ca si cand nu ar avea,pentru ca, mai spune Apostolul,Imparatia este cea ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit.
    Deci acest cuvant este atat de clar, incat tine loc de orice filozofie : asadar, ceea ce ochiul nu a vazut, adica aceasta lume, aceasta creatie; ceea ce nu a auzit, adica porunci si cuvinte si intelepciuni; si la inima omului nu s-a suit, adica vrea sa spuna ca nimic din afectele omenesti ale firii cazute, cu toate placerile si intelesurile, nu poate conduce la mostenirea Imparatiei, caci stricaciunea nu poate mosteni nestricaciunea.
    De aceea cel ce vrea sa primeasca curat si fara cusur harul, trebuie mai intai sa se goleasca de orice parere, de orice cunostinta, de orice intelepciune, de orice invatatura anterioara, sa-si curete inima(centrul gandirii si al simtirii) de orice egoism si placere personala si doar in felul acesta, va putea Hristos sa scrie noua lege, cea a harului in inimile noastre .El spune : Goliti burdufurile de vinul cel vechi, pentru ca sa nu se strice vinul cel nou.
    Daca inca mai suntem cu ceva legati de aceasta lume vazuta, de acesta creatie, va fi prea greu sa intelegem ce inseamna „cealalata” lume.Intelegeti? Cealalta lume, care este „ceea ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit”.
    Avem scrieri care aratau ca unii pustnici crestini, isi acopereau ochii ca sa nu mai vada nimic, sa nu se mai lege cu nimic si prin nici o emotie de creatia in sine, de aceea vazuta, ci lucrarea lor sa fie in permanenta a sufletului, si catre toate sufletele din lume, cu scopul mantuirii, a dobandirii imparatiei vesnice, a fericirii impartasirii de Dumnezeu.
    Sufletul omului trebuie sa devina curat si nestiutor ca al unui copil, pentru ca harul duhului sa poata sa-si puna pecetea ca pe o ceara moale .
    Spunea cineva despre copil ca acesta niciodata nu pretinde ceva , ci toate ii sunt daruite, datorita gingasiei lui si a neputintei, motiv pentru care nici nu este chemat sa judece ceva .
    Asa si omul, trebuie sa devina ca un copil in aceasta lume, pentru a-i da putinta lui Hristos de a pune in el toate cate vrea El si de care noi nu putem sa avem cunostinta.
    „Fiule, da-mi inima ta”, spune Hristos.
    Aceasta inima este centrul credintei crestine.Daca in V.T. omul era inconjurat de legi pentru a fi ingradit, oprit de la savarsirea pacatului, la venirea lui Hristos „inima” omului devine lumea harului, singura lume in care ii este permis crestinului sa mai traiasca.Aceasta lume este numita si lumea de dincolo, sau cealalta lume.
    Imparatia este inlauntrul vostru, zice Hristos.Inlauntrul nostru este o lume tainica, necunoscuta, nu ca cea dinafara,pe care credem doar ca o cunoastem. Dar, daca pe cea dinafara nu am cunoscut-o in totalitate, cum o vom cunoaste pe cea dinlauntru, de care habar nu avem si ne este cu totul straina?
    Deci dar, despre aceasta imparatie care este inlauntrul nostru vrea Hristos sa ne invete, dar nu poate realiza acest lucru, daca mintea si viata noastra se indreapta in afara, catre lumea materiala, catre creatia fizica a lui Iisus Hrisos.
    De aceea Hristos scrie in inimile noastre, pe care ni le cere sa i le dam Lui, singurul lucru pe care trebuie sa-l facem pentru a ne indumnezei, adica de a primi harul.Sa ne lasam in voia lui Dumnezeu ca niste copii fara nici o grija, implinind legea harului, care este fara cusur.Aceasta lege este iubirea desavarsita, pe care nu o putea asigura legea veche, caci in legea veche pacatul era in lume, iar dupa venirea lui Hristos, prin harul Sau, pacatul este sters.
    As avrea sa arat in continuare prin mai multe citate, de ce este buna pentru noi o alta zi decat sabatul, si as vrea sa nu o numesc in nici un fel, pentru ca numele ei nu este duminica, ci o alta zi, sau astazi, dar i se spune duminica din considerente lumesti, iar nu pentru credinta.

    Fapt. 17:2 –” Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga”.

    Aici vedem ca nu era un obicei crestinesc a intra in sinagoga sambata, ci era un obicei particular a lui Pavel, de a intra ca sa invete pe iudei si pe neamuri, sa propovaduiasca Evanghelia. Deci, „dupa obiceiul sau”, nu al iudeilor, Pavel avea obiceiul sa invete in sinagogi sambata.
    ——————————————————————————————————————————–
    14. Din Perga si-au urmat drumul inainte si au ajuns la Antiohia din Pisidia. In ziua Sabatului, au intrat in sinagoga si au sezut jos.
    „au intrat”, deci nu s-au adunat , nu au venit cu scopul cu care veneau ceilalti ca sa tina ziua sambetei, ci ca sa ia cuvantul si sa invete credinta crestina.
    ——————————————————————————————————————————-
    17. Dumnezeul acestui popor, Israel, a ales pe parintii nostri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, in timpul sederii lui in tara Egiptului, si l-a scos din Egipt cu bratul Sau cel puternic.

    Iata o distinctie care se face intre credinta iudaica( a lui Israel) si credinta crestina care vorbeste numai de Numele Domnului peste toate neamurile.
    ——————————————————————————————————————————–
    22. apoi l-a inlaturat si le-a ridicat imparat pe David, despre care a marturisit astfel: „Am gasit pe David, fiul lui Iese, om dupa inima Mea, care va implini toate voile Mele.”

    Asa ne rugam si noi in rugaciunea Tatal nostru : Sfinteasca-se Numele Tau, vie ( sa vina) imparatia Ta, faca-se VOIA Ta, precum in cer si pe pamant.
    Despre voia Domnului putem spune ca ea nu poate fi scrisa , nici aratata la vedere si ca cu greu va sti omul care este voia Domnului.Voia Lui o arata doar acelora care poarta har si prin har se arata voia Domnului, care ne invata pe noi, nu prin cuvant, ci prin invatatura tainica a Duhului Sfant.Noi spunem ca numai cei sfintiti, cei duhovnicesti, cei imbunatatiti pot cunoaste voia Domnului.Ceilalati bajbaim si Domnul, din mila, ne poarta de mana.
    ——————————————————————————————————————————–
    24.” Inainte de venirea Lui, Ioan propovaduise botezul pocaintei la tot norodul lui Israel”.

    Iata inca o deosebire foarte mare intre V.T. si N.T. : botezul. Ioan boteza cu apa, Iisus cu Duh Sfnat.Cata deosebire.Unul boteza cu materie, Celalalt cu ceva necunoscut, dar pe care trebuie sa-L primim pentru a intra in Imparatie.
    ——————————————————————————————————————————-
    34. Ca L-a inviat din morti, asa ca nu Se va mai intoarce in putrezire, a spus-o cand a zis: „Va voi implini, cu toata credinciosia, fagaduintele sfinte pe care le-am facut lui David.”

    Deci fagaduinta se implineste in Hristos, printr-o lucrare noua, a lucrului care devine ireversibil, nu mai cunoaste putreziciunea.Aceasta este fagaduinta, aceasta este implinirea, desavarsirea, aceasta trebuie sa fie in vedere, acesta este scopul vietii pe pamant.
    ——————————————————————————————————————————–
    36. Si David, dupa ce a slujit celor din vremea lui, dupa planul lui Dumnezeu, a murit, a fost ingropat langa parintii sai si a vazut putrezirea.
    37. Dar Acela, pe care L-a inviat Dumnezeu, n-a vazut putrezirea.
    38. Sa stiti, dar, fratilor, ca in El vi se vesteste iertarea pacatelor;
    39. si oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui Moise.
    40. Astfel, luati seama sa nu vi se intample ce se spune in Proroci:
    41. „Uitati-va, dispretuitorilor, mirati-va si pieriti; caci in zilele voastre, am sa fac o lucrare pe care n-o veti crede nicidecum daca v-ar istorisi-o cineva.”

    Inca odata este aratata perimarea legii lui Moise, prin care se murea si putrezea si insemnatatea venirii lui Hristos care aduce viata in locul mortii, mantuirea in locul pieirii, neputrezirea in locul putrezirii.
    ——————————————————————————————————————————–
    46. Dar Pavel si Barnaba le-au zis cu indrazneala: „Cuvantul lui Dumnezeu trebuia vestit mai intai voua; dar fiindca voi nu-l primiti si singuri va judecati nevrednici de viata vesnica, iata ca ne intoarcem spre Neamuri.
    47. Caci asa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca sa fii Lumina Neamurilor, ca sa duci mantuirea pana la marginile pamantului.”
    48. Neamurile se bucurau cand au auzit lucrul acesta si preamareau Cuvantul Domnului. Si toti cei ce erau randuiti sa capete viata vesnica au crezut.
    ——————————————————————————————————————————–
    1. In Iconia, Pavel si Barnaba au intrat in sinagoga iudeilor si au vorbit in asa fel, ca o mare multime de iudei si de greci au crezut.

    Iarasi se spune ca au intrat, nu ca s-au adunat spre sfintirea zilei sabatului.
    Caci a intra nu presupune un scop deosebit, care ar viza pe Dumnezeu.
    ——————————————————————————————————————————–
    13. Preotul lui Jupiter, al carui templu era la intrarea cetatii, a adus tauri si cununi inaintea portilor si voia sa le aduca jertfa, impreuna cu noroadele.
    14. Apostolii Barnaba si Pavel, cand au auzit lucrul acesta, si-au rupt hainele, au sarit in mijlocul norodului si au strigat:
    15. „Oamenilor, de ce faceti lucrul acesta? Si noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi; noi va aducem o veste buna, ca sa va intoarceti de la aceste lucruri desarte la Dumnezeul cel Viu, care a facut cerul, pamantul si marea si tot ce este in ele.
    16. El, in veacurile trecute, a lasat pe toate neamurile sa umble pe caile lor,
    17. macar ca, drept vorbind, nu S-a lasat fara marturie, intrucat v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug si v-a umplut inimile de bucurie.”

    Aici se arata ca legea nu fusese data decat unora, iar altora nu, neamurile fiind lasate sa umble in caile lor, desi si de acelea S-a ingrijit Dumnezeu(ca si in zilele noastre).
    ——————————————————————————————————————————–
    23. Au randuit prezbiteri in fiecare biserica si, dupa ce s-au rugat si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera.

    Aici se vorbeste de biserici, de rugaciune si post.
    ——————————————————————————————————————————–

    Primii crestini, care formau comunitatea din Ierusalim in epoca apostolica, proveniti in marea lor majoritate dintre iudei, mergeau la inceput sa se roage in templu (vezi Fapte II, 46), mai ales in pridvorul sau foisorul numit al lui Solomon, de care ii legau, inca deprinderile si traditiile iudaice de cult ; dar pentru savarsirea Sfintei Euharistii (frangerea piinii) si a agapelor sau meselor comune, de dragoste, care o insoteau, ei foloseau casele particu­lare de tip iudaic (oriental), ale credinciosilor mai instariti, care puteau pune la dispozitia fratilor sali mai spatioase sau incaperi mai mari din casele lor, necesare pentru adunari si pentru agape. Faptele Sfintilor Apos­toli amintesc des despre frangerea painii prin case (vezi de ex. II, 46).

    Faptele Sfintilor Apostoli si epistolele pauline ne-au transmis numele catorva dintre acesti cres­tini, in casele carora aveau loc adunarile de rugaciune si de cult ale comunitatilor crestine locale si dintre care unii erau colaboratori apropiati ai Sfintilor Apostoli, ca de ex. : casa lui Acvila si Priscila la Corint (Romani XVI, 3, 5) si la Efes (1 Cor. XVI, 19), a lui Stefana, a lui Aristobul si cea a lui Narcis din Corint (1 Cor. XVI, 15 si Rom. XVI, 10, 11), a Lidiei, langa Filipi, in Macedonia (Fapte XVI, 14-15), a lui Iason la Troia (Fapte XX, 7-11), a lui Filimon din Colose in Frigia, a lui Gaius, gazda lui Pavel in Roma si locul de adunare al intregii comunitati de aici (Romani XVI, 23), a lui Nimfan din Laodiceea (Col. IV, 15) etc.

    Pana spre sfarsitul se­colului II nu avem nici o marturie despre existenta unor constructii pro­prii pentru cultul crestin sau a unor biserici crestine propriu-zise. Dar de la sfarsitul secolului II si primii ani al secolului III, cand numarul crestinilor crescuse foarte mult, a inceput sa se fixeze inlauntrul caselor particulare o incapere deosebita, folosita numai ca loc de cult si ex­clusa de la orice alta folosire, lumeasca sau profana. Un astfel de spa­tiu apartinea fie unui particular, care il punea exclusiv la dispozitia comunitatii, fie comunitatii intregi, care il achizitionase si il amenajase in acest scop. Dupa o scriere pseudoepigrafica, atribuita Sfantului Cle­ment Romanul, un oarecare Teofil, care era cel mai cu vaza intre puter­nicii cetatii (probabil cel amintit de Sf. Pavel in Fapte I, 1) a inchinat casa sa incapatoare ca basilica a Bisericii.5. Bisericile se intareau in credinta si sporeau la numar din zi in zi.

    Un motiv intemeiat a rupturii de obiceiul sabatului, care era porunca si nu lege, a fost pentru a se face deosebirea dintre noua credinta si cea veche si pentru a inlatura invatatura cea veche care era perimata.Insa aceasta trecere nu s-a facut usor, asa cum in zilele noastre se vrea a pune in practica ecumenismul, dar sunt oameni care sunt in stare de orice pentru a opri acest lucru, dand dovada de o ura de nedescris fata de ecumenisti, asemanatoare urii pe care Saul o avea fata de crestinii de la inceput.
    ——————————————————————————————————————————–
    2. Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi

    Cuvintele „dupa obiceiul sau” arata clar ca nu era vorba de un obicei al crestinilor, dar nici al iudeilor, ci un obicei al lui Pavel, acela de a invata, de a propovadui Evanghelia.
    ——————————————————————————————————————————–

    24. Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului si nu locuieste in temple facute de maini.
    25. El nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile.
    26. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor,
    27. ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.
    28. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…”
    29. Astfel, dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului.
    30. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca;
    31. pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti…”

    Iata ca aici iar se vorbeste clar de ziua judecatii, iar dovada este Invierea lui Hristos.De acest eveniment, de ziua acestui eveniment se leaga intreaga credina a crestinilor, dar care, aceasta zi a fost promisa si celor din vechime daca vor crede in El.Deci vedem clar ca nu este vorba de ziua sabatului, ci mereu se vorbeste despre o alta zi, care dupa cum vedem si aici, nu este decat ziua Invierii Domnului, ziua pe care o tin crestinii.Caci noi nu serbam duminica, ci aceasta zi a invierii. Si, daca ar fi posibil, noi nu am gresi, ci din contra, am face bine daca am tine aceasta zi in fiecare zi, asa cum se tine la manastiri, unde se face Sfanta liturghie continuu, adica zi de zi, ca o pregustare a existentei vietii de dincolo, a imparatiei, a mantuirii.
    —————————————————————————————————————————–
    ” si au zis: „Omul (Pavel)acesta atata(instiga) pe oameni sa se inchine lui Dumnezeu intr-un fel care este impotriva Legii.”

    Daca Pavel ar mai fi fost un adept al legii vechi, nu s-ar fi spus aceste lucruri despre el.
    ——————————————————————————————————————————
    19.” Au ajuns in Efes; si Pavel a lasat acolo pe insotitorii lui. A intrat in sinagoga si a stat de vorba cu iudeii”.

    Iata ca insotitorii lui Pavel, ucenicii lui, nu l-au urmat in sinagoga, pentru ca doar Pavel intra ca sa invete pe iudei despre har si despre Iisus , despre Evanghelie.
    ——————————————————————————————————————————-
    9. Dar, fiindca unii ramaneau impietriti si necredinciosi si vorbeau de rau Calea Domnului inaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despartit pe ucenici de ei si a invatat in fiecare zi pe norod in scoala unuia numit Tiran.
    10. Lucrul acesta a tinut doi ani, asa ca toti cei ce locuiau in Asia, iudei si greci, au auzit Cuvantul Domnului.

    Vedem aici, ca Pavel nu mai invata in sinagoga, deoarece nu era primit bine si, despartind pe ucenici de restul sinagogii ii invata in alt loc.Si cuvantul „despartit” ararta clar ca ruptura de cei din sinagoga se refera la tot ce insemna sinagoga, nu numai ca ii invata separat.
    ——————————————————————————————————————————–
    15. Duhul cel rau le-a raspuns: „Pe Iisus Il cunosc, si pe Pavel il stiu; dar voi cine sunteti?”

    Iata niste exorcisti voiau sa faca ce faceau Sfintii Apostoli, dar au fost batjocoriti de diavoli, pentru ca nu aveau Duhul Sfant,nu aveau harul , pentru ca nimeni nu-i trimisese sa faca acest lucru.
    ——————————————————————————————————————————–
    18. Multi din cei ce crezusera, veneau sa marturiseasca si sa spuna ce facusera.
    19. Si unii din cei ce facusera vrajitorii si-au adus cartile si le-au ars inaintea tuturor

    Aici vedem inceputul pocaintei, marturisirea, care este necesara a fi facuta pentru acele pacate pe care le facem si pe care vrem sa le parasim si sa nu ne mai intoarcem la ele.Bine ar fi ca pacatul sa nu mai fie repetat, dar daca este facut din nou, il marturisim din nou.
    ——————————————————————————————————————————–
    7. In ziua dintai a saptamanii, eram adunati laolalta ca sa frangem painea.

    Iata ca aici nu se mai spune „a intrat Pavel in sinagoga”, ci se aduna impreuna pentru a frange painea, in ziua intai a saptamanii(si pentru ca aceasta zi nu avea nici un nume, ci era socotita ca fiind acea zi dupa sambata in care a inviat Hristos, era numita intaia zi din saptamana).Daca crestinii ar fi mers in continuare in sinagoga de sabat nu mai puteau frange painea, dupa obiceiul crestinesc, obicei pe care il avem pana in ziua de azi.
    ——————————————————————————————————————————–
    28.” Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.
    29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;
    30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor”.

    Aici se arata cum crestinii erau osebiti de restul, despre episcopii bisericii unsi de Duhul Sfant ; se arata despre viata duhului, cea fara de stricaciune si riscul de a ne intoarce la ea.
    ——————————————————————————————————————————–
    32. Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti.

    Credinta crestina este o credinta care vine din Cuvantul harului, Cuvantul= Iisus, singurul care restaureaza sufletul omului si care poate da „mostenirea” care ne vine prin Noul Testament, iar nu prin cel vechi. Toti cei ce primesc aceasta mostenire se numesc „sfintiti”, induhovniciti, adica au har.Caci nu numai primirea cuvantului da har, ci staruinta ( trairea reala ) in Cuvant, adica a ramane cu inima permanent in aceasta lucrare sfintitoare, care nu consta in lucruri exterioare, ci intr-o traire interioara permanenta in Hristos, in El. Despre aceasta lucrare si cum se implineste ea si cum stim ca o avem, e mai greu de explicat si aratat, ea nu se arata decat tainic, doar in inima omului ( am scris legea Mea in inimile voastre ), uneori fara ca omul sa fie constient de acest lucru, totusi Duhul Sfant ne da marturie de prezenta Sa in inimile noastre prin urmatoarea simtire, sau stare sufleteasca : atunci cand omul are pace deplina,liniste sufleteasca, cand nici cel mai mare necaz nu-l tulbura, cand are o bucurie permanenta in inima sa, pana la arsura, cand iubeste pe toti oamenii ca pe unul, cu aceeasi iubire aprinsa si duioasa, cand nu mai uraste pe nici un om de pe fata pamantului, cand nu-i mai pasa de nimic decat de dulcea traire cu Hristos , pe care-L simte ca pe o iubire dulce si stransa pana la nedezlipire. Aceasta stare ne arata prezenta harului in inimile noastre, insa starea nu este permanenta la inceput, ci se manifesta intermitent, in functie de lucrarea noastra si de staruinta de a ramane curati in rugaciune si in iubire catre toti oamenii.
    De aceea legea veche a ramas cu totul straina de aceasta simtire, pentru ca infaptuirea legii vechi consta doar in lucru exterior, o implinire rituala mai mult, care ne facea sa fim autosuficienti, prin constientizarea faptului ca am implinit o datorie si gata.Dar nu, cu harul nu este asa, el vine, pleaca, cum vrea Domnul, uneori il cautam si nu-l gasim , il dorim , alta data vine singur fara sa stim de ce.Important este sa-l dorim , dar sa nu-l starnim, pentru ca el nu se lasa ispitim sau constatat, ci doar trait, experiat.Prin venirile si plecarile lui, invatatm incet incet care este adevarata traire in Hristos,ce-i este placut Domnului si care este viata vesnica , fericirea .Insa tot ceea ce ni se da noua aici, pe pamant, sunt picaturi , pregustari, dar nu adevarata fericire, adevaratul har vesnic, pentru ca sufletul pacatos nu poate sa cuprinda in intregime focul harului pe care doreste Hristos sa ni-l dea.De aceea zi de zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, incaperea inimii noastre trebuie curatata, luminata, pentru ca sa-l putem primi pe Hristos cu adevarat in inima noastra, caci El sta la usa ei si bate mereu, dar noi numai uneori vrem sa-L primim, cand ar trebui sa zicem si noi ca Pavel : nu eu traiesc, ci Hristos traieste in mine.
    ——————————————————————————————————————————–
    36. Dupa ce a vorbit astfel, a ingenuncheat si s-a rugat impreuna cu ei toti.

    Se vorbeste nu o data ca Apostolii si ucenicii se rugau impreuna, frangeau painea, in case, ori la marginea cetatii, un obicei nou, caci rugaciunea se facea inainte de catre evrei doar in ziua sabatului.Dar la crestini ea trebuie sa devina o norma, caci in imparatia lui Dumnezeu starea sufletului este o traire permanenta ( Apostolul Pavel spune ca in tot locul si timpul sa ne rugam, orice am face, dupa cum arata si psalmii lui David : in tot locul stapanirii Lui, binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul) in duhul lui Dumnezeu, in care nu mai are loc nici un gand lumesc. De aceea, desi nu stim exact, dar conform unor resurse scrise, se presupune ca primii crestini se adunau la rugaciune in fiecare zi si se impartaseau cu trupul si sangele Domnului, ca la cina cea de taina. Acum, doar duminica si in zilele anumitor sarbatori din saptamana mai facem asta, adica se savarseste slujba Sfintei Liturghii a Domnului, pentru frangerea painii, care la noi se numeste impartasirea cu trupul si sangele Domnului, pentru care au fost scrise rugaciuni speciale, in urma cu 1600 ani, de catre Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur, pentru a cuprinde in ritualul rugaciunii liturgice toate momentele care fac referire la noua viata a crestinului,dar mai ales pentru a marca lucruri legate de Hristos.Aceste rugaciuni au fost adaugite peste rugaciunile care s-au transmis prin Sfanta Traditie (orala), dimpreuna cu o sumedenie de taine (transmise tot prin Sfanta Traditie ) care sunt implinite de catre preotii slujitori si care fac parte din ritualul vechi si nou al Bisericii.
    ——————————————————————————————————————————–
    21. Dar ei au auzit despre tine ca inveti pe toti iudeii care traiesc printre Neamuri sa se lepede de Moise, ca le zici sa nu-si taie copiii imprejur si sa nu traiasca potrivit cu obiceiurile.
    22. Ce este de facut? Negresit, multimea are sa se adune, caci vor auzi ca ai venit.
    23. Deci fa ce-ti vom spune noi. Avem aici patru barbati care au facut o juruinta.
    24. Ia-i cu tine, curata-te impreuna cu ei si cheltuie tu pentru ei, ca sa-si rada capul. Si astfel vor cunoaste toti ca nu este nimic adevarat din cele ce au auzit despre tine, ci ca si tu umbli intocmai dupa randuiala si pazesti Legea.

    28. si au inceput sa strige: „Barbati israeliti, dati ajutor! Iata omul care propovaduieste pretutindeni si in toata lumea impotriva norodului, impotriva Legii si impotriva Locasului acestuia; ba inca a varat si pe niste greci in Templu si a spurcat acest Locas sfant.”

    Deci dar, daca Pavel ar mai fi tinut legea, cum ar mai fi propovaduit impotriva ei si impotriva locului adunarii de sabat si pentru lepadarea de Moise ? Doar daca legea la care se referea Pavel si pe care o lauda, era acea lege care cuprindea poruncile morale si privitoare la iubire, acele legi ale inimii, care curata si primenesc nu omul cel din afara, ci pe cel dinlauntru.De aceea vedem pe Pavel ca se „curata”, pentru a face pe placul iudeilor ca sa-i castige, desi sufletul nu primeste nici un spor daca trupul este curat de mizeria din afara, ci daca este curat de pacat, caci pacatul trupului murdareste si sufletul, iar pacatul sufletului murdareste si trupul.Deci nu noroiul, sau alte necuratii fac trupul necurat, sau mancarea, ci pacatul.
    Dar, pentru a castiga si pe altii, Pavel accepta curatirea inainte de sabat, pentru a nu starni furia celor din vechea lege.
    ——————————————————————————————————————————-
    Pavel zice:
    -14″ El mi-a zis: „Dumnezeul parintilor nostri te-a ales sa cunosti voia Lui, sa vezi pe Cel Neprihanit si sa auzi cuvinte din gura Lui”.

    Aici vedem ca Dumnezeu l-a ales pe Pavel ca sa cunoasca voia Lui, lucru ce presupune ca prin legea veche voia lui Dumnezeu nu era descoperita, din cauza neputintei oamenilor de a primi cuvantul adevarului.
    ——————————————————————————————————————————–

    Acum cred ca am spus tot ce puteam eu spune, mai mult nu ma pricep, decat sa repet cele de mai sus, sa subiniez iar si iar care este menirea crestinului si cu a junge la desavarsire, prin lucrarea legii harului in inima lui.

    Fiule, da-mi inima ta, zice Hristos, adica centru trairii, centrul vietii tale.Poate trai un om fara inima? Nu cred, dar un crestin poate. Pentru ca crestinul este un om mort pentru aceasta lume, pentru aceasta creatie, dar traieste prin harul lui Hristos, singurul care POATE SA DEA VIATA si sa ne aseze in rai, in imparatia vesnica .Crestinul nu mai traieste in lume, el traieste in cer, sau mai bine zis, el este primitorul , vasul ales in care Dumnezeu a turnat vinul cel nou, sau harul vietii vesnice, care nu se va termina niciodata prin moarte, ca pana la Hristos, caci El spune ca cel ce face ce a facut El va trece direct in viata vesnica si moarte nu va gusta (adica moartea sufletului).

    Vorbe mari am spus aici, prea mari pentru mine, pentru ca una este sa vorbesti si alta este sa faci ceea ce spui.
    Sper ca nu am reusit sa va plictisesc enorm si ca macar o farama din tot ce v-am spus sa ramana ca o marturie , ca o dovada a tot ceea ce sustin si incerc sa dovedesc.
    Desigur, nu este nici o mahnire daca fiecare ramane la ale sale, caci am invatat amandoi, ca dincolo de aceste precepte omenesti, exista o putere care ne sustine pe toti in viata si in bucurie, lucru pentru care ii multumim lui Dumnezeu si Il slavim.

    Doamne ajuta la tot binele,
    cu multa bucurie,
    Simona.

  6. simona spune:

    11. „Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
    12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos”

    Domnule Lori, sa va mai „plictisesc” putin.
    In citatul prezentat (I Galateni), vedem ca Evanghelia nu are nimic din ce a fost vestit de om, adica de Moise.Evanghelia nu este o invatatura anume, nici doctrina, nici lege, nici porunca ci descoperire, adica este o Taina.
    Fiind o taina, ea are o lucrare ascunsa, care nu poate fi controlata si nici indusa cunoasterii omenesti.Descoperirea se adreseaza tainic doar celui ce este ascuns, adica sufletului, invatandu-ne acolo, pe fiecare in parte, mai mult sau mai putin, mai repede sau mai incet.

    • Lori Balogh spune:

      Doamna Simona,
      Cred ca ar trebui sa ne oprim din incercarea fiecaruia dintre noi de a ne convige unul pe celalalt. Lucrarea de covingere ii apartine doar Duhului Sfant, nu omului. Asa ca nici argumentele mele nu va vor convinge pe d-v, nici ale d-v nu ma vor convinge pe mine, atata vreme cat Duhul lui Dumnezeu nu va lucra la inima si constiinta noastra. Ultimul d-v comentariu este, intr-adevar, atat de lung incat nu-mi permite timpul sa-l parcurg in intregime. As fi dorit sa concentrati ideile astfel incat sa le pot parcurge in timpul limitat pe care-l am la dispozitie. V-am mai spus ca timpul meu este foarte limitat si trebuie sa raspund si altor vizitatori ai blogului. Nu mai spun de timpul de care am nevoie in pregatirea materialelor, scrierea, postarea si editarea lor.
      Am inteles ca ramaneti convinsa de necesitatea schimbarii zilei de odihna, asa cum a lasat-o Dumnezeu de la Creatie, odata cu prima venire a lui Christos. Este alegerea d-v si o respect. Eu nu pot trece insa peste porunca clara a lui Dumnezeu, conform unui principiu pe care apostolii l-au subliniat de doua ori in Faptele Apostolilor:
      „Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: „Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu” ( Fapte 4, 19 )
      ” Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni!” ( Fapte 5, 29 )
      Ca si crestini devotati lui Christos, noi putem sarbatori tot ce dorim: si ziua de vineri, in care a fost rastignit Domnul nostru, si ziua de sambata, in care El S-a odihnit in mormant, si ziua de duminica, in care El a inviat, si ziua in care El S-a inaltat la cer, etc. Insa Mantuitorul ne-a avertizat cu privire la acele porunci care nu isi au originea in Tatal ceresc, ci in om:
      Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti” ( Matei 15, 9 )
      „Drept raspuns, El le-a zis: „Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc, va fi smuls din radacina” ( Matei 15, 13 )
      Pentru mine, tinand cont de faptul ca in Noul Testament nu am gasit nicio porunca a Mantuitorului sau a apostolilor de a pazi o alta zi decat Sabatul zilei a saptea, precum si de afirmatiile clare ale unor teologi renumiti care recunosc faptul ca schimbarea zilei de odihna a avut loc exclusiv prin vointa oamenilor ( a Bisericii ), serbarea zilei invierii in locul Sabatului nu este altceva decat o porunca omeneasca. Si fiind o porunca omeneasca, intra sub incidenta cuvintelor Mantuitorului: „Degeaba Ma cinstesc ei...”
      Doamna Simona, candva am avut un dialog cu un preot ortodox foarte luminat pe marginea aceluiasi subiect. Am ajuns la concluzia ca fiecare dintre noi va merge pe drumul dictat de propria lui constiinta, pana cand ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata a lui Dumnezeu. Atunci ne vom da seama, desi va fi prea tarziu, daca am facut alegerea cea buna, sau nu.
      Eu va doresc din toata inima sa faceti alegerea cea buna, adica cea pe care o va arata Duhul lui Dumnezeu.
      Cu stima,
      Lori B.

      • simona spune:

        Domnule Lori, multumesc pentru intelegere si rabdare.
        Eu nu spun ca cineva a gresit drumul, ci ca fiecare urmeaza un drum dupa constiinta lui, iar daca e gresit ,sau nu , acest lucru nu tine de o judecata omeneasca .Iertati-ma ca v-am rapit un timp pretios, acum imi pare rau ca v-am impovarat si v-am rapit de la o misiune frumoasa pe care o aveti in slujirea lui Dumnezeu.
        Va doresc la randul meu acelasi bine, in bucuria Duhului Sfant,
        cu cele mai frumoase sentimente de dragoste crestina si nadejde la Dumnezeu.
        Amin.

  7. Dorin spune:

    Am spus ca nu mai comentez, dar nu ma pot abtine, exista un Spirit in mine care ma indeamna s-o fac, deci n-o fac prin propriile puteri! Dar o sa incerc sa fiu constructiv si nu distructiv, e destula durere in lume si fara dezbaterile aprinse intre crestini!

    Dupa cum este scris: Mila voiesc si nu jertfa!

    Incep cu ideea ca ma bucur ca atat doamna Simona cat si domnul Balogh (desi nu inteleg, Il tutuim pe Dumnezeu si intre noi ne consideram cu sange albastru, ca sa fac o gluma. Pentru mine respectul este altceva decat vorbirea „inflorita”, dar am sa respect optiunea fiecaruia) cred ambii in Dumnezeu cel viu, ca sunt incredintati ca Isus, Dumnezeu Fiul, s-a intrupat si a murit la Golgota pentru pacatele noastre a tuturor, ca-l marturisesc pe Isus ca Domn si astfel si El ii va marturisii in fata Tatalui! Am omis ceva important pentru mantuire? nu cred. Si mai ma bucur ca ambii au inteles bine ce-a spus Duhul Lui Dumnezeu prin apostolul Pavel: “Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui” (Romani 14:5).

    Am sa scriu ceea ce inteleg eu, desi inca sunt la inceput in drumul spre mantuire. Dar multumesc Domnului ca „m-a tras” in familia Lui.
    In Geneza 2:16,17 avem „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
    Vedem aici ca omul inca nu avea cunostinta binelui si a raului, deci Dumnezeu nu putea sa-i porunceasca omului Legile 6-10. Pentru ca nu exista pacat.
    Dar intreb si eu, ca unul care vrea sa intelega mai mut, de ce celelalte Legi nu le-a dat Dumnezeu omului, si mai ales celebra porunca 4 cu privire la ziua de odihna sau Sabat. Dumnezeu a binecuvantat ziua a 7-a pentru totdeauna, de ce nu a dat-o primilor oameni sa o respecte? Stiu ce veti spune, ca omul nu avea nevoie oricum sa munceasca in celelalte zile, in gradina Edenului avea toate necesare vietii! Deci era cu Dumnezeu in fiecare zi.
    Unde reapare pe urma Legea, cele 10 porunci? Dupa iesirea poporului ales din Egipt. Si acolo cele 10 porunci fac parte dintr-un Legamant facut intre Dumnezeu si un popor ales de El pentru a arata slava Lui Dumnezeu printre toate celelalte popoare. De ce, deci, dupa caderea si alungarea omului din Eden, Dumnezeu nu l-a luat sa-i spuna, uite, astea sunt Legile Mele, sa le respecti daca vrei sa fi mantuit, sa traiesti in paradisul Meu? E adevarat ca omul avea atunci cunostinta binelui si raului, Cain stiind ca a facut un mare rau omorandu-l pe Abel, dar asta a venit nu din vreun legamant facut intre oameni si Dumnezeu, ci prin caderea in pacat, prin cunoasterea binelui si a raului. Nicaieri nu reiese din Vechiul Testament ca oamenii din vremea aceea respectau vreo zi de odihna! Cel putin nu am cunstinta de asa asta. Repet, sunt la inceput de drum.
    Deci Dumnezeu face un legamant cu poporul ales, dar vede ca omul nu e capabil sa respecte Legea Sa. Putem observa ca a facut legamant cu poporul in vremea lui Moise, si nu cu Avraam atunci cand i-a promis ca va iesi un popor mare din coapsele lui. In plus, este scris in Exod 31:15 ca o persoana ce nu respecta Sabatul trebuie pedepsita cu moartea. Si aici nu e vorba de vreo lege ceremoniala! E LEGEA Sfanta! Se intampla asta in ziua de azi? Sa credem ca toti cei ce zic ca repsecta Sabat-ul o si fac 100%?

    Dar a venit Mantuitorul! Primul legamant statea impotriva omului ca nu facea decat sa-i aminteasca acestuia ca are natura pacatoasa si ca nu va fi in stare sa respecte niciodata Legea in intregime! Si chiar Isus a fost acuzat ca nu respecta Sabatul! Iar prin sacrificiul Mantuitorului suntem rascumparati pentru eternitate toti cei ce credem in El. Prin moartea Mantuitorului, Dumnezeu a facut un nou Legamant cu omul, dar de data aceasta i-a pus Legea in suflet, iar legea aceasta e Legea harului, prin har si credinta Il avem tot tipul in suflet pe Dumnezeu si practic fiecare zi e o zi de Sabat. Chiar si Avraam a fost ales prin credinta si nu prin respectarea Legii. Iar unde exista Har, nu mai exista Lege. Sa nu-mi zica nimeni ca aici e vorba de vreo lege ceremoniala data evreilor. Atunci de ce, de exemplu, Pavel pare sa respecte Legea si merge in sinagoga in zi de Sabat? Pavel a scris: „Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei” (1 Corinteni 9:20) Deci, mergea in zi de Sabat in sinagoga sa vorbeasca iudeilor ca sa-i castige de partea Lui Dumnezeu. A mai facut si altele ca sa-i castige pe iudei.

    Domnul nostru Isus e intrebat in Marcu 10:17 „ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?”. Nu mai e loc de interpretare in raspunsul Lui (Marcu 10:19). Stiu, exista pe blog subiectul acesta, dar pentru mine Legea e lege, toate cele 10 porunci sunt egale, nerespectarea uneia antreneaza nerespectarea tuturor!
    „Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El sa poata capata neprihanirea.”

    Termin cu cateva observatii.
    Domnule Balogh, ati scris „oameni ingusti la minte si la suflet”!!!!!! Nu va suparati, dar asta e judecata! Cum poate un crestin sa judece???? Ma doare sufletul sa vad asa ceva din gura unuia care respecta Legea sfanta a Lui Dumnezeu! Isus vorbeste despre unii ca ar fii morminte varuite, dar cine suntem noi sa judecam? exista printre faptele Duhului dreptul de a judeca si cataloga? Ce spune Isus: intoarce obrazul! asta e crestinesc, sau cel fara de pacat sa arunce primul patra. Deci, sa ne rugam pentru dusmani, ca daca ne rugam doar pentru cei ca noi nu suntem diferiti de pagani. Sa nu o luati ca o critica, dar am vazut multa judecata in „paginile” acestui blog, de la multi oameni. Judecata e a Lui Dumnezeu. si adevarul este a Lui Dumnezeu, nu al adventistilor, ortodocsilor, catolicilor etc, etc. Si nu as cita un antisemit precum Iorga, chiar daca vorbele lui par dulci in aparenta. Pentru ca este deasemenea scris, cine se va ridica, va fi smerit. Cititi mai mult cine a fost Iorga si o sa intelegeti ca nu sta bine pe pagina principala a unui site crestin. Intelepciunea lumeasca nu-i pe placul Lui Dumnezeu.

    O sa interpretam Cuvantul scris cum trebuie atunci cand vom invata toti limba ebraica veche, greaca veche si vom sta la taclale in fata Cuvantului scris in original. Pentru ca daca iau mai multe Biblii vad diferente de traducere! Chiar si daca compar Biblia
    intre limbi actuale (franceza, engleza, romana) vad diferente.

    PS: Cine spune ca daca nu mai suntem sub Lege inseamna ca putem sa furam, sa curvim, sa mintim, sa ucidem, etc, N-A INTELES NIMIC!!!!! Dupa cum spune Cuvantul, impotriva faptelor Duhului nu exista Lege!

    PS2: Ati citit scrierile lui Lev Tolstoi? Nu romanele, scrierile lui crestine. Daca nu, vi le recomand.
    Numai bine tuturor

    • Lori Balogh spune:

      Dorin,
      Daca doresti, putem sa ne tutuim, caci si eu am ceva par alb ( din cel care mi-a mai ramas ! ). Comentariul tau este lung si iarasi imi vei reprosa ca nu-ti raspund decat la ceea ce imi convine ( oare asta nu este tot o „judecata” ? ). Dar imi este imposibil sa abordez toate ideile ridicate de tine in cateva trasaturi de condei.
      Iata cum inteleg eu problema judecarii semenilor: cred ca trebuie sa facem distinctie intre a judeca si a aprecia faptele semenilor nostri. A judeca inseamna a condamna, a rosti o sentinta asupra unui om, lucru care nu ne este ingaduit. Doar Dumnezeu, care cunoaste si motivele, intentiile si scopurile noastre, are acest drept. Insa a aprecia faptele cuiva este cu totul altceva. Toti, fie ca vrem, fie ca nu vrem, apreciem faptele celor din jur. Si daca e gresit sa apreciem ceea ce fac sau spun semenii nostri, inseamna ca toti scriitorii NT au cazut in acest pacat.
      Ce zici de expresia lui Pavel: „o galateni nechibzuiti” ( Galateni 3,1 ) ? Cand el spune ca „pana si Barnaba a fost prins in latul fatarniciei” ( Galateni 2, 13 ), greseste el judecandu-si semenii ? Ce zici de Galateni 5,12: „Si, schilodeasca-se odata cei ce va tulbura” ? Dar de sfatul dat credinciosilor din Filipi: „Paziti-va de cainii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijelatii aceia !” ? Daca eu as fi scris asa ceva pe blog, imi imaginez ce critici dure as fi primit. Si totusi, acestea sunt cuvintele Scripturii… Ca sa inchei acest subiect: toti apreciem ceea ce vedem bun sau rau la cei din jur. Si tu apreciezi ( am dovada comentariilor tale ) , si eu apreciez, toti apreciem. Si nu vad nimic rau in asta. De fapt, ne-ar fi imposibil, chiar daca am vrea , sa nu o facem. Ceea ce nu avem dreptul, ca oameni pacatosi si limitati, este sa-i condamnam pe semenii nostri, trimitandu-i in Rai sau Iad, pentru greseli pe care le observam la ei.
      Cu privire la „antisemitul” Iorga ( asta e o judecata sau o apreciere ? ), ma ghidez dupa indemnul lui Pavel: „Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun” ( 1 Tesaloniceni 5,21 ). Daca Iorga a gresit in atitudinea lui fatza de evrei, aceasta nu inseamna sa aruncam la spate tot ceea ce a facut si a scris bun. Stiai ca si Luther a fost un antisemit ? Si inca unul dintre cei mai violenti, indemnandu-i pe contemporanii sai sa le arda sinagogile evreilor… Dar asta nu inseamna sa negam Reforma pe care a initiat-o.
      Incerc sa raspund telegrafic unora din ideile si intrebarile tale:
      – „Dumnezeu a binecuvantat ziua a 7-a pentru totdeauna, de ce nu a dat-o primilor oameni sa o respecte?”
      Educatia cea mai buna se face prin exemplu, nu prin porunci si reguli. Primul Sabat a fost si prima zi intreaga din viata primilor oameni, in care Creatorul le-a dat exemplul Sau: S-a oprit din lucrarile Sale.
      – „Unde reapare pe urma Legea, cele 10 porunci? Dupa iesirea poporului ales din Egipt”.
      Dorin, daca citesti cu atentie ( si cred ca o faci ) cartea Genezei si Exodul pana la darea Legii pe Sinai, vei observa ca oamenii aveau notiunile de bine si rau, de pacat si neprihanire, de bunatate si rautate. De unde aceste notiuni daca ei nu ar fi cunoscut Legea morala, transmisa pe cale orala din generatie in generatie ? Iosif ii raspunde sotiei lui Potifar: „Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu ?” ( Geneza 39, 9 ). De unde stia el ca adulterul este un rau si un pacat, daca nu ar fi cunoscut principiile Legii morale ? Avraam a mintit, iar un pagan ca Abimelec il mustra pe parintele credinciosilor pentru acest pacat ( Geneza 20 ). Despre Noe sta scris ca „era un om neprihanit si fara pata” ( Geneza 6, 9 ). In raport cu care standard moral era el privit in acest fel ? Sunt foarte multe exemple de acest fel…
      – „Nicaieri nu reiese din Vechiul Testament ca oamenii din vremea aceea respectau vreo zi de odihna!”
      Te-ai intrebat de unde isi are originea ciclul saptamanal ? De ce oamenii din vremea potopului si a patriarhilor masurau timpul din sapte in sapte zile, si nu din opt in opt, din cinci in cinci, sau din zece in zece zile ? Tocmai pentru ca ei au luat cu ei din lumea edenica ( bineinteles cei credinciosi ) Sabatul. Fara Sabatul zilei a saptea, nu ar fi existat ciclul saptamanal.
      – „Iar unde exista Har, nu mai exista Lege.”
      Imi pare rau sa te contrazic, dar nu pot ocoli acest aspect. Iata ce mi s-a intamplat odata: am traversat pe unde nu era permis, am fost prins de politie si … iertat, cu conditia sa nu mai traversez prin locuri nepermise. Stii ce fac de atunci, pentru ca mi s-a acordat „har” ? Respect legea si nu mai traversez pe unde nu e voie. Harul care mi s-a acordat de politisti nu a desfiintat legea circulatiei,ci dimpotriva, m-a facut mai responsabil fatza de ea. De fapt, acest lucru il spune si Pavel: „Deci prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea.” ( Romani 3,31 )
      Regret ca trebuie sa ma opresc aici, caci nu imi permite timpul sa abordez toate ideile. Poate ca ar trebui sa te rezumi la cate o idee pe care o putem discuta mai pe indelete.
      Cu stima,
      Lori B.

      • Dorin spune:

        Bine, nu vroam neaparat raspunsuri, am scris ceea ce cred eu in momentul asta, intrebarile poate erau mai mult chiar pentru mine. Sunt multe enigme in Biblie care inca nu le inteleg. Cred ca oamenii pana la Sinai nu stiau vreo Lege data, ci chiar mancand din pomul interzis li s-au deschis ochii cunoscand binele si raul. De aici incolo putem dezbate ce este binele si ce este raul!
        Si apropo de faza cu potilistii si amenda, eu as zice ca sub Lege trecem strada si vin politistii si ne dau avertisment, dar sub Har nu mai trecem deloc strada, Duhul Sfant ne opreste din a o face!
        Numai bine

  8. Dorin spune:

    Mai este un lucru de clarificat aici. Dumnezeu ii spune lui Avraam: voi face legamant VESNIC cu tine si cu casa ta! Este oare Decalogul acest legamant intre Dumnezeu si Avraam „evreul”? Unii spun ca da. Iar taierea imprejur sau circumcizia, este ea oare pecetea acestui legamant vesnic intre Dumnezeu si poporul evreu? Atunci cum se face ca Dumnezeu, desi pastreaza acelas legamant, adica Decalogul, schimba pecetea, nu mai trebuie circumcizie ci pecetea Noului Legamant est botezul cu apa si Duhul Sfant. Oare nu e logic ca si Legamantul a fost schimbat? Oare nu e logic ca Isus e Noul Legamant? De ce ar schimba Dumnezeu pecetea legamantului daca vroia sa pastreze acelasi legamant?

    Va rog ascultati si urmatorul link:
    https://www.youtube.com/watch?v=tewjQHzmSn4
    Numai bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free