Fapte 20, 7-11: Adunarea din Troa in prima zi a saptamanii

Fapte 20, 7-11: Adunarea din Troa in prima zi a saptamanii

     “In ziua dintai a saptamanii eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii”

     Dintre toate textele biblice aduse de antisabatarieni pentru a sustine ideea ca primii crestini au pazit prima zi a saptamanii si nu Sabatul zilei a saptea, pasajul din Fapte 20, 7-11 este singurul care aminteste de o adunare crestina “in ziua dintai a saptamanii… ca sa frangem painea.”

In epistola sa pastorala, “Dies Domini”, promulgata in 31 mai 1998, papa Ioan Paul II acorda acestui pasaj biblic o importanta fundamentala, afirmand ca aici este vorba de o adunare obisnuita de duminica in care s-a celebrat sfanta impartasanie. Ideea este acceptata de numerosi catolici si protestanti, vazand in relatarea din Faptele Apostolilor cea mai timpurie marturie despre o adunare crestina de inchinare in prima zi a saptamanii.

Intrebarea care se ridica cu privire la acest pasaj este urmatoarea: adunarea crestina din Troa a fost una obisnuita sau una extraordinara, cauzata de un eveniment special: plecarea apostolului Pavel ? Intrebarea isi are ratiunea ei, avand in vedere cel putin doua aspecte care rezulta din text: 1) adunarea a avut loc seara ( vers. 7 ) si 2) “frangerea painii” s-a facut tarziu, dupa miezul noptii ( vers. 11 ).

Contextul ne arata cat se poate de clar ca adunarea la care face referire Fapte 20, 7-11 nu era o adunare obisnuita, ci una speciala, de ramas-bun, cu ocazia plecarii lui Pavel din cetatea Troa. Nu avem niciun indiciu ca aici se vorbeste despre o adunare de inchinare regulata de duminica.

Atunci cand vrem sa identificam exact timpul in care a avut loc aceasta adunare speciala, trebuie sa tinem cont de modul ebraic de socotire a timpului: “a fost o seara si apoi o dimineata; aceasta a fost ziua intai” ( Geneza 1,5 ). La evrei, ziua incepea cu seara, cu partea intunecata a zilei, odata cu apusul soarelui.

Asadar, seara zilei intai, dupa modul ebraic de calculare a timpului, nu era duminica seara, asa cum ar parea, ci era sambata seara. Adunarea a continuat pana duminica dimineata devreme, cand Pavel a parasit Troa. O astfel de adunare de seara, care a continuat intreaga noapte, pana in zorii primei zile a saptamanii, nu poate justifica o practica regulata a primilor crestini de a pazi duminica.

Ca pazitor al Sabatului zilei a saptea, Pavel nu putea calatori in Sabat, acest lucru nefiind ingaduit unui iudeu. De aceea, el a inceput calatoria imediat ce acest lucru a fost posibil: in dimineata primei zile a saptamanii. De fapt, inceputul calatoriei apostolului in dimineata primei zile a saptamanii nici nu ar fi fost un exemplu bun de pazire a duminicii, in cazul in care primii crestini ar fi pazit duminica, nu Sabatul zilei a saptea.

Ceea ce ne atrage atentia in acest pasaj biblic este expresia “frangerea painii”, pe care crestinii antisabatarieni o folosesc pentru a dovedi ca in acea ocazie a fost celebrata Cina Domnului. Cartea Faptele Apostolilor ne arata ca expresia “frangerea painii” ( in greaca, “klasai arton” ) se refera la un obicei simplu si necesar pentru pregatirea si luarea mesei impreuna. Era un act al gazdei care deschidea masa, la fel cum in cultura noastra gazda deschide masa cu urarea “Pofta buna !” Dupa aceasta “frangere a painii”, cei invitati puteau incepe sa manance.

Literatura postapostolica foloseste expresia “frangerea painii” ca o denumire alternativa pentru Cina Domnului, insa aceasta inlocuire de expresii este fortata. Sensul obisnuit al “frangerii painii” nu este acesta.

In Noul Testament intalnim de 15 ori expresia “frangerea painii” ( verbul “klao” – “a frange”, urmat de substantivul “artos” – “paine” ). Din cele 15 referiri, 9 se refera la Domnul Christos care a frant painea in diferite ocazii: cand a hranit multimile, cand a participat la Cina cea de Taina, cand a mancat impreuna cu ucenicii Sai si dupa inviere ( Matei 14,19; 15,36; 26,26; Marcu 8,6; 6,41; 14,22; Luca 22,19; 24,30; 24,35 ); de doua ori este descris inceputul si participarea la o masa a lui Pavel ( Fapte 20,11; 27,35 ); de doua ori descrie adevarata frangere a painii la Cina Domnului ( 1 Corinteni 10,16; 11,24 ) si de doua ori este folosita ca o referire generala la ucenici sau credinciosi, “frangand painea impreuna” ( Fapte 2,46; 20,7 ).

In niciunul din aceste cazuri “frangerea painii” nu este identificata cu actul de inchinare comun al Cinei Domnului. Mai mult decat atat, in Fapte 2,46, se spune ca ucenicii “frangeau painea acasa”, ceea ce face referire clara la obiceiul zilnic de luare a mesei de catre crestini, “cu bucurie si curatie de inima, laudand pe Dumnezeu” ( Fapte 2,46.47 ).

Participarea zilnica si impreuna la masa a primilor crestini nu poate sa indice o celebrare liturgica si exclusiva a Cinei Domnului. Masa putea include si Cina Domnului, dar nu insemna in mod obligatoriu ca ea reprezinta actul de cult al Cinei Domnului.

Asadar, afirmatia din Fapte 20,7: “eram adunati laolalta ca sa frangem painea” nu inseamna in mod obligatoriu participarea la Cina Domnului, ci doar: “eram adunati laolalta ca sa mancam impreuna”.

Textul ne spune ca dupa ce a frant painea, Pavel a mancat fara sa faca vreo aluzie la o eventuala binecuvantare a paharului, la citirea unor pasaje din Scriptura, dupa care sa imparta painea si vinul credinciosilor. Dimpotriva, “frangerea painii” a fost urmata de o masa obisnuita, Pavel fiind flamand dupa cuvantarea prelungita si avand nevoie de refacerea puterilor inainte de a incepe lunga sa calatorie.

Pavel ii sfatuise pe credinciosii din Corint sa-si satisfaca foamea, mancand acasa inainte de a se aduna pentru celebrarea Cinei Domnului ( 1 Corinteni 11,2.22.34 ). Daca in ocazia la care face referire pasajul din Fapte 20, 7-11 , Pavel ar fi mancat, potolindu-si foamea dupa celebrarea Cinei Domnului, el ar fi actionat contrar recomandarilor pe care el insusi le-a facut crestinilor.

In realitate, Noul Testament nu ne ofera nicio informatie cu privire la fixarea unei zile pentru celebrarea Cinei Domnului. Daca pentru adunarea fondurilor necesare ajutorarii saracilor el fixeaza o zi speciala: prima zi a saptamanii ( 1 Corinteni 16,2 ), atunci cand vorbeste de celebrarea Cinei Domnului, el le spune acelorasi oameni, in aceeasi epistola, folosind expresia “cand va adunati” ( 1 Corinteni 11, 18.20.33.34 ). Expresia “cand va adunati” nu indica o zi speciala pentru celebrarea Cinei Domnului, ci un timp si niste zile nedeterminate.

In concluzie, pasajul din Fapte 20, 7-11 zugraveste o intalnire exceptionala, nu una obisnuita, inceputa in seara zilei de sambata ( “seara zilei dintai a saptamanii” ), pana in zorii zilei de duminica, cu ocazia plecarii lui Pavel din Troa. Frangerea painii facuta de Pavel in acea ocazie nu indica celebrarea Cinei Domnului, ci doar masa de ramas-bun luata de Pavel impreuna cu credinciosii din acea cetate.

Afirmatia ca aici este vorba de o intalnire obisnuita de inchinare in prima zi a saptamanii este denaturata si iese din contextul general biblic.

Lori Balogh

This entry was posted in Texte biblice dificile, Ziua de odihna and tagged , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Fapte 20, 7-11: Adunarea din Troa in prima zi a saptamanii

  1. simona says:

    Doamnule Lori,

    Cu multa bucurie citesc tot ceea ce-mi scrieti.De aceea nu as vrea ca faptul ca nu raman la aceleasi pareri , sa umbreasca cumva empatia de care dati dovada. Daca reusim sa ramanem in aceasta conduita, vom implini cuvantul Domnului, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, voi fi si Eu in mijlocul lor.
    Este foarte frumoasa ideea prin care se intelege ca Dumnezeu nu a dat porunca primilor oameni sa pazeasca ziua sambetei, deoarece se bucurau fata catre fata in toata slava lui Dumnezeu .Insa as vrea sa intervin acolo unde spuneti ca Adam si Eva puneau intrebari lui Dumnezeu.Dupa parerea mea, adica din cate am mai citit si eu, Adam si Eva erau plini de toata cunostinta , de toata simtirea harica, dar nu erau si inca statorniciti in aceasta stare, fapt ce a premers de altfel la caderea lor. Atunci cand Dumnezeu a vrut sa-i gaseasca lui Adam o pereche ca sa nu fie singur, Dumnezeu a trecut prin fata lui toate animalele, carora Adam le-a dat un nume.Dar nu si-a gasit pereche.Aici gasim si un raspuns pentru cei care spun ca omul se trage din maimuta, dar vedem si faptul ca Adam era inzestrat cu toata stiinta asupra universului, asupra vietii, cunoscandu-le tainele si rosturile.
    Interactiunea dintre om si Dumnezeu eu cred ca la inceput se facea doar prin contemplare,fara cuvant, adica prin experiere, traire si extaziere in fata frumusetii, a bunatatii, a intelepciunii, atotputerniciei lui Dumnezeu, pe putin spus .Despre cat a tinut aceasta stare nu stim, cert este ca diavolul fiind deja cazut pe pamant, a ispitit pe Eva, iar prin Eva si pe Adam, nu se stie in ce fel, urmarea fiind caderea lor si alungarea din rai.
    Presupun ca ispitirea lor a constat intr-un gand strain de starea harica, ca de exemplu, cum spuneati, o curiozitate, urmata probabil de indoiala .

    In psalmul 132 al lui David exista niste versete care spun asa :

    1. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!

    3. aceasta e ca roua Ermonului ce se coboara pe Muntii Sionului;
    ca acolo a poruncit Domnul binecuvantarea si viata pana in veac.

    Cautand intelesul cel mai adanc si sensibil referitor la unitatea „fratilor”, sfintii spun ca acestia nu sunt decat gandurile omului, care daca sunt unite si concentrate in Dumnezeu, aduc binecuvantarea si viata vesnica.
    Din contra, orice gand care nu se uneste cu celelalte rupe unitatea , producandu-se un gol care va trebui umplut cu ceva strain si contrar .
    Primii oameni au fost in unitate perfecta cu Dumnezeu prin trairea in Duhul Sfant, insa cand in aceasta traire s-a strecurat un firicel de gand strain , starea de bine s-a destramat, astfel ca omul nu a mai avut puterea sa refaca unitatea, cazand sub stapanirea pacatului.
    Odata cu caderea omului, lumea a intrat intr-un apus, al carui sfarsit este iminent .
    Binecuvantarea pe care Dumnezeu a dat-o zilei a saptea este un fapt ce nu ar trebui sa uimeasca , fiind ziua in care Hristos S-a nascut, a murit si a inviat, este ziua mantuirii oamenilor, de aceea este si binecuvatata si sfintita. Si nu ma refer aici la ziua a saptea a saptamanii,ci la ziua a saptea a creatiei.
    Iata ca ce este mare poate fi exprimat si in mic si ce este mic se poate exprima si in mare., lasand loc la nesfarsite revelatii si frumuseti de care se inconjura divinitatea, ca intr-un nor stralucitor de Slava, asemenea valului unei fecioare.

  2. Lori Balogh says:

    Doamna Simona,
    Este recunoscut faptul ca cea mai buna educatie se face prin aluzie si prin exemplul personal, nu prin porunci, reguli si restrictii. Ce rost ar fi avut ca Dumnezeu sa le porunceasca primilor nostri parinti sa pazeasca ziua Sabatului, din moment ce El Insusi S-a oprit din lucrarea Sa in aceasta zi, punand acest timp sfant la dispozitia comuniunii omului cu Creatorul sau ? De fapt, Sabatul a fost prima zi intreaga din viata primilor nostri parinti, iar Creatorul a petrecut intreaga zi in compania lui Adam si a Evei. Imi imaginez ce intrebari au pus cei doi Creatorului in primul Sabat din viata lor si cum Dumnezeu le-a raspuns cu rabdare la toate. De fapt, acesta este rostul Sabatului: sa existe un timp sfant (adica pus deoparte ) in care omul sa se apropie de Creatorul sau altfel de cum o face in zilele obisnuite ale saptamanii.
    Sa nu uitam ca la sfarsitul Creatiei, Dumnezeu a binecuvantat Sabatul zilei a saptea, lucru pe care nu ni se spune ca l-ar fi facut in dreptul vreunei alte zile. Sunt convins de importanta invierii Domnului si ma bucur ca a existat o astfel de zi, insa in Scriptura nu am gasit nicio porunca a lui Dumnezeu de inlocuire a zilei Sabatului cu ziua intai a saptamanii – duminica. In acelasi timp, respect alegerea fiecarui crestin de a se inchina lui Dumnezeu dupa cum a inteles din studiul Scripturii.
    Cu stima,
    Lori B.

  3. simona says:

    erata :

    „facand referire la starea omului care nu Il are pe Hristos, a carui pecete ar fi 777”

    M-am exprimat gresit, a se intelege ca omul care il are pe Hristos, crestinul cu alte cuvinte, are pecetea 777, iar daca moare in aceasta stare si nu L-a pierdut pe Hristos prin pacatele sale, atunci va capata pecetea 888, a omului mantuit.

  4. simona says:

    8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.

    Domnule Lori,
    Buna ziua.

    Am primit emailul dumneavoastra, insa cred ca raspunsul meu nu a fost posibil sa vi-l trimit, de aceea va raspund pe aceasta cale, mai succint insa decat in email.
    In citatul dat ca exemplu mai sus, se intelege ca este vorba de niste porunci date doar evreilor, cu referinta la ziua odihnei.
    Dar si fara acest argument, este clar ca ziua sambetei este zi de odihna lasata de Dumnezeu pentru om, lucru pe care si noi il respectam, lucrand sase zile si a saptea ne odihnim, slavind si Invierea lui Hristos in aceasta zi. Iar cum zilele timpului nostru sunt asemenea toate, nu are importanta care este prima si care este a saptea, ci trebuie doar sa le tinem socoteala ca zile lucratoare si zi de odihna.In rest totul este arbitraj.
    Daca se cunostea ciclul saptamanii si inainte de Moise, este posibil, pentru ca Set, fiul lui Adam a fost rapit la cer si invatat de catre un inger tainele ceresti, matematica, etc.Atunci cand s-a intors printre oameni, fata lui stralucea aidoma fetei lui Moise , dupa ce a coborat de pe muntele Sinai.De aceea el a fost numit de oameni dumnezeu,dar si fiii lui au fost numiti fiii lui Dumnezeu,deoarece Set i-a invatat pe oameni doxologia.El a fost cel despre care s-a spus ca „de la Set au inceput oamenii a chema numele Domnului „. Iar fiicele paganilor care nu credeau in Dumnezeu au fost numite fiicele oamenilor, termenul „om ” fiind folosit in Sfanta Scriptura pentru a defini pe cel pacatos, despartit de Dumnezeu prin pacate. Este motivul pentru care si in Apocalipsa numarul 666 este descris ca numar de om, adica defineste omul pacatos, care nu primeste pecetea harului Sfintei Treimi(de aceea este intreita pecetea : 666, facand referire la starea omului care nu Il are pe Hristos, a carui pecete ar fi 777, iar a omului mantuit, 888), ci pecetea pacatului, a celui rau (diavolul), caruia i-a slujit.
    Deci ar fi nepotrivit sa presupunem ca inaintea acestui timp, Dumnezeu le va fi poruncit oamenilor ceva in legatura cu ziua sambetei, dupa cum afirmati.Daca ar fi fost asa, acest lucru li s-ar fi poruncit dintru inceput lui Adam si Evei si ar fi fost mentionat langa celelalte porunci pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor cand i-a alungat din rai.

    Cu aceeasi stima
    si dragoste crestineasca,
    Simona.

  5. simona says:

    Iata un citat care face referire la ziua Domnului :
    1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi.
    2. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit.
    3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: „M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea”, măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii.
    4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: „Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale”.
    5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: „Nu vor intra întru odihna Mea!”.
    6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat,
    7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre”.
    8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
    9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.
    10. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.
    11. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării,
    12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,
    13. Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.
    14. Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea.
    15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.
    16. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.
    (Epistola catre evrei).

    Noi asa suntem invatati in Biserica noastra.Insa, va trimit in urma un link unde este expusa mai pe larg istoria zilei de Duminica din care putem trage concluzia ca Duminica este tot o zi de odihna, insa alta odihna decat acea la care erau chemati iudeii.Iar odihna la care sunt chemati crestinii este odihna lui Hristos, pe care sa dea Domnul sa nu o pierdem si noi ca iudeii. Aceasta zi apare in episola lui Pavel ( precum si in psalmii lui David )cu numele „astazi”.
    Insa, pentru ca Biserica mea a convenit ca aceasta zi sa coincida cu ziua Invierii Domnului, eu atunci o serbez, fara sa contrazic faptul ca orice zi poate fi o zi a Domnului, o zi a intalnirii cu Dumnezeu, o zi a odihnei, a mantuirii.
    De altfel, Biserica Ortodoxa invata despre ziua numita „Astazi” ca fiind „ziua” venirii Mantuitorului, a propovaduirii evangheliei, adica ziua a saptea, iar ziua a opta este ziua Invierii, adica Duminica. Sper ca m-am facut inteleasa cat de cat.
    Contradictia porneste de la lucruri mai mult omenesti, peste care, odata si odata, va trebuie sa trecem, atata timp cat Dumnezeu este deasupra materiei si a timpului.El a spus ca imparatia nu este din lume si crestinii nu sunt din lume, de aceea nu stiu de ce trebuie sa ne luptam intre noi pentru lucruri lumesti si nu cautam Duhul lui Dumnezeu mai presus de orice?

    http://caleasprecasa.uv.ro/tranzitia.htm

  6. simona says:

    Din textul dat ca exemplu nu se intelege clar, e drept, motivul pentru care s-au adunat in acea prima zi a saptamanii, pentru ca momentul frangerii painii a fost dupa miezul noptii.Ori, daca ei s-au adunat in seara duminicii pentru ziua duminicii ar fi trebuit mentionat si faptul ca s-au rugat si au adus laude lui Dumnezeu. Insa Pavel, la miezul noptii, dupa ce a luat in brate pe tanarul ce cazuse de la catul al treilea, se duce, frange painea si mananca.
    Important insa ramane alt aspect , nu neaparat acesta, care poate ca este gresit sau fortat, nu avem de unde sti, ramane important faptul ca tinerea Duminicii se pierde in vechime si ea este respectata nu pentru ceea ce au facut apostolii in acea seara (dimineata), ci pentru ca in zi de Duminica a inviat Iisus Hristos.Deci Duminca pentru crestini este ziua Invierii Domnului, care S-a jertfit ,a fost rastignit, a murit si a inviat nu numai pentru evrei, ci pentru toti oamenii care vor sa se mantuiasca.Se pare ca tinerea altei zile ca zi a Domnului, in afara sambetei , este mult mai potrivita ziua de Duminica, cu atat mai mult cu cat pentru mine ziua sambetei, nu reprezinta mare lucru. Ea a fost importanta pentru evrei pana la venirea Mantuitorului. Dar mai sunt evrei care nu L-au primit pe Hristos, ci au ramas in continuare la ziua sambetei.
    La Sfantul Mormant lumina vine singura din cer la Inviere.
    Deci ziua Invierii are o imortanta mai mare pentru crestinism decat ziua sambetei care a fost lasata evreilor pentru a-si aduce aminte ca au fost scosi din Egipt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.