Bucuria in suferinta

Bucuria in suferinta

     Notiunile de “bucurie” si “suferinta” par sa se anuleze reciproc. Practica vietii ne arata ca bucuria si suferinta sunt doua lucruri ireconciliabile, doua trairi care nu pot coexista si nu pot “calatori” in aceeasi barca.

Intr-adevar, cine se poate bucura atunci cand medicul lui curant ii comunica un diagnostic grav ? Cine se poate bucura cand primeste vestea ca un prieten drag s-a stins din viata intr-un accident cumplit sau ca tocmai a fost concediat de firma la care lucreaza ? Ati auzit de vreun om care tresalta de bucurie cand il doare maseaua sau cand afla de corijenta copilului ?

Greu de crezut ca vom putea intalni astfel de oameni, care pot experimenta in acelasi timp si o suferinta profunda ( fizica sau sufleteasca ) si o bucurie autentica. Si totusi, Cuvantul lui Dumnezeu ne vorbeste despre o astfel de posibilitate:

     “Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic”  ( Iacov 1,2-4 ).

Trebuie precizat inca de la inceput ca cele mai multe suferinte isi au cauza in noi insine. Suntem direct raspunzatori pentru multe lacrimi care curg pe obrajii nostri sau ai semenilor nostri. Multe din suferintele noastre isi au cauza in calcarea voita a unor legi ( legile sanatatii, legile statului, legile circulatiei, legile bunului simt, etc ). Consecintele calcarii acestor legi nu intazie sa apara cu tot alaiul lor de suferinte: boli, pierderea libertatii, accidente, amenzi, dispret din partea societatii, marginalizare si multe altele.

Alte suferinte isi au cauza in unele defecte de caracter pe care inca nu le-am biruit. Invidiosul, bunaoara, va avea intotdeauna o viata de calvar, calauzindu-se dupa sloganul: “Nu vreau, Doamne, capra eu; vreau sa moar-a lu’ vecinu.” Cel lacom va avea mult de suferit datorita neputintei lui de a se opri la o anumita limita. Nemultumitul va suferi datorita spiritului sau ursuz, iar egoistul va suferi ori de cate ori va trebui sa faca un bine semenului sau, impotriva vointei lui.

In ce priveste suferintele pe care ni le provocam noi insine in mod deliberat, pe acestea le suportam relativ usor. In San Diego, California, exista asa-numita Biserica a Modificarii Corporale. Membrii acestei “biserici” nu venereaza o divinitate anume, insa incearca sa se apropie de Dumnezeu prin durere. In afara tatuajelor si piercing-urilor care ele insele presupun multa suferinta fizica, exista si niste ritualuri deosebit de chinuitoare, constand in suspendarea corpului agatat cu carlige infipte in piele. In prezent ( 2014 ), respectiva “biserica” numara circa 3 500 de membri dispusi sa suporte chinuri fizice inimaginabile pe care si le provoaca deliberat.

Daca astfel de suferinte le suportam relativ usor, nu la fel stau lucrurile cu acele suferinte de care nu suntem direct raspunzatori. Acestea ne ridica cele mai multe intrebari si ne produc cele mai multe tulburari.

In general, un om credincios este scutit de multe din suferintele de care au parte cei care manifesta indiferenta fatza de religie. Credinta in Dumnezeu aduce cu sine o suma de valori si un stil de viata care ne scuteste de o multime de suferinte. Cu toate acestea, in mod paradoxal, un om credincios are parte de suferinte pe care nu le au semenii lui necredinciosi. Si, de cele mai multe ori, aceste suferinte vin asupra lui pe nedrept, fara ca el sa fie raspunzator pentru ele.

Este posibil ca aceste suferinte venite pe nedrept in viata unui om devotat lui Dumnezeu sa fie insotite de bucurie ? Raspunsul Bibliei este un “Da !” categoric. Mantuitorul ii asigura pe toti urmasii Sai care au parte de suferinte, fara ca ei sa fie responsabili pentru ele: “Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocara, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra ! Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri…” ( Matei 5, 11.12 )

La randul lui, apostolul Petru ii indeamna pe credinciosii primului secol, confrunti cu un val de  persecutii din cauza credintei: “Bucurati-va pentru ca aveti parte de patimile lui Christos” ( 1 Petru 4,13 ).

Aceste indemnuri nu au ramas doar o terorie frumoasa , o utopie imposibil de realizat. Crestinii primei Biserici chiar au cunoscut ce inseamna bucuria in mijlocul celor mai mari suferinte. Despre apostolii chemati inaintea Sinedriului, amenintati si batuti cu nuiele, raportul biblic ne spune ca ei “s-au bucurat ca au fost invredniciti sa fie batjocoriti pentru Numele lui Iisus” ( Fapte 5,41 ), iar apostolul Pavel constata in Epistola catre evrei ca credinciosii au primit cu bucurie confiscarea averilor lor din cauza credintei ( Evrei 10,34 ).

Asadar, aici nu vorbim de o teorie a vietii de credinta, ci de o realitate pe care au trait-o in toate timpurile toti cei care si-au legat destinul de Dumnezeu. Indemnul apostolului Pavel: “Bucurati-va totdeauna in Domnul ! Iarasi zic: Bucurati-va !” ( Filipeni 4,4 ) este perfect realizabil. Iata cateva motive de bucurie in mijlocul suferintei:

1) In fiecare suferinta se gaseste samburele unei binecuvantari nebanuite. Este fericit cel ce gaseste, dincolo de coaja tare si amara a suferintei de azi, miezul dulce si hranitor al binecuvantarilor de maine. Dumnezeu nu a suprimat inca durerea si suferinta umana. Ne aflam inca in toiul luptei dintre bine si rau, iar suferinta face parte din scenariu. Insa Dumnezeu a facut un alt lucru minunat: a dat sens suferintei noastre. Iata cateva exemple:

Datorita caderii primilor nostri parinti, munca a devenit truditoare, facuta cu sudoarea fruntii. Insa, desi este privita de multi ca fiind un blestem datorat intrarii pacatului in lume, munca este o adevarata binecuvantare.

Statisticile politiei arata ca cele mai multe nelegiuiri sunt savarsite in weekend si in zilele de sarbatoare, adica exact in perioadele in care oamenii nu sunt ocupati cu munca lor obisnuita. In zilele libere oamenii sunt mai sclavi decat oricand: sclavi ai patimilor, sclavi ai firii pamantesti, sclavi ai pacatului.

Sa ne reamintim de marele imparat David: Cand a comis el cel mai oribil pacat din viata lui ? Cand era nevoit sa fuga si sa se ascunda de sabia lui Saul ? Cand era ocupat cu treburile imparatiei ? Sau cand se afla in fruntea ostirii lui Israel, luptand impotriva vrajmasilor lui ? Nicidecum ! Pacatul l-a savarsit intr-o dupa-amiaza linistita, cand nu era ocupat cu treburile imparatiei si cand se plimba fara grija pe terasa palatului imparatesc.

Filozofia materialista sustine ca “munca l-a facut pe om”. Fals ! Nu munca, ci Creatorul l-a facut pe om. Exista insa un sambure de adevar in aceasta afirmatie materialista, caci daca nu munca l-a facut pe om, ea totusi il ajuta pe om sa ramana om si sa nu decada intr-o stare de animalitate.

Durerile nasterii au aparut si ele ca urmare a blestemului din Eden. Daca lasam la o parte revelatia Bibliei, care ne arata care este adevarata lor origine, nimeni din lume nu le poate explica. Toate procesele fiziologice care se petrec in corpul unui om sanatos sunt nedureroase. Pe niciun om sanatos nu-l doare cand respira, cand gandeste sau cand ii circula sangele prin artere. Si totusi, nasterea, desi este un proces fiziologic natural, doare. Uneori, doare foarte tare. De ce ? Pentru ca a existat o cadere in pacat si un blestem rostit de Creator asupra naturii din care facem parte.

Cu toate acestea, in durerile nasterii se afla samburele unei mari binecuvantari: iubirea maternal, pe care iubirea de tata nu o poate egala. O mama va iubi intotdeauna mult, pentru ca a suferit mult.

Dintre toate suferintele cu care suntem confruntati, probabil ca moartea este cea mai teribila. Mai ales pentru cei care raman. Nicolae Iorga spunea ca “cea mai mare durere pentru omul care moare este ca pleaca fara sa se poata lua cu sine”. Dar ne-am gandit vreodata ce s-ar intampla cu lumea noastra, aflata in starea ei decazuta, daca nu ar exista moarte ?

Ce s-ar fi intamplat daca criminalii, teroristii, dictatorii, violatorii si intreaga pleiada de nelegiuiti ar trai vesnic ? Ce s-ar fi intamplat daca moartea nu ar fi oprit planurile malefice ale unor demoni cu chip uman ca Hitler, Nero, Torquemada, Pol Pot, Jack Spintecatorul, Ramaru si multi altii ? Ce s-ar fi intamplat daca bolnavii aflati in faze terminale nu si-ar gasi odihna in somnul mortii, ci ar trai o vesnicie agonizand ?

Despre unii barbati din vechime, raportul biblic ne spune  ca au murit “batrani si satui de zile” ( vezi Geneza 25,8; 35,29; 1 Cronici 23,1; 29,28; 2 Cronici 24,15; Iov 42,17 ). Expresia “satul de zile” ne spune ca, in conditiile pacatului, omul ajunge la o limita a suportabilitatii vietii, asteptand moartea ca pe o eliberare.

Dar durerea fizica, poate fi si ea o binecuvantare ? Cand te doare maseaua sau ai o colica renala, mai poti vedea vreo binecuvantare in durerile insuportabile ? Chiar si in acest caz exista un motiv de bucurie. Fara sa fim constienti de faptul acesta, durerea este cea care ne salveaza viata de cele mai multe ori.

In lume exista cateva zeci de persoane care s-au nascut cu un mare “handicap”: nu cunosc ce inseamna durerea. Indiferent ce boala contacteaza, indiferent cum si unde se lovesc, pe ei nu-i doare nimic. Oare acesti oameni sunt de invidiat ? Nicidecum ! Stiti care este pericolul cel mare pentru acesti oameni ? Ei pot muri din cauza celor mai banale boli, deoarece in corpul lor nu exista “alarma” durerii care sa le atraga atentia asupra primejdiei.

Pana si banala durere de dinti este o binecuvantare. De ce ? Pentru ca durerea inseamna viata si medicul stomatolog stie ca daca un dinte doare, el inca este viu. Cand nu mai doare, el a devenit pentru corp un organ mort, un corp strain de care va incerca sa se debaraseze cat mai curand.

Asadar, in fiecare suferinta putem gasi samburele unei binecuvantari nebanuite, un sens care sa ne ajute sa o suportam, increzandu-ne in intelepciunea si dragostea Creatorului nostru.

2) Suferinta este o scoala de rang superior. Cand constientizam acest lucru, de fapt invitam bucuria in viata noastra. Eclesiastul ne asigura, dupa ce el insusi a trecut prin multe experiente ale vietii, ca “mai buna este intristarea decat rasul, caci prin intristarea fetzei inima se face mai buna” ( Eclesiastul 7,3 ).

Suferinta este o scoala a vietii din cel putin trei motive:

a) Suferinta ne ajuta sa ne cunoastem pe noi insine. Nicolae Iorga spunea ca “printre lacrimi ochii vad mai bine”. De cate ori suferinta ne-a ajutat sa ne vedem pe noi insine cat suntem de rai si nestatornici, cat de repede Il uitam pe Dumnezeu ? De cate ori ne arata ea cat suntem de razvratiti fatza de Dumnezeu, cat suntem de materialisti si egoisti, cautandu-L pe Dumnezeu doar atunci cand ne convine ?

     Din acest punct de vedere, suferinta este oglinda care ne arata adevarata noastra fatza, cu firea noastra decazuta, egoista si materialista. Si atunci cand devenim constienti cat de rai suntem, strigatul nostru de ajutor ne va conduce iremediabil la Christos si crucea Sa. Ne va conduce la mantuire.

b) Suferinta ne ajuta nu doar sa ne cunoastem pe noi insine, ci si sa-i intelegem pe semenii nostri care sufera. Ati fost pusi in situatii delicate in care ati incercat sa consiliati si sa mangaiati un om care suferea, fara sa fiti convingatori ? Cum il vom putea intelege si ajuta pe un om bolnav daca noi insine nu stim ce inseamna suferinta adusa de boala ? Cum am putea intelege ce este foamea si saracia daca noi insine avem mereu stomacul plin si casele indestulate ?

Daca nu gustam noi insine suferinta, compasiunea noastra il poate jigni pe cel pe care vrem sa-l mangaiem, iar privirea noastra plina de mila il poate umili. Intelegem de ce Mantuitorul nostru a ales calea suferintei, venind aici, printre oamenii saraci, deznadajduiti, bolnavi si marginalizati, suferind alaturi de ei ?

“Caci noi n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci Unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat” ( Evrei 4,15 ).

Exista un limbaj pe care adesea il ignoram – limbajul suferintei. Pentru ca stii din propria ta experienta ce inseamna suferinta, atunci cand iei mana semenului tau care trece prin necazuri in propria ta mana, nu trebuie sa-i spui multe cuvinte. El simte ca il intelegi si ca fiecare suspin al sau are un ecou in propria ta durere. De aceea, ii vei intinde mana tacut si va veti ridica impreuna, pentru ca din doua fiinte slabe sa se ridice una puternica.

Doar propria noastra suferinta ne va ajuta sa plangem cu cei ce plang si sa implinim nu doar in litera, ci si in spiritul ei, cea de-a doua mare porunca a iubirii: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” ( Leviticul 19, 18; Matei 22,39 ).

c) Suferinta ne face rabdatori. Oare exista vreun copil sincer al lui Dumnezeu care sa nu doreasca sa aiba roadele Duhului Sfant ? Cu siguranta, toti le dorim. Dar oare suntem dispusi sa platim si pretul pentru a le obtine ?

Dintre toate roadele Duhului Sfant, rabdarea pare sa fie cea mai cuprinzatoare, caci ea le inglobeaza pe toate celelalte. Insa pentru a dobandi rabdarea, trebuie sa “platim” un pret. Iar pretul este suferinta.

“Fratii mei”, spune Iacov, “sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare…” ( Iacov 1,2-4 ).

Nu intamplator, atunci cand vorbeste despre Biserica Ramasitei, cea care-L va intampina pe Domnul Iisus la revenirea Sa in slava, cartea Apocalipsei scoate in evidenta, dintre toate trasaturile unui caracter sfant, “rabdarea sfintilor”: “Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus” ( Apocalipsa 14,12 )

3) Dumnezeu nu este impotriva celui ce sufera. Dimpotriva, El esta alturi de omul suferind si , mai mult decat atat, Dumnezeu sufera impreuna cu el.

     “Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Aceste cuvinte ar trebui sa le scriem cu litere de foc in memoria noastra. Ori de cate ori Satana incearca sa ne induca gandul ca Dumnezeu ne-a parasit in mijlocul suferintelor noastre, aceasta promisiune ar trebui sa ne lumineze viata si sa ne ofere din nou speranta.

Pe paginile Bibliei intalnim unele din cele mai miscatoare afirmatii despre empatia lui Dumnezeu fatza de cei care trec prin scoala amara a suferintei.Una dintre acestea este cea din cartea profetului Osea: “Cum sa te dau, Efraime…? Mi se zbate inima in Mine si tot launtrul Mi se misca de mila” ( Osea 11,8 ).

Daca inimile noastre mici si manjite de pacat pot sa se zbata si sa sufere atat de mult, oare ce trebuie sa fie in inima mare a lui Dumnezeu ataunci cand sufera ? Cine poate sti cat a suferit Tatal atunci cand Si-a vazut Unicul Fiu Prea Iubit atarnand pe lemnul crucii, blestemat de oameni si parasit de cei apropiati ?

De obicei, cand vorbim de jertfa de pe Calvar, ne gandim doar la suferintele Fiului. Dar Tatal ? Cat de mare trebuie sa fi fost durerea Lui  care, in acele clipe astrale ale Universului, oscila intre doua iubiri: cea pentru Fiul Sau si cea pentru omul pacatos ! Ferice de noi pentru ca in lupta dintre cele doua iubiri a invins iubirea pentru omul pacatos !

Cine poate intelege suferintele Fiului lui Dumnezeu in Ghetsemani, apoi cele indurate in tacere pe crucea Gologotei ? Uneori si pe noi ne doare cand ne indepartam de Dumnezeu, insa ne putem intoarce oricand, fiind siguri ca vom fi primiti din nou de El. Iisus a suferit insa groaza despartirii definitive de Tatal. Si aceasta despartire de Fiinta Tatalui este de fapt esenta mortii a doua.

Pe cruce, atunci cand Isi traia ultimele clipe de agonie, Iisus nu a avut nicio certitudine ca Se va mai ridica din mormant. Si totusi, in ciuda incertitudinii si a durerilor sufletesti pe care noi nici nu ni le putem imagina, El a hotarat sa ramana pe cruce pana la capat.

Iisus sufera si astazi pentru fiecare dintre noi. Doriti o dovada pentru aceasta ?

Cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc si s-au facut partasi Duhului Sfant si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit” ( Evrei 6, 4-6 )

Da, Iisus sufera si astazi pentru fiecare pacat savarsit in aceasta lume, caci fiecare pacat mai aduga o lovitura in piroanele care I-au strapuns mainile si picioarele. Fiecare pacat savarsit Il dezonoreaza inaintea Universului si-I sfasie inima.

Iisus a plans la mormantul lui Lazar, desi stia ca il va invia. A plans pentru ca a vazut in acest mormant un simbol al suferintelor intregului neam omenesc. Iisus a plans si pentru Ierusalimul nepocait, stiind nenorocirile care se prefigurau la orizont. Iisus plange si astazi pentru inimile nepocaite ale oamenilor instrainati de El si pentru toata durerea pe care este nevoit sa o ingaduie inca pe planeta noastra.

Dar Duhul Sfant, oare El nu sufera ? Fiind trimis pe pamant in locul Mantuitorului, El este martorul cel mai apropiat al suferintelor omenesti. Vorbind despre lucrarea Lui pe pamant, apostolul Pavel ne asigura ca “Insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite” ( Romani 8, 26 ). Oare ce pot sa insemne aceste “suspine negraite”, daca nu o profunda durere sufleteasca, imposibil de descris in cuvinte ?

Asadar, poate exista bucurie in mijlocul suferintei ? Cu siguranta ca da ! Desigur, nu e vorba de acea veselie zgomotoasa, insotita de rasete si voie buna, ci de acea bucurie adanca si linistita a sufletului, nascuta din convingerea ca:

– In orice suferinta exista si o binecuvantare ascunsa

– Suferinta este o scoala care ne invata sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa-i intelegem pe semenii nostri care sufera si sa dobandim incoronarea unui caracter desavarsit: indelunga rabdare.

– Dumnezeu sufera impreuna cu noi si este mai aproape de noi in astfel de momente ca niciodata.

Priviti la istoria fascinanta redata in Daniel cap. 3. Dumnezeu nu i-a scutit pe cei trei tineri evrei de incercarea cuptorului aprins. El chiar a ingaduit ca acestia sa fie aruncati in mijlocul acelui cuptor. Dar ce minune ! Insusi imparatul Nebucadnetar exclama uimit: “Ei bine, eu vad patru oameni umbland slobozi in mijlocul focului si nevatamati; si chipul celui de-al patrulea seamana cu al unui fiu de dumnezei” ( Daniel 3, 25 ).

Da, Insusi Fiul lui Dumnezeu a coborat din slava cerului pentru a fi langa acesti tineri credinciosi condamnati la o moarte crunta. El nu i-a scutit de suferinta, dar a fost alaturi de ei in mijlocul suferintei, cand aceasta atingea cotele maxime, dupa cum El este alaturi de fiecare dintre noi cand trecem prin imprejurari asemanatoare.

Si El face acest lucru pentru ca asa ne-a promis: “Fiindca Ma iubeste, zice Domnul, de aceea il voi izbavi, il voi ocroti caci cunoaste Numele Meu. Cand Ma va chema, ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare, il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea mea” ( Psalmul 91, 14-16 ).

Oare poate sa existe o bucurie mai mare decat aceasta ?

Dupa orice iarna, oricat ar fi de grea, vine, nu poate sa nu vina primavara”(Nicolae Iorga )

Lori Balogh

This entry was posted in Scoala suferintei and tagged , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Bucuria in suferinta

  1. Lori Balogh says:

    Nu este nici Isaia 57,17, ci Isaia 57,15. Oricum, multumesc pentru corectura. Am corectat greseala, pentru care imi cer iertare.

  2. Ioan says:

    Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite”. Aici este vorba de Isaia 57: 17 si nu Isaia 55: 17

  3. Alina says:

    Va citesc cu mare drag articolele.
    Sunt o adevarata hrana spirituala.
    Multa pace si binecuvantari.

  4. Lori Balogh says:

    Multumesc mult pentru aprecieri, dar mai ales pentru observatia d-v atat de necesara.
    Cu stima, Lori B.

  5. ion says:

    De multi ani ma bucur de postarile Dumneavoastra foarte utile.
    Domnul sa va binecuvinteze !

    Obs.
    Fiti atent la folosirea cuvantului „datorita”. Se foloseste cand urmeaza ceva bun, iar cand urmeaza ceva rau il inlocuim cu „din cauza ” .
    Respect !

Dă-i un răspuns lui Lori Balogh

Adresa ta de email nu va fi publicată.